Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.353 din 24.04.2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15, art. 16, art. 17 şi art. 19 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 391 din 12 iunie 2012

SmartCity1

Acsinte Gaspar - preşedinte
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Simina Gagu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15, art. 16, art. 17 şi art. 19 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Adina Elena Halas în Dosarul nr. 1.028/301/2010 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 666D/2011 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.213 din 20 septembrie 2011.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Sentinţa civilă nr. 2.009 din 18 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1.028/301/2010, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15, art. 16, art. 17 şi art. 19 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Adina Elena Halas într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate contravin dreptului la un proces echitabil, întrucât instituie o veritabilă prezumţie de adevăr (temeinicie) şi legalitate în ceea ce priveşte procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. Precizează că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, contravenţiile sunt, în realitate, fapte de natură penală, fiind reglementate în regim de putere publică şi fiind supuse unui regim de represiune obligatoriu exercitat de către stat. Arată că sarcina probei este răsturnată, statul fiind dispensat de datoria de a proba. În schimb, contravenientul este expus abuzului agentului constatator, abuz pe care este obligat să îl înlăture prin probe.Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând, în esenţă, că textele de lege criticate nu instituie vreo regulă cu privire la puterea probantă a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, prevederile legale referitoare la regimul probator fiind conţinute în art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. De asemenea, consideră că nu se încalcă prezumţia de nevinovăţie, iar contravenientul are posibilitatea deplină de a-şi exercita dreptul la apărare.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, arătând că, în procedura privitoare la contestarea procesului-verbal de constatare şi stabilire a contravenţiei, instanţa poate aprecia probele în integralitatea lor şi se poate pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei petentului în funcţie de probele administrate, fără să fie ţinută să atribuie o anumită valoare probantă procesului-verbal. De asemenea, în virtutea rolului său activ, judecătorul poate solicita noi probe pentru aflarea adevărului, poate asculta depoziţiile părţilor interesate, iar partea poate fi asistată de un apărător pe tot parcursul procesului, reclamantului fiindu-i astfel asigurat dreptul la un proces echitabil, precum şi dreptul la apărare. Precizează că excepţia de neconstituţionalitate ar putea fi întemeiată numai în măsura în care instanţa ar fi împiedicată să aprecieze probele în integralitatea lor şi să solicite noi probe în vederea aflării adevărului. Dar felul în care instanţa exercită atributele rolului său activ este o problemă de aplicare, nu de constituţionalitate a legii, astfel că nu se poate susţine că procedura instituită de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 este una neconstituţională.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 15, art. 16, art. 17 şi art. 19 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002. Textele de lege criticate au următorul conţinut:Art. 15: „(1) Contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori.
(2) Pot fi agenţi constatatori: primarii, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, de primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale.(3) Ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne constată contravenţii privind: apărarea ordinii publice; circulaţia pe drumurile publice; regulile generale de comerţ; vânzarea, circulaţia şi transportul produselor alimentare şi nealimentare, ţigărilor şi băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului.“;

Art. 16: „(1) Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.(11) În cazul contravenienţilor cetăţeni străini, persoane fără cetăţenie sau cetăţeni români cu domiciliul în străinătate, în procesul-verbal vor fi cuprinse şi următoarele date: seria şi numărul paşaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia şi statul emitent. (2)-(4) abrogate;(5) În cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde şi numele, prenumele şi domiciliul părinţilor sau ale altor reprezentanţi ori ocrotitori legali ai acestuia.(6) În situaţia în care contravenientul este persoană juridică în procesul-verbal se vor face menţiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerţului şi codul fiscal ale acesteia, precum şi datele de identificare a persoanei care o reprezintă.(7) În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţă contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiecţiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica «Alte menţiuni», sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal.“;

Art. 17: „Lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu.“;

Art. 19 alin. (1): „(1) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnătura acestuia.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege ce formează obiect al acesteia contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie care consacră dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 844 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 12 septembrie 2011, s-a pronunţat asupra aceloraşi prevederi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, din perspectiva unor critici similare şi prin raportare la aceeaşi dispoziţie din Legea fundamentală invocată şi în cauza de faţă. Cu acel prilej, în acord cu jurisprudenţa sa anterioară, reprezentată, spre exemplu, de Decizia nr. 421 din 7 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 25 mai 2011, Decizia nr. 608 din 28 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 16 iunie 2009, sau Decizia nr. 520 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 29 mai 2008, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că din procedura de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului la apărare. Totodată, referitor la obligaţia contravenientului de a-şi dovedi nevinovăţia în legătură cu fapta reţinută în sarcina sa de către organul constatator, Curtea a pronunţat Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, statuând că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. Instanţele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine răsturnarea sarcinii probei. Întrucât nu au fost aduse elemente noi, care să conducă la reconsiderarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată prin deciziile citate, precum şi motivarea acestora îşi menţin valabilitatea şi în ceea ce priveşte prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15, art. 16, art. 17 şi art. 19 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Adina Elena Halas în Dosarul nr. 1.028/301/2010 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 aprilie 2012. PREŞEDINTE, Acsinte Gaspar Magistrat-asistent, Simina Gagu

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 353/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 353 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001

ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 353/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu