Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDIN Nr

ORDIN   Nr. 964 din 21 august 2007

pentru modificarea si completarea unor ordine din domeniul liberei circulatii a marfurilor

ACT EMIS DE: MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 624 din 11 septembrie 2007



In temeiul Hotărârii Guvernului nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Finanţelor, cu modificările ulterioare,

ministrul economiei şi finanţelor emite următorul ordin:

Art. I. - Ordinul ministrului industriei şi resurselor nr. 595/2002 pentru aprobarea Reglementărilor tehnice cu privire la recipiente pulverizatoare de aerosoli, RT 75/324, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 12 decembrie 2002, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. După partea dispozitivă se introduce următoarea menţiune:

„Prezentul ordin transpune Directiva Consiliului 75/324/CEE privind armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la recipiente pulverizatoare de aerosoli, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) L 147 din 9 iunie 1975, şi Directiva Consiliului 94/1/CE care amendează Directiva Consiliului 75/324/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) L 23 din 28 ianuarie 1994."

2. Articolul 8 din anexă se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 8. - (1) Atunci când organismul de control, pe baza unor motive justificate, constată că unul sau mai multe recipiente pulverizatoare de aerosoli prezintă un pericol pentru siguranţă sau sănătate, deşi sunt conforme cu cerinţele aplicabile din prezentele reglementări tehnice, acesta trebuie să ia măsurile necesare de interzicere temporară a introducerii pe piaţă a recipientelor pulverizatoare de aerosoli sau să impună condiţii speciale pentru recipientele pulverizatoare de aerosoli în cauză. Organismul de control informează imediat Ministerul Economiei şi Finanţelor cu privire la faptele constatate, decizia luată în acest sens şi motivele care au stat la baza acesteia.

(2) Ministerul Economiei şi Finanţelor informează imediat celelalte state membre ale Uniunii Europene şi Comisia Europeană cu privire la faptele constatate potrivit alin. (1), la decizia luată de organismul de control şi motivele care au stat la baza acesteia."

Art. II. - Ordinul ministrului industriei şi resurselor nr. 401/2001 privind aprobarea Normei de metrologie legală CEE „NML CEE-75/107 Butelii utilizate ca recipiente de măsură", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 11 ianuarie 2002, se modifică şi se completează după cum urmează:

1.   După partea dispozitivă se introduce următoarea menţiune:

„Prezentul ordin transpune Directiva Consiliului 75/107/CEE privind armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la butelii utilizate ca recipiente de măsură, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) L 042 din 15 februarie 1975."

2. Articolul 2 din anexă se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 2. - Numai buteliile care îndeplinesc cerinţele prezentei norme de metrologie legală CEE pot fi marcate cu semnul CEE prevăzut în paragraful 5 din anexa nr. 1.

Buteliile se supun controlului metrologic în condiţiile specificate în anexele nr. 1 şi 2."

Art. III. - După partea dispozitivă a Ordinului ministrului industriei şi resurselor nr. 406/2001 privind aprobarea Normei de metrologie legală CEE „NML CEE-71/347 Măsurarea masei hectolitrice CEE a cerealelor", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 18 ianuarie 2002, se introduce următoarea menţiune:

„Prezentul ordin transpune Directiva Consiliului 71/347/CEE privind armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la măsurarea masei hectolitrice CEE a cerealelor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) L 239 din 25 octombrie 1971, şi Directiva Consiliului 2006/96/CE privind adaptarea unor directive din domeniul liberei circulaţii a mărfurilor, datorită aderării României şi Bulgariei, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 363 din 20 decembrie 2006."

Art. IV. - Ordinul ministrului industriei şi resurselor nr. 113/2001 privind aprobarea unor reglementări tehnice pentru recipiente - butelii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 şi 463 bis din 14 august 2001, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1.   După partea dispozitivă se introduce următoarea menţiune:

„Prezentul ordin transpune în legislaţia naţională Directiva Consiliului 76/767/CEE referitoare la prevederi comune privind vasele sub presiune şi metode de inspecţie a acestora, Directiva Consiliului 84/525/CEE referitoare la recipiente butelii pentru gaz executate din oţel fără sudură, Directiva Consiliului 84/526/CEE referitoare la recipiente butelii pentru gaz executate din aluminiu nealiat şi aliaje cu aluminiu fără sudură, Directiva Consiliului 84/527/CEE referitoare la recipiente butelii pentru gaz executate din oţel nealiat şi Directiva Consiliului 2006/96/CE privind adaptarea unor directive din domeniul liberei circulaţii a mărfurilor, datorită aderării României şi Bulgariei, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 363 din 20 decembrie 2006."

2. Articolul 4 din anexă se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 4. - In sensul prezentelor reglementări, următorii termeni se definesc astfel:

a) recipient sub presiune tip EEC - orice recipient-butelie proiectat şi fabricat astfel încât să satisfacă cerinţele cuprinse în reglementările tehnice specifice categoriei sale;

b) reglementări specifice recipientului- reglementări tehnice specifice categoriilor de recipiente sub presiune, prevăzute la art. 1;

c)   organism de inspecţie - organismul desemnat de Ministerul Economiei şi Finanţelor, în calitate de autoritate de stat în domeniu, pentru evaluarea categoriilor de recipiente sub presiune, prevăzute la art. 1, înaintea introducerii pe piaţă şi/sau punerii în funcţiune;

d) organism de control- Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat - ISCIR-SP, structura responsabilă pentru controlul respectării prevederilor prezentului ordin."

Art. V. - In cuprinsul Ordinului ministrului industriei şi resurselor nr. 595/2002 pentru aprobarea Reglementărilor tehnice cu privire la recipiente pulverizatoare de aerosoli, RT 75/324, al Ordinului ministrului industriei şi resurselor nr. 401/2001 privind aprobarea Normei de metrologie legală CEE „NML CEE-75/107 Butelii utilizate ca recipiente de măsură", al Ordinului ministrului industriei şi resurselor nr. 406/2001 privind aprobarea Normei de metrologie legală CEE „NML CEE-71/347 Măsurarea masei hectolitrice CEE a cerealelor" şi al Ordinului ministrului industriei şi resurselor nr. 113/2001 privind aprobarea unor reglementări tehnice pentru recipiente - butelii, cu modificările şi completările ulterioare, sintagmele „Ministerul Industriei şi Resurselor" şi „Ministerul Economiei şi Comerţului" se înlocuiesc cu sintagma „Ministerul Economiei şi Finanţelor".

Art. VI. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul economiei şi finanţelor,

Varujan Vosganian


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 964/2007

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 964 din 2007
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 964/2007
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu