Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.3450 din 07.12.2020

pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, aprobat prin Ordinul ministrului culturii nr. 2.173/2013
ACT EMIS DE: Ministerul Culturii
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 1294 din 28 decembrie 2020



SmartCity1

În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (4) şi ale art. 34 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în baza art. 11 alin. (1) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul culturii emite următorul ordin: Articolul IRegulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, aprobat prin Ordinul ministrului culturii nr. 2.173/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 15 aprilie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează, după cum urmează: 1. La articolul 4, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(5) Secretarul Comisiei este şeful compartimentului de specialitate din cadrul Ministerului. Prin ordin al ministrului culturii se vor desemna şi supleanţi ai secretarului Comisiei, din compartimentul de specialitate din cadrul Ministerului, care vor îndeplini atribuţiile secretarului, atunci când acesta nu poate participa la lucrările Comisiei, respectiv ale Biroului Comisiei. 2. La articolul 6, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(3) Secretarii secţiunilor de specialitate şi supleanţii acestora sunt numiţi prin ordin al ministrului culturii, dintre specialiştii compartimentului de specialitate din cadrul Ministerului. 3. La articolul 7, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(4) Comisiile zonale şi teritoriul de competenţă al fiecărei comisii sunt următoarele:a)Comisia zonală 1, cu sediul la Bucureşti, cuprinde municipiul Bucureşti; b)Comisia zonală 2, cu sediul la Braşov, cuprinde judeţele Harghita, Braşov şi Covasna; c)Comisia zonală 3, cu sediul la Cluj, cuprinde judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj; d)Comisia zonală 4, cu sediul la Constanţa, cuprinde judeţele Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa şi Tulcea; e)Comisia zonală 5, cu sediul la laşi, cuprinde judeţele laşi, Bacău şi Vaslui; f)Comisia zonală 6, cu sediul la Satu Mare, cuprinde judeţele Satu Mare, Bihor şi Maramureş; g)Comisia zonală 7, cu sediul la Suceava, cuprinde judeţele Suceava, Botoşani şi Neamţ; h)Comisia zonală 8, cu sediul la Ploieşti, cuprinde judeţele Prahova, Ilfov şi Giurgiu; i)Comisia zonală 9, cu sediul la Sibiu, cuprinde judeţele Sibiu, Alba şi Mureş; j)Comisia zonală 10, cu sediul la Buzău, cuprinde judeţele Buzău, Brăila, Galaţi, Vrancea; k)Comisia zonală 11, cu sediul la Târgu Jiu, cuprinde judeţele Gorj, Dolj, Mehedinţi şi Olt; l)Comisia zonală 12, cu sediul la Timişoara, cuprinde judeţele Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş-Severin; m)Comisia zonală 13, cu sediul la Piteşti, cuprinde judeţele Argeş, Dâmboviţa, Teleorman şi Vâlcea. 4. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 8
(1) Fiecare comisie zonală are ca secretar, numit prin ordin al ministrului culturii, directorul executiv al direcţiei judeţene pentru cultură, respectiv a municipiului Bucureşti, în care îşi are sediul comisia zonală.
(2) Prin ordinul de desemnare prevăzut la alin. (1) se vor nominaliza şi funcţionarii din subordinea directorului executiv, cu atribuţii în domeniul protejării monumentelor istorice care vor îndeplini atribuţiile secretarului, în situaţia în care acesta nu poate participa la lucrările comisiei zonale.
5. La articolul 9, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (31), cu următorul cuprins: (31) Membrii Comisiei, membrii secţiunilor de specialitate ale acesteia şi cei ai comisiilor zonale au obligaţia ca, în cazul în care se abţin de la vot sau propun respingerea avizării, să motiveze aceste situaţii, în scris, cu consemnarea lor în procesul-verbal. 6. La articolul 9, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(5) Pentru evitarea conflictelor de interese, pe perioada exercitării mandatului, membrii nu vor asista la dezbaterile şi la votul privind acele documentaţii supuse analizării şi avizării la a căror pregătire, elaborare, verificare au participat sau participă aceştia, soţii ori soţiile sau rudele de gradul I, precum şi în cazul în care ar avea o relaţie contractuală, în desfăşurare, inclusiv un raport de serviciu, cu persoane fizice ori juridice care au calitatea de elaborator, comanditar sau beneficiar al respectivelor documentaţii. 7. La articolul 9, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(6) În scopul cunoaşterii şi asumării angajamentelor prevăzute la alin. (2), (4) şi (5), membrii Comisiei, membrii secţiunilor de specialitate ale acesteia şi cei ai comisiilor zonale semnează, până cel târziu la prima şedinţă la care participă, declaraţia privind confidenţialitatea şi imparţialitatea, potrivit modelului cuprins în anexa nr. 1. 8. La articolul 10 alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins: d)absenţe nemotivate, potrivit prevederilor prezentului regulament, respectiv absenţe la 3 şedinţe consecutive sau 4 absenţe nemotivate, în cursul unui an calendaristic; 9. La articolul 10 alineatul (1), după litera d) se introduce o literă nouă, litera d1), cu următorul cuprins: d1) necompletarea tuturor fişelor de vot sau netransmiterea acestora în termenul prevăzut la art. 17 alin. (9), la trei şedinţe la care a participat; 10. La articolul 10, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins: (11) Potrivit prezentului regulament, absenţele membrilor pot fi motivate doar în situaţii legate de starea de sănătate sau evenimente familiale deosebite. 11. La articolul 13, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins: c)formulează propunerile de clasare, declasare, neclasare sau nedeclasare şi schimbarea grupei de clasare a monumentelor istorice, care sunt înaintate spre analiză plenului Comisiei; 12. La articolul 15 alineatul (1), literele l) şi m) se modifică şi vor avea următorul cuprins: l)propun, conform art. 33 alin. (2) din Legea nr. 422/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, avizul pentru documentaţiile privind intervenţii asupra monumentelor istorice clasate în grupa A din categoriile ansamblurilor şi siturilor, cu excepţia acelor documentaţii care se referă la imobile care beneficiază simultan şi de regimul de protecţie al monumentelor istorice care sunt clasate în grupa A din categoria m - monument şi în una dintre categoriile II - Arhitectură, III - Monumente de for public sau IV - Monumente memoriale/funerare, atunci când nu intră sub incidenţa prevederilor de la lit. i); m)propun, conform art. 33 alin. (2) din Legea nr. 422/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, avizul pentru intervenţii asupra imobilelor situate în zonele de protecţie a monumentelor istorice şi în zonele construite protejate, pentru care nu există documentaţii de urbanism avizate de Minister sau de serviciile publice deconcentrate, cu excepţia intervenţiilor asupra monumentelor clasate în grupa A; 13. Articolul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 16
(1) Deciziile Comisiei, ale secţiunilor, ale Biroului Comisiei, precum şi ale comisiilor zonale se iau, de regulă, cu majoritatea simplă a voturilor, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. În caz de balotaj, votul preşedintelui de şedinţă este hotărâtor.
(2) Cvorumul de şedinţă este întrunit în condiţiile prezenţei a:a)cel puţin doisprezece membri, pentru şedinţele plenului Comisiei; b)cel puţin patru membri, pentru şedinţele Biroului Comisiei; c)cel puţin şase membri, pentru şedinţele secţiunilor de specialitate ale Comisiei; d)cel puţin şapte membri, pentru şedinţele comisiilor zonale.
(3) În cazul neîntrunirii cvorumului menţionat la alin. (2), şedinţa se reprogramează în cel mai scurt timp posibil.
(4) Înaintea votului final ce va fi exprimat asupra fiecărui punct aflat pe ordinea de zi, în cazul în care există membri care se află în situaţia prevăzută la art. 18 alin. (8) şi care nu pot participa la vot sau dacă la momentul votului lipsesc unii membri, preşedintele va verifica întrunirea cvorumului legal. Dacă nu se întruneşte cvorumul de şedinţă prevăzut la alin. (2), preşedintele amână votarea până la întrunirea cvorumului legal sau decide reprogramarea conform prevederilor alin. (3).
14. Articolul 17 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 17
(1) Comisia, secţiunile de specialitate ale acesteia, Biroul Comisiei şi comisiile zonale lucrează în şedinţe ordinare şi extraordinare.
(2) Şedinţele au loc, de regulă, după cum urmează: pentru comisiile zonale, una sau două şedinţe, după caz, în prima ori a doua săptămână din lună; pentru secţiunile de specialitate, în a treia săptămână din lună; pentru Biroul şi plenul Comisiei, în ultima săptămână din lună.
(3) Şedinţele Comisiei, ale Biroului Comisiei, secţiunilor de specialitate, precum şi ale comisiilor zonale sunt conduse de către preşedinte sau, în lipsa acestuia, de către vicepreşedinte ori de un preşedinte de şedinţă ales dintre membrii prezenţi, situaţie care se consemnează în procesul-verbal.
(4) Participarea la şedinţe a membrilor Comisiei este obligatorie. Absenţele motivate sau nemotivate se consemnează de către secretar în procesul-verbal.
(5) În situaţii excepţionale, secretariatul Comisiei poate convoca, în şedinţă extraordinară, Comisia, Biroul Comisiei sau secţiunile de specialitate ale Comisiei. Convocarea şedinţelor extraordinare ale comisiilor zonale se face de către secretariatul acestora.
(6) În funcţie de disponibilităţile tehnice, şedinţele se pot desfăşura fără participarea fizică, în acelaşi spaţiu, a tuturor funcţionarilor implicaţi, membrilor comisiilor şi invitaţilor, cu asigurarea dezbaterilor din comisie prin telefon sau videoconferinţă şi comunicarea fişelor de vot completate de membri prin mijloace electronice.
(7) Şedinţele menţionate la alin. (6) se desfăşoară în baza dispoziţiei conducătorului compartimentului de specialitate din cadrul Ministerului sau serviciului public deconcentrat, care asigură secretariatul, cu precizarea condiţiilor specifice de desfăşurare a acestora.
(8) Membrii comisiilor de specialitate transmit, până la termenul stabilit de secretariatul comisiei, fişa de vot asumată prin semnătură.
(9) Transmiterea fişelor de vot, prin mijloacele electronice, se face în termenul stabilit de secretariatul comisiei de specialitate, dar nu mai târziu de 5 zile calendaristice de la data finalizării şedinţei, în caz contrar fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. d1).
15. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 18
(1) Convocarea Comisiei, a Biroului Comisiei, a secţiunilor de specialitate ale acesteia sau a comisiilor zonale se face de către secretarii acestora.
(2) Ordinea de zi, conţinând documentaţii depuse cu cel puţin trei zile lucrătoare înainte de data şedinţei, este stabilită de către secretarul Comisiei sau al secţiunii de specialitate ori de secretarii comisiilor zonale, după caz, şi este făcută publică prin afişare la sediul sau pe site-ul Ministerului ori al serviciului public deconcentrat, după caz.
(3) Pe ordinea de zi pot fi incluse, pentru a fi supuse analizei, şi documentaţii, în vederea consultării prealabile.
(4) Subiectele de pe ordinea de zi se analizează de către membrii Comisiei, ai Biroului Comisiei, ai secţiunilor de specialitate ale sale sau de către cei ai comisiilor zonale şi, după caz, pe baza prezentării punctului de vedere al specialistului din cadrul Ministerului sau al serviciilor sale deconcentrate.
(5) Fişele de vot sunt, în mod obligatoriu, completate, în partea introductivă, înainte de analiza în şedinţă, cu informaţii privind identificarea documentaţiei şi a obiectivului la care aceasta se referă, regimul de protecţie, propunerile supuse analizei comisiei, punctele de vedere ale specialiştilor din cadrul compartimentului de specialitate din cadrul Ministerului sau din cadrul serviciului public deconcentrat al Ministerului, cărora li sa repartizat lucrarea, potrivit modelului fişei de vot, sub semnătura acestora.
(6) Propunerile se consemnează de fiecare membru, în fişa de vot, al cărei conţinut este prevăzut în anexele nr. 2 şi nr. 3, şi se anexează la procesul-verbal al şedinţei.
(7) Nu pot participa la dezbaterile Comisiei, ale secţiunilor de specialitate ale acesteia sau ale comisiilor zonale şi la vot persoanele care au contribuit direct sau indirect ori prin soţ sau soţie ori prin rude de gradul I la pregătirea/elaborarea/verificarea documentaţiei supuse analizei, precum şi persoanele fizice sau juridice care au calitatea de elaborator/comanditar/beneficiar al respectivelor documentaţii. Membrii comisiilor aflaţi în situaţia descrisă la art. 9 alin. (5) părăsesc sala înaintea dezbaterii şi votului.
(8) Membrii aflaţi în situaţia menţionată la alin. (7) menţionează în fişa de vot motivul pentru care nu pot participa la şedinţa respectivă, acesta fiind menţionat şi în procesul-verbal de şedinţă, de către secretar.
(9) Pot participa la şedinţele Comisiei, ale secţiunilor de specialitate ale acesteia sau ale comisiilor zonale funcţionarii publici, angajaţii, colaboratorii din cadrul Ministerului/serviciului public deconcentrat care au ca atribuţie/obligaţie prezentarea documentaţiei/subiectului cuprinse/cuprins pe ordinea de zi, precum şi specialiştii desemnaţi în acest scop, de către Institutul Naţional al Patrimoniului.
(10) Persoanele interesate pot asista, în limita locurilor şi a mijloacelor tehnice disponibile, la prezentările şi dezbaterile din cadrul şedinţelor Comisiei, ale secţiunilor de specialitate ale acesteia sau ale comisiilor zonale, în care se analizează, dezbat sau votează proiecte care se finanţează din fonduri publice, cu condiţia să depună o solicitare scrisă în acest sens la secretariatul comisiei respective, în care să precizeze datele personale de identificare, depusă cel târziu până la începutul şedinţei respective. Persoanele interesate care asistă la şedinţă nu au dreptul să intervină în cadrul discuţiilor sau să înregistreze şedinţa audio, foto, video şi sunt obligate să părăsească sala înainte de momentul votului.
(11) Se interzice participarea sau asistarea la şedinţele comisiilor a persoanelor care tulbură desfăşurarea şedinţelor. Respectivele persoane vor părăsi sala de şedinţă la solicitarea preşedintelui sau a secretarului Comisiei. Secretarul Comisiei, împreună cu personalul de pază al instituţiei sau autorităţii, unde se desfăşoară şedinţa, asigură o atmosferă de lucru calmă şi echilibrată.
(12) Prin excepţie de la prevederile alin. (10), presa poate înregistra audio, foto sau video şedinţa, fără a asista la momentul votului, cu respectarea prevederilor legale referitoare la drepturile de autor şi la datele cu caracter personal.
(13) Arhitectul-şef, membru al comisiei zonale, nu participă la votul privind documentaţiile referitoare la imobile din judeţul în care acesta activează ca arhitect-şef şi pentru care urmează să semneze autorizaţia de construire sau de desfiinţare.
(14) Persoanele interesate pot interveni în cadrul discuţiilor, doar dacă preşedintele le dă cuvântul şi cu încadrarea în timpul stabilit de acesta
16. La articolul 21, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins: Articolul 21
(1) Secretarul alcătuieşte ordinea de zi, întocmeşte procesul-verbal, asigură semnarea listei de prezenţă de către toţi membrii Comisiei prezenţi la fiecare şedinţă şi colectează fişele de vot.
(2) Procesul-verbal al şedinţei cuprinde rezumatul dezbaterilor la fiecare subiect şi rezultatul votului.
17. Articolul 22 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 22
(1) Fişa de vot cuprinde propunerea de avizare formulată de comisia de specialitate, precum şi observaţiile, recomandările şi/sau condiţiile propuse, certificate prin semnătură olografă.
(2) Fişa menţionată la alin. (1) se anexează la procesul-verbal al şedinţei.
(3) Procesul-verbal al şedinţei poate fi consultat de membrii comisiei şi ai comisiilor zonale, de funcţionarii compartimentului de specialitate din Minister şi de cei ai serviciilor sale deconcentrate şi este pus la dispoziţie conducerii Ministerului, demnitarilor, organelor şi instituţiilor abilitate prin lege.
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), fişa de vot este considerată validă dacă este semnată olograf şi transmisă, în fotocopie, prin mijloace electronice, în situaţia şedinţelor desfăşurate conform prevederilor art. 17 alin. (6).
(5) Fişa de vot utilizată în şedinţele organizate în condiţiile menţionate la art. 17 alin. (6) este prevăzută în anexa nr. 3.
18. La articolul 28, alineatele (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
(3) În procesul-verbal se consemnează rezumatul dezbaterilor şi concluziile la fiecare subiect.
(4) Concluzia dezbaterii, formulată de preşedinte, aprobată prin vot de membrii Comisiei se consemnează în fişa de vot prevăzută în anexa nr. 2.
19. La articolul 30, alineatele (11) şi (12) se modifică şi vor avea următorul cuprins: (11) În situaţiile în care propunerile Comisiei/Biroului Comisiei/secţiunilor de specialitate sau ale comisiilor zonale fac necesare modificări sau completări ale documentaţiei supuse avizării, care trebuie realizate până la emiterea avizului, propunerile se comunică de către Minister, prin compartimentul de specialitate, sau de către serviciile publice deconcentrate ale acestuia, după caz, beneficiarului documentaţiei. (12) După realizarea modificărilor sau completărilor solicitate, Ministerul, respectiv serviciile publice deconcentrate emit avizul sau supun documentaţia completată unei noi analize a comisiei, după caz. 20. La articolul 33, alineatele (2) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
(2) Contestaţiile depuse cu respectarea termenului prevăzut la alin. (1) sunt comunicate spre a fi analizate şi soluţionate Biroului Comisiei împreună cu documentaţia, punctul de vedere prevăzut la art. 29 alin. (5) şi punctele de vedere ale funcţionarilor din cadrul compartimentului de specialitate din cadrul Ministerului Culturii, cărora li s-a repartizat lucrarea. ........ ................ ................ ................ ................ ........ ..........
(5) Contestaţia prevăzută la alin. (4) este transmisă Comisiei prin grija secretarului, în vederea analizării în plenul acesteia, cu respectarea termenului prevăzut mai sus, împreună cu documentaţia şi punctele de vedere ale funcţionarilor compartimentului de specialitate din cadrul Ministerului Culturii, cărora li s-a repartizat lucrarea.
21. La articolul 34 alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 34
(1) Pentru activitatea desfăşurată în cadrul Comisiei, secţiunilor şi comisiilor zonale, membrii acestora au dreptul la o indemnizaţie lunară, pentru fiecare dintre comisiile din care fac parte, care se stabileşte prin ordin al ministrului culturii, precum şi la decontarea cheltuielilor de deplasare şi cazare, precum şi a altor cheltuieli efectuate în vederea participării la şedinţe, pe baza documentelor justificative.
22. La articolul 34, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(4) Indemnizaţiile şi decontarea cheltuielilor de participare la şedinţe se plătesc de către:a)Minister, pentru membrii de drept sau invitaţii Comisiei şi ai secţiunilor de specialitate ale acesteia, pe baza listei de prezenţă şi a documentelor contabile justificative; b)serviciile publice deconcentrate ale Ministerului, care asigură secretariatul comisiilor zonale, pentru membrii comisiilor zonale menţionate la art. 7 alin. (4), inclusiv pentru preşedinte, pentru activitatea desfăşurată în cadrul comisiei zonale respective, pe baza listei de prezenţă şi a documentelor justificative. 23. La articolul 34, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
(5) În vederea ducerii la îndeplinire a prevederilor alin. (4) lit. b), serviciile publice deconcentrate asigură plăţile pentru indemnizaţii şi cheltuieli de participare din venituri proprii. 24. După articolul 35 se introduce un articol nou, articolul 351 cu următorul cuprins: Articolul 351
(1) Comisia, Biroul, secţiunile de specialitate ale acesteia şi comisiile zonale au obligaţia să elaboreze un raport de activitate, la încheierea fiecărui an de activitate, precum şi la încetarea mandatului, care să conţină prezentarea activităţii, precum şi propuneri şi observaţii pentru îmbunătăţirea funcţionării comisiilor, acesta urmând a se publica în Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice şi pe pagina de internet a Ministerului Culturii.
(2) Secretariatele sprijină comisiile în vederea întocmirii rapoartelor de activitate menţionate la alin. (1).
(3) Lista avizelor se publică trimestrial, pe pagina de internet a Ministerului Culturii şi a serviciilor publice deconcentrate.
25. La anexa nr. 1 „Declaraţia privind confidenţialitatea şi imparţialitatea", litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: a)pe durata mandatului, în calitate de membru sau invitat, nu voi asista la dezbaterile şi la votul Comisiei, referitor la documentaţii la a căror pregătire/elaborare/verificare am participat sau particip şi care sunt supuse analizării şi avizării sau la a căror pregătire/elaborare/verificare au participat/ participă soţul sau soţia, rudele de gradul I, precum şi în cazul în care aş avea o relaţie contractuală cu persoane fizice ori juridice care au calitatea de elaborator/comanditar/beneficiar al respectivelor documentaţii; 26. Anexa nr. 2 „Fişa de vot - exemplul A" se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin. 27. Anexa nr. 3 „Fişa de vot - exemplul B" se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul IIDocumentaţiile care nu au finalizat procesul de analizare/avizare în cadrul comisiilor zonale a căror competenţă teritorială a fost modificată prin efectul prevederilor art. I pct. 3 vor fi trimise, spre analizare, comisiei zonale competente, prin grija secretarului comisiei zonale, care va asigura înştiinţarea beneficiarului/solicitantului. Articolul IIIÎn termen de 30 de zile de la publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, dar nu mai târziu de prima şedinţă a comisiilor din care fac parte, membrii Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, ai Biroului şi ai secţiunilor de specialitate şi ai comisiilor zonale au obligaţia să depună Declaraţia privind confidenţialitatea şi imparţialitatea, modificată potrivit art. I pct. 25. Articolul IVModificarea structurii şi componenţei comisiilor zonale a căror competenţă teritorială a fost modificată prin efectul prevederilor art. I pct. 3 se va realiza fără a afecta mandatul aflat în curs al membrilor numiţi şi cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 7 alin. (1), (3) şi (5) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, aprobat prin Ordinul ministrului culturii nr. 2.173/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul VÎn termen de 30 de zile de la publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin ordin al ministrului culturii se vor desemna supleanţii secretarilor prevăzuţi la art. I pct. 1 şi 4. Articolul VIDirecţia patrimoniu cultural din cadrul Ministerului Culturii şi serviciile publice deconcentrate ale acestuia vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul VII Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.p. Ministrul culturii,Camelia Veronica Marcu,secretar generalBucureşti, 7 decembrie 2020.Nr. 3.450.ANEXA Nr. 1(Anexa nr. 2 la regulament) FIŞA DE VOT exemplul A -Fişa de vot nr. ....1 Anexa la procesul-verbal al şedinţei2 ........ ........ ............ din data de ........ ........... Nr. înregistrare3: ........ ................ ................ Obiectivul4: ........ ................ ........ .............. Regim de protecţie5: ........ ................ ............ Adresa: ........ ................ ................ ............ Faza6: ........ ................ ................ ............ Proiectant/elaborator: ........ ................ .......... Beneficiar: ........ ................ ................ ........ Se propune7: ........ ................ ........ ............ Punct de vedere8: ........ ................ ................ Specialist DJC/DCMB/MC9 ........ ........ ............... Semnătură: ........ ................ ........ ............... DA = Propunerea comisiei formulată de preşedinte (supusă la vot membrilor comisiei, pentru care s-a constatat întrunirea numărului de voturi necesar luării unei decizii) - aviz favorabil/respingere; condiţii/recomandări, după caz: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ NU = opinii separate motivate ale membrilor comisiei Vot nominal cu privire la propunerea comisiei

Nr. crt. Numele şi prenumele Vot Observaţii/Motivaţie Semnătura
Da Nu
0 1 2 3 4 5
1. Preşedinte
2. Membru
3. Membru
4. Membru
... ........ ................ ..........

Preşedinte de şedinţă, ........ ................ ........ ........ (numele, prenumele şi semnătura) Secretar, ........ ................ ........ ........ (numele, prenumele şi semnătura) ______________1 Se trece numărul subiectului de pe ordinea de zi. 2 Se precizează comisia/structura comisiei: plenul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice (CNMI), secţiune de specialitate a CNMI, Birou CNMI comisie zonală a monumentelor istorice (CZMI). 3 Nr. de înregistrare al documentaţiei şi instituţia Ia care a fost înregistrată. 4 Imobilul la care se referă documentaţia. 5 Regimul de protecţie/Codul din Lista monumentelor istorice/Codul din Repertoriul arheologic din România. 6 Faza de proiectare. 7 Prezentarea succintă a intervenţiilor supuse avizării şi alte aspecte relevante. 8 Exprimat de DJC/DCMB, CZMI, altă secţiune a CNMI, specialist MC. 9 Numele specialistului direcţiei judeţene pentru cultură (DJC), respectiv a municipiului Bucureşti (DCMB) sau al ministrului culturii care a analizat documentaţia şi a furnizat informaţia de la notele 3-8. ANEXA Nr. 2(Anexa nr. 3 la regulament) FIŞA DE VOT exemplul B -Fişa de vot nr. .......

Anexa la procesul-verbal al şedinţei1 ............. desfăşurată în baza prevederilor art. 17 alin. 6 din Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, în data de ........ ........
Subiecte2 Observaţii3 Propunerea membrului comisiei
1. ........ ................ ............ ........ ........ ........... ........ ........ .............
2. ........ ................ ............ ........ ........ ............ ........ ........ .............
3. ........ ................ ............ ........ ........ ........... ........ ........ .............
...... ........ ................ ............ ........ ........ ........... ........ ........ .............

________1 Se precizează Comisia/structura: plenul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice (CNMI), secţiune de specialitate a CNMI, Birou CNMI, comisie zonală a monumentelor istorice. 2 Se trece nr. de înregistrare al documentaţiei şi instituţia Ia care a fost înregistrată şi denumirea documentaţiei, cu precizarea imobilului la care aceasta se referă şi a fazei de proiectare. 3 Se trece regimul de protecţie/Codul din Lista monumentelor istorice/Codul din Repertoriul arheologic din România; prezentarea succintă a aspectelor relevante referitoare la documentaţie; punctul de vedere, numele specialistului direcţiei judeţene pentru cultură, respectiv a municipiului Bucureşti sau al ministrului culturii care a analizat documentaţia şi a furnizat informaţia.



SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 3450/2020

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 3450 din 2020
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Ordin 1492 2020
    Vreau să apreciez împrumuturile Karin Sabine pentru mine un împrumut de 40.000 EUR. dacă aveți nevoie de un împrumut urgent, evitați să fiți înșelați de creditori falși și aplicați prin firma de împrumut real prin e-mail sabinhelps@gmail.com whatsapp +79267494861 ..
ANONIM a comentat Ordin 1492 2020
    Căutați o afacere, o companie sau un împrumut personal? Oferim toate tipurile de împrumuturi la rate de dobândă de 3% pe an, trimiteți-ne prin e-mail detaliile dvs. la (midland.credit2@gmail.com) pentru mai multe informații.
ANONIM a comentat Decizia 1 2020
    Căutați un împrumut de afaceri, companie sau personal? Oferim tot felul de împrumuturi la rate de dobândă de 3% pe an, trimiteți-ne prin e-mail cu detaliile dvs. la (midland.credit2@gmail.com) pentru mai multe informații.
ANONIM a comentat Hotărârea 965 2002
    BUNA ZIUA, VA ROG SA IMI TRIMITETI SI MIE ANEXELE LA HG NR. 965/2002 LA ADRESA DE E-MAIL avocat.elenagrecu@yahoo.com Multumesc anticpat!
ANONIM a comentat Hotărârea 153 2018
    articolul 4 interzice acordarea a doua sporuri cumulate anexa 1-6 si 8 ,cum ramine cu personalul care lucreaza cu aparate de electoterapie in sectiile de recuperare,medicina fizica ?la care spor se incadreaza?
ANONIM a comentat Legea 149 2018
    Cine face propunerea conform art.10,alin 2,este ambigu
ANONIM a comentat Decretul 721 2015
    Buna ziua,acest decret prezidential nu a fost pus in aplicare niciodata,cetatenii romani care traiesc si muncesc in aceasta regiune a Germaniei sunt nevoiti sa parcurga intre 300 km si 600 km pana la München unde este Consulatul General al Romaniei si sa piarda zile intregi pentru rezolvarea unor probleme care ar fi foarte usor sa le rezolve la Stuttgart daca Ministerul Afacerilor Externe si-ar face treaba. La Munchen sediul Consulatului are un spatiu foarte mic unde isi desfasoara activitatea iar cetatenii sunt nevoiti sa stea afara in strada sa astepte formandu-se cozi de peste 100 de persoane pe zi.Ultima data cand am fost la Consulat am stat 10 ore acolo iar toaleta nu functiona,cetatenii fiind obligati sa mearga la cafenele si restaurante daca aveau nevoi fiziologice.Cel mai grav lucru este faptul ca femeili cu ,copii mici nu au un loc unde sa stea cu ei,sa-i schimbe sau sa le dea mancare.S-au adus obiceiurile din Romania si aici si acest lucru este foarte grav.Personalul in schimb este destul de amabil dar lipsa spatiului si a personalului duce la aceste situatii neplacute. De aceea este urgent neesar deschiderea Consulatului la Stuttgart !!!! Prioritatile MAE se pare ca sunt altele cum ar fi mutarea Ambasadei Romaniei in Israel. Cetatenii sunt ultima lor prioritate.Probabil pana in noiembrie 2019 se va deschide totusi consulatul pentru a crea cadru legal pentru alegerile prezidentiale.In zona Baden Württemberg traiesc peste 250.000 romani si aceste voturi vor conta pentru viitorul presedinte,asa ca poate se indura cineva si de acest cetateni uitati de autoritatile din tara !!!
ANONIM a comentat Hotărârea 757 2008
    In aceasta hotarare de guvern intra si asistentii medicali care lucreaza in sectiile de radioterapie,care fac iradierea bolnavilor oncologici???
ANONIM a comentat Legea 58 1974
    in1990 mai era in vigoare intreb
ANONIM a comentat Hotărârea 559 1990
    Din păcate această hotărâre prevede incadrarea în grupe indiferent de activitatea desfășurată a celor care lucrează în industria chimică( directori, contabili, economiști) fără deosebire adică un operator chimist este încadrat în grupă la fel ca și directorul. Ținînd cont de anul ”hotărârii” în care revoluția încă se mișca prin intreprinderi este de înțeles..oarecum.
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 3450/2020
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu