Decizia Nr.414 din 18.06.2020

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Cristina Gheorghina Nicoară în Dosarul nr. 1.063/33/2016 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.991D/2017.2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 4 iunie 2020, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horaţiu Radu, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 18 iunie 2020, când a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:3. Prin Încheierea din 17 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.063/33/2016, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Excepţia a fost ridicată de Cristina Gheorghina Nicoară într-o cauză penală în care autoarea a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) din Codul penal, în conturarea laturii subiective a infracţiunii reţinându-se culpa exclusivă a autoarei pentru că a acţionat contrar obligaţiei prevăzute de art. 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că textul de lege criticat nu este formulat cu suficientă claritate şi precizie astfel încât destinatarii săi să îşi poată conforma conduita socială, respectiv să cunoască cu exactitate ce comportament trebuie să adopte ca să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei şi să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice sau private.5. Se mai susţine că dispoziţiile criticate nu stipulează expres conduita ce trebuie adoptată de participanţii la trafic, ceea ce face ca un aspect esenţial, care este de natură să influenţeze gravitatea sancţiunilor aplicate, să nu fie prevăzut în mod explicit în lege, ci lăsat la aprecierea subiectivă a organelor competente. Or, normele privind sancţionarea disciplinară, contravenţională sau penală trebuie să respecte anumite cerinţe de claritate şi previzibilitate, în caz contrar fiind încălcat art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa referitoare la previzibilitatea legii, întrucât persoana vizată nu este în măsură să îşi adapteze conduita în mod corespunzător şi nici să aibă reprezentarea corectă a naturii faptei săvârşite: contravenţie, infracţiune sau abatere disciplinară. Prin urmare, nereglementarea expresă a faptelor a căror săvârşire este de natură să afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să pună în pericol viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, să aducă prejudicii proprietăţii publice sau private lasă loc arbitrariului, făcând posibilă aplicarea diferenţiată a sancţiunilor contravenţionale sau penale în funcţie de aprecierea subiectivă a persoanelor care trebuie să constate fapta şi să aprecieze gravitatea sa. În acest sens sunt cele reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 1 din 10 ianuarie 2014, nr. 224 din 4 aprilie 2017 şi nr. 225 din 4 aprilie 2017.6. Autoarea mai susţine că, potrivit art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aplicabil în dreptul intern prin prisma art. 11 alin. (1) şi (2) şi art. 20 din Constituţie, garanţiile dreptului la un proces echitabil sunt de două tipuri: unele de natură materială, altele de natură procedurală. Cele de natură procedurală vizează cerinţele de calitate pe care trebuie să le îndeplinească legea aplicabilă, respectiv accesibilitatea şi previzibilitatea. Or, textul de lege criticat nu permite autorului să deducă comportamentul interzis şi sancţiunea aferentă acestuia. Absenţa unui criteriu concret de apreciere a comportamentului participanţilor la trafic imprimă textului de lege un caracter echivoc, ceea ce contravine art. 23 alin. (12) din Constituţie, care prevede legalitatea incriminării. În consecinţă, textul de lege criticat este lipsit de predictibilitate, fiind de natură să aducă o atingere gravă securităţii juridice sub aspectul deciziilor adoptate de autorităţile competente să constate comportamentul participanţilor la trafic. Norma nu conferă o garanţie a respectării drepturilor constituţionale împotriva arbitrariului, conducând la afectarea principiului securităţii juridice. Prin urmare, având în vedere caracterul general şi abstract al reglementării, norma incriminatoare are caracter echivoc, ceea ce contravine art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie.7. Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, articolele dintr-o lege trebuind interpretate coroborat, completându-se reciproc şi explicându-se unele pe altele. Atât în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, cât şi în regulamentul de punere în aplicare a ordonanţei de urgenţă sunt arătate punctual obligaţiile participanţilor la trafic la care face trimitere textul de lege criticat.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatului Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de autoarea acesteia, îl constituie dispoziţiile art. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. În realitate, din examinarea motivării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile legale criticate sunt cele ale art. 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, care au următorul cuprins: „Participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private".12. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor şi alin. (5) sub aspectul cerinţelor de calitate a legii, art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei. De asemenea, se invocă prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea va face referire la cele reţinute în paragraful 3 din prezenta decizie, unde s-a arătat că excepţia a fost ridicată într-o cauză penală în care autoarea fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) din Codul penal, în conturarea laturii subiective a infracţiunii reţinându-se culpa exclusivă a acesteia pentru că a acţionat contrar obligaţiei prevăzute de art. 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. În acest context, prevederile art. 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 sunt criticate din perspectiva lipsei de claritate şi precizie, apreciindu-se că destinatarii săi nu îşi pot adapta conduita socială la prescripţia normativă întrucât nu cunosc „comportamentul" pe care trebuie să-l adopte.14. Curtea observă că textul de lege criticat este o normă generală care obligă la un comportament preventiv pentru protecţia valorilor nominalizate: viaţa, integritatea corporală a persoanelor şi proprietatea publică sau privată.15. Curtea constată că în situaţia particulară în care se află autoarea, „comportamentul" la care face referire art. 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 este reglementat în art. 135 lit. h) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391 din 4 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 26 octombrie 2006, potrivit căruia „Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere şi în următoarele situaţii: h) pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat şi semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului." Curtea reţine că o prevedere similară este reglementată şi prin art. 72 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 conform căruia "Pietonii au prioritate de trecere faţă de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor".16. Referitor la critica privind încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie sub aspectul nerespectării cerinţelor de calitate ale legii, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragraful 42, a statuat că sintagma „prevăzută de lege" impune ca măsura incriminată să aibă un temei în dreptul intern şi vizează, de asemenea, calitatea legii în cauză: aceasta trebuie să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale, în acest sens fiind şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Cu referire la principiul aplicabilităţii generale a legilor, prin hotărârile din 22 noiembrie 1995, 24 mai 2007, 12 februarie 2008 şi 21 octombrie 2013 pronunţate în cauzele S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141 şi Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale, decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre (a se vedea Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragraful 46, şi Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragraful 23).17. Aplicând considerentele reţinute în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului anterior menţionată la prezenta cauză, Curtea constată că sfera faptelor ce intră în conţinutul noţiunii generice de „comportament" folosită în textul de lege criticat este reglementată atât prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, cât şi prin Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Curtea reţine că nu este posibilă enumerarea exhaustivă în textul de lege criticat a tuturor faptelor prin care să nu se afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu se pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu se aducă prejudicii proprietăţii publice sau private. De aceea legiuitorul a optat pentru o reglementare ce presupune un anumit grad de abstractizare şi de generalitate, revenind organelor de urmărire penală şi instanţei de judecată în procesul de interpretare şi aplicare al legii, rolul de a identifica în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi în Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 faptele ce se circumscriu noţiunii generice de „comportament".18. Curtea observă că persoana care doreşte să conducă un autovehicul trebuie să posede permis de conducere. Persoanele care solicită prezentarea la examen pentru obţinerea permisului de conducere sau a unor noi categorii ori subcategorii ale acestuia trebuie să îndeplinească, potrivit legii, condiţiile de vârstă, să fie apte din punct de vedere medical şi să facă dovada pregătirii teoretice şi practice prin cursuri organizate de unităţi autorizate, potrivit legii [art. 23 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002]. Or, în aceste condiţii, nu se poate susţine că o persoană care a parcurs un curs de pregătire şi a absolvit examenul pentru obţinerea permisului nu cunoaşte comportamentul la care face referire textul de lege criticat. Pentru motivele anterior menţionate, Curtea constată că textul de lege criticat îndeplineşte condiţiile de claritate, precizie şi previzibilitate impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie.19. Având în vedere conţinutul normativ al textului de lege criticat, Curtea reţine că norma supusă controlului nu este una de procedură, astfel încât prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cele ale art. 11 alin. (1) şi (2) şi art. 20 din Constituţie nu sunt incidente în cauză.20. Curtea reţine că autoarea a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) din Codul penal, reţinându-se că fapta comisă se încadrează în forma agravată, întrucât uciderea din culpă a fost comisă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori măsurilor de prevedere pentru efectuarea unei anumite activităţi. Măsura de prevedere nerespectată este cea reglementată prin art. 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. Aşa fiind, Curtea nu poate reţine încălcarea principiului legalităţii incriminării şi pedepsei - consacrat de prevederile art. 23 alin. (12) din Constituţie - deoarece acesta impune legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare şi precise pentru a fi aplicate, în scopul asigurării posibilităţii persoanelor interesate de a se conforma prescripţiei legale, fără a pretinde însă recurgerea la liste exhaustive, întrucât tehnica de reglementare vizează, în principal, categorii şi formule generale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 499 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 966 din 15 noiembrie 2018, paragraful 23).21. În final, Curtea observă că autoarea nu motivează excepţia în ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţie şi nici nu se poate deduce o minimă legătură între textul de lege supus controlului şi textul constituţional invocat, astfel încât această critică nu poate fi supusă analizei instanţei de contencios constituţional.22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristina Gheorghina Nicoară în Dosarul nr. 1.063/33/2016 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi constată că dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 18 iunie 2020.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Cristina Cătălina Turcu