Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDIN Nr

ORDIN   Nr. 290 din 31 mai 2007

pentru introducerea masurilor de intarire a securitatii portuare

ACT EMIS DE: MINISTERUL TRANSPORTURILOR

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 388 din 8 iunie 2007



Având în vedere prevederile Regulamentului (CE) nr. 725/2004 privind consolidarea securităţii navelor şi a instalaţiilor portuare,

ţinând seama de prevederile Deciziei Consiliului Uniunii Europene 1999/468/CE de stabilire a normelor privind exercitarea competenţelor de executare conferite Comisiei,

în timpul prevederilor art. 2 pct. 18 şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 367/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor,

ministrul transporturilor emite următorul ordin:

Obiect

Art. 1. - (1) Prezentul ordin introduce măsuri de întărire a securităţii portuare în faţa ameninţării atentatelor la adresa securităţii.

(2) Măsurile prevăzute la alin. (1) constau în:

a)   norme de bază comune cu privire la măsurile de securitate portuară;

b)  un mecanism de aplicare a acestor norme;

c)   mecanisme corespunzătoare de monitorizare a conformităţii.

Domeniul de aplicare

Art. 2. - (1) Măsurile prevăzute la art. 1 trebuie respectate în porturi şi în zonele unde se desfăşoară activităţi legate de porturi.

(2)   Măsurile prevăzute de prezentul ordin se aplică fiecărui port situat pe teritoriul României, în care se găsesc una sau mai multe instalaţii portuare ce fac obiectul unui plan de securitate a instalaţiilor portuare, aprobat conform Regulamentului (CE) nr. 725/2004, inclusiv zonelor unde se desfăşoară activităţi legate de porturi şi în care se găsesc una sau mai multe instalaţii portuare.

(3)   Prezentul ordin nu se aplică instalaţiilor militare din porturi.

(4)   Ministerul Transporturilor, denumit în continuare MT, stabileşte, în sensul prezentului ordin, limitele tuturor porturilor şi zonelor unde se desfăşoară activităţi legate de porturi, luând în considerare, în mod corespunzător, informaţiile care rezultă în urma evaluării securităţii portuare.

(5)  In cazul în care limitele unei instalaţii portuare, în sensul Regulamentului (CE) nr. 725/2004, au fost stabilite astfel încât să înglobeze portul, dispoziţiile relevante din Regulamentul (CE) nr. 725/2004 prevalează asupra acelora din prezentul ordin.

Definiţii

Art. 3. - In înţelesul prezentului ordin, termenii folosiţi se definesc după cum urmează:

a) autoritatea competentă pentru securitate portuară - MT,   autoritatea   desemnată   pentru a coordona  şi supraveghea aplicarea măsurilor de securitate portuară prevăzute de prezentul ordin:

b) autoritate pentru securitatea portuară - autoritatea responsabilă cu problemele de securitate dintr-un anumit port sau zonă de pe canalele navigabile unde se află instalaţii portuare, denumită în continuare ASP;

c) instalaţie portuară - o locaţie în care are loc interfaţa navă/port şi care include zone cum sunt: locul de ancorare, danele de aşteptare, ecluzele de pe canalele navigabile şi zonele de abordare dinspre mare, după caz;

d)  interfaţă navă/port - interacţiunile care au loc atunci când o navă este în mod direct şi imediat afectată de activităţi care implică mişcări de persoane sau de mărfuri, manevre de ecluzare sau asigurarea de servicii portuare înspre sau dinspre navă;

e)   organizaţie de securitate recunoscută - o organizaţie care are experienţa adecvată în materie de securitate şi un nivel adecvat de cunoştinţe despre porturi şi operaţiuni portuare şi care poate fi autorizată să efectueze o activitate de evaluare conform cerinţelor prezentului ordin;

f)   port - suprafaţa delimitată din teritoriul naţional, situată la malul mării sau al unei căi navigabile, protejată natural sau artificial împotriva valurilor, vânturilor, curenţilor şi gheţurilor, construită şi echipată astfel încât să permită, în principal, primirea şi adăpostirea navelor, încărcarea, descărcarea, transbordarea, depozitarea mărfurilor, primirea şi expedierea acestora cu mijloace de transport, îmbarcarea şi debarcarea pasagerilor. Portul cuprinde totalitatea acvatoriilor, terenurilor, construcţiilor hidrotehnice, senalelor de acces, radelor interioare, clădirilor, magaziilor, platformelor, căilor ferate, drumurilor, instalaţiilor şi echipamentelor aflate în perimetrul acestuia;

g)   punct de contact pentru securitatea portuară - organismul desemnat pentru a servi drept punct de contact pentru Comisia Europeană şi celelalte state membre şi pentru a facilita, urmări şi furniza informaţii cu privire la aplicarea măsurilor de securitate portuară prevăzute de prezentul ordin;

h) zone de interes - zonele în care se desfăşoară activităţi legate de porturi - zonele libere, instituite conform legii, situate în vecinătatea porturilor - şi zonele de pe canalele navigabile unde se află instalaţii portuare.

Corelarea cu măsurile luate prin aplicarea Regulamentului (CE) nr. 725/2004

Art. 4. - La aplicarea măsurilor de securitate portuară introduse prin prezentul ordin, ASP se vor asigura că acestea sunt corelate cu măsurile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 725/2004.

Autoritatea pentru securitatea portuară

Art. 5. - (1) Autoritatea competentă pentru securitatea portuară este Ministerul Transporturilor, autoritate de stat în domeniul transporturilor, care este desemnat şi ca autoritate competentă pentru securitatea maritimă conform Regulamentului (CE) nr. 725/2004.

(2)   Funcţia de autoritate pentru securitatea portuară va fi îndeplinită de:

a)  Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime Constanţa" - S.A. - pentru porturile maritime Constanţa, Midia şi Mangalia;

b)   Compania Naţională „Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Galaţi - pentru porturile Brăila, Galaţi şi Tulcea, inclusiv zonele libere situate în vecinătatea acestor porturi;

c) Compania Naţională „Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa - pentru porturile Medgidia, Basarabi, Ovidiu, Luminiţa, inclusiv ecluzele de pe canalele navigabile Dunăre - Marea Neagră.

(3)   Pentru porturile aflate în administraţia autorităţilor publice locale, funcţia de autoritate pentru securitate portuară va fi îndeplinită de către administratorii desemnaţi de către aceste administraţii.

(4)   Pentru porturile private, funcţia de autoritate pentru securitate portuară va fi îndeplinită de către administratorii desemnaţi de proprietarii porturilor.

(5)   ASP sunt responsabile de punerea în aplicare a planurilor de securitate portuară în baza concluziilor evaluărilor de securitate portuară.

Evaluarea securităţii portuare

Art. 6. - (1) ASP se vor asigura că se realizează evaluări ale securităţii portuare pentru porturile şi zonele de interes aflate sub incidenţa prezentului ordin. Aceste evaluări trebuie să ţină cont în mod corespunzător de specificul diferitelor secţiuni ale unui port sau zone de interes şi, atunci când consideră necesar, ale zonelor adiacente, dacă acestea au un impact asupra securităţii portului sau zonei de interes, şi iau în considerare evaluările pentru instalaţiile portuare din limitele acestora, evaluări realizate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 725/2004.

(2)  Fiecare evaluare a securităţii portuare se desfăşoară luându-se în considerare cel puţin cerinţele prevăzute în anexa nr. 1.

(3)  Evaluările securităţii portuare se efectuează de către o organizaţie de securitate recunoscută şi autorizată de MT.

(4)   Evaluările securităţii portuare se aprobă de către ministrul transporturilor, prin ordin.

Planul de securitate portuară

Art. 7. - (1) In baza concluziilor evaluărilor securităţii portuare, ASP se asigură că se întocmesc şi se actualizează planurile de securitate portuară. Planurile de securitate portuară se întocmesc conform specificităţii diferitelor secţiuni ale unui port sau zone de interes şi integrează planurile de securitate pentru instalaţiile portuare din limitele acestora stabilite în temeiul Regulamentului (CE) nr. 725/2004.

(2)   Planurile de securitate portuară vor fi realizate de o organizaţie de securitate recunoscută de MT, alta decât cea care a realizat evaluarea securităţii portuare pentru portul sau zona de interes respectivă, desemnată de ASP.

(3)   Planurile de securitate portuară se aprobă de către ministrul transporturilor, prin ordin.

(4)   Planurile de securitate portuară identifică, pentru fiecare nivel de securitate prevăzut la art. 8:

a)  procedurile care trebuie urmate;

b)  măsurile care trebuie puse în aplicare;

c)  acţiunile care trebuie întreprinse.

(5)  Fiecare plan de securitate portuară ia în considerare cel puţin cerinţele detaliate prevăzute în anexa nr. 2. După caz şi în măsura în care este necesar, planul de securitate portuară include în special măsuri de securitate care trebuie să se aplice pasagerilor şi vehiculelor ce urmează să fie îmbarcate pe nave maritime care transportă pasageri şi vehicule. In cazul serviciilor de transport maritim internaţional, ASP cooperează la evaluarea securităţii cu statele membre în cauză.

(6)   Punerea în aplicare a planurilor de securitate portuară este monitorizată de către MT. Monitorizarea este corelată cu alte activităţi de control desfăşurate în port.

(7)  ASP se asigură că se desfăşoară exerciţii adecvate, luând în considerare cerinţele de bază privind exerciţiile de pregătire pentru securitate, enumerate în anexa nr. 3.

Niveluri de securitate

Art. 8. - (1) MT stabileşte prin ordin al ministrului un sistem de niveluri de securitate pentru porturi, zone de interes sau porţiuni din acestea, care cuprinde următoarele 3 niveluri de securitate după modelul celor stabilite în Regulamentul (CE) nr. 725/2004, astfel:

a)   nivelul de securitate 1 - nivelul pentru care sunt menţinute permanent măsuri de securitate corespunzătoare minime;

b)   nivelul de securitate 2 - nivelul pentru care se menţin măsuri de securitate corespunzătoare suplimentare pe o perioadă de timp, ca urmare a creşterii riscului de producere a unui atentat la adresa securităţii;

c)   nivelul de securitate 3 - nivelul pentru care se menţin măsuri de securitate specifice suplimentare pe o perioadă de timp limitată, în cazul în care este probabil sau iminent un atentat la adresa securităţii, deşi nu este posibil să se identifice ţinta exactă.

(2) ASP stabilesc nivelurile de securitate valabile pentru fiecare port sau porţiune din port, zonă de interes sau porţiuni din acestea. La fiecare nivel de securitate, ASP pot decide ca, în diferite porţiuni ale unui port sau zonă de interes, să se aplice măsuri de securitate diferite, în funcţie de concluziile evaluării securităţii portuare.

(3) ASP comunică tuturor celor interesaţi nivelul de securitate aflat în vigoare pentru fiecare port, zonă de interes sau porţiune din acestea, precum şi orice modificări survenite la acesta.

Ofiţerul de securitate portuară

Art. 9. - (1) Pentru fiecare port sau zonă de interes va fi desemnat un ofiţer de securitate portuară. Fiecare port sau zonă de interes va avea, dacă este necesar, un ofiţer de securitate portuară diferit, dar, atunci când este cazul, un ofiţer de securitate poate fi responsabil de mai multe dintre acestea.

(2)   Ofiţerii de securitate portuară îndeplinesc rolul de persoană de contact pentru problemele referitoare la securitatea portuară.

(3)  In cazul în care un ofiţer de securitate portuară este altul decât ofiţerul/ofiţerii de securitate ai instalaţiei/instalaţiilor portuare din acel port, stabilit/stabiliţi în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 725/2004, între aceştia trebuie să existe o strânsă cooperare.

Revizuiri

Art. 10. - (1) Evaluările securităţii portuare se efectuează anual, iar planurile de securitate portuară se revizuiesc ori de câte ori este necesar, dar cel puţin o dată la 5 ani.

(2) Revizuirea planurilor de securitate portuară se realizează în aceleaşi condiţii ca şi cele prevăzute la art. 6 sau 7, după caz.

Organizaţie de securitate recunoscută

Art. 11. - In scopul prezentului ordin, MT va autoriza organizaţii de securitate recunoscute, în conformitate cu reglementările în vigoare şi cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute în anexa nr. 4.

Punct de contact pentru securitatea portuară

Art. 12. - Punctul de contact pentru securitatea portuară este Direcţia Generală Transport Naval din cadrul MT, denumită în continuare DGTN, care va transmite Comisiei Europene lista porturilor şi zonelor de interes care fac obiectul prezentului ordin şi o informează cu privire la orice modificare adusă acestei liste.

Punerea în aplicare şi controlul conformităţii

Art. 13. - (1) Sistemul care asigură auditarea adecvată şi periodică a planurilor de securitate portuară şi punerea în aplicare a acestora este prevăzut în anexa nr. 5.

(2)  DGTN în calitate de punct de contact va monitoriza împreună cu Comisia Europeană aplicarea prevederilor prezentului ordin.

(3)  Această monitorizare se va desfăşura în comun cu inspecţiile prevăzute la art. 9 alin. (4) din Regulamentul (CE) nr. 725/2004.

Adaptări

Art. 14. - Anexele nr. 1-5 se pot modifica respectându-se procedura prevăzută la art. 15, fără a se extinde domeniul de aplicare al Directivei 2005/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind consolidarea securităţii portuare.

Procedura consultativă

Art. 15. - (1) Atunci când se face trimitere la prezentul articol, se aplică prevederile art. 5 şi 7 din Decizia 1999/468/CE de stabilire a normelor privind exercitarea competenţelor de executare conferite Comisiei, ţinându-se cont de prevederile art. 8 din această decizie.

(2) Termenul stabilit în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 6 din decizia prevăzută la alin. (1) este de o lună.

Confidenţialitatea şi diseminarea informaţiilor

Art. 16. - (1) MT şi ASP vor lua măsurile necesare pentru protecţia informaţiilor la care au acces părţile implicate, în conformitate cu legislaţia naţională relevantă.

(2) Nivelul de acces în materie de securitate al membrilor personalului care desfăşoară inspecţii de securitate sau care manipulează informaţii care au legătură cu prevederile prezentului ordin se atribuie în conformitate cu legislaţia naţională relevantă.

Contravenţii

Art. 17. - Contravenţiile la prevederile prezentului ordin se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, conform legii.

Dispoziţii finale

Art. 18. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin, MT, prin intermediul punctului de contact, va comunica Comisiei Europene prevederile acestuia.

Art. 19. - DGTN, Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime Constanţa" - S.A., Compania Naţională „Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Galaţi, Compania Naţională „Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa şi administraţiile porturilor aflate în administrarea autorităţilor publice locale, cât şi administratorii desemnaţi pentru porturile private vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 20. - Anexele nr. 1 -5 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 21. - Prezentul ordin transpune prevederile Directivei 2005/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 octombrie 2005, privind consolidarea securităţii portuare, publicată în JO nr. L 310 din 25 noiembrie 2005, p. 0028-0039.

Art. 22. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României,   Partea I.

p. Ministrul transporturilor,

Septimiu Buzaşu,

secretar de stat

ANEXA Nr. 1

Cerinţe privind evaluarea securităţii portuare

Art. 1. - (1) Evaluarea securităţii portuare reprezintă temeiul planului de securitate portuară şi al punerii în aplicare a acestuia. Evaluarea securităţii portuare cuprinde cel puţin:

1.  identificarea şi evaluarea activelor importante şi a infrastructurii a cărei protecţie se impune;

2. identificarea posibilelor ameninţări la adresa activelor şi a infrastructurii şi probabilitatea concretizării acestora, pentru a stabili şi ordona măsuri de securitate în funcţie de priorităţi;

3.  identificarea, selectarea şi ordonarea după priorităţi a măsurilor de contracarare, a schimbărilor procedurale şi a nivelului acestora de eficienţă în reducerea vulnerabilităţii; şi

4.  identificarea punctelor slabe, inclusiv a factorilor umani implicaţi în activitatea portuară, a politicilor şi a procedurilor.

(2) In acest sens, evaluarea cuprinde cel puţin următoarele:

1. toate zonele relevante pentru securitatea portuară, definind astfel şi limitele portuare. Acestea includ instalaţiile portuare aflate deja sub incidenţa Regulamentului (CE) nr. 725/2004 şi a căror evaluare de risc serveşte drept bază;

2.   problemele de securitate care provin din interfaţa dintre instalaţia portuară şi alte măsuri de securitate portuară;

3.  personalul portuar care va face obiectul verificărilor de antecedente şi/sau al verificării nivelului în materie de securitate, avându-se în vedere implicarea acestuia în zonele de risc sporit;

4.  împărţirea portului, în cazul în care acest lucru este util, în funcţie de probabilitatea producerii atentatelor la adresa securităţii. Zonele nu se analizează numai în funcţie de profilul lor direct ca potenţială ţinută, ci şi de eventualul lor rol de trecere atunci când zonele-ţintă sunt cele adiacente;

5. variaţiile de risc, de exemplu cele bazate pe sezonalitate;

6. trăsăturile specifice ale fiecărei subzone, cum ar fi localizarea, căile de acces, furnizarea de electricitate, sistemul de comunicaţii, proprietatea şi utilizatorii, precum şi ale elemente considerate relevante pentru securitate;

7. potenţiale scenarii de ameninţare pentru port. Intregul port sau părţi specifice ale infrastructurii acestuia, mărfurile, bagajele, persoanele sau echipamentul de transport pot fi ţinta directă a unei ameninţări identificate;

8. urmările specifice ale unui scenariu de ameninţare. Consecinţele pot avea impact asupra uneia sau mai multor subzone. Se identifică atât consecinţele directe, cât şi cele indirecte. Se acordă o atenţie specială riscului de producere a victimelor umane;

9.  posibilitatea efectelor în masă ale atentatelor la adresa securităţii;

10.  vulnerabilitatea fiecărei subzone;

11. toate aspectele organizatorice relevante pentru securitatea globală a portului, inclusiv diviziunea tuturor autorităţilor de securitate, a normelor şi a procedurilor existente;

12. punctele vulnerabile ale securităţii portuare globale în raport cu aspecte organizatorice, legislative şi procedurale;

13. măsurile, procedurile şi acţiunile destinate să reducă punctele vulnerabile critice. Se acordă o atenţie deosebită necesităţii şi mijloacelor de a controla sau restricţiona accesul la întregul port sau la anumite porţiuni dintr-un port, inclusiv identificarea pasagerilor, a personalului portuar sau a altor lucrători, vizitatorilor şi membrilor echipajelor de navă, cerinţelor de monitorizare a zonelor sau a activităţilor, controlului mărfurilor şi al bagajelor. Măsurile, procedurile şi acţiunile sunt conforme cu riscul perceput, care poate varia între zonele portuare;

14. modul în care măsurile, procedurile şi acţiunile vor fi consolidate în eventualitatea unei creşteri a nivelului de securitate;

15. cerinţele specifice pentru gestionarea problemelor clasice de securitate, cum ar fi: încărcătură, bagaje, combustibili pentru nave, provizii sau persoane „suspecte", colete de origine necunoscută, pericole cunoscute (de exemplu, bombe). Aceste cerinţe analizează condiţiile de dezirabilitate fie pentru eliminarea riscului la locul depistării acestuia, fie după deplasarea acestuia într-o zonă de securitate;

16.  măsurile, procedurile şi acţiunile care au ca scop limitarea şi diminuarea consecinţelor;

17. diviziunea sarcinilor care să permită aplicarea adecvată şi corectă a măsurilor, procedurilor şi acţiunilor identificate;

18. acordarea unei atenţii deosebite, după caz, relaţiei cu alte planuri de securitate (de exemplu, planuri de securitate a instalaţiilor portuare) şi alte măsuri de securitate existente. De asemenea, se acordă atenţie relaţiei cu alte planuri de reacţie (de exemplu: planul de reacţie la mareele negre, planul de contingenţă portuară, planul de intervenţie medicală, planul pentru dezastrele nucleare etc);

19. cerinţele de comunicare pentru aplicarea măsurilor şi procedurilor;

20. acordarea unei atenţii deosebite măsurilor de protecţie împotriva divulgării informaţiilor sensibile din punctul de vedere al securităţi;

21. cerinţele legate de cunoştinţe pe care trebuie să le deţină toţi cei implicaţi direct şi, după caz, publicul larg.

ANEXA Nr. 2

Cerinţe privind planul de securitate portuară

Art. 1. - Planul de securitate portuară stabileşte regimul de securitate a unui port. Acesta se bazează pe concluziile evaluării securităţii portuare. Planul stabileşte în mod clar măsuri detaliate. Acesta conţine un mecanism de control care permite, atunci când este necesar, luarea de măsuri corective corespunzătoare.

Art. 2. - Planul de securitate portuară are la bază următoarele aspecte generale:

1. definirea tuturor zonelor relevante pentru securitatea portuară. In funcţie de evaluarea securităţii portuare, măsurile, procedurile şi acţiunile pot varia de la o subzonă la alta. Intr-adevăr, unele subzone pot necesita măsuri preventive mai severe decât altele. O atenţie specială se acordă interfeţelor dintre subzone, identificate în evaluarea securităţii portuare;

2. asigurarea coordonării dintre măsurile de securitate pentru zone cu caracteristici de securitate diferite;

3. furnizarea, atunci când este necesar, de măsuri diferite, în funcţie de diferitele porţiuni ale portului, de nivelurile de securitate variabile şi de informaţiile specifice;

4. identificarea unei structuri organizatorice care să susţină consolidarea securităţii portuare.

Art. 3. - In baza aspectelor generale, prevăzute la art. 2, planul de securitate portuară va atribui sarcini şi va specifica planuri de lucru în următoarele domenii:

1. cerinţe de acces. Pentru anumite zone, cerinţele intră în vigoare numai în cazul în care nivelurile de securitate depăşesc pragurile minime. Toate cerinţele şi pragurile sunt incluse exhaustiv în planul de securitate portuară;

2. cerinţe referitoare la controlul actelor de identitate, al bagajelor şi al mărfurilor. Aceste cerinţe se pot aplica sau nu la subzone; cerinţele se pot aplica integral sau parţial la diferite subzone. Persoanele care intră sau se află într-o subzonă pot face obiectul unui control. Planul de securitate portuară va răspunde în mod corespunzător concluziilor evaluării securităţii portuare, care reprezintă instrumentul prin care vor fi identificate cerinţele de securitate pentru fiecare subzonă şi la fiecare nivel de securitate. In cazul în care se utilizează, din motive de securitate portuară, cărţi de identitate speciale, se stabilesc proceduri exacte pentru emiterea, controlul utilizării şi restituirea acestor documente. Aceste proceduri iau în considerare specificul anumitor grupuri de utilizatori ai porturilor, prevăzând măsuri speciale pentru limitarea impactului negativ al cerinţelor privind controlul accesului. Categoriile includ cel puţin marinarii, funcţionarii din cadrul autorităţilor, persoanele care lucrează cu regularitate în port sau vizitează portul cu regularitate, rezidenţii care locuiesc în port şi persoanele care lucrează sau vizitează ocazional portul;

3.  legătura cu autorităţile de control al mărfurilor, al bagajelor şi al pasagerilor. Atunci când este necesar, planul prevede legătura dintre sistemul de informaţii şi cel de control ale acestor autorităţi, inclusiv eventuale sisteme de control al securităţii înainte de sosire;

4. proceduri şi măsuri de manipulare a mărfurilor, bagajelor,  combustibililor de  la  nave,  proviziilor sau persoanelor suspecte, inclusiv identificarea unei zone de securitate, precum şi pentru alte aspecte îngrijorătoare din punctul de vedere al securităţii şi încălcări ale securităţii portuare;

5. cerinţe de monitorizare pentru subzone sau activităţi din cadrul subzonelor. Atât necesitatea găsirii de soluţii tehnice, cât şi soluţiile ca atare rezultă din evaluarea securităţii portuare;

6.  semnalizare. Zonele cu cerinţe privind accesul şi/sau controlul vor fi semnalizate în mod corespunzător. Cerinţele de control şi acces vor lua în considerare în mod corespunzător toate legile şi practicile relevante în vigoare. Monitorizarea activităţilor se va indica în mod corespunzător în cazul în care legislaţia internă cuprinde dispoziţii în acest sens;

7.  comunicare şi control de securitate. Toate informaţiile relevante pentru securitate se comunică în mod corespunzător în funcţie de normele de control de securitate incluse în plan. Având în vedere sensibilitatea anumitor informaţii, comunicarea se face conform principiului necesităţii de a cunoaşte, dar include, atunci când este necesar, proceduri pentru comunicatele adresate publicului larg. Standardele de control de securitate fac parte din plan şi sunt destinate să protejeze informaţiile sensibile din punctul de vedere al securităţii împotriva divulgării neautorizate;

8.  raportarea atentatelor la adresa securităţii. In vederea asigurării unui răspuns rapid, planul de securitate portuară va trasa cerinţele exacte de raportare către agentul de securitate portuară şi/sau către autoritatea de securitate portuară a tuturor atentatelor la adresa securităţii;

9.  integrarea altor planuri sau activităţi preventive. Planul abordează în mod clar integrarea altor activităţi preventive şi de control existente în port;

10.  integrarea altor planuri de răspuns şi/sau includerea anumitor măsuri, proceduri şi acţiuni specifice de răspuns. Planul descrie detaliat interacţiunea şi coordonarea cu alte planuri de răspuns şi de urgenţă. Conflictele şi deficienţele se rezolvă după caz;

11. cerinţele de formare şi exerciţii;

12. organizarea practică a securităţii portuare şi procedurile de lucru. Planul de securitate portuară va descrie în detaliu organizarea securităţii portuare, diviziunea sarcinilor şi procedurile de lucru. De asemenea, el va descrie în detaliu coordonarea cu agenţii de securitate ai instalaţiilor portuare şi ai navelor, după caz. Planul va delimita sarcinile comitetului pentru securitatea portuară, în cazul în care acesta există;

13.  procedurile pentru adaptarea şi actualizarea planului de securitate portuară.

ANEXA Nr. 3

Cerinţe pentru exerciţiile pregătirii de bază în domeniul securităţii

Art. 1. - Tipurile de exerciţii de pregătire care pot presupune participarea agenţilor de securitate ai instalaţiilor portuare, în colaborare cu autorităţile relevante ale statelor membre, cu agenţii de securitate ai companiilor sau cu agenţii de securitate ai navelor, în cazul în care aceştia sunt disponibili, se desfăşoară cel puţin o dată la fiecare an calendaristic, fără ca intervalul dintre două exerciţii de pregătire să depăşească 18 luni.

Art. 2. - Cererile de participare a agenţilor de securitate ai companiilor sau a agenţilor de securitate ai navelor  la  exerciţiile  de  pregătire  în  comun  se  fac luându-se în considerare implicaţiile cu privire la securitate şi muncă pentru navă.

Art. 3. - Aceste exerciţii de formare vor testa comunicaţiile, coordonarea, disponibilitatea resurselor, intervenţia şi pot fi:

1. la scară naturală sau în condiţii reale;

2. simulare teoretică sau seminar; ori

3. combinate cu alte exerciţii organizate, cum ar fi exerciţii de intervenţie de urgenţă sau exerciţiile altor autorităţi portuare statale.

ANEXA Nr. 4

Condiţiile care trebuie îndeplinite de o organizaţie de securitate recunoscută pentru a fi autorizată de MT

Art. 1. - O organizaţie de securitate recunoscută pentru a fi autorizată de MT trebuie să poată demonstra:

1. expertiza în aspectele relevante ale securităţii portuare;

2. cunoaşterea corespunzătoare a operaţiunilor portuare, inclusiv cunoştinţe de proiectare portuară şi construcţie;

3. cunoaşterea corespunzătoare a altor operaţiuni relevante pentru securitate care ar putea afecta securitatea portuară;

4. capacitatea de a evalua riscurile de securitate portuară probabile;

5. abilitatea de a menţine şi îmbunătăţi cunoştinţele specializate ale personalului său în domeniul securităţii portuare;

6. abilitatea de a monitoriza capacitatea personalului de a prezenta încredere în permanenţă;

7. abilitatea de a menţine măsuri corespunzătoare pentru a evita divulgarea neautorizată sau accesul la materiale sensibile din punctul de vedere al securităţii;

8. cunoaşterea legislaţiei şi a cerinţelor de securitate naţionale şi internaţionale relevate;

9. cunoaşterea ameninţărilor actuale la adresa securităţii şi a modelelor acestora;

10. abilitatea de a recunoaşte şi depista arme, substanţe şi dispozitive periculoase;

11. abilitatea de a recunoaşte, fără discriminare, caracteristicile şi modelul comportamental al persoanelor susceptibile de a ameninţa securitatea portuară;

12. cunoaşterea tehnicilor utilizate pentru eludarea măsurilor de securitate;

13. cunoaşterea echipamentelor şi sistemelor de securitate şi supraveghere şi a limitelor operaţionale ale acestora.

Art. 2. - O organizaţie de securitate recunoscută care a efectuat o evaluare a securităţii portuare sau o revizuire a unei asemenea evaluări pentru un port nu poate întocmi sau revizui planul de securitate portuară pentru acelaşi port.

ANEXA Nr. 5

Sistemul de auditare adecvată şi periodică a planurilor de securitate portuară

Art. 1. - Auditul planurilor de securitate portuară şi al modului de aplicare a acestora se face prin audituri externe care se execută de auditori ce aparţin unei organizaţii recunoscute sau de către auditorii specializaţi ai autorităţii portuare şi/sau de căi navigabile şi cuprinde:

1. Auditul iniţial al Planului de Securitate Portuară şi al modului de aplicare a acestuia, care va include o verificare completă a sistemului de securitate şi a oricăror echipamente de securitate asociate în conformitate cu prevederile relevante ale Regulamentului (CE) nr. 725/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului privind consolidarea securităţii navelor şi a instalaţiilor portuare, din 31 martie 2004. Acest audit are scopul de a constata dacă sistemul de securitate al portului şi orice echipament de securitate asociat îndeplinesc în totalitate cerinţele aplicabile ale Regulamentului (CE) nr. 725/2004 şi că sunt în stare satisfăcătoare şi potrivite scopului pentru care au fost proiectate şi implementate.

2. Auditul anual al Planului de Securitate Portuară şi al modului de aplicare a acestuia, care va include o verificare completă a sistemului de securitate şi a oricăror echipamente de securitate asociate în conformitate cu prevederile relevante ale Regulamentului (CE) nr. 725/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului privind consolidarea securităţii navelor şi a instalaţiilor portuare, din 31 martie 2004. Acest audit are scopul de a constata dacă sistemul de securitate al portului şi orice echipament de securitate asociat îndeplinesc în totalitate cerinţele aplicabile ale Regulamentului (CE) nr. 725/2004 şi că sunt în stare satisfăcătoare şi potrivite scopului pentru care au fost proiectate şi implementate.

3. Auditul suplimentar poate fi stabilit de către MT ca urmare a situaţiilor concrete constatate de către acesta în funcţionarea porturilor sau căilor navigabile. Auditul suplimentar se efectuează, de asemenea, ori de câte ori este iniţiat sau declanşat un incident de securitate care afectează semnificativ climatul de siguranţă din zona portuară.

Art. 2. - Auditul anual al Planului de Securitate Portuară şi al modului de aplicare a acestuia trebuie să cuprindă o evaluare care să aibă în vedere cel puţin:

1. evidenţierea funcţionării corespunzătoare a sistemului de management al securităţii portuare la parametrii înregistraţi cu ocazia aprobării iniţiale a Planului de Securitate Portuară;

2. evaluarea modului în care au fost soluţionate nonconformităţile constatate cu prilejul auditului anterior;

3. identificarea rezultatelor înregistrate ca urmare a modificărilor aduse pe parcursul funcţionării sistemului cu scopul îmbunătăţirii acestuia.

Art. 3. - La finalizarea oricărui tip de audit al Planului de Securitate Portuară şi al modului de aplicare a acestuia trebuie întocmit un raport care constă într-un rezumat privind modul de efectuare a auditului, o descriere a fiecărei nonconformităţi găsite în timpul auditului şi o descriere a măsurilor utilizate pentru remedierea acestora.

Art. 4. - Raportul trebuie protejat împotriva accesului neautorizat sau dezvăluirii neautorizate şi trebuie să conţină de asemenea anexat chestionarul de audit completat cu toate constatările făcute.


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 290/2007

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 290 din 2007
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 290/2007
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu