Ordinul Nr.2230 din 29.06.2011privind modificarea şi completarea Instrucţiunilor de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a)-i), art. 143 alin. (2) şi art. 1441 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.222/2006 ACT EMIS DE: Ministerul Finantelor Publice ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 498 din 13 iulie 2011
În baza prevederilor art. 143 alin. (1) lit. a)-i), art. 143 alin. (2) şi (3) şi art. 1441 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin: Articolul I Instrucţiunile de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a)-i), art. 143 alin. (2) şi art. 1441 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.222/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.043 din 29 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 2 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: b)unul dintre următoarele documente:1. certificarea încheierii operaţiunii de export de către biroul vamal de export sau, după caz, notificarea de export certificată de biroul vamal de export, în cazul declaraţiei vamale de export pe cale electronică; sau 2. exemplarul 3 al documentului administrativ unic, folosit ca declaraţie de export pe suport hârtie, certificat pe verso de biroul vamal de ieşire; 2. La articolul 4, exemplul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins: Exemplul 3: A facturează către B un transport din China în SUA. Ambele companii sunt persoane impozabile stabilite în România. Începând cu data de 1 ianuarie 2011, locul serviciului de transport nu este considerat a fi în România, conform art. 133 alin. (8) din Codul fiscal, prin urmare serviciul este neimpozabil în România din punctul de vedere al TVA. 3. La articolul 5, exemplul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins: Exemplul 3: A facturează către B un transport din Turcia în Maroc. Ambele companii sunt persoane impozabile stabilite în România. Începând cu data de 1 ianuarie 2011, locul serviciului de transport nu este considerat a fi în România, conform art. 133 alin. (8) din Codul fiscal, prin urmare serviciul este neimpozabil în România din punctul de vedere al TVA. 4. La articolul 6 alineatul (3), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins: c)copie de pe unul dintre următoarele documente:1. certificarea încheierii operaţiunii de export de către biroul vamal de export sau, după caz, notificarea de export certificată de biroul vamal de export, în cazul declaraţiei vamale de export pe cale electronică; sau 2. exemplarul 3 al documentului administrativ unic, folosit ca declaraţie de export pe suport hârtie, certificat pe verso de biroul vamal de ieşire; 5. La articolul 6 alineatul (4), litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins: e)dovada exportului/reexportului bunurilor rezultate în urma prelucrării, care confirmă că acestea au părăsit teritoriul vamal comunitar, reprezentată de unul dintre următoarele documente:1. certificarea încheierii operaţiunii de export de către biroul vamal de export sau, după caz, notificarea de export certificată de biroul vamal de export, în cazul declaraţiei vamale de export pe cale electronică; sau 2. exemplarul 3 al documentului administrativ unic, folosit ca declaraţie de export pe suport hârtie, certificat pe verso de biroul vamal de ieşire; 6. La articolul 9, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:(7) Justificarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată se realizează pe baza documentelor care atestă că livrările de bunuri şi prestările de servicii sunt destinate scopurilor prevăzute de lege şi a certificatului prevăzut la alin. (5) pentru companiile aeriene stabilite în România. Scutirea de taxă pentru prestările de servicii prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. i) pct. 1 şi 3 din Codul fiscal se justifică de către prestatorul serviciilor, în măsura în care locul prestării serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 133 din Codul fiscal şi dacă acesta ar fi fost persoana obligată la plata taxei, conform art. 150 alin. (1) din Codul fiscal, în cazul în care nu se aplica o scutire de taxă. Dacă locul prestărilor de servicii prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. i) pct. 1 şi 3 din Codul fiscal este în România, scutirea de taxă se justifică de beneficiarul serviciilor, dacă acesta ar fi persoana obligată la plata taxei conform art. 150 din Codul fiscal, în situaţia în care operaţiunea nu ar fi scutită. 7. La articolul 10, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5) , cu următorul cuprins:(5) În situaţia livrărilor intracomunitare de bunuri prevăzute la alin. (1), dacă inspecţia fiscală a constatat că pe factură este înscris eronat codul de TVA al beneficiarului, pentru acordarea scutirii de TVA se va permite în timpul controlului corectarea facturii de către furnizor şi se va verifica validitatea codului de TVA al beneficiarului de către organele de inspecţie fiscală. Această factură va fi ataşată de către furnizor facturii iniţiale, fără să genereze înregistrări în decontul de taxă al perioadei fiscale în care se operează corecţia. 8. La articolul 12 alineatul (1) litera a), punctul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins: 2. unul dintre următoarele documente, în copie: 2.1. certificarea încheierii operaţiunii de export de către biroul vamal de export sau, după caz, notificarea de export certificată de biroul vamal de export, în cazul declaraţiei vamale de export pe cale electronică; sau 2.2. exemplarul 3 al documentului administrativ unic, folosit ca declaraţie de export pe suport hârtie, certificat pe verso de biroul vamal de ieşire; 9. La articolul 13 alineatul (3), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: b)în cazul în care bunurile sunt exportate, unul dintre următoarele documente, în copie:1. certificarea încheierii operaţiunii de export de către biroul vamal de export sau, după caz, notificarea de export certificată de biroul vamal de export, în cazul declaraţiei vamale de export pe cale electronică; sau 2. exemplarul 3 al documentului administrativ unic, folosit ca declaraţie de export pe suport hârtie, certificat pe verso de biroul vamal de ieşire; 10. La articolul 13 alineatul (4), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: b)în cazul în care bunurile sunt exportate, cu unul dintre următoarele documente, în copie:1. certificarea încheierii operaţiunii de export de către biroul vamal de export sau, după caz, notificarea de export certificată de biroul vamal de export, în cazul declaraţiei vamale de export pe cale electronică; sau 2. exemplarul 3 al documentului administrativ unic, folosit ca declaraţie de export pe suport hârtie, certificat pe verso de biroul vamal de ieşire; 11. La articolul 14 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: b)în cazul în care produsele compensatoare sunt exportate, unul dintre următoarele documente, în copie:1. certificarea încheierii operaţiunii de export de către biroul vamal de export sau, după caz, notificarea de export certificată de biroul vamal de export, în cazul declaraţiei vamale de export pe cale electronică; sau 2. exemplarul 3 al documentului administrativ unic, folosit ca declaraţie de export pe suport hârtie, certificat pe verso de biroul vamal de ieşire; Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu
|
ANONIM a comentat
Ordin 1355 2012
Nu exista notiunea de aviz sau aprobare in Ord. MMDD 410/2008! Ordinul respectiv la art. 5 se refera la autorizarea unei activitati, cea de capturare animale din fauna salbatica. Deci, Ordinul acesta practic scoate vanatoarea din activitatile autorizabile cf. Ord 337 al INS, lasand-o la mana directiilor silvice, care ele vaneaza, ele controleaza, ele isi dau sg. aprobari si avize. Ce s-o ascunde in spatele acestui ordin, doar dl. demis ne poate spune...mai ales ca a fost demis chiar in ziua in care a fost semnat Ord. 1355/2012!! Oare ce se ascunde pe aici?
|
ANONIM a comentat
Hotărârea 1223 1990
Daca am fost programator la Oficiul de calcul la o intreprindere de constructii, se acorda grupa II?
Din partea societatii am primit o adeverinta in acest sens, dar la Casa de pensii mi s-a spus ca "nu am lucrat in intemperii, ci la birou!!", deci NU.
Ma poate ajuta cineva?
|
ANONIM a comentat
Ordin 3798 2012
daca sunt din provincie unde pot sta;si sunt 2 centre de evaluare,transportul se plateste de federatii s-au de noi.As dori un raspuns daca se poate.Ajungem in Bacau si unde ne ducem sa ne inscriem pentru bacalaureat.
|
ANONIM a comentat
Ordin 3798 2012
daca sunt din provincie unde pot sta;si sunt 2 centre de evaluare,transportul se plateste de federatii s-au de noi.As dori un raspuns daca se poate.Ajungem in Bacau si unde ne ducem sa ne inscriem pentru bacalaureat.
|
ANONIM a comentat
OUG 16 2012
DAR CU PERSONALUL DAT AFARA ABUZIV DE PDL IN URMA 'REORGANIZARII DIN DECEMBRIE A INSPECTORATULUI IN CONSTRUCTII CE SE INTIMPLA? AU VRE-O SANSA SA REVINA INAPOI IN SISTEM?
|
ANONIM a comentat
Decizia 1555 2011
in mod normal, intr-un stat de drept, nu ar trebui sa existe un astfel de organ jurisdictional.
|
ANONIM a comentat
Ordin 577 2002
In luna in care se efectueaza revizia generala se executa si intretinerea lunara?
|
ANONIM a comentat
Legea 283 2011
O mizerie de tara
|
ANONIM a comentat
Protocol 429312 2010
Poate biroul de carte funciara sa-mi ceara mie ca persoana fizica/juridica autorizata in domeniul topografiei, geodeziei si cadastrului ca la receptia unei lucrari de prima inscriere a unui imobil pentru care am certificat de atestare a proprietatii (HG 834) sa depun la dosar si anexele 1 si 2 emise de primarie???
|
ANONIM a comentat
Legea 63 2011
pe noi ne ocoleste ,numai cu munca, unde sunt sporurile noastre?la noi au disparut si la didactic -auxiliar au aparut toate.unde este dreptatea?noi suntem prostii tarii?
|
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 2230/2011
|