DECIZIE   Nr. 502 din 13 iunie 2006

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 158 alin. 1 din Codul de procedura civila

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 584 din 6 iulie 2006

Ioan Vida                               - preşedinte

Nicolae Cochinescu               - judecător

Aspazia Cojocaru                  - judecător

Kozsokar Gabor                    - judecător

Acsinte Gaspar                      - judecător

Petre Ninosu                          - judecător

Ion Predescu                          - judecător

Şerban Viorel Stănoiu           - judecător

Ion Tiucă                               - procuror

Mihaela Senia Costinescu     - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitu-ţionalitate a dispoziţiilor art. 158 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Floare Hârşan în Dosarul nr. 422/C/2006 al Curţii de Apel Timişoara -Secţia civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având  în  vedere  actele  şi   lucrările  dosarului,   reţine următoarele:

Prin Incheierea din 15 martie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 422/C/2006, Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Floare Hârşan.

In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate autorul susţine că textul de lege criticat permite instanţei de judecată să decidă asupra propriei competenţe, fapt ce determină un exces de putere la nivelul autorităţii judecătoreşti şi încălcarea mai multor dispoziţii constituţionale.

Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, textul de lege criticat fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.

In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstitutionalitate.

Guvernul arată că excepţia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 158 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 16, 21 şi 57.

Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, textul de lege criticat fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 158 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care are următorul conţinut: „Când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, ea este obligată să stabilească instanţa competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent."

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitoare la separaţia şi echilibrul puterilor în stat, art. 16 alin. (1) şi (2) care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 20 privind tratatele internaţionale, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) care reglementează accesul liber la justiţie, art. 52 alin. (3) referitor la răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, art. 53 alin. (1) privitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 57 care prevede exercitarea drepturilor şi a libertăţilor cu bună-credinţă şi art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei.

Examinând critica de neconstituţionalitate, Curtea observă că textul de lege criticat reglementează excepţia de necompetenţă, ca mijloc procedural prin care partea interesată poate solicita instanţei judecătoreşti învestită cu judecarea pricinii să se pronunţe cu privire la propria competenţă, iar, în cazul în care constată că nu este competentă, să trimită cauza spre judecare instanţei sau organului cu atribuţii jurisdicţionale competente potrivit legii.

Soluţionarea acestui incident procedural, se realizează de către instanţa sesizată cu acţiunea principală, în temeiul art. 17 din Codul de procedură civilă, care consacră prorogarea legală de competenţă. In virtutea acestui text de lege, instanţa judecătorească învestită prin cererea de chemare în judecată îşi prelungeşte competenţa cu privire la soluţionarea cererilor accesorii şi incidentale, dată fiind dependenţa acestora faţă de acţiunea principală, respectiv acţiunea prin care s-a declanşat procesul civil. Curtea constată că o atare soluţie legislativă este justificată de necesitatea realizării unei bune administrări a justiţiei, printr-o judecată unitară a cauzei, cu privire la toate pretenţiile formulate de părţi în legătură cu raporturile juridice deduse judecăţii.

De asemenea, în condiţiile în care asupra excepţiei de necompetenţă instanţa se pronunţă cu precădere, potrivit art. 137 din Codul de procedură civilă, după ce, în prealabil, a pus în discuţia părţilor cererea astfel formulată, Curtea nu poate reţine critica potrivit căreia dispoziţiile art. 158 alin. 1 din Codul de procedură civilă aduc atingere mai multor drepturi consacrate constituţional, textul de lege criticat constituind o normă de procedură, reglementată de legiuitor în temeiul prevederilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2).

De altfel, art. 158 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă prevede posibilitatea părţilor de a ataca cu apel sau recurs, în condiţiile legii, încheierea prin care instanţa judecătorească se declară competentă să soluţioneze acţiunea principală, respectiv hotărârea prin care aceasta se declară necompetentă, astfel încât legiuitorul a asigurat toate garanţiile necesare desfăşurării unui proces echitabil, într-un termen rezonabil, exigenţă recunoscută cu valoare de principiu în sistemul nostru procesual.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA    CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Floare Hârşan în Dosarul nr. 422/C/2006 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 iunie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr.   IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu