DECIZIE Nr.
658 din 30 aprilie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208 alin. (3) lit. e) si art. 215
alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sanatatii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 451 din 30 iunie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi art. 215
alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
excepţie ridicată de Gheorghe Milici în Dosarul nr. 4.167/325/2008 al
Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că prevederile art.
16 din Constituţie se referă la egalitatea dintre cetăţeni, iar nu şi la
egalitatea dintre aceştia şi autorităţile de stat.'
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 14 noiembrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 4.167/325/2008, Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de
contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 pct. 6 şi art. 213 pct. 3 din
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată
de Gheorghe Milici în cauza având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la
executare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale,
întrucât obligă fiecare persoană fizică să contribuie la Fondul naţional unic
de asigurări sociale de sănătate, indiferent dacă aceasta doreşte sau nu să
beneficieze de serviciile medicale oferite. Se apreciază că statul este cel
care trebuie să garanteze dreptul la ocrotirea sănătăţii, ceea ce înseamnă că
un atare drept naşte obligaţii pozitive numai în sarcina statului, nu şi a
beneficiarului dreptului. Totodată, orice persoană fizică are dreptul de a
dispune de ea însăşi, astfel că ea trebuie să fie în măsură să hotărască dacă
contribuie, fie la un fond public sau privat de sănătate, fie să îşi asume
riscul de a nu contribui la niciun fond de sănătate.
In aceste condiţii, se consideră că este abuzivă şi
discriminatorie obligarea persoanelor care desfăşoară o activitate privată de a
contribui la constituirea Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate, o dată prin redistribuirea contribuţiilor lor prin taxe şi impozite
la achitarea unor sume de bani necesare asigurării de sănătate a salariaţilor
din sectorul bugetar şi a doua oară prin contribuţia plătită direct la fondul
în cauză.
Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de
contencios administrativ apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului,
pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum
a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 208 alin. (3) lit. e) şi art.
215 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie
2006, cu modificările şi completările ulterioare. Instanţa de judecată, în mod
eronat, a reţinut ca obiect al excepţiei dispoziţiile art. 208 pct. 6 şi art.
213 pct. 3 din Legea nr. 95/2006. Astfel, potrivit jurisprudenţei sale, Curtea
urmează să se pronunţe cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a acelor
dispoziţii legale pe care autorul excepţiei le critică, şi anume art. 208 alin.
(3) lit. e) şi art. 215 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, texte care au
următorul cuprins:
- Art. 208 alin. (3) lit. e): „(3) Asigurările
sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar, iar
obiectivele menţionate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor
principii: [...]
e) participarea obligatorie la plata contribuţiei de
asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate.";
- Art. 215 alin. (3): „Prevederile alin. (1) şi (2)
[cu privire la obligaţia virării contribuţiei pentru asigurările sociale de
sănătate - s.n.] se aplică şi persoanelor care exercită profesii libere
sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, să desfăşoare activităţi
independente."
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5)
privind caracterul statului, respectiv obligaţia respectării Constituţiei, a
supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 26 alin. (2) privind viaţa intimă,
familială şi privată şi ale art. 56 alin. (1) şi (3) privind contribuţiile
financiare. De asemenea, implicit, din motivarea excepţiei rezultă că autorul
acesteia înţelege să invoce în susţinerea ei şi prevederile art. 34 din
Constituţie privind dreptul la ocrotirea sănătăţii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine următoarele:
Prin Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, Curtea
a statuat că „obligativitatea asigurării şi a contribuţiei la sistemul
asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt
principiu ce stă la baza acestui sistem, anume cel al solidarităţii. Astfel, datorită
solidarităţii celor care contribuie, acest sistem îşi poate realiza obiectivul
principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru
populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în
imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de
sănătate. Rezultă că dispoziţiile art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi
alin. (6) din Legea nr. 95/2006 reprezintă, de fapt, o expresie a prevederilor
constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră
obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor".
Prin aceeaşi decizie, Curtea a mai stabilit că
„principiul constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale pentru
suportarea cheltuielilor publice impune diferenţierea contribuţiei persoanelor
care realizează venituri mai mari. De altfel, cota de contribuţie, exprimată
procentual, este unică, neavând caracter progresiv, astfel că diferenţa
valorică a contribuţiei este determinată de nivelul diferit al venitului".
Curtea Constituţională, în acelaşi sens, s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 705
din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 736 din 31 octombrie 2007.
Neexistând elemente noi de natură a determina
reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziilor
menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Distinct de cele de mai sus, Curtea reţine că însuşi
caracterul de stat social, atribuit României prin textul art. 1 alin. (3) din
Constituţie, este o raţiune suficientă pentru a impune o contribuţie
obligatorie la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, prin
aceasta asigurându-se atât ocrotirea sănătăţii celor cu venituri mai mari, cât
şi acelora care au venituri mici. De asemenea, nu se poate susţine că plata
unei contribuţii la fondul menţionat este de natură să încalce viaţa intimă,
familială şi privată a persoanei, din moment ce în cauză se pun probleme ce ţin
de asigurarea unui sistem de furnizare a unor servicii medicale de care
beneficiază toate persoanele. Ca atare, obligaţia pozitivă a statului este de a
crea un atare sistem contributiv susţinut prin contribuţiile asiguraţilor, fără
să intervină în niciun fel în desfăşurarea vieţii lor private.
Inexistenţa vreunei contrarietăţi între textele legale
criticate şi Constituţie echivalează cu respectarea întru totul a prevederilor
art. 1 alin. (5) din Constituţie.
In consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate
ridicată este neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi art. 215 alin. (3) din Legea nr.
95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Gheorghe
Milici în Dosarul nr. 4.167/325/2008 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială
şi de contencios administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 aprilie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta