Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDIN Nr

ORDIN   Nr. 4521 din 29 iunie 2006

privind aprobarea Normelor de aplicare a Hotararii Guvernului nr. 527/2005 privind participarea si contributia financiara a Romaniei la programele de cercetare ale Fundatiei Europene pentru Stiinta (ESF)

ACT EMIS DE: MINISTERUL EDUCATIEI SI CERCETARII

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 733 din 28 august 2006



In temeiul prevederilor art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 527/2005 privind participarea şi contribuţia financiară a României la programele de cercetare ale Fundaţiei Europene pentru Ştiinţă (ESF) şi ale Hotărârii Guvernului nr. 735/1996 privind aprobarea Regulamentului de acordare a granturilor de cercetare ştiinţifică,

având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare,

văzând propunerile Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Invăţământul Superior - C.N.C.S.I.S. şi referatul de aprobare,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.449/2005 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 223/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu modificările ulterioare,

ministrul educaţiei şi cercetării emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Normele de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 527/2005 privind participarea şi contribuţia financiară a României la programele de cercetare ale Fundaţiei Europene pentru Ştiinţă (ESF), prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - (1) Coordonarea ştiinţifică a participării comunităţii ştiinţifice româneşti la iniţiativele, programele şi proiectele ESF, precum şi procedura de evaluare a cererilor de finanţare se derulează de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Invăţământul Superior (C.N.C.S.I.S.), cu sprijinul Unităţii Executive pentru Finanţarea Invăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare (U.E.F.I.S.C.S.U.).

(2) Procedurile de contractare, finanţare, monitorizare şi audit se derulează de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării - Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (M.Ed.C.-A.N.C.S.).

(3)   In vederea derulării procedurilor prevăzute la alin. (2), anual, pe bază de contract de grant încheiat de A.N.C.S. cu persoana juridică aplicantă, se finanţează participarea echipelor de cercetare din România în proiecte ESF, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.

(4)   Sumele necesare aplicării prevederilor prezentului ordin se asigură de către M.Ed.C.-A.N.C.S., începând cu anul 2006, din capitolul 53.01 „Cercetare fundamentală şi cercetare-dezvoltare", titlul 20 „Bunuri şi servicii", articolul 20.10 „Cercetare-dezvoltare - Granturi pentru cercetare".

(5)   Plata către ESF a sumelor cu titlu de cotă anuală fixă/proiect se asigură de către M.Ed.C.-A.N.C.S. pe baza facturii emise de ESF.

Art. 3. - (1) M.Ed.C, A.N.C.S., C.N.C.S.I.S.-U.E.F.I.S.C.S.U. asigură îndeplinirea prevederilor prezentului ordin.

(2) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educaţiei şi cercetării,

Mihail Hărdău

ANEXĂ

NORME

de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 527/2005 privind participarea şi contribuţia financiară a României la programele de cercetare ale Fundaţiei Europene pentru Ştiinţă (ESF)

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1. - (1) Incepând cu anul 2005 membrii comunităţii academice din România pot obţine finanţare din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării prin Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică pentru partea din proiect care revine părţii române, în condiţiile Hotărârii Guvernului nr. 527/2005 privind participarea şi contribuţia financiară a României la programele de cercetare ale Fundaţiei Europene pentru Ştiinţă (ESF) şi ale prezentelor norme de aplicare.

(2) Coordonarea ştiinţifică a participării comunităţii ştiinţifice româneşti la iniţiativele, programele şi proiectele ESF, precum şi procedura de evaluare a cererilor de finanţare se derulează de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Invăţământul Superior (C.N.C.S.I.S.), cu sprijinul Unităţii Executive pentru Finanţarea Invăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare (U.E.F.I.S.C.S.U.).

(3)   Procedurile de contractare, finanţare, monitorizare şi audit se derulează de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării - Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (M.Ed.C.-A.N.C.S.).

(4)  Cheltuielile necesare finanţării iniţiativelor, proiectelor şi programelor ESF, precum şi activităţile de suport pentru realizarea acestora se finanţează din suma maximă de 200.000 euro/an de către M.Ed.C -A.N.C.S., din capitolul 53.01 „Cercetare fundamentală şi cercetare-dezvoltare", titlul 20 „Bunuri şi servicii", articolul 20.10 „Cercetare-dezvoltare - Granturi pentru cercetare".

CAPITOLUL II

Proceduri

Art. 2. - Derularea acţiunilor pentru accesul la fondurile destinate proiectelor ESF este următoarea:

1.  Decizia de participare la proiectele selectate de ESF se ia de către C.N.C.S.I.S., cu informarea A.N.C.S.

2.   Echipele de cercetare din România din cadrul persoanelor juridice române pot înainta C.N.C.S.I.S. o cerere de finanţare, în urma procedurilor de evaluare şi selectare la nivel ESF.

3.  In urma evaluării cererilor de finanţare, iniţiale şi în continuare, C.N.C.S.I.S. supune spre aprobare M.Ed.C - A.N.C.S. lista cu propunerile de finanţare.

4.  M.Ed.C-A.N.C.S. se angajează să achite:

a)  către ESF cota fixă anuală/proiect aprobat şi finanţat;

b)  în România, către persoanele juridice din care fac parte membrii unei echipe de cercetare în proiecte ESF, cotele variabile/proiect aprobat şi finanţat, pe bază de contract de grant.

Art. 3. - Procedura de evaluare şi finanţare se desfăşoară astfel:

a)   persoana juridică din care fac parte membrii unei echipe de cercetare sau persoana juridică coordonatoare a unui consorţiu completează o cerere de finanţare (formularul de aplicaţie - anexa nr. 1.1 sau 1.2 la prezentele norme); pentru proiectele aprobate, a căror derulare se face pe mai mulţi ani bugetari, continuarea/sistarea finanţării se aprobă de autoritatea contractantă pe baza propunerilor C.N.C.S.I.S. făcute în baza evaluării anuale a cererilor de finanţare în continuare;

b)  C.N.C.S.I.S., prin comisiile de specialitate, evaluează cererile de finanţare şi propune nivelul finanţării, cu încadrarea în prevederile art. 3 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 527/2005;

c)  lista proiectelor propuse spre finanţare se aprobă prin decizie a preşedintelui A.N.C.S., se face publică şi se comunică către ESF;

d)   M.Ed.C-A.N.C.S. (autoritatea contractantă) încheie şi derulează contractul de grant cu persoana juridică aplicantă, în conformitate cu legislaţia română în vigoare cu privire la granturi;

e) M.Ed.C.-A.N.C.S. efectuează către ESF plăţile reprezentând cota fixă din programele ştiinţifice (Scientific Programmes), pe baza facturii emise de către ESF, încadrându-se în suma maximă stabilită conform Hotărârii Guvernului nr. 527/2005.

Art. 4. - (1) Sunt eligibile pentru finanţare cheltuielile efectuate în perioada de executare a contractului de grant conform Hotărârii Guvernului nr. 735/1996 privind aprobarea Regulamentului de acordare a granturilor pentru cercetare ştiinţifică. Devizele antecalcul de cheltuieli vor cuprinde cheltuielile care urmează a fi executate în perioada dintre data începerii executării contractului de grant şi data finală a proiectului.

(2) Decontarea cheltuielilor aferente derulării grantului se face pe baza următoarelor documente:

1.   Procesul-verbal de evaluare şi avizare internă, semnat de Comisia de evaluare şi avizare constituită în conformitate cu prevederile art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 735/1996;

2.   Devizul postcalcul (formular prevăzut în anexa nr. 2) certificat pe propria răspundere de către reprezentanţii legali ai contractorului;

3.   o sinteză a lucrărilor efectuate în perioada pentru care se solicită decontarea cheltuielilor;

4.   în cazul finanţării consecutive pe mai mulţi ani financiari prestatorul se obligă să prezinte M.Ed.C - A.N.C.S. un raport final asupra proiectului.

Art. 5. - In cazul contractelor care se derulează pe mai mulţi ani financiari decizia de continuare a finanţării se ia în baza procedurii de evaluare descrise la art. 3.

Art. 6. - (1) Destinaţia sumei rămase disponibilă după contractarea granturilor din anul financiar respectiv se stabileşte de către preşedintele A.N.C.S., la propunerea C.N.C.S.I.S.

(2) In vederea încheierii angajamentelor formale cu ESF, M.Ed.C.-A.N.C.S., la propunerea C.N.C.S.I.S., decide care este cuantumul sumelor aferente fiecărui tip de program şi activităţilor ce urmează a fi derulate.

Art. 7. - Următoarele anexe fac parte integrantă din prezentele norme de aplicare:

a)   anexa nr. 1.1 - formularul de aplicaţie pentru aplicaţiile iniţiale:

(i) anexa nr. 1.1.a)*) - formular de aplicaţie pentru programe ştiinţifice;

(ii) anexa nr. 1.1.b)*) - formular de aplicaţie pentru programe Eurocores;

b)   anexa nr. 1.2*) - Fişa de autoevaluare anuală necesară aplicaţiilor care se derulează pe parcursul mai multor ani;

c)   anexa nr. 2*) - formularul de deviz antecalcul şi postcalcul;

d)  anexa nr. 3*) - calendarul derulării activităţilor;

e)  anexa nr. 4*) - formularistica de contractare;

f)  anexa nr. 5*) - fişa privind evaluarea proiectului de către comisia de specialitate.

*) Anexele nr. 1.1.a), 1.1.b), 1.2 şi 2-5 sunt reproduse în facsimil.

ANEXA Nr. 1.1a) la norme

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII

CONSILIUL NATIONAL AL CERCETARII ŞTIINŢIFICE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR

Bucureşti, str. Schitu Magureanu nr. 1, et. 3, sector 5, cod 050025

tel. (021) 307 19 18, fax (021) 307 19 19

e-mail: cncsis@cncsis.ro www.cncsis ro

----------------------------------------------------------------------------------------------

PENTRU A NU PIERDE INFORMAŢIILE, VA RUGAM SA NU DEPROTEJATI FORMULARUL.

FORMULARUL SE LISTEAZĂ PE O SINGURA FATA.

VA RUGAM SA NU TIPĂRIŢI: ANEXA 1.

Folosiţi tasta Tab, tastele sageti  Up si Down sau mouse-ul pentru poziţionarea pe câmpurile din formular.

Nu folosiţi caracterele diacritice: Â, â, î, î, A, a, ş, ş, T, t etc.

NOTA:    Nu folosiţi caracterul ghilimele:   " , "

----------------------------------------------------------------------------------------------

|_________________|   PROGRAM ŞTIINŢIFIC ESF    *

Se completează de către CNCSIS

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

FORMULAR APLICAŢIE - PROIECTE NOI                                              

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

A. Date generale despre proiect:

1. Principal Proposers

1.1.1 Nume:

1.1.2. Prenume:

1.1.3. Instituţie

1.1.4. Tara

1.2.1 Nume:

1.2.2.  Prenume:

1.2.3.  Instituţie

1.2.4. Tara

1.3.1 Nume:

1.3.2. Prenume:

1.3.3. Instituţie

1.3.4. Tara

2. Structura partenerilor:

Tara

Denumire Institute

(se completează toate institutele in acelaşi câmp)

Rolul partenerilor

(se completează

numai pentru partenerii din România)

Bugetul fiecărui partener

(se completează numai pentru partenerii romani)

* Se va completa cu anul financiar pentru care se face aplicaţia

3. Date de identificare ale aplicantului care solicita finanţarea:

3.1.  Nume:

3.2.  Prenume:

3.3. Titlu didactic si/sau ştiinţific:

3.4.  Instituţie:

3.5.  Adresa:

3.6.  Telefon:

3.7.  Fax:

3.8. E-mail:

4. Titlul proiectului aprobat de ESF:

     Nu folosiţi caracterul ghilimele                                       (Max 200 caractere)

|______________________________________________________________|

5. Termeni cheie (max 5 termeni):

Nu folosiţi caracterul ghilimele                               Introduceţi  un singur termen pe câmp.

1

2

3

4

5

6. încadrarea  proiectului in comisiile de specialitate:

[Pentru cod:  Comisie/Subcomisie - A se vedea ANEXA 2]

7.   Durata proiectului (1-5 ani):

8.   Surse de finanţare alternative:

9.  Rezumatul proiectului:

           Nu folosiţi caracterul ghilimele                                                   ( Max 10 termeni)

|______________________________________________________________|

10. Termeni cheie:

           Nu folosiţi caracterul ghilimele                                                   ( Max 10 termeni)

|______________________________________________________________|           

11. Bugetul solicitat de către partea romana:

Structura bugetului pe durata de desfăşurare a proiectului

NR.

CRT

DENUMIRE CAPITOL BUGET

ANUL I

VALOARE

(RON)

ANUL II

VALOARE

(RON)

ANUL III

VALOARE

(RON)

ANUL IV 

VALOARE

(RON)

ANUL V

VALOARE

(RON)

TOTAL

VALOARE

(RON)

1.

CHELTUIELI DE PERSONAL    *

[salarii, CAS, şomaj, CASS, colaborări

(convenţii civile)]

2.

CHELTUIELI INDIRECTE (regie)

3.

CHELTUIELI DE INFORMARE DOCUMENTARE

3.1

Cheltuieli materiale

3.2

Mobilităţi [vizite de studiu, participări la manifestări ştiinţifice interne si internaţionale in concordanta cu tematica grantului, taxe de acces, cheltuieli de transport si cazare] - max. 15% din valoarea grantului

4.

MATERIALE, OBIECTE DE INVENTAR

[materiale consumabile inclusiv reactivi, omponente, costuri pentru acces la  infrastructura de cercetare a terţilor]

5.

COSTURI DE VALORIFICARE A REZULTATELOR CERCETĂRII

[cheltuieli de editare - publicare, acţiuni in vederea realizării temei de cercetare sau valorificării rezultatelor]

6.

CHELTUIELI DE CAPITAL

[echipamente, software/upgrading in proporţie de max. 50% din valoarea grantului]

7.

TOTAL

* Se calculează in funcţie de numărul de persoane care participa la execuţia proiectului si de salariul  corespunzător funcţiei de cercetare

________________________________________________________________

PRIN ACEASTA SE CERTIFICA LEGALITATEA SI CORECTITUDINEA

DATELOR CUPRINSE IN PREZENTA CERERE DE FINANŢARE

DATA:

RECTOR, DIRECTOR,

Nume, prenume:

Semnătura:

Stampila

DIRECTOR EC./CONTABIL SEF,

Nume, prenume:

Semnătura:

SEF CATEDRA, SEF LABORATOR,

Nume, prenume:

Semnătura:

DIRECTOR DE PROIECT,

Nume, prenume:

Semnătura:

ANEXA Nr. 2

Codul Comisiei :

1

Codul Subcomisiei:

1A, 1B, 1C, ....

COMISIA 1

MATEMATICA SI ŞTIINŢELE NATURII

1A

MATEMATICA

1B

INFORMATICA

1C

CHIMIE

1D

FIZICA

Codul Comisiei :

2

Codul Subcomisiei:

2A, 2B, 2C, ....

COMISIA  2

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

2A

INGINERIE MECANICA

2B

INGINERIE ELECTRICA

2C

INGINERIE ELECTRONICA SI TELECOMUNICAŢII

2D

ŞTIINŢA MATERIALELOR

2E

INGINERIA CONSTRUCŢIILOR (GEODEZIE, GENIU,  INSTALAŢII)

2F

INGINERIE INDUSTRIALA

2G

INGINERIE CHIMICA

2H

MINE, PETROL SI GAZE

2I

ŞTIINŢA CALCULATOARELOR

2J

AUTOMATICA

2K

ENERGETICA

2L

INDUSTRIA LEMNULUI

2M

INDUSTRIA ALIMENTARA

2N

TRANSPORTURI AERIENE, NAVALE, FEROVIARE SI RUTIERE

2O

ŞTIINŢE  TEHNICE MILITARE

Codul Comisiei :

3

Codul Subcomisiei :

3A, 3B, 3C, ....

COMISIA  3

ŞTIINŢE SOCIO-UMANE SI ECONOMICE

3A

SOCIOLOGIE

3B

ANTROPOLOGIE CULTURALA. ETNOGRAFIE. FOLCLOR

3C

FILOSOFIE

3D

PSIHOLOGIE. PEDAGOGIE

3E

ŞTIINŢE POLITICE. ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE. COMUNICARE, JURNALISM

3F

DREPT

3G

ŞTIINŢE ECONOMICE

3H

ISTORIE. TEOLOGIE

3I

LITERE

3J

ŞTIINŢE MILITARE

3K

EDUCAŢIE FIZICA SI SPORT

Codul Comisiei :

4

Codul Subcomisiei :

4A, 4B, 4C, ....

COMISIA 4

ŞTIINŢELE VIEŢII SI ALE PĂMÂNTULUI

4A

BIOLOGIE

43

GEOLOGIE SI GEOFIZICA

4C

GEOGRAFIE

4D

ŞTIINŢA MEDIULUI (ECOLOGIE)

Codul Comisiei :

5

Codul Subcomisiei :

5A, 5B, 5C, ....

COMISIA 5

ŞTIINŢE AGRICOLE SI MEDICINA VETERINARA

5A

AGRICULTURA

5B

horticultura

5C

MEDICINA VETERINARA

5D

ZOOTEHNIE

5E

INDUSTRIE ALIMENTARA

5F

BIOTEHNOLOGII

5G

SILVICULTURA

Codul Comisiei :

6

Codul Subcomisiei :

6A, 6B, 6C, ....

COMISIA 6

ŞTIINŢE MEDICALE

6A

MEDICINA

6B

PARACLINICE SI LABORATOR

6C

CHIRURGIE

6D

STOMATOLOGIE

6E

FARMACIE

Codul Comisiei :

7

Codul Subcomisiei :

7A, 7B, 7C, ....

COMISIA 7

ARTE SI ARHITECTURA

7A

TEATRU SI COREGRAFIE

7B

CINEMATOGRAFIE SI MEDIA

7C

MUZICA

7D

ARTE VIZUALE (ARTE PLASTICE)

7E

ARHITECTURA SI URBANISM

*Aplicaţiile se vor trimite prin posta, la adresa:

Bucureşti, str. Schitu Magureanu nr. I, et. 3, sector 5, cod 050025

ANEXA Nr. 1.1b) la norme

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII

CONSILIUL NATIONAL AL CERCETARII ŞTIINTIFICE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR

Bucureşti, str. Schitu Magureanu nr. 1, et. 3, sector 5, cod 050025

tel. (021) 307 19 18, fax (021) 307 19 19

e-mail: cncsis@cncsis.ro www.cncsis.ro

----------------------------------------------------------------------------------------------

PENTRU A NU PIERDE INFORMAŢIILE, VA RUGAM SA NU DEPROTEJATI FORMULARUL.

FORMULARUL SE LISTEAZĂ PE O SINGURA FATA.

VA RUGAM SA NU TIPĂRIŢI: ANEXA 1.

Folosiţi tasta Tab, tastele sageti Up si Down sau mouse-ul pentru poziţionarea pe câmpurile din formular.

Nu folosiţi caracterele diacritice: Â, â, î, î,A, a, ş, ş, T, t etc.

NOTA:    Nu folosiţi caracterul ghilimele:  " , "

----------------------------------------------------------------------------------------------

|____________|               EUROCORES_ESF      *

Se completează de către CNCSIS

----------------------------------------------------------------------------------------------

FORMULAR APLICAŢIE - PROIECTE NOI

----------------------------------------------------------------------------------------------

A. Date generale despre proiect:

(conform aplicaţiei finale CRP)

1. Date de identificare ale aplicantului care solicita finanţarea:

3.1. Nume:

3.2. Prenume:

3.3.  Titlu didactic si/sau ştiinţific:

3.4.  Instituţie:

3.5. Adresa:

3.6.  Telefon:

3.7.  Fax:

3.8. E-mail:

3.9 Statutul aplicantului:

Se selectează intre pricipal investigator si associate partner

2. Titlul proiectului aprobat de ESF:

    Nu folosiţi caracterul ghilimele                                                           (Max 200 caractere)

|______________________________________________________________|

3. Abstract:

   Nu folosiţi caracterul ghilimele                                                           (Max 2000 caractere)

|______________________________________________________________|

4. Descrierea proiectului  (conform aplicaţiei din CRP):

-  obiectivele proiectului

-  activităţile prevăzute

-  bugetul detaliat

(descrierea se va prezenta in limba engleza, ANEXA 1)

* Se va completa cu anul financiar pentru care se face aplicaţia

5.  încadrarea proiectului in comisiile de specialitate:

Cod comisie               Cod subcomisie

[Pentru cod: Comisie / Subcomisie - A se vedea ANEXA 2]

6.  Durata proiectului (1-5 ani):

7.  Suma totala solicitata (RON):

8. Bugetul solicitat de către partea romana:

Structura bugetului pe durata de desfăşurare a proiectului

NR. CRT

DENUMIRE CAPITOL BUGET

ANUL I VALOARE

(ron)

ANUL II VALOARE

(ron)

ANUL III VALOARE

(RON)

ANUL IV

VALOARE

(RON)

ANUL V

VALOARE

(RON)

TOTAL

VALOARE

(RON)

1.

CHELTUIELI DE PERSONAL   

[salarii, CAS, şomaj, CASS,

colaborări (convenţii civile)]

2.

cheltuieli indirecte (regie)

3.

CHELTUIELI DE INFORMARE DOCUMENTARE

3.1

Cheltuieli materiale

3.2

Mobilităţi [vizite de studiu, participări la manifestări

ştiinţifice interne si internaţionale in concordanta cu tematica grantului, taxe de acces, cheltuieli de transport si cazare] - max. 15% din valoarea grantului

4.

MATERIALE, OBIECTE DE INVENTAR

[materiale consumabile inclusiv reactivi, componente, costuri pentru acces la infrastructura de cercetare a terţilor]

5.

COSTURI DE VALORIFICARE A REZULTATELOR CERCETĂRII

[cheltuieli de editare - publicare, acţiuni in vederea realizării temei de cercetare sau valorificării

rezultatelor]

6.

CHELTUIELI DE CAPITAL

[echipamente, software/upgrading in proporţie de max. 50% din valoarea grantului]

7.

TOTAL

* Se calculează in funcţie de numărul de persoane care participa la execuţia proiectului si de salariul  corespunzător funcţiei de cercetare

9. Coordonatorul de proiect (Project Leader PL):

(conform aplicaţiei finale CRP)

1.1.1 Nume:

1.1.2. Prenume:

1.1.3. Instituţie

1.1.4. Tara

10. Aplicantii principali (Principal Investigators_PI):

Nr.

Crt

Nume

Prenume

Instituţie

Tara

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

11. Parteneri Asociaţi (Associate Partners_AP):

Nr.

Crt

Nume

Prenume

Instituţie

Tara

1

2

3

4

5

6

________________________________________________________________

PRIN ACEASTA SE CERTIFICA LEGALITATEA SI CORECTITUDINEA

DATELOR CUPRINSE IN PREZENTA CERERE DE FINANŢARE

DATA:

RECTOR, DIRECTOR,

Nume, prenume:

Semnătura:

Stampila

DIRECTOR EC./CONTABIL SEF,

Nume, prenume:

Semnătura:

DIRECTOR DE PROIECT,

Nume, prenume:

Semnătura:

Codul Comisiei :

1

Codul Subcomisiei :

1A, 1B, 1C, ....

COMISIA 1

MATEMATICA SI ŞTIINŢELE NATURII

1A

MATEMATICA

1B

INFORMATICA

1C

CHIMIE

1D

FIZICA

CODUL COMISIEI :

2

CODUL SUBCOMISIEI :

2A, 2B, 2C, ....

COMISIA  2

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

2A

INGINERIE MECANICA

2B

INGINERIE ELECTRICA

2C

INGINERIE ELECTRONICA SI TELECOMUNICAŢII

2D

ŞTIINŢA MATERIALELOR

2E

INGINERIA CONSTRUCŢIILOR (GEODEZIE, GENIU,   INSTALAŢII)

2F

INGINERIE INDUSTRIALA

2G

INGINERIE CHIMICA

2H

MINE, PETROL SI GAZE

2I

ŞTIINŢA CALCULATOARELOR

2J

AUTOMATICA

2K

ENERGETICA

2L

INDUSTRIA LEMNULUI

2M

INDUSTRIA ALIMENTARA

2N

TRANSPORTURI AERIENE, NAVALE, FEROVIARE SI RUTIERE

2O

ŞTIINŢE   TEHNICE MILITARE

CODUL COMISIEI :

3

CODUL SUBCOMISIEI :

3A, 3B, 3C, ....

COMISIA  3

ŞTIINŢE SOCIO-UMANE SI ECONOMICE

3A

SOCIOLOGIE

3B

ANTROPOLOGIE CULTURALA. ETNOGRAFIE. FOLCLOR

3C

FILOSOFIE

3D

PSIHOLOGIE. PEDAGOGIE

3E

ŞTIINŢE POLITICE. ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE. COMUNICARE, JURNALISM

3F

DREPT

3G

ŞTIINŢE ECONOMICE

3H

ISTORIE. TEOLOGIE

3I

LITERE

3J

ŞTIINŢE MILITARE

3K

EDUCAŢIE FIZICA SI SPORT

CODUL COMISIEI :

4

CODUL SUBCOMISIEI :

4A, 4B, 4C, ....

COMISIA 4

ŞTIINŢELE VIEŢII SI ALE PĂMÂNTULUI

4A

BIOLOGIE

4B

GEOLOGIE SI GEOFIZICA

4C

GEOGRAFIE

4D

ŞTIINŢA MEDIULUI (ECOLOGIE)

CODUL COMISIEI :

5

CODUL SUBCOMISIEI:

5A, 5B, 5C, ....

COMISIA 5

ŞTIINŢE AGRICOLE SI MEDICINA VETERINARA

5A

AGRICULTURA

5B

HORTICULTURA

5C

MEDICINA VETERINARA

5D

ZOOTEHNIE

5E

INDUSTRIE ALIMENTARA

5F

BIOTEHNOLOGII

5G

SILVICULTURA

CODUL COMISIEI :

6

CODUL SUBCOMISIEI:

6A, 6B, 6C, ....

COMISIA 6

ŞTIINŢE MEDICALE

6A

MEDICINA

6B

PARACLINICE SI LABORATOR

6C

CHIRURGIE

6D

STOMATOLOGIE

6E

FARMACIE

CODUL COMISIEI:

7

CODUL SUBCOMISIEI:

7A, 7B, 7C, ....

COMISIA 7

ARTE SI ARHITECTURA

7A

TEATRU SI COREGRAFIE

7B

CINEMATOGRAFIE SI MEDIA

7C

MUZICA

7D

ARTE VIZUALE (ARTE PLASTICE)

7E

ARHITECTURA SI URBANISM

ANEXA Nr. 1.2 la norme

Ministerul Educaţiei şi Cercetării

Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Invăţământul Superior

Str. Schitu Măgureanu nr. 1, sector 5, cod 050025, Bucureşti, România

Telefon: 021 307 19 18, Fax: 021 307 19 19

e-mail: cncsis@cncsis.ro, www.cncsis.ro

----------------------------------------------------------------------------------------------

PENTRU A NU PIERDE INFORMAŢIILE, VA RUGAM SA NU DEPROTEJATI FORMULARUL

FORMULARUL SE LISTEAZĂ PE O SINGURA FATA.

VA RUGAM SA NU TIPĂRIŢI: ANEXA 1,ANEXA 2.

Folosiţi tasta Tab, tastele sageti   Up si Down sau mouse-ul pentru poziţionarea pe câmpurile din formular.

Nu folosiţi caracterele diacritice: Â, â, î, î, Ă, ă, Ş, ş, Ţ, ţ etc.

NOTA:    Nu folosiţi caracterul ghilimele:   " ,  "

----------------------------------------------------------------------------------------------

|_______________|              |_____________|

Cod CNCSIS                        Tipul grantului                             Anul raportării

----------------------------------------------------------------------------------------------

ESF_FISA DE AUTOEVALUARE-ANUALA

(PENTRU APLICAŢII CE SE DERULEAZĂ PE MAI MULŢI ANI)

----------------------------------------------------------------------------------------------

1. Date de identificare ale directorului de grant:

1.1. Nume

1.2. Prenume

1.3. Denumire instituţie

1.4. Facultate/departament

1.5. Titlu didactic si/sau ştiinţific

1.6. Funcţie

1.7. Telefon

1.8. Fax

1.9. E-Mail1

1.10. Adresa poştala valida pentru     primirea corespondentei: oraş, str. , bl., et., cod postal

2. Titlul proiectului aprobat de ESF:

Nu folosiţi caracterul ghilimele                                                               (Max 200 caractere)

|_____________________________________________________________|

3. Descrierea proiectului:

-  obiectivele proiectului

-  activităţile prevăzute

-  bugetul detaliat

(descrierea se va prezenta in limba engleza, ANEXA 1)

4.    Rezumatul proiectului:

4.1. romana:

                                                                                                   (max. 2000 caractere)

|_____________________________________________________________|

4.2. engleza:

                                                                                                     (max. 2000 caractere)

|_____________________________________________________________|

5. Comisia la care s-a incadrat grantul:

COD COMISIE

COD SUBCOMISIE

[ Pentru cod: Comisie / Subcomisie- a se vedea ANEXA 2 ]

6. Durata proiectului (1-5 ani):                                     |_________|

7. Anul derulării pentru care se face raportarea:                     |_________|

8. Valoarea aprobata pentru finanţarea grantului in anul de raportare:                   |_________|  RON

9. Modul de utilizare a grantului :

(conform tipului de grant si a cheltuielilor reale efectuate)

NR. CRT

DENUMIRE CAPITOL BUGET

ANUL I

VALOARE

(RON)

ANUL II

VALOARE

(RON)

ANUL III

VALOARE

(RON)

ANUL IV

VALOARE

(RON)

ANUL V

VALOARE

(RON)

TOTAL

VALOARE

(RON)

1.

CHELTUIELI DE PERSONAL

[salarii, CAS, şomaj, CASS, colaborări (convenţii civile)]

2.

CHELTUIELI INDIRECTE

(regie)

3.

CHELTUIELI DE INFORMARE DOCUMENTARE

3.1

Cheltuieli materiale

3.2

Mobilităţi [vizite de studiu, participări la manifestări ştiinţifice interne si internaţionale in concordanta cu tematica grantului, taxe de acces, cheltuieli de transport si cazare] -max. 15% din valoarea grantului

4.

MATERIALE, OBIECTE DE INVENTAR

[materiale consumabile inclusiv reactivi, componente, costuri pentru acces la infrastructura de cercetare a terţilor]

5.

COSTURI DE VALORIFICARE A REZULTATELOR CERCETĂRII

[cheltuieli de editare -publicare, acţiuni in vederea realizării temei de cercetare sau valorificării rezultatelor]

6.

CHELTUIELI DE CAPITAL

[echipamente, software/upgrading in proporţie de max. 50% din valoarea grantului]

7.

TOTAL

10. Obiectivele proiectului pentru anul de raportare:

Obiective prevăzute

Gradul

de realizare

Activităţi prevăzute

Gradul

de realizare

1

2

10.1. Pentru obiectivele si activităţile realizate parţial sau nerealizate se argumentează:

                                                                                                                    (max. 1000 de caractere)

|____________________________________________________________________|

10.2. In situaţia realizării unor activităţi suplimentare se argumentează:

                                                                                                                   

                                                                                                                        (max. 1000 de caractere)

|____________________________________________________________________|

11. Rezultate obţinute:

11.1. Contribuţia la dezvoltarea cunoaşterii ştiinţifice:

11.1.1. Aspecte originale, inovative ale cercetării:

(contribuţiile se vor raporta la cele mai recente realizări  existente in fluxul principal de publicaţii)

                                                                                                                         (max. 1000 caractere)

|____________________________________________________________________|

11.2 Alte cooperări internaţionala:

|____________________________________________________________________|

12. Nerealizari/dificultati întâmpinate in derularea grantului:

|____________________________________________________________________|

  1. Sugestii privind raportarea:

NR. CRT

SUGESTIE

1

2

3

Director de proiect,

(nume, prenume)   ..................

(semnătura)     ...................

ANEXA Nr. 1

DESCRIEREA PROIECTULUI

CODUL COMISIEI:

1

CODUL SUBCOMISIEI:

1A, 1B, 1C, ....

COMISIA 1

MATEMATICA SI ŞTIINŢELE NATURII

1A

MATEMATICA

INFORMATICA

CHIMIE

FIZICA

CODUL COMISIEI:

2

CODUL SUBCOMISIEI:

2A,2B, 2C, ....

COMISIA  2

ŞTIINŢE INGINEREŞTI

2A

INGINERIE MECANICA

2B

INGINERIE ELECTRICA

2C

INGINERIE ELECTRONICA SI TELECOMUNICAŢII

2D

ŞTIINŢA MATERIALELOR

2E

INGINERIA CONSTRUCŢIILOR (GEODEZIE, GENIU,   INSTALAŢII)

2F

INGINERIE INDUSTRIALA

2G

INGINERIE CHIMICA

2H

MINE, PETROL SI GAZE

2I

ŞTIINŢA CALCULATOARELOR

2J

AUTOMATICA

2K

ENERGETICA

2L

INDUSTRIA LEMNULUI

2M

INDUSTRIA ALIMENTARA

2N

TRANSPORTURI AERIENE, NAVALE, FEROVIARE SI RUTIERE

2O

ŞTIINŢE  TEHNICE MILITARE

CODUL COMISIEI:

3

CODUL SUBCOMISIEI:

3A, 3B, 3C, ....

COMISIA  3

ŞTIINŢE SOCIO-UMANE SI ECONOMICE

3A

SOCIOLOGIE

3B

ANTROPOLOGIE CULTURALA. ETNOGRAFIE. FOLCLOR

3C

FILOSOFIE

3D

PSIHOLOGIE. PEDAGOGIE

3E

ŞTIINŢE POLITICE. ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE. COMUNICARE, JURNALISM

3F

DREPT

3G

ŞTIINŢE ECONOMICE

3H

ISTORIE. TEOLOGIE

3I

LITERE

3J

ŞTIINŢE MILITARE

3K

EDUCAŢIE FIZICA SI SPORT

CODUL COMISIEI:

4

CODUL SUBCOMISIEI:

4A, 4B, 4C, ....

COMISIA 4

ŞTIINŢELE VIEŢII SI ALE PĂMÂNTULUI

4A

BIOLOGIE

4B

GEOLOGIE SI GEOFIZICA

4C

GEOGRAFIE

4D

ŞTIINŢA MEDIULUI (ECOLOGIE)

CODUL COMISIEI:

5

CODUL SUBCOMISIEI:

5A, 5B, 5C, ....

COMISIA 5

ŞTIINŢE AGRICOLE SI MEDICINA VETERINARA

5A

AGRICULTURA

5B

HORTICULTURA

5C

MEDICINA VETERINARA

5D

ZOOTEHNIE

5E

INDUSTRIE ALIMENTARA

5F

BIOTEHNOLOGII

5G

SILVICULTURA

CODUL COMISIEI:

6

CODUL SUBCOMISIEI:

6A, 6B, 6C, ....

COMISIA 6

ŞTIINŢE MEDICALE

6A

MEDICINA

6B

PARACLINICE SI LABORATOR

6C

CHIRURGIE

6D

STOMATOLOGIE

6E

FARMACIE

CODUL COMISIEI:

7

CODUL SUBCOMISIEI:

7A, 7B, 7C, ....

COMISIA 7

ARTE SI ARHITECTURA

7A

TEATRU SI COREGRAFIE

7B

CINEMATOGRAFIE SI MEDIA

7C

MUZICA

7D

ARTE VIZUALE (ARTE PLASTICE)

7E

ARHITECTURA SI URBANISM

ANEXA Nr. 2 la norme

Contractor: Proiect

DEVIZ CADRU ANTECALCUL SI POSTCALCUL

Articol de calculatie

Total

2007

2008

2009

2010

2011

I

CHELTUIELI DIRECTE-TOTAL

I.1

CHELTUIELI DE PERSONAL

1.1.

Cheltuieli salariate

1.2.

Contribuţii angajator*)

1.2.a

CAS

1.2.b

Şomaj

1.2.c

CAS pentru sănătate

1.2.d

Altele

1.3.

Alte cheltuieli de personal (deplasări)

1.3 a

deplasări in tara

1.3b

deplasări in străinătate

I.2

CHELTUIELI MATERIALE SI SERVICII

2.1

Materiale consumabile

2.2

Obiecte de inventar

2.3

Servicii prestate de terţi

2.3.a

telecomunicaţii si posta

2.3.b

tipărire, editare, multiplicare

2.3.c

consultanta/asistenta tehnica

2.2.d

rapoarte independente de evaluare

2.2.e

evaluare in panel (comitet evaluare)

II

CHELTUIELI INDTRECTE-TOTAL

III

DOTĂRI INDEPENDENTE

III.1

Echipamente pentru cercetare-dezvoltare

III.2

Mobilier şi aparatură birotică

III.3

Calculatoare electronice şi echipamente periferice

TOTAL TARIF I+II+III

Datele se confirmă pe propria răspundere

* stabilite conform legii

Semnăturile reprezentanţilor legali şi ştampila

ANEXA Nr. 3 la norme

CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR NOI 2007*

Nr.crt.

Denumirea activităţii

Durata

1

Lansarea procedurilor de finanţare

1 februarie

2

Primirea aplicaţiilor

1 săptămâna

3

Pregătirea evaluării

4

Evaluarea aplicaţiilor

1 zi

5

Aprobarea Biroului Executiv CNCSIS

1 săptămâna

6

Aprobarea ministrului educaţiei şi cercetării

2 săptămâni

7

Contractarea

1 săptămâna

8

Derularea contractului

De la semnare până la 10.12

9

Finalizarea contractului

10.12

CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR APLICAŢII NOI **

Nr.crt.

Denumirea activităţii

Durata

1

Lansarea procedurilor de finanţare

15 iunie

2

Primirea aplicaţiilor

1 săptămâna

3

Pregătirea evaluării

4

Evaluarea aplicaţiilor

l zi

5

Aprobarea Biroului Executiv CNCSIS

1 săptămâna

6

Aprobarea ministrului educaţiei şi cercetării

2 săptămâni

7

Contractarea

1 săptămâna

8

Derularea contractului

De la semnare până la 10.12

9

Finalizarea contractului

10.12

CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR APLICAŢII ÎN CONTINUARE***

Nr.crt.

Denumirea activităţii

Durata

1

Lansarea procedurilor de finanţare

15 ianuarie

2

Primirea aplicaţiilor

2 săptămâni

3

Pregătirea evaluării

1 săptămâna

4

Evaluarea aplicaţiilor

1 zi

5

Aprobarea Biroului Executiv CNCSIS

1 săptămâna

6

Aprobarea ministrului educaţiei şi cercetării

2 săptămâni

7

Contractarea

1 săptămâna

8

Derularea contractului

De la semnare până la 10.12

9

Finalizarea contractului

10.12

*se aplica pentru proiectele acceptate la finanţare de către ESF in anii anteriori anului 2007

**se aplica incepand cu temele acceptate pentru finanţare de către ESF după după selecţia din 2007

***se se aplica incepand cu anul financiar 2008

ANEXA Nr. 4 la norme

FORMULARISTICA   DE   CONTRACTARE

AUTORITATEA CONTRACTANTĂ                  CONTRACTOR

Nr. şi data înregistrării                                               Nr. Şi data înregistrării

_____________________________                      _________________________

CONTRACT DE GRANT

Nr.______________/

Art. 1 PĂRŢILE CONTRACTANTE

Ministerul Educaţiei şi Cercetării-Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, cu sediul în str. Mendeleev nr. 21-25, tel/fax 021/3183068 e-mail aionel@mct.ro, cont nr. RO44TREZ70023710138XXXXX deschis la Trezoreria sector 1 Bucureşti, cod fiscal 17728123, reprezentat prin Anton Anton Secretar de Stat - Preşedinte şi Director economic Doina Mitea, în calitate de AUTORITATE CONTRACTANTĂ şi

(denumirea completă a instituţiei care reprezintă titularul/titularii grantului/granturilor) ..............................................cu sediul în...........................cod poştal.............str............................................................nr...........judeţ(sector)..................................tel....................... fax............................................., cod fiscal................., cont nr................................. deschis la Trezoreria (Banca).................................................. reprezentat prin Rector/ Director ..................................................şi director economic (contabil şef) .........................................................., în calitate de CONTRACTOR s-a încheiat prezentul contract de finanţare grant, în condiţiile art.3 si art. 11 alin.(5) din H.G. nr.735/1996 privind aprobarea Regulamentului de acordare a granturilor pentru cercetare ştiinţifică cu următoarele clauze:

Art. 2. OBIECTUL CONTRACTULUI

2.1   Obiectul Contractului îl constituie realizarea şi, respectiv, plata valorii granturilor de cercetare evaluate şi propuse spre finanţare de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Invăţământul Superior, denumit în continuare CNCSIS şi aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării    Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS)prin decizia nr.___/_____.

2.2 Fiecare temă de cercetare (denumire, fazele de realizare, termenele tranşelor de finanţare pe faze) este identificată în Anexa Ia, Ib la prezentul Contract, prin număr de cod pe anul ___________atribuit de CNCSIS.

2.3  Evaluarea, avizarea şi finanţarea proiectelor de cercetare cuprinse în Anexa Ia, Ib la prezentul Contract se face în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 735/1996.

Art.3 DURATA CONTRACTULUI

3.1  Prezentul contract intră în vigoare la data semnării şi atribuirii numărului de contract la Autoritatea Contractantă şi este valabil până la termenul prezentat în Anexa Ia, Ib cu finanţare anuală în limita finanţării bugetare aprobate.

3.2  Pentru contractele de grant cu derulare pe mai mulţi ani financiari se va menţiona în anexa Ia, Ib punctul II din prezentul contract stadiul derulării (anul în care se află proiectul).

3.3  Sumele aferente decontării Granturilor multianuale aflate în continuare la data încheierii prezentului contract se vor deconta din sumele prevăzute la art.4 din prezentul contract pentru cheltuielile efectuate pe întreg anul financiar________.

Art.4 VALOAREA CONTRACTULUI

4.1  Valoarea totală a Contractului este de:________________________RON.

4.2 Valoarea estimată pe ani este prevăzută în tabelul de mai jos:

Anul

Suma (RON)

2007

2008

2009

2010

2011

4.3  Finanţarea se asigură anual în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie şi a cuantumului aprobat de către MEdC-ANCS.

4.4  MEdC-ANCS poate finanţa în continuare proiectul dacă, în urma evaluării anuale de către CNCSIS, Contractorul obţine punctajul necesar pentru continuarea finanţării

Art. 5 OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR CONTRACTANTE

5.1 OBLIGAŢIILE EXECUTANTULUI

5.1.1  Răspunde de desfăşurarea activităţilor de cercetare în conformitate cu conţinutul şi valoarea granturilor aprobate, ale fazelor specificate în Anexa Ia, Ib Anexa III la prezentul Contract şi nu modifică fără acordul MEdC-ANCS, conţinutul granturilor, a fazelor sau a celorlalte date iniţiale ale proiectului cu luarea în considerare a factorilor de risc specifici activităţii de cercetare ştiinţifică.

5.1.2  Acţionează pentru derularea normală a finanţării, întocmirea la timp a documentaţiei pentru obţinerea tranşelor de finanţare din partea Autoritatea Contractantaului, conform prevederilor din Contract.

5.1.3  Răspunde de utilizarea sumelor exclusiv pentru obiectivele şi activităţile specificate în contractul de grant aprobat şi respectă termenele din Anexa I.

5.1.4   Prezintă la contractare Autoritatea Contractantaului, pentru fundamentare, devize antecalcul (conform model Anexa II), semnate de persoane autorizate şi director de proiect, respectând prevederile din Regulamentul de aplicare a Legii contabilităţii nr. 82/1991. In vederea realizării temei de cercetare pot fi prevăzute şi cheltuieli pentru procurarea unor echipamente, aparatură de laborator, tehnică de calcul, pachete de programe necesare (ca poziţie distinctă), în limita maximă a 50% din valoarea totală a grantului, conform art.8 alin.(2) din H.G. nr.735/1996, (conform Anexa IIa, IIb, IIc, IId).

5.1.5  In realizarea temelor, răspunde de asigurarea respectării prevederilor Legii nr.64/1991 privind brevetele de invenţie, Legii nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale şi a Legii nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

5.1.6 Utilizează, în conformitate cu reglementările în vigoare şi prevederile art.11.2 si 11.4 din prezentul contract documentaţiile, rezultatele tangibile şi intangibile ale cercetărilor ştiinţifice.

5.1.7 Păstrează confidenţialitatea asupra obiectului şi a rezultatelor cercetării în cazul temelor la care comisia de granturi a desemnat ca beneficiar alte instituţii sau unităţi.

5.1.8  Prezintă, la solicitarea Autorităţii Contractante date referitoare la fundamentarea unor articole ale devizului antecalcul, documente suplimentare, referitoare la activitatea de cercetare ştiinţifică. întocmirea necorespunzătoare a acestora sau refuzul de a le înainta poate atrage după sine amânarea sau nedecontarea fazei sau grantului.

5.1.9 Prezintă MEdC-ANCS, la finalizarea grantului, un raport de cercetare în vederea evaluării finale (conform art. 12 alin.(5) din HG nr. 735/1996).

5.1.10 Asigură evaluarea şi avizarea lucrărilor efectuate şi a rezultatelor obţinute pe parcursul desfăşurării temelor de cercetare de către comisiile de avizare alcătuite în acest scop, la termene liber convenite de acestea, conform art. 12 alin.(l) din HG nr.735/1996.

5.1.11 Urmează procedurile corespunzătoare de punere în aplicare a recomandărilor comisiilor de avizare, aprobate de ordonatorul principal de credite, într-unui din cazurile prevăzute la art. 12 alin.(4) din H.G. nr.735/1996:

a)   continuarea lucrărilor de cercetare, în baza avizării favorabile a rezultatelor fazei intermediare, urmare a propunerii comisiei de avizare de continuare a finanţării;

b) nota de sistare a finanţării, avizată de CNCSIS şi aprobată de Autoritatea Contractantă, în situaţiile în care lucrările de cercetare ştiinţifică nu mai pot continua din motive întemeiate;

c)  nota de sistare a finanţării, avizată de CNCSIS şi restituirea sumelor primite, precum şi suportarea, potrivit legii, a prejudiciilor aduse, în cazul nerespectării obligaţiilor din contractul de grant.

5.1.12   Respectă termenele de predare prevăzute în Anexa Ia, Ib la prezentul contract; nerespectarea acestei clauze poate conduce la neîncadrarea în creditele planificate pentru decontarea lucrărilor, respectiv la necesitatea diminuării valorii contractului.

5.1.13  Asigură restituirea, la termenul legal, a avansului rămas nejustificat, primit de la Autoritatea Contractantă în condiţiile convenţiei privind acordarea de avansuri, încheiată în conformitate cu actele normative în vigoare.

5.1.14  Prezintă la faza finală/unică an (nu mai târziu de 5 decembrie a anului în curs) o sinteză cu privire la activitatea de cercetare (5-7 pagini), ca anexă la Procesul-verbal de avizare şi evaluare (Anexa IV) şi un raport financiar - Devizul postcalcul (semnat de persoanele autorizate şi directorul de proiect), care să evidenţieze cheltuirea fondurilor alocate, în limita sumei aprobată fiecărui grant, prevăzută în Anexa Ia, Ib la prezentul Contract. Nu se admit depăşiri la capitolul 1 -Cheltuielile de personal - (sumele reprezentând depăşiri ale valorii iniţial prevăzute în devizul antecalcul se scad din valoarea totală a grantului).

5.1.15 Se angajează să respecte normele deontologice ale cercetării ştiinţifice.

5.1.16  Asigură, în perioada anterioară publicării rezultatelor de cercetare, secretul asupra temelor care fac obiectul contractului şi asupra rezultatelor acestora.

5.1.17  Asigură că orice publicaţie sau orice rezultat apărut în urma cercetării finanţate prin granturi din fondurile alocate de Autoritatea Contractantă, va avea menţionat faptul că apariţia acesteia s-a făcut cu sprijinul MEdC-ANCS, prin grantul acordat.

5.1.18 Păstrează documentele şi rezultatele cercetării conform reglementărilor în vigoare.

5.1.19  Prevede în Anexa Ia, Ib la Contract, pentru faza finală de an, cel mult 20% din valoarea grantului.

5.1.20 Nu prevede termene de predare mai târziu de 5 decembrie.

5.2. OBLIGAŢIILE BENEFICIARULUI

5.2.1  Asigură plata valorii lucrărilor avizate, la termenele prevăzute, în conformitate cu Anexa Ia, Ib la Contract, în cazul în care Contractorul a prezentat la timp şi corespunzător documentele, în condiţiile prezentului Contract.

5.2.2  MEdC-ANCS, va analiza cu operativitate documentele prezentate de Contractor, atât în faza de contractare cât şi în faza de decontare.

5.2.3 Păstrează secretul asupra cercetărilor efectuate de executant şi asupra rezultatelor acestora.

5.2.4  Analizează şi dă curs recomandării făcute de comisiile de avizare în urma evaluării fazelor intermediare de realizare a temei (temelor) de cercetare, conform art.12, alin.(4) din H.G. nr.735/1996.

5.2.5  Acordă, în conformitate cu art.13 alin.(3) din H.G. nr.735/1996, avansul prevăzut de lege.

5.2.6 Acordă sumele în limita creditelor bugetare aprobate în bugetul său cu această destinaţie, raportat la termenele şi cuantumurile stabilite prin Legea finanţelor publice nr. 500/2002 şi Legea anuală a bugetului de stat.

Art.6 EVALUAREA SI AVIZAREA LUCRĂRILOR

6.1 Obiectivele evaluării şi avizării rezultatelor:

a)    Stadiul atins în derularea grantului în raport cu obiectivele prevăzute iniţial.

b)   Măsura în care rezultatele au fost difuzate (articole cărţi, comunicări, participări la conferinţe) alte constatări.

c)   Modul de utilizare a fondurilor.

6.2 Evaluarea şi avizarea lucrărilor se face, pentru fiecare grant în parte, pe fazele prevăzute în Anexa Ia, Ib la prezentul Contract, pe baza "Procesului verbal de evaluare şi avizare a rezultatelor" (Anexa IV).

6.3 Pentru proiectele aprobate, a căror derulare se face pe mai mulţi ani bugetari continuarea/sistarea finanţării se aprobă de Autoritatea Contractantă pe baza propunerilor CNCSIS făcute în baza raportului anual.

Art. 7. DECONTAREA LUCRĂRILOR

7.1   Decontarea   lucrărilor   se   face   de   către   Autoritatea   Contractantă   prin   deducerea proporţională sau integrală, după caz, a avansurilor băneşti acordate, pe baza următoarelor documente:

7.1.1 pentru faza intermediară

a) Proces-verbal de evaluare şi avizare a rezultatelor (Anexa IV)    pentru suma aferentă fazei. Procesul-verbal va fi semnat de comisia de avizare, constituită în scopul evaluării lucrărilor efectuate în cadrul temei. Suma propusă pentru decontare, înscrisă pe procesul verbal de avizare a rezultatelor, nu va depăşi suma prevăzută pentru termenul de predare respectiv;

7.1.2 pentru faza finală /unică an

a) Proces-verbal de evaluare şi avizare a rezultatelor (Anexa IV) - pentru suma aferentă fazei. Procesul-verbal va fi semnat de comisia de avizare, constituită în scopul evaluării lucrărilor efectuate în cadrul temei. Suma propusă pentru decontare, înscrisă pe procesul verbal de avizare a rezultatelor, nu va depăşi suma prevăzută pentru termenul de predare respectiv;

b) Deviz postcalcul cuprinde costurile finale, pe capitole de buget, ale grantului a căror sumă totală nu poate depăşi valoarea grantului prevăzută în Anexa Ia, Ib la Contract.

c)  Sinteza lucrării (5-7 pagini), cuprinzând activitatea desfăşurată şi rezultatele obţinute comparativ cu obiectivele grantului. Autoritatea Contractantă are dreptul să solicite prezentarea lucrării în extenso sau completarea sintezei. întocmirea necorespunzătoare a acesteia sau refuzul de a fi reformulată sau completată poate atrage după sine amânarea sau nedecontarea lucrărilor.

7.2   Decontarea se va efectua după verificarea şi acceptarea documentaţiei de către Autoritatea Contractantă, prin ordin de plată sau alte mijloace de decontare prevăzute de organele bancare, valabile în momentul decontării, la valoarea aprobată a postcalculului şi în limita valorilor înscrise în Contract.

7.3   Decontarea lucrărilor de către Autoritatea Contractantă, în condiţiile prevăzute de Procesul-verbal de evaluare şi avizare a rezultatelor, se face în limita creditelor bugetare deschise, cu această destinaţie, la data depunerii şi acceptării documentaţiei pentru decontare.

7.4 Soldurile rămase la sfârşitul anului din execuţia bugetului prevăzut în contractul instituţional, precum şi soldurile aferente cercetării ştiinţifice universitare şi veniturile extrabugetare rămân la dispoziţia instituţiilor de învăţământ superior şi se cuprind în bugetul de venituri şi cheltuieli al instituţiei, fără vărsăminte la bugetul de stat şi fără afectarea alocaţiilor de la bugetul de stat pentru anul următor, conform art. 171 alin.(l 1) din Legea învăţământului nr.84/1995 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

7.5   Sistarea finanţării proiectului multianual sau a unei părţi a acestuia nu dă drept Contractorului să solicite şi să obţină decontarea sumelor cheltuite în avans faţă de data încheierii contractului de cercetare - grant prevăzute în bugetul general al proiectului pentru fazele sau partea din proiect pentru care s-a dispus sistarea finanţării.

7.6   Pentru decontarea lucrărilor temelor de cercetare-dezvoltare finanţate prin granturi competitive de cercetare de către MEdC-ANCS, Contractorul este obligat să respecte următoarele reguli:

7.6.1   In realizarea temelor de cercetare finanţate prin granturi vor fi angajate şi efectuate numai categoriile de cheltuieli necesare prevăzute la art. 8 alin. 1 şi alin.2 din H.G. nr.735/1996 şi H.G. nr 1579/2002.

7.6.2   Contractorul va organiza conducerea contabilităţii generale şi de gestiune, conform prevederilor legale în vigoare. In vederea calculării costurilor aferente lucrărilor executate, se va proceda astfel:

(i) cheltuielile directe se vor evidenţia pe baza de documente primare justificative pe fiecare temă în parte;

(ii) cheltuielile indirecte (regia generală) se vor repartiza pe teme de cercetare, pe baza  de  coeficienţi  stabiliţi  conform  criteriilor  de  repartizare  adoptate  de Contractor, avându-se în vedere documentele primare de cheltuieli evidenţiate la nivelul unităţii Contractor;

7.6.3  Pe baza operaţiunilor menţionate la 7.6.2, se va întocmi devizul postcalcul pentru fiecare temă de cercetare, de a cărei corectitudine răspunde conducerea unităţii Contractor. Modelul devizului postcalcul este prezentat în Anexa II la prezentul contract, cu precizările :

(i) devizul postcalcul se va întocmi pentru faza unică din anul financiar, cu respectarea reglementărilor specifice în vigoare - Legea nr. 82/1991 şi va fi semnată de persoanele autorizate şi directorul de proiect;

(ii) în devizul postcalcul nu se cuprind cheltuieli excepţionale, cheltuieli financiare, se precizează criteriile şi coeficienţii de repartizare a cheltuielilor indirecte;

(iii) în cazul în care pentru ultima lună (sau fracţiune din aceasta) din perioada pentru care se întocmeşte devizul postcalcul nu există posibilitatea determinării exacte a cheltuielilor indirecte, coeficienţii de repartizare utilizaţi vor fi cei din luna în care s-a întocmit ultima balanţă de verificare;

 (iv) suma totală propusă pentru decontare nu va putea depăşi valoarea înscrisă în contract; în cazul în care din devizul postcalcul valoarea rezultată este mai mică decât cea prevăzută în contract, se decontează suma rezultată din devizul postcalcul;

(v) în devizul postcalcul se va preciza: „Datele prezentate se confirmă pe răspunderea noastră".

7.6.4 Comisiile de evaluare şi avizare a rezultatelor lucrărilor de cercetare finanţate prin granturi, conform art.7 alin.2 din H.G. nr.735/1996 (care pot avea aceeaşi componenţă cu comisiile de evaluare a cererilor de granturi) vor fi formate din maximum 5 membri si un secretar:

(i) comisia de evaluare şi avizare va avea un preşedinte ales dintre membrii acesteia.

(ii) în comisie nu se includ persoane care au calitatea de colaborator al unităţii executante sau care au interese ce pot afecta obiectivitatea în aprecierea rezultatelor; specialiştii desemnaţi vor prezenta, pe proprie răspundere, o Declaraţie de imparţialitate, confidenţialitate şi competenţă, pe care unitatea executantă o va transmite la MEdC - ANCS la termenul stabilit;

(iii) nerespectarea acestor prevederi poate conduce la nedecontarea lucrărilor avizate;

(iv) comisia de avizare constituită în condiţiile prevăzute mai sus, în baza constatărilor efectuate (conform atribuţiilor rezultate din art.12, alin.3 din HG nr.735/1996) avizează rezultatele lucrărilor de cercetare şi întocmeşte procesul verbal de avizare şi evaluare potrivit modelului din Anexa IV.

(v) în procesul verbal de evaluare şi avizare a rezultatelor lucrărilor de cercetare vor fi trecute şi propunerile comisiei de avizare către MEC şi CNCSIS în urma evaluării fazelor intermediare de realizare a temelor, conform art. 12, alin.4 din HG nr.735/1996.

7.6.5 Pentru lucrările executate în cadrul contractului de grant Executantul nu va emite facturi către Autoritatea Contractantă.

7.6.6  Plata către Contractor se efectuează prin ordine de plată sau alte mijloace de decontare prevăzute de instituţiile bancare, valabile în momentul decontării .

7.6.7 Documentele primare justificative care au stat la baza întocmirii devizului postcalcul rămân la Contractor care are obligaţia de a le păstra, arhiva şi de a le pune la dispoziţia organelor de control abilitate.

7.6.8  Autoritatea Contractantă poate refuza integral sau parţial decontarea lucrărilor executate ca urmare a punerii în aplicare a recomandărilor comisiilor de avizare în urma evaluării fazelor intermediare, conform art. 12, alin.4 din HG nr.735/1996.

Art 8. MODIFICAREA CONTRACTULUI

8.1 Prevederile prezentului Contract se pot modifica prin acte adiţionale cu acordul părţilor, cu avizul CNCSIS.

Art. 9. FORŢA MAJORĂ.

Potrivit legii, forţa majoră apără de răspundere partea care o invocă, pentru evenimente imprevizibile şi de neînlăturat, cu condiţia ca, în termen de 5 zile de la data producerii evenimentului, să înştiinţeze, în scris, cealaltă parte despre aceasta şi consecinţele ce afectează executarea prezentului contract.

9.1  Forţa majoră este constatată de o autoritate competentă.

9.2 Forţa majoră exonerează părţile contractante de îndeplinirea obligaţiilor asumate prin prezentul contract, pe toată perioada în care acţionează aceasta.

9.3 Indeplinirea contractului va fi suspendată în perioada de acţiune a forţei majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părţilor până la apariţia acesteia.

9.4 Partea contractantă care invoca forţa majoră are obligaţia de a notifica celeilalte părţi, imediat şi în mod complet, producerea acesteia şi de a lua orice măsuri care îi stau la dispoziţie, în vederea limitării consecinţelor.

9.5 Dacă forţa majoră acţionează sau se estimează că va acţiona pe o perioadă mai mare de 6 luni, fiecare parte va avea dreptul să notifice celeilalte părţi încetarea de plin drept a prezentului contract, fără ca vreuna dintre părţi să poată pretinde celeilalte părţi daune interese.

Art.10 PENALITĂŢI ŞI DAUNE

10.1  Nedepunerea în termenul prevăzut în Contract a documentaţiilor necesare decontării lucrărilor (Art.7), atrage de la sine perceperea de către Autoritatea Contractantă a penalităţilor prevăzute de lege (0.06%) pentru sumele cuvenite bugetului de stat, care se aplică pentru fiecare zi de întârziere, la valoarea fazei intermediare sau unice, după caz, prevăzută în contract.

10.2   Pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a lucrărilor de cercetare, conform obligaţiilor asumate prin prezentul Contract, Contractorul se obligă să plătească Autoritatea Contractantaului penalităţile prevăzute de lege (0.06%), aplicate pentru fiecare zi de întârziere, la valoarea lucrărilor neexecutate sau executate necorespunzător.

Art.11 CLAUZE SPECIALE

11.1   In cazul în care din lucrările de cercetare în cadrul granturilor rezultă soluţii brevetabile, dreptul de brevet de invenţie se reglementează conform Legii nr. 64/1991. Alte rezultate care nu constituie soluţii brevetabile, dar au caracter de creaţie ştiinţifică se vor trata în condiţiile legii.

11.2  Lucrările executate care nu corespund prevederilor contractuale se refac de instituţia executantă pe cheltuiala sa.

11.3  Cheltuielile efectuate până la sistarea finanţării unui grant, sistare propusă în baza evaluării lucrărilor de Comisia de evaluare şi avizare ca fiind cauzată din culpa Contractorului, se suportă de către acesta. Fac excepţie situaţiile in care se constata ca sistarea nu se face din vina Contractorului.

11.4    In baza constatărilor Comisiei de evaluare şi avizare, privind executarea necorespunzătoare a lucrărilor şi folosirea ineficientă a fondurilor acordate, Contractorul se obligă să restituie sumele plătite de Autoritatea Contractantă până la data constatării şi să suporte penalităţile prevăzute în Contract.

11.5  Documentaţiile şi rezultatele cercetării, tangibile şi intangibile de interes naţional sau strategic aparţin Autorităţii Contractante.

Art. 12 DISPOZIŢII FINALE

12.1  Contractarea, avizarea şi decontarea lucrărilor de cercetare se supun prevederilor legale in vigoare.

12.2  Rezultatele cercetărilor, echipamentele şi aparatura de laborator, tehnica de calcul, pachetele de programe, precum şi materialele rămase neconsumate la finalizarea lucrărilor de cercetare aparţin Contractorului cu excepţia art 11.5.

Art. 13. CESIUNEA CONTRACTULUI

Este interzisă cesiunea contractului de finanţare grant şi a actelor adiţionale la acesta.

Art. 14. LIMBA CARE GUVERNEAZĂ CONTRACTUL 14.1  Limba care guvernează contractul este limba română.

Art. 15. COMUNICĂRI

15.1   Orice comunicare între părţi, referitoare la îndeplinirea prezentului contract, trebuie să fie transmisă în scris.

15.2   Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât şi în momentul primirii.

15.3   Comunicările dintre părţi se pot face şi prin telefon, telegramă, telex, fax sau e-mail, cu condiţia confirmării în scris a primirii comunicării.

Art. 16. LEGEA APLICABILĂ CONTRACTULUI

16.1   Contractul va fi interpretat conform legilor din România.

Art. 17. ANEXE

Următoarele  anexe,  întocmite  potrivit prevederilor Ordinului  Ministrului  Educaţiei  şi Cercetării_______/_____ fac parte integrantă din prezentul contract:

1)   Anexa Ia,Ib - Lista granturilor de cercetare pentru programul de tip Programe Ştiinţifice si Programe tip EUROCORES pe anul________;

2)   Anexa IIa,IIb - Deviz de cheltuieli;

3)   Anexa III - Plan de activitate;

4)   Anexa IV- Proces verbal de evaluare şi avizare a rezultatelor.

Prezentul contract s-a încheiat şi semnat în 3 (trei) exemplare, toate având valoare de original, din care un exemplar pentru Contractor, un exemplar pentru Autoritatea Contractantă.

CONTRACTOR

Rector / Director,

__________________________

Director economic Oficiul juridic,

__________________________

              

Oficiul juridic

__________________________

AUTORITATEA CONTRACTANTA

Preşedinte,

Anton Anton

Director General,

Doina Mitea

Oficiu Juridic,

Cătălina Sofia Damian

ANEXA Ia, "Program ştiinţific "

la contractul nr._______

CONTRACTOR __________________________________

LISTA PROGRAMELOR ŞTIINŢIFICE DE CERCETARE7ESF PE ANUL

I. Contracte de cercetare -programe ştiinţifice noi

NR. CRT

COD CNCSIS

DIRECTOR PROIECT

TITLUL GRANTULUI

ANUL DE DERULARE

(I)

SUMA TOTALĂ APROBATĂ (RON)

FAZA

(denumire fază)

TERMEN

DE

EXECUŢIE

FAZA

VALOARE

NECESARĂ

FAZĂ

RON

1.

Faza unică an:

____

_____

____

____

2.

Faza unică an:

_____

_____

____

____

TOTAL I: _____________________   RON

II. Contracte de cercetare - programe ştiinţifice în continuare**

NR. CRT

COD CNCSIS

DIRECTOR PROIECT

TITLUL GRANTULUI

ANUL DE DERULARE

(II sau III)

SUMA TOTALĂ APROBATĂ

(RON)

FAZA

(denumire fază)

TERMEN

DE

EXECUŢIE

FAZĂ

VALOARE

NECESARĂ

FAZĂ

RON

1.

Faza unică an:

_____

_____

_____

_____

2.

Faza unică an:

_____

_____

_____

_____

TOTAL II:__________________________  RON

*   Se vor înscrie proiectele noi prezentate la competiţie şi aprobate în anul___________

** Se vor înscrie granturile în continuare, în al doilea sau al treilea an de derulare, aprobate de către MEC la recomandarea CNCSIS pentru finanţarea în anul _____

NOTA: Oricare contract de grant trebuie să aibă prevăzută cel puţin o fază, cea finală/unică.

TOTAL GENERAL (I+II):____________________RON

RECTOR/DIRECTOR,

__________________

CONTABIL SEF,

___________________

ANEXA Ib, " EUROCORES"

la contractul nr.____________

CONTRACTANT___________________________

LISTA PROGRAMELOR ŞTIINŢIFICE DE CERCETARE/ESF PE ANUL

I. Contracte de cercetare - programe EUROCORES noi*

NR. CRT

COD CNCSIS

DIRECTOR PROIECT

TITLUL GRANTULUI

ANUL DE DERULARE

(I)

SUMA

TOTALĂ

APROBATĂ

(RON)

FAZA

(denumire fază)

TERMEN

DE EXECUŢIE

FAZA

VALOARE

NECESARĂ

FAZĂ

RON

1.

Faza unică an:

_______

_______

_____

______

2.

Faza unică an:

______

______

TOTAL I:____________________RON

II. Contracte de cercetare - programe EUROCORES în continuare **

NR. CRT

COD CNCSIS

DIRECTOR PROIECT

TITLUL GRANTULUI

ANUL DE DERULARE

(II sau III)

SUMA

TOTALĂ

APROBATĂ

(RON)

FAZA

(denumire fază)

TERMEN

DE

EXECUŢIE

FAZA

VALOARE

NECESARĂ

FAZĂ

RON

1.

Faza unică an:

____

____

____

____

2.

Faza unică an:

____

____

____

____

TOTAL II :____________________RON

*   Se vor înscrie proiectele noi prezentate la competiţie şi aprobate în anul__________

** Se vor înscrie granturile în continuare, în al doilea sau al treilea an de derulare, aprobate de către MEC la recomandarea CNCSIS pentru finanţarea în anul__________.

NOTA: Oricare contract de grant trebuie să aibă prevăzută cel puţin o fază, cea finală/unică.

TOTAL GENERAL (I+II):____________________RON

RECTOR/DIRECTOR,

___________________

CONTABIL SEF,

_______________

ANEXA II la Contractul nr................../...............

Contractor: Proiect

DEVIZ CADRU ANTECALCUL SI POSTCALCUL

Articol de calculatie

Total

2007

2008

2009

2010

2011

I

CHELTUIELI DIRECTE-TOTAL

I.1

CHELTUIELI DE PERSONAL

1.1.

Cheltuieli salariate

1.2.

Contribuţii angajator*)

1.2.a

CAS

1.2.b

Şomaj

1.2.c

CAS pentru sănătate

1.2.d

Altele

1.3.

Alte cheltuieli de personal (deplasări)

1.3 a

deplasări in tara

1.3b

deplasări in străinătate

I.2

CHELTUIELI MATERIALE SI SERVICII

2.1

Materiale consumabile

2.2

Obiecte de inventar

2.3

Servicii prestate de terţi

2.3.a

telecomunicaţii si posta

2.3.b

tipărire, editare, multiplicare

2.3.c

consultanta/asistenta tehnica

2.2.d

rapoarte independente de evaluare

2.2.e

evaluare in panel (comitet evaluare)

II

CHELTUIELI INDIRECTE-TOTAL

III

DOTĂRI INDEPENDENTE

III.1

Echipamente pentru cercetare-dezvoltare

III. 2

Mobilier şi aparatură birotică

III. 3

Calculatoare electronice şi echipamente periferice

TOTAL TARIF I+II+III

Datele se confirmă pe propria răspundere

* stabilite conform legii

Semnăturile reprezentanţilor legali şi ştampila

ANEXA III la Contractul nr.................. ...............

CONTRACTOR

_______________________

PLAN DE ACTIVITATE

Programe EUROCORES/ESF

TEMA NR. *_____ ANEXA**__________COD CNCSIS_____

Având în vedere bugetul alocat grantului, pot fi atinse următoarele obiective:

An

***

Obiective

Activităţi

Faza de decontare

****

2007

1.

1.1.

1.2

2.

2.1.

2.2.

3.

3.1.

3.2.

2008

1.

1.1.

1.2

2.

2.1.

2.2.

3.

3.1.

3.2.

2009

1.

1.1.

1.2

2.

2.1.

2.2.

3.

3.1.

3.2.

2010

1.

1.1.

1.2

2.

2.1.

2.2.

3.

3.1.

3.2.

2011

1.

1.1.

1.2

2.

2.1.

2.2.

3.

3.1.

3.2.

DIRECTOR/RECTOR,                                                      CONTABIL ŞEF,

DIRECTOR DE PROIECT,

........................................................

*    Numărul temei este nr.crt. din tabelul din Anexa Ia. Ib

** ANEXA- se trece Ia, Ib

*** Se completează pentru toţi anii financiari pentru care s-a solicitat finanţare.

**** Se va trece corelativ activităţilor, faza de decontare (intermediară, finală/unică an)

ANEXA III la Contractul nr................../...............

CONTRACTOR

______________________________

PLAN DE ACTIVITATE

Programe Stiinfice/ESF

TEMA NR. *_____ ANEXA**___________COD CNCSIS______________

Având în vedere bugetul alocat grantului, pot fi atinse următoarele obiective:

An

***

Obiective

Activităţi

Faza de decontare

****

2007

1.

1.1.

1.2

2.

2.1.

2.2.

3.

3.1.

3.2.

2008

1.

1.1.

1.2

2.

2.1.

2.2.

3.

3.1.

3.2.

2009

1.

1.1.

1.2

2.

2.1.

2.2.

3.

3.1.

3.2.

2010

1.

1.1.

1.2

2.

2.1.

2.2.

3.

3.1.

3.2.

2011

1.

1.1.

1.2

2.

2.1.

2.2.

3.

3.1.

3.2.

DIRECTOR / RECTOR,                                            CONTABIL ŞEF,

DIRECTOR DE PROIECT,

......................................................

*    Numărul temei este nr.crt. din tabelul din Anexa Ia. Ib

** ANEXA- se trece Ia, Ib

*** Se completează pentru toţi anii financiari pentru care s-a solicitat finanţare.

**** Se va trece corelativ activităţilor, faza de decontare (intermediară, finală/unică an)

ANEXA IV

AUTORITATEA CONTRACTANTA                            CONTRACTOR

Nr. şi data înregistrării                                                          Nr. şi data înregistrării

__________________                                                       __________________

NR CONTRACT:_____________

NR. TEMA_______din Anexa I____

COD CNCSIS:__________________

VALOARE TOTALĂ GRANT_______RON

FAZA (numărul din Anexa I____)_______

VALOARE FAZA _________________ RON

SE APROBĂ,

AUTORITATEA CONTRACTANTA

____________________________

AVIZE,

PROCES VERBAL DE EVALUARE SI AVIZARE A REZULTATELOR

Comisia constituită conform HG nr.735/1996, întrunită în vederea evaluării şi avizării lucrărilor efectuate în cadrul grantului nr. (nr.crt. din Anexa I__)____cod CNCSIS________cu titlul (titlul grantului)__________________________________________________________________________ __________________________________________________ care fac obiectul Contractului de grant nr._________/_______, încheiat între CNCSIS-UEFISCSU în calitate de Autoritate Contractanta şi

Contractor

________________________________________________pentru anul_____ .

(se va trece anul financiar).

EVALUEAZĂ ŞI CERTIFICĂ PE PROPRIA RĂSPUNDERE REZULTATELE CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE pentru faza (faza nr........din Anexa I___) anuală denumită (titlul fazei) _____________________________________________________________________

şi face propuneri ordonatorului principal de credite privind finanţarea grantului, după cum urmează:

I. EVALUAREA REZULTATELOR:

a)    Stadiul atins în derularea grantului în raport cu obiectivele prevăzute iniţial:

b)   Valoarea şi nivelul ştiinţific al rezultatelor obţinute până în stadiul respectiv:

c)   Măsura în care rezultatele au fost difuzate (articole, cărţi, comunicări) alte constatări:

d)   Modul de utilizare a fondurilor până în stadiul respectiv:

II PROPUNERI: (alternative nu se pot cumula)

a) Având în vedere rezultatele evaluării Comisia AVIZEAZĂ lucrările evaluate conform Capitolului I lit. a-d din prezentul proces verbal şi propune ordonatorului de credite acordarea sumei

de ______________________RON, in litere (________________________)

reprezentând decontarea tranşei prevăzută în contract pentru faza (faza)______________.

De asemenea Comisia propune (numai dacă este cazul) ca decontarea tranşei să se facă începând cu data de______________în loc de data de___________, prevăzută în Anexa I la, Contract pentru motivul:______________________________________________________________

b)   Având în vedere rezultatele evaluării, Comisia AVIZEAZĂ lucrările evaluate conform Capitol I lit. a-d din prezentul proces verbal şi propune ordonatorului de credite majorarea cuantumului tranşei de finanţare, prevăzut pentru data de_______________, de la suma de_____________________RON la suma de___________________________RON (în litere______________), în cadrul valorii temei aprobate, pentru motivul: ___________________________________________  .                                

De asemenea Comisia propune (numai dacă este cazul) ca decontarea tranşei de finanţare,majorată, să se facă începând cu data de________________, în loc de data de________________, prevăzută în Anexa I la Contract, pentru motivul: __________________________________  ___________________________________________________ .

c) Având în vedere concluziile cuprinse la Capitolul I din prezentul proces verbal, Comisia AVIZEAZĂ lucrările de cercetare pentru suma de________________RON (în litere_____________________________________) şi propune ordonatorului de credite reducerea tranşei (tranşelor) de finanţare, astfel:

-faza___________suma prevăzută în contract_____________________RON

suma propusă  _____________________RON

-faza___________suma prevăzută în contract_____________________RON

suma propusă _____________________RON

pentru motivul:_______________________________________________

d) Având în vedere concluziile cuprinse la Capitolul I din prezentul proces verbal, Comisia NU AVIZEAZĂ CONTINUAREA lucrărilor de cercetare la tema nr.______,cod CNCSIS__________ şi propune ordonatorului de credite sistarea finanţării pentru următoarele motive:_____________________________________________________________________________________ .

Lucrările executate până la aceasta fază, SE AVIZEAZĂ pentru suma de_____________RON

(în litere:_____________________________________________________________) RON, existând următoarele posibilităţi de valorificare:__________ ____________________________________________________ .

e) Având în vedere concluziile cuprinse la Capitolul I din prezentul proces verbal, Comisia NU AVIZEAZĂ lucrările de cercetare la tema nr._________Anexa I__cod CNCSIS_____________şi propune ordonatorului de credite sistarea finanţării, restituirea sumelor acordate până în prezent, în suma de ___________________RON, precum şi suportarea de către_________________________________________________________________

_______________________________________________________________________________________________________________________

a penalităţilor prevăzute în contract, pentru următoarele motive:_______________________________________________________________ .

* * *

Evaluarea şi  avizarea lucrărilor s-a efectuat pe baza constatărilor făcute  de  Comisie  la CONTRACTOR, precum şi pe baza următoarelor documente (solicitate de către Comisie): Procesul verbal de evaluare şi avizare în 2 ex., Devizul postcalcul în 2 ex., sinteza lucrării în 2 ex.

Prin semnarea de către CONTRACTOR a prezentului proces verbal acesta confirmă constatările Comisiei şi îşi însuşeşte propunerile acesteia. Prezentul proces verbal, pentru prevederile cuprinse în Capitolul II lit. a,b şi c ţine loc de act adiţional la Contract.

Prin semnarea de către CONTRACTOR a prezentului proces verbal acesta certifică faptul că toate mijloacele fixe şi obiectele de inventar achiziţionate în cadrul grantului au fost înregistrate în patrimoniul universităţii în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Prezentul proces verbal s-a încheiat în patru exemplare, din care două pentru CONTRACTOR şi două pentru AUTORITATEA CONTRACTANTA.

COMISIA DE EVALUARE ŞI AVIZARE

Numele şi prenumele                                                           Semnătura

PREŞEDINTE:                                                                   ________________

Membri:                                                                ________________

Secretar:                                                               ________________

CONTRACTOR: (nume, prenume, semnături, ştampila)

RECTOR / DIRECTOR,

___________________

___________________

DIRECTOR PROIECT,

___________________

___________________

CONTABIL ŞEF,

__________________

__________________

ANEXA Nr. 5 la norme

CONSILIUL NATIONAL AL CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR

COMISIA DE SPECIALITATE:   COD SUBCOMISIE:       DOMENIU

FISA PRIVIND EVALUAREA PROIECTULUI DE CĂTRE COMISIA DE SPECIALITATE

- proiecte de tip ESF -

Titlul proiectul:

Tipul proiectului:

Denumirea persoanei juridice aplicante:

Director de proiect:

COD CNCSIS: |________|

====================================================================================================

1. APRECIERILE COMISIEI PE CRITERII.

Pe criterii, notaţi observaţiile comisiei. Pentru criteriile la care comisia modifica punctajul, justificările sunt obligatorii.

A. Implicaţia asupra cercatării la nivel naţional (1-10 puncte)                                                                              |_______|

........................................................................................................................................................................ .........................................................

........................................................................................................................................................................ .........................................................

B. Raportarea la obiectivele naţionale prioritare ale cercetării ştiinţifice ( 1-10)                                                    |_______|

........................................................................................................................................................................ .........................................................

........................................................................................................................................................................ .........................................................

C.   Implicaţii asupra altor programe /proiecte internaţionale în derulare (1-10)                                                    |_______|

........................................................................................................................................................................ ........................................................................................................................................................................ ................................................................

D. Corelarea rezonabilă a devizului estimativ cu preţurile de piaţă (1-20)                                                             |_______|

........................................................................................................................................................................ .........................................................

........................................................................................................................................................................ .........................................................

E. Posibile soluţii brevetabile, invenţii, mărci, desene şi modele industriale, drepturi de autor şi conexe (1-1           |_______|          

........................................................................................................................................................................ .........................................................

........................................................................................................................................................................ .........................................................

F. Resursa umană (1-5)                                                                         |_______|

........................................................................................................................................................................ .........................................................

........................................................................................................................................................................ .........................................................

G.Infrastructura de cercetare oferă condiţii necesare realizării proiectului (1-15)                                                                                    |_______|

........................................................................................................................................................................ .........................................................

........................................................................................................................................................................ .........................................................

H. Structura bugetului (1-20 )                                                                |_______|

........................................................................................................................................................................ .........................................................

........................................................................................................................................................................ .........................................................

2. SCOR COMISIE                                                                              |_______|

3. BUGETUL SOLICITAT AN CURENT - RON                               |_______|

4. BUGETUL PROPUS PENTRU ANUL CURENT DE CĂTRE MEMBRU COMISIE - RON                                                                                             |_______|

5. OBSERVAŢII……………………………………………………………….......................................................................................................

........................................................................................................................................................................ ........................................................................................................................................................................ ..................................................................................................................

MEMBRU COMISIE (nume, prenume):..........................................

Data...........................                                               Semnătura...........................

6. STATUTUL DUPĂ EVALUARE (minim pentru finanţare 80 de puncte):

1. Finanţat                                                                       |_________|                                    

2. Respins

7. BUGETUL PROPUS SPRE APROBARE RON        |_________|

PREŞEDINTE COMISIE                                            Semnătura.................


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 4521/2006

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 4521 din 2006
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 4521/2006
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu