DECIZIE   Nr. 227 din 16 noiembrie 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 207 din Codul penal

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 70 din  9 februarie 2001

    Lucian Mihai           - presedinte
    Costica Bulai          - judecator
    Constantin Doldur      - judecator
    Kozsokar Gabor         - judecator
    Ioan Muraru            - judecator
    Nicolae Popa           - judecator
    Lucian Stangu          - judecator
    Florin Bucur Vasilescu - judecator
    Romul Petru Vonica     - judecator
    Iuliana Nedelcu        - procuror
    Mihai Paul Cotta       - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 207 din Codul penal, exceptie ridicata de Valentin Valcu in Dosarul nr. 22.925/1998 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, avand ca parti: autorul exceptiei, Simion Ghilea si Ziarul "Adevarul".
    La apelul nominal se constata lipsa partilor, fata de care procedura de citare a fost legal indeplinita.
    Cauza fiind in stare de judecata, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ridicate, prevederile art. 207 din Codul penal fiind constitutionale. In acest sens este si jurisprudenta Curtii Constitutionale.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 5 iunie 2000, pronuntata in Dosarul nr. 22.925/1998, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 207 din Codul penal, exceptie ridicata de Valentin Valcu intr-un proces de calomnie prin presa.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca prevederile art. 207 din Codul penal sunt contrare mai multor dispozitii si principii din Constitutie, precum si unor dispozitii ale Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Criticile de neconstitutionalitate au in vedere urmatoarele aspecte:
    - Dreptul la aparare. Prin conditionarea generica a dreptului inculpatului de a produce dovezi art. 207 din Codul penal contravine dreptului constitutional la aparare consfintit prin art. 24 alin. (1) din Constitutie. Conditionand admisibilitatea probei veritatii de existenta unui interes legitim, textul limiteaza dreptul inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmatiilor sale.
    - Limitarea accesului liber la justitie prevazut la art. 21 din Constitutie. Consacrand posibilitatea ca instanta sa nu admita in principiu proba veritatii, art. 207 din Codul penal limiteaza in mod direct accesul inculpatului la justitie, care este oprit sa participe activ la desfasurarea procesului penal tocmai atunci cand ii revine sarcina probei.
    - Inegalitatea in fata legii si a autoritatilor. In opinia autorului exceptiei, art. 207 din Codul penal, introducand o conditie de admisibilitate cu caracter general, echivoca si vaga, necorelata cu criterii si determinari care sa ii asigure obiectivitatea aplicarii, creeaza premisele unei discriminari intre subiectii de drept aflati in aceeasi situatie.
    - Libertatea presei. Autorul exceptiei sustine ca prevederile criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 30 alin. (1) referitoare la libertatea de exprimare, precum si ale art. 31 alin. (1), referitoare la dreptul la informatie. In opinia sa textul art. 207 din Codul penal, "gandit si redactat in conditiile statului totalitar, constrange si bagatelizeaza functia si rolul presei, echivalandu-le cu orice gen de comportare particulara si nonmorala".
    Exprimandu-si opinia, instanta de judecata a apreciat ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata este neintemeiata. Principiul libertatii probelor, in sensul producerii lor, cunoaste, ca orice regula de drept, anumite limitari, iar dispozitiile art. 207 din Codul penal prevad ca proba veritatii, in cazul calomniei, este admisibila numai daca afirmarea sau imputarea a fost savarsita pentru apararea unui interes legitim. De aceea proba adevarului este admisa numai in mod exceptional, constituind o exceptio veritatis. Potrivit opiniei instantei de judecata nu poate fi vorba de doua procese in cazul judecarii infractiunilor de calomnie si de insulta, ci de o proba cu un regim de administrare specific, deosebit de probele testimoniale si probele cu inscrisuri, tocmai datorita faptului ca se vizeaza dovedirea existentei unei cauze speciale de inlaturare a caracterului penal al faptei.
    Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    Guvernul, in punctul sau de vedere, apreciaza ca sustinerea autorului exceptiei, in sensul ca dispozitiile art. 207 din Codul penal ar fi contrare prevederilor art. 16 alin. (1), art. 21, art. 23 alin. (8) si ale art. 24 din Constitutie, este neintemeiata. In acelasi timp se considera ca exceptia este intemeiata in raport cu dispozitiile art. 10 pct. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. In opinia Guvernului actuala redactare a art. 207 din Codul penal nu este in concordanta cu exigentele Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului a stabilit standarde diferite de protectie pentru discursul referitor la chestiuni politice sau de interes general, spre deosebire de afirmatiile care privesc aspecte strict private. Pe cale de consecinta, existenta unor standarde diferite de protectie a libertatii de exprimare solicita si standarde diferite in ceea ce priveste posibilitatea dovedirii bunei-credinte sau a realitatii afirmatiilor. Actuala formulare a art. 207 din Codul penal nu defineste in termeni expliciti notiunea de interes legitim care justifica administrarea probei veritatii. Atata timp cat nu exista o practica judiciara constanta care sa interpreteze notiunea "interes legitim" prin prisma notiunii "dezbateri privind subiecte de interes general", folosita de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Guvernul isi exprima opinia ca exista posibilitatea ca art. 207 din Codul penal sa fie interpretat in asa fel incat proba veritatii sa nu fie admisa chiar si in situatiile in care Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale ar impune o protectie maxima.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala constata ca a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 207 din Codul penal, referitoare la proba veritatii in cazul infractiunilor de insulta si de calomnie. Potrivit acestui text "Proba veritatii celor afirmate sau imputate este admisibila, daca afirmarea sau imputarea a fost savarsita pentru apararea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a facut proba veritatii nu constituie infractiunea de insulta sau calomnie".
    Analizand criticile de neconstitutionalitate formulate de autorul exceptiei, sub diferitele aspecte mentionate, Curtea constata ca nu sunt intemeiate. Astfel sustinerea acestuia in sensul ca dispozitiile art. 207 din Codul penal ar fi contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie nu poate fi retinuta. Dispozitiile criticate nu creeaza privilegii sau discriminari. Pe de alta parte, in jurisprudenta Curtii Constitutionale principiul egalitatii nu exclude, ci presupune adoptarea de solutii diferite pentru situatii diferite. Nu se poate sustine nici ca prevederile legale examinate ar incalca dispozitiile constitutionale privitoare la accesul liber la justitie, deoarece dispozitiile art. 21 din Constitutie, care reglementeaza acest principiu, nu au nici o legatura cu prevederile art. 207 din Codul penal, care instituie o cauza speciala de inlaturare a caracterului penal al faptei.
    In ceea ce priveste sustinerea potrivit careia prevederile criticate ar incalca principiul constitutional al prezumtiei de nevinovatie, prevazut si de Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, Curtea constata, de asemenea, ca este neintemeiata. Si in cazul infractiunilor de insulta sau calomnie inculpatul este prezumat nevinovat pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare. Mai mult decat atat, acesta are dreptul de a utiliza proba veritatii pentru a infirma caracterul penal al faptei. De altfel, art. 207 din Codul penal nu reglementeaza stabilirea vinovatiei in cazul infractiunilor de insulta si calomnie. Acest text de lege instituie numai posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmarilor sau imputarilor facute, acestea constituind un caz special de inlaturare a caracterului penal al faptei, prin lipsa pericolului social, daca fapta a fost savarsita pentru apararea unui interes legitim.
    O alta critica de neconstitutionalitate consta in sustinerea ca dispozitiile art. 207 din Codul penal ingradesc exercitiul dreptului la aparare si, prin urmare, contravin prevederilor art. 24 alin. (1) din Constitutie.
    Pentru considerentele expuse anterior Curtea constata ca nici aceasta critica nu poate fi retinuta. Persoana invinuita de savarsirea unei infractiuni de insulta sau calomnie are posibilitatea sa uzeze pentru apararea sa de toate mijloacele legale de proba in combaterea temeiniciei acuzarii. In acest context proba veritatii nu este unica modalitate de aparare a persoanelor care ar putea fi inculpate pentru afirmarile sau imputarile facute, acestea avand posibilitatea de a administra orice alte mijloace de proba prevazute de Codul de procedura penala. De altfel, inculpatul nemultumit are posibilitatea exercitarii cailor legale de atac.
    In legatura cu critica formulata de autorul exceptiei privitoare la contrarietatea prevederilor art. 207 din Codul penal cu dispozitiile art. 30 alin. (1) si ale art. 31 alin. (1) din Constitutie, referitoare la libertatea de exprimare, respectiv la dreptul la informatie, Curtea retine ca aceasta nu este justificata. Ea este facuta cu ignorarea dispozitiei art. 30 alin. (6) din Constitutie, care prevede ca "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine".
    Autorul exceptiei critica dispozitiile art. 207 din Codul penal, deoarece pun conditia existentei interesului legitim pentru admiterea probei veritatii, fara ca legea sa-l defineasca. De aici posibilitatea respingerii nejustificate a probei veritatii.
    Analizand aceste sustineri Curtea retine ca sunt probleme de interpretare si de aplicare a legii, si nu de constitutionalitate, fiind de competenta instantelor judecatoresti.
    In motivarea exceptiei autorul acesteia se refera la dispozitiile art. 10 pct. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care prevad dreptul persoanei la libertatea de expresie, drept care include libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii sau idei fara amestecul autoritatilor publice, precum si la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in aceasta materie.
    Analizand aceasta sustinere Curtea constata ca este, de asemenea, neintemeiata. Apararea libertatii de exprimare, precum si a dreptului la informare impune in anumite situatii sanctionarea penala a afirmarii lor sau a imputarii lor, chiar daca acestea se refera la fapte adevarate, dar nu au fost facute pentru apararea unui "interes legitim". In acelasi sens sunt si prevederile art. 10 pct. 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, potrivit carora "Exercitarea acestor libertati ce comporta indatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti". De altfel, in legatura cu aplicarea acestui articol Curtea Europeana a Drepturilor Omului, referindu-se la libertatea exprimarii prin presa si reluand considerentele anterior exprimate in cauzele "Bladet Tromso si Stensaas impotriva Norvegiei", 1999, si "Lingens impotriva Austriei", 1986, a statuat: "Daca presa nu trebuie sa depaseasca anumite limite, indeosebi in ceea ce priveste reputatia si drepturile celorlalti, precum si necesitatea de a impiedica divulgarea unor informatii confidentiale, sarcina sa este totusi comunicarea, cu respectarea datoriilor si responsabilitatilor proprii, a informatiilor si ideilor referitoare la orice problema de interes general" (hotararea pronuntata in cauza "I. Dalban impotriva Romaniei", 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 277 din 20 iunie 2000).
    Fata de cele aratate, rezulta ca dispozitiile art. 207 din Codul penal sunt constitutionale, ele nefiind in contradictie cu nici unul dintre textele constitutionale invocate de autorul exceptiei.

    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A. c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 207 din Codul penal, exceptie ridicata de Valentin Valcu in Dosarul nr. 22.925/1998 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 16 noiembrie 2000.

             PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                       LUCIAN MIHAI

                              Magistrat asistent,
                              Mihai Paul Cotta