DECIZIE Nr.
279 din 22 martie 2006
cu privire la
constitutionalitatea dispozitiilor art. 22 formularea „in timpul
mandatului", art. 23 alin. (3) propozitia finala, art. 28, art. 35 alin.
(1) lit. i) si j), art. 38-40, art. 41 alin. (3) si (6), art. 49 alin. (1)-(5)
si art. 50 alin. (2) din Legea privind statutul deputatilor si al senatorilor
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 323 din 11 aprilie 2006
Cu Adresa nr. CA/333 din 28 februarie 2006 Preşedintele României a transmis Curţii Constituţionale sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii privind statutul deputaţilor şi al senatorilor. Sesizarea, formulată în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15
din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr.
1.751 din 1 martie 2006 şi
formează obiectul Dosarului
nr. 237A/2006.
Ulterior, cu Adresa nr. CA/375 din 14 martie 2006, Preşedintele României a transmis Curţii Constituţionale o completare la sesizarea de neconstituţionalitate. Completarea la sesizare a fost
înregistrată la Curtea
Constituţională sub nr. 2.313 din 14 martie 2006.
Obiectul sesizării îl constituie dispoziţiile art. 22, art. 23 alin. (3) propoziţia finală, art. 28,
art. 35 alin. (1) lit. i) şi
j), art. 38-40, art. 41 alin. (3) şi (6), art. 49 alin. (1)-(5) şi art. 50 alin. (2) din Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor.
In motivarea sesizării se arată că Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor contravine art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece „stabileşte atât pentru parlamentarii în funcţie, cât şi pentru foştii
parlamentari, unele drepturi care, prin natura lor excesivă, se constituie în privilegii şi, totodată, instituie discriminări între diferitele categorii de cetăţeni români". De asemenea, unele prevederi încalcă principiul neretroactivităţii legii, precum şi dispoziţiile art. 138 alin. (5) din Constituţie referitoare la cheltuielile bugetare.
In ordinea stabilită în sesizarea de neconstituţionalitate, motivele invocate punctual în susţinerea acesteia sunt următoarele:
1. Art. 41 alin. (3) din lege, prin care se dispune că indemnizaţia lunară acordată deputaţilor şi senatorilor
„are regimul juridic prevăzut de lege pentru salariu", contravine
art. 16 alin. (1) şi (2) din
Constituţie, întrucât
instituie o discriminare, „în primul rând, faţă de parlamentari între ei şi, în al doilea rând, faţă de celelalte categorii de demnitari." Prin art. 20 din Legea
nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de
demnitate publică, potrivit căruia indemnizaţia este unica formă
de remunerare a activităţii
corespunzătoare funcţiei, legiuitorul a făcut distincţie între termenul de „indemnizaţie" şi
termenul de „salariu". Persoanele care beneficiază de „salariu" au dreptul ca,
pe lângă această formă de remunerare, să
beneficieze şi de celelalte
sporuri prevăzute de lege, în
timp ce persoanele care beneficiază de „indemnizaţie" nu pot avea sporuri salariale.
In aceste condiţii,
prevederile art. 41 alin. (3) din lege „sunt discriminatorii în interiorul
categoriei de parlamentari, deoarece se ajunge ca un parlamentar mai în vârstă să aibă un salariu mai
mare decât un parlamentar mai tânăr prin aplicarea sporurilor de vechime", precum şi „în interiorul categoriei de demnitari,
deoarece numai parlamentarii ar putea beneficia de sporurile salariale, în timp
ce alte categorii de demnitari nu ar avea acest drept."
2. In ceea ce priveşte indemnizaţia tranzitorie, de care beneficiază parlamentarii după expirarea mandatului, potrivit art. 41 alin.
(6) din lege, aceasta constituie un „privilegiu" nejustificat, „având în
vedere că parlamentarul are un
mandat de reprezentare a poporului, strict delimitat de prevederile constituţionale". Textul de lege care stabileşte acest privilegiu contravine: art. 1
alin. (3) din Constituţia
României, privind caracterul social al statului, întrucât drepturile
demnitarilor nu pot fi „detaşate
de percepţia şi de starea economică generală"; art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, deoarece instituie în cadrul aceleiaşi categorii, cea a demnitarilor, din care
fac parte şi parlamentarii, un
regim special pentru aceştia
din urmă; art. 138 alin.
(5), potrivit căruia nici o
cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea
sursei de finanţare, iar legea
criticată nu prevede aceasta.
3. Dispoziţiile art. 49 alin. (1)-(5) din lege, prin care se stabileşte pensia deputaţilor şi a
senatorilor în cuantumul prevăzut
de art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, şi
prevederile art. 50 alin. (2) referitoare la actualizarea pensiilor
parlamentarilor încalcă art.
15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 138
alin. (5) din Constituţie.
Prevederile art. 49 din lege sunt contrare principiului
egalităţii în drepturi,
consacrat prin art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală, deoarece creează
discriminări „între categoria
pensionarilor parlamentari şi
categoria celorlalţi
pensionari, fiindcă nu ţin cont de proporţionalitatea cuantumului pensiei cu sumele efectiv cotizate în
sistemul de pensii". De asemenea, prin textul de lege menţionat se creează în mod nejustificat un tratament juridic diferit între pensiile
senatorilor şi deputaţilor, „care vor fi indexate, pe de o
parte, odată cu indexarea de
care beneficiază toate
categoriile de pensionari, iar, pe de altă parte, vor fi actualizate ori de câte ori se vor modifica indemnizaţiile deputaţilor şi senatorilor
în funcţie" şi pensiile celorlalte categorii.
Art. 49 alin. (1) şi (4) şi art. 50 alin.
(2) contravin şi dispoziţiilor art. 138 alin. (5) din Constituţie, întrucât nu prevăd sursele de finanţare pentru plata pensiilor în cuantumul
stabilit şi pentru indexările periodice.
Art. 49 alin. (5) din lege, potrivit căruia de prevederile art. 49 alin. (1) -(4)
şi de cele ale art. 50 alin.
(2) beneficiază şi „deputaţii şi senatorii al căror mandat s-a derulat şi expirat în perioada 1990-2004", contravine
art. 15 alin. (2) din Constituţie. Acest text are caracter retroactiv pentru acea „categorie de
persoane care au împlinit vârsta de pensionare, în momentul de faţă fiind pensionari, şi care au deţinut unul sau mai multe mandate de deputat sau senator în perioada
1990-2004", întrucât se aplică „unor situaţii deja
consumate." Textul este constituţional numai în măsura
în care se aplică acelei
categorii de „persoane care au deţinut unul sau mai multe mandate de deputat sau senator în perioada
1990 - 2004, care în momentul de faţă nu mai sunt parlamentari şi care, în viitor, la împlinirea vârstei de pensionare, vor putea
beneficia de prevederile acestei legi."
4. Art. 22, potrivit căruia „Deputaţii şi
senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în timpul
mandatului", contravine art. 72 alin. (1) din
Constituţie privind voturile
sau opiniile politice exprimate „în exercitarea mandatului." Or, „constituantul
a înţeles să îl apere pe parlamentar pentru exerciţiul mandatului, nu pentru orice
întreprinde parlamentarul pe timpul mandatului."
5. Art. 23 alin. (3), care prevede că „...dispoziţia de revocare a reţinerii se execută de îndată prin Ministerul Justiţiei", încalcă art. 72
alin. (3) din Constituţie,
referitor „la rolul ministrului Justiţiei în privinţa măsurilor de informare a Camerelor
Parlamentului şi nu la
Ministerul Justiţiei".
6. Art. 28 din lege este contrar art. 1 şi 16 din Constituţie, „deoarece îndatoririle şi obligaţiile
deputaţilor şi senatorilor nu sunt doar cele ce izvorăsc din Constituţie, din prezentul statut şi regulamentele Camerelor, ci şi cele care izvorăsc
din alte legi ale ţării. Art.
1 alin. (5) din Constituţie
prevede că, în România,
respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. O altfel
de interpretare ar însemna să
facem o discriminare între diferitele categorii de cetăţeni români, ceea ce este interzis de art. 16 din Constituţie."
7. Dispoziţiile art. 35 alin. (1) lit. i) din lege, care prevede că senatorii şi deputaţii au
dreptul de a se informa, de a cere şi de a obţine date şi acte în acest scop de la Guvern şi de la celelalte autorităţi ale administraţiei publice, este neconstituţional prin raportare la art. 111 din Legea
fundamentală. „Practic,
parlamentarii pot cere informaţii de la orice autoritate a administraţiei publice, în mod direct, în timp ce textul constituţional prevede că acest drept parlamentar priveşte informaţiile
doar de la autorităţi ale administraţiei publice şi numai prin intermediul preşedinţilor
Camerelor Parlamentare".
8. Dispoziţiile art. 35 alin. (1) lit. j) din lege, prin care se stabileşte dreptul de acces al parlamentarilor în
instituţiile administraţiei publice în interesul exercitării mandatului, sunt neclare, „deoarece dreptul
de acces poate avea ca finalitate atât accesul fizic, cât şi dreptul de control, îndrumare sau
supraveghere a activităţii
autorităţilor administraţiei publice, caz în care ar fi contrar
art. 111 din Constituţie."
9. Art. 38-40, care cuprind prevederi referitoare la
sumele forfetare şi decontarea
unor cheltuieli efectuate în cadrul birourilor parlamentare, încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora
România este un stat social, şi pe cele ale art. 69 alin. (1), potrivit cărora deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului,
nu în beneficiul lor personal. Or, sumele forfetare şi decontarea cheltuielilor efectuate în cadrul birourilor
parlamentare, pe care aceste texte de lege le prevăd, sunt exagerate. Pe de altă parte, „sursa acestor cheltuieli bugetare nu este prevăzută, ceea ce încalcă
prevederea constituţională a art. 138 alin. (5) care prevede că nici o cheltuială bugetară nu poate
fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare."
In conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale, sesizarea,
precum şi completarea la
aceasta au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a prezenta punctele
lor de vedere.
Preşedintele Senatului, în punctul de vedere
transmis în legătură cu sesizarea de neconstituţionalitate a Legii privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, arată că prevederile
criticate nu contravin art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 69 alin. (1), art. 72 alin.
(1) şi (3), art. 111 şi art. 138 alin. (5) din Constituţie. Astfel:
- Art. 22, care face referire la voturile exprimate de
parlamentari, priveşte „fără îndoială"
voturile în cadrul lucrărilor
comisiilor parlamentare sau în cadrul lucrărilor plenului Senatului şi Camerei Deputaţilor,
opiniile politice putând fi exprimate atât în Parlament, cât şi în afara acestuia, atunci când se
organizează conferinţe de presă, audienţe acordate
la birourile teritoriale sau când participă la diferite emisiuni televizate sau radiodifuzate. Aceasta, având în
vedere art. 69 din Constituţie,
potrivit căruia parlamentarii
sunt în serviciul poporului, orice mandat imperativ fiind nul. Formularea din
lege „în timpul mandatului" evocă, pe fond, expresia din Constituţie „în exercitarea mandatului", „de vreme ce este vorba
de mandat, care presupune drepturi şi obligaţii
specifice";
- Art. 23 alin. (3), potrivit căruia Ministerul Justiţiei urmează să execute dispoziţia de revocare a măsurii de reţinere sau de percheziţie a parlamentarilor, este chiar în sensul prevederilor art. 72
alin. (3) şi art. 73 alin. (3)
lit. c) din Constituţie;
- Art. 28, referitor la îndatoririle fundamentale şi obligaţiile principale ale parlamentarilor, este constituţional, întrucât, „dacă deputaţii şi senatorii
respectă Constituţia" care este „legea legilor",
„atunci respectă şi legile ţării";
- Art. 35 alin. (1) lit. i) din lege nu contravine art.
111 din Legea fundamentală,
întrucât „nu extinde dreptul de control al parlamentarilor asupra organelor
administraţiei publice, ci
consacră acelaşi drept care este prevăzut şi în Constituţie",
iar lit. j) a aceluiaşi
articol „apare ca o expresie a controlului parlamentar, exercitat prin întrebări şi interpelări de către parlamentari", care „nu exercită un control direct, dar pot cere explicaţii tocmai pentru a evita întrebările şi interpelările de
la tribuna Parlamentului." Ingrădirea dreptului de acces în instituţiile administraţiei
publice, în condiţiile legii,
ar însemna, implicit, încălcarea
art. 21, art. 31 şi art. 51
din Constituţie;
- Art. 38-40, referitoare la sumele forfetare lunare pe
care le primesc deputaţii şi senatorii, nu contravin textelor
constituţionale considerate ca
fiind încălcate, deoarece
aceste sume sunt cheltuite pentru ca parlamentarii să-şi poată îndeplini obligaţiile ce le revin, în baza mandatului şi pe care le au faţă de cetăţenii ţării;
- Art. 41 alin. (3) nu încalcă principiul egalităţii, întrucât: „nu există un statut al demnitarilor, ci numai anumite prevederi comune, în
special în domeniul salarizării
celor care exercită funcţii de demnitate publică, după cum nu poate exista o unică lege, un singur statut al demnitarilor"; în domeniul salarizării, Legea nr. 154/1998 este o lege
ordinară, cu forţă juridică inferioară Legii
privind statutul deputaţilor şi senatorilor, care este lege organică, conform art. 73 alin. (3) lit. c) din
Constituţie; între drepturile
specifice beneficiarilor altor legi speciale este şi dreptul la stabilirea unui regim juridic distinct al indemnizaţiei, derogator de la Legea nr. 154/1998;
- Art. 41 alin. (6) nu încalcă dispoziţiile
constituţionale menţionate în sesizare. Indemnizaţia tranzitorie reglementată de art. 41 alin. (6) din lege nu
constituie un privilegiu, ci îl pune la adăpost pe fostul parlamentar, atunci când este lipsit de orice altă sursă de venit, din cauze obiective pe care nu avea cum să le prevadă la momentul obţinerii
mandatului. Indemnizaţia
tranzitorie urmează să fie plătită din bugetul
fiecărei Camere a
Parlamentului, astfel că nu
sunt încălcate nici
prevederile art. 138 alin. (5) din Constituţie, „întrucât sursa bugetară este clar determinată, legea îndeplinind, din acest punct de vedere, condiţia predictibilităţii, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a
Drepturilor Omului la care Curtea Constituţională face deseori
referire." De altfel, de această prevedere cu caracter de protecţie „nu pot uza decât acei parlamentari care la încheierea mandatului
nu beneficiază de nici o sursă de venit", deci „un număr redus de persoane, iar presiunea
financiară asupra bugetelor
celor două Camere va fi mică";
- Art. 49 alin. (1) -(5) din lege nu încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi. Din punct de vedere al statutului juridic, nu există discriminare între categoria
pensionarilor parlamentari şi
categoria celorlalţi
parlamentari în ceea ce priveşte
proporţionalitatea cuantumului
pensiei cu sumele efectiv cotizate la sistemul de pensii. Nu se poate reţine vreo discriminare nici în raport cu
alte categorii de pensionari. In legislaţia română există mai multe categorii socioprofesionale ce
beneficiază, fiecare, de
propriul sistem de pensionare, având în comun doar modalitatea de cotizare şi cuantumul contribuţiei unice. Aşadar, nu se poate considera „că suntem în prezenţa
unor încălcări ale principiului constituţional al egalităţii în ceea ce priveşte pensiile parlamentarilor faţă de categoria celorlalţi pensionari." Fondurile speciale din care se plătesc contribuţiile pentru pensii ale beneficiarilor diferitelor sisteme de
pensionare „au fost constituite ulterior consacrării prin statute a dreptului special la o pensie derogatorie de la
sistemul general reglementat de Legea nr. 19/2000", iar Legea privind
statutul deputaţilor şi senatorilor cuprinde asemenea prevederi
în art. 60, referitor la aplicarea legii.
Cu privire la principiul egalităţii în drepturi, invocat în motivarea sesizării de neconstituţionalitate,
se mai arată că, „din perspectiva dispoziţiilor constituţionale, demnitatea de deputat sau de senator este una specială în categoria demnităţilor publice, conţinutul acesteia fiind determinat prin
Constituţie şi prin legi speciale organice, întrucât
fiecare parlamentar, reprezentând naţiunea, concură la
exerciţiul suveranităţii naţionale". Definiţia funcţiei de
demnitate publică şi funcţiile de demnitate publică, între care şi
cele ale deputaţilor şi senatorilor, sunt prevăzute în Legea nr. 154/1998 şi a susţine că aceştia din urmă nu pot avea drepturi speciale, întrucât astfel se creează o discriminare în interiorul categoriei
demnitarilor, înseamnă că ar trebui să existe o singură
lege prin care să fie
stabilite drepturile şi obligaţiile lor, ceea ce nu este posibil datorită specificului funcţiilor exercitate. Respectând principiul
separaţiei şi echilibrului puterilor în stat,
consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, „o lege de salarizare poate include dispoziţii comune, menite să asigure o concordanţă în ceea ce priveşte nivelul indemnizaţiei reprezentanţilor fiecăreia
dintre puteri, însă acest
principiu nu poate, obiectiv vorbind, transgresa şi la nivelul drepturilor şi obligaţiilor
cuprinse în statutele speciale ale acestora.";
- Art. 49 alin. (5) nu încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii, întrucât aceste dispoziţii „se aplică pentru
viitor şi nu pentru trecut,
urmând să aducă atingere numai efectelor pentru viitor
ale raportului juridic, şi nu
raportului juridic în sine, condiţia de pensionar rămânând
neschimbată."
In concluzie, în susţinerea constituţionalităţii Legii privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, sunt prezentate şi elemente de drept comparat, din care rezultă, că „faţă de
prevederile din majoritatea statelor europene, şi nu numai, parlamentarii români au înţeles să instituie un set de măsuri minimale în asigurarea protecţiei mandatului parlamentar, în respect faţă de cetăţeni, şi ţinând cont de nivelul economiei româneşti."
Preşedintele Camerei Deputaţilor şi Guvernul nu au comunicat punctele lor
de vedere.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Senatului, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile art. 22 formularea „în timpul
mandatului", art. 23 alin. (3) propoziţia finală, art. 28,
art. 35 alin. (1) lit. i) şi
j), art. 38-40, art. 41 alin. (3) şi (6), art. 49 alin. (1) -(5) şi art. 50 alin. (2) din Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:
Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra
constituţionalităţii prevederilor legale criticate.
Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 22 formularea „în timpul
mandatului", art. 23 alin. (3) propoziţia finală, art. 28,
art. 35 alin. (1) lit. i) şi
j), art. 38-40, art. 41 alin. (3) şi (6), art. 49 alin. (1)-(5) şi art. 50 alin. (2) din Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, care au următorul cuprins:
- Art. 22 - Imunitatea pentru opinii politice: „Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în timpul
mandatului.";
- Art. 23 - Regimul
în procesul penal - alin. (3) propoziţia finală: „Dispoziţia de revocare a reţinerii se execută de îndată prin Ministerul Justiţiei.";
- Art. 28 - Izvorul obligaţiilor -
„Indatoririle fundamentale şi obligaţiile principale ale deputaţilor şi senatorilor sunt cele care decurg din Constituţie, din prezentul statut şi din regulamente.";
- Art. 35 - Drepturile politice specifice -
alin. (1) lit. i) şi j): „(1)
Principalele drepturi politice ale deputaţilor şi senatorilor, precum şi obligaţiile corelative acestora sunt următoarele:[...];
i) dreptul de a se informa, de a cere şi de a obţine date şi acte în acest scop de la Guvern şi de la celelalte autorităţi ale administraţiei publice;
j) dreptul de acces în instituţiile administraţiei publice în interesul exercitării mandatului.";
- Art. 38 - Birourile
parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor - „(1) In scopul
exercitării
mandatului în circumscripţiile electorale, deputaţii şi
senatorii primesc lunar o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaţilor şi, respectiv, al Senatului echivalentă cu o indemnizaţie şi jumătate brută a deputatului, respectiva senatorului.[...]
(2) In limitele sumei prevăzute la alin. (1), deputaţii şi senatorii pot organiza, separat sau prin asociere, birouri
parlamentare, ca regulă, în circumscripţiile în care au fost aleşi.
(3) Deputaţii care reprezintă organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pot organiza birouri parlamentare şi în alte circumscripţii decât cea în care au fost aleşi. Ceilalţi parlamentari pot organiza, în
limita sumei prevăzută
la alin. (1), astfel de birouri parlamentare, la solicitarea partidelor
politice pe lista cărora au candidat, cu aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor sau, după caz, al Senatului.
(4) In cazul în care spaţiile necesare birourilor
parlamentare nu pot fi asigurate de către autorităţile administraţiei locale, acestea se pot închiria de la alte persoane juridice sau
fizice.
(5) Chiria aferentă spaţiilor,
cheltuielile de întreţinere, drepturile băneşti
ale persoanelor angajate la birourile parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor şi alte cheltuieli aferente exercitării mandatului, se asigură din sumele forfetare alocate
deputaţilor şi senatorilor.
(6) Angajarea personalului birourilor parlamentare
ale deputaţilor şi senatorilor se face prin
încheierea unui contract de muncă pe durată determinată sau a unui contract civil. In cazul angajării pe baza unui contract de muncă pe durată determinată, încadrarea salariaţilor se face prin ordin al
secretarului general al Camerei Deputaţilor sau al Senatului, după caz, la propunerea deputaţilor sau senatorilor în cauză, iar în cazul contractului civil, acesta se încheie între deputaţii sau senatorii în cauză şi persoana fizică.
(7) Modul de utilizare şi justificare a sumei forfetare se
stabileşte prin
Hotărâre a
Birourilor permanente reunite ale celor două Camere, care se publică în Monitorul Oficial al României.
(8) Deputaţii şi
senatorii pot primi cetăţeni în audienţă şi
în alte circumscripţii electorale decât cea în care au fost aleşi, în birourile parlamentare
existente, la solicitarea titularilor acestora, sau în alte spaţii publice corespunzătoare. ";
- Art. 39 -
Obligaţiile
autorităţilor
locale - „(1) Autorităţile publice locale şi prefecturile sunt obligate să sprijine organizarea şi funcţionarea birourilor parlamentare ale
deputaţilor şi senatorilor, prin asigurarea de
spaţii pentru
sedii, procurarea mobilierului necesar, inclusiv prin împrumut de folosinţă sau închiriere.
(2) Serviciile descentralizate şi deconcentrate ale ministerelor şi ale autorităţilor centrale de reglementare sunt
obligate să
sprijine prin mijloacele specifice ale activităţii lor organizarea şi funcţionarea legală a birourilor parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor, precum şi activitatea acestora.";
- Art. 40 -
Diurna de deplasare şi cheltuielile de cazare - „(1)
Deputaţii şi senatorii prezenţi la lucrările Parlamentului, care nu au
domiciliul în municipiul Bucureşti, primesc o diurnă de deplasare, pe zi, de 2% din indemnizaţia lunară prevăzută pentru deputat sau senator.
(2) Deputaţilor şi senatorilor, care nu au domiciliul în municipiul Bucureşti, li se asigură pe durata mandatului cazare
gratuită sau, la
alegere, în cazul în care nu beneficiază de cazare gratuită, li se acordă, pe noapte, pe bază de declaraţie pe proprie răspundere dată în condiţiile legii, 70% din tariful minim practicat de unităţile hoteliere şi care este achitat unui deputat
sau senator.
(3) De aceeaşi diurnă şi
drepturi de decontare a cazării la unităţi hoteliere, în alte spaţii de cazare autorizate, sau pe bază
de declaraţie conform alin. (2), a 70% din tariful minim aplicat de unităţile hoteliere şi care este achitat unui deputat
sau senator în municipiul Bucureşti, beneficiază deputaţii şi
senatorii care:
a) efectuează deplasări în ţară
din însărcinarea
preşedintelui
Camerei Deputaţilor
sau Senatului, a Birourilor permanente ale celor două Camere, a birourilor comisiilor
permanente sau a liderilor grupurilor parlamentare;
b) nu domiciliază în circumscripţiile în care au fost aleşi, pe timpul deplasării în aceste circumscripţii, în vederea îndeplinirii activităţilor legate de desfăşurarea mandatului;
c) se deplasează în circumscripţiile electorale în care au fost aleşi, în altă localitate decât cea de domiciliu, în vederea îndeplinirii activităţilor legate de desfăşurarea mandatului;
d) deputaţii care reprezintă organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care se deplasează în alte localităţi din ţară,
în afara celei de domiciliu, pentru activităţile legate de exercitarea mandatului.
(4) Deputaţii şi
senatorii care se deplasează în timpul vacanţelor parlamentare în cadrul circumscripţiilor în care au fost aleşi, în altă circumscripţie sau la Bucureşti pentru îndeplinirea unor sarcini
legate de exercitarea mandatului, beneficiază de diurna de deplasare şi cazare conform alin. (1) şi (2), în limita numărului de zile stabilit de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, respectiv de Biroul permanent
al Senatului.";
- Art. 41 - Dreptul
la indemnizaţie
- „(3) Indemnizaţia lunară are regimul juridic prevăzut de lege pentru salariu, cu reducerile şi majorările prevăzute de lege şi de regulamentele celor două Camere; [...];
(6) După expirarea mandatului, deputaţii şi
senatorii care nu au mai fost aleşi şi
nici nu beneficiază de pensie sau altă sursă de venit, beneficiază în continuare, pe o perioadă de cel mult 3 luni, de o indemnizaţie tranzitorie din partea Camerei respective. "
- Art. 49 - Categorii
de pensii - „(1) Deputaţii şi
senatorii, la împlinirea condiţiilor de pensionare prevăzute de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv stagiul
de cotizare şi
vârsta de pensionare, beneficiază de pensie în cuantumul prevăzut de art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul
magistraţilor,
republicată, cu
modificările
ulterioare, dacă
au deţinut cel
puţin trei
mandate de parlamentar.
(2) De pensie beneficiază şi deputaţii şi
senatorii care au deţinut două sau un mandat de parlamentar, caz în care cuantumul pensiei,
calculată
conform alin. (1), se diminuează cu 20% şi, respectiv, 40%.
(3) Pentru mandate incomplete, pensiile prevăzute la alin. (2) se diminuează sau se majorează în mod proporţional.
(4) La îndeplinirea condiţiilor de pensionare, respectiv
stagiul de cotizare şi vârsta de pensionare, deputaţii şi
senatorii vor opta pentru pensia calculată conform alin. (1) - (3) din prezentul articol sau pentru pensia
calculată în
condiţiile Legii
nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, sau a altor legi speciale din cadrul sistemului
public.
(5) Prevederile alin. (1) - (4) se aplică corespunzător deputaţilor şi senatorilor al căror mandat s-a derulat şi a expirat în perioada
1990-2004.";
- Art. 50 alin. (2): „In
condiţiile în
care indemnizaţiile
deputaţilor şi senatorilor aflaţi în îndeplinirea mandatului se
modifică,
pensiile deputaţilor
şi senatorilor
se actualizează corespunzător în termen de maximum 6 luni."
In motivarea sesizării de neconstituţionalitate
se invocă, după distincţiile făcute, încălcarea art. 1 alin. (3), art. 15 alin.
(2), art. 16 alin. (1) şi (2),
art. 69 alin. (1), art. 72 alin. (1) şi (3), art. 111 şi
art. 138 alin. (5) din Constituţie, care prevăd:
- Art. 1 alin. (3): „România este stat de drept,
democratic şi
social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului
român şi
idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.";
- Art. 15 alin. (2): „Legea
dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.";
- Art. 16 alin. (1) şi (2): „(1 ) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 69 alin. (1): „In
exercitarea mandatului, deputaţii şi
senatorii sunt în serviciul poporului.";
- Art. 72 alin. (1) şi (3): „(1 ) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în
exercitarea mandatului. [...]
(3) In caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi
şi supuşi percheziţiei. Ministrul Justiţiei îl va informa neîntârziat pe
preşedintele
Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. In cazul în care Camera sesizată constată că
nu există temei
pentru reţinere,
va dispune imediat revocarea acestei măsuri.";
- Art. 111: „(1)
Guvernul şi
celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile
parlamentare, prin intermediul preşedinţilor
acestora. In cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea
informării este
obligatorie.
(2) Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Dacă li se solicită prezenţa, participarea lor este
obligatorie.";
- Art. 138 alin. (5) „ Nici
o cheltuială
bugetară nu
poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare."
Examinând obiecţiile de neconstituţionalitate,
Curtea Constituţională reţine următoarele:
Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) şi ale art. 61 alin. (1) din Constituţia României, suveranitatea naţională aparţine poporului
român, care o exercită prin
organele sale reprezentative, iar Parlamentul este organul reprezentativ suprem
al poporului român.
Această
poziţionare a Parlamentului în
sistemul autorităţilor publice
implică recunoaşterea în favoarea deputaţilor şi senatorilor a unui statut special, cuprinzând şi măsuri de protecţie a
demnităţii publice pe care o
exercită, de natură să le asigure independenţa şi prestigiul
necesar în îndeplinirea atribuţiilor, la adăpost
de constrângeri materiale şi
tentaţii de corupţie.
1. In lumina principiilor menţionate, Curtea constată că
prevederile art. 38 - 40, art. 41 alin. (3) şi (6), art. 49 alin. (1)-(5) şi art. 50 alin. (2) din Legea
privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, criticate prin sesizarea Preşedintelui României, sunt constituţionale.
1.1. Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 38-40 din lege, este de
reţinut că sumele forfetare acordate deputaţilor şi senatorilor, ca şi
diurna de deplasare şi
cheltuielile de cazare prevăzute
de art. 40, sunt destinate acoperirii cheltuielilor efectuate de parlamentari
în exercitarea mandatului.
Reglementarea acestor categorii de cheltuieli nu
contravine dispoziţiilor art.
1 alin. (3) şi art. 69 alin.
(1) din Constituţie, invocate
în motivarea sesizării, iar
dimensionarea lor nu poate fi cenzurată de Curtea Constituţională, în cadrul
competenţei sale stabilite
prin Legea fundamentală.
Textele de lege menţionate nu contravin nici prevederilor art. 138 alin. (5) din
Constituţie, dat fiind că nu implică modificarea bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale, ci doar structura bugetelor
Camerelor Parlamentului, în conformitate cu prevederile art. 58 din lege.
1.2. In ceea ce priveşte critica privind caracterul inechitabil al dispoziţiilor art. 41 alin. (3) din lege, privind
aplicarea, în cazul indemnizaţiei
lunare acordate parlamentarilor, a regimului prevăzut de lege pentru salariu, Curtea reţine că, nici art.
16 şi nici un alt text al
Constituţiei nu impun
uniformitatea retribuţiei
acordate pentru activităţile
prestate în sistemul bugetar.
Aşa cum
a decis, în mod constant, Curtea Constituţională, egalitatea
în faţa legii impune un
tratament juridic similar în situaţii juridice similare.
Or, specificitatea activităţii deputaţilor şi senatorilor în raport cu activitatea
celorlalţi demnitari, funcţionari şi salariaţi din
sistemul bugetar, justifică
derogările de la regimul prevăzut de Legea nr. 154/1998, relevate în
sesizare.
1.3. Nu poate fi primită nici critica privind caracterul neconstituţional al dispoziţiilor
art. 41 alin. (6) din lege, privind instituirea indemnizaţiei tranzitorii, pe o perioadă de 3 luni, pentru deputaţii şi senatorii care nu au mai fost aleşi şi
nici nu beneficiază de pensie sau altă sursă de venit, indemnizaţia tranzitorie prevăzută de lege neconstituind un privilegiu, contrar normelor şi principiilor consacrate prin art. 1
alin. (3) şi art. 16 din
Constituţie, aşa cum fără temei se susţine în sesizare, ci o măsură firească de protecţie a parlamentarilor care nu au mai fost
aleşi şi nici nu beneficiază de surse de venit.
Prin această măsură se protejează, de asemenea, mandatul de parlamentar şi prestigiul reprezentanţei naţionale şi se încurajează accesul în Parlament al persoanelor provenind din categorii sociale
defavorizate.
Textul de lege criticat nu încalcă nici prevederile art. 138 alin. (5) din
Constituţie, întrucât sursa
bugetară rezultă din însuşi cuprinsul acestuia, şi anume bugetul Camerei respective.
1.4. Prevederile art. 49 alin. (1) -(5) şi ale art. 50 alin. (2) din lege, privind
regimul pensiilor parlamentarilor, nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate în motivarea sesizării.
Ca şi
în cazul regimului indemnizaţiilor
parlamentarilor analizat mai sus, nici o prevedere din Constituţie nu impune uniformitatea sistemului de
pensii. De altfel, nu numai pentru deputaţi şi senatori, ci şi pentru alte categorii socioprofesionale
- cum sunt magistraţii,
cadrele militare, diplomaţii şi alte categorii - s-au stabilit, prin
legi speciale, sisteme derogatorii de la sistemul general de pensii. Diferenţierea, în toate aceste cazuri, nu este
contrară prevederilor art. 16
din Constituţie şi se justifică prin specificitatea activităţii acestor categorii socioprofesionale.
Nu se poate reţine nici încălcarea
prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie privind neretroactivitatea legilor, dispoziţiile criticate urmând să se aplice în viitor, de la data intrării în vigoare a acestei legi.
In privinţa dimensionării
pensiilor parlamentarilor, ca şi în cazul dimensionării indemnizaţiilor
şi a altor avantaje şi servicii la îndemâna acestora, Curtea
Constituţională nu are competenţa să se pronunţe, eventualele disproporţii urmând a fi sancţionate politic de către electorat.
2. Curtea constată că
dispoziţiile
art. 22 formularea „în timpul mandatului", art. 23 alin. (3) propoziţia finală, art. 28, prin omiterea legii ca
izvor al îndatoririlor fundamentale şi al obligaţiilor principale ale deputaţilor şi senatorilor, şi ale art. 35 alin. (1) lit. i) şi j), alin. (2) şi (3) din Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor sunt neconstituţionale.
2.1. Art. 22 din Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, în conformitate cu care deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în timpul
mandatului, contravine, prin sintagma „în timpul
mandatului", dispoziţiilor
art. 72 din Constituţia
României.
Potrivit art. 72 din Constituţie, deputaţii şi
senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea
mandatului. Această imunitate, intrinsecă mandatului, îl apără pe parlamentar în considerarea actelor săvârşite în exercitarea mandatului său, cum sunt votul, amendamentele, luările de cuvânt, întrebările şi interpelările, rapoartele şi avizele prezentate din partea comisiei din care face parte etc.
Altfel spus, mandatul de parlamentar se exercită în Parlament şi în
organele sale de lucru, precum şi în îndeplinirea misiunilor stabilite de Camere în conformitate cu
legea.
In concluzie, la art. 22 formularea „în timpul
mandatului" este neconstituţională, întrucât, contrar prevederilor art. 72 din Legea fundamentală, extinde iresponsabilitatea
parlamentară
dincolo de limitele exercitării mandatului, stabilind
exonerarea de răspundere
a deputaţilor şi senatorilor şi pentru opinii exprimate în afara
activităţii
parlamentare.
2.2. Prin propoziţia finală a art. 23
alin. (3) din lege s-a prevăzut
ca dispoziţia adoptată de către Camera Parlamentului, de revocare a măsurii reţinerii
unui parlamentar în caz de infracţiune flagrantă, să fie executată prin Ministerul Justiţiei. Această dispoziţie contravine art. 72 alin. (3) din Constituţie, care, în cazul măsurii de reţinere a unui parlamentar, prevede
expres atribuţii
în sarcina ministrului justiţiei şi
nu în sarcina Ministerului Justiţiei.
2.3. Sunt, de asemenea, neconstituţionale prevederile art. 28 din lege, care
limitează izvoarele
îndatoririlor fundamentale şi
obligaţiilor deputaţilor şi senatorilor la Constituţie, statutul deputaţilor şi senatorilor
şi regulamentele Camerelor.
Potrivit art. 1 alin. (5) din Constituţia României, „/.../ respectarea
Constituţiei, a
supremaţiei sale
şi a legilor
este obligatorie".
Limitarea stabilită prin art. 28 din Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor contravine prevederilor cuprinse în textul constituţional menţionat, fiind evident că îndatoririle şi
obligaţiile parlamentarilor îşi au izvorul nu numai în Constituţie, în statut şi în regulamentele Camerelor, ci şi în alte legi din sistemul normativ al statului.
Excluderea obligativităţii respectării de către deputaţi şi senatori a
îndatoririlor şi obligaţiilor cuprinse în alte legi contravine, de
asemenea, principiului că nimeni nu este mai presus de lege, consacrat
prin art. 16 alin. (2) din Constituţie. In concluzie, art. 28 este neconstituţional, prin omiterea legii ca izvor
al îndatoririlor fundamentale şi al obligaţiilor principale ale deputaţilor şi senatorilor.
2.4. In sfârşit, prevederile art. 35 alin. (1) lit. i) şi j), alin. (2) şi (3) din Legea privind statutul
deputaţilor şi al senatorilor sunt neconstituţionale, întrucât completează în mod nepermis dispoziţiile art. 111 din Constituţia României, privind informarea
Parlamentului.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 111 alin. (1) din Constituţie, „Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului
parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile
parlamentare, prin intermediul preşedinţilor
acestora[...] ".
Precizarea în însuşi textul constituţional
a modului de obţinere de către organele Parlamentului a actelor şi informaţiilor necesare de la Guvern şi celelalte organe ale administraţiei publice exclude posibilitatea reglementării pe calea altor acte normative a unor măsuri noi în sensul arătat. Altfel spus, întrucât Constituţia prevede expres şi
limitativ că obţinerea de acte şi informaţii de la
autorităţile menţionate se face de către Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile
parlamentare, prin intermediul preşedinţilor
acestora, legiuitorul nu este abilitat să reglementeze şi accesul direct al deputaţilor şi senatorilor la datele şi actele prevăzute în art. 35 alin. (1) lit. i)
din legea analizată.
Prevederea cuprinsă la litera j) din acelaşi text de lege, care, sub titulatura de drept politic, stabileşte pentru parlamentari „dreptul de
acces" în instituţiile
administraţiei publice, este,
de asemenea, neconstituţională, depăşind cadrul prevederilor art. 111 din Constituţie privind raporturile dintre Parlament,
Guvern şi celelalte organe ale
administraţiei publice şi instituind o posibilă imixtiune a deputaţilor şi senatorilor în activitatea executivă, contrară principiului
separaţiei puterilor,
consacrat prin art. 1 alin. (4) din Constituţie.
Pentru considerentele anterior expuse, Curtea constată că şi prevederile
cuprinse în art. 35 alin. (2) - „Guvernul şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice au obligaţia să asigure deputaţilor şi senatorilor condiţiile necesare exercitării drepturilor prevăzute la alin. (1) lit. i) şi j)" - contravin art. 111 din
Constituţie, fiind aşadar neconstituţionale. De asemenea, art. 35 alin. (3) din lege, care stabileşte că „Alte drepturi principale, conexe sau derivate pot fi prevăzute şi reglementate în lege organică specială ori în regulamentul Camerei sau
regulamentul şedinţelor comune", contravine dispoziţiilor
art. 73 alin. (3) lit. c) din Constituţie, întrucât drepturile parlamentarilor pot fi stabilite numai prin
lege organică, iar nu prin
regulamente parlamentare.
Pentru aceste motive, cu majoritate de voturi, cât priveşte art. 22 formularea „în timpul
mandatului", art. 23 alin. (3) propoziţia finală, art. 28,
prin omiterea legii ca izvor al îndatoririlor fundamentale şi al obligaţiilor principale ale deputaţilor şi
senatorilor, art. 35 alin. (1) lit. i) şi j), alin. (2) şi
(3) şi art. 38-40 din Legea
privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, şi cu unanimitate de voturi, cât priveşte art. 41 alin. (3) şi (6), art. 49 alin. (1) -(5) şi art. 50 alin. (2) din aceeaşi lege, In temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) şi al art. 147 din Constituţie, precum şi al prevederilor art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Constată că art. 22
formularea „în timpul mandatului", art. 23 alin. (3) propoziţia finală, art. 28, prin omiterea legii ca izvor al îndatoririlor
fundamentale şi al obligaţiilor principale ale deputaţilor şi senatorilor, şi
art. 35 alin. (1) lit. i) şi
j), alin. (2) şi (3) din Legea
privind statutul deputaţilor şi al senatorilor sunt neconstituţionale.
2. Constată că art. 38-40,
art. 41 alin. (3) şi (6), art.
49 alin. (1)-(5) şi art. 50
alin. (2) din aceeaşi lege
sunt constituţionale.
Definitivă şi general
obligatorie.
Decizia se comunică Preşedintelui
României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 22 martie 2006 şi la aceasta au participat: loan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia
Cojocaru, Constantin Doldur, Acsinte Gaspar, Koszokar Gabor, Petre Ninosu, Ion
Predescu şi Viorel Şerban Stănoiu, judecători.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Gabriela Dragomirescu
OPINIE SEPARATĂ
Prin Decizia nr. 279 din 22 martie 2006, cu majoritate
de voturi, Curtea Constituţională a constatat, printre alte texte ale Legii
privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, că prevederile art. 38 - 40 şi art. 41 alin. (3) sunt constituţionale.
Opinia separată priveşte
neconstituţionalitatea acestor
texte.
Temeiurile soluţiei adoptate de majoritatea judecătorilor Curţii au
la bază art. 2 alin. (1) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie, în conformitate cu care suveranitatea
naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, iar Parlamentul este organul
reprezentativ suprem al poporului român.
De la această „poziţionare a
Parlamentului" în sistemul autorităţilor publice Curtea a reţinut necesitatea recunoaşterii, în favoarea deputaţilor şi a
senatorilor, a unui statut special, cuprinzând măsuri de protecţie
care să asigure independenţa şi prestigiul îndeplinirii atribuţiilor, ferite de constrângeri şi tentaţii de corupţie.
„In lumina principiilor menţionate", Curtea a stabilit că, între alte texte implicate în sesizare, şi prevederile art. 38, 39, 40 şi 41 alin. (3) din Legea statutului, sunt constituţionale.
Opinia separată susţine teza
neconstituţionalităţii prevederilor art. 38 şi 40 şi, prin consecinţă
şi în mod corespunzător, şi ale art. 39, precum şi ale art. 41 alin. (3) din Statut, pentru următoarele temeiuri:
1. Curtea a reţinut corect incidenţa art. 2 alin. (1) şi a art. 61 alin. (1) din Constituţie şi a dispus
logic privind efectele acesteia.
Numai că, ceea ce a reţinut
decizia reprezintă doar în
parte principiile şi textele
Constituţiei incidente în
analiza raportului de constituţionalitate a acestor texte, iar concluzia finală nu poate avea la bază decât toate premisele de control al
constituţionalităţii, astfel cum acestea se regăsesc în mod sistemic în Constituţie.
Prevederile art. 2 alin. (1) şi ale art. 61 alin. (1) din Constituţie fundamentează
reprezentativitatea şi
necesitatea unui statut special al reprezentanţilor poporului român. Ele nu pot fundamenta şi constituţionalitatea prevederilor art. 38-40 şi ale art. 41 alin. (3) din Legea statutului.
2. Conţinutul mandatului de parlamentar, reprezentând îndatoririle, obligaţiile şi drepturile titularului, exercitarea mandatului şi limitele legale ale exercitării, finalitatea acestor note de conţinut în exercitarea lor, mijloacele de
realizare se regăsesc în alte
dispoziţii ale Constituţiei, principii şi texte, după cum
sunt:
- art. 1 alin. (4) privind separaţia şi echilibrul puterilor în stat;
- art. 1 alin. (5) privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a
legilor;
- art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări;
- art. 16 alin. (2), potrivit căruia "nimeni nu este mai presus de
lege";
- art. 65 alin. (2)
lit. j), care prevede stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte
drepturi ale deputaţilor şi ale senatorilor;
- art. 69 alin. (1), care dispune că, în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului;
- art. 73 alin. (3) lit. c), care prevede legea
organică pentru statutul
deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora;
- art. 137 alin. (1), care prevede că formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului sunt reglementate
prin lege;
- şi
toate acestea raportate la art. 64 alin. (1) privind resursele financiare ale
Camerelor Parlamentului, precum şi
- la art. 140 alin. (1) privind controlul Curţii de Conturi asupra modului de formare,
administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi, alături de acestea,
- art. 142 alin. (1), potrivit căruia Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei.
Toate aceste prevederi ale Constituţiei reprezintă contextul constituţional
imperativ, ce trebuie avut în vedere la examinarea constituţionalităţii art. 38, 40 şi
art. 41 alin. (3) din Legea statutului.
3. Particularitatea deosebită a adoptării Legii
statutului deputaţilor şi al senatorilor constă în faptul că, în acest caz, deputaţii şi senatorii
legiferează, în şedinţă comună, pe baza
iniţiativei legislative a lor,
prin lege organică, pentru ei
înşişi, iar legiferarea priveşte drepturile, avantajele - materiale şi financiare -, toate provenite din bani publici ai bugetului de
stat.
In această situaţie specială, care nu are nici o reglementare proprie,
devine activă în mod deosebit
dispoziţia constituţională a art. 142 alin. (1), ce obligă Curtea Constituţională să garanteze şi să asigure supremaţia Constituţiei.
Dispoziţiile Constituţiei
sunt obligatorii şi pentru
parlamentari, chiar dacă ei
formează "organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării".
Prevederile constituţionale ale art. 61 alin. (1) au, însă, un corectiv de neînlăturat şi la fel de
imperativ, şi anume art. 69
alin. (1), conform căruia "în
exercitarea mandatului, deputaţii şi
senatorii sunt în serviciul poporului", iar nu
în serviciul lor sau al altor persoane fizice ori juridice, oricine ar putea fi
acestea.
In lumina acestor principii, ce dau conţinut mandatului de parlamentar,
exercitarea acestuia şi
limitele exercitării legale cu
îndatoririle, obligaţiile şi drepturile cuvenite, mijloacele de
ducere la îndeplinire a ceea ce reprezintă, pe conţinut,
exercitarea mandatului de parlamentar, se demonstrează, clar şi
neîndoielnic, prin conţinutul
textelor art. 38, 40 şi art.
41 alin. (3), că acestea sunt
neconstituţionale.
4. Pe aspectele de redactare, pe mijloacele folosite şi cu raportare la contextul normativ
constituţional menţionat anterior se constată:
a) Este de principiu şi unanim admis că
mandatul de parlamentar este de ordin constituţional şi protecţia mandatului este de acelaşi nivel juridic. Constituţia prevede îndatoririle, drepturile şi obligaţiile parlamentarilor, toate acestea constituind, la un loc, statutul
acestuia. Dezvoltarea prevederilor constituţionale şi adaptarea
la exercitarea practică a
mandatului se pot face numai prin lege organică şi în nici un caz printr-un alt act normativ ce ar emana de la o altă autoritate publică, precum ar fi Guvernul. Chestiunile de
procedură şi de aplicaţiune directă la
activitatea parlamentară se
află înscrise în Regulamentele
Camerelor.
Regimul constituţional de protecţie
priveşte atât mandatul de
parlamentar, în abstract, cât şi pe titularul său,
concret.
Măsurile
de protecţie a mandatului de
parlamentar sunt sistematizate şi ordonate în:
- incompatibilităţile de toate categoriile;
- imunitatea parlamentară, sub cele două
forme ale acesteia;
- indemnizaţia, serviciile şi
avantajele ce se constituie la dispoziţia parlamentarilor;
- transparenţa financiară.
b) Mai trebuie avut în vedere şi că, în democraţie, reprezentativitatea politică este esenţială şi constituie modalitatea de bază de exercitare a suveranităţii naţionale, aşa cum
riguros prevede art. 2 din Constituţie.
Din aceste motive, parlamentarul este permanent supus
controlului opiniei publice şi
întreaga lui activitate trebuie să fie numai în conformitate cu legea. Aceasta dă măsura în care reprezentarea parlamentarilor este sau nu "în
serviciul poporului".
„Arta parlamentarismului" constă în asigurarea concordanţei între voinţa parlamentară
exprimată prin legi şi hotărâri şi voinţa majoritară a poporului.
Pentru realizarea acestui scop există, ca mijloace, şi birourile parlamentare, întruniri, dezbateri publice, informarea
publică, consultaţii, concursul autorităţilor, consultarea prin referendum local
etc. Aceste forme şi mijloace
trebuie să fie publice,
organizate, practicate sistematic, cu transparenţă, în limitele şi în
conformitate cu legile ţării şi prin organizarea fundamentală a Parlamentului, adică prin Camera Deputaţilor şi prin Senat. Altfel, toate acestea îşi schimbă natura
juridică, finalitatea şi mijloacele de realizare şi, prin aceasta, intră în conflict cu dispoziţiile imperative ale Constituţiei, enunţate anterior.
Reglementările din art. 38, 40 şi art. 41 alin. (3) trebuie să fie conforme prevederilor constituţionale şi celorlalte
reglementări de bază, ce fac aplicaţiunea acestor prevederi.
5. Activitatea deputaţilor şi a
senatorilor, constituiţi în
Camerele Parlamentului, se desfăşoară în aceste
Camere şi în structurile
acestora şi are drept obiect
legiferarea.
Pentru această activitate, parlamentarul primeşte o retribuţie numită
„indemnizaţie lunară", supusă Legii privind impozitarea şi alte reţineri.
Indemnizaţia pentru calitatea sa de demnitar are regim special şi similar indemnizaţiei pe care o primesc, cu aceeaşi justificare, şi alte persoane care se află în alte categorii de demnitari, fie prin funcţie, fie prin calitate.
Regimul juridic special al indemnizaţiei nu permite asimilarea cu salariul, aşa cum prevede art. 41 alin. (3) din Legea
statutului, şi, din aceste
motive, textul din Statut este neconstituţional.
Cât priveşte impozitarea indemnizaţiei primite de parlamentar, aceasta este prevăzută expres în art. 41 alin. (4), ceea ce înseamnă că art. 41 alin. (3) din Statut, conform căruia „indemnizaţia
lunară are regimul juridic
prevăzut de lege pentru
salarii, cu reducerile şi
majorările prevăzute de lege", este cu totul
altceva, şi anume stabileşte indemnizaţiei lunare a parlamentarului un alt regim juridic, identic cu al
salariului, deosebit şi
discriminator de indemnizaţia
lunară pe care o primeşte cu acelaşi titlu şi cu aceeaşi justificare orice alt demnitar, fie
numit în funcţie, fie ales
într-o anumită calitate. Din
aceste motive, prevederile art. 41 alin. (3) sunt discriminatorii şi privilegiante, nu se justifică în a identifica indemnizaţia cu salariul şi nici în a face din indemnizaţia parlamentarului o retribuire a muncii sale în regim special
discriminator.
La reexaminarea legii, pentru punerea de acord a
acesteia cu prevederile constituţionale, Parlamentul are datoria să extindă reconsiderările de texte şi să aducă la constituţionalitate prevederile din art. 41 alin. (3), în sensul eliminării acestuia, ca fiind contrare
prevederilor art. 16 din Constituţie.
6. Activitatea de exercitare a mandatului de parlamentar
„în teritoriu", adică în
circumscripţiile electorale în
care a fost ales, este complementară şi, pentru mulţi, sporadică.
Această
activitate trebuie organizată
tot de Camerele Parlamentului, iar nu individual, de către fiecare deputat sau senator. Mandatul este reprezentativ, iar nu
personal.
Mandatul de parlamentar se exercită în slujba poporului, iar nu în slujba
celui care îl deţine, şi nici în interesul altei persoane fizice
sau juridice.
Din textele prevăzute de art. 38 şi
40 rezultă că exercitarea mandatului în circumscripţia electorală este concepută ca
o activitate a fiecăruia
dintre parlamentari pe care o exercită aşa cum consideră fiecare, fie individual, fie asociat, fie
cu angajaţi - salariaţi ai Camerei, fie cu angajaţi - salariaţi pe bază de
contracte civile încheiate între parlamentari şi persoane fizice, parlamentarii devenind angajatori.
Mai rezultă că nu există o ordine şi o unitate şi nici
condiţii obligatorii de
organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare.
Asemenea mod de a concepe şi de a organiza exercitarea mandatului de parlamentar pe seama
banilor publici, încasaţi de
parlamentar din bugetul Camerei, reprezintă o încălcare
evidentă a dispoziţiilor constituţionale enunţate la
începutul analizei.
Din redactarea art. 38 alin. (1) rezultă că parlamentarul primeşte lunar o sumă de
bani publici egală cu o
indemnizaţie şi jumătate, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, „pot organiza" birouri parlamentare; cu alte
cuvinte, nici nu sunt obligaţi
de a organiza birouri parlamentare.
Art. 38 alin. (1) defineşte suma de bani publici primită de parlamentar ca fiind „sumă forfetară lunară" şi aceasta este de minimum 76 milioane lei/lună. Conform Dicţionarului explicativ român, „sumă forfetară"
înseamnă o sumă privitoare la tarife, taxe, impozite
dinainte stabilite, globală şi invariabilă. Suma astfel definită şi cu asemenea
natură juridică aparţine altui domeniu de activitate şi este împrumutată,
fără nici o legătură instituţională cu
exercitarea mandatului de parlamentar.
Textele din art. 38 instituie un regim ce se practica la
Camera Deputaţilor, în temeiul
Regulamentului Camerei, dar mai restrâns şi condiţionat. Spre
deosebire de Camera Deputaţilor,
Senatul avea alt regim, şi
anume de includere, în bugetul Senatului şi în structurile de personal, a tuturor angajaţilor de la birourile senatoriale a
mijloacelor materiale şi băneşti alocate pentru aceste birouri; întreaga activitate era supusă conformităţii cu legea şi
controlului Curţii de Conturi,
pentru că banii şi mijloacele materiale aveau caracter
public, provenind din bugetul statului.
Concepţia
de la baza reglementării
instituită prin art. 38 nu îşi găseşte justificarea
de constituţionalitate, şi nici de legalitate.
Sunt şi
alte caracteristici care conduc către aceeaşi
concluzie, şi anume:
- „Suma forfetară" nu este compatibilă cu activitatea de parlamentar, de felul cum este întrebuinţată şi justificată.
- Suma este stabilită excesiv, deoarece depăşeşte cu încă jumătate retribuţia
legală a parlamentarului
pentru întreaga sa activitate.
- Suma este neimpozitată şi nici alte reţineri nu se percep, nu se demonstrează în baza căror dispoziţii
legale această sumă forfetară are un asemenea regim juridic.
- Primind suma, întrebuinţând-o pentru ceea ce crede de cuviinţă, parlamentarul devine gestionarul acesteia şi incompatibilitatea calităţii de parlamentar cu aceea de gestionar
de bani publici, în exercitarea mandatului, este evidentă. Acesta este un considerent de clară şi neîndoielnică
neconstituţionalitate a
reglementării instituite prin
art. 38 din Legea statutului.
- Deputaţii şi senatorii
devin şi angajatori, în sensul
legii, adică parte în
contracte civile sau alte contracte de prestări de servicii. Asemenea contracte pot crea stări conflictuale, litigii şi este de la sine înţeles ce repercusiuni au asupra statutului
de parlamentar, din care motive încă o incompatibilitate se evidenţiază.
- Deputaţii care reprezintă
organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor
naţionale au acelaşi statut cu ceilalţi deputaţi şi nu pot dobândi
particularităţi de felul
mandatului itinerant. Asemenea reglementare este de reconsiderat.
- Statutul mandatului de parlamentar fiind de ordin
constituţional, nu pot
interveni reglementări ale
Biroului permanent al Camerei şi nici chiar ale Birourilor permanente ale Camerelor reunite,
privind trăsăturile conţinutului şi
exercitarea mandatului; numai legea organică poate reglementa aceasta şi numai în concordanţă cu principiile şi
textele Constituţiei. In
lumina acestor considerente, prevederile art. 38 alin. (3), (6) şi (7) sunt neconstituţionale.
- Birourile parlamentare trebuie organizate pentru
deputat sau senator în circumscripţia în care a fost ales, aceasta fiind ordinea legală a întregii reglementări electorale şi reprezentativitatea mandatului are aceste baze. Din aceste cauze,
organizarea de birouri parlamentare şi în alte circumscripţii, organizare ce creează suprapunere şi
tulburare în desfăşurarea
activităţii, nu se justifică potrivit prevederilor constituţionale ce reglementează configuraţia politică
rezultată din alegeri, pentru
fiecare Cameră a
Parlamentului.
- Reglementarea legală privind justificarea folosirii banilor publici şi controlul acesteia nu cunoaşte şi justificări pe
bază de declaraţie sau prin reglementări de ordin intern, ce ţin de regulamente de ordine interioară sau dispoziţii ori instrucţiuni
de aplicare. Regimul juridic al banilor publici este unul şi acelaşi pentru toţi cei
care primesc şi folosesc bani
publici din bugetul de stat, indiferent de funcţie sau de calitatea pe care o au. Reglementarea folosirii banilor
publici din bugetele Camerelor trebuie să se supună acestui
regim unic şi obligatoriu,
inclusiv controlului Curţii de
Conturi şi, întrucât textele
art. 38-40 se abat de la regimul unic şi obligatoriu al banului public, sunt neconstituţionale.
- La fel este şi situaţia decontării cazării, pe declaraţie,
în Bucureşti, derogându-se de
la îndatorirea legală a
actelor oficiale.
- Este cazul de reconsiderare şi a reglementărilor privind diurnele pentru unele „deplasări în teritoriu", dată fiind obligaţia
legală imperativă privind folosirea banului public.
Considerentele prezentate sunt suficiente pentru a
justifica temeiurile opiniei separate şi convingerea că,
reexaminând Legea statutului deputaţilor şi al
senatorilor, cele două Camere
ale Parlamentului vor conjuga reexaminarea şi a acestor texte cu textele pe care Curtea Constituţională Ie-a constatat ca fiind neconstituţionale, cu alte cuvinte, Parlamentul va întregi reexaminarea legii şi va asigura conformitatea acesteia cu
toate principiile şi textele
Constituţiei prezentate în
considerente.
Judecător,
Ion
Predescu
Judecător,
Aspazia Cojocaru
Judecător,
Petre Ninosu