DECIZIE   Nr. 172 din 23 mai 2001

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 505 alin. 2 teza a doua din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN:            MONITORUL OFICIAL  NR. 470 din 16 august 2001

    Lucian Mihai           - presedinte
    Costica Bulai          - judecator
    Constantin Doldur      - judecator
    Kozsokar Gabor         - judecator
    Ioan Muraru            - judecator
    Nicolae Popa           - judecator
    Lucian Stangu          - judecator
    Florin Bucur Vasilescu - judecator
    Romul Petru Vonica     - judecator
    Iuliana Nedelcu        - procuror
    Marioara Prodan        - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 505 alin. 2 teza a doua din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Virgil Radu in Dosarul nr. 2.383/1999 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a civila.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 17 mai 2001 si au fost consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la data de 22 mai 2001 si, apoi, la 23 mai 2001.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
    Prin Incheierea din 30 noiembrie 2000, pronuntata in Dosarul nr. 2.383/1999, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a civila - a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 505 alin. 2 teza a doua din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Virgil Radu.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, in esenta, ca dispozitiile legale mentionate sunt contrare prevederilor constitutionale cuprinse in art. 21, referitoare la accesul liber la justitie, si celor cuprinse in art. 125, referitoare la instantele judecatoresti, deoarece ii ingradesc dreptul "de a se adresa (mai intai) justitiei, respectiv instantei de judecata, in situatia in care este nemultumit de masurile procurorului dispuse prin ordonanta de scoatere de sub urmarire", precum si "dreptul de a beneficia de o justitie reala, realizata in cadrul unui proces echitabil de catre o instanta de judecata si nu de organe de cercetare penala aflate in subordinea puterii executive [...]".
    Exprimandu-si opinia asupra exceptiei, instanta de judecata considera ca exceptia este neintemeiata, "deoarece, prin stabilirea unui termen de un an de la data ordonantei de scoatere de sub urmarire sau a ramanerii definitive a hotararii de achitare, nu se incalca accesul liber la justitie, de vreme ce chiar in continutul textului a carui neconstitutionalitate se invoca se mentioneaza existenta posibilitatii intentarii unei actiuni in justitie. Pe de alta parte, art. 505 alin. 2 teza a doua din Codul de procedura penala nu incalca nici dispozitiile art. 125 din Constitutie, caci in cuprinsul acestuia nu se stabileste infiintarea vreunei instante extraordinare, care sa judece actiunea prevazuta in cuprinsul art. 505 din Codul de procedura penala".
    In conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
    Presedintele Camerei Deputatilor, in punctul sau de vedere, apreciaza ca textul de lege criticat este constitutional, deoarece stabilirea termenului de un an, in care persoana indreptatita poate porni actiunea in despagubire, nu aduce o limitare a dreptului oricarei persoane de a se adresa justitiei, "intrucat avem de-a face cu un drept patrimonial si regula in aceasta materie o reprezinta prescriptibilitatea acestora". In final se considera ca "termenul de un an, prevazut la art. 505 din Codul de procedura penala, este un termen de prescriptie a dreptului la actiune, rezonabil, care asigura conditiile optime celui prejudiciat pentru a exercita o actiune in justitie in scopul obtinerii reparatiilor legale".
    Guvernul, in punctul sau de vedere, arata ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, deoarece textele de lege criticate nu contravin prevederilor constitutionale cuprinse in art. 21 si 125. Se sustine ca "stabilirea scoaterii de sub urmarire penala ca moment in care incepe sa curga un termen de un an nu este de natura sa contravina dispozitiilor constitutionale invocate. Referitor la incalcarea dispozitiilor art. 125 din Constitutie, acesta contine reglementari privind instantele judecatoresti, reglementari care [...] nu pot fi afectate de dispozitiile art. 505 alin. 2 teza a doua".
    Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 505 alin. 2 teza a doua din Codul de procedura penala, dispozitii care au urmatorul continut: "Actiunea poate fi pornita in termen de un an [...] de la data ordonantei de scoatere de sub urmarire."
    Textele constitutionale a caror incalcare se invoca sunt art. 21 si 125, prevederi care au urmatorul continut:
    Art. 21
    "(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
    (2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.";
    Art. 125
    "(1) Justitia se realizeaza prin Curtea Suprema de Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege.
    (2) Este interzisa infiintarea de instante extraordinare.
    (3) Competenta si procedura de judecata sunt stabilite de lege."
    In opinia autorului exceptiei dispozitiile legale criticate incalca principiul constitutional al accesului liber la justitie prin "limitarea termenului de un an de introducere a actiunii in repararea pagubei <<de la data ordonantei de scoatere>> si nu <<de la data ramanerii definitive a hotararii in plangerea impotriva ordonantei de scoatere de sub urmarire>>" si, in acest mod, nu poate "beneficia de o justitie reala", realizata de o instanta de judecata, "iar nu de organe de cercetare penala aflate in subordinea puterii executive".
    Analizand critica de neconstitutionalitate, Curtea constata ca, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicata, "In exercitarea controlului, Curtea Constitutionala se pronunta numai asupra problemelor de drept, fara a putea modifica sau completa prevederea legala supusa controlului", iar in conformitate cu art. 58 alin. (1) din Constitutie "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii". Prin urmare, Curtea Constitutionala nu este competenta sa modifice ori sa completeze prevederea legala supusa controlului, astfel cum in speta se solicita de catre autorul exceptiei, deoarece aceste atributii apartin in exclusivitate autoritatii legiuitoare.
    Pe de alta parte, Curtea constata ca stabilirea de catre legiuitor, prin textul de lege criticat, a datei "ordonantei de scoatere de sub urmarire penala" ca data de la care se calculeaza termenul de prescriptie de un an al actiunii pentru repararea pagubei, nu numai ca nu ingradeste accesul liber la justitie, prevazut de art. 21 din Constitutie, ci, dimpotriva, largeste sfera persoanelor indreptatite sa introduca actiuni pentru repararea pagubei si cu privire la persoanele impotriva carora s-a luat o masura preventiva, iar ulterior au fost scoase de sub urmarire penala prin ordonanta procurorului, ordonanta ramasa definitiva prin neatacarea ei in instanta. Eliminarea din alin. 2 al art. 505 din Codul de procedura penala a tezei a doua ar insemna tocmai o ingradire a accesului liber la justitie al acestor persoane, care nu ar mai fi indreptatite la actiuni pentru repararea pagubei, deoarece, potrivit tezei intai a aceluiasi alineat 2 al art. 505 din codul mentionat, actiunea ar putea fi pornita in termen de un an numai de la ramanerea definitiva a hotararii de achitare, iar nu si de la data ordonantei de scoatere de sub urmarire penala. Or, aceasta ar contraveni art. 21 din Constitutie.
    Curtea mai retine ca dispozitiile art. 505 alin. 2 teza a doua din Codul de procedura penala nu contravin, de asemenea, nici prevederilor art. 125 din Constitutie, referitoare la instantele judecatoresti, deoarece si in speta justitia se realizeaza prin Curtea Suprema de Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege, conform alin. (1), iar nu de instante extraordinare, ceea ce ar contraveni prevederilor constitutionale ale alin. (2) al art. 125, iar competenta si procedura de judecata sunt stabilite de lege in temeiul alin. (3) al aceluiasi art. 125 din Constitutie. Totodata, Curtea observa ca in speta tocmai propunerea autorului exceptiei de modificare a textului de lege criticat este contrara prevederilor constitutionale ale art. 125 alin. (3), deoarece modificarea procedurii, respectiv a datei de la care curge termenul de un an pentru introducerea actiunii pentru repararea pagubei, nu este de competenta Curtii Constitutionale, astfel cum s-a mai aratat, ci de competenta exclusiva a legiuitorului.
    Sub un alt aspect, asa cum a statuat Curtea Constitutionala prin Decizia nr 107 din 1 iulie 1999 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 354 din 27 iulie 1999), prin care a respins exceptia de neconstitutionalitate avand ca obiect dispozitiile intregului alineat 2 al art. 505 din Codul de procedura penala, "Art. 48 alin. (3) din Constitutie, prin expresia <<potrivit legii>>, lasa la optiunea legiuitorului stabilirea conditiilor procedurale in care dreptul la reparatii poate fi exercitat. Aceeasi idee se regaseste si in dispozitiile art. 3 din Protocolul nr. 7 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, potrivit carora <<Atunci cand o condamnare penala definitiva este ulterior anulata sau cand este acordata gratierea, pentru ca un fapt nou sau recent descoperit dovedeste ca s-a produs o eroare judiciara, persoana care a suferit o pedeapsa din cauza acestei condamnari este despagubita conform legii ori potrivit practicii in vigoare in statul respectiv, cu exceptia cazului in care se dovedeste ca nedescoperirea in timp util a faptului necunoscut ii este imputabila in tot sau in parte>>".
    Curtea constata ca aceste considerente, precum si solutia pronuntata isi mentin valabilitatea, neintervenind elemente noi de natura sa reconsidere jurisprudenta Curtii.

    Fata de cele de mai sus, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) si (4) din Legea nr. 47/1992, republicata,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 505 alin. 2 teza a doua din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Virgil Radu in Dosarul nr. 2.383/1999 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a civila.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 23 mai 2001.

          PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                       LUCIAN MIHAI

                              Magistrat asistent,
                              Marioara Prodan