ORDIN Nr. 16
din 3 februarie 2011
privind unele aprobari
necesare pentru acordarea autorizarilor de survol/avizelor pentru efectuarea
zborurilor cu aeronave civile sau de stat în spatiul aerian national
ACT EMIS DE:
MINISTERUL APARARII NATIONALE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 99 din 7 februarie 2011
Pentru aplicarea prevederilor
Hotărârii Guvernului nr. 912/2010 pentru aprobarea procedurii de autorizare a
zborurilor în spaţiul aerian naţional, precum şi a condiţiilor în care
decolarea şi aterizarea aeronavelor civile se pot efectua şi de pe/pe alte
terenuri sau suprafeţe de apă decât aerodromurile certificate,
în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr.
346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale,
cu modificările ulterioare,
ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin.
Art. 1. - (1) Secţia survol, relaţii şi reglementări
aeronautice este structura de specialitate din Ministerul Apărării Naţionale
care acordă autorizări de survol/avize pentru efectuarea zborurilor cu aeronave
civile sau de stat în spaţiul aerian naţional.
(2) In cazurile prevăzute la art. 3 şi 4, acordarea
autorizării de survol/avizului de către Secţia survol, relaţii şi reglementări
aeronautice se face cu aprobarea prealabilă a persoanelor nominalizate la art.
2.
Art. 2. - Competenţele de aprobare a cererilor de
survol prevăzute la art. 3 şi 4 revin, după caz, ministrului apărării naţionale
şi şefului Statului Major General.
Art. 3. - Ministrul apărării naţionale aprobă cererile
privind survolul municipiului Bucureşti sub înălţimea de 3.000 m de către
aeronave de stat sau civile, cu excepţia zborurilor executate în limita zonei
de control de aerodrom (CTR) Băneasa şi a zborurilor de îndepărtare după
decolare şi de apropiere pentru aterizare pe aerodromurile certificate situate
pe raza municipiului Bucureşti.
Art. 4. - Şeful Statului Major General aprobă
următoarele solicitări de survol:
a) zborurile care transportă trupe, armament, muniţii,
explozivi, materiale radioactive şi alte bunuri periculoase, cu aeronave de
stat şi civile, aparţinând statelor care nu sunt membre NATO sau care nu au
încheiat acorduri ori înţelegeri în acest sens cu statul român;
b) zborurile pentru activităţi
de determinări topogeodezice la o scară mai mare de 1:20.000, fotografiere
aeriană sau filmări aeriene, executate cu aeronave de stat şi civile, străine
ori româneşti;
c) zborurile executate cu aeronave de stat şi civile
străine, care aterizează/decolează pe/de pe aerodromuri militare.
Art. 5. - Solicitările de survol care necesită
aprobarea prealabilă a persoanelor prevăzute la art. 2 se înaintează direct
acestora, prin raport întocmit de şeful Secţiei survol, relaţii şi reglementări
aeronautice. Raportul conţine, în anexe, toată documentaţia necesară analizării
oportunităţii şi legalităţii aprobării cererii privind autorizarea de
survol/avizul, pentru fiecare caz în parte.
Art. 6. - Secţia survol, relaţii şi reglementări aeronautice
este autorizată să iniţieze şi să menţină legăturile cu instituţiile militare
şi civile similare, naţionale şi internaţionale, pentru rezolvarea operativă a
situaţiilor ce se referă la survolul teritoriului naţional cu aeronave de stat
şi civile sau al teritoriului altor state cu aeronave de stat româneşti.
Art. 7. - Secţia survol, relaţii şi reglementări
aeronautice se încadrează cu personal aeronautic nenavigant, care asigură
continuitatea activităţilor în serviciu operativ de ture, permanent, cu toate
obligaţiile şi drepturile ce decurg din aceasta.
Art. 8. - La data intrării în vigoare a prezentului
ordin se abrogă Normele privind competenţele de aprobare şi modalităţile de
emitere a autorizărilor şi avizelor de survol şi aterizare, solicitate de
operatori aerieni, militari sau civili, străini sau români, aprobate prin
Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2004*, cu modificările
ulterioare.
Art. 9. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Ministrul apărării naţionale,
Gabriel Oprea
* Ordinul nr. M.8/2004, cu modificările ulterioare, nu
a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, deoarece avea ca obiect reglementări din
sectorul de apărare a ţării şi securitate naţională.