DECIZIE Nr.
522 din 20 iunie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2), art.
6 alin. (1), (2) si (4) si ale art. 8 alin. (1), (2) si (5) din Ordonanta
Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata
ACT EMIS DE: CURTEA
CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 605 din 13 iulie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor
- judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Mihaela Cîrstea - procuror
Claudia-Margareta Niţă -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2), art.
6 alin. (1), (2) şi (4) şi ale art. 8 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa
Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de
Societatea Comercială „M&T Market & Trade Professionals" - S.A.
din Bucureşti în Dosarul nr. 26.247/2/2005 (4.498/2005) al Curţii de Apel Bucureşti
- Secţia a VI-a comercială.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul
Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, indicând
în acest sens jurisprudenţa constantă în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 10 februarie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 26.247/2/2005 (4.498/2005), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a
VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2), art.
6 alin. (1), (2) şi (4) şi ale art. 8 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa Guvernului
nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată. Excepţia a fost ridicată de
Societatea Comercială „M&T Market & Trade Professionals" - S.A.
din Bucureşti într-o cauză având drept obiect soluţionarea unui recurs
împotriva unei sentinţe comerciale.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţin următoarele:
Dispoziţiile art. 1 alin. (1)
din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 încalcă art. 21 alin. (3) teza întâi, art.
24 alin. (1) şi art. 44 alin. (1) din Constituţie, deoarece „permit instanţei
de judecată să soluţioneze cauza fără a-şi exercita obligaţia de aflare a
adevărului, doar pe baza susţinerilor subiective ale creditoarei şi fără ca
debitoarea să poată administra probe în apărare". Mai mult, acţiunea în
anulare este lipsită de eficienţă, fiind în neconcordanţă cu art. 6 alin. 1 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Prevederile art. 4 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă,
reglementând posibilitatea soluţionării cererii creditorului numai pe baza
actelor depuse şi a explicaţiilor date de părţi, contravin dreptului la un
proces echitabil şi dreptului la apărare, iar prin emiterea şi executarea unui
titlu executoriu în urma unui proces sumar se încalcă şi dreptul de
proprietate, consacrat de art. 44 alin. (1) din Constituţie.
Dispoziţiile art. 6 alin. (1), (2) şi (4) încalcă, de
asemenea, dreptul la apărare şi dreptul de proprietate, prin aceea că expresia
„lămuriri şi explicaţii", conţinută de textul legal criticat, „este
neclară şi susceptibilă de îngrădirea dreptului la apărare". Totodată,
prevederile legale indicate limitează mijloacele de probă admise în cadrul
procedurii somaţiei de plată numai la acte, iar „înmânarea de îndată" a
ordonanţei echivalează cu pronunţarea judecătorului înainte de a se administra
orice probe.
Art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001
încalcă principiul egalităţii în drepturi, statuat de art. 16 alin. (1) din
Constituţie, datorită instituirii unui termen de atac mai scurt decât în cazul
litigiilor de drept comun (10 zile, faţă de termenul de 15 zile prevăzut de
Codul de procedură civilă). De altfel, art. 8 din ordonanţă nu precizează dacă
cererea în anulare, pe care o reglementează, este sau nu o cale de atac, dacă
face parte din procedura contencioasa sau din procedura necontencioasă şi nu
indică probele care pot fi administrate, nesocotindu-se, astfel, art. 21 alin.
(3), art. 24 alin. (1) şi art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală. In plus,
alin. (5) al acestui articol, prin faptul că, în noua sa redactare, prevede o
singură cale de atac, permite exercitarea unui eventual „abuz de drept"
din partea creditorilor, creând totodată o situaţie inegală între debitorul din
procedura somaţiei de plată şi pârâtul din procesele comerciale de drept comun,
inegalitate contrară art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială apreciază că textele legale criticate
sunt constituţionale. In esenţă, se arată că Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001
reglementează o procedură specială, simplificată şi accelerată pentru
recuperarea creanţelor al căror caracter cert, lichid şi exigibil rezultă din
înscrisuri, procedură ce a determinat limitarea mijloacelor de probă, a căilor
de atac, judecata pricinii având loc cu precădere şi de urgenţă, ceea ce nu
implică însă restrângerea niciunui drept fundamental sau al unei libertăţi şi
nu instituie nicio discriminare între persoane aflate în situaţii identice. De
asemenea, această procedură specială nu exclude valorificarea şi apărarea
drepturilor şi intereselor legitime legate de obiectul litigiului supus
analizei în procedura somaţiei de plată, pe calea dreptului comun, în limitele
impuse de autoritatea lucrului judecat recunoscută hotărârilor pronunţate în
temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1
alin. (1) şi ale art. 4 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, faţă de
art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, precum şi faţă de art.
6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale este neîntemeiată. Prin reglementarea procedurii somaţiei de plată
s-au urmărit simplificarea şi accelerarea demersului jurisdicţional al
creditorilor pentru obţinerea titlurilor executorii, s-a impus limitarea
mijloacelor de probă utilizabile, această limitare fiind însă deopotrivă
valabilă ambelor părţi. Totodată, s-a urmărit şi protejarea debitorului faţă de
un eventual abuz al creditorilor, prin reglementarea, în cadrul alin. (2) al
art. 4, criticat ca fiind neconstituţional, a obligativităţii citării părţilor,
astfel ca acestea să îşi exercite dreptul la apărare în condiţii identice.
Caracterul special şi derogatoriu al procedurii somaţiei de plată nu instituie
vreo discriminare şi nici nu restrânge dreptul la apărare al debitorului, care,
potrivit art. 8 din ordonanţă, dispune de posibilitatea de a formula cerere în
anulare împotriva ordonanţei prin care judecătorul a admis, integral sau în
parte, cererea creditorului.
In ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 6 alin. (1), (2) şi (4) din ordonanţă faţă de dispoziţiile
art. 21 alin. (3) teza întâi şi art. 24 alin. (1) din Legea fundamentală,
Guvernul apreciază că şi aceasta este neîntemeiată. Ca urmare a modificării
art. 4, procedura somaţiei de plată a dobândit caracter oral şi contradictoriu
şi, chiar dacă alin. (2) al acestui articol este eliptic, în sensul că omite să
precizeze cum pot fi probate explicaţiile şi lămuririle la care face referire,
el nu conţine însă nicio dispoziţie expresă de limitare a mijloacelor de probă
exclusiv la înscrisuri. Or, în lipsa unei asemenea precizări, urmează a-şi găsi
aplicarea dreptul comun, după cum a statuat şi Curtea Constituţională prin
Decizia nr. 109/2003. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 6 trebuie privite în
contextul întregii reglementări specifice somaţiei de plată, astfel că, în
cadrul acestei proceduri, orice debitor, citat în mod obligatoriu în faţa
judecătorului, îşi poate formula apărările şi, eventual, poate introduce cerere
în anulare, a cărei reglementare nu instituie nicio limitare a mijloacelor de
probă de care se poate uza conform regulilor de drept comun.
Referitor la critica de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 8 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001
faţă de prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi ale art. 24 alin.
(1), se arată că şi aceasta este neîntemeiată. In primul rând, se apreciază că,
sub aspectul susţinerilor privind neclaritatea textelor legale criticate,
invocată de autorul excepţiei, acestea nu pot constitui obiect al unei decizii
a Curţii Constituţionale, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
Având în vedere specificul de reglementare al ordonanţei atacate, legiuitorul,
în virtutea competenţei sale de a institui reguli speciale de procedură în
considerarea unor situaţii deosebite, a adoptat, şi în cazul de faţă, soluţii
diferite faţă de cele din dreptul comun, referitoare atât la exercitarea căilor
de atac, cât şi la termenele corespunzătoare acestor căi de atac. Astfel, a
fost consacrată cererea în anulare drept cale de atac împotriva ordonanţei,
acţiune prin care debitorul declanşează faza contencioasă contradictorie a
procedurii somaţiei de plată. Prin urmare, acesta îşi exercită nestingherit
dreptul de acces la instanţă, prevăzut de art. 21 din Constituţie, şi totodată
se asigură astfel părţilor modalităţi echilibrate de exercitare a drepturilor
lor procesuale, corespunzătoare acestei proceduri speciale. Pe de altă parte,
atât durata termenului în care această cale de atac se poate exercita, precum
şi împrejurarea că la alin. (5) al art. 8 se prevede că hotărârea de respingere
a cererii în anulare este irevocabilă, urmăresc simplificarea demersului
judiciar şi asigurarea celerităţii soluţionării litigiilor, eficienţa în
această materie a recuperării creanţelor având o importanţă deosebită. De
altfel, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, „accesul
liber la justiţie nu presupune în toate cazurile accesul la toate structurile
judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege."
In sfârşit, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 44
alin. (1) din Constituţie, referitoare la dreptul de proprietate privată,
invocate în susţinerea excepţiei, se apreciază că acestea nu au incidenţă în
cauză, având în vedere că procedura somaţiei de plată reprezintă soluţia pentru
neîndeplinirea unei obligaţii din partea debitorului şi nu pune în discuţie
vreo restrângere a dreptului de proprietate privată a acestuia.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
In ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate
faţă de art. 21 din Legea fundamentală, se arată că dispoziţiile legale atacate
nu conţin norme contrare dreptului părţilor interesate de a se adresa justiţiei
pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, de a
beneficia de un proces echitabil, precum şi de judecarea cauzei într-un termen
rezonabil, ci, dimpotrivă, aceste texte legale constituie o garanţie a
aplicării drepturilor şi principiilor constituţionale pretins încălcate.
Totodată, dispoziţiile legale criticate nu conţin
limitări ale exercitării dreptului la apărare, consacrat de art. 24 alin. (1)
din Constituţie. Prin reglementarea conţinută în art. 8 este asigurată
posibilitatea formulării unei cereri în anulare împotriva ordonanţei prin care
judecătorul a admis, integral sau în parte, cererea creditorului, cale de atac
în cadrul căreia debitorul poate folosi în apărarea sa toate mijloacele legale
de probă.
De asemenea, textele legale indicate nu conţin norme
contrare dreptului de proprietate, statuat de art. 44 alin. (1) din
Constituţie, actualizarea creanţelor, a dobânzilor, majorărilor sau
penalităţilor datorate potrivit legii, cu rata inflaţiei, având tocmai menirea
de a întâmpina procesul de devalorizare a capitalului împrumutat de către
creditor debitorului, echilibrul economic între cei doi fiind, astfel,
restabilit.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art.
1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1),
(2) şi (4) şi ale art. 8 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr.
5/2001 privind procedura somaţiei de plată, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 422
din 30 iulie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 295/2002, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002, cu modificările şi completările
ulterioare. Textele legale menţionate au următorul conţinut:
- Art. 1 alin. (1): „Procedura
somaţiei de plată se desfăşoară, la cererea creditorului, în scopul realizării
de bunăvoie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile
ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract
constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament
sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege
şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii,
lucrări sau orice alte prestaţii.";
- Art. 4 alin. (2): „In
toate cazurile, pentru soluţionarea cererii,
judecătorul dispune citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor Codului de
procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi
lămuriri, precum şi pentru a stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de
debitor ori pentru înţelegerea părţilor asupra modalităţilor de plată.";
- Art. 6 alin. (1),
(2) şi (4): „(1) Dacă nu a intervenit închiderea dosarului în condiţiile
art. 5, judecătorul va examina cererea pe baza actelor depuse, precum şi a
explicaţiilor şi lămuririlor părţilor, ce i-au fost prezentate potrivit art. 4.
(2) Când în urma examinării prevăzute la alin. (1)
constată că pretenţiile creditorului sunt justificate, judecătorul emite
ordonanţa care va conţine somaţia de plată către debitor, precum şi termenul de
plată.[...]
(4) Ordonanţa se va înmâna părţii prezente sau se
va comunica fiecărei părţi de îndată, prin scrisoare recomandată cu confirmare
de primire";
- Art. 8 alin. (1),
(2) şi (5): „(1) Impotriva ordonanţei prevăzute la art. 6 alin. (2)
debitorul poate formula cererea în anulare, în termen de 10 zile de la data
înmânării sau comunicării acesteia.
(2) Cererea în anulare se soluţionează de către
instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă. [...]
(5) Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în
anulare este irevocabilă."
Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile legale
precitate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind
egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără
privilegii şi fără discriminări, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor
la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil,
ale art. 24 alin. (1) potrivit cărora dreptul la apărare este garantat şi ale
art. 44 alin. (1) privind garantarea dreptului de proprietate şi a creanţelor
asupra statului. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 alin. 1 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Examinând textele legale criticate, Curtea
Constituţională constată că Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura
somaţiei de plată a mai fost supusă controlului de constituţionalitate, atât în
ansamblul ei, cât şi prin examinarea separată a dispoziţiilor sale, prin
raportare la aceleaşi norme constituţionale invocate şi în prezenta cauză.
Astfel, prin Decizia nr. 497 din 29 septembrie 2005,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 1.003 din 11 noiembrie 2005, Curtea a statuat,
pentru argumentele acolo reţinute, că dispoziţiile art. 1, art. 4 alin. (2),
art. 6 alin. (1), (2) şi (4), art. 8 alin. (1) şi (2) şi ale art. 10 din
Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 nu încalcă prevederile constituţionale ale art.
16 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (1) şi (2), art. 24 alin. (1), art. 44
alin. (1), art. 53 şi ale art. 126 alin. (2), şi nici pe cele ale art. 6 alin.
1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, răspunzând, cu acel prilej, unor critici similare celor formulate
în prezenta cauză.
Prin urmare, întrucât nu au intervenit elemente noi de
natură a modifica jurisprudenţa Curţii în materie, soluţia şi considerentele ce
au stat la baza deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în această
cauză.
In plus, autorul excepţiei invocă
neconstituţionalitatea art. 8 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001
faţă de prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, arătând, în acest
sens, că textul legal criticat creează o inegalitate între debitorul din
procedura somaţiei de plată şi pârâtul din procesele comerciale de drept comun,
deoarece hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare a ordonanţei
prin care judecătorul a admis, integral sau în parte, cererea creditorului,
este irevocabilă. Astfel, împotriva acestei ordonanţe nu se poate exercita
decât o singură cale de atac, cea a cererii în anulare.
Analizând textul legal criticat, faţă de prevederile
art. 16 alin. (1) din Constituţie, pretins a fi încălcate, Curtea constată că
susţinerile autorului nu pot fi reţinute. Norma juridică atacată are caracter
procedural, or, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul este
suveran a reglementa competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de
judecată, iar în considerarea unor situaţii deosebite, acesta poate adopta
reguli speciale, fără a crea astfel discriminări sau inegalităţi. In cazul de
faţă, celeritatea soluţionării litigiului şi eficienţa în obţinerea titlurilor
executorii reprezintă caracteristici esenţiale ale procedurii somaţiei de
plată, diferită, aşadar, de cea specifică proceselor comerciale de drept comun,
astfel că reglementarea unei singure căi de atac împotriva ordonanţei prin care
judecătorul admite, integral sau în parte, cererea creditorilor nu este de
natură a afecta drepturile subiective sau cele procesuale ale debitorilor.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) şi (4)
şi ale art. 8 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind
procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„M&T Market & Trade Professionals" - S.A. din Bucureşti în Dosarul
nr. 26.247/2/2005 (4.498/2005) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a
comercială.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 iunie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Niţă