Decizia Nr.161 din 28.02.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 şi art. 39 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „For“ - S.R.L. din Satu Mare în Dosarul nr. 12.895/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 675D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care, raportându-se la art. 36 din Legea nr. 85/2006 şi având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.075 din 17 noiembrie 2009, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. De asemenea, consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 este neîntemeiată. Astfel, după opinia sa, nu se poate spune că există egalitate între diversele categorii de creditori, legiuitorul optând să protejeze atitudinea diligentă a creditorilor care au obţinut garantarea creanţelor lor.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 12 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 12.895/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 şi art. 39 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.Excepţia a fost invocată de Societatea Comercială „For“ - S.R.L. din Satu Mare într-un dosar având ca obiect soluţionarea unui apel formulat împotriva unei sentinţe comerciale pronunţate de Tribunalul Bucureşti - Secţia comercială.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia consideră că reglementările criticate sunt neconstituţionale, întrucât, ca urmare a suspendării de drept a tuturor acţiunilor judiciare în care figurează ca pârât debitorul împotriva căruia s-a deschis procedura insolvenţei, se restrânge accesul liber la justiţie.Faptul că Legea nr. 85/2006 îi creează creditorului posibilitatea de a-şi înscrie creanţa la masa credală, sub iminenţa contestării ei de către debitor şi a soluţionării propriei contestaţii de către judecătorul-sindic în regim de urgenţă, fără administrarea de probe, printr-o hotărâre globală pentru toţi titularii de contestaţii, nu răspunde cerinţelor unui proces echitabil desfăşurat după procedura de drept comun - caracterizat prin asigurarea tuturor garanţiilor procesuale.Având în vedere că activitatea judecătorului-sindic are, în principal, trăsăturile unei activităţi manageriale şi abia în plan secund se circumscrie riguros normelor procesuale, se ajunge la încălcarea dreptului la un proces echitabil. De asemenea, autorul excepţiei mai arată că măsura suspendării de drept a acţiunilor judiciare pendinte şi trimiterea creditorului în faţa judecătorului-sindic încalcă făţiş principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice. Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei are drept finalitate protecţia debitorului ajuns în stare de insolvenţă în faţa creditorilor săi, respectiv a tendinţei legitime a acestora de a-şi recupera creanţele.Aşadar, legea consacră inegalitatea de tratament între creditor - persoană fizică sau juridică de bună-credinţă care a respectat legea şi, după caz, clauzele contractuale, oprit însă prin dispoziţiile art. 36 din Lege să obţină un titlu executoriu printr-o hotărâre judecătorească, şi debitor persoană fizică sau juridică de rea-credinţă care prin abuz sau lipsă de diligenţă, încălcând reglementările legale sau, după caz, clauzele contractuale, şi-a gestionat necorespunzător afacerile, cu grave consecinţe asupra situaţiei economico-financiare a partenerilor contractuali.Pe de altă parte, legea consacră punerea pe picior de egalitate a creditorilor ale căror creanţe garantate rezultă dintrun titlu cu cei care se înscriu la masa credală printr-o simplă declaraţie depusă în faţa administratorului judiciar.În viziunea autorului excepţiei de neconstituţionalitate, unul dintre corectivele esenţiale ce ar putea fi aduse textelor criticate ar putea fi, în primul rând, continuarea judecării acţiunilor pendinte de către instanţele învestite, conform procedurii de drept comun, concomitent cu înregistrarea provizorie, din oficiu, a creanţelor ce formează obiectul judecăţii, cu excepţia cazurilor în care debitorul recunoaşte creanţa în faţa judecătorului-sindic.În al doilea rând, s-ar impune a se da creanţelor constatate printr-un titlu executoriu constituit prin hotărâre judecătorească pronunţată până la data deschiderii procedurii insolvenţei tratamentul juridic prevăzut de art. 39 referitor la creanţele garantate prin ipotecă, gaj etc.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 36 şi art. 39 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, care au următorul cuprins:– Art. 36: „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.“;

– Art. 39: „(1) Creditorul titular al unei creanţe garantate cu ipotecă, gaj sau altă garanţie reală mobiliară ori drept de retenţie de orice fel poate solicita judecătorului-sindic ridicarea suspendării prevăzute la art. 36 cu privire la creanţa sa şi valorificarea imediată, în cadrul procedurii, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 116-118 şi cu condiţia achitării din preţ a cheltuielilor prevăzute la art. 121 alin. (1) pct. 1, a bunului asupra căruia poartă garanţia sau dreptul de retenţie, în una dintre următoarele situaţii:A. atunci când valoarea obiectului garanţiei, determinată de un evaluator conform standardelor internaţionale de evaluare, este pe deplin acoperită de valoarea totală a creanţelor şi a părţilor de creanţe garantate cu acel obiect: a)obiectul garanţiei nu prezintă o importanţă determinantă pentru reuşita planului de reorganizare propus;b)obiectul garanţiei face parte dintr-un ansamblu funcţional, iar prin desprinderea şi vânzarea lui separată, valoarea bunurilor rămase nu se diminuează;B. atunci când nu există o protecţie corespunzătoare a creanţei garantate în raport cu obiectul garanţiei, din cauza: a)diminuării valorii obiectului garanţiei sau existenţei unui pericol real ca aceasta să sufere o diminuare apreciabilă;b)diminuării valorii părţii garantate dintr-o creanţă cu rang inferior, ca urmare a acumulării dobânzilor, majorărilor şi penalităţilor de orice fel la o creanţă garantată cu rang superior;c)lipsei unei asigurări a obiectului garanţiei împotriva riscului pieirii sau deteriorării.(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. B, judecătorul-sindic va putea respinge cererea de ridicare a suspendării formulată de creditor, dacă administratorul judiciar/debitorul propune în schimb adoptarea uneia sau mai multor măsuri menite să ofere protecţie corespunzătoare creanţei garantate a creditorului, precum:a)efectuarea de plăţi periodice în favoarea creditorului pentru acoperirea diminuării valorii obiectului garanţiei ori a valorii părţii garantate dintr-o creanţă cu rang inferior; b)efectuarea de plăţi periodice în favoarea creditorului pentru satisfacerea dobânzilor, majorărilor şi penalităţilor de orice fel şi, respectiv, pentru reducerea capitalului creanţei sub cota de diminuare a valorii obiectului garanţiei ori a valorii părţii garantate dintr-o creanţă cu rang inferior; c)novaţia obligaţiei de garanţie prin constituirea unei garanţii suplimentare, reale sau personale ori prin substituirea obiectului garanţiei cu un alt obiect. (3) Reclamantul, într-o cerere de ridicare a suspendării, trebuie să facă dovada faptului prevăzut la alin. (1) lit. A.b), rămânând debitorului/administratorului sau altei părţi interesate sarcina producerii dovezii contrare şi, respectiv, a celorlalte elemente.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, prin raportare la critici similare, constatând că sunt constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 1.075 din 20 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 7 ianuarie 2008, Curtea a statuat că măsura stabilită prin textul de lege criticat se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, consensual şi egalitar în care creditorii unui debitor comun să îşi poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvenţă. În aceste condiţii, existenţa unor acţiuni paralele cu procedura concursuală prevăzută de lege ar produce incertitudine cu privire la masa credală, fapt ce ar face imposibilă evaluarea activului şi pasivului averii debitorului, în vederea distribuirii rezultatului lichidării. Acest fapt nu poate fi privit ca reprezentând o piedică pentru creditori de a acţiona în vederea realizării drepturilor lor. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 64 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, creditorii au posibilitatea ca, înscriind creanţele pe care le au în tabelul creanţelor împotriva debitorului, să participe la procedura insolvenţei pentru acoperirea creanţelor. Prin urmare, Curtea a constatat că art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei nu aduce vreo restrângere exerciţiului dreptului de valorificare a creanţei. De asemenea, Curtea nu a putut reţine nici criticile de neconstituţionalitate privind încălcarea dreptului de acces liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil. În primul rând, Curtea a avut în vedere faptul că, în cadrul procedurii insolvenţei, creditorii pot folosi toate mijloacele procedurale puse la dispoziţie de lege pentru realizarea drepturilor lor. În legătură cu acestea, se observă că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili procedura de judecată, iar situaţia specifică avută în vedere la reglementarea procedurii insolvenţei a justificat instituirea unor norme de procedură speciale. Acest fapt nu înseamnă însă că nu se asigură o garanţie efectivă drepturilor creditorilor. În al doilea rând, Curtea a reţinut că dreptul la acţiune al creditorilor, suspendat de textul de lege criticat, nu dispare, el fiind conservat prin art. 40 din Legea nr. 85/2006, care prevede, de asemenea, suspendarea curgerii termenelor de prescripţie a acţiunilor la care se referă art. 36 din Legea nr. 85/2006. De altfel, aceste termene încep să curgă din nou în cazul respingerii sau închiderii procedurii insolvenţei. Existenţa riscului ca, ulterior încheierii procedurii insolvenţei, creditorul să nu-şi mai poată recupera creanţa are ca temei lipsa de diligenţă a creditorului care nu a acţionat pentru valorificarea drepturilor sale în cadrul procedurii colective şi nu poate fi privită ca aducând vreo atingere dreptului la un proces echitabil sub aspectul puterii obligatorii a hotărârilor instanţei de judecată. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, Curtea constată că acestea nu relevă niciun fine de neconstituţionalitate. Faptul că legiuitorul a permis, în anumite condiţii, creditorilor titulari ai unor creanţe garantate cu ipotecă, gaj sau altă garanţie reală mobiliară ori drept de retenţie de orice fel să solicite judecătorului-sindic ridicarea suspendării prevăzute la art. 36 cu privire la creanţa sa şi valorificarea imediată, în cadrul procedurii, nu are semnificaţia unui tratament discriminatoriu faţă de ceilalţi creditori. Creditorii prevăzuţi la art. 39 din Legea nr. 85/2006 se află într-o situaţie juridică diferită, situaţie generată de diligenţa de care au dat dovadă în garantarea creanţelor lor. Principiul egalităţii nu are semnificaţia uniformităţii, astfel încât legiuitorul, în considerarea situaţiei specifice a acestor categorii de creditori poate prevedea un tratament diferenţiat privind creanţele acestora. De asemenea, în ceea ce priveşte critica referitoare la tratamentul diferit al creditorilor şi debitorilor, Curtea constată că aceştia se află în situaţii juridice diferite, ceea ce a condus la acest tratament juridic diferit, având în vedere drepturile şi obligaţiile lor, precum şi poziţia lor procesuală care sunt diferite. Referitor la celelalte critici ale autorului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 şi art. 39 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „For“ - S.R.L. din Satu Mare în Dosarul nr. 12.895/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 februarie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Fabian Niculae