ORDIN Nr. 3577
din 30 martie 2009
privind acordarea
acreditarii pentru unitatea de învatamant preuniversitar particular Scoala
Postliceala „Louis Pasteur" din Campina
ACT EMIS DE:
MINISTERUL EDUCATIEI SI CERCETARII
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 244 din 13 aprilie 2009
Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea
calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările
ulterioare,
ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr.
1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al
Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Invăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,
luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului
nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea
autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de
educaţie,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr.
21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie
a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de
acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,
luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr.
15 din 25 noiembrie 2008 privind propunerea de acordare a acreditării pentru
unităţile de învăţământ preuniversitar particular evaluate în perioada mai -
noiembrie 2008,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 51/2009 privind
organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării,
ministrul educaţiei, cercetării şi inovării emite prezentul ordin.
Art. 1. - Se acordă acreditarea pentru unitatea de
învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceala „Louis Pasteur"
din Câmpina, pentru nivelul de învăţământ „postliceal", domeniul „sănătate
şi asistenţă pedagogică", calificarea profesională „asistent medical
generalist", cu sediul în str. Al. I. Cuza nr. 12, localitatea Câmpina, judeţul Prahova.
Art. 2. - Unitatea de învăţământ preuniversitar
particular Şcoala Postliceala „Louis Pasteur" din Câmpina, acreditată
potrivit dispoziţiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat şi de
interes public, parte a sistemului naţional de învăţământ şi beneficiază de
toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege, începând cu anul şcolar
2009-2010.
Art. 3. - (1) Unitatea de învăţământ preuniversitar
particular Şcoala Postliceala „Louis Pasteur" din Câmpina dispune de
patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat şi va fi utilizat
numai în interesul învăţământului.
(2) In caz de desfiinţare,
dizolvare sau lichidare, patrimoniul unităţii de învăţământ preuniversitar
particular Şcoala Postliceala „Louis Pasteur" din Câmpina revine fondatorilor.
Art. 4. - Personalul didactic, didactic auxiliar şi
personalul nedidactic din unitatea de învăţământ autorizată, angajat conform
prevederilor legii, se preia la unitatea de învăţământ
preuniversitar particular acreditată Şcoala
Postliceala „Louis Pasteur" din Câmpina.
Art. 5. - Unitatea de învăţământ preuniversitar
particular Şcoala Postliceala „Louis Pasteur" din Câmpina are dreptul de a
organiza examene de absolvire şi poate gestiona şi elibera acte de studii,
recunoscute de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
Art. 6. - Unitatea de învăţământ preuniversitar
particular Şcoala Postliceala „Louis Pasteur" din Câmpina este
monitorizată şi controlată periodic de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi
Inovării, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Invăţământul
Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Prahova, în
vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.
Art. 7. - Asociaţia Mutuală „Amus" France,
unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Şcoala Postliceala
„Louis Pasteur" din Câmpina, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării,
Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Invăţământul Preuniversitar,
respectiv Inspectoratul Şcolar al Judeţului Prahova vor duce la îndeplinire
prevederile prezentului ordin.
Art. 8. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Ministrul educaţiei, cercetării şi inovării,
Ecaterina Andronescu