Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.4825 din 24.05.2011

privind repartizarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul universitar de licenţă în vederea admiterii la studii în anul universitar 2011-2012
ACT EMIS DE: Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului și Sportului
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 382 din 01 iunie 2011



SmartCity1

În conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi ale Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2000 privind învăţământul universitar şi postuniversitar de stat cu taxă, peste locurile finanţate de la bugetul de stat, aprobată cu modificări prin Legea nr. 441/2001, cu modificările ulterioare,în vederea punerii în aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 414/2011 privind aprobarea cifrelor de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar şi superior de stat în anul şcolar/universitar 2011-2012,având în vedere:capacitatea maximă de şcolarizare stabilită de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior pentru fiecare program de studii universitare de licenţă

numărul estimat al absolvenţilor de liceu cu diplomă de bacalaureat din promoţia 2011 şi din promoţiile anterioare

cifrele de şcolarizare finanţate de la bugetul de stat în ultimii ani, fundamentate pe propunerile înaintate de conducerile instituţiilor de învăţământ superior de stat pe baza capacităţii lor de şcolarizare,în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 430/2001 privind aprobarea Strategiei Guvernului României de îmbunătăţire a situaţiei romilor, cu modificările şi completările ulterioare, al Hotărârii Guvernului nr. 689/1994 privind acordarea unor burse de studii, doctorat şi specializare, a altor forme de sprijin pentru tineri de origine etnică română sau pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, cu modificările ulterioare, şi al Hotărârii Guvernului nr. 81/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emite prezentul ordin. Articolul 1(1) Pentru ciclul de studii universitare de licenţă, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului alocă instituţiilor de învăţământ superior de stat cifra de şcolarizare aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 414/2011 pentru anul universitar 2011-2012, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.(2) În vederea admiterii la studii universitare de licenţă a unor tineri de etnie romă, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului alocă instituţiilor de învăţământ superior de stat un număr de 611 locuri din cifra de şcolarizare aprobată de Guvern, conform anexei nr. 1.(3) În vederea admiterii la studii universitare de licenţă a unor tineri de origine română din Republica Moldova care au diplomă de bacalaureat obţinută în România, se alocă instituţiilor de învăţământ superior de stat cifra de şcolarizare pentru ciclul de studii universitare de licenţă conform anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2(1) Cifra de şcolarizare alocată instituţiilor de învăţământ superior de stat conform art. 1 se repartizează de către senatul universitar pe domenii şi programe de studii universitare de licenţă care funcţionează legal în condiţiile stabilite prin actul de autorizare provizorie, respectiv acreditare, pentru fiecare formă de învăţământ, fiecare limbă de predare şi pentru fiecare locaţie geografică în care se desfăşoară.(2) Alocarea de către senatul universitar a cifrei de şcolarizare se face cu respectarea capacităţii maxime de şcolarizare a fiecărui program de studii universitare, stabilită de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior. Articolul 3(1) Pentru învăţământul superior cu taxă desfăşurat în cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat, particulare acreditate şi particulare autorizate să funcţioneze provizoriu, cifra de şcolarizare este aprobată de către senatul universitar.(2) Senatul universitar aprobă cifra de şcolarizare pentru fiecare program de studii universitare de licenţă care funcţionează legal în condiţiile stabilite prin actul de autorizare provizorie, respectiv acreditare, pentru fiecare formă de învăţământ, fiecare limbă de predare şi pentru fiecare locaţie geografică în care se desfăşoară, cu respectarea capacităţii maxime de şcolarizare a programului de studii universitare respectiv, stabilită de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior. Articolul 4Numărul de studenţi înmatriculaţi la fiecare program de studii, pe locuri finanţate de la bugetul de stat şi cu taxă, nu poate depăşi capacitatea maximă de şcolarizare propusă de către agenţiile de evaluare a calităţii care au evaluat fiecare program. Articolul 5În termen de 30 de zile de la publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, toate instituţiile de învăţământ superior comunică Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului oferta educaţională pentru ciclul de studii universitare de licenţă, pe programe de studii şi forme de finanţare. Articolul 6Direcţia generală învăţământ superior, echivalarea şi recunoaşterea studiilor şi diplomelor, prin Direcţia strategii de finanţare instituţională, Direcţia generală economic, finanţe, resurse umane şi Direcţia generală relaţii internaţionale şi europene din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, precum şi toate instituţiile de învăţământ superior acreditate şi autorizate să funcţioneze provizoriu vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 7Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, Daniel Petru Funeriu ANEXA Nr. 1Cifra de şcolarizare pentru studii universitare de licenţă alocată instituţiilor de învăţământ superior de stat în anul universitar 2011-2012

Nr. crt. Universitatea Studii universitare de licenţă
Total din care romi
1 Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti 4.700 8
2 Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti 1.900 3
3 Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti 265 1
4 Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti 910 2
5 Universitatea din Bucureşti 4.600 60
6 Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti 790 10
7 Academia de Studii Economice din Bucureşti 2.700 17
8 Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti 160 5
9 Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti 205 2
10 Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale“ Bucureşti 154 2
11 Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti 180 3
12 Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti 550 15
13 Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia 560 7
14 Universitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad 570 7
15 Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău 525 15
16 Universitatea de Nord din Baia Mare 600 9
17 Universitatea „Transilvania“ din Braşov 2.820 18
18 Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca 2.683 4
19 Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca 860 2
20 Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca 4.820 60
21 Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ din Cluj-Napoca 560 13
22 Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca 161 2
23 Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca 150 2
24 Universitatea „Ovidius“ din Constanţa 1.380 18
25 Universitatea Maritimă din Constanţa 123 1
26 Universitatea din Craiova 2.950 33
27 Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova 357 8
28 Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi 1.855*) 15
29 Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi 2.950 5
30 Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ din Iaşi 490 3
31 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi 3.400 40
32 Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ din Iaşi 670 10
33 Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi 300 1
34 Universitatea din Oradea 1.645 30
35 Universitatea din Petroşani 650 5
36 Universitatea din Piteşti 884 16
37 Universitatea „Petrol-Gaze“ din Ploieşti 918 14
38 Universitatea „Eftimie Murgu“ din Reşiţa 364 9
39 Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu 1.680 15
40 Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava 936 10
41 Universitatea „Valahia“ din Târgovişte 1.000 18
42 Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu 385 13
43 Universitatea „Petru Maior“ din Târgu Mureş 470 25

*) Din care 130 de locuri la Facultatea de Inginerie din Brăila.

Nr. crt. Universitatea Studii universitare de licenţă
Total din care romi
44 Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş 440 10
45 Universitatea de Arte din Târgu Mureş 84 2
46 Universitatea „Politehnica“ din Timişoara 2.900 4
47 Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara 650 2
48 Universitatea de Vest din Timişoara 2.012 30
49 Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş“ din Timişoara 580 7
50 Academia Tehnică Militară din Bucureşti 176 0
51 Universitatea Naţională de Apărare „Carol I“ din Bucureşti 0 0
52 Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazu“ din Bucureşti 60 0
53 Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ din Bucureşti 581 0
54 Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă“ din Braşov 156 0
55 Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa 40 0
56 Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ din Sibiu 295 0
57 Institutul Medico-Militar din Bucureşti 46 0
TOTAL GENERAL: 62.850 611

ANEXA Nr. 2Cifra de şcolarizare pentru ciclul de studii universitare de licenţă alocată instituţiilor de învăţământ superior de stat în vederea admiterii la studii în anul universitar 2011-2012 a unor tineri de origine română din Republica Moldova care au diplomă de bacalaureat obţinută în România

Nr. crt. Universitatea Studii universitare de licenţă
1 Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti 10
2 Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti 3
3 Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti 2
4 Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti 3
5 Universitatea din Bucureşti 20
6 Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti 6
7 Academia de Studii Economice din Bucureşti 18
8 Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti 2
9 Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti 2
10 Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ Bucureşti 2
11 Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti 2
12 Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti 4
13 Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia 6
14 Universitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad 10
15 Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău 12
16 Universitatea de Nord din Baia Mare 2
17 Universitatea „Transilvania“ din Braşov 7
18 Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca 2
19 Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca 2
20 Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca 14
21 Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ din Cluj-Napoca 5
22 Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca 1
Nr. crt. Universitatea Studii universitare de licenţă
23 Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca 0
24 Universitatea „Ovidius“ din Constanţa 4
25 Universitatea Maritimă din Constanţa 2
26 Universitatea din Craiova 10
27 Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova 5
28 Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi 11
29 Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi 10
30 Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ din Iaşi 4
31 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi 33
32 Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa“ din Iaşi 5
33 Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi 2
34 Universitatea din Oradea 2
35 Universitatea din Petroşani 4
36 Universitatea din Piteşti 10
37 Universitatea „Petrol-Gaze“ din Ploieşti 3
38 Universitatea „Eftimie Murgu“ din Reşiţa 4
39 Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu 14
40 Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava 22
41 Universitatea „Valahia“ din Târgovişte 4
42 Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu 3
43 Universitatea „Petru Maior“ din Târgu Mureş 2
44 Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş 2
45 Universitatea de Arte din Târgu Mureş 1
46 Universitatea „Politehnica“ din Timişoara 4
47 Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara 2
48 Universitatea de Vest din Timişoara 2
49 Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş“ din Timişoara 0
50 Academia Tehnică Militară din Bucureşti 0
51 Universitatea Naţională de Apărare „Carol I“ din Bucureşti 0
52 Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazu“ din Bucureşti 0
53 Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ din Bucureşti 0
54 Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă“ din Braşov 0
55 Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa 0
56 Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ din Sibiu 0
57 Institutul Medico-Militar din Bucureşti 0
TOTAL GENERAL: 300


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 4825/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 4825 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 4825/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu