Decizia Nr.545 din 24.05.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Emanuela Adimi şi alţii în Dosarul nr. 3.324/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 886D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 902D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Cătălina Surcel, prin Sindicatul Liber Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale în Dosarul nr. 13.364/63/2011 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 902D/2011 la Dosarul nr. 886D/2011.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 902D/2011 la Dosarul nr. 886D/2011, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 98 din 7 februarie 2012.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 27 iunie 2011 şi 30 iunie 2011, pronunţate în dosarele nr. 3.324/40/2011 şi nr. 13.364/63/2011, Tribunalul Botoşani - Secţia civilă şi Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, respectiv ale Legii nr. 285/2010, în ansamblu, excepţie ridicată de Emanuela Adimi şi alţii, respectiv de Cătălina Surcel, prin Sindicatul Liber Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale în cauze având ca obiect soluţionarea contestaţiilor introduse împotriva deciziilor de reîncadrare şi de stabilire a drepturilor salariale aferente potrivit dispoziţiilor Legii nr. 285/2010.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate, perpetuând reducerea salarială prevăzută de Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, încalcă dreptul la salariu, precum şi dreptul de proprietate privată. Se susţine că astfel restrângerea temporară a salariului a devenit una definitivă.Mai mult, în Dosarul nr. 886D/2011, dat fiind că autorii excepţiei sunt judecători, se apreciază că sunt încălcate şi dispoziţiile constituţionale ce se referă la statutul acestora. Totodată, este invocată Cauza C-310/10 (Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti împotriva Ştefan Agafiţei şi alţii), soluţionată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, arătânduse că, prin hotărârea pronunţată, această instanţă ar fi decis că dreptul primar al Uniunii Europene „se opune unei decizii a Curţii Constituţionale prin care li se interzice instanţelor naţionale să înlăture aplicarea unor dispoziţii interne pe care le consideră contrare dreptului Uniunii“ şi că judecătorul naţional este obligat să înlăture „dacă este necesar, din oficiu, aplicarea dispoziţiilor legislative naţionale sau a deciziilor Curţii Constituţionale care sunt contrare dreptului Uniunii“.Tribunalul Botoşani - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată. Se mai arată că textul legal criticat este constituţional în măsura în care reducerea cuantumului salariilor rămâne totuşi o măsură cu caracter temporar şi este justificată de o situaţie excepţională, a cărei rezolvare impune o atare diminuare.Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată. Se face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, arătându-se totodată că nicio dispoziţie constituţională nu garantează un anumit cuantum al salariului.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 886D/2011, consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, făcând largi referiri la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.655 din 28 decembrie 2010.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, şi ale Legii nr. 285/2010 în ansamblul său. În realitate, se constată că autorii excepţiei, prin critica lor de neconstituţionalitate, vizează doar art. 1 din Legea nr. 285/2010, text asupra căruia Curtea urmează să se pronunţe prin prezenta decizie şi care are următorul cuprins: „(1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se va stabili în anul 2011 ţinându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcţie sau, după caz, în specialitate, dobândite în condiţiile legii până la 31 decembrie 2010.(4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariului de comandă, precum şi cuantumul gradaţiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.(5) În salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.“Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 privind nivelul de trai, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, art. 125 privind statutul judecătorilor şi art. 148 alin. (2) privind aplicarea cu prioritate a reglementărilor Uniunii Europene cu caracter obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din legile interne. De asemenea, sunt invocate în susţinerea excepţiei şi prevederile art. 15 paragraful 3 privind derogarea în caz de stare de urgenţă din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 privind protecţia proprietăţii din Protocolul adiţional la Convenţie, precum şi cele statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene prin Hotărârea din 7 iulie 2011, pronunţată în Cauza C-310/10 (Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti împotriva Ştefan Agafiţei şi alţii). Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulată, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate sunt aplicabile în continuare raportului juridic dedus judecăţii, astfel încât instanţa constituţională urmează a se pronunţa pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens se reţine că acestea au mai format obiectul controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare de neconstituţionalitate, Curtea respingându-le ca neîntemeiate. Astfel, spre exemplu, prin Decizia nr. 199 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 11 mai 2012, Decizia nr. 98 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 20 aprilie 2012, sau Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011, Curtea a arătat că a impus o obligaţie de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la „cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condiţiile încadrării în politicile sociale şi de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare“. Este în acelaşi timp o obligaţie sub condiţie care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior Legii nr. 118/2010. Stabilirea modalităţii concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcţie de situaţia economico-financiară a ţării, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligaţiei sale de rezultat stabilite prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi 874 din 25 iunie 2010, în sensul revenirii cel puţin la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea Legii nr. 118/2010. Pe perioada cât drepturile salariale stabilite sunt inferioare momentului iunie 2010 înseamnă că, în continuare, există o restrângere a exerciţiului unui drept fundamental, respectiv a dreptului la salariu, drept corolar al dreptului la muncă. Curtea a reţinut că o atare restrângere a acestui drept constituţional respectă exigenţele art. 53 din Constituţie, întrucât restrângerea operată este prevăzută printr-o lege, se impune în măsura în care este necesară reducerea cheltuielilor bugetare, a fost determinată de apărarea securităţii naţionale - concept care nu implică numai securitatea militară, ci are şi o componentă socială şi economică -, este necesară într-o societate democratică, ea răspunzând unei situaţii de criză economică şi socială majoră a societăţii, este proporţională în raport cu situaţia care a determinat-o, respectiv criza economică accentuată, păstrează un echilibru just între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului, este aplicată în mod nediscriminatoriu, respectiv întregului personal plătit din fonduri publice, şi nu aduce atingere substanţei dreptului, din moment ce condiţiile prevăzute la art. 53 din Constituţie, analizate anterior, sunt respectate. De asemenea, măsura criticată are un caracter temporar, aplicându-se pe parcursul anului 2011, tocmai pentru a nu se afecta substanţa dreptului constituţional protejat. Astfel, este evident că restrângerea exerciţiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menţine ameninţarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată. Nu în ultimul rând, Curtea a observat că, prin Opinia nr. 598 din 20 decembrie 2010 a Comisiei de la Veneţia, dată la cererea preşedintelui Curţii Constituţionale a Macedoniei, opinie care a fost adoptată la a cea de-a 85-a sesiune plenară a Comisiei de la Veneţia din 17-18 decembrie 2010, s-a arătat că o situaţie de criză economică este un temei suficient de grav pentru a determina o măsură de reducere a salariilor aplicată nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice, statul având o anumită marjă de apreciere în a adopta astfel de măsuri atunci când apar turbulenţe economice grave care afectează întregul său sistem economic şi financiar. Cu alte cuvinte, o situaţie de criză economică este un temei suficient de grav pentru a determina o măsură de reducere a salariilor aplicată nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice. Aşa cum rezultă din răspunsul Comisiei de la Veneţia, statul are o anumită marjă de apreciere în a adopta astfel de măsuri atunci când apar turbulenţe economice grave care afectează întregul său sistem economic şi financiar; astfel, Curtea a constatat că acest lucru se constituie chiar într-un veritabil argument suplimentar, în sensul că statul poate, în mod temporar, decide reducerea salariilor întregului personal plătit din fonduri publice în limite rezonabile, şi nu numai al judecătorilor - care ocupă o poziţie distinctă în arhitectura statului -, răspunzând astfel unei situaţii de gravă criză economică ce afectează statul - qui potest plus, potest minus. Curtea a mai arătat că drepturile salariale constituie un bun care intră în sfera de protecţie a dreptului de proprietate. Desigur, acest lucru nu vizează drepturile salariale viitoare, ci numai cuantumul sumelor aferente salariilor care sunt certe, lichide şi exigibile. De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi 44.605/11 Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 16, a stabilit că salariile viitoare cu greu pot fi considerate ca fiind un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie. Prin aceeaşi decizie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, în privinţa reducerilor salariale operate prin Legea nr. 118/2010, că, şi dacă salariile viitoare ar fi considerate bunuri, ingerinţa (reducerea) este prevăzută de lege, aceasta urmăreşte o cauză de utilitate publică (salvarea echilibrului bugetar al statului) şi respectă un just echilibru între interesele generale ale colectivităţii şi interesele individuale ale cetăţeanului (paragrafele 17-20). Totodată, Curtea a atras atenţia că autorităţile naţionale se află într-o poziţie mai favorabilă decât judecătorul internaţional de a aprecia „utilitatea publică“ (paragraful 19). Rezultă că, în cauză, autorii excepţiei nu pot invoca protecţia dreptului de proprietate din moment ce salariile viitoare nu pot fi considerate bunuri şi, prin urmare, textele constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de proprietate privată şi protecţia proprietăţii nu au incidenţă în cauză. Curtea a mai reţinut că prevederile criticate respectă cerinţele art. 16 din Constituţie, aplicându-se tuturor persoanelor plătite din fonduri publice, persoane care se află într-o situaţie juridică diferită faţă de cele care lucrează în mediul privat. În privinţa art. 47 referitor la nivelul de trai, Curtea a statuat că nivelul de trai decent este un concept relativ, ceea ce înseamnă că, în stabilirea sau definirea acestuia, legiuitorul are un rol preponderent în funcţie de capacitatea economică şi financiară a ţării; or, salariile plătite din fonduri publice respectă un atare nivel, ele neputând coborî sub salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, respectiv 670 RON pentru anul 2011 (a se vedea, în acest sens, Hotărârea Guvernului nr. 1.193/2010 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 9 decembrie 2010), fiind deci, de principiu, superioare din punctul de vedere al cuantumului acestui nivel apreciat ca minim al decenţei în privinţa cuantumului salariilor. Referitor la invocarea Cauzei C-310/10, soluţionată prin Hotărârea din 7 iulie 2011, pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Curtea a reţinut că autorii excepţiei, în mod eronat, trag anumite concluzii care nu rezultă din considerentele acestei hotărâri. Paragrafele 46 şi 47 ale hotărârii abordează chestiuni care ţin de repartizarea de competenţe între Uniune şi statul membru, fără a aduce în discuţie efectele unei decizii ale instanţei constituţionale române. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că, „deşi necesitatea de a asigura interpretarea uniformă a normelor dreptului Uniunii poate, astfel cum s-a amintit anterior, să justifice extinderea competenţei Curţii în materie de interpretare la conţinutul unor astfel de norme, inclusiv în ipoteza în care acestea sunt aplicabile numai indirect unei situaţii date, în considerarea faptului că o normă de drept naţional face trimitere la acestea, nu este în schimb posibil ca, pe baza aceleiaşi consideraţii şi fără a fi încălcată repartizarea competenţelor între Uniune şi statele sale membre, să se confere supremaţie normei respective a dreptului Uniunii în raport cu normele interne de rang superior, care ar impune, într-o astfel de situaţie, înlăturarea aplicării respectivei norme de drept naţional sau a interpretării date acesteia“. Rezultă, aşadar, că domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice ţine de competenţa statului membru, şi nu a Uniunii, ceea ce înseamnă că acesta nu intră sub incidenţa reglementărilor Uniunii Europene. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 199 din 6 martie 2012, a reţinut că susţinerile autorilor excepţiei referitoare la încălcarea generică a reglementărilor Uniunii Europene sunt mai degrabă nişte afirmaţii subiective, fără a ridica probleme de constituţionalitate, iar salarizarea personalului din fonduri publice este şi va rămâne o competenţă exclusivă a statelor membre. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Emanuela Adimi şi alţii în Dosarul nr. 3.324/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilă şi de Cătălina Surcel, prin Sindicatul Liber Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale în Dosarul nr. 13.364/63/2011 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 mai 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Benke Károly