Decizia Nr.150 din 23.02.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Carol Schvarz în Dosarul nr. 1.675/108/2010 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 362D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, arătând că prevederile legale criticate reprezintă rezultatul opţiunii legiuitorului cu privire la acordarea despăgubirilor. În acest sens Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 402 din 24 martie 2011. Totodată, mai arată că prin modul în care sunt formulate criticile se urmăresc modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009, ceea ce contravine art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 2 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1.675/108/2010, Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.Excepţia a fost ridicată de Carol Schvarz într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului declarat împotriva sentinţei civile prin care s-a admis în parte acţiunea întemeiată pe textele de lege criticate, precum şi pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 şi prin care statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, a fost obligat la plata unor despăgubiri.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că textele de lege criticate aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 21 şi 52, precum şi celor ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care nu se aplică şi cetăţenilor români de etnie germană care au fost deportaţi în Uniunea Sovietică, începând cu luna ianuarie 1945, din ordinul autorităţilor române.Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, faptul că, potrivit textelor de lege criticate, autorul excepţiei nu se află în categoriile de beneficiari ai Legii nr. 221/2009 nu are semnificaţia încălcării prevederilor art. 21 şi 52 din Legea fundamentală.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 3 şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 sunt constituţionale, apreciind că legiuitorul este abilitat să stabilească condiţiile şi limitele exercitării dreptului ca prejudiciul moral suferit de persoana vătămată printr-un act administrativ să fie reparat. Motivarea autorului excepţiei are în vedere necesitatea modificării textelor de lege criticate prin includerea cetăţenilor români de etnie germană care au fost deportaţi în Uniunea Sovietică în categoriile de beneficiari ai Legii nr. 221/2009. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, modificarea textelor de lege supuse controlului excedează competenţei Curţii Constituţionale. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl formează prevederile art. 3 şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, având următorul cuprins:– Art. 3: „Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative:a)Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 şi Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958;b)Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 282 din 5 martie 1958 şi Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.108 din 2 august 1960;c)Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcţiunii Generale a Securităţii Poporului;d)Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 şi Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;e)deciziile nr. 200/1951, nr 239/1952 şi nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;f)Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securităţii Statului.“;– Art. 4: „(2) Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.“Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că textul de lege criticat aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi dispoziţiilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prin deciziile nr. 376 din 22 martie 2011 şi nr. 402 din 24 martie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 27 iulie 2011 şi, respectiv, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 12 august 2011, a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate având o motivare similară celor din prezenta cauză. Cu acele prilejuri sa reţinut, în esenţă, că prevederile criticate fac parte din categoria actelor normative prin care s-a legiferat în domeniul măsurilor reparatorii ce se acordă persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic şi măsuri administrative asimilate acestora. Legiuitorul este liber să opteze atât în privinţa măsurilor reparatorii, cât şi a întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora, în funcţie de situaţia concretă a persoanelor îndreptăţite de a beneficia de aceste despăgubiri, fără ca prin aceasta să se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetăţeni aflate în situaţii identice. Criteriul temporal avut în vedere prin această lege reparatorie pentru a se constata caracterul politic al condamnării sau al măsurii administrative asimilate acesteia este departe de a fi unul aleatoriu sau arbitrar, deoarece momentul 6 martie 1945 marchează instaurarea dictaturii comuniste, iar 22 decembrie 1989 vizează sfârşitul acesteia în România. Prin urmare, perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este circumscrisă în totalitate perioadei dictaturii comuniste, astfel încât opţiunea legiuitorului de a edicta o lege reparatorie numai în privinţa persoanelor aflate în ipoteza art. 1 din lege este una justificată în mod obiectiv şi raţional. Curtea a constatat că legiuitorul este îndreptăţit ca pentru situaţii deosebite să aplice un tratament juridic diferit. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea, astfel încât, dimpotrivă, pentru situaţii diferite, justificate obiectiv şi raţional, trebuie să corespundă un tratament juridic diferit, spre exemplu Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000. Totodată, prin Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea a statuat că acordarea de despăgubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art. 61 din Legea fundamentală, potrivit căruia „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“ - este competent să stabilească condiţiile şi criteriile de acordare a acestui drept. Parlamentul, elaborând politica legislativă a ţării, este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluţii legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptăţiţi pentru daunele suferite în perioada comunistă, cu respectarea prevederilor şi principiilor Constituţiei. Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, soluţiile pronunţate cu acele prilejuri şi argumentele care au stat la baza lor îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă. Distinct de cele reţinute în deciziile menţionate mai sus, Curtea reţine că tatăl autorului excepţiei a beneficiat de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009. Stabilirea altor măsuri reparatorii pentru aceste persoane, care practic ar trebui să le completeze pe cele acordate prin Decretul-lege nr. 118/1990, ţine de libera apreciere a legiuitorului. În aceste condiţii nu poate fi reţinută critica privind încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Carol Schvarz în Dosarul nr. 1.675/108/2010 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 februarie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu