Decizia Nr.423 din 23.06.2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana Cristina Bunea.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55¹ alin. (8) din Legea privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Ovidiu Lucian Tender în Dosarul nr. 30.231/325/2018 al Judecătoriei Timişoara - Secţia penală, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 364D/2019.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 460D/2019 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55¹ alin. (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, ridicată de George Stroiu în Dosarul nr. 230/121/2019 al Tribunalului Galaţi - Secţia penală. 4. Prim-magistratul-asistent referă cu privire la procedura de citare cu autorul excepţiei în cauză. Având cuvântul cu privire la aceasta, reprezentantul Ministerului Public apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 460D/2019 la Dosarul nr. 364D/2019, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă prevederile constituţionale invocate. Astfel, nu poate fi reţinută o discriminare în sensul reţinut în motivarea excepţiei. Reglementarea corespunde cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Iacov Stanciu împotriva României şi obligaţiilor statului român din această perspectivă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:7. Prin Încheierea din 7 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 30.231/325/2018, Judecătoria Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55¹ alin. (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Excepţia a fost ridicată de contestatorul condamnat Ovidiu Lucian Tender, într-o cauză având ca obiect plângere formulată în temeiul art. 56 din Legea nr. 254/2013.8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul excepţiei Ovidiu Lucian Tender susţine, în esenţă, că există o discriminare între persoanele private de libertate prin alegerea termenului aleatoriu 24 iulie 2012 pentru acordarea a 6 zile efectiv executate ca măsură compensatorie pentru cazarea în condiţii inumane de detenţie. Din cauza acestei măsuri apar situaţii în care persoanele private de libertate au executat o bună perioadă de timp o detenţie în cursul măsurii arestului preventiv, în condiţii inumane, mult mai rele decât cele ulterioare datei de 25 iulie 2012, şi care încep executarea efectivă a pedepsei după această dată. Astfel, pentru perioada arestării preventive nu beneficiază de măsură compensatorie din cauza lipsei de claritate a textului legal. Se invocă astfel o contradicţie între alin. (4) şi alin. (8) ale art. 55¹ din lege, „care nu prevede o restricţie în aplicarea măsurii compensatorii pentru durata arestului preventiv". O altă situaţie de discriminare priveşte executarea pedepselor începută anterior datei de referinţă menţionate şi continuată după acea dată, ceea ce determină ca persoana aflată în executarea aceleiaşi pedepse să beneficieze de două tratamente (compensare/lipsa compensării), deşi condiţiile de executare sunt aceleaşi. Se invocă neclaritatea textului criticat, precum şi interpretarea discriminatorie a acestuia, apreciind că ar fi îndeplinite condiţiile constituţionale dacă acest text s-ar interpreta astfel: „măsura compensatorie se acordă şi pentru perioada privativă de libertate deductibilă din executarea mandatelor de executare a pedepsei închisorii puse în executare ulterior datei de 24 iulie 2012, precum şi pentru întreaga perioadă executată în cazul mandatelor de executare a pedepsei închisorii a căror executare nu a fost încheiată în data de 24 iulie 2012". Mai arată şi faptul că, deşi există un reper în funcţie de care a fost stabilită data de 24 iulie 2012 (pronunţarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărârii semi-pilot în Cauza Iacov Stanciu împotriva României), fiind vorba de o lege penală mai favorabilă nu se justifică limitarea în timp a acesteia, deoarece poate determina inegalităţi de tratament între persoane aflate în situaţii comparabile juridic. Mai mult decât atât, prima hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului într-o cauză împotriva României în materia condiţiilor carcerale a fost pronunţată în decembrie 2007 (Cauza Bragadireanu împotriva României), iar în perioada 2007-2012 s-au pronunţat mai multe hotărâri de condamnare a statului român pe acelaşi temei.9. Autorul excepţiei George Stroiu susţine că normele criticate sunt neconstituţionale, întrucât zilele compensatorii pentru condiţiile necorespunzătoare se calculează din 2012 şi nu începând cu data de 5 februarie 2010, aşa cum prevede Ordinul nr. 433/C/2010 emis de ministrul justiţiei. Astfel, legiuitorul şi-a exercitat competenţa de legiferare în mod defectuos, iar dispoziţiile criticate sunt lipsite de previzibilitate, întrucât nu se face trimitere la vreun pact sau tratat internaţional care să fi impus României acordarea zilelor compensatorii de la data de 24 iulie 2012.10. Judecătoria Timişoara - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, legiuitorul raportându-se la pronunţarea în iulie 2012 de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a unei hotărâri semi-pilot în Cauza Iacov Stanciu împotriva României. Nu se încalcă astfel nici dispoziţiile constituţionale şi nici convenţionale invocate, în condiţiile în care nu se îngrădeşte în niciun fel posibilitatea persoanelor care s-au aflat în detenţie anterior aplicării măsurilor compensatorii şi care nu au beneficiat de condiţii de detenţie corespunzătoare să obţină compensaţii utilizând celelalte căi legale, adresându-se instanţelor civile, penale sau chiar internaţionale.11. Tribunalul Galaţi - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, „legiuitorul raportându-se la pronunţarea în iulie 2012 de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a unei hotărâri semi-pilot în Cauza Iacov Stanciu împotriva României, în care Curtea a reţinut o problemă structurală în domeniu şi a cerut României să întreprindă măsuri pentru remedierea problemelor constatate".12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctul lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 55¹ alin. (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, introdus prin Legea nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017, potrivit căruia „Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012."16. Cu privire la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, observăm mai întâi, că, ulterior sesizării Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în cele două cauze, dispoziţiile art. 55¹ din Legea nr. 254/2013 au fost abrogate prin art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.028 din data de 20 decembrie 2019. Având în vedere însă Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a constatat că sintagma „în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea urmează să se pronunţe asupra textului de lege criticat în redactarea de la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, incidentă în cele două cauze.17. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor penale criticate, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 11 alin. (2) - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 22 - Dreptul la viaţă şi integritate fizică şi psihică, art. 34 alin. (2) - Dreptul la ocrotirea sănătăţii. Se invocă, de asemenea, dispoziţiile art. 3 - Interzicerea torturii, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că criticile de neconstituţionalitate formulate vizează, în esenţă, reglementarea termenului de la care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare. Se invocă neclaritatea şi lipsa de previzibilitate a textului criticat, precum şi interpretarea discriminatorie a acestuia, apreciindu-se că ar fi îndeplinite condiţiile constituţionale dacă acest text s-ar interpreta astfel: „măsura compensatorie se acordă şi pentru perioada privativă de libertate deductibilă din executarea mandatelor de executare a pedepsei închisorii puse în executare ulterior datei de 24 iulie 2012, precum şi pentru întreaga perioadă executată în cazul mandatelor de executare a pedepsei închisorii a căror executare nu a fost încheiată în data de 24 iulie 2012."19. Cu privire la critica privind o eventuală neclaritate a legii pentru cei chemaţi să o aplice, amintim că, prin Decizia nr. 515 din 5 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 25 iulie 2017, paragrafele 50-54, respingând în cadrul controlului a priori obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, Curtea a statuat că nu poate fi primită susţinerea formulată potrivit căreia legiuitorul şi-a exercitat în mod defectuos competenţa de legiferare, deoarece noţiunea de previzibilitate a legii poate fi analizată sub aspectul modului în care destinatarul normei receptează conţinutul normativ adoptat de legiuitor, al capacităţii acestuia de a înţelege norma în scopul de a-şi adecva comportamentul, de a se conforma prescripţiei legale. Din această perspectivă, previzibilitatea legii impune legiuitorului ca normele pe care le edictează să fie clare, uşor de înţeles, fără un conţinut echivoc, precise, în corelare cu întreg ansamblul normativ, condiţii care sunt îndeplinite de normele criticate. Astfel, prin dispoziţiile Legii nr. 169/2017 legiuitorul a instituit, în termeni lipsiţi de echivoc, reguli de natură să lămurească toate aspectele necesare punerii în aplicare a legii (a se vedea art. II-V din lege).20. În prezentele cauze, pretinsa neclaritate şi, respectiv, lipsă de previzibilitate a normelor criticate sunt invocate din perspectiva momentului de la care se calculează perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare şi, respectiv, al sferei destinatarilor acestei măsuri. Astfel, se apreciază, pe de o parte, că legea nu face trimitere la vreun pact sau tratat internaţional care să fi impus României acordarea zilelor compensatorii de la data de 24 iulie 2012 iar, pe de altă parte, că ar trebui să se ia în calcul şi întreaga perioadă executată în cazul mandatelor de executare a pedepsei închisorii a căror executare nu a fost încheiată în data de 24 iulie 2012, precum şi perioada arestării preventive. Or, asemenea critici tind la completarea textului legal criticat, în sensul extinderii soluţiei legislative pe care acesta îl consacră la ipoteze pe care legiuitorul nu le-a avut în vedere.21. Curtea observă astfel că, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 169/2017, reglementarea are ca scop acordarea de compensare persoanelor care execută pedepse privative de libertate în condiţii de supraaglomerare severă şi de a contribui, în acelaşi timp, la degrevarea penitenciarelor. Mecanismul astfel instituit este caracterizat ca fiind o vocaţie a „condamnatului", legiuitorul delimitând astfel sfera destinatarilor beneficiului legal al compensării. Edificatoare, atât din punct de vedere al sferei destinatarilor, cât şi al momentului de la care se acordă compensarea, sunt precizările din partea introductivă a expunerii de motive, referitoare la problemele sistemului penitenciar din România privind supraaglomerarea şi condiţiile de detenţie constatate pe parcursul mai multor ani de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Primul reper reţinut în acest sens este pronunţarea unei hotărâri semi-pilot în Cauza Iacov Stanciu împotriva României, în data de 24 iulie 2012, de unde rezultă că mecanismul de compensare instituit prin normele criticate are ca bază tocmai jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi, din această perspectivă, raporturile dintre dreptul naţional şi cel internaţional al drepturilor omului la care ambele sesizări fac referire.22. Acceptarea criticilor autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum au fost formulate, ar avea semnificaţia substituirii legiuitorului de către Curtea Constituţională, în sensul unei extinderi a mecanismului de compensare instituit de acesta (ca perioadă/destinatari), ceea ce ar determina încălcarea art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit căruia „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". În aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate apare ca fiind inadmisibilă.23. Aceeaşi soluţie de respingere a excepţiei ca inadmisibilă se impune şi în raport cu criticile care privesc modul de aplicare a legii invocate în Dosarul cu nr. 364D/2019. A răspunde criticilor astfel formulate ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55¹ alin. (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Ovidiu Lucian Tender în Dosarul nr. 30.231/325/2018 al Judecătoriei Timişoara - Secţia penală şi, respectiv, de George Stroiu în Dosarul nr. 230/121/2019 al Tribunalului Galaţi - Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Timişoara - Secţia penală şi Tribunalului Galaţi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 23 iunie 2020.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUPrim-magistrat-asistent,Marieta Safta