ORDIN Nr. 721
din 30 mai 2008
pentru aprobarea Procedurii
de implementare a Programului pentru organizarea Targului Intreprinderilor Mici
si Mijlocii - TIMM 2008
ACT EMIS DE:
MINISTERUL PENTRU INTREPRINDERI MICI SI MIJLOCII, COMERT, TURISM SI PROFESII
LIBERALE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 418 din 4 iunie 2008
Având în vedere prevederile anexei nr. 3/21 la Legea
bugetului de stat pe anul 2008 nr. 388/2007, cu modificările ulterioare, ale
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi
dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările
ulterioare, ale art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008
privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile art. 4 lit. B
pct. 1 şi 2 din Hotărârea Guvernului nr. 387/2007 privind organizarea şi
funcţionarea Ministerului pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism
şi Profesii Liberale, cu modificările ulterioare,
în temeiul art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului
nr. 387/2007, cu modificările ulterioare,
ministrul pentru întreprinderi mici şi mijlocii,
comerţ, turism şi profesii liberale emite prezentul
ordin.
Art. 1. - Se aprobă Procedura de implementare a
Programului pentru organizarea Târgului Intreprinderilor Mici şi Mijlocii -
TIMM 2008, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare în termen de 10 zile de la data publicării.
p. Ministrul pentru întreprinderi
mici şi mijlocii, comerţ, turism şi profesii liberale,
Lucia Nora Morariu,
secretar de stat
ANEXĂ
PROCEDURĂ
de implementare a Programului pentru organizarea
Târgului Intreprinderilor Mici şi Mijlocii - TIMM 2008
1. Obiectivul Programului
Obiectivul Programului pentru organizarea Târgului
Intreprinderilor Mici şi Mijlocii - TIMM 2008, denumit în continuare Program, îl constituie promovarea
spiritului antreprenorial, stimularea dezvoltării afacerilor şi ocupării forţei
de muncă în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), facilitarea contactelor dintre
potenţialii întreprinzători/ întreprinderile mici şi mijlocii şi operatorii
economici/instituţiile publice sau private care oferă servicii pentru sectorul
IMM în scopul creşterii numărului întreprinzătorilor de succes şi îmbunătăţirii
performanţelor economice şi tehnice ale IMM, stimularea şi susţinerea IMM
inovative, promovarea produselor şi serviciilor româneşti.
2. Descrierea Programului
2.1. Programul constă în organizarea de ediţii
regionale ale Târgului Intreprinderilor Mici şi Mijlocii -TIMM în cursul anului
2008 (TIMM 2008).
2.2.(1) Programul este finanţat din bugetul pe anul
2008 al Ministerului pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi
Profesii Liberale şi se derulează prin oficiile teritoriale pentru
întreprinderi mici şi mijlocii şi cooperaţie (OTIMMC).
(2) OTIMMC este
administrator de program şi are responsabilităţi în implementarea Programului
şi gestionarea fondurilor.
(3) Acţiunile legate de organizarea şi desfăşurarea
Programului se realizează de către OTIMMC direct şi/sau pe bază de contracte
încheiate cu persoane fizice şi juridice de drept public sau privat, în
condiţiile legii privind achiziţiile publice.
2.3. In cadrul ediţiilor regionale TIMM 2008 se pot
desfăşura acţiuni în scopul îmbunătăţirii performanţelor economice şi tehnice
ale IMM, stimulării întreprinderilor inovative, precum şi promovării produselor
şi serviciilor, cum ar fi:
- organizarea de seminarii,
mese rotunde, ateliere de lucru şi prezentări;
- editarea şi diseminarea de
materiale informative referitoare la iniţierea şi dezvoltarea afacerilor.
3. Bugetul Programului
3.1. Bugetul alocat Programului pentru anul 2008 este de
150 mii lei.
3.2. In vederea desfăşurării în bune condiţii a Programului
se pot atrage fonduri provenite din donaţii şi sponsorizări ale persoanelor
fizice şi juridice din ţară şi din străinătate, în condiţiile legii.
3.3. Prin ordin al ministrului pentru întreprinderi mici şi mijlocii, comerţ, turism şi profesii liberale se
stabilesc locaţiile şi sumele maxime aferente organizării fiecărei ediţii
regionale a TIMM 2008.