Decizia Nr.35 din 04.02.2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, ale art. 28 alin. (3) din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006 şi ale art. III alin. (2) din Legea nr. 99/2014 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, excepţie ridicată de Societatea Retim Ecologic Service - S.A. din Timişoara în Dosarul nr. 8.353/30/2016 al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.766D/2017.2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Cristina Vlădescu, cu împuternicirea avocaţială depusă la dosar, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. Se arată că textul legal criticat este neconstituţional în măsura în care se aplică unui contract de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare încheiat sub reglementarea legală anterioară. Astfel, modificarea regimului juridic al bunurilor de retur aferente unui contract încheiat în anul 2006 printr-o lege ulterioară încalcă art. 15 alin. (2) din Constituţie. Aceste bunuri realizate din fonduri private urmează să treacă, în condiţiile legii criticate, în mod gratuit şi libere de orice sarcini, în patrimoniul unităţilor administrativ-teritoriale. Totodată, legea impune părţilor să încheie un act adiţional prin care să se modifice regimul juridic al acestor bunuri. Se apreciază că o astfel de măsură, pe lângă caracterul său retroactiv, apare ca o expropriere.4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, precizând că, în cauză, contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a fost încheiat în anul 2006, iar ulterior s-a modificat regimul bunurilor de retur. Astfel, ţine de opţiunea prestatorului dacă în noile condiţii va încheia contractul, ceea ce înseamnă că se pune o problemă de contractare în noile condiţii legale, condiţii care nu sunt impuse în mod unilateral. Se concluzionează în sensul că aspectele relevate nu reprezintă critici de natură constituţională.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 31 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 8.353/30/2016, Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (5) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, ale art. 28 alin. (3) din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006 şi ale art. III alin. (2) din Legea nr. 99/2014 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, excepţie ridicată de Societatea Retim Ecologic Service - S.A. din Timişoara într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii prin care se solicită, în esenţă, anularea unei hotărâri a Consiliului Local Timişoara privind modificarea şi completarea, ca urmare a modificărilor legislative, prin act adiţional, a unui contract de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a localităţilor prin concesiune, încheiat la 31 iulie 2006, sub aspectul situaţiei juridice a bunurilor de retur.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că, în cauză, contractul de concesiune privind serviciul de salubrizare a fost încheiat la data de 31 iulie 2006, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 346/2004, al Legii nr. 326/2001 şi al Ordonanţei Guvernului nr. 87/2001, iar autoritatea contractantă a dispus modificarea acestuia sub aspectul regimului juridic al bunurilor de retur în temeiul unor norme juridice care nu erau în vigoare la momentul încheierii contractului, şi anume art. 28 alin. (3) din Legea nr. 101/2006, art. III alin. (2) din Legea nr. 99/2014 şi art. 25 alin. (5) din Legea nr. 51/2006, ceea ce încalcă principiul neretroactivităţii legii. Este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la acest principiu constituţional şi se concluzionează că, propunându-se modificarea unui act juridic sub aspectul regimului juridic al bunurilor de retur prin raportare la o legislaţie care nu era în vigoare la momentul încheierii acestui act juridic, sunt încălcate prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, element component al securităţii juridice.7. Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că retroactivitatea legii priveşte modificarea unei situaţii pentru trecut, iar nu reglementarea diferită a unei situaţii juridice pentru viitor. Prin urmare, textele legale criticate, producând efecte juridice numai pentru viitor de la data intrării lor în vigoare, nu impun operatorilor de drept privat obligaţii pentru trecut, în condiţiile în care contractul încheiat este unul cu executare succesivă. Obligaţiile care cad în sarcina operatorilor privaţi produc efecte pentru viitor, textele analizate vizând prestaţii viitoare pe care contractanţii trebuie să le execute în temeiul unui contract cu executare succesivă.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 5 martie 2013, ale art. 28 alin. (3) din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 8 septembrie 2014, şi ale art. III alin. (2) din Legea nr. 99/2014 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 8 iulie 2014, care au următorul conţinut:– Art. 25 alin. (5) din Legea nr. 51/2006: „Bunurile realizate de operatori în conformitate cu programele de investiţii impuse prin contractul de delegare a gestiunii constituie bunuri de retur care revin de drept, la expirarea contractului, gratuit şi libere de orice sarcini, unităţilor administrativ-teritoriale şi sunt integrate domeniului public al acestora."; – Art. 28 alin. (3) din Legea nr. 101/2006: „(3) Investiţiile în infrastructura specifică serviciilor de salubrizare care se realizează din fonduri proprii ale operatorilor de drept privat constituie bunuri de retur; bunurile astfel realizate rămân în proprietatea operatorilor pe toată durata contractului de delegare a gestiunii şi revin de drept, la expirarea contractului, gratuit şi libere de orice sarcini, unităţilor administrativ-teritoriale, fiind integrate domeniului public al acestora. În contractul de delegare a gestiunii se vor menţiona bunurile de retur, respectiv modul de repartiţie a categoriilor de bunuri realizate de operator până la încetarea, din orice cauză, a contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare.";– Art. III alin. (2) din Legea nr. 99/2014: „(2) Prevederile legale care vor avea ca efect modificarea clauzelor contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare, a Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciului de salubrizare şi a altor documente aferente acestora vor fi preluate prin acte adiţionale. În termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, autorităţile contractante vor fi obligate să încheie actele adiţionale în vederea modificării textului contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare, a Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciului de salubrizare şi a altor documente aferente acestora".13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că aceasta are drept premisă faptul că, la momentul încheierii contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a localităţilor prin concesiune din 31 iulie 2006, bunurile de retur, potrivit art. 13 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 87/2001 privind serviciile publice de salubrizare a localităţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 1 septembrie 2001, în măsura în care investitorul privat le realizează din fonduri proprii rămâneau în proprietatea acestuia pe toată perioada derulării contractului de concesiune, precum şi după expirarea acestuia, dacă nu s-a stabilit altfel, pe când, prin art. 25 alin. (5) din Legea nr. 51/2006 şi art. 28 alin. (3) din Legea nr. 101/2006, care a abrogat ordonanţa antereferită, s-a stabilit că bunurile de retur rămân în proprietatea operatorilor pe toată durata contractului de delegare a gestiunii şi revin de drept, la expirarea contractului, gratuit şi libere de orice sarcini, unităţilor administrativ-teritoriale, fiind integrate domeniului public al acestora. În consecinţă, se trage concluzia potrivit căreia dispoziţiile legale criticate - care stabilesc situaţia juridică a bunurilor de retur, precum şi obligaţia de modificare a clauzelor contractuale - intrate în vigoare în cursul anilor 2007 şi 2014, întrucât se aplică şi contractelor de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a localităţilor prin concesiune, încheiate anterior anului 2007, sunt contrare art. 15 alin. (2) din Constituţie. 15. Cu privire la principiul neretroactivităţii legii, Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat că, după intrarea în vigoare a Constituţiei din anul 1991, neretroactivitatea a devenit un principiu constituţional şi deci nici legiuitorul nu poate adopta acte cu încălcarea lui. Este o regulă imperativă de la care nu se poate deroga în materie civilă, indiferent dacă este vorba de legi materiale sau legi procesuale. Deci, chiar şi în ipoteza în care legiuitorul ar dori în mod justificat să înlăture sau să atenueze unele situaţii nedrepte, nu poate realiza acest lucru prin intermediul unei legi care să aibă caracter retroactiv, ci trebuie să caute mijloacele adecvate care să nu vină în contradicţie cu acest principiu constituţional (Decizia nr. 9 din 7 martie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 25 noiembrie 1994). De asemenea, o lege devine obligatorie numai după publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, ea rămânând în vigoare până la apariţia unei alte legi care o abrogă în mod explicit sau implicit. Prin urmare, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a noii legi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării acestei legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. A decide că prin dispoziţiile sale legea nouă ar putea desfiinţa sau modifica situaţii juridice anterioare, existente ca o consecinţă a actelor normative care nu mai sunt în vigoare, ar însemna să se încalce principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile. Însă legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi (Decizia nr. 409 din 4 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 27 noiembrie 2003, Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 24 iulie 2008, Decizia nr. 437 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 7 noiembrie 2013, sau Decizia nr. 160 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 11 aprilie 2017, paragraful 16). 16. În jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 19), Curtea a mai statuat că aplicarea legii civile în timp este guvernată de principiile neretroactivităţii legii civile, principiul aplicării imediate a legii noi şi principiul supravieţuirii legii vechi. Principiul neretroactivităţii legii civile este de rang constituţional şi are o valoare absolută, în sensul că legiuitorul nu poate institui nicio derogare, şi semnifică faptul că legea civilă se aplică tuturor situaţiilor juridice născute după intrarea ei în vigoare, iar nu situaţiilor juridice trecute, consumate (facta praeterita). În mod corelativ, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, de la data intrării în vigoare a acesteia, ea se aplică tuturor actelor, faptelor şi situaţiilor juridice viitoare (facta futura), actelor, faptelor şi situaţiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere începând cu această dată, precum şi efectelor viitoare ale unor situaţii juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi (facta pendentia). Cu alte cuvinte, aplicarea imediată a legii noi semnifică faptul că o situaţie juridică produce acele efecte juridice care sunt prevăzute de legea în vigoare la data constituirii ei (tempus regit factum). 17. În cauză, Curtea constată că Legea nr. 51/2006 stabileşte cadrul juridic şi instituţional unitar, obiectivele, competenţele, atribuţiile şi instrumentele specifice necesare înfiinţării, organizării, gestionării, finanţării, exploatării, monitorizării şi controlului furnizării/prestării reglementate a serviciilor comunitare de utilităţi publice [art. 1 alin. (1)] şi are în vedere următoarele servicii de utilităţi publice: alimentarea cu apă; canalizarea şi epurarea apelor uzate; colectarea, canalizarea şi evacuarea apelor pluviale; alimentarea cu energie termică în sistem centralizat; salubrizarea localităţilor; iluminatul public; alimentarea cu gaze naturale; transportul public local de călători [art. 1 alin. (2)]. Această lege reglementează regimul juridic al serviciilor de utilităţi publice, iar unul dintre elementele definitorii al acestuia este gestiunea lor, aceasta antamând şi regimul juridic al bunurilor de retur (potrivit textului criticat „Bunurile realizate de operatori în conformitate cu programele de investiţii impuse prin contractul de delegare a gestiunii constituie bunuri de retur"). 18. Legea nr. 101/2006 stabileşte cadrul juridic unitar privind înfiinţarea, organizarea, gestionarea, exploatarea, finanţarea şi controlul funcţionării serviciului public de salubrizare a localităţilor [art. 1 alin. (1)]. Această lege reglementează regimul juridic al serviciului de salubrizare a localităţilor, iar unul dintre elementele definitorii al acestuia este finanţarea lor, aceasta antamând şi regimul juridic al bunurilor de retur (potrivit textului criticat, „investiţiile în infrastructura specifică serviciilor de salubrizare care se realizează din fonduri proprii ale operatorilor de drept privat constituie bunuri de retur"). 19. Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate reglementează aspecte ale gestionării serviciilor de utilităţi publice şi ale finanţării serviciului public de salubrizare a localităţilor, aşadar, elementele de bază ale acestora, ceea ce înseamnă că ele vizează regimul primar al serviciului public de salubrizare a localităţilor, şi nu cel secundar rezultat/ derivat din regimul primar imperativ. O asemenea reglementare se constituie într-un statut legal al serviciului antereferit de ordine publică şi se aplică atât situaţiilor viitoare, cât şi efectelor viitoare ale unor situaţii juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi; astfel, rezultă că în cauză se pune problema aplicării imediate a legii noi, aspect care nu trebuie confundat cu retroactivitatea. Aplicarea imediată a legii noi cu privire la un contract încheiat anterior intrării sale în vigoare nu atinge efectele produse din raportul anterior, dacă acestea s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a noii legi, însă, cu privire la efectele neconsumate rezultate din situaţiile juridice născute înainte de intrarea în vigoare a legii noi, aceasta din urmă este de imediată aplicare, fără a fi retroactivă. 20. În coordonatele antereferite, legea nouă refuză supravieţuirea legii abrogate, iar contractul care tranzitează domeniul său propriu de reglementare se supune legii noi în privinţa efectelor juridice neconsumate rezultate din situaţiile juridice născute înainte de intrarea sa în vigoare. De aceea, chiar dacă art. 25 alin. (5) din Legea nr. 51/2006 şi art. 28 alin. (3) din Legea nr. 101/2006 modifică un element esenţial al regimului juridic al contractelor de delegare de gestiune încheiate anterior intrării lor în vigoare, ele nu sunt retroactive, întrucât vizează efectele neconsumate rezultate din situaţiile juridice născute înainte de intrarea în vigoare a legii noi. 21. În ceea ce priveşte art. III alin. (2) din Legea nr. 99/2014 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, Curtea constată că acest text consacră o reglementare cu un pronunţat caracter tehnic, consecutivă modificării regimului juridic al bunurilor de retur, ce nu aduce atingere art. 15 alin. (2) din Constituţie, din moment ce impune în sarcina autorităţilor publice ca într-un termen dat să realizeze operaţiunea de reactualizare a contractelor de delegare de gestiune încheiate de-a lungul timpului potrivit reglementărilor legale aflate în vigoare. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Retim Ecologic Service - S.A. din Timişoara în Dosarul nr. 8.353/30/2016 al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, ale art. 28 alin. (3) din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006 şi ale art. III alin. (2) din Legea nr. 99/2014 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 februarie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly