DECIZIE   Nr. 124 din 26 aprilie 2001

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 224 si art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penala, precum si a dispozitiilor art. 147, art. 248 si art. 258 din Codul penal

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 466 din 15 august 2001

    Lucian Mihai       - presedinte
    Costica Bulai      - judecator
    Constantin Doldur  - judecator
    Kozsokar Gabor     - judecator
    Ioan Muraru        - judecator
    Nicolae Popa       - judecator
    Lucian Stangu      - judecator
    Romul Petru Vonica - judecator
    Iuliana Nedelcu    - procuror
    Cristina Radu      - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 224 si art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penala, precum si a dispozitiilor art. 147, art. 248 si art. 258 din Codul penal, exceptie ridicata de Rada Stanescu si Anica Codarleanu in Dosarul nr. 548/2000 al Judecatoriei Sfantu Gheorghe.
    La apelul nominal se constata lipsa partilor, fata de care procedura de citare este legal indeplinita.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca fiind neintemeiata, invocand in acest sens Decizia Curtii Constitutionale nr. 210 din 26 octombrie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 110 din 5 martie 2001.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
    Prin Incheierea din 14 iulie 2000, pronuntata in Dosarul nr. 548/2000, Judecatoria Sfantu Gheorghe a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 224 si art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penala, precum si a dispozitiilor art. 248, art. 258 si art. 147 din Codul penal, exceptie ridicata de Rada Stanescu si Anica Codarleanu.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia arata ca dispozitiile art. 224 din Codul de procedura penala, privitoare la actele premergatoare, si ale art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penala, privitoare la dreptul aparatorului invinuitului de a asista la efectuarea actelor de urmarire penala, contravin prevederilor art. 24 alin. (1) din Constitutie, referitoare la garantarea dreptului la aparare, prevederilor art. 49 din Constitutie, referitoare la restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, precum si prevederilor art. 20 din Constitutie, raportat la prevederile art. 6 pct. 3 lit. a) - d) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
    In opinia autorilor exceptiei toate actele de urmarire penala efectuate inainte de inceperea urmaririi penale incalca prevederile art. 172 din Codul de procedura penala, atragand nulitatea acestora si refacerea lor intr-un cadru legal. De asemenea, se sustine ca dispozitiile art. 248 din Codul penal, privitoare la abuzul in serviciu contra intereselor publice, ale art. 258 din Codul penal, privitoare la sanctionarea faptelor savarsite de alti functionari, si ale art. 147 din Codul penal, privitoare la notiunile de "functionar public" si de "functionar", contravin prevederilor art. 72 alin. (3) lit. i) din Constitutie, potrivit carora statutul functionarilor publici se reglementeaza prin lege organica. Avand in vedere ca prin Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul functionarilor publici s-a prevazut ca functionar public este persoana numita intr-o functie publica, dispozitiile din Codul penal privitoare la calitatea de functionar public si de functionar sunt neconstitutionale in raport cu prevederile art. 72 alin. (3) lit. i) din Constitutie.
    Judecatoria Sfantu Gheorghe, judetul Covasna, exprimandu-si opinia asupra exceptiei de neconstitutionalitate, arata ca aceasta este neintemeiata, deoarece in etapa actelor premergatoare efectuate in vederea inceperii urmaririi penale nu exista invinuit si, prin urmare, nu se poate invoca incalcarea dreptului la aparare. Cu privire la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 248, 258 si 147 din Codul penal, raportate la art. 72 alin. (3) lit. i) din Constitutie, se apreciaza ca aceasta este neintemeiata, neexistand nici o contradictie intre textele de lege invocate si prevederile constitutionale. Se mai arata ca autorii exceptiei au fost trimisi in judecata pentru fapte savarsite inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 188/1999.
    Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a Curtii Constitutionale a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    Guvernul, in punctul sau de vedere, arata ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. Art. 224 din Codul penal, prin instituirea efectuarii, in vederea inceperii urmaririi penale, a unor acte premergatoare, nu este de natura sa aduca atingere dreptului la aparare atata timp cat acesta este pe deplin respectat in cursul procesului penal, asa cum precizeaza si art. 24 din Constitutie. Din redactarea art. 224 si a art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penala nu rezulta o incalcare a art. 49 din Constitutie, iar in ceea ce priveste dreptul oricarui invinuit sau inculpat de a fi informat asupra naturii invinuirii ce i se aduce, acest lucru este pe deplin reflectat in art. 6 din Codul de procedura penala. Cu privire la art. 6 pct. 3 lit. a) - d) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale se arata ca prin art. 6 pct. 3 lit. a) din Conventie se acorda dreptul oricarui acuzat de a fi informat in termenul cel mai scurt asupra naturii si cauzei acuzatiei ce i se aduce. Se arata totodata ca acest text trebuie sa fie analizat in raport cu lit. b) din acelasi paragraf, care confera oricarui acuzat dreptul de a dispune de timpul si inlesnirile necesare pregatirii apararii sale, cat si in raport cu campul de aplicare a termenului de "acuzatie", precis delimitat de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului. Raportand prevederile Codului de procedura penala roman la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, se constata ca in principiu se poate vorbi de existenta unei "acuzatii" din momentul punerii in miscare a actiunii penale. O data cu aceasta organul de cercetare penala are obligatia de a-l chema pe inculpat, de a-i comunica fapta pentru care este invinuit si de a-i da explicatii cu privire la drepturile pe care le are (art. 236 si 237 din Codul de procedura penala). Conform Codului de procedura penala roman persoana acuzata este instiintata in timpul urmaririi penale asupra naturii si cauzei acuzatiei ce i se aduce si in nici un caz o persoana nu poate fi trimisa in judecata fara ca ea sa fi dispus de timpul necesar realizarii apararii sale. In consecinta, nu se poate sustine ca art. 172 si 224 din Codul de procedura penala incalca art. 6 pct. 3 lit. a) si b) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si, deci, nici art. 20 alin. (1) din Constitutie.
    Cu privire la exceptia de neconstitutionalitate a art. 248, a art. 147 alin. 1 si a art. 258 din Codul penal, considerate ca fiind contrare art. 72 alin. (3) lit. i) din Constitutie, in punctul de vedere al Guvernului se mentioneaza ca potrivit jurisprudentei constante a Curtii Constitutionale reglementarile privitoare la notiunile de functionar public si functionar, inclusiv cele legate de infractiunile savarsite de persoanele avand aceasta calitate, sunt de nivelul legii. Cele doua notiuni definite la art. 147 din Codul penal nu sunt de rang constitutional si, de aceea, extinderea raspunderii penale pentru infractiunile prevazute la art. 246 - 250 din Codul penal de la functionarii publici la ceilalti functionari, prin dispozitiile art. 258 din Codul penal, nu poate fi considerata neconstitutionala atata vreme cat reglementarile privitoare la notiunile de "functionar public" si "functionar", inclusiv incriminarile care presupun o astfel de calitate a subiectului activ, sunt caracterizate prin Constitutie ca tinand de domeniul legii. In ceea ce priveste dispozitiile art. 248 din Codul penal, acestea nu fac decat sa precizeze calitatea subiectului activ al infractiunii, aceea de functionar public, ceea ce nu are nimic neconstitutional. Atat Codul penal, cat si Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici sunt legi organice, iar neconcordanta ce se sustine ca ar exista intre art. 147 din Codul penal si dispozitiile Legii nr. 188/1999 nu ridica o problema de ordin constitutional, ci o problema de interpretare juridica.
    Presedintele Camerei Deputatilor si presedintele Senatului nu au comunicat punctele lor de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala constata ca este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizata.
    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 172 alin. 1 si ale art. 224 din Codul de procedura penala, precum si dispozitiile art. 248, 258 si 147 din Codul penal.
    Dispozitiile criticate din Codul de procedura penala au urmatorul continut:
    Art. 172 alin. 1
    "In cursul urmaririi penale, aparatorul invinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala si poate formula cereri si depune memorii. Lipsa aparatorului nu impiedica efectuarea actului de urmarire penala, daca exista dovada ca aparatorul a fost incunostintat de data si ora efectuarii actului.";
    Art. 224
    "In vederea inceperii urmaririi penale, organul de urmarire penala poate efectua acte premergatoare.
    De asemenea, in vederea strangerii datelor necesare organelor de urmarire penala pentru inceperea urmaririi penale, pot efectua acte premergatoare si lucratorii operativi din Ministerul de Interne, precum si din celelalte organe de stat cu atributii in domeniul sigurantei nationale, anume desemnati in acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, amenintari la adresa sigurantei nationale.
    Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergatoare poate constitui mijloc de proba."
    Dispozitiile criticate din Codul penal au urmatorul continut:
    Art. 147
    "Prin <<functionar public>> se intelege orice persoana care exercita permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investita, o insarcinare de orice natura, retribuita sau nu, in serviciul unei unitati dintre cele la care se refera art. 145.
    Prin <<functionar>> se intelege persoana mentionata in alin. 1, precum si orice salariat care exercita o insarcinare in serviciul unei alte persoane juridice decat cele prevazute in acel alineat.";
    Art. 248
    "Fapta functionarului public, care, in exercitiul atributiilor sale de serviciu, cu stiinta, nu indeplineste un act ori il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o tulburare insemnata bunului mers al unui organ sau al unei institutii de stat ori al unei alte unitati din cele la care se refera art. 145 sau o paguba patrimoniului acesteia se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.";
    Art. 258
    "Dispozitiile art. 246 - 250 privitoare la functionari publici se aplica si celorlalti functionari, in acest caz maximul pedepsei reducandu-se cu o treime."
    Textele constitutionale invocate de autorul exceptiei ca fiind incalcate sunt:
    Art. 20
    "(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.
    (2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale.";
    Art. 24 alin. (1)
    "Dreptul la aparare este garantat.";
    Art. 49
    "(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea sigurantei nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
    (2) Restrangerea trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o si nu poate atinge existenta dreptului sau a libertatii.";
    Art. 72 alin. (3) lit. i)
    "Prin lege organica se reglementeaza: [...]
    i) statutul functionarilor publici;".
    Totodata, se arata ca sunt incalcate si dispozitiile art. 6 pct. 3 lit. a) - d) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, potrivit carora: "Orice acuzat are, in special, dreptul:
    a) sa fie informat, in termenul cel mai scurt, intr-o limba pe care o intelege si in mod amanuntit, asupra naturii si cauzei acuzatiei aduse impotriva sa;
    b) sa dispuna de timpul si inlesnirile necesare pregatirii apararii sale;
    c) sa se apere el insusi sau sa fie asistat de un aparator ales de el si, daca nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un aparator, sa poata fi asistat in mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci cand interesele justitiei o cer;
    d) sa intrebe sau sa solicite audierea martorilor acuzarii si sa obtina citarea si audierea martorilor apararii in aceleasi conditii ca si martorii acuzarii [...]."
    Examinand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea Constitutionala constata ca in esenta autorii exceptiei de neconstitutionalitate critica dispozitiile art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penala, intrucat acestea limiteaza exercitiul dreptului la aparare al invinuitului si al inculpatului, asigurandu-l doar pe parcursul procesului penal, iar nu si in faza premergatoare procesului, desi in temeiul art. 224 din acelasi cod organul de urmarire penala efectueaza numeroase acte de cercetare anterior declansarii procesului penal. Se sustine ca organul de urmarire penala nu este obligat sa incunostinteze persoana cercetata in legatura cu actele premergatoare si nici sa asigure acesteia exercitarea dreptului la aparare si asistarea aparatorului la efectuarea acestor acte. In consecinta, se apreciaza ca aceste texte din Codul de procedura penala contravin art. 24 din Constitutie si art. 6 pct. 3 lit. a) - d) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
    In legatura cu sustinerea potrivit careia dispozitiile legale criticate incalca prevederile art. 24 din Constitutie, Curtea Constitutionala constata ca, dimpotriva, art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penala transpune in norme procedurale, pentru inculpat, invinuit si celelalte parti ale procesului penal, pe tot parcursul procesului penal, principiul constitutional al dreptului la aparare, inclusiv sub aspectul dreptului acestora de a fi asistati de aparator.
    Curtea constata, de asemenea, ca in conformitate cu dispozitiile art. 2 alin. 1 din Codul de procedura penala "Procesul penal se desfasoara atat in cursul urmaririi penale cat si in cursul judecatii, potrivit dispozitiilor prevazute de lege". Art. 224 din Codul de procedura penala reglementeaza posibilitatea efectuarii unor acte premergatoare inceperii procesului penal. Faza actelor premergatoare nu este parte componenta a procesului penal si, intr-adevar, pentru aceasta faza nu este reglementata asigurarea exercitarii dreptului la aparare. Este de observat insa ca potrivit prevederilor art. 224 alin. 1 din Codul de procedura penala actele premergatoare se efectueaza "in vederea inceperii urmaririi penale".
    Inceperea urmaririi penale se dispune, de principiu, in rem, atunci cand exista date cu privire la savarsirea unei infractiuni, astfel cum prevede art. 228 alin. 1 din Codul de procedura penala, potrivit caruia "Organul de urmarire penala sesizat in vreunul din modurile prevazute in art. 221 dispune prin rezolutie inceperea urmaririi penale, cand din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergatoare efectuate nu rezulta vreunul din cazurile de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale prevazute in art. 10, cu exceptia celui de la lit. b^1)". Inceperea urmaririi penale se dispune in personam numai daca, in acelasi timp, exista suficiente date si cu privire la persoana autorului infractiunii.
    Totodata, alin. 3 al art. 224 din Codul de procedura penala prevede ca "Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergatoare poate constitui mijloc de proba". Rezulta deci ca in aceasta faza, cu exceptia procesului-verbal mentionat in textul citat, nu pot fi efectuate acte de procedura care sa constituie mijloace de proba in sensul prevederilor art. 64 din Codul de procedura penala si care sa vizeze o anumita persoana, banuita ca fiind autorul infractiunii.
    Curtea retine ca efectuarea in practica, in cadrul actelor premergatoare, a unor acte specifice urmaririi penale, in scopul eludarii garantiilor procesuale asigurate persoanelor implicate intr-o urmarire penala, in speta a dreptului la aparare, asa cum se sustine in motivarea exceptiei de neconstitutionalitate din cauza, chiar daca ar fi reala, reprezinta o problema de aplicare si respectare a legii, care nu intra sub incidenta contenciosului constitutional.
    De altfel, prin Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, Curtea a retinut ca "garantarea dreptului la aparare nu se poate asigura in afara procesului penal, inainte de inceperea urmaririi penale, cand faptuitorul nu are calitatea procesuala de invinuit sau inculpat. [...] Efectuarea de catre organele de urmarire penala a unor acte premergatoare, anterior inceperii urmaririi penale, in vederea strangerii datelor necesare declansarii procesului penal, nu reprezinta momentul inceperii procesului penal si se efectueaza tocmai pentru a se constata daca sunt sau nu temeiuri pentru inceperea procesului penal". S-a mai retinut, de asemenea, ca, desi "in conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedura penala, procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergatoare poate constitui mijloc de proba, dreptul la aparare al invinuitului nu poate fi considerat ca fiind incalcat, pentru ca acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de proba, atunci cand instanta ar intelege sa-i dea eficienta".
    Asa fiind si intrucat nu au intervenit imprejurari noi de natura a modifica aceasta jurisprudenta, Curtea Constitutionala urmeaza sa respinga exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 172 alin. 1 si ale art. 224 din Codul de procedura penala, cu raportare la prevederile art. 24 din Constitutie.
    De asemenea, Curtea Constitutionala constata ca este neintemeiata si cea de-a doua critica de neconstitutionalitate referitoare la incalcarea prevederilor art. 6 pct. 3 lit. a) - d) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Sub acest aspect Curtea retine ca art. 6 pct. 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale reglementeaza drepturile "acuzatului". In sensul acestui articol, notiunea de "acuzat" priveste persoana careia i se imputa, formal si explicit sau implicit, prin efectuarea unor acte de urmarire penala indreptate impotriva sa, savarsirea unei infractiuni. Asa cum s-a aratat si anterior, asemenea acte se efectueaza, potrivit regulilor procedurii penale romane, doar in cursul procesului penal, in conditiile asigurarii exercitarii dreptului la aparare prevazut la art. 24 din Constitutie. Fata de cele aratate Curtea retine ca textele de lege criticate nu aduc atingere dreptului la aparare nici prin raportarea lor la prevederile art. 6 pct. 3 lit. a) - d) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, prevederi aplicabile potrivit dispozitiilor art. 20 din Constitutie, exceptia de neconstitutionalitate urmand sa fie respinsa si sub acest aspect.
    Examinand exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 147, art. 248 si ale art. 258 din Codul penal, Curtea Constitutionala constata ca si sub acest aspect aceasta este neintemeiata si, in consecinta, urmeaza sa fie respinsa, intrucat reglementarile privitoare la notiunile de "functionar public" si "functionar", inclusiv incriminarile care presupun o astfel de calitate a subiectului activ, nu reprezinta o problema de domeniul jurisdictiei constitutionale. In acest sens este si jurisprudenta Curtii Constitutionale (de exemplu Decizia nr. 192 din 12 noiembrie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 11 din 9 ianuarie 2001).

    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, cu majoritate de voturi in ceea ce priveste solutia de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 224 din Codul de procedura penala,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 224 si art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penala, precum si a dispozitiilor art. 147, art. 248 si art. 258 din Codul penal, exceptie ridicata de Rada Stanescu si Anica Codarleanu in Dosarul nr. 548/2000 al Judecatoriei Sfantu Gheorghe.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 26 aprilie 2001.

          PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                       LUCIAN MIHAI

                              Magistrat-asistent,
                              Cristina Radu

                               OPINIE SEPARATA

    Suntem de acord cu solutia pronuntata in privinta dispozitiilor art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penala, precum si a dispozitiilor art. 147, art. 248 si ale art. 258 din Codul penal.
    Pe de alta parte, consideram ca, prin decizia pronuntata, trebuia sa se admita in parte exceptia de neconstitutionalitate si sa se constate ca dispozitiile art. 224 din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale, in masura in care, conform acestora, declaratia data sau expertiza efectuata in faza actelor premergatoare - fara ca persoanei care face acea declaratie sau la care se refera expertiza sa i se fi adus la cunostinta ca are dreptul sa fie asistata de un avocat ales - pot fi constatate in procesul-verbal prevazut de alin. final al art. 224, in vederea folosirii acestuia in procesul penal, ca mijloc de proba impotriva persoanei care a facut declaratia in aceste conditii sau, dupa caz, impotriva persoanei la care se refera expertiza efectuata in aceste conditii.
    In opinia noastra, dispozitiile art. 224 din Codul de procedura penala, in masura in care nu previn asemenea consecinte, sunt contrare prevederilor art. 24 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora "Dreptul la aparare este garantat".
    I. Decizia la care se refera prezenta opinie separata ajunge la concluzia constitutionalitatii dispozitiilor art. 224 din Codul de procedura penala prin raportarea acestora, in mod exclusiv, la prevederile alin. (2) al art. 24 din Constitutie, text conform caruia "In tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu".
    Suntem si noi de acord ca prin prisma acestor din urma dispozitii constitutionale se asigura dreptul la aparare (si anume, prin acordarea de asistenta calificata in domeniul juridic) pe tot parcursul procesului penal, asadar din momentul inceperii acestuia si pana la finalizarea lui prin pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive. Cu alte cuvinte, suntem de acord ca ipoteza normei constitutionale cuprinse in alin. (2) al art. 24 este aceea a existentei unui proces penal inceput si nefinalizat.
    Nu suntem insa de acord cu interpretarea per a contrario pe care se intemeiaza - implicit - decizia pronuntata cu majoritate de voturi, interpretare in sensul ca numai in timpul procesului penal se garanteaza constitutional dreptul la aparare, sub forma asigurarii asistentei juridice de catre un avocat ales. Din punctul nostru de vedere, aceasta interpretare per a contrario restrange neintemeiat ipoteza de aplicare a prevederilor alin. (1) al art. 24 din Constitutie, text care contine o formulare generala: "Dreptul la aparare este garantat." In absenta oricarei circumstantieri, textul reprodus are aplicabilitate si in afara procesului penal, asadar inclusiv anterior inceperii acestuia, cu alte cuvinte si in faza "actelor premergatoare" reglementate prin art. 224 din Codul de procedura penala.
    Dreptul la aparare contine numeroase prerogative, iar una dintre acestea este incontestabil posibilitatea persoanei de a beneficia de asistenta juridica, in conditiile stabilite prin legislatia aplicabila acestei forme de activitate juridica.
    In consecinta, dreptul persoanei de a fi asistata de un avocat ales este consacrat constitutional si pentru faza "actelor premergatoare".
    II. "Actele premergatoare" la care se refera art. 224 din Codul de procedura penala se pot prezenta, in mod concret, sub multiple forme de activitati ce sunt savarsite "[...] in vederea strangerii datelor necesare organelor de urmarire penala pentru inceperea urmaririi penale [...]" (art. 224 alin. 2 teza intai din Codul de procedura penala), precum: ridicarea de probe materiale sau de inscrisuri, constatari tehnico-stiintifice ori medico-legale, efectuarea de expertize, operatiuni de observare a persoanelor suspecte, luarea de declaratii, realizarea de fotografii, efectuarea de inregistrari audio sau video etc.
    III. Desi regula instituita de norma constitutionala este aceea conform careia in faza actelor premergatoare persoana are dreptul de a fi asistata de un avocat, este evident ca numai unele categorii de acte premergatoare se preteaza la a fi efectuate in conditiile in care, concomitent, se asigura asistenta juridica a persoanei la care ele se refera. De exemplu, nu s-ar putea concepe aducerea la cunostinta persoanei, in vederea eventualei angajari de catre aceasta a unui avocat, a intentiei de realizare a unor acte premergatoare sub forma inregistrarilor audio sau video (efectuate, desigur, in conditii legale, conform prevederilor art. 91^1 si urmatoarele din Codul de procedura penala). Tot astfel, aceeasi incompatibilitate ar exista si in cazul operatiunilor de observare, de catre organele specializate ale statului, a persoanelor suspecte de savarsirea unor infractiuni, aceste acte premergatoare pierzandu-si orice eficienta atunci cand, concomitent, s-ar asigura acelor persoane asistarea prin avocat. In aceste ipoteze, precum si in altele asemanatoare, activitatea de combatere si de prevenire a savarsirii infractiunilor (indeosebi atunci cand este vorba despre formele organizate de criminalitate) ar deveni, practic, imposibila si, de aceea, in privinta actelor premergatoare, este inadmisibila garantarea generalizata a exercitarii dreptului constitutional la aparare, sub forma prerogativei asigurarii asistentei juridice calificate. Aceasta consecinta se afla in deplina concordanta cu dispozitiile art. 49 din Constitutie, conform carora: "(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea sigurantei nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
    (2) Restrangerea trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o si nu poate atinge existenta dreptului sau a libertatii."
    IV. Alte categorii de acte premergatoare pot fi, insa, realizate fara ca finalitatea lor sa fie inlaturata atunci cand persoanei la care acestea se refera i se asigura exercitarea dreptului la aparare (drept garantat, fara nici o circumstantiere, de art. 24 alin. (1) din Constitutie) prin prerogativa asistarii acelei persoane de catre avocat in timpul efectuarii actului premergator.
    Luarea de declaratii si efectuarea de expertize intra, cu siguranta, in aceasta situatie, in sensul ca, in principiu, asistarea de catre avocat a celui caruia i se ia o declaratie de catre un organ al statului sau participarea avocatului la efectuarea expertizei nu sunt incompatibile, prin ele insele, cu savarsirea acestor categorii de acte premergatoare.
    V. Este adevarat ca, in practica, se pot ivi si situatii cand, pentru ratiuni de tactica a cercetarii, sa fie necesara luarea de declaratii sau efectuarea de expertize fara asistarea persoanei de catre avocat; aceasta nu constituie o incalcare a dreptului constitutional la aparare, daca rezultatul acestor acte premergatoare nu este consemnat, in baza art. 224 alin. final din Codul de procedura penala, in procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergatoare si care poate constitui mijloc de proba.
    Nu aceeasi este, insa, situatia in ipoteza in care:
    - declaratia este luata unei persoane de catre organe ale statului;
    - acestei persoane nu i s-a adus la cunostinta ca are dreptul ca, daca doreste, sa fie asistata de un avocat ales;
    - ulterior, declaratia luata in asemenea imprejurari este consemnata in procesul-verbal ce poate constitui mijloc de proba in procesul penal, impotriva persoanei care a facut acea declaratie.
    Tot astfel, este incalcat dreptul la aparare garantat - intr-un mod necircumstantiat - de art. 24 alin. (1) din Constitutie, atunci cand se efectueaza o expertiza, fara ca persoana vizata prin aceasta sa poata fi asistata de avocat, iar rezultatele expertizei sunt utilizate, indirect (prin intermediul procesului-verbal prevazut la art. 224 alin. (1) din Codul de procedura penala), in procesul penal inceput ulterior impotriva acelei persoane.
    Respectarea dreptului constitutional la aparare prin intermediul asistarii persoanei de catre avocat impune organelor statului ca, in situatia in care, din declaratiile luate sau din expertizele efectuate - fara ca persoana sa fi fost asistata de avocat -, rezulta indicii cu privire la posibilitatea savarsirii unei infractiuni de catre acea persoana, sa se procedeze din nou la luarea declaratiei ori, dupa caz, la efectuarea expertizei; de aceasta data, insa, este necesar sa se aduca la cunostinta acelei persoane ca are dreptul ca, daca doreste, sa fie asistata de avocat ales; numai in acest fel continutul declaratiilor sau acela al expertizelor poate fi consemnat in procesul-verbal prevazut la art. 224 alin. final din Codul de procedura penala, care poate constitui mijloc de proba.
    Daca, totusi, procesul-verbal ar fi intocmit fara sa se fi urmat aceste proceduri, acel proces-verbal - de plano - nu poate sa constituie mijloc de proba in procesul penal indreptat impotriva persoanei careia i-a fost incalcat, in faza actelor premergatoare, dreptul constitutional la aparare.
    VI. Din cele de mai sus, se desprinde existenta unui drept "la tacere", consacrat - implicit - prin dispozitiile generale ale art. 24 alin. (1) din Constitutie, pentru persoana care, aflata in fata unui organ al statului, isi manifesta vointa de a beneficia de garantia constitutionala, prin asistarea sa de catre un avocat ales, pe parcursul indeplinirii de catre acel organ de stat a atributiilor sale prevazute de lege. Este de la sine inteles ca acest drept opereaza inclusiv pentru persoana care este chemata in calitate de martor. Nici un organ al statului, aflat in exercitarea atributiilor sale legale, nu poate pretinde unei persoane sa faca declaratii fara ca, mai inainte, sa aduca la cunostinta acelei persoane, intr-o modalitate adecvata imprejurarilor concrete, ca, in baza art. 24 alin. (1) din Constitutie, are dreptul la asistenta juridica din partea unui avocat ales. Declaratia ce s-ar da fara ca aceasta conditie sa fie indeplinita nu poate fi utilizata - direct ori indirect - impotriva persoanei care a fost lipsita de exercitiul dreptului la aparare.
    Enunturile de principiu imediat anterioare pot cunoaste, desigur, circumstantieri, ca urmare a aplicarii prevederilor art. 49 din Constitutie, ce permit legiuitorului sa procedeze la restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati, inclusiv a dreptului la aparare consacrat in termeni generali de dispozitiile constitutionale ale art. 24 alin. (1). Asemenea restrangeri se pot, insa, realiza: numai prin lege; numai pentru scopurile limitativ enumerate de alin. (1) al art. 49 din Constitutie; numai daca sunt proportionale cu situatia care le-a determinat; si numai daca nu ating insasi existenta dreptului constitutional la aparare.
    VII. Legislatia statelor cu traditie democrata consacra - in forme specifice - un asemenea sistem, de garantare generala a dreptului la aparare, inclusiv prin utilizarea prerogativei asistarii persoanei de catre avocat.
    Astfel, de exemplu, in Statele Unite ale Americii, prin decizia pronuntata in anul 1966 in cazul Miranda v. Arizona, Curtea Suprema federala a stabilit, printre altele, ca persoanele au dreptul la aparare pe parcursul intregii etape a actelor premergatoare. Organele statului nu pot folosi declaratiile date de persoane fara respectarea anumitor garantii procesuale, printre care se afla si dreptul la aparare prin avocat. In situatia in care o persoana nu beneficiaza de asistenta unui avocat, organele de stat trebuie sa dovedeasca faptul ca acea persoana a fost informata anterior oricarei intrebari ca are dreptul la asistenta unui avocat, astfel incat acea persoana a renuntat la dreptul sau la aparare in deplina cunostinta de cauza. Atunci cand suspectul solicita sa se consulte cu un aparator calificat inainte de a face orice declaratie, acestuia nu i se poate pune nici o intrebare. Simplul fapt ca suspectul a raspuns la unele intrebari sau ca a facut in mod voluntar unele declaratii nu determina concluzia ca acesta a renuntat la dreptul sau de a nu raspunde la intrebarile ulterioare. El poate decide in orice moment sa se consulte cu un avocat si numai dupa aceea sa continue sa raspunda.
    In vederea pronuntarii deciziei in cazul Miranda v. Arizona, Curtea Suprema a Statelor Unite ale Americii a luat in considerare si unele aspecte care reieseau din manualele de politie, referitoare la procedura de ancheta. Astfel, aceste metode, care vizau presiuni de ordin psihologic asupra individului anchetat, recomandau interogarea acestuia singur si inlaturarea oricarui sprijin din exterior. De asemenea, ofiterii de politie erau instruiti sa recurga la practica interogatoriului fara pauza, la stratageme constand in acordarea de sfaturi juridice intentionat eronate si alte asemenea metode care profitau de izolarea si nesiguranta suspectului interogat.
    VIII. In concluzie, dispozitiile art. 224 din Codul de procedura penala incalca prevederile art. 24 alin. (1) din Constitutie ("Dreptul la aparare este garantat"), intrucat permit ca in faza actelor premergatoare sa se ia declaratie ori sa se efectueze expertiza fara ca persoanei care face declaratia sau la care se refera expertiza sa i se fi adus la cunostinta ca are dreptul la asistenta prin avocat ales, iar acea declaratie sau expertiza poate fi constatata in procesul-verbal prevazut in alin. final al art. 224, in vederea folosirii acestuia in procesul penal ca mijloc de proba impotriva persoanei care a facut declaratia in aceste conditii sau, dupa caz, impotriva persoanei la care se refera expertiza efectuata in aceste conditii.
    IX. Potrivit art. 1 alin. (3) din Constitutie Romania este stat de drept. De aceea, considerentele si dispozitivul deciziei la care se refera prezenta opinie separata (rezultat al vointei exprimate prin mecanisme democratice de catre majoritatea judecatorilor Curtii Constitutionale) sunt singurele care produc efecte obligatorii, "erga omnes", conform art. 145 alin. (2) din Constitutie. Atat considerentele, cat si enuntul prezentei opinii separate constituie, exclusiv, exercitarea libertatii de exprimare si afirmarea independentei judecatorilor Curtii Constitutionale, fara a produce insa vreun efect juridic in privinta solutionarii litigiului aflat pe rolul instantei judecatoresti sau in privinta neconstitutionalitatii prevederilor art. 224 din Codul de procedura penala, in intelesul delimitat prin decizia la care se refera aceasta opinie separata. Orice decizie a Curtii Constitutionale este obligatorie "erga omnes", in masura in care a fost pronuntata cu votul a cel putin 5 judecatori, conform art. 8 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata. Nu exista grade ale obligativitatii deciziilor Curtii Constitutionale in raport cu numarul de voturi exprimat pentru solutia pronuntata. De aceea, autoritatile si institutiile statului sunt obligate sa dea curs solutiei decise cu majoritatea voturilor la fel ca si solutiei pronuntate cu unanimitatea voturilor judecatorilor ce formeaza completul de judecata.

             Lucian Mihai             Ioan Muraru
             Romul Petru Vonica       Nicolae Popa