ORDIN Nr. 6190
din 18 decembrie 2009
privind acordarea
acreditarii pentru unitatea de învatamant preuniversitar particular Scoala
Postliceala Sanitara „Sanatate si Temperanta" din Braila
ACT EMIS DE:
MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII SI INOVARII
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 3 din 4 ianuarie 2010
Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare,
ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr.
1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a
Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Invăţământul Preuniversitar (ARACIP),
cu modificările ulterioare,
luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului
nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea
autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de
educaţie,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr.
21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie
a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de
acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,
luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr.
12 din 26 noiembrie 2009 privind propunerea de acordare a acreditării pentru
unităţile de învăţământ preuniversitar particular evaluate în perioada
ianuarie-noiembrie 2009,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 51/2009 privind
organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, cu
modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei, cercetării şi inovării, interimar,
emite prezentul ordin.
Art. 1. - Se acordă acreditarea pentru unitatea de
învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală Sanitară „Sănătate şi
Temperanţă", cu sediul în municipiul Brăila, Bd. Independenţei nr. 238,
judeţul Brăila, pentru nivelul de învăţământ „postliceal", domeniul
„sănătate şi asistenţă pedagogică", calificarea profesională „asistent
medical generalist", limba de predare „română", forma de învăţământ
„zi".
Art. 2. - Unitatea de învăţământ preuniversitar
particular Şcoala Postliceală Sanitară „Sănătate şi Temperanţă" din
Brăila, acreditată potrivit dispoziţiilor art. 1, este persoană juridică de
drept privat şi de interes public, parte a sistemului naţional de învăţământ,
şi beneficiază de toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege, începând
cu anul şcolar 2010-2011.
Art. 3. - (1) Unitatea de învăţământ preuniversitar
particular Şcoala Postliceală Sanitară „Sănătate şi Temperanţă" din Brăila
dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat şi va
fi utilizat numai în interesul învăţământului.
(2) In cazul desfiinţării, dizolvării sau lichidării,
patrimoniul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală
Sanitară „Sănătate şi Temperanţă" din Brăila revine fondatorilor.
Art. 4. - Personalul didactic, didactic auxiliar şi
personalul nedidactic din unitatea de învăţământ autorizată, angajat conform
prevederilor legii, se preia la unitatea de învăţământ preuniversitar
particular acreditată Şcoala Postliceală Sanitară „Sănătate şi Temperanţă"
din Brăila.
Art. 5. - Unitatea de învăţământ preuniversitar
particular Şcoala Postliceală Sanitară „Sănătate şi Temperanţă" din Brăila
are dreptul de a organiza examene de absolvire şi poate gestiona şi elibera
acte de studii, recunoscute de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
Art. 6. - Unitatea de învăţământ preuniversitar
particular Şcoala Postliceală Sanitară „Sănătate şi Temperanţă" din Brăila
este monitorizată şi controlată periodic de către Ministerul Educaţiei,
Cercetării şi Inovării, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Invăţământul
Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Brăila, în
vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.
Art. 7. -Asociaţia „Sănătate şi Educaţie" -
Filiala Brăila, unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată
Şcoala Postliceală Sanitară „Sănătate şi Temperanţă" din Brăila,
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Agenţia Română de Asigurare a
Calităţii în Invăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar al
Judeţului Brăila vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 8. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educaţiei, cercetării şi inovării,
interimar,
Cătălin Ovidiu Baba,
secretar de stat