Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.73 din 31.01.2019

pentru aprobarea Normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 251/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului privind definirea, descrierea, prezentarea, etichetarea şi protejarea indicaţiilor geografice ale produselor vitivinicole aromatizate şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 1.601/1991 al Consiliului
ACT EMIS DE: Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 179 din 06 martie 2019



SmartCity1

Văzând Referatul de aprobare nr. 228.428 din 20 decembrie 2018, întocmit de Direcţia generală control, antifraudă şi inspecţii,având în vedere prevederile art. 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Regulamentului (UE) nr. 251/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului privind definirea, descrierea, prezentarea, etichetarea şi protejarea indicaţiilor geografice ale produselor vitivinicole aromatizate şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 1.601/1991 al Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, ministrul sănătăţii şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor emit următorul ordin: Articolul 1Se aprobă Normele de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 251/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului privind definirea, descrierea, prezentarea, etichetarea şi protejarea indicaţiilor geografice ale produselor vitivinicole aromatizate şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 1.601/1991 al Consiliului, cu completările ulterioare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2
(1) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, prin direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, prin personalul împuternicit de ministrul sănătăţii, din cadrul Ministerului Sănătăţii şi al direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi, respectiv, prin comisariatele regionale pentru protecţia consumatorilor, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
(2) Verificarea şi controlul respectării prevederilor prezentului ordin se fac de către consilierii cu atribuţii de inspecţie de stat pentru controlul tehnic vitivinicol din cadrul direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti şi din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, de către reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi de către personalul împuternicit de ministrul sănătăţii, din cadrul Ministerului Sănătăţii şi al direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, în funcţie de atribuţiile specifice.
Articolul 3
(1) Comercializarea vinurilor aromatizate, a băuturilor aromatizate pe bază de vin şi a cocteilurilor aromatizate din produse vitivinicole, care nu corespund prevederilor prezentelor norme, dar care sunt conforme cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 142/1.307/185/2008 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 1.601/1991 cu privire la regulile generale privind definirea, descrierea şi prezentarea vinurilor aromatizate, a băuturilor aromatizate pe bază de vin şi a cocteilurilor aromatizate din produse vitivinicole, cu modificările ulterioare, îmbuteliate, etichetate şi aflate pe stoc la producători, distribuitori şi comercianţi înaintea intrării în vigoare a prezentului ordin, este permisă până la epuizarea stocului.
(2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 142/1307/185/2008 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 1.601/1991 cu privire la regulile generale privind definirea, descrierea şi prezentarea vinurilor aromatizate, a băuturilor aromatizate pe bază de vin şi a cocteilurilor aromatizate din produse vitivinicole, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 28 iulie 2008, cu modificările ulterioare, se abrogă.
(3) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Petre Daea Ministrul sănătăţii, Sorina Pintea Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Marius Pîrvu ANEXĂNORME de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 251/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului privind definirea, descrierea, prezentarea, etichetarea şi protejarea indicaţiilor geografice ale produselor vitivinicole aromatizate şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 1.601/1991 al Consiliului Capitolul IDispoziţii generale Articolul 1Prezentele norme definesc termenii utilizaţi şi stabilesc autorităţile responsabile cu verificarea respectării prevederilor Regulamentului (UE) nr. 251/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului privind definirea, descrierea, prezentarea, etichetarea şi protejarea indicaţiilor geografice ale produselor vitivinicole aromatizate şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 1.601/1991 al Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu verificarea pe piaţă a etichetării acestora. Articolul 2
(1) Evidenţa materiilor prime şi a băuturilor definite în prezentele norme se realizează conform prevederilor Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 234/2004 privind aprobarea documentelor de însoţire a transporturilor de produse vitivinicole şi evidenţele obligatorii în sectorul vitivinicol.
(2) Înainte de comercializarea fiecărui lot de produse finite, producătorii/îmbuteliatorii comunică în scris despre aceasta organismelor de control ale direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, care au obligaţia de a verifica şi viza rapoartele de fabricaţie şi registrele de evidenţă obligatorii, prelevând totodată probe-martor care se vor păstra la producător pe toată perioada comercializării lotului respectiv.
(3) Loturile de produse finite se pun în circulaţie numai pe bază de buletine de analiză emise de laboratoare autorizate în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 145/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind autorizarea laboratoarelor în vederea efectuării de analize pentru vin şi celelalte produse pe bază de must şi vin ce urmează a fi expediate în scopul comercializării pe piaţa internă, prin care se atestă conformitatea din punctul de vedere al compoziţiei fizico-chimice şi caracteristicilor organoleptice cu prevederile prezentelor norme.
(4) Vinurile şi musturile utilizate ca materii prime sau adiţionale în compoziţia băuturilor definite în prezentele norme trebuie să fie realizate în conformitate cu practicile şi tratamentele oenologice autorizate şi să corespundă parametrilor de compoziţie şi caracteristicilor organoleptice stabilite prin Legea viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 164/2015, cu modificările ulterioare, precum şi prin Hotărârea Guvernului nr. 512/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 164/2015.
Articolul 3
(1) Produsele vitivinicole aromatizate pot purta indicaţii geografice protejate cu condiţia ca acestea să fie înregistrate şi protejate la nivelul Uniunii Europene în baza Regulamentului (UE) nr. 251/2014.
(2) Procedura de protecţie a unei indicaţii geografice pentru un produs vitivinicol aromatizat presupune parcurgerea a două etape principale:a)înregistrarea şi protejarea preliminară la nivel naţional; b)protejarea indicaţiei geografice la nivel comunitar.
(3) Procedura preliminară de înregistrare şi protecţie la nivel naţional a cererilor de protecţie a unei indicaţii geografice se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, conform art. 13 alin. (1) din Regulamentul UE nr. 251/2014.
(4) Protecţia la nivel comunitar este asigurată de Comisia Europeană ulterior parcurgerii unor etape specifice precum:a)transmiterea de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale către Comisia Europeană a documentului unic şi trimiterea la publicare a Caietului de sarcini aferent indicaţiei geografice pentru care s-a emis aprobarea de protecţie în urma parcurgerii procedurii naţionale preliminare; b)publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a documentului unic şi a linkului prevăzute la lit. a); c)parcurgerea perioadei de opoziţie de două luni, la nivel comunitar, timp în care orice stat membru, ţară terţă sau persoană fizică/juridică ce are un interes legitim poate formula obiecţie la solicitarea de protecţie a indicaţiei geografice; d)adoptarea de către Comisia Europeană a deciziei privind acordarea protecţiei indicaţiei geografice respective sau respingerea solicitării; e)înscrierea indicaţiei geografice respective în Registrul electronic al indicaţiilor geografice protejate pentru produse vitivinicole aromatizate, gestionat de Comisia Europeană.
(5) Comisia poate decide, din proprie iniţiativă sau la cererea motivată a unui solicitant, anularea protecţiei indicaţiei geografice respective, dacă respectarea caietului de sarcini corespunzător unei indicaţii geografice nu mai este asigurată.
Capitolul IIDefiniţii şi cerinţe tehnice Articolul 4
(1) În sensul prezentului ordin, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a)îndulcirea - operaţiunea care constă în folosirea, la prepararea produselor vitivinicole aromatizate, a unuia sau a mai multora dintre următoarele produse: zahăr semialb, zahăr alb/extraalb, dextroză, fructoză, sirop de glucoză, zahăr lichid, zahăr lichid invertit, sirop de zahăr invertit, must de struguri concentrat, must de struguri concentrat rectificat, must proaspăt de struguri, zahăr caramelizat (obţinut exclusiv prin încălzirea controlată a zaharozei fără adaos de baze, acizi minerali sau de alţi aditivi chimici), miere şi/sau sirop de roşcove; b)aromatizarea - operaţiunea care constă în utilizarea la prepararea produselor vitivinicole aromatizate a uneia sau mai multor arome, substanţe aromatizante, produse aromatizante, plante aromatice şi/sau mirodenii admise pentru fiecare categorie de băutură definită conform art. 6, 7 sau 8 din prezentele norme, prin adăugarea cărora caracteristicile organoleptice ale produsului finit sunt diferite faţă de cele ale vinului; c)utilizarea apei - operaţiunea de folosire a apei pentru: prepararea esenţelor de aromă, dizolvarea coloranţilor şi îndulcitorilor, pentru ajustarea compoziţiei finale a produsului. Adaosul de apă nu trebuie să modifice natura produsului; d)colorare - operaţia care constă în utilizarea la fabricarea produselor vitivinicole aromatizate, la care este permisă această operaţiune conform prevederilor prezentelor norme, a unuia sau mai multor coloranţi, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.333/2008 privind aditivii alimentari, modificat şi completat; e)adaosul de alcool - operaţia care constă în folosirea pentru prepararea produselor vitivinicole aromatizate la care este permisă această operaţiune a unuia sau a mai multora dintre următoarele produse: alcool etilic de origine agricolă, alcool de vin sau de stafide, distilat de vin sau de stafide, distilat de origine agricolă, rachiu de vin sau tescovină de struguri ori băuturi spirtoase din stafide; f)concentraţie alcoolică:

(i) dobândită (% vol.) - numărul de volume de alcool pur la 20°C, conţinute în 100 de volume din produsul considerat la aceeaşi temperatură;
(ii) potenţială (% vol.) - numărul de volume de alcool pur la 20°C, ce pot fi obţinute prin fermentarea totală a zaharurilor conţinute în 100 de volume de produs la aceeaşi temperatură;
(iii) totală (% vol.) - suma concentraţiilor alcoolice dobândită şi potenţială;
(iv) naturală (% vol.) - concentraţia alcoolică totală în volume a produsului considerat înaintea oricărei îmbogăţiri;

g)caietul de sarcini - documentul în care sunt cuprinse normele privind producerea, descrierea, prezentarea, etichetarea şi comercializarea unui produs vitivinicol aromatizat originar dintr-o anumită regiune determinată şi care poartă o indicaţie geografică protejată la nivel comunitar; h)denumire curentă - o denumire care este acceptată drept denumire a produsului alimentar de către consumatorii din statul membru în care este vândut, fără ca denumirea să necesite explicaţii suplimentare.
(2) Materialele auxiliare folosite la prepararea produselor vitivinicole aromatizate trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe tehnice:a)aromele şi substanţele/preparatele aromatizante utilizate trebuie să respecte prevederile legislative în domeniu, iar producătorul respectiv are obligaţia de a păstra un registru separat pentru utilizarea acestora, care să conţină informaţii cu privire la natura, cantitatea aromelor şi substanţelor/preparatelor aromatizante prezente în produs şi locul de stocare, precum şi fiecare operaţiune sau manipulare efectuată; b)calitatea apei utilizate trebuie să fie conformă cu dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.020/2005 pentru aprobarea Normelor tehnice de exploatare şi comercializare a apelor minerale naturale, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 974/2004 pentru aprobarea Normelor de supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile şi a Procedurii de autorizare sanitară a producţiei şi distribuţiei apei potabile, cu modificările şi completările ulterioare; c)produsele-ingredient menţionate la alin. (1) lit. e) trebuie să corespundă descrierilor specifice din Regulamentul (CE) nr. 110/2008 privind definirea, desemnarea, prezentarea, etichetarea şi protecţia indicaţiilor geografice ale băuturilor spirtoase şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 1.576/89 al Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare. Alcoolul etilic utilizat pentru a dilua sau a dizolva materiile colorante, aromele sau orice alt aditiv autorizat trebuie să fie de origine agricolă şi nu este considerat „adaos".
Capitolul IIIDefinirea şi descrierea produselor vitivinicole aromatizate Articolul 5În conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 251/2014, cu modificările şi completările ulterioare, produsele vitivinicole aromatizate se împart în următoarele categorii: a)vin aromatizat; b)băutură aromatizată pe bază de vin; c)cocteil aromatizat din produse vitivinicole. Articolul 6
(1) Vinul aromatizat este băutura:a)obţinută din unul sau mai multe produse: vin sau vin de calitate, vin spumant şi/sau spumos, vin licoros, vin petiant şi/sau perlant, must de struguri proaspăt oprit din fermentaţie prin adaos de alcool; aşa cum sunt definite şi descrise în anexa II partea IV şi anexa VII partea II la Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1.037/2001 şi (CE) nr. 1.234/2007 ale Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, produse care trebuie să fie prezente în produsul finit în proporţie de minimum 75% din volumul total, procent ce va fi menţionat în sistemul de etichetare; b)care are o concentraţie alcoolică volumică dobândită cuprinsă între 14,5%-22% vol. şi o tărie alcoolică totală de minimum 17,5% vol. Prin derogare, pentru produsele care poartă menţiunea „sec" sau „extrasec", concentraţia alcoolică totală este de minimum 16% în volume, respectiv 15% în volume; c)la care este admis adaosul de alcool etilic; d)care este posibil să fie îndulcită; e)la care este admis adaosul de coloranţi autorizaţi pentru această categorie; f)la care este admis adaosul de must de struguri, must de struguri parţial fermentat sau ambele; g)care a fost supusă aromatizării cu:

(i) substanţe aromatizante naturale şi/sau preparate aromatizante definite la art. 3 alin. (2) lit. c) şi d) din Regulamentul (CE) nr. 1.334/2008 privind aromele şi anumite ingrediente alimentare cu proprietăţi aromatizante destinate utilizării în şi pe produsele alimentare şi de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.601/91 al Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 2.232/96 şi (CE) nr. 110/2008 şi a Directivei 2000/13/CE, cu modificările şi completările ulterioare;
(ii) arome, aşa cum sunt definite la art. 3 alin. (2) lit. a) din Regulamentul (CE) nr. 1.334/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi care sunt identice cu vanilina şi prezintă aromă şi/sau gust de: migdale, caise sau ou;
(iii) ierburi aromatice şi/sau mirodenii şi/sau substanţe aromatizante alimentare.

(2) Denumirile de vânzare şi descrierile diferitelor vinuri aromatizate sunt următoarele:a)vin aromatizat - produsele care respectă prevederile alin. (1); b)aperitiv pe bază de vin - vin aromatizat care a făcut obiectul unui adaos de alcool. Termenul „aperitiv" nu aduce atingere folosirii acestuia pentru produse ce nu aparţin domeniului de aplicare a prezentelor norme; c)vermut - vin aromatizat, care a făcut obiectul unui adaos de alcool şi care a fost supus unei aromatizări cu substanţe din speciile de pelin (Artemisia); d)vin aromatizat amar - vin aromatizat care a făcut obiectul unui adaos de alcool şi a fost supus unei aromatizări amare caracteristice. Denumirea „vin aromatizat amar" este urmată de numele principalei substanţe aromatizante şi poate fi completată sau înlocuită de una dintre următoarele denumiri:

(i) vin cu chinină, în cazul în care aromatizarea principală este obţinută cu aroma principală chinină;
(ii) Bitter vino, în cazul în care aromatizarea principală este făcută cu aromă naturală de genţiană şi când băutura a fost supusă unei colorări galbene şi/sau roşii cu ajutorul unor coloranţi alimentari autorizaţi pentru această categorie, conform Regulamentului (CE) nr. 1.333/2008 privind aditivii alimentari, cu modificările ulterioare. Folosirea termenului „bitter" nu prejudiciază în acest context folosirea acestui termen pentru a defini produsele care nu se supun prevederilor prezentelor norme;
(iii) Americano, în cazul în care aromatizarea este datorată prezenţei substanţelor aromatizante naturale provenind din pelin şi din genţiană şi când băutura a fost supusă unei colorări galbene şi/sau roşii cu ajutorul unor coloranţi autorizaţi pentru această categorie, conform Regulamentului (CE) nr. 1.333/2008, cu modificările ulterioare;

e)vin aromatizat cu ou - vin aromatizat care a făcut obiectul unui adaos de alcool, în care a fost adăugat gălbenuş de ou de calitate sau extrase din ou de calitate, al cărui conţinut în zahăr exprimat ca zahăr invertit este de minimum 200 g, iar conţinutul în gălbenuş de ou este de minimum 10 g/L de produs finit.Termenul „cremovo" poate însoţi termenul „vin aromatizat cu ou" atunci când vinul aromatizat cu ou conţine vin cu denumire de origine protejată „Marsala" într-o proporţie de minimum 80%. Termenul „cremovo zabaione" poate însoţi termenul „vin aromatizat cu ou" atunci când vinul aromatizat cu ou conţine vin cu denumire de origine protejată „Marsala" într-o proporţie de minimum 80% şi are un conţinut în gălbenuş de ou de minimum 60 g/l; f)Vakeva viiniglogi/Starkvinsglogg - vin aromatizat care a făcut obiectul unui adaos de alcool, al cărui gust caracteristic este obţinut prin utilizarea cuişoarelor şi/sau scorţişoarei. Articolul 7
(1) Băutura aromatizată pe bază de vin este băutura:a)obţinută din unul sau mai multe produse: vin nou aflat încă în fermentaţie, vin sau vin de calitate, vin spumant şi/sau spumos, vin perlant şi/sau petiant, cu excepţia vinurilor fabricate cu adaos de alcool, produsele trebuind să fie prezente în produsul finit în proporţie de minimum 50% din volumul total, procent ce va fi menţionat în sistemul de etichetare; b)care are o concentraţie alcoolică volumică dobândită cuprinsă între 4,5% şi 14,5% vol.; c)la care este interzis adaosul de alcool etilic, cu excepţiile prevăzute la alin. (2) lit. b) şi e); d)care a fost supusă unei eventuale îndulciri; e)la care este admis adaosul de coloranţi autorizaţi pentru această categorie; f)la care este admis adaosul de must de struguri, must de struguri parţial fermentat sau ambele; g)care a fost supusă aromatizării cu:

(i) a substanţe aromatizante şi/sau preparate aromatizante definite la art. 3 alin. (2) lit. b) şi d) din Regulamentul (CE) nr. 1.334/2008, cu modificările şi completările ulterioare;
(ii) ierburi aromatice şi/sau mirodenii şi/sau substanţe aromatizante alimentare.

(2) Denumirile de vânzare şi descrierile diferitelor băuturi aromatizate pe bază de vin sunt următoarele:a)băutură aromatizată pe bază de vin - băutura care respectă prevederile alin. (1); b)băutură aromatizată pe bază de vin alcoolizată:

(i) băutură aromatizată pe bază de vin, îndulcită, obţinută din vin alb, la care s-a adăugat distilat de struguri uscaţi şi care a fost aromatizată exclusiv cu extract de nucşoară, cu concentraţia alcoolică dobândită de minimum 7%;
(ii) băutură aromatizată pe bază de vin, îndulcită, cu concentraţia alcoolică dobândită de minimum 7% vol., obţinută din vin roşu, la care s-a adăugat alcool, aromatizată cu preparate aromatizante obţinute exclusiv din condimente, ginseng, nuci, citrice şi ierburi aromate;

c)sangria - băutura aromatizată pe bază de vin obţinută din vin, aromatizată cu extracte sau esenţe naturale de citrice, cu sau fără sucul acestor fructe, eventual cu adaos de mirodenii, opţional cu adaos de bioxid de carbon, care are o concentraţie alcoolică dobândită între 4,5% şi 12% în volume şi la care este interzis adaosul de coloranţi. Băutura poate conţine particule solide provenind din pulpa sau din coaja citricelor, iar culoarea sa trebuie să provină în exclusivitate din materiile prime folosite.Termenul „Sangria" trebuie să însoţească denumirea: „băutură aromatizată pe bază de vin" şi să fie însoţită în mod obligatoriu de menţiunea „Produs în România"; d)Clarea - băutura aromatizată pe bază de vin obţinută din vin alb, după aceleaşi reguli prevăzute pentru „Sangria". Termenul „Clarea" trebuie să însoţească denumirea: „băutură aromatizată pe bază de vin" şi să fie însoţită în mod obligatoriu de menţiunea „Produs în România"; e)Zurra - băutura aromatizată pe bază de vin obţinută din vin, eventual cu adaos de bucăţi de fructe, cu o concentraţie alcoolică dobândită cuprinsă între 9% şi 14%, cu adaos de brandy sau de rachiu de vin fabricate conform definiţiilor prevăzute în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 110/2008; f)Bitter soda - băutura aromatizată pe bază de vin obţinută din „bitter vino" care trebuie să fie prezent în produsul final în proporţie de minimum 50% în volum, cu adaos de bioxid de carbon sau de apă gazoasă, care are concentraţia alcoolică dobândită între 8% şi 10,5% vol. Este permisă eventuala utilizare a coloranţilor autorizaţi pentru „bitter vino". Folosirea termenului „bitter" în acest context nu prejudiciază utilizarea lui pentru a defini produsele care nu se supun prevederilor prezentelor norme; g)Kalte Ente - băutură aromatizată pe bază de vin obţinută din amestecul de vin, vin petiant sau perlant cu vin spumant sau vin spumos; cu adaos de substanţe naturale (sau extracte din aceste substanţe) de lămâie şi o concentraţie alcoolică dobândită de minimum 7%. Conţinutul produsului finit în vin spumant sau vin spumos trebuie să fie de minimum 25% în volume; h)Glühwein - băutură aromatizată pe bază de vin obţinută exclusiv din vin roşu sau din vin alb, aromatizată în principal cu scorţişoară şi/sau cuişoare, cu o concentraţie alcoolică volumică dobândită de minimum 7% vol., la care este interzis adaosul de apă, cu excepţia apei care rezultă din operaţiunea de îndulcire. Dacă băutura a fost preparată din vin alb, denumirea de vânzare „Glühwein" trebuie completată cu sintagma „din vin alb"; i)Viiniglogi/Vinglogg/Karštas vynas - băutura aromatizată pe bază de vin obţinută exclusiv din vin roşu sau alb, aromatizată în special cu scorţişoară şi/sau cuişoare şi cu o concentraţie alcoolică volumică dobândită de minimum 7% vol. Dacă băutura a fost preparată din vin alb, denumirea de vânzare „Viiniglogi/Vinglogg/Karštas vynas" trebuie completată cu sintagma „din vin alb"; j)Maiwein - băutura aromatizată pe bază de vin obţinut din vin cu adaos de plante de Asperula odorata sau din extracte ale acesteia, astfel încât gustul acestei plante să fie predominant, iar produsul să aibă o concentraţie alcoolică volumică dobândită de minimum 7% vol.; k)Maitrank - băutura aromatizată pe bază de vin obţinută din vin alb sec în care au fost macerate plante de Asperula odorata sau în care s-a adăugat extract din aceste plante, adiţionată cu portocale şi/sau alte fructe, eventual sub formă de suc, concentrate sau extracte, care are o concentraţie alcoolică dobândită de minimum 7% şi care a fost îndulcită cu maximum 5% zahăr; l)Pelin - băutura aromatizată pe bază de vin, produsă din vin alb sau roşu şi un amestec special de ierburi, cu un conţinut de zahăr de maximum 50 g/L şi o aciditate totală de minimum 3 g/L (exprimată în acid tartric) şi care are o concentraţie alcoolică dobândită de minimum 8,5% vol.; m)Aromatizovaný desert - băutura aromatizată pe bază de vin obţinută din vin alb sau roşu, zahăr şi un amestec de condimente de desert, care are o concentraţie alcoolică dobândită cuprinsă între 9-12% vol. şi un conţinut de zahăr exprimat ca zahăr invertit de 90-130 g/L şi o aciditate totală de minimum 2,5 g/L (exprimată în acid tartric). Termenul „Aromatizovaný dezert" trebuie să însoţească denumirea: „băutură aromatizată pe bază de vin" şi să fie însoţită în mod obligatoriu de menţiunea „Produs în România". Articolul 8
(1) Cocteilul aromatizat din produse vitivinicole este băutura:a)obţinută din unul sau mai multe produse: vin, vin nou aflat încă în fermentaţie, vin spumant şi/sau spumos, vin perlant şi/sau petiant, must de struguri şi/sau must de struguri parţial fermentat, produsele trebuind să fie prezente în produsul finit în proporţie de minimum 50% din volumul total, procent ce va fi menţionat în sistemul de etichetare; b)la care este interzis adaosul de alcool; c)la care este admis adaosul de coloranţi autorizaţi pentru această categorie; d)care a fost supusă unei eventuale îndulciri; e)care are o concentraţie alcoolică volumică dobândită cuprinsă între 1,2% şi 10% vol.; f)care a fost supusă aromatizării cu:

(i) substanţe aromatizante şi/sau preparate aromatizante definite la art. 3 alin. (2) lit. b) şi d) din Regulamentul (CE) nr. 1.334/2008, cu modificările şi completările ulterioare;
(ii) ierburi aromatice şi/sau mirodenii şi/sau substanţe aromatizante alimentare.

(2) Denumirile de vânzare şi descrierile diferitelor cocteiluri aromatizate din produse vitivinicole sunt următoarele:a)Cocteil aromatizat din produse vitivinicole - produsele care respectă definiţia de la alin. (1). Termenul „cocteil" nu aduce atingere folosirii acestuia pentru produse ce nu aparţin domeniului de aplicare a prezentelor norme; b)Cocteil pe bază de vin - cocteil aromatizat din produse vitivinicole în care proporţia de must de struguri concentrat este maximum 10% din volumul total al produsului finit, conţinutul în zahăr exprimat în zahăr invertit este de maximum 80 g/L, iar concentraţia alcoolică dobândită este de maximum 7% vol.; c)Cocteil pe bază de semipetiant de struguri aromatizat - cocteil aromatizat din produse vitivinicole obţinut exclusiv din must de struguri, cu anhidridă carbonică provenind exclusiv din fermentaţia mustului de struguri şi care are o concentraţie alcoolică dobândită de maximum 4% vol.; d)Cocteil de vin spumant - cocteil aromatizat din produse vitivinicole amestecat cu vin spumant. Capitolul IVProducere şi comercializare Articolul 9
(1) Produsele vitivinicole aromatizate sunt fabricate respectând cerinţele, restricţiile şi descrierile stabilite la art. 6-8.
(2) Producerea şi comercializarea vinurilor aromatizate, a băuturilor aromatizate pe bază de vin şi a cocteilurilor aromatizate din produse vitivinicole care nu corespund caracteristicilor de compoziţie definite la art. 6-8 sunt interzise.
(3) Aditivii alimentari şi coloranţii folosiţi trebuie să corespundă normelor stabilite prin Regulamentul (CEE) nr. 1.333/2008, cu modificările ulterioare.
(4) Adaosul de CO2 este autorizat pentru producerea produselor vitivinicole aromatizate.
(5) În funcţie de conţinutul în zahăr exprimat ca zahăr invertit, pot fi obţinute următoarele tipuri de produse vitivinicole aromatizate:a)extrasec - conţinutul în zahăr este mai mic de 30 g/L; b)sec - conţinutul în zahăr este cuprins între 30 şi 50 g/L; c)demisec - conţinutul în zahăr este cuprins între 50 şi 90 g/L; d)demidulce - conţinutul în zahăr este cuprins între 90 şi 130 g/L; e)dulce - conţinutul în zahăr este mai mare de 130 g/L.
(6) Practicile oenologice autorizate a fi aplicate produselor vitivinicole aromatizate trebuie să fie în concordanţă cu anexa la Regulamentul delegat (UE) nr. 670/2017 de completare a Regulamentului (UE) nr. 251/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte procesele de producţie autorizate pentru obţinerea produselor vitivinicole aromatizate.
(7) Metodele de analiză aplicabile produselor vitivinicole aromatizate sunt cele admise pentru analiza produselor ce aparţin sectorului vitivinicol.
Articolul 10Comercializarea vinurilor aromatizate, a băuturilor aromatizate pe bază de vin şi a cocteilurilor aromatizate din produse vitivinicole se face numai sub formă îmbuteliată în recipiente de sticlă sau Bag in Box.
Capitolul VEtichetare şi îmbuteliere Articolul 11
(1) Pentru produsele vitivinicole aromatizate introduse pe piaţă se utilizează denumirile de vânzare prevăzute la art. 6-8 cu condiţia ca acestea să respecte criteriile stabilite pentru denumirea de vânzare corespunzătoare.
(2) Denumirile de vânzare prevăzute la art. 6-8 pot fi completate cu o denumire curentă în sensul prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.169/2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.924/2006 şi (CE) nr. 1.925/2006 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE şi 2008/5/CE ale Comisiei şi a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 4 alin. (1) lit. h) din prezentele norme.
(3) În cazul în care produsul vitivinicol aromatizat respectă cerinţele stabilite pentru mai multe denumiri se foloseşte o singură denumire, cu excepţia situaţiei în care la art. 6-8 se prevede altfel.
(4) Atunci când denumirea sub care se vinde produsul conţine sau este completată de termenul „spumant", cantitatea de vin spumant utilizată trebuie să fie de minimum 95%.
(5) Denumirea de vânzare poate fi completată cu o referire la aroma principală utilizată.
(6) Băuturile care nu respectă prezentele norme nu se pot denumi, prezenta, comercializa sau eticheta prin folosirea denumirilor de vânzare prevăzute de prezentele norme sau prin asocierea la oricare dintre denumirile prevăzute la art. 6-8 a unor termeni precum: „gen", „tip", „mod", „stil", „marcă", „metodă", „produs(ă) ca la/în", „imitaţie", „similar", „gust" sau prin utilizarea altor expresii sau formulări similare cu una dintre denumirile prevăzute în prezentele norme.
(7) Pentru comercializarea băuturilor prevăzute la alin. (6) nu se pot folosi termeni sau fragmente de denumiri prevăzute pentru prezentarea şi comercializarea produselor prevăzute de prezentele norme.
(8) Denumirile de vânzare prevăzute la art. 6-8 nu se traduc.
(9) Denumirile prevăzute la art. 6-8 pot fi completate cu menţiunile „extrasec", „sec", „demisec", „demidulce" şi „dulce". Menţiunile „demidulce" şi „dulce" pot fi înlocuite cu o indicaţie asupra conţinutului în zahăr, exprimat în g/L de zahăr invertit.
(10) Denumirile sub care se vând produsele definite în prezentele norme nu pot fi completate cu denumiri de origine controlată ori cu indicaţii geografice rezervate şi protejate pentru vinuri.
(11) Denumirile de vânzare pot fi completate sau înlocuite cu/de o indicaţie geografică protejată la nivel comunitar, în baza Regulamentului (CE) nr. 251/2014, cu modificările şi completările ulterioare, caz în care indicaţia geografică apare pe etichetă în versiunea protejată. În cazul unui produs vitivinicol aromatizat cu indicaţie geografică, acesta trebuie să respecte întru totul prevederile din caietul de sarcini aferent indicaţiei geografice protejate respective.
Articolul 12
(1) Etichetele vinurilor aromatizate, băuturilor aromatizate pe bază de vin şi cocteilurilor aromatizate din produse vitivinicole trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.169/2011, următoarele elemente: a)denumirea produsului alimentar, care se înscrie cu caractere de aceleaşi formă şi mărime; b)lista ingredientelor; în cazul utilizării alcoolului provenit dintr-o singură materie primă, se va indica natura alcoolului utilizat; c)orice ingredient sau adjuvant tehnologic menţionat în anexa II sau provenit dintr-o substanţă sau dintr-un produs menţionat în anexa II din Regulamentul (UE) nr. 1.169/2011 care provoacă alergii sau intoleranţă, utilizat în fabricarea sau prepararea unui produs alimentar şi încă prezent în produsul finit, chiar şi într-o formă modificată; d)cantitatea de anumite ingrediente sau categorii de ingredient; se va înscrie procentul de participare a produsului vitivinicol de bază la compoziţia vinurilor aromatizate, a băuturilor aromatizate pe bază de vin şi a cocteilurilor aromatizate din produse vitivinicole aşa cum este prevăzut la art. 6 alin. (1) lit. a), art. 7 alin. (1) lit. a) şi art. 8 alin. (1) lit. a); e)volumul net; f)concentraţia alcoolică înscrisă cu cifre cu cel mult o zecimală, urmată de simbolul „% vol." şi care poate fi precedată de cuvântul „alcool" sau de abrevierea „alc."; g)data durabilităţii minimale pentru băuturile aromatizate pe bază de vin ce prezintă concentraţia alcoolică mai mică de 10% exclusiv şi pentru cocteilurile aromatizate din produse vitivinicole; h)condiţiile speciale de păstrare şi/sau condiţiile de utilizare; i)numele sau denumirea comercială şi adresa operatorului din sectorul alimentar menţionat la art. 8 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1.169/2011; j)ţara de origine sau locul de provenienţă, în cazurile menţionate la art. 26 din Regulamentul (UE) nr. 1.169/2011; în cazul în care se înscrie ţara de origine sau locul de provenienţă aceasta se face prin utilizarea expresiei „Produs în România"; se înscrie menţiunea „Produs în România" pentru sortimentele „Sangria" şi „Clarea"; k)instrucţiuni de utilizare, în cazul în care omiterea lor ar îngreuna utilizarea corectă a produsului alimentar; l)numărul lotului sau data îmbutelierii, care să permită identificarea acestuia.
(2) Etichetarea, publicitatea şi prezentarea produselor nu trebuie să cuprindă cuvinte, desene, elemente figurative sau orice altă combinaţie a acestor semne identice ori similare utilizate pentru descrierea sau prezentarea unui vin, soi de struguri, a unui areal de producţie, a unei categorii de calitate, a unei indicaţii geografice sau denumiri de origine controlată, care:a)pot crea confuzii sau induce în eroare consumatorii cărora le sunt adresate; b)pot fi confundate de către consumatorii cărora le sunt destinate, cu descrierea completă sau parţială a unui vin a cărui descriere este stabilită prin dispoziţii speciale.
(3) Reprezentarea grafică a strugurilor, viţei-de-vie sau a părţilor vegetale din acestea pe etichete, contraetichete, banderole sau pe alte materiale de prezentare şi promovare nu este permisă.
Articolul 13
(1) Elementele obligatorii de etichetare se înscriu cu caractere vizibile, lizibile, care să nu permită ştergerea, să nu fie acoperite de alte înscrisuri, imagini sau desene.
(2) Denumirea produsului, volumul net şi concentraţia alcoolică se înscriu în acelaşi câmp vizual.
Articolul 14Pentru fiecare tip de băutură, solicitanţii vor prezenta modelul de etichetă şi contraetichetă a produsului, în vederea verificării şi emiterii avizului de conformitate a sistemului de etichetare, de către direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, prin consilierii cu atribuţii de inspecţie de stat pentru controlul tehnic vitivinicol.
Capitolul VIVerificarea şi controlul Articolul 15
(1) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin consilierii cu atribuţii de inspecţie de stat pentru controlul tehnic vitivinicol, şi Ministerul Sănătăţii, prin personalul împuternicit al ministrului sănătăţii din cadrul Ministerului Sănătăţii şi al direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, verifică şi controlează: materiile prime şi auxiliare (coloranţi, arome şi aditivi/adjuvanţi alimentari) utilizate la fabricarea vinurilor aromatizate, a băuturilor aromatizate pe bază de vin şi a cocteilurilor aromatizate din produse vitivinicole, documentele de însoţire a transporturilor de produse vitivinicole, precum şi evidenţele obligatorii în sectorul vitivinicol, conform atribuţiilor conferite de legislaţia în vigoare, fiecărei instituţii.
(2) Verificarea calităţii loturilor de produse se face pe întregul lor circuit, de la producere până la comercializare, pe baza documentaţiei tehnice a produsului, a buletinului de analiză, a probei-martor şi a expertizelor de laborator autorizat.
(3) Verificarea pe piaţă a conformităţii vinurilor aromatizate, a băuturilor aromatizate pe bază de vin şi a cocteilurilor aromatizate din produse vitivinicole, precum şi a modului de respectare a prevederilor legale privind etichetarea acestora se face de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, prin consilierii cu atribuţii de inspecţie de stat pentru controlul tehnic vitivinicol, de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, prin comisariatele regionale pentru protecţia consumatorilor, şi de către personalul împuternicit al ministrului sănătăţii, din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, conform atribuţiilor conferite de legislaţia în vigoare fiecărei instituţii.


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 73/2019

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 73 din 2019
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 73/2019
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu