Decizia Nr.545 din 26.09.2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, excepţie ridicată de Horea Dorin Uioreanu în Dosarul nr. 3.627/117/2014/a18 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.503D/2017.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus, la dosarul cauzei, o adresă prin care arată că excepţia de neconstituţionalitate nu mai prezintă relevanţă în cauza în care a fost invocată. 4. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.919D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, excepţie ridicată de Mihai Matei în Dosarul nr. 8.627/105/2015 al Tribunalului Prahova - Secţia penală.5. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.6. Curtea, având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 2.919D/2017 la Dosarul nr. 2.503D/2017. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 2.919D/2017 la Dosarul nr. 2.503D/2017, care este primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă, având în vedere pronunţarea de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 418 din 19 iunie 2018, prin care art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 a fost declarat neconstituţional, sub aspectul invocat de autorii excepţiei. Pe de altă parte, se arată că între timp textul criticat a fost abrogat prin Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prin care aspectele de neconstituţionalitate menţionate în prezenta cauză au fost înlăturate. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:8. Prin încheierile din 13 septembrie 2017 şi 11 decembrie 2017, pronunţate în Dosarul nr. 3.627/117/2014/a18 şi Dosarul nr. 8.627/105/2015, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi Tribunalul Prahova - Secţia penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, excepţie ridicată de Horea Dorin Uioreanu şi Mihai Matei în cauze având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni, printre care şi cea de spălare a banilor, prevăzută la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002.9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, cel puţin pentru următoarele motive: există o suprapunere a textului criticat cu anumite ipoteze care intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 270 din Codul penal, care incriminează infracţiunea de tăinuire; interpretarea gramaticală a textului criticat duce la angajarea răspunderii penale în situaţii imposibil a fi fost avute în vedere de legiuitor cu ocazia reglementării lui, cum este cea în care autorul faptei de spălare a banilor este şi autorul infracţiunii predicat; lipsa unei relaţii clare dintre infracţiunea predicat şi fapta de spălare a banilor. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi la cea a instanţelor franceze, referitoare la importanţa asigurării de către legiuitor a standardului lex certa ce rezultă din principiul legalităţii legii, respectiv la hotărârile din 25 mai 1993, 15 noiembrie 1996 şi 24 februarie 1998, pronunţate în cauzele Kokkinakis împotriva Greciei, Cantoni împotriva Franţei, Larissis şi alţii împotriva Greciei, şi la Decizia din 20 noiembrie 1992 a Curţii de Casaţie din Franţa. Se susţine că aspectul preluării definiţiei legale a spălării banilor din conţinutul unei directive nu înlătură caracterul neconstituţional al prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 şi că există state care, pentru a evita lipsa de claritate, cu ocazia transpunerii directivei ce reglementează spălarea banilor, au reglementat în legislaţia internă alte definiţii ale infracţiunii de spălare a banilor decât cea prevăzută de actul european anterior menţionat. Se arată că, în privinţa anumitor ipoteze reglementate, textul directivei se suprapune cu dispoziţiile art. 270 din Codul penal, aşa încât prevederile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 sunt similare cu cele anterior menţionate, ce reglementează infracţiunea de tăinuire, care constă în primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o persoană care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaşte natura acesteia. Se susţine că nicio persoană cu studii juridice nu poate determina care este diferenţa dintre cele două infracţiuni anterior referite, mai ales în situaţia în care este vorba despre dobândirea unui bun sau deţinerea sa, iar diferenţa dintre pedepsele prevăzute pentru aceste infracţiuni este foarte mare (închisoarea cu o limită specială maximă de 5 ani, alternativ cu amendă, în cazul infracţiunii de tăinuire, şi închisoarea de până la 12 ani, pentru infracţiunea de spălare a banilor, tăinuirea excluzând, totodată, răspunderea penală a unui membru de familie). Se face trimitere la Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, potrivit căreia autorul infracţiunii predicat răspunde şi pentru infracţiunea de spălare a banilor. Sunt invocate următoarele două exemple: o persoană care comite un furt şi îşi cumpără o pâine cu banii furaţi săvârşeşte infracţiunea de spălare a banilor, atât în forma prevăzută la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cât şi în cea prevăzută la alin. (1) lit. c) al aceluiaşi articol; o persoană care săvârşeşte o infracţiune de evaziune fiscală neînregistrând în contabilitate o anumită sumă de bani comite şi infracţiunea de spălare a banilor, indiferent ce face cu aceştia din urmă. Se susţine că pot fi date numeroase astfel de exemple, în care infracţiunea de spălare a banilor dublează răspunderea penală pentru alte infracţiuni. Se arată, prin urmare, că modalitatea de reglementare a infracţiunii de spălare a banilor nu oferă posibilitatea delimitării acesteia de infracţiunea predicat şi că, deşi prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că infracţiunea de spălare a banilor trebuie să aibă o individualitate proprie faţă de fapta predicat, această precizare este insuficientă pentru delimitarea comportamentelor infracţionale. 10. Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 îndeplinesc toate criteriile de claritate, precizie şi previzibilitate impuse de dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate de autorul excepţiei, permiţând organelor judiciare să determine caracterul penal al faptelor arătate în ipoteza normei juridice analizate. 11. Tribunalul Prahova - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 215 din 12 aprilie 2016, prin care excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 a fost respinsă ca neîntemeiată. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la deciziile nr. 517 din 9 aprilie 2009, nr. 856 din 24 iunie 2010, nr. 215 din 12 aprilie 2016 şi nr. 379 din 7 iunie 2016, despre care se afirmă că sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză. 14. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate sunt constituţionale. Se arată că legiuitorul şi-a exercitat întocmai obligaţia pozitivă de a reglementa clar şi precis, într-o manieră accesibilă, previzibilă şi neechivocă infracţiunea de spălare a banilor. Se arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, legile nu pot avea o precizie absolută, având în vedere caracterul lor general, motiv pentru care este nevoie de interpretarea lor riguroasă, coerentă şi previzibilă, atribuţie ce aparţine instanţelor judecătoreşti, în îndeplinirea rolului lor activ. Se mai susţine că prevederile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 dau expresie dispoziţiilor constituţionale ale art. 23 alin. (12) şi ale art. 73 alin. (3) lit. h). 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, prevederile art. 29 din Legea nr. 656/2002. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine însă că autorii critică, în realitate, dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 12 octombrie 2012, care au următorul cuprins: „(1) Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani:a)schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;b)ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;c)dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni."18. Ulterior invocării prezentei excepţii de neconstituţionalitate, Legea nr. 656/2002 a fost abrogată prin Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 18 iulie 2019. Cu privire la o astfel de ipoteză, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, prin care a constatat că sintagma „în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Pentru aceste motive, Curtea constată că se impune ca instanţa de contencios constituţional să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, în forma lor în vigoare la data sesizării Curţii Constituţionale. 19. Anterior sesizării Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 au făcut obiectul Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 16 din 8 iunie 2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la infracţiunea de spălare a banilor, respectiv dacă acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată (schimbarea sau transferul, ascunderea ori disimularea şi dobândirea, deţinerea sau folosirea), reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor sau reprezintă variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor. Prin decizia anterior menţionată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 25 august 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, printre altele, că subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi şi subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile. Aşa fiind, la data sesizării Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, prevederile art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 erau aplicabile în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016 anterior menţionată. Având în vedere aceste considerente, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (a se vedea şi Decizia nr. 418 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 19 iulie 2018, paragrafele 11-12). 20. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (12) şi prevederilor art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la legalitatea incriminării. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin Decizia nr. 418 din 19 iunie 2018, precitată, a constatat că dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în ceea ce priveşte subiectul activ al infracţiunii (pct. 2 din dispozitiv), sunt neconstituţionale. 22. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, mai sus menţionată, a stabilit următoarele: „1. Acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv schimbarea sau transferul, ascunderea ori disimularea, dobândirea, deţinerea sau folosirea, sunt modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii unice de spălare a banilor; 2. Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi şi subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile; 3. Infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, nefiind condiţionată de existenţa unei soluţii de condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile." Prin urmare, la pct. 2 al dispozitivului Deciziei nr. 16 din 8 iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, prin dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, sunt incriminate şi faptele de „autospălare a banilor", fără a distinge între modalităţi normative din cuprinsul prevederilor legale anterior menţionate. 23. Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că, din punct de vedere teoretic, soluţia juridică potrivit căreia subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile este şi subiect activ al infracţiunii de spălare de bani nu este interzisă de lege. S-a constatat în acest sens că, în scopul punerii în practică sau al aplicării măsurilor ce se dovedesc necesare pentru sancţionarea în dreptul intern a faptelor ce constituie spălare de bani, Convenţia de la Varşovia stipulează, la art. 9 paragraful 2 lit. a), că „se poate prevedea că infracţiunile enunţate în acest paragraf nu se aplică persoanelor care au săvârşit infracţiunea predicat". S-a arătat însă că, la momentul aderării la Convenţia de la Varşovia, statul român nu a exprimat nicio rezervă. Cum nici în Legea nr. 656/2002 nu există vreo dispoziţie care să împiedice reţinerea în sarcina subiectului activ al infracţiunii din care provin bunurile şi a infracţiunii de spălare de bani, rezultă că, din punct de vedere teoretic, un asemenea concurs de infracţiuni este posibil. Prin aceeaşi decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat însă că „infracţiunea de spălare de bani nu trebuie reţinută automat în sarcina autorului infracţiunii din care provin bunurile, pentru simplul fapt că în activitatea sa infracţională s-a realizat şi una dintre acţiunile proprii elementului material al infracţiunii de spălare de bani, pentru că aceasta ar lipsi infracţiunea de spălare de bani de individualitate. S-a arătat, totodată, că revine organelor judiciare sarcina de a decide în situaţii concrete dacă infracţiunea de spălare de bani este suficient de bine individualizată în raport cu infracţiunea din care provin bunurile şi dacă este cazul să se reţină un concurs de infracţiuni sau o unică infracţiune (paragraful 20 din Decizia nr. 418 din 19 iunie 2018). 24. Tot prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, mai sus invocată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut şi opiniile unor specialişti în drept penal. Astfel, în legătură cu subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor, s-a susţinut că, în principiu, în lipsa unei excluderi exprese care să se regăsească în cuprinsul textului de lege, orice persoană poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor; inclusiv autorul infracţiunii din care provin bunurile, cu unele excepţii care exclud posibilitatea ca autorul infracţiunii din care provin bunurile să fie şi autor al infracţiunii de spălare a banilor. Astfel, infracţiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, în modalitatea faptică de săvârşire prin schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei, nu poate fi comisă de autorul infracţiunii din care provin bunurile, deoarece acesta nu se poate autofavoriza. Infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, constând în dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, nu poate fi comisă de autorul infracţiunii din care provin bunurile deoarece ar însemna o încălcare a principiului ne bis in idem. S-a arătat în acest sens că autorul infracţiunii premisă dobândeşte, deţine sau foloseşte bunurile provenite din infracţiunea săvârşită în starea în care le-a dobândit, ele fiind „fructul infracţiunii". Or, pentru aceeaşi faptă nu poate fi pedepsit de două ori, altfel ar însemna că în chiar momentul săvârşirii infracţiunii de furt, înşelăciune etc., el comite prin dobândire şi infracţiunea de spălare a banilor, ceea ce, evident, este absurd. S-a reţinut, de asemenea, că acţiunile de spălare a banilor sunt acţiuni posterioare comiterii infracţiunii din care provin bunurile (infracţiune predicat, infracţiune premisă), or, dacă dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri se săvârşeşte fără a ascunde sau disimula ori transforma bunurile provenite din infracţiune, nu există intenţia de a le da acestora aparenţa de dobândire legală, caracteristică infracţiunilor de spălare a banilor (paragraful 21 din Decizia nr. 418 din 19 iunie 2018). 25. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţia pronunţată, prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, atunci când a stabilit că subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi şi subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile, nu a distins între modalităţile normative alternative ale infracţiunii de spălare a banilor, prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi, respectiv, c) din Legea nr. 656/2002. Cu toate acestea, în cuprinsul deciziei anterior menţionate a fost exprimată o distincţie referitoare la varianta normativă reglementată la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, arătându-se că, în ipoteza săvârşirii faptelor de spălare a banilor şi a infracţiunii din care aceştia provin de către acelaşi subiect activ, organele judiciare sunt chemate să aprecieze, în fiecare situaţie în parte, dacă infracţiunea de spălare a banilor este suficient de bine individualizată faţă de infracţiunea predicat şi dacă se impune reţinerea unui concurs de infracţiuni sau a unei infracţiuni unice (paragraful 22 din Decizia nr. 418 din 19 iunie 2018). 26. Analizând dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, Curtea Constituţională a reţinut că varianta normativă prevăzută la alin. (1) lit. a) constă în fapte de schimbare sau transfer de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul ajutării persoanei care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei; varianta normativă reglementată la alin. (1) lit. b) constă în ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni; iar varianta infracţională prevăzută la alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege constă în dobândirea, depunerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni. Curtea a stabilit că primele două modalităţi normative, reglementate la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, corespund scopului reglementării infracţiunilor de spălare a banilor, acela de combatere a acţiunilor de ascundere şi disimulare a provenienţei unor bunuri care provin din săvârşirea de infracţiuni, în timp ce modalitatea normativă prevăzută la art. 29 lit. c) din Legea nr. 656/2002, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 16 din 8 iunie 2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, în ceea ce priveşte subiectul activ al infracţiunii, este neconstituţională. 27. În ceea ce priveşte prevederile art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, Curtea constată, astfel cum s-a reţinut atât în Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 16 din 8 iunie 2016, cât şi în Decizia Curţii Constituţionale nr. 418 din 19 iunie 2018, paragraful 21, că acestea reglementează o modalitate faptică de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor, modalitate ce nu poate fi comisă de autorul infracţiunii din care provin bunurile, deoarece acesta nu se poate autofavoriza. Prin urmare, modalitatea infracţională prevăzută la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, prin felul în care este reglementată, de plano, exclude incriminarea „autospălării", motiv pentru care nu încalcă principiul ne bis in idem. 28. De asemenea, dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 sunt clare, precise şi predictibile sub aspectul acţiunilor care constituie elementul material al infracţiunii de spălare a banilor, potrivit acestora, elementul material al infracţiunii antereferite constând în schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni. Aşa fiind, Curtea constată că prevederile art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (12) din Constituţie şi cu cele ale art. 7 din Convenţie. 29. Referitor la dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, acestea reglementează o modalitate de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor, al cărei element material constă în fapte de ascundere sau disimulare care, prin natura lor, nu pot fi decât subsecvente dobândirii bunurilor provenite din săvârşirea de infracţiuni şi, totodată, diferite de acţiunile sau inacţiunile care formează elementul material al infracţiunii predicat. Prin urmare, tragerea la răspundere penală a aceleiaşi persoane pentru comiterea infracţiunii predicat, dar şi pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, în modalitatea prevăzută la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, nu presupune o încălcare a principiului ne bis in idem, neimplicând judecarea şi pedepsirea subiectului activ al infracţiunii de spălare a banilor, de două ori, pentru aceeaşi faptă, ci, dimpotrivă, sancţionarea acestuia pentru fapte diferite, săvârşite la un anumit interval de timp, fapte care constituie elementul material al infracţiunii predicat şi, respectiv, al celei de spălare a banilor. 30. Având în vedere considerentele mai sus invocate, Curtea constată că interpretarea dată prevederilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a hotărât, printre altele, că subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi şi subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile, este în acord cu dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie şi cu cele ale art. 7 din Convenţie. 31. Mai mult, noţiunile de „ascundere" şi „disimulare" folosite în cuprinsul textului criticat, precum şi sintagma care arată obiectul faptelor de ascundere sau disimulare, respectiv adevărata natură „a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora", sunt clare, precise şi previzibile, norma de incriminare analizată fiind în acord cu exigenţele ce rezultă din prevederile constituţionale şi convenţionale referitoare la calitatea legii şi la principiul legalităţii incriminării. În acelaşi sens, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 215 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 3 iunie 2016, paragraful 20, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, constatând că textele criticate stabilesc criterii obiective de apreciere a caracterului penal al operaţiunilor săvârşite în legătură cu bunul sau sumele rezultate dintr-o anumită infracţiune. 32. În ceea ce priveşte potenţialul paralelism între infracţiunea de tăinuire, prevăzută la art. 270 din Codul penal, şi cea de spălare a banilor, reglementată la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, Curtea constată că cea dintâi, fiind inclusă în titlul IV al părţii speciale a Codului penal - Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, reprezintă o incriminare cu caracter general, prin raportare la aceasta, dispoziţiile legale criticate constituind norme juridice speciale de incriminare a unor infracţiuni cu un obiect juridic bine determinat, acela al protecţiei valorilor sociale din domeniul circulaţiei legale a banilor şi al prevenirii şi combaterii finanţării terorismului. Aşa fiind, încadrarea faptelor, potrivit art. 270 din Codul penal sau conform art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, va fi făcută de instanţele judecătoreşti, în fiecare caz în parte, în funcţie de specificul lor, aceasta reprezentând o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, ce excedează competenţei instanţei de contencios constituţional, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată. 33. În fine, referitor la prevederile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, Curtea reţine că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât autorii excepţiei de neconstituţionalitate au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea unor fapte de spălare a banilor, în formele prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]". Pentru acest motiv, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 este inadmisibilă. 34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la infracţiunea de spălare a banilor, excepţie ridicată de Horea Dorin Uioreanu în Dosarul nr. 3.627/117/2014/a18 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi de Mihai Matei în Dosarul nr. 8.627/105/2015 al Tribunalului Prahova - Secţia penală. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare şi constată că dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la infracţiunea de spălare a banilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi Tribunalului Prahova - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 septembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop