Decizia Nr.350 din 24.04.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială Unicarm - S.R.L. din Satu Mare în Dosarul nr. 1.028/35/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 526D/2011 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent arată că autorul excepţiei a transmis la dosar o cerere prin care solicită judecarea în lipsă.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Precizează că termenul de 60 de zile, prevăzut de textul de lege criticat pentru introducerea acţiunii în anularea actului administrativ, se calculează de la momentul admiterii cererii de suspendare de către instanţa de judecată, fără a se aduce atingere normelor din Constituţie invocate. Menţionează, în acest sens, Decizia nr. 5.283 din 24 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Pe de altă parte, arată că, astfel cum sunt formulate, criticile de neconstituţionalitate vizează interpretarea şi aplicarea legii, aspecte de competenţa instanţei judecătoreşti.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 1 aprilie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1.028/35/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială Unicarm - S.R.L. din Satu Mare întro cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe pronunţate de Curtea de Apel Oradea - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost admisă cererea de suspendare a executării unui act administrativ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că din redactarea textului de lege criticat nu rezultă care este momentul de la care începe să curgă termenul de 60 de zile în care persoana vătămată trebuie să introducă acţiunea în anularea actului administrativ a cărui suspendare a obţinut-o: data comunicării răspunsului la procedura prealabilă, data pronunţării hotărârii prin care s-a admis cererea de suspendare a actului administrativ în primă instanţă, data comunicării hotărârii de admitere a cererii de suspendare sau data la care hotărârea de admitere a cererii de suspendare a devenit definitivă. Redactarea ambiguă a textului permite judecătorilor să adauge la lege, în timp ce partea interesată este pusă în situaţia de a nu putea cunoaşte momentul de la care începe să curgă termenul de 60 de zile, pentru a evita încetarea de drept a măsurii suspendării executării actului administrativ. Ca urmare, aceasta este obligată să introducă acţiunea în contencios administrativ fără să existe timpul necesar pentru o pregătire temeinică a apărării. Pe de altă parte, persoana vătămată nu are un reper sigur al termenului în care trebuie să introducă acţiunea în contencios administrativ pentru a evita încetarea de drept a suspendării, ceea ce face ca accesul la justiţie să fie incert şi aleatoriu, adică limitat.În sprijinul celor susţinute sunt invocate hotărârile din 4 mai 2000 şi 26 aprilie 1979, pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Rotaru împotriva României şi Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 189 din 2 martie 2006.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că textul de lege criticat este constituţional, îndeplinind condiţiile de accesibilitate, previzibilitate şi claritate.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, apreciind că textul de lege criticat stabileşte cu precizie atât condiţiile în care judecătorul poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, cât şi obligaţiile părţii care a obţinut suspendarea executării actului administrativ unilateral, anterior sesizării instanţei judecătoreşti cu o acţiune în anulare. Arată că din redactarea normei juridice rezultă că termenul respectiv începe să curgă de la momentul admiterii cererii de suspendare de către instanţa judecătorească.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 14 alin. (1) teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificate şi completate prin art. I pct. 20 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007. Textul de lege criticat are următoarea redactare: „(...) În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.“Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul de lege menţionat contravine dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) care garantează dreptul la apărare, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului de organ reprezentativ suprem al poporului şi unică autoritate legiuitoare a ţării şi art. 129 referitor la folosirea căilor de atac.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate instituie reguli procedurale în legătură cu suspendarea executării actului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte termenul pentru introducerea acţiunii în anularea actului administrativ. Astfel, în cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate. O asemenea reglementare a fost adoptată de legiuitor în concordanţă cu dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie, pentru a determina, pe de o parte, ieşirea din pasivitate a persoanei vătămate, în favoarea căreia operează suspendarea executării actului administrativ, şi, pe de altă parte, clarificarea cu celeritate a problemei legalităţii actului administrativ. De altfel, stabilirea procedurii de judecată reprezintă atributul legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală.În aceste condiţii, Curtea reţine că textul de lege criticat nu este de natură să îngrădească accesul liber la justiţie, persoana care se consideră vătămată prin actul administrativ a cărui legalitate se contestă având posibilitatea de a accede la instanţa judecătorească în vederea suspendării efectelor actului contestat şi a anulării acestuia.Curtea nu poate să achieseze nici la argumentele autorului excepţiei referitoare la ambiguitatea şi imprecizia textului de lege criticat pentru faptul că acesta nu stabileşte în mod expres care este momentul de la care curge termenul de 60 de zile.Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că teza a doua a art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a reglementat obligaţia persoanei care se consideră vătămată de actul administrativ unilateral de a introduce acţiune în anularea actului în termen de 60 de zile de la soluţionarea cererii de suspendare a executării acestuia, în caz contrar suspendarea încetând de drept şi fără nicio formalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 259 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 27 martie 2009).De altfel, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, norma este „previzibilă“ numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate - să îşi corecteze conduita (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, şi Decizia nr. 1.609 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 27 ianuarie 2011).De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în mai multe cauze, că previzibilitatea legii nu trebuie neapărat să fie însoţită de certitudini absolute, precum şi faptul că certitudinea, chiar dacă este de dorit, este însoţită câteodată de o rigiditate excesivă, or, dreptul trebuie să ştie să se adapteze schimbărilor de situaţie. Aceeaşi instanţă a mai reţinut că există multe legi care se servesc, prin forţa lucrurilor, de formule mai mult sau mai puţin vagi ale căror interpretare şi aplicare depind de practică (a se vedea Hotărârea din 25 august 1998, pronunţată în Cauza Hertel împotriva Elveţiei, paragraful 35, şi Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Rekvényi împotriva Ungariei, paragraful 34).În aceste condiţii, Curtea constată că, astfel cum este redactat şi integrat în ansamblul reglementării privind suspendarea executării actului administrativ, textul de lege în discuţie nu este susceptibil de o interpretare abuzivă sau arbitrară, oferind suficiente repere pentru persoanele interesate, astfel încât acestea să îşi poată conforma conduita exigenţelor respectării termenului de 60 de zile prevăzut pentru introducerea acţiunii în anulare, odată ce a fost admisă cererea de suspendare a actului administrativ. Sunt respectate astfel garanţiile care condiţionează, într-o societate democratică, dreptul părţilor la un proces echitabil în faţa instanţei de contencios administrativ.În fine, Curtea constată că celelalte critici de neconstituţionalitate formulate în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi art. 129 din Legea fundamentală nu au relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială Unicarm - S.R.L. din Satu Mare în Dosarul nr. 1.028/35/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 aprilie 2012.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Simina Gagu