Decizia Nr.133 din 21.02.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 73 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Vlad Construct“ - S.R.L. din Slatina în Dosarul nr. 2.291/104/2009 al Tribunalului Olt - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 14D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii în această materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 13 decembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.291/104/2009, Tribunalul Olt - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 73 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Vlad Construct“ - S.R.L. din Slatina într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii a debitorului împotriva sentinţei prin care a fost stabilit tabelul preliminar al creanţelor.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat nu oferă opţiune judecătorului chemat să soluţioneze deodată, printr-o singură sentinţă, toate contestaţiile, acesta fiind obligat să admită, în tot sau în parte, creanţele, în mod provizoriu, la masa credală. Judecătorul ar trebui să rămână în pronunţare pe fondul contestaţiilor numai în cazul în care sunt elucidate toate problemele de fapt şi de drept incidente în cauză. Or, în condiţiile în care legea impune soluţionarea deodată a acestora, debitorul este pus în imposibilitatea obiectivă de a formula apărări în acelaşi timp, cu aceeaşi eficienţă pentru contestaţii diferite care implică administrarea de probe diferite, împrejurare ce este de natură a-i prejudicia dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil.Judecătorului-sindic ar trebui să i se ofere posibilitatea să decidă de la caz la caz dacă se impune judecarea simultană sau separată a contestaţiilor în funcţie de motivele de fapt şi de drept invocate de părţi. Prin reglementarea legală criticată se aduce atingere imparţialităţii justiţiei şi se creează premisele unei injuste soluţionări a cauzei privind pe debitorul aflat în insolvenţă.Tribunalul Olt - Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 73 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, text de lege care are următorul conţinut: „La termenul stabilit prin sentinţa de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului de creanţe, judecătorul-sindic va soluţiona deodată, printr-o singură sentinţă, toate contestaţiile, chiar dacă pentru soluţionarea unora ar fi nevoie de administrare de probe; în acest din urmă caz, judecătorul-sindic poate să admită, în tot sau în parte, creanţele, în mod provizoriu, la masa credală, atât în ceea ce priveşte deliberările, cât şi repartiţiile.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 alin. (2) privind liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare şi în art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei. De asemenea, sunt considerate a fi nesocotite şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra dispoziţiilor criticate s-a mai pronunţat în raport cu dispoziţii constituţionale identice, de exemplu prin Decizia nr. 966 din 12 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 22 septembrie 2011, sau Decizia nr. 631 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 11 iulie 2008.Astfel, Curtea a observat că dispoziţiile legale criticate au ca scop, ca de altfel întreaga procedură instituită prin Legea nr. 85/2006, acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă şi, în acelaşi timp, pe un plan mai general, asanarea mediului comercial, ceea ce corespunde obligaţiei statului înscrise în art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie. Specificul procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de la normele dreptului comun, stabilirea acestora constituind atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie.În acest context, reglementarea prin lege a obligaţiei judecătorului-sindic de a soluţiona deodată, printr-o singură sentinţă, toate contestaţiile cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute de administratorul judiciar sau de lichidator în tabelul preliminar de creanţe, chiar dacă pentru soluţionarea unora ar fi nevoie de administrare de probe, constituie expresia uneia dintre caracteristicile definitorii ale procedurii insolvenţei, şi anume celeritatea în realizarea scopurilor declarate mai sus. În absenţa unei atari dispoziţii de lege, procedura, care de regulă are caracter colectiv, implicând participarea unui număr mare de creditori ce vin în concurs pentru satisfacerea propriilor creanţe, ar fi cu mult întârziată, situaţie ce ar genera o stare de perpetuă incertitudine cu privire la raporturile juridice stabilite între părţile implicate, persoane fizice sau comercianţi, afectând grav stabilitatea şi securitatea care trebuie să le caracterizeze.Însă, deşi procedura insolvenţei pune accent pe o desfăşurare rapidă a procesului, ea oferă, pe de altă parte, suficiente garanţii procesuale părţilor implicate. Astfel, potrivit chiar textului de lege criticat, judecătorul-sindic va soluţiona, la termenul stabilit pentru definitivarea tabelului de creanţe, contestaţiile pentru care ar fi nevoie de administrarea unor probe, prin admiterea provizorie, iar nu definitivă, a creanţelor contestate.Prin urmare, înscrierea unei astfel de creanţe în tabelul definitiv al tuturor creanţelor împotriva averii debitorului are caracter provizoriu, putând fi modificată oricând pe parcursul derulării procedurii, ca urmare a completării probatoriului. Mai mult, dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2006 prevăd că, până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestaţie împotriva trecerii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabelul definitiv de creanţe, în cazul descoperirii existenţei unui fals, dol sau unei erori esenţiale care a determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute. În această situaţie, judecarea contestaţiei se va face de judecătorul-sindic, cu citarea tuturor părţilor interesate, iar până la judecarea irevocabilă a contestaţiei judecătorul-sindic va putea declara creanţa sau dreptul de preferinţă contestat ca admis numai provizoriu.O garanţie procedurală în plus o constituie prevederile art. 12 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora hotărârile judecătorului-sindic, care sunt definitive şi executorii, pot fi atacate separat cu recurs, după o procedură stabilită prin dispoziţiile art. 8 din aceeaşi lege.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 73 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Vlad Construct“ - S.R.L. din Slatina în Dosarul nr. 2.291/104/2009 al Tribunalului Olt - Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Mihaela Senia Costinescu