ORDIN Nr. 332
din 25 martie 2009
privind aprobarea Normei
tehnice feroviare „Vehicule de cale ferata. Prescriptii tehnice pentru revizia
si repararea amortizoarelor"
ACT EMIS DE:
MINISTERUL TRANSPORTURILOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 259 din 21 aprilie 2009
Având în vedere prevederile art. 3 alin. (2) din anexa nr. 2 „Regulament de organizare şi
funcţionare al Organismului Notificat Feroviar Român" la anexa nr. 1 „Regulamentul
de organizare şi funcţionare a Autorităţii Feroviare Române -AFER",
aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 626/1998, cu modificările şi completările
ulterioare,
în temeiul art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului
nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi
Infrastructurii, cu modificările ulterioare,
ministrul transporturilor si infrastructurii emite următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă Norma tehnică feroviară „Vehicule
de cale ferată. Prescripţii tehnice pentru revizia şi repararea
amortizoarelor", prevăzută în anexa care face parte integrantă din
prezentul ordin.
Art. 2. - Prevederile normei
tehnice feroviare prevăzute la art. 1 se aplică de către operatorii de
transport feroviar şi deţinătorii vehiculelor feroviare la întocmirea caietelor
de sarcini pentru licitarea serviciului de revizii şi reparaţii planificate ale
vehiculelor feroviare de către operatorii economici autorizaţi ca furnizori
feroviari la efectuarea reviziei şi reparaţiei amortizoarelor, precum şi la întocmirea
documentaţiei tehnice pentru revizia şi repararea amortizoarelor şi de către
Autoritatea Feroviară Română - AFER în activităţile de avizare a documentaţiei
tehnice de omologare/certificare/agrementare tehnică feroviară şi de inspecţie
tehnică a vehiculelor feroviare echipate cu amortizoare de vibraţii.
Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi
intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării.
Ministrul transporturilor şi infrastructurii,
Radu Mircea Berceanu
ANEXĂ
NORMĂ TEHNICĂ FEROVIARĂ
„Vehicule de cale ferată. Prescripţii tehnice pentru
revizia şi repararea amortizoarelor"
- cod NTF 81-007:2009 -
Preambul
Prezenta normă tehnică feroviară stabileşte
prescripţiile tehnice minimale necesare reviziei şi reparării amortizoarelor
hidraulice şi cu fricţiune care echipează vehiculele feroviare.
Prevederile prezentei norme tehnice feroviare se aplică
de către operatorii de transport feroviar deţinători de vehicule feroviare la
întocmirea caietelor de sarcini în cadrul procedurilor de achiziţii publice ale
serviciilor de revizii şi reparaţii ale vehiculelor feroviare, precum şi de
către furnizorii feroviari autorizaţi, pentru întocmirea specificaţiilor tehnice
şi a instrucţiunilor de lucru în baza cărora efectuează serviciile de revizii
şi reparaţii ale amortizoarelor.
Lucrările ce trebuie efectuate la reviziile şi
reparaţiile amortizoarelor se stabilesc în funcţie de tipul reviziei/reparaţiei
planificate a vehiculului feroviar şi fac obiectul documentaţiilor tehnice ce
conţin prescripţiile de revizie/reparaţie a vehiculului.
La elaborarea prezentei norme
tehnice feroviare s-a ţinut seama de prevederile documentelor de referinţă
menţionate în anexa nr. 1 la prezenta normă tehnică feroviară, precum şi de
documentaţia de fabricaţie şi de specificaţiile tehnice ale principalilor
producători de amortizoare.
Cifrele din parantezele drepte din cuprinsul normei
tehnice feroviare indică numerele documentelor de referinţă menţionate în anexa
nr. 1 la prezenta normă tehnică feroviară.
1. Generalităţi
1.1. Obiect
Prezenta normă tehnică feroviară stabileşte
prescripţiile tehnice minimale necesare reviziei şi reparării amortizoarelor
hidraulice şi cu fricţiune din componenţa suspensiilor vehiculelor feroviare.
Prescripţiile tehnice menţionate mai sus includ lucrările minime obligatorii
care trebuie efectuate la amortizoare, precum şi criteriile de acceptare, în
funcţie de tipul reviziei/reparaţiei la care este supus vehiculul feroviar.
1.2. Domeniul de aplicare
Prevederile prezentei norme tehnice feroviare se aplică
de către operatorii de transport feroviar deţinători de vehicule feroviare la
întocmirea caietelor de sarcini în cadrul procedurilor de achiziţii publice ale
serviciilor de revizii şi reparaţii ale vehiculelor feroviare, precum şi de
către furnizorii feroviari, autorizaţi conform [1], pentru întocmirea
specificaţiilor tehnice şi a instrucţiunilor de lucru în baza cărora efectuează
serviciile de revizii şi reparaţii ale amortizoarelor.
Specificaţiile tehnice şi caietele de sarcini pentru
revizia şi repararea amortizoarelor, după avizarea de către beneficiarii finali
şi Autoritatea Feroviară Română -AFER, vor constitui parte componentă a
documentaţiei tehnice de reparaţie a vehiculelor feroviare pe care se montează
amortizoarele.
Alegerea între repararea amortizoarelor sau înlocuirea
acestora cu altele noi similare revine beneficiarilor
finali şi deţinătorilor de vehicule feroviare, în funcţie de condiţiile de
exploatare a vehiculelor, de vitezele de circulaţie şi costurile de achiziţie
ale amortizoarelor noi sau reparate.
1.3. Scop
Asigurarea caracteristicilor şi
parametrilor de confort şi a calităţii de mers a vehiculelor feroviare pe care
se montează amortizoarele revizuite şi reparate.
1.4. Clasa de risc
Reviziile şi reparaţiile planificate ale amortizoarelor
sunt servicii feroviare critice care se încadrează în clasa de risc 1A, conform
[1].
1.5. Condiţii generale
Avându-se în vedere că prezentele prescripţii tehnice
conţin cerinţele minimale referitoare la revizia şi repararea amortizoarelor,
pentru punerea lor în aplicare este necesară elaborarea de către fiecare
furnizor al serviciilor de revizie şi reparare a documentelor tehnice de
execuţie a serviciului (specificaţii tehnice, instrucţiuni de lucru, tehnologii
etc).
Revizia şi repararea amortizoarelor se efectuează numai
în unităţi autorizate ca furnizori feroviari, serviciul de reparaţie trebuind
să fie omologat/certificat, în conformitate cu prevederile din [1].
2. Definiţii
a) amortizor-dispozitiv
special care limitează amplitudinile vibraţiilor şi ale oscilaţiilor
vehiculului feroviar sau ale părţilor sale componente;
NOTA 1: După principiul de funcţionare, amortizoarele
de vibraţii se clasifică în amortizoare hidraulice la care forţele rezistente
sunt forţe de frecare vâscoasă, fiind dependente de viteză, şi în amortizoare
cu fricţiune la care forţele rezistente sunt forţe de frecare uscată.
NOTA 2: In prezenta normă tehnică feroviară, termenul dispozitiv se referă la amortizor.
b) mentenanţă - ansamblul tuturor acţiunilor tehnice şi administrative, inclusiv
cele de supervizare, destinate menţinerii sau reintegrării unui produs într-o
stare ce permite să îndeplinească funcţiile cerute [2];
c) mentenanţă preventivă - mentenanţă efectuată la intervale predeterminate sau potrivit cu
criteriile prescrise, destinată să reducă probabilitatea unui defect ori
deteriorarea funcţionării unei entităţi (produs) [2];
NOTĂ: In prezenta normă tehnică feroviară, termenul mentenanţă
preventivă se referă la revizia/reparaţia planificată.
d) mentenanţă corectivă - mentenanţă rezultată în urma recunoaşterii unui defect şi
intenţia de a pune produsul într-o stare din care poate îndeplini funcţia
cerută [2];
NOTĂ: In prezenta normă tehnică feroviară, termenul mentenanţă
corectivă se referă la reparaţia accidentală.
e) revizie tehnică - evaluare a conformităţii, prin observare şi judecare, însoţită de
măsurare, verificare sau încercare, urmată, când este cazul, de măsuri
corective (reparaţie) pentru restabilirea stării de funcţionare;
f) reparare - întreaga
activitate necesară punerii în stare de funcţionare a amortizorului în urma
unei defectări;
g) diagramă de reglaj F-s - dependenţa dintre forţa de amortizare şi cursa de încercare,
pentru o anumită viteză de încercare;
NOTĂ: Influenţa vitezei pentru amortizoarele cu
fricţiune este nesemnificativă.
h) caracteristică de
amortizare F-v- dependenţa dintre forţa de
amortizare şi viteza pistonului;
i) durată medie de viaţă - intervalul de timp în care amortizorul îşi îndeplineşte rolul său
funcţional la parametrii tehnici ceruţi de proiectantul de produs;
j) fişă de reglaj - distribuţia valorilor forţelor
trasate faţă de linia de zero, împreună cu caracteristicile de reglaj ale
standului folosit;
k) cursă de încercare s - cursa de încercare pe stand a pistonului amortizorului, care este
mai mică sau egală cu valoarea cursei nominale;
l) ciclu funcţional - o cursă de destindere şi una de comprimare succesive;
m) cursa de destindere -
secvenţa în care pistonul se deplasează în sensul măririi lungimii
amortizorului;
n) cursa de comprimare -
secvenţa în care pistonul se deplasează în sensul micşorării lungimii
amortizorului;
o) forţa de amortizare la
destindere Fd - rezistenţa care ia naştere în
amortizor la cursa de destindere;
p) forţa de amortizare la
comprimare Fc - rezistenţa care ia naştere în
amortizor la cursa de comprimare;
q) viteză critică vn -
viteza pistonului la care se deschide dispozitivul de protecţie la suprasarcină
a amortizorului hidraulic;
r) prescripţie tehnică - normă scrisă privind condiţiile tehnice care trebuie respectate
la proiectarea, executarea şi întreţinerea unei instalaţii, a unei maşini sau a
unui mecanism;
s) documentaţie tehnică - desenele şi documentele scrise care, independent sau împreună,
determină componenţa şi construcţia produsului şi cuprind, după caz, datele de
studiu şi proiectare, execuţie, verificare, recepţie, exploatare, întreţinere
sau de certificare, de propagandă tehnică şi comercială a acestuia;
t) deţinător de vehicul
feroviar- entitate care exploatează economic
într-o manieră durabilă un vehicul feroviar, ca mijloc de transport, fie că
este proprietarul vehiculului, fie că are drept de folosinţă asupra lui
(împuternicit);
u) beneficiar final -
deţinător al unui vehicul feroviar care stabileşte modalităţile de introducere
în revizie/reparaţie a vehiculului feroviar, precum şi predarea şi constatarea
stării tehnice, la terminarea lucrărilor de revizie/reparaţie;
v) trasabilitate - abilitatea de a reconstrui
istoricul, aplicarea sau localizarea a ceea ce este luat în considerare [8].
NOTĂ: Atunci când este luat în considerare un produs, trasabilitatea se poate referi la:
- originea materialelor şi componentelor;
- istoricul procesării;
- distribuţia şi localizarea produsului după livrare.
Revizia tehnică periodică planificată a amortizoarelor are un rol preventiv şi constă în efectuarea
unor intervenţii/reparaţii în funcţie de starea tehnică a amortizoarelor şi a
perioadelor de exploatare a vehiculelor feroviare pe care sunt montate, în
societăţi comerciale cu activitate specifică, autorizate pentru aceste tipuri
de servicii, conform prevederilor din [1].
3. Elementele componente ale amortizoarelor
hidraulice
Amortizoarele hidraulice care fac obiectul prezentei
norme tehnice feroviare sunt amortizoare hidraulice bitubulare.
Principiul de funcţionare a amortizoarelor hidraulice
bitubulare este acelaşi, indiferent de particularităţile lor constructive.
Oricare ar fi soluţia constructivă adoptată pentru
amortizoarele hidraulice, în principiu, acestea se compun din următoarele
elemente reprezentate în figura 1:
1 - tub rezervor asamblat;
2 - ansamblu supapă inferioară;
3 - cilindru de lucru;
4 - ansamblu piston cu tijă;
5 - ansamblu ghidaj;
6 -capac superior cu manta de protecţie;
7 - dispozitiv de etanşare-ghidare tijă;
8 -burduf de cauciuc pentru protecţia tijei
pistonului;
9 -supapă de
admisie;
10 -supapă de comprimare;
11 - supapă de comunicare;
12 -supapă de destindere;
13,14 -sistem superior şi inferior de prindere.
Figura 1*) - Schema de principiu a unui
amortizor hidraulic
NOTĂ: In funcţie de tipul constructiv al amortizorului,
unele elemente reprezentate în figura 1 pot lipsi sau
pot fi completate cu altele (de exemplu: supape, burduf de cauciuc).
*) Figura 1 este
reprodusă în facsimil.
4. Prescripţii privind
verificarea stării tehnice a amortizoarelor hidraulice
4.1. Programul de revizii/reparaţii
Verificarea stării tehnice a amortizoarelor hidraulice
se face cu ocazia reviziilor tehnice planificate ale vehiculelor feroviare,
stabilite prin normativul de revizii şi reparaţii în vigoare [14].
In vederea optimizării programelor de mentenanţă
preventivă şi reducerii mentenanţei corective, trebuie să existe o corelare a
timpilor normaţi dintre două revizii tehnice planificate cu ridicarea de pe
boghiuri a vagoanelor şi timpii/numărul de km prevăzuţi de proiectanţii
amortizoarelor între două reparaţii cu demontarea amortizoarelor.
La achiziţionarea unui amortizor, trebuie să se
solicite furnizorului ca documentaţia tehnică să conţină date concrete
referitoare la instrucţiunile de exploatare, întreţinere şi reparaţii, din care
să rezulte informaţii ca: intervalul dintre două revizii/reparaţii planificate,
lucrările minime obligatorii ce trebuie efectuate la fiecare revizie/reparaţie
planificată, lucrările ce pot fi făcute în atelierul beneficiarului şi lucrări
ce nu pot fi făcute decât în atelierele furnizorului, diagrama de reglaj etalon
şi modelele diagramelorfolosite la diagnosticare, durata medie de viaţă, tipul
de ulei de amortizor folosit la ridicarea diagramei etalon şi variante de
înlocuire a acestuia, durata medie de viaţă a elementelor componente din
cauciuc, lista pieselor de schimb incluzând şi piesele de uzură şi a
eventualilor furnizori etc.
Orice amortizor trebuie să aibă marcat pe eticheta de
identificare, sub caracteristicile sale, anul ultimei reparaţii cu demontare şi
întreprinderea reparatoare.
Amortizoarele sunt prin
concepţie produse reparabile numai prin înlocuirea pieselor de uzură cu piese
originale sau piese asimilate, care respectă documentaţia constructivă de bază,
omologate conform prevederilor din [1]. Lista pieselor de uzură trebuie să se
regăsească în documentaţia tehnică a amortizoarelor.
4.2. Succesiunea operaţiilor
de verificare tehnică
4.2.1. Verificarea aspectului exterior al
amortizoarelor, înaintea demontării de pe vehicul, urmărindu-se:
- existenţa scurgerilor de ulei;
- starea prinderilor;
- prezenţa deteriorărilor pe
piesele exterioare.
4.2.2. Demontarea de pe vehicul
4.2.3. Curăţarea mecanică exterioară şi spălarea
exterioară cu apă şi detergenţi
4.2.4. Introducerea în atelier a amortizoarelor
demontate de pe vehicul
4.2.5. Verificarea amortizoarelor,
urmărindu-se existenţa scurgerilor de ulei, fixarea mantalei de protecţie pe
capacul superior, starea capetelor de prindere (elementele de prindere din
cauciuc)
In situaţia în care se constată scurgeri de ulei, se
investighează provenienţa acestora, care se poate
datora:
a) pierderilor prin sistemul de etanşare (uleiul este
prezent pe toată lungimea tubului rezervor);
b) pierderilor prin sistemul de îmbinare sudată dintre
tubul rezervor şi prinderea inferioară.
In situaţia constatării pierderilor de ulei,
amortizorul se demontează fără a mai face verificarea prealabilă a funcţionării
şi nici ridicarea diagramei de reglaj.
4.2.5.1. In situaţia în care elementele de prindere
sunt uzate sau deteriorate, verificarea funcţionării şi ridicarea diagramei de
reglaj se efectuează după înlocuirea elementelor necorespunzătoare.
De regulă amortizoarele hidraulice au două tipuri de
elemente de prindere:
- cu tampon de cauciuc;
- cu bucşă elastică.
In cazul bucşelor elastice, acestea se înlocuiesc dacă
uzura uniformă sau ovalizarea diametrului interior al bucşei interioare este
mai mare de 0,5 mm.
Imperecherea bucşei elastice cu bulonul de fixare se
face astfel încât jocul radial maxim şi jocul axial maxim să nu depăşească 0,2
mm.
De asemenea, bucşa de cauciuc se înlocuieşte dacă are
deformaţii permanente sau este deplasată faţă de bucşele metalice.
Tamponul de cauciuc se înlocuieşte dacă este rupt,
îmbătrânit sau prezintă deformaţii permanente.
4.2.5.2. In situaţia în care cordoanele de sudură care
fixează tubul rezervor de prinderea inferioară (capac bucşă inferioară) sunt
deteriorate, ansamblul tub rezervor-prindere se înlocuieşte înainte de a face
verificarea funcţionării amortizorului.
4.2.6. Verificarea funcţionării amortizoarelor
Verificarea funcţionării amortizoarelor constă în verificarea rotaţiei tijei pistonului, verificarea
translaţiei tijei pistonului şi în ridicarea diagramei de reglaj.
Ridicarea diagramei de reglaj a amortizoarelor se face
pe stand, ulterior verificării rotaţiei şi translaţiei tijei pistonului şi
numai dacă rezultatele celor două verificări au fost corespunzătoare. In
situaţia în care rezultatul uneia sau ambelor verificări nu indică funcţionarea
corectă a amortizorului, acesta se demontează şi se repară fără a se mai face ridicarea
prealabilă a diagramei de reglaj.
4.2.6.1. Verificarea rotaţiei tijei pistonului
Tubul rezervor fiind fixat în menghină, tija pistonului
împreună cu ansamblul prindere superioară trebuie să se poată roti manual 360°,
uşor, fără să opună rezistenţă, fără blocaje, indiferent de poziţia pistonului
în cilindru.
4.2.6.2. Verificarea translaţiei tijei pistonului se
poate face:
- fie prin tragerea şi împingerea rapidă a tijei
pistonului manual, amortizorul trebuind să opună rezistenţă puternică; rezistenţa
redusă sau lipsa totală a acesteia este indiciu al lipsei uleiului sau al
funcţionării incorecte a supapelor;
Dacă amortizorul a stat în poziţie orizontală, pot
apărea pierderi temporare ale rezistenţei acestuia, ca urmare a faptului că o
parte din lichid s-a scurs prin supape în tubul rezervor; în această situaţie,
amortizorul trebuie comprimat şi destins de câteva ori pe întreaga lungime a
cursei, iar dacă nu este defect îşi va recăpăta rezistenţa iniţială.
- fie pe standul pe care se ridică diagrama de reglaj,
în timpul celor 8-10 cicluri de funcţionare, care se fac anterior ridicării
diagramei de reglaj.
Odată cu verificarea translaţiei tijei pistonului, se
verifică existenţa eventualelor urme de frecare între mantaua de protecţie şi
tubul rezervor.
In situaţia în care la cel puţin una dintre aceste
verificări amortizorul nu corespunde, amortizorul se introduce în atelier şi se
repară.
4.2.7. Ridicarea diagramei de reglaj şi criterii de
acceptare
4.2.7.1. Ridicarea diagramei de reglaj
Dacă amortizorul a corespuns verificărilor de la pct.
4.2.5 şi 4.2.6, se ridică pe stand diagrama de reglaj forţă - deplasare
„F-s".
Cu ajutorul diagramei de reglaj se poate stabili starea
tehnică funcţională a oricărui amortizor, determinându-se în prealabil
dependenţa dintre diferitele forme ale diagramei şi stările tehnice
funcţionale.
Orientativ, forma diagramei de reglaj F-s este
prezentată în figura 2, curba 1. Faţă de această curbă se admit abateri care
urmăresc îndeaproape conturul curbei etalon. Amortizorul se consideră
necorespunzător dacă deformarea diagramei duce la o micşorare importantă a
suprafeţei închise de ea, de genul prezentat de curba 3, cu excepţia zonei de
trecere de la destindere la compresiune şi invers.
Modelul fişei de reglaj este prezentat în anexa nr. 2.
Figura 2*) -
Diagramă de reglaj (model)
Valorile forţelor de amortizare efective citite pe
stand trebuie să se încadreze în împrăştierea faţă de valoarea nominală
corespunzătoare reparaţiei, dată de proiectant în documentaţia tehnică.
In situaţia în care diagrama este corespunzătoare din
punctul de vedere al valorilor şi al formei şi dacă din datele furnizate de
documentaţia tehnică rezultă că amortizorul se încadrează în numărul de km/ani
în care poate funcţiona fără demontare, amortizorul poate fi montat din nou pe vagon.
La ridicarea diagramei de reglaj se respectă minimum
următoarele reguli:
a) ridicarea diagramei se face pe un stand
dinamometric atestat, conform reglementărilor în vigoare, folosindu-se
dispozitive de prindere cu jocuri minime, pentru a nu determina deteriorarea
aiurii diagramei; dispozitivele de prindere sunt specifice fiecărui tip de
amortizor;
Jocurile mari existente în sistemele de prindere de pe
stand şi uzura şi elasticitatea elementelor de cauciuc ale prinderilor pot
determina deformarea diagramei de reglaj de maniera prezentată în figurile 8 şi
9;
b) temperatura mediului ambiant indicată de proiectant
în documentaţia tehnică. Pentru stabilirea temperaturii de încercare şi pentru
condiţiile de aclimatizare a amortizoarelor înainte de încercare se recomandă
prevederile din [11];
c) amortizoarele se testează în poziţie verticală, cu
tija în sus;
d) standul trebuie să permită mişcarea celor două
articulaţii în acelaşi plan, pentru a se evita frecările parazite;
e) măsurarea forţelor să poată fi făcută mecanic,
electric sau hidraulic;
f) efectuarea a 8-10 cicluri funcţionale înainte de
trasarea diagramei F-s la viteza de încercare stabilită în planul de control
din documentaţia tehnică a amortizorului. Viteza de încercare trebuie să
corespundă vitezei medii de funcţionare a pistonului pentru amortizoarele fără
protecţie interioară la suprasarcină şi vitezei critice Vn pentru amortizoarele
cu dispozitive de protecţie la suprasarcină.
Odată cu ridicarea diagramei de reglaj se urmăresc şi
eventuala apariţie a scurgerilor de ulei, precum şi existenţa unor zgomote funcţionale anormale, altele
decât cele legate de fluajul uleiului.
4.2.7.2. Criterii de acceptare
a) Criteriile de acceptare pentru amortizoarele
hidraulice ce echipează vagoanele de călători
Pe baza datelor rezultate din forma diagramei de reglaj
şi a mărimii forţelor de amortizare se ia decizia reparării amortizoarelor în
următoarele situaţii:
- în cazul scăderii forţelor de amortizare cu mai mult
de 20% faţă de valoarea nominală indicată în documentaţia tehnică constructivă
a amortizorului;
- la deformări anormale ale diagramei.
b) Criterii de acceptare pentru amortizoarele
hidraulice ce echipează locomotivele:
- scăderea forţelor de amortizare cu mai mult de 10%
faţă de valorile nominale indicate în documentaţia tehnică constructivă a
amortizorului;
- deformări anormale ale diagramei.
Valorile forţelor de amortizare ale amortizoarelor
hidraulice, ce echipează locomotivele diesel-electrice de 5.100 KW, 3.400 KW si
locomotiva diesel-hidraulică de 1.250 CP, sunt stabilite în [5], [6].
4.3. Defectele posibile ale amortizoarelor hidraulice
Stabilitatea în timp a capacităţii de amortizare a
amortizoarelor hidraulice depinde de o serie de factori, precum: rezistenţa la
uzură a sistemului de etanşare al tijei pistonului, rezistenţa la oboseală a
elementelor elastice ale supapelor, rezistenţa la uzură a suprafeţelor mobile,
stabilitatea în timp a viscozităţii lichidului din amortizor.
4.3.1. Uzura inelului de etanşare şi a ghidajului Uzura
inelului de etanşare şi a ghidajului produce unul dintre cele mai des întâlnite
defecte ale amortizoarelor, şi anume scurgerile de lichid.
In figura 3 este prezentată influenţa volumului de
lichid asupra formei diagramei de reglaj. O pierdere mică de lichid nu are o
influenţă sesizabilă asupra diagramei de funcţionare. O deformare vizibilă a
diagramei de funcţionare se obţine în cazul unei pierderi mai însemnate de
lichid, de aproximativ 20-30%. O pierdere de lichid de circa 40-60% din volumul
nominal produce o deformare totală a diagramei de reglaj şi o micşorare de până
la 90% din valoarea iniţială a forţei maxime de amortizare. De asemenea, dacă
uleiul din amortizor este în cantitate insuficientă, în cilindrul de lucru apar
porţiuni fără lichid.
*) Figura 2 este
reprodusă în facsimil.
La trecerea prin aceste porţiuni, pistonul se va lovi
de lichid, funcţionarea amortizorului fiind dură (porţiunea b din figura 3).
NOTĂ: Şi existenţa unei cantităţi de ulei mai mari decât cea prevăzută este
nefavorabilă, deoarece influenţează negativ perna de aer din partea tubului
rezervor.
Figura 3*) -
Influenţa volumului de lichid asupra diagramei de reglaj
4.3.2. Emulsionarea lichidului din amortizor (formarea
spumei)
Emulsionarea lichidului din amortizor se datorează lipsei ori deteriorării dispozitivelor antispumă
(calmatoare) sau unei cantităţi prea mici de ulei.
Formarea spumei este însoţită de o pierdere de lucru
mecanic, reprezentată în figura 4 prin suprafeţele haşurate.
Datorită spumei, nu se produce amortizarea imediat după
schimbarea cursei de destindere în comprimare şi invers, ci doar după un anumit
timp, efectul de amortizare începând prin şoc. Indiferent de existenţa
dispozitivelor antispumă, în cazul pierderii de ulei apare fenomenul de formare
a spumei.
Figura 4*) -
Influenţa formării spumei asupra diagramei de reglaj
4.3.3. Imbătrânirea uleiului din amortizor
Imbătrânirea uleiului din amortizor se manifestă prin
creşterea viscozităţii şi apariţia unor impurităţi.
Scăderea viscozităţii uleiului determină la aceeaşi cursă „s" a pistonului
scăderea forţei de amortizare atât la comprimare, cât şi la destindere.
Apariţia impurităţilor, rezultate, de regulă, din
procesul de uzură a pieselor aflate în mişcare relativă, poate duce la
pătrunderea lor în zona de aşezare a supapelor, provocând o scurgere mai
intensă a lichidului din cilindru în tubul rezervor şi
din partea superioară în cea inferioară a cilindrului
de lucru, având ca rezultat reducerea forţei de amortizare. Diagramele, chiar
pentru un scurt timp de funcţionare a amortizorului, nu mai urmează acelaşi
traseu (figura 5).
Creşterea viscozităţii uleiului determină la aceeaşi
cursă „s" a pistonului creşterea forţei de amortizare atât la comprimare,
cât si la destindere.
Figura 5*) - Influenţa
prezenţei impurităţilor din ulei asupra diagramei de reglaj
*) Figurile 3-5 sunt
reproduse în facsimil.
4.3.4. Reglajul necorespunzător al arcurilor supapelor
Reglajul necorespunzător al arcurilor supapelor determină deformarea diagramei
de reglaj.
In figura 6, porţiunea a a
diagramei de reglaj este un indiciu al reglajului necorespunzător al arcului
supapei de comunicare; acesta fiind prea comprimat, opune rezistenţă mare pe
ultima porţiune a cursei de comprimare, când, datorită creşterii cantităţii de
ulei şi rezistenţei crescute a arcului, supapa de comprimare nu mai
permite trecerea lichidului; uleiul întâmpinând rezistenţa mărită a supapei de comunicare, are loc
creşterea forţei de amortizare la sfârşitul cursei de comprimare.
Porţiunea d a diagramei indică un reglaj necorespunzător al supapei de
destindere, arcul acesteia fiind prea comprimat.
Porţiunea b a diagramei din figura 6 indică şi existenţa unor zone fără lichid
(la cursa de destindere) datorate unei cantităţi de lichid mai mici decât cea
necesară, iar porţiunea c indică existenţa spumei în lichid.
Figura 6*) -
Influenţa reglării supapelor de admisie şi comunicare şi a cantităţii de ulei
asupra diagramei de reglaj
In figura 7, forma diagramei de reglaj
indică reglarea necorespunzătoare a arcului supapei de admisie (arc prea
comprimat), fapt ce produce dificultăţi de recuperare a lichidului din tubul
rezervor, care se manifestă la începutul cursei de comprimare (zona a).
Figura 7*) - Influenta arcului supapei de
admisie asupra diagramei de reglaj
4.3.5. Reducerea eficacităţii de amortizare
Eficacitatea de amortizare se reduce datorită:
- creşterii jocurilor în amortizor, ca urmare a:
• uzurii cilindrului de lucru pe suprafaţa de contact
cu pistonul;
• uzurii segmentului pistonului;
• uzurii tijei pistonului şi a ghidajului tijei;
- defectării supapelor amortizorului, ca urmare a
tasării arcurilor şi deteriorării suprafeţelor de aşezare a supapelor;
- îmbătrânirii uleiului şi a contaminării cu
impurităţi. Folosirea unor amortizoare uzate
sau cu eficacitate micşorată poate influenţa
negativ confortul călătorilor. Vibraţiile cu frecvenţă înaltă neamortizate
datorită prezenţei amortizoarelor ineficace au ca efecte principale negative
uzura excesivă a suprafeţei de rulare a roţii, frânare insuficientă şi inegală,
deteriorarea rapidă a arcurilor suspensiei, uzura prematură a rulmenţilor din
cutia de osie.
4.3.6. Scurgeri de ulei
Scurgerile de ulei se datorează:
- uzurii inelului de etanşare montat în ghidaj şi a
ghidajului pe suprafaţa activă; deteriorarea inelului de etanşare se produce
atât datorită frecării pe tija pistonului, cât şi datorită întăririi
cauciucului la temperaturi mari, fenomen ce poate apărea în special la
funcţionarea amortizorului în anotimpul cald;
- uzurii sau deformării garniturii de etanşare a
tubului rezervor;
- existenţei unor pori în cordonul de sudură dintre
tubul rezervor şi capacul inferior.
4.3.7. Bătăi
Bătăile în amortizoare se datorează:
- cantităţii insuficiente de
ulei de amortizor;
- fixării necorespunzătoare în ansamblul suspensiei sau
deteriorării bucşelor de cauciuc de la capetele de fixare.
*) Figurile 6 şi 7
sunt reproduse în facsimil.
Principalele defecte ce pot apărea la amortizoarele
hidraulice, precum şi modul de remediere a acestora
sunt prezentate în tabelul nr. 1.
Tabelul nr. 1
Nr. crt.
|
Defect
|
Forma diagramei de reglaj
|
Cauză posibilă
|
Mod de remediere
|
1.
|
Scurgeri de ulei
|
Fig.3
|
Sistemul de etanşare al tijei uzat
Tija pistonului uzată
Garnitura de etanşare a tubului rezervor uzată sau deformată
|
Inlocuirea pieselor respective şi completarea cantităţii de ulei
conform instrucţiunilor de exploatare
|
2.
|
Pierderea eficacităţii de amortizare la începutul cursei de
destindere sau de comprimare
|
Fig. 4, fig. 6
|
Formarea spumei în ulei
Cantitate de ulei mai mică decât cea necesară
Supapele de admisie sau comunicare nu sunt etanşe.
|
Introducerea de dispozitive antispumă
Se completează cantitatea de ulei conform instrucţiunilor de
exploatare.
Se verifică suprafeţele de aşezare ale supapelor şi scaunele
supapelor respective; se remediază sau se
înlocuiesc.
|
3.
|
Curbele diagramei nu urmăresc acelaşi traseu.
|
Fig. 5
|
Imbătrânirea uleiului din amortizor (existenţa impurităţilor în
ulei)
|
Se înlocuieşte uleiul.
|
4.
|
Forţa de rezistenţă la sfârşitul cursei de comprimare este prea
mare.
|
Fig. 6
|
Arcul supapei de comunicare este prea rigid sau prea comprimat.
Existenţa unei cantităţi de ulei mai mare decât cea necesară
|
Se înlocuieşte arcul sau se micşorează precomprimarea. Se
verifică cantitatea de ulei.
|
5.
|
Diagrama de funcţionare mai mică decât diagrama-etalon
|
Fig. 5
|
Supapele de destindere sau comprimare nu sunt etanşe ca urmare a
murdăririi sau distrugerii elementelor componente.
Supapele de admisie sau de comunicare nu sunt etanşe.
Jocuri prea mari:
- între piston şi cilindru; sau
- între tija pistonului şi ghidajul acestuia.
|
Se demontează supapele, se spală elementele componente; se
înlocuiesc elementele defecte sau distruse.
Idem.
Se înlocuiesc pistonul şi/sau cilindrul.
Se înlocuiesc pistonul şi ghidajul.
|
6.
|
Dificultăţi de recuperare a lichidului din camera de compensare
|
Fig. 7
|
Arcul supapei de admisie este prea rigid sau prea comprimat.
|
Se înlocuieşte arcul sau se micşorează precomprimarea.
|
7.
|
Lovituri în timpul funcţionării
|
Fig. 3b
Fig. 6b
|
Cantitate insuficientă de ulei
Griparea sau vibrarea supapelor de admisie ori de comunicare
|
Se completează cantitatea de ulei conform instrucţiunilor de
exploatare.
Se verifică elementele componente ale
supapelor; se înlocuiesc piesele defecte.
|
8.
|
Forţa de destindere şi comprimare urcă abrupt la o extremitate.
|
Fig. 10, fig. 11
|
Griparea tijei pistonului în ghidaj la capătul cursei. Pistonul
se blochează la o extremitate a cilindrului.
|
Se verifică piesele în contact reciproc (tijă piston-ghidaj,
piston-cilindru), înlocuindu-se ceea ce nu este corespunzător.
|
9.
|
Uzura elementelor de prindere
|
Fig. 8
Fig. 9
|
Jocurile mari ale elementelor de prindere de pe standul de probă
sau ale prinderilor amortizoarelor
Uzura sau elasticitatea mare a elementelor de cauciuc ale
prinderilor
|
Se înlocuiesc elementele necorespunzătoare
ale prinderilor.
Se înlocuiesc elementele de cauciuc.
|
Figura 8*) -
Influenţa jocurilor din elementele de prindere ale standului asupra diagramei de reglaj
Figura 9*) -
Influenţa uzurii şi a elasticităţii elementelor de cauciuc ale prinderilor
asupra diagramei de reglaj
Figura 10*) -
Influenţa gripării şi blocării pistonului asupra diagramei de reglaj
Figura 11*) -
Influenţa gripării şi blocării pistonului asupra
diagramei de reglaj
*) Figurile 8-11 sunt
reproduse în facsimil.
5. Prescripţii pentru repararea amortizoarelor
hidraulice
In situaţia în care se constată că amortizoarele nu mai
realizează diagrama de reglaj corespunzătoare tipului de amortizor şi forţele
de destindere şi comprimare nu se încadrează în limitele forţelor admise, se
procedează la demontarea amortizoarelor, verificarea tuturor pieselor
componente şi la remedierea defecţiunilor constatate.
Cu ocazia reparaţiei, se înlocuiesc obligatoriu inelul
de etanşare montat pe tija pistonului, deasupra ghidajului şi segmentul montat
pe piston.
Tot cu această ocazie se înlocuieşte integral uleiul
din amortizor.
La manipularea uleiului se vor lua măsuri pentru
prevenirea îmbolnăvirilor cutanate, pentru recuperarea produsului care nu se
refoloseşte, pentru evitarea poluării mediului înconjurător.
Tabelul 1 prezintă şi indicaţii de remediere a unora
dintre defecţiunile tipice ale amortizoarelor hidraulice telescopice.
5.1. Demontarea şi
montarea amortizoarelor în vederea reparării
Amortizorul demontat de pe vehicul trebuie curăţat,
spălat şi şters sau uscat cu aer înainte de demontarea în piese componente.
Demontarea în piese componente şi montarea trebuie
făcute numai în condiţii de deplină curăţenie, într-un mediu fără praf.
In general, se recomandă următoarea ordine a
operaţiilor pentru demontarea amortizoarelor, ţinându-se însă cont de
particularităţile constructive ale fiecărui tip în parte:
- fixarea capătului inferior al amortizorului în
menghină;
- deplasarea pistonului în
poziţia superioară a cilindrului de lucru;
- demontarea piuliţei tubului rezervor cu ajutorul unei
chei speciale, în funcţie de tipul amortizorului; pentru amortizoarele la care
tubul (mantaua) de protecţie nu permite introducerea cheii speciale, se va
înlătura înainte tubul de protecţie;
- scoaterea pistonului din cilindrul de lucru prin
mişcări transversale uşoare, avându-se grijă să nu se deterioreze suprafaţa de
lucru a tijei pistonului, a pistonului şi a cilindrului de lucru;
- scoaterea cilindrului de
lucru din tubul rezervor şi scurgerea completă a uleiului din ambele tuburi;
- fixarea în menghină a capătului superior al tijei
amortizorului, deşurubarea piuliţei pistonului, demontându-se pistonul şi
piesele componente ale supapelor de comunicare şi de destindere, ghidajul şi
sistemul de etanşare;
- depresarea ansamblului supapelor de admisie şi de
comprimare şi demontarea în elementele componente.
Toate piesele amortizorului se spală cu solvenţi (nu se
vor utiliza diluanţi), după care se usucă cu aer comprimat uscat.
Piesele spălate şi uscate se controlează pentru
depistarea eventualelor defecte; piesele defecte se înlocuiesc. De asemenea, se
refac acoperirile de protecţie pentru reperele la care documentaţia tehnică
prevede existenţa acoperirilor.
5.2. Prescripţii privind
repararea sistemului de etanşare
Se demontează sistemul de etanşare al tijei pistonului
împreună cu eventualul inel raclor cu atenţie pentru a nu deteriora suprafaţa
activă a tijei, controlându-se vizual starea acestuia. Sistemul se înlocuieşte
când se constată uzura acestuia pe suprafaţa de contact cu tija pistonului,
deformarea permanentă, urme de ciupituri, deteriorarea buzei de praf sau a
buzei de etanşare, ruperea inelului raclor etc.
Inelul de etanşare al tubului rezervor se înlocuieşte
când se constată că prezintă deformări permanente, îmbătrânirea cauciucului sau
ruperi.
NOTA 1: In cazul în care se constată existenţa unor
defecte pe tija pistonului (suprafaţa cromată a tijei prezintă umflături,
crăpături, deformări, fisuri, pete, tendinţe de exfoliere sau urmă de lovire), odată cu înlocuirea tijei se
înlocuieşte şi sistemul de etanşare, pentru că altfel, după scurt timp,
amortizorul devine iar neetanş.
NOTA2: Ghidajul împreună cu sistemul de etanşare al
tijei şi inelul raclor nu se scot de pe tijă decât dacă se constată scurgeri
abundente de ulei între tijă şi sistemul de etanşare sau între sistemul de
etanşare şi corpul ghidajului.
NOTA 3: Inaintea montării ansamblului ghidaj (corpul
ghidajului, garniturile de etanşare, inelul raclor, piuliţa de fixare a
garniturilor), suprafaţa interioară a garniturii ce vine în contact cu tija se
unge cu vaselină pe bază de litiu.
Se recomandă să se facă înlocuirea elementelor de
cauciuc al căror termen de garanţie a fost depăşit, chiar dacă aspectual
acestea sunt corespunzătoare. De asemenea, se recomandă montarea garniturilor
de cauciuc provenite din acelaşi lot de fabricaţie.
5.3. Prescripţii privind
repararea supapelor
La piesele componente ale supapelor trebuie controlată starea suprafeţelor de sprijin ale rondelelor sau
plunjerelor, respectiv starea suprafeţelor scaunelor supapelor. Indepărtarea
rizurilor şi zgârieturilor de pe suprafeţele de reazem sau de pe scaunul supapelor
se face prin şlefuire.
Rondelele supapelor la care
s-au observat fisuri sau ruperi de material trebuie înlocuite obligatoriu. In
situaţia rondelelor deformate, acestea trebuie înlocuite sau îndreptate pentru
a le asigura planeitatea prescrisă în documentaţia tehnică de execuţie. La
supapele cu plunjer trebuie controlată starea suprafeţei conice de reazem a
plunjerului pe scaunul supapei, acţionându-se pentru asigurarea contactului
perfect al acestor suprafeţe.
In situaţia în care reglarea forţelor de închidere a
supapelor se face cu şuruburi de reglaj, se recomandă înlocuirea acestora cu
altele noi - pentru asigurarea etanşării şi poziţiei de reglaj fixe, ori de
câte ori se face o intervenţie la supape.
5.4. Prescripţii privind
verificarea suprafeţelor cilindrice în contact reciproc (ghidaj, tijă,
piston/segment, montat garnitură piston, cilindru de lucru)
Suprafeţele în contact reciproc ale tijei pistonului şi
ghidajului (a se vedea nota 2 de la pct. 5.2), precum şi ale pistonului şi
cilindrului de lucru se controlează şi dacă prezintă uzură mare (uzură mai mare
de 0,010 mm) sau sunt uzate neuniform, prezintă rizuri longitudinale, canale
sau zgârieturi adânci, se înlocuiesc.
Tija se înlocuieşte şi dacă este deformată sau are
stratul de crom parţial distrus.
5.5. Prescripţii privind
verificarea arcurilor supapelor
Arcurile tasate, deformate, rupte, fisurate se
înlocuiesc. Nu se admite întinderea arcurilor elicoidale ale supapelor de
destindere sau de comprimare cu plunjer pentru a le aduce la lungimea iniţială.
Arcurile supapelor, în special ale celor de destindere şi de comprimare, sunt supuse unui control
individual şi se sortează pe grupe de dimensiuni şi caracteristici elastice,
pentru a nu da naştere la diferenţe mari ale caracteristicii de amortizare.
5.6. Montarea amortizoarelor hidraulice
Amortizorul se montează în ordine inversă demontării.
Inainte de montare, noul sistem de etanşare al tijei
trebuie îmbibat cu ulei de amortizor, iar la montarea lui se foloseşte un dorn
special de montare pentru a nu deteriora inelul prin contactul cu capătul tijei.
Se recomandă ca la marea majoritate a amortizoarelor
telescopice bitubulare umplerea cu lichid să se efectueze în următoarea ordine:
cilindrul de lucru cu ansamblul supapelor de admisie şi comprimare se introduce
în tubul rezervor şi se umple până la partea superioară cu ulei. Cantitatea de
ulei de amortizor rămasă se toarnă în tubul rezervor.
Se introduce în cilindrul de lucru tija pe care este
asamblat pistonul cu supapele de destindere şi comunicare. Pistonul se
introduce în cilindrul de lucru atât cât să permită montarea ghidajului pe
capătul superior al cilindrului de lucru. Se montează sistemul de etanşare al
pistonului, garnitura de etanşare a tubului rezervor şi se strânge piuliţa
specială a tubului rezervor.
Deplasarea ulterioară a pistonului în poziţia medie
produce scurgerea în tubul rezervor a unei cantităţi de lichid egală în volum
cu porţiunea din tijă introdusă în cilindrul de lucru, fapt ce va produce
presiunea necesară pernei de aer din partea superioară a tubului rezervor.
Dacă piuliţa specială a tubului rezervor s-ar strânge
în momentul în care pistonul se află în partea inferioară a cilindrului de
lucru, atunci presiunea pernei de aer ar fi prea mică, înrăutăţindu-se prin
aceasta condiţiile de funcţionare normală a amortizorului.
Tipul şi cantitatea de ulei introdusă în amortizor
trebuie să corespundă documentaţiei tehnice a amortizorului. Schimbarea tipului
de ulei indicat în documentaţie nu se va face decât cu un tip de ulei având
calităţi identice.
Tipul de ulei folosit ca lichid
de lucru în amortizoare trebuie să îndeplinească în principal următoarele
cerinţe:
- viscozitatea constantă pe tot domeniul temperaturii
de lucru;
- proprietate de ungere pe toată durata de utilizare;
- fără aciditate şi impurităţi;
- tendinţă minimă de spumare.
Pentru îndepărtarea aerului pătruns în spaţiul de lucru
al cilindrului de lucru la umplerea cu lichid, amortizorul astfel montat
trebuie destins şi comprimat succesiv de mai multe ori, până când rezistenţa sa
va fi constantă pe toată lungimea cursei.
După montare, amortizorul se supune operaţiilor de
reglare, pentru a-şi căpăta capacitatea iniţială de amortizare.
Reglarea se face pe standul de probă, prin compararea
diagramei de reglaj înregistrate cu diagrama de reglaj etalon dată în
documentaţia tehnică constructivă.
Pentru uşurarea operaţiilor de reglare este bine să se
respecte la montaj reperele poziţiilor reciproce ale elementelor supapelor; de
exemplu, poziţia reciprocă a piuliţei pistonului faţă de tija pistonului.
După efectuarea reglajelor şi demontarea de pe standul
de încercări, amortizoarele se depozitează în poziţie orizontală timp de 24 de
ore, pentru a depista eventualele pierderi de ulei de amortizor, prin
neetanşeităţi.
Reparaţia odată terminată, marcajul tubului rezervor
asamblat se completează cu data efectuării reparaţiei şi marca reparatorului.
5.7. Depozitarea amortizoarelor hidraulice reparate
Depozitarea amortizoarelor până la montarea pe vehicul
se face în spaţii închise, întunecate, lipsite de agenţi chimici, cu o
temperatură de -10-+10°C; amortizoarele se depozitează în poziţie verticală cu
mantaua de protecţie în sus sau în poziţie orizontală - doar cele orizontale.
In situaţia în care amortizoarele reparate sunt livrate
şi altor operatori economici, transportul trebuie făcut cu mijloace acoperite.
Ambalarea amortizoarelor se face fie în lăzi de lemn, în poziţie verticală, cu
mantaua de protecţie în sus, cu carton ondulat între amortizoare, fie conform
înţelegerii dintre unitatea reparatoare şi beneficiar.
6. Elemente componente
ale amortizoarelor cu fricţiune
6.1. Elementele componente ale amortizoarelor cu
fricţiune de la vagoanele de călători echipate cu boghiuri GP 200
In figura 12 este reprezentat schematic amortizorul cu
fricţiune care echipează boghiul GP200.
Oricare ar fi soluţia
constructivă adoptată, în principiu amortizoarele cu fricţiune se compun din:
1,6 - sistemul de fixare pe vagon (manşon de strângere,
tampon de cauciuc, lagăr trapezoidal, bolţ, piuliţă etc);
2 - mantaua în care culisează ansamblul sabot de frecare;
3 - ansamblul sabot de frecare;
4 - garniturile de frecare;
5 - arcul de presare longitudinală a saboţilor de
frecare;
7 - arcul (arcurile) de presare transversală a
saboţilor de frecare.
Figura 12*) -Amortizor cu fricţiune pentru vagoanele de călători. Schemă de principiu
In funcţie de soluţia constructivă adoptată, elementele
constructive enumerate mai sus pot fi diminuate sau completate şi cu altele.
*) Figura 12 este
reprodusă în facsimil.
6.2. Elementele componente ale amortizoarelor cu fricţiune tip Lenoir de la vagoanele de
marfă echipate cu boghiuri Y 25
Elementele componente ale amortizoarelor cu fricţiune
de la vagoanele de marfă echipate cu boghiuri Y 25 sunt prezentate în figura
13.
1 - Axe (cepi);
2 - Eclisă
3 - Pălăria arcului
4 - Placă de frecare
5 - Piesă de presiune
Figura 13*)
-Amortizor cu fricţiune pentru vagoanele de marfă echipate cu boghiu Y25.
Schemă de principiu
7. Prescripţii privind
repararea amortizoarelor cu fricţiune
7.1. Prescripţii
tehnice pentru repararea amortizoarelor cu fricţiune ce echipează vagoanele de
călători
7.1.1. Programul de revizii/reparaţii
Verificarea stării tehnice a amortizoarelor cu
fricţiune se face cu ocazia reviziilor tehnice planificate prevăzute cu
ridicarea de pe boghiuri, conform reglementărilor tehnice în vigoare, odată cu
verificarea stării tehnice a amortizoarelor hidraulice.
Pentru optimizarea programelor de mentenanţă preventivă
şi reducerea mentenanţei corective, trebuie să existe o corelare a timpilor
normaţi dintre două revizii/reparaţii tehnice planificate cu ridicarea de pe
boghiuri a cutiei vagoanelor şi timpii/numărul de kilometri prevăzuţi de
fabricanţii de amortizoare între două reparaţii cu demontarea amortizoarelor.
Când se comandă un amortizor, trebuie cerute
furnizorului şi datele referitoare la instrucţiunile de exploatare, întreţinere
şi reparare, din care să rezulte informaţii, precum: intervalul dintre două
revizii/reparaţii planificate, lucrările minime obligatorii ce trebuie făcute
la fiecare revizie/reparaţie planificată, lucrările ce pot fi făcute în
atelierul beneficiarului şi lucrări ce nu pot fi făcute decât în atelierele
furnizorului, cote (uzuri admise în exploatare, în special pentru piesele care
determină efectiv amortizarea - sabotul de frânare, mantaua, arcurile şi
piesele de presiune) diagrama de reglaj etalon şi modelele diagramelor folosite
la diagnosticare, durata medie de viaţă, durata medie de viaţă a elementelor
componente din cauciuc, lista pieselor de schimb incluzând şi piesele de uzură
şi furnizorii acestora etc.
7.1.2. Succesiunea
operaţiilor
7.1.2.1. Verificarea aspectului exterior al
amortizoarelor, înaintea demontării de pe vagon, urmărindu-se:
- starea prinderilor pe boghiu;
- deteriorarea pieselor vizibile fără demontare.
7.1.2.2. Demontarea de pe vagon
7.1.2.3.Curăţarea mecanică exterioară şi introducerea
în atelier
7.1.2.4. Verificarea aspectului exterior al
amortizoarelor, urmărindu-se existenţa eventualelor deteriorări care le poate
afecta funcţionarea (piese rupte, deformate sau uzate,
garnituri de frecare care ies pe sub marginea mantalei amortizorului):
a) în situaţia în care aspectul exterior al
amortizoarelor este corespunzător, se ridică pe stand diagrama de reglaj. Odată
cu ridicarea diagramei de reglaj se face şi diagnosticarea amortizoarelor
încercate;
b) în situaţia în care aspectul exterior al
amortizoarelor este necorespunzător, se procedează la demontarea integrală a
acestora fără a se mai ridica în prealabil diagrama de reglaj, la constatarea
stării tuturor pieselor componente şi la înlocuirea celor deteriorate sau
uzate.
7.1.2.5. Ridicarea diagramei de reglaj
Ridicarea diagramei de reglaj F-s permite determinarea stării tehnice a amortizoarelor încercate, pe
baza dependenţei dintre forma diagramei şi starea tehnică şi pe baza valorii
forţelor de destindere şi comprimare.
In funcţie de tipul constructiv al amortizorului cu
fricţiune, forma diagramei poate varia de la dreptunghi la paralelogram.
*) Figura 13 este
reprodusă în facsimil.
La ridicarea diagramelor de
reglaj, se vor respecta următoarele reguli generale:
a) standurile dinamometrice folosite să fie
verificate metrologic;
b) dispozitivele de prindere în stand să aibă jocuri
minime, să fie specifice fiecărui tip de amortizor şi să permită mişcarea celor
două puncte de articulare în plan vertical pentru evitarea frecărilor parazite;
c) amortizoarele să se probeze în poziţie verticală;
d) să se asigure condiţiile de mediu indicate în
documentaţia tehnică;
e) forţele să se poată măsura mecanic,
electric sau hidraulic;
f) să se respecte eventuala cursă în gol (cursa de la
care amortizorul începe să lucreze efectiv) indicată în documentaţia tehnică.
Suplimentar faţă de regulile generale precizate, se vor
respecta şi regulile specifice indicate de constructor.
Diagramele trebuie să fie continue, fără deformări
pronunţate şi să se încadreze între limitele de toleranţă de la starea de nou
şi de la reparaţie indicate în documentaţia tehnică constructivă.
Figura 14*) -Alura diagramei de reglaj a amortizorului cu fricţiune de la boghiul GP 200
Forţa de amortizare F0 se determină ca medie dintre forţa măsurată la tracţiune şi forţa
măsurată la compresiune, la cursa minimă indicată în documentaţie.
7.1.2.6. Verificarea elementelor componente ale amortizoarelor cu fricţiune
Verificarea elementelor componente se face ori de câte
ori:
- diagramele obţinute nu au continuitate, au deformări
pronunţate sau nu se încadrează în limitele de toleranţă prescrise;
- amortizoarele prezintă semne exterioare de deteriorare;
- documentaţia tehnică indică obligativitatea unei
periodicităţi a demontării amortizoarelor.
Verificarea constă în:
a) verificarea cordoanelor de sudură: acestea nu
trebuie să prezinte discontinuităţi, goluri, incluziuni;
b) verificarea
arcului/arcurilor de presiune transversal/ transversale şi a arcului de
presiune longitudinal: se verifică integritatea arcurilor (arcuri deformate sau
rupte), starea acoperirii de protecţie, valorile forţelor şi ale săgeţilor,
conform documentaţiei tehnice constructive; arcurile deformate, fisurate, rupte
sau a căror diagramă nu corespunde cu cea din documentaţia de execuţie se
înlocuiesc. Nu se admite întinderea arcurilor;
c) verificarea uzurii garniturilor de frecare: în
funcţie de tipul constructiv, uzura garniturilor se stabileşte:
- pe baza măsurării distanţei dintre saboţi şi
suprafaţa activă a mantalei, când cota măsurată este mai mică decât valoarea
prescrisă de constructor, garniturile de frecare se înlocuiesc;
- pe baza măsurării interstiţiului dintre cei 2
saboţi, când acesta este mai mare decât valoarea prescrisă, garniturile de
frecare se înlocuiesc;
d) verificarea diametrului interior al mantalei:
- nu se admit uzuri pe suprafaţa activă a mantalei;
- în situaţia în care starea zonelor adiacente
suprafeţelor de contact cu garniturile de frecare permite, mantaua poate fi
refolosită, rotind-o cu 90° faţă de poziţia iniţială;
e) verificarea prinderilor pe vagon în funcţie de
tipul constructiv al elementelor de prindere:
- nu se admite o creştere a
jocului între elementele articulaţiilor montate cu joc;
- nu se admit elemente cu filet uzat sau deteriorat;
- nu se admit elemente de cauciuc deteriorate: cauciuc
îmbătrânit, rupt, duritate care nu se încadrează în valorile din documentaţia
tehnică, deformat permanent etc;
f) verificarea sistemului de fixare a saboţilor de
frecare şi a garniturilor de frecare pe saboţi:
- se înlocuiesc elementele care nu corespund
dimensional sau calitativ cu documentaţia de execuţie;
- dacă sistemul de fixare al garniturilor de frecare
este prin nituire, acesta se va înlocui obligatoriu cu ocazia schimbării
garniturilor;
g) verificarea acoperirilor de protecţie: toate
acoperirile de protecţie deteriorate se refac în conformitate cu documentaţia
tehnică.
7.1.2.7. După efectuarea
verificărilor pieselor componente şi înlocuirea celor care nu mai pot fi
menţinute în exploatare, amortizorul se montează; la montaj nu se admite
pătrunderea unsorilor folosite, conform documentaţiei tehnice, la asamblarea
diferitelor elemente, în zona de contact a garniturilor de frecare cu suprafaţa
activă a mantalei.
7.1.2.8. Amortizorul asamblat se montează pe stand,
ridicându-i-se diagrama de reglaj.
Pe eticheta amortizoarelor declarate corespunzătoare se
marchează, pe lângă informaţiile deja existente, data efectuării reparaţiei şi
întreprinderea reparatoare.
*) Figura 14 este
reprodusă în facsimil.
7.2. Prescripţii tehnice pentru repararea
amortizoarelor cu fricţiune tip Lenoir de la vagoanele de marfă echipate cu
boghiuri Y 25
7.2.1. Jocurile funcţionale ale
amortizoarelor cu fricţiune tip Lenoir de la boghiurile Y 25 sunt conform
tabelului nr. 2 de mai jos:
Tabelul nr. 21)
Cota „a" se măsoară pe stand pentru o forţă de
apăsare pe boghiu corespunzătoare tarei vagonului de 20[t]. Pentru alte valori
ale tarei cutiei vagonului, cota „a" se va calcula în funcţie de
flexibilitatea arcurilor şi valoarea tarei, după exemplul din anexa nr. 3 la
prezenta normă tehnică feroviară.
In cazul în care măsurătorile se efectuează cu
boghiurile montate sub vagon, cota „a" se va calcula în funcţie de tara
reală a cutiei vagonului.
7.2.2. Limitele de uzură a principalelor piese din
componenţa amortizoarelor cu fricţiune tip Lenoir (a se vedea figura 15):
a) uzura maximă a diametrului „D" al axelor
(cepilor), calculată ca diferenţă între valorile măsurate a două diametre
aflate pe direcţii perpendiculare, este de 0,4 mm pentru axele confecţionate
din oţel OLC 15 cementat şi tratat termic şi de 1,2 mm pentru axele
confecţionate din oţel 21MoMnCr12 tratat termic;
b) uzura maximă însumată a eclisei în zonele de contact
cu axele (cepii), la cota „L", este de 1 mm;
c) uzura maximă admisă a grosimii plăcii de pe pălăria
arcului (a se vedea figura 13, poziţia 4) este de 1 mm;
d) uzura maximă admisă a corpului
piesei de presiune cota „d" este de 1,5 mm;
e) uzura maximă admisă a zonei sferice „u" a
corpului de presiune este de 0,8 mm;
f) uzura maximă a grosimii plăcii de frecare de pe
piesa de presiune varianta 15 b este de 1 mm (valoarea nominală la fabricaţie 3
mm);
g) lungimea minimă „I" a piesei de presiune este de 65 mm. Valorile nominale (de la
fabricaţie) ale cotelor menţionate mai sus sunt conform desenelor de execuţie ale pieselor respective.
7.2.3. Prescripţii privind verificarea şi
recondiţionarea principalelor piese din componenţa amortizorului Lenoir ce
echipează boghiurile Y 25 (a se vedea figura 13)
7.2.3.1. Verificarea şi recondiţionarea pălăriei
arcului
Controlul vizual pentru depistarea eventualelor fisuri
şi crăpături
Pălăriile de arc care prezintă fisuri sau crăpături
până la 30% din secţiuni se vor recondiţiona prin sudare electrică urmată de
polizare a suprafeţelor de aşezare a arcului.
Ansamblul pălărie-arc care prezintă fisuri sau
crăpături mai mari de 30% din secţiune se înlocuieşte
cu altul nou.
7.2.3.2. Verificarea axelor (cepilor)
a) Identificarea tipului axelor (cepilor):
- axele cu diametrul de 24 mm, fabricate din OLC 15
înainte de 31 decembrie 1981, nu au marcat pe capul axei anul fabricaţiei;
- axele cu diametrul de 24 mm, fabricate
din oţel 21MoMnCr12 după data de 1 ianuarie 1982, au marcat anul fabricaţiei pe
capul axei;
- axele cu diametrul de 30 mm sunt fabricate din otel
21MoMnCr12.
Pentru materialul din care se fabrică axele (cepii) se
recomandă [4], [15], [16], [17].
b) Verificări dimensionale pentru stabilirea uzurii
axelor
Uzura maximă admisă a suprafeţei cilindrice de diametru
„D" a axelor este de:
- 1,2 mm la axele cu diametrul D = 30 mm şi D = 24 mm,
fabricate din oţel 21MoMnCr12;
- 0,4 mm la axele cu diametrul D = 24 mm, fabricate din
OLC 15.
Axele care au uzuri mai mari decât cele menţionate mai
sus se înlocuiesc cu altele noi.
7.2.3.3. Verificarea plăcii de uzură de pe pălăria
arcului
Uzura maximă admisă la ieşirea din reparaţie a grosimii
plăcii de uzură este de 1 mm.
Dacă uzura este mai mare sau egală cu 1 mm, plăcile de
uzură se demontează şi se înlocuiesc cu altele noi. Grosimea nominală a plăcii
de uzură noi (la fabricaţie) este de 3 mm.
7.2.3.4. Verificarea şi recondiţionarea piesei de
presiune
7.2.3.4.1. Verificarea piesei de presiune:
a) verificarea vizuală cu ochiul liber şi cu lupa a
aspectului exterior pentru depistarea eventualelor fisuri. Piesele de presiune
cu fisuri se înlocuiesc;
b) verificarea dimensională a cotei „d" (a se
vedea figura 15). Uzura maximă admisă a diametrului d = 55 mm este de 1,5 mm
(cota admisă la ieşirea din reparaţie d = 53,5 mm). Piesele de presiune care
depăşesc limita maximă admisă pentru diametrul „d" se înlocuiesc;
c) verificarea uzurii părţii sferice cementate a
piesei de presiune (cota „u" - figura 15). Uzura admisă a suprafeţei
cementate este de 0,8 mm. Piesele de presiune care au uzura stratului cementat
mai mare de 0,8 mm se înlocuiesc;
d) verificarea lungimii „I" a piesei de presiune. Lungimea minimă admisă „I" a piesei de presiune va fi de 65 mm.
7.2.3.4.2. Recondiţionarea pieselor de presiune
Se recondiţionează numai piesele de presiune de tipul celei
din figura 15 b) (boghiul Y 25 CS II) în următoarele variante:
1) Tabelul nr. 2 este
reprodus în facsimil.
a) Varianta 1. Placa de uzură
poziţia 1 are uzuri mai mici de 1 mm, corpul piesei de presiune are diametrul
mai mare de 53,5 mm şi porţiunea sferică (frontală) are uzuri mai mari decât
cele admisibile. Se strunjeşte capătul frontal al piesei de presiune (porţiunea
sferică) şi se sudează electric o plăcuţă cu grosimea de 3 mm curbată
corespunzător razei porţiunii sferice rezultate după strunjire. Plăcuţa care se
sudează se confecţionează din tablă cu grosimea de 3 mm din oţel austenitic
manganos. Pentru alegerea materialului tablei se recomandă utilizarea
prevederilor din [3], [12], [16].
b) Varianta 2. Placa de uzură poziţia 1 are uzuri mai
mari decât cele admise (1 mm) şi corpul piesei de presiune poziţia 2 are
diametrul porţiunii cilindrice „d" mai mic de 53,5 mm. Se înlocuieşte
piesa de presiune cu alta nouă.
c) Varianta 3. Placa de uzură poziţia 1 are uzuri mai
mari decât cele admise şi corpul piesei de presiune poziţia 2 are diametrul
porţiunii cilindrice „d" mai mare de 53,5 mm şi cota „u" în limitele
admise. Se înlocuieşte placa de uzură uzată cu alta nouă.
7.2.3.5. Verificarea şi recondiţionarea eclisei
7.2.3.5.1. Verificarea eclisei:
a) Verificarea vizuală
Verificarea vizuală se face cu ochiul liber şi cu lupa
pentru depistarea eventualelor fisuri şi crăpături. Eclisele care prezintă
fisuri sau crăpături se înlocuiesc.
b) Verificări dimensionale
Uzura maximă însumată admisă la interiorul ecliselorîn
zona de contact cu axele (cepii) este de 1 mm, respectiv lungimea interioară
„L" va fi cuprinsă între 97,5-98,5 mm pentru boghiurile Y25Csll şi
103,5-104,5 mm pentru celelalte variante de boghiuri Y25 prevăzute în tabelul
nr. 2 la pct. 7.2.1.
Pentru boghiurile Y25Csll cota „L" poate fi
realizată în următoarele grupe de valori:
Grupa 1: 94,5-95,5 mm;
Grupa 2: 95,6-96,5 mm;
Grupa 3: 96,6-97,5 mm;
Grupa 4: 97,6-98,5 mm.
7.2.3.5.2. Recondiţionarea eclisei
Recondiţionarea eclisei se face prin încărcarea cu
sudură în zonele de sprijin ale eclisei pe axe, tratament termic şi prelucrarea
pentru aducerea cotei L la valoarea nominală.
Se recondiţionează numai eclisele care nu prezintă
fisuri şi crăpături au uzura pe rază la capete în zona de sprijin pe axe de
maximum 2 mm (grosimea eclisei la capete - minimum 18 mm).
Recondiţionarea prin sudare a pieselor de presiune şi a
ecliselor se face pe baza unor tehnologii bazate pe procedee de sudare validate
şi cu personal calificat, în conformitate cu prevederile din [13].
Figura 15*) - Cotele
care indică zonele cu uzuri ale axelor (cepilor), eclisei şi piesei de presiune
*) Figura 15 este
reprodusă în facsimil.
8. Cerinţe privind asigurarea calităţii reviziilor
şi reparaţiilor amortizoarelor
Pentru asigurarea calităţii amortizoarelor de vibraţii
revizuite şi reparate trebuie îndeplinite cel puţin următoarele cerinţe:
8.1. Documentaţia tehnică pentru revizia şi repararea
amortizoarelor, întocmită de către furnizorii serviciilor de revizie şi
reparaţie, pe baza caietelor de sarcini elaborate de beneficiarii
finali/deţinătorii vehiculelor feroviare şi a prezentei norme tehnice
feroviare, trebuie avizată conform prevederilor din [1].
8.2. Furnizorii serviciilor de revizie şi reparare a
amortizoarelor trebuie să deţină documentaţia constructivă cu modificările la
zi.
8.3. Modificarea materialelor şi înlocuirea tipului de
ulei de la amortizoarele hidraulice trebuie să se facă cu acordul
proiectantului/constructorului amortizorului şi cu avizul beneficiarului final
şi al Autorităţii Feroviare Române -AFER.
8.4. Piesele de schimb din componenţa amortizoarelor,
inclusiv piesele din componenţa sistemelor de prindere pe vehicul, a căror
fabricaţie a fost asimilată de către furnizorii care prestează serviciul de
revizie şi reparaţie a amortizoarelor, trebuie să fie omologate în conformitate
cu prevederile din [1].
8.5. Trasabilitatea amortizoarelor de vibraţii
reparate, precum şi trasabilitatea tipurilor de revizii şi reparaţii efectuate
se asigură prin efectuarea şi menţinerea înregistrărilor prescrise,
utilizându-se formularele întocmite pe baza documentaţiei
constructive.
Trasabilitatea trebuie să constituie subiectul unui
document contractual între furnizor şi beneficiarul final/deţinătorul
vehiculului.
8.6. Standurile şi dispozitivele specifice utilizate
pentru verificarea şi încercarea amortizoarelor trebuie să fie atestate conform
prevederilor din [7].
Amortizoarele-etalon şi barele de torsiune vor fi
etalonate periodic, în conformitate cu prevederile instrucţiunilor specifice
care fac parte din documentaţia standului.
8.7. Personalul utilizat în activităţile de revizie şi reparare a amortizoarelor trebuie să fie
calificat şi instruit în conformitate cu procedurile specifice aplicabile în
atelierele de revizie şi reparare ale furnizorilor acestor servicii.
8.8. Atunci când regulamentele specifice în vigoare sau când beneficiarii finali solicită implementarea unui
sistem de management al calităţii, se recomandă furnizorilor serviciilor de
revizie şi reparaţie utilizarea prevederilor din [9] pentru documentarea şi
implementarea unui astfel de sistem.
8.9. Inspecţia tehnică şi
recepţia amortizoarelor de vibraţii revizuite şi reparate
8.9.1. Inspecţia tehnică a amortizoarelor revizuite şi
reparate este obligatorie si se efectuează în conformitate cu prevederile din
[1].
8.9.2. Recepţia amortizoarelor revizuite şi reparate
se efectuează numai la solicitarea beneficiarilor finali/deţinătorilor
vehiculelor feroviare pe care se montează şi face obiectul unor clauze
contractuale din contractele de reparaţie încheiate de către aceştia cu
furnizorii serviciilor de revizie şi reparaţie a amortizoarelor.
9. Garanţii
9.1. Termenele de garanţie pentru amortizoarele
reparate şi termenele de la care acestea încep vor fi stabilite de comun acord
între furnizori şi beneficiarii finali, prin contractele pentru întreţinerea şi
repararea vehiculelor feroviare.
9.2. Tratarea defectelor în termen de garanţie
Tratarea defectelor amortizoarelor în termen de
garanţie se face în conformitate cu prevederile din [10].
ANEXA Nr. 1 la norma tehnică feroviară
LISTA
documentelor de referinţă
Aplicarea standardelor cuprinse în această listă
reprezintă o modalitate recomandată pentru asigurarea conformităţii cu
cerinţele din norma tehnică feroviară.
[1] Ordinul ministrului transporturilor nr. 290/2000
privind admiterea tehnică a produselor şi/sau serviciilor destinate utilizării
în activităţile de construire, modernizare, întreţinere şi de reparare a
infrastructurii feroviare şi a materialului rulant, pentru transportul feroviar
şi cu metroul, cu modificările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 bis din 25 septembrie
2000.
[2] SR EN 50126-1:2003 Aplicaţii feroviare.
Specificarea şi demonstrarea fiabilităţii, disponibilităţii, mentenanţei şi
siguranţei (FDMS). Partea 1. Prescripţii de bază şi procese generice.
[3] Fişa UIC 893-0 ediţia a 2-a, iunie 2004.
Specificaţia tehnică pentru furnitura tablelor pentru plăci de uzură sau plăci
de uzură din oţel manganos.
[4] SR EN 10020:2003 Definirea si clasificarea mărcilor
de oţel.
[5] Ordinul ministrului transporturilor
nr. 363/2008 pentru aprobarea Normei tehnice feroviare „Vehicule feroviare.
Locomotiva diesel-electrică 060 DA de 2.100 CP. Prescripţii tehnice pentru
revizia pe procesul tehnologic la intrarea locomotivei în unităţile de
tracţiune, prescripţii pentru alimentare şi echipare, precum şi pentru
curăţarea şi spălarea locomotivei", publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 291 şi
291 bis din 15 aprilie 2008.
[6] Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.172/2007
pentru aprobarea Normei tehnice feroviare „Vehicule de
cale ferată.
Prescripţii tehnice pentru revizia şi repararea
planificată a locomotivei diesel-hidraulicede 1.250 CP", publicat în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 12
decembrie 2007.
[7] Ordinul ministrului transporturilor
nr. 410/1999 privind autorizarea laboratoarelor de încercări şi atestarea
standurilor şi dispozitivelor speciale, destinate verificării şi încercării
produselor feroviare utilizate în activitatea de construire, modernizare,
exploatare, întreţinere şi reparare a infrastructurii feroviare şi a
materialului rulant, specific transportului feroviar şi cu metroul, publicat în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 17
septembrie 1999
[8] SR EN ISO 9000:2006 Sisteme de management al calităţii. Principii fundamentale şi vocabular.
[9] SR EN ISO 9001:2001 Sisteme de management al
calităţii. Cerinţe.
[10] Ordinul ministrului transporturilor nr. 490/2000
pentru aprobarea Instrucţiunilor privind tratarea defectelor unor produse
feroviare critice aflate în termen de garanţie - 906, publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 31 octombrie
2000.
[11] SR EN 13802:2005 Aplicaţii feroviare. Elemente de
suspensie. Amortizoare hidraulice.
[12] STAS 3718-88 Oţel austenitic manganos turnat în
piese. Mărci şi condiţii tehnice generale de calitate.
[13] Ordinul ministrului transporturilor,
construcţiilor şi turismului nr. 1.013/2006 privind aprobarea Normei tehnice
feroviare „Vehicule de cale ferată. Recondiţionarea prin sudare a
subansamblurilor şi pieselor componente ale vagoanelor de marfă şi călători. Prescripţii tehnice
pentru execuţia operaţiilor de sudare", publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 855 din 18 octombrie 2006.
[14] Ordinul ministrului transporturilor nr. 364/2008 privind aprobarea Normativului feroviar „Vehicule de
cale ferată. Revizii şi reparaţii planificate", publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 291 şi 291 bis din 15 aprilie 2008.
[15] STAS 9382/3-89 Oţeluri de cementare destinate
fabricării organelor de asamblare prin deformare plastică la rece. Mărci şi
condiţii tehnice de calitate.
[16] SR EN 10083-1:2007 Oţeluri pentru călire şi
revenire. Partea 1. Condiţii tehnice generale de livrare.
[17] SR EN 10083-2+A1:2007 Oţeluri pentru călire şi
revenire. Partea 2. Condiţii tehnice de livrare pentru oţeluri nealiate.
ANEXA Nr. 2 la norma tehnică feroviară
FIŞA DE REGLAJ „F -s"
(model)
Denumirea societăţii
comerciale.....................................................
Tipul
amortizorului..........................................................
Lotul............................
Seria.........................
Tipul şi numărul vehiculului pe care se
montează......................
Seria standului...................................
Condiţii de încercare
Cursa pistonului s
[mm]:..................................
Turaţia de încercare r [rot/min]:.....................
Temperatura ambiantă t [°C]:..................
Viteza maximă a pistonului
Caracteristica elastică a braţului:
- b [mm]:........................
- c [daN/mm]:...............
Operator stand
Numele şi prenumele............................
Semnătura.................Data..................
ANEXA Nr. 3 la norma tehnică feroviară
(informativă)
VALOAREA TEORETICĂ
a cotei „a" în
funcţie de încărcarea „P" a unui boghiu corespunzătoare valorilor tarei
unor vagoane de marfă
goale, cuprinse în intervalul (20-40) t
(exemplu)
Datele de intrare pentru un vagon de marfă nou echipat
cu boghiu Y25Csll (valori teoretice):
- tara cutiei vagonului: T = 20 [t];
- tara boghiului: Tb = 4,85 [t];
- greutatea maselor nesuspendate ale unui boghiu (osia
montată + cutia de osie): Gnsb= 3 [t];
- greutatea maselor suspendate pentru un boghiu: GSb
= Tb - Tnsb = 4,85 - 3 = 1,85 [t];
- cota „a" la fabricaţie:
60+5 [mm];
- flexibilitatea tuturor arcurilor
exterioare ale unui boghiu: 3 [mm]
t
- flexibilitatea tuturor arcurilor
exterioare şi interioare ale unui boghiu 1 [mm]
;
t
1. Calculul forţei „P" de încărcare a unui boghiu:
a) calculul masei suspendate totale pentru un boghiu
b) calculul forţei de încărcare a unui boghiu (sarcina
de probă) P
P = Gsbt-Gsb = 7-1,85 = 5,15[t].
2. Calculul cotei „a" pentru diferite tare ale
vagonului
Valoarea de la fabricaţie a cotei „a" = 60+5 [mm] (corespunzătoare unei tare a
cutiei vagonului de 20 t) scade cu 1,5 mm pentru fiecare tonă de
-3
creştere a tarei, până la intrarea în funcţiune a
arcului interior al suspensiei boghiului, şi cu 0,5 mm pentru fiecare tonă de
creştere a tarei vagonului după intrarea în funcţiune şi a arcului interior.
3. Valorile din 0,5 în 0,5 tone pentru sarcina P de
încercare a unui boghiu, respectiv din tonă în tonă pentru tara vagonului, sunt
date cu titlu de exemplu în tabelul 3 de mai jos.
4. Pentru calculul valorilor
cotei „a" la ieşirea din reparaţie trebuie să se ţină seama de toleranţa
de 8% admisă pentru flexibilitatea arcurilor refolosite (recondiţionate).
Tabelul nr. 3*)
*) Tabelul nr. 3 este
reprodus în facsimil.