ORDIN Nr. 1459
din 1 septembrie 2006
privind infiintarea
Registrului national al operatorilor de produse accizabile armonizate si
aprobarea procedurii de infiintare si actualizare a acestuia
ACT EMIS DE:
MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 777 din 13 septembrie 2006
In temeiul prevederilor art. 11
alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005 privind organizarea şi
funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza prevederilor art. 121, 185 şi 2061 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi
completările ulterioare,
ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:
Art. 1. - Se înfiinţează Registrul naţional al
operatorilor de produse accizabile armonizate, care conţine informaţii
referitoare la persoanele autorizate ca antrepozitari şi operatori
înregistraţi, precum şi la locurile autorizate ca antrepozite fiscale, necesar
atât pentru implementarea sistemului de cooperare administrativă şi schimb de
informaţii în domeniul accizelor cu statele membre ale Uniunii Europene, cât şi
pentru consolidarea capacităţii administrative a autorităţii fiscale care
gestionează persoanele fizice sau juridice autorizate de autoritatea fiscală
competentă, în exercitarea activităţii acestora, să producă, să transforme, să
deţină, să primească şi să expedieze produse accizabile armonizate.
Art. 2. - Se aprobă Procedura de înfiinţare şi
actualizare a Registrului naţional al operatorilor de produse accizabile
armonizate, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 3. - Registrul naţional al operatorilor de produse
accizabile armonizate conţine următoarele informaţii:
a) numele şi prenumele sau denumirea antrepozitarului
autorizat/operatorului înregistrat;
b) datele de identificare ale antrepozitarului
autorizat/operatorului înregistrat;
c) date despre asociaţii şi administratorii
antrepozitarului autorizat/operatorul înregistrat;
d) adresa locaţiei/locaţiilor autorizate ca antrepozit
fiscal;
e) adresa locaţiei/locaţiilor în care se realizează
recepţia produselor accizabile de către operatorul înregistrat;
f) natura activităţilor care sunt autorizate să se
desfăşoare în antrepozitul fiscal;
g) codul produselor realizate în cadrul fiecărui
antrepozit fiscal/recepţionate în cadrul fiecărei locaţii de către operatorul
înregistrat;
h) codul de acciză atribuit;
i) data de la care autorizaţia este valabilă;
j) starea autorizaţiei, inclusiv motivele care
determină modificarea, precum şi data de la care se modifică starea
autorizaţiei;
k) autoritatea fiscală competentă în administrarea
accizelor;
l) alte informaţii stabilite de
autoritatea fiscală, necesare administrării sau schimbului de informaţii cu
statele membre ale Uniunii Europene.
Art. 4. - Direcţia generală a tehnologiei informaţiei
asigură realizarea sistemului informatic necesar constituirii şi gestiunii
bazelor de date aferente Registrului naţional al operatorilor de produse
accizabile armonizate, precum şi dezvoltarea acestuia în funcţie de
necesităţile operaţionale.
Art. 5. - Direcţia de autorizări şi Direcţia generală a
tehnologiei informaţiei din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, direcţiile
generale ale finanţelor publice judeţene, Direcţia Generală a Finanţelor
Publice a Municipiului Bucureşti, precum şi Direcţia generală de administrare a
marilor contribuabili vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 6. - Prevederile prezentului ordin intră în
vigoare la data de 15 septembrie 2006.
Art. 7. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
ANEXĂ
PROCEDURA
de înfiinţare şi actualizare a Registrului naţional
al operatorilor de produse accizabile armonizate
SECŢIUNEA A
Incărcarea bazelor de date cu informaţii referitoare
la persoanele
autorizate ca antrepozitari şi operatori înregistraţi, precum şi la locurile autorizate ca antrepozite fiscale/locaţiile în care se
realizează recepţia produselor accizabile de către operatorul înregistrat
Direcţia de autorizări din cadrul Ministerului
Finanţelor Publice asigură încărcarea bazelor de date aferente Registrului
naţional al operatorilor de produse accizabile armonizate cu informaţiile
necesare atât pentru implementarea sistemului de cooperare administrativă şi
schimb de informaţii în domeniul accizelor cu statele membre ale Uniunii
Europene, cât şi pentru consolidarea capacităţii administrative a autorităţii
fiscale care gestionează persoanele fizice sau juridice autorizate de
autoritatea fiscală competentă, în exercitarea activităţii acestora, să
producă, să transforme, să deţină, să primească şi să expedieze produse
accizabile armonizate, prin preluarea informaţiilor din documentaţiile care
stau la baza autorizării.
SECŢIUNEA B
Actualizarea bazelor de date cu informaţii referitoare la persoanele autorizate ca antrepozitari şi operatori înregistraţi, precum şi la locurile
autorizate ca antrepozite fiscale/locaţiile în care se realizează recepţia produselor accizabile de către operatorul
înregistrat
Direcţia de autorizări din
cadrul Ministerului Finanţelor Publice asigură actualizarea bazelor de date
aferente Registrului naţional al operatorilor de produse accizabile armonizate
în funcţie de deciziile Comisiei pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a
importatorilor de produse accizabile supuse marcării, în cel mult 3 zile
lucrătoare de la data intrării în vigoare a autorizaţiilor.
SECŢIUNEA C
Actualizarea bazelor de date cu informaţii
referitoare la starea
autorizaţiilor emise persoanelor autorizate ca antrepozitari şi operatori
înregistraţi, precum şi a locurilor autorizate ca antrepozite fiscale/locaţiilor în care se realizează recepţia produselor
accizabile de către operatorul
înregistrat
1. Pentru măsurile dispuse prin decizii ale Comisiei
pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse
accizabile supuse marcării:
1.1. Direcţia de autorizări, pentru fiecare decizie, în
termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data semnării acesteia, transmite
decizia autorităţii fiscale teritoriale competente în administrarea
antrepozitarului autorizat/ operatorului înregistrat, după cum urmează:
a) prin poştă electronică, în vederea comunicării
acesteia antrepozitarului autorizat/operatorului înregistrat şi pentru ducerea la îndeplinire a
prevederilor cuprinse în conţinutul deciziei conform prevederilor legale în
vigoare; b) prin poştă, în vederea înmânării originalului deciziei
antrepozitarului autorizat/operatorului înregistrat.
1.2. Autorităţile fiscale teritoriale competente,
după primirea deciziei, procedează după cum urmează:
a) în cel mult două zile lucrătoare asigură
comunicarea deciziei către antrepozitarul autorizat/operatorul înregistrat, în
conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de
procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b) notifică Direcţia de autorizări despre data la
care decizia a fost comunicată, astfel cum această dată este reglementată prin
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, în cel mult 24 de ore de la data comunicării, prin adresă,
transmisă atât prin poştă, cât şi prin poşta electronică;
c) după primirea originalului deciziei, asigură
înmânarea acesteia antrepozitarului autorizat/operatorului
înregistrat.
1.3. Direcţia de autorizări, după primirea notificării
privind data comunicării, pentru fiecare decizie, în termen de cel mult 3 zile
lucrătoare, actualizează bazele de date, cu înregistrarea corespunzătoare a
menţiunii „nevalid", precum şi completarea menţiunilor solicitate conform
secţiunii E pct. 2.2 lit. a.1).
2. Pentru măsurile dispuse
prin decizii ale autorităţilor fiscale teritoriale competente:
2.1. Autorităţile fiscale teritoriale, prin
compartimentele cu atribuţii pe linia autorizării, în termen de cel mult două
zile lucrătoare de la data semnării deciziei, asigură comunicarea acesteia
către antrepozitarul autorizat/operatorul înregistrat, în conformitate cu
prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
2.2. Autorităţile fiscale teritoriale, prin
compartimentele cu atribuţii pe linia autorizării, după comunicarea deciziei,
în cel mult 24 de ore de la data comunicării, transmit Direcţiei de autorizări
decizia în copie şi data comunicării acesteia, atât prin poştă, cât şi prin
poşta electronică.
2.3. Direcţia de autorizări, în cel mult 3 zile
lucrătoare de la data primirii notificării, asigură actualizarea bazelor de
date, cu înregistrarea corespunzătoare a menţiunii „nevalid", precum şi
completarea menţiunilor solicitate conform secţiunii E pct. 2.2 lit. a.1).
3. Pentru măsurile care
decurg din aplicarea prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal sau
sunt dispuse prin hotărâri ale instanţelor de judecată:
3.1. In situaţia în care
antrepozitarii autorizaţi contestă pe cale administrativă actul administrativ
prin care a fost dispusă măsura de anulare, revocare sau suspendare, după caz,
a autorizaţiei de antrepozit fiscal/de operator înregistrat:
a) în situaţia depunerii contestaţiilor împotriva
deciziilor Comisiei pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile
supuse marcării, Direcţia de autorizări procedează după cum urmează:
a.1) transmite contestaţia prin poştă electronică
autorităţii fiscale teritoriale competente în administrarea antrepozitarului
autorizat/operatorului înregistrat;
a.2) actualizează bazele de date, în termen de cel mult
3 zile lucrătoare de la data înregistrării contestaţiei, cu înregistrarea
corespunzătoare a menţiunii „valid", a datei la care a fost depusă
contestaţia (data înregistrării acesteia la registratura generală a
Ministerului Finanţelor Publice), precum şi completarea menţiunilor solicitate
conform secţiunii E pct. 2.2 lit. a.2);
b) în situaţia depunerii contestaţiilor împotriva
deciziilor dispuse de autorităţile fiscale teritoriale competente, se
procedează după cum urmează:
b.1) compartimentele cu atribuţii pe linia autorizării
din cadrul autorităţilor fiscale teritoriale notifică Direcţia de autorizări,
în termen de cel mult 24 de ore de la data înregistrării contestaţiei la registratura
autorităţii fiscale teritoriale, prin poştă electronică, anexând şi contestaţia
în format electronic;
b.2) Direcţia de autorizări, în cel mult 3 zile
lucrătoare de la data primirii notificării, asigură actualizarea bazelor de
date, cu înregistrarea corespunzătoare a menţiunii „valid", a datei la
care a fost depusă contestaţia (data înregistrării acesteia la registratura
autorităţii fiscale teritoriale), precum şi completarea menţiunilor solicitate
conform secţiunii E pct. 2.2 lit. a.2);
c) în situaţia admiterii/respingerii contestaţiilor
depuse în cadrul procedurii prealabile de către Comisia pentru autorizarea
antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse
marcării, se procedează după cum urmează:
c.1) Direcţia de autorizări, pentru fiecare decizie, în
termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data semnării acesteia, transmite
decizia autorităţii fiscale teritoriale competente în administrarea
antrepozitarului autorizat/ operatorului înregistrat, după cum urmează:
c.1.1) prin poştă electronică, în vederea comunicării
acesteia antrepozitarului autorizat/operatorului înregistrat şi pentru ducerea
la îndeplinire a prevederilor cuprinse în conţinutul deciziei conform
prevederilor legale în vigoare;
c.1.2) prin poştă, în vederea înmânării originalului
deciziei antrepozitarului autorizat/operatorului înregistrat;
c.2) autorităţile fiscale teritoriale competente, după
primirea deciziei, procedează după cum urmează:
c.2.1) în cel mult două zile lucrătoare asigură
comunicarea deciziei către antrepozitarul autorizat/operatorul înregistrat, în
conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
c.2.2) notifică Direcţia de autorizări despre data la
care decizia a fost comunicată, astfel cum această dată este reglementată prin
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, în cel mult 24 de ore de la data comunicării, prin adresă,
transmisă atât prin poştă, cât şi prin poşta electronică;
c.2.3) după primirea originalului deciziei, asigură
înmânarea acesteia antrepozitarului autorizat/operatorului înregistrat;
c.3) Direcţia de autorizări, după primirea notificării
privind data comunicării, pentru fiecare decizie, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare,
actualizează bazele de date, cu înregistrarea corespunzătoare a menţiunii
„valid" sau „nevalid" (după caz), precum şi completarea menţiunilor
solicitate conform secţiunii E pct. 2.2 lit. a.3);
d) în situaţia admiterii/respingerii contestaţiilor
depuse în cadrul procedurii prealabile de către autorităţile fiscale
teritoriale competente care privesc soluţionarea contestaţiilor sau a
plângerilor prealabile depuse de antrepozitarii autorizaţi împotriva deciziilor
emise de aceste autorităţi şi care privesc suspendarea autorizaţiilor, se
procedează după cum urmează:
d.1) autorităţile fiscale teritoriale, prin
compartimentele cu atribuţii pe linia autorizării, în termen de cel mult două
zile lucrătoare de la data semnării deciziei, asigură comunicarea acesteia în
conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
d.2) autorităţile fiscale teritoriale, prin
compartimentele cu atribuţii pe linia autorizării, în cel mult 24 de ore de la
data comunicării, astfel cum această dată este reglementată prin Ordonanţa
Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, transmit Direcţiei de autorizări decizia în copie şi data
comunicării acesteia, atât prin poştă, cât şi prin poşta electronică;
d.3) Direcţia de autorizări, în cel mult 3 zile
lucrătoare de la data primirii notificării, asigură actualizarea bazelor de
date, cu înregistrarea corespunzătoare a menţiunii „valid" sau
„nevalid" (după caz), precum şi completarea menţiunilor solicitate conform
secţiunii E pct. 2.2 lit. a.3).
3.2. In cazul hotărârilor dispuse de instanţele de
judecată sau care derivă din aplicarea prevederilor legale în vigoare privind
contenciosul administrativ:
a) autorităţile fiscale teritoriale competente, prin
compartimentele juridice care asigură reprezentarea intereselor Ministerului
Finanţelor Publice sau ale organelor subordonate acestuia în cauzele
respective, comunică în cel mult două zile lucrătoare de la pronunţare sau comunicare,
după caz, soluţiile pronunţate de instanţe atât Direcţiei de autorizări, cât şi
compartimentelor cu atribuţii pe linia autorizării din cadrul aceloraşi
structuri. Comunicarea se realizează atât prin transmitere poştală, anexându-se
documentele respective în copie, cât şi prin poşta electronică, anexându-se
formatul electronic al documentelor. Având în vedere efectele măsurii
suspendării actelor administrative de către instanţele de judecată, consilierii
juridici sunt obligaţi să acorde o atenţie sporită cauzelor al căror obiect îl
constituie acţiunile depuse împotriva deciziilor de anulare/revocare/suspendare
dispuse de autorităţile fiscale competente în condiţiile legii;
b) antrepozitarii autorizaţi/operatorii înregistraţi
sunt obligaţi să notifice hotărârile dispuse de instanţele judecătoreşti sau
recursul formulat împotriva acestora, în termen de cel mult 24 de ore, după cum
urmează:
b.1) prin adresă, Direcţiei de autorizări din cadrul
Ministerului Finanţelor Publice, anexând în copie hotărârile respective şi,
după caz, recursul formulat împotriva acestora, precum şi o declaraţie pe
propria răspundere prin care îşi asumă realitatea şi exactitatea informaţiilor
transmise;
b.2) prin adresă, compartimentelor cu atribuţii pe
linia autorizării din cadrul autorităţii fiscale teritoriale responsabile cu punerea în aplicare a hotărârilor
dispuse de instanţele judecătoreşti;
c) Direcţia de autorizări, în cel mult două zile
lucrătoare de la data primirii notificării transmise de structurile teritoriale
care au asigurat reprezentarea intereselor Ministerului Finanţelor Publice sau
de antrepozitarii autorizaţi/operatorii înregistraţi, după caz, asigură
actualizarea bazelor de date, cu înregistrarea corespunzătoare a menţiunii
„valid" sau „nevalid" (după caz), precum şi completarea menţiunilor
solicitate conform secţiunii E pct. 2.2 lit. a.4) - a.8), după caz.
SECŢIUNEA D
Starea autorizaţiei
1. Pentru antrepozitarul autorizat:
1.1. „valid" - dacă este valid cel puţin un cod
de accize acordat antrepozitelor fiscale ale antrepozitarului autorizat;
1.2. „nevalid" - dacă nu este valid niciun cod
de accize acordat antrepozitelor fiscale ale antrepozitarului
autorizat.
2. Pentru operatorul înregistrat: „valid" sau
„nevalid", în funcţie de încadrarea în una dintre stările descrise la
secţiunea C.
3. Pentru antrepozitul fiscal autorizat: „valid"
sau „nevalid", în funcţie de încadrarea în una dintre stările descrise la
secţiunea C.
SECŢIUNEA E
Publicarea pe pagina de web a Ministerului
Finanţelor Publice a stărilor autorizaţiilor emise
1. a) Baza de date (Oracle) va fi salvată integral,
la intervale de timp prestabilite, sau incremental, conform procedurilor uzuale
de salvare a datelor, într-un spaţiu de lucru rezervat pe echipamente de tip
SAN sau NAS.
b) Pentru recuperarea datelor în caz de dezastru se
vor utiliza medii de salvare de tip bandă magnetică sau CD-ROM, care vor fi
stocate în spaţii special amenajate. Operaţiunile de salvare a datelor pe bandă
magnetică sau CD-ROM, programate să aibă loc la intervale de timp prestabilite,
vor fi urmate, în mod obligatoriu, de operaţiuni de verificare a integrităţii
datelor salvate (respectiv dacă acestea sunt complete şi dacă pot fi restaurate
de pe mediile de salvare).
c) Paginile web conţinând actualizările bazei de date
(Oracle) vor fi salvate sub formă de fişiere într-un spaţiu de lucru rezervat,
de asemenea, pe echipamente de tip SAN sau NAS. O aplicaţie care este deja
funcţională pe portalul MFP/ANAF jurnalizează activitatea de publicare a
acestor pagini indicând numele fişierului, respectiv ziua şi ora la care au
fost publicate informaţiile din fişier.
2. Direcţia generală a tehnologiei informaţiei
asigură publicarea pe pagina de web a „Situaţiei centralizatoare privind starea
autorizaţiilor emise", conform modelului prezentat în secţiunea F.
Situaţia poartă menţiunea „valabilă la data de ..." (se menţionează data
publicării) şi cuprinde informaţii referitoare la starea autorizaţiilor emise,
prin includerea modificărilor intervenite şi introduse în bazele de date în
ziua precedentă, după cum urmează:
2.1. pentru autorizaţiile valide - înregistrarea
aferentă nu cuprinde nicio menţiune;
2.2. pentru autorizaţiile
suspendate, revocate sau anulate:
a) în dreptul fiecărui antrepozit fiscal aparţinând
antrepozitarului autorizat/în dreptul fiecărui operator înregistrat (după caz)
se consemnează una dintre următoarele menţiuni, după caz:
a.1) „Autorizaţie antrepozit
fiscal/operator înregistrat (după caz) nevalidă începând cu data de ... (se
consemnează data comunicării deciziei) - autorizaţia este suspendată/
revocată/anulată (după caz) prin Decizia nr. ... din ..., emisă de Comisia
pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse
accizabile supuse marcării/organul fiscal teritorial competent (se înscrie
denumirea acestuia, după caz)";
a.2) „Autorizaţie antrepozit fiscal/operator
înregistrat (după caz) validă
începând cu data de .............. (se consemnează data înregistrării contestaţiei/plângerii prealabile) - Decizia nr......... din
............, emisă de Comisia
pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse
accizabile supuse marcării/organul fiscal teritorial
competent (se înscrie denumirea acestuia, după caz),
este contestată prin Adresa nr........ din ..........., înregistrată la Ministerul Finanţelor
Publice/organul fiscal teritorial competent (se înscrie denumirea acestuia,
după caz) sub nr......... din ...........";
a.3) „Autorizaţie antrepozit fiscal/operator
înregistrat (după caz validă/nevalidă (după caz) începând cu data de ......... (se consemnează data
comunicării deciziei) prin Decizia
nr......... din ............, emisă de Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse
accizabile supuse marcării/organul fiscal teritorial competent (se înscrie
denumirea acestuia, după caz), ca rezultat al admiterii/respingerii (după caz)
contestaţiei - autorizaţia a fost suspendată/revocată/anulată (după caz) prin Decizia nr......... din
............, emisă de Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse
accizabile supuse marcării/organul fiscal teritorial competent (se înscrie
denumirea acestuia, după caz)". Pentru situaţia admiterii acţiunii,
menţiunea se consemnează numai în prima lună de după luarea deciziei, pentru
lunile următoare aplicându-se prevederile de la pct. 2.1;
a.4) „Autorizaţie antrepozit fiscal/operator
înregistrat (după caz) validă începând cu data ... (se consemnează data
comunicării hotărârii), până la soluţionarea definitivă a acţiunii formulate
conform prevederilor Legii contenciosului administrativ, prin Hotărârea nr......... din ..............., pronunţată de ...................... (se
consemnează instanţa de judecată),
de suspendare a efectelor Deciziei nr......... din
............, emisă de Comisia pentru
autorizarea antrepozitelor
fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării/organul fiscal teritoria competent (se
va înscrie denumirea acestuia, după caz), de suspendare/revocare/anulare (după
caz)";
a.5) „Autorizaţie antrepozit fiscal/operator
înregistrat (după caz) nevalidă/validă (după caz) ca rezultat al
respingerii/admiterii acţiunii formulate conform prevederilor Legii contenciosului administrativ, prin
Hotărârea nr........ din
............., pronunţată de ....................... (se consemnează instanţa de judecată), începând cu data
.................. (se consemnează
data comunicării hotărârii) - autorizaţia a fost suspendată/revocată/anulată
(după caz) prin Decizia nr...........
din .............., emisă de Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse
accizabile supuse marcării/organul fiscal teritorial competent (se înscrie
denumirea acestuia, după caz)." Pentru situaţia admiterii acţiunii,
menţiunea se consemnează numai în prima lună de la comunicarea hotărârii,
pentru lunile următoare aplicându-se prevederile pct. 2.1;
a.6) „Autorizaţie antrepozit
fiscal/operator înregistrat (după caz) validă/nevalidă (după caz) începând cu data de ............ (se consemnează data
comunicării promovării recursului),
ca rezultat al promovării recursului de către ..... (se consemnează antrepozitarul autorizat/autoritatea responsabilă
privind reprezentarea, după caz) împotriva Hotărârii nr......... din ..........., pronunţată de
......................... (se
consemnează instanţa de judecată), de respingere/ admitere a acţiunii formulate
conform Legii contenciosului administrativ - autorizaţia a
fost suspendată/ revocată/anulată
(după caz) prin Decizia nr........ din ........., emisă de Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a
importatorilor de produse accizabile supuse marcării/organul fiscal teritorial
competent (se înscrie denumirea acestuia, după caz).";
a.7) „Autorizaţie antrepozit fiscal/operator
înregistrat (după caz) validă
începând cu data ..................... (se consemnează data comunicării hotărârii), până la soluţionarea
definitivă şi irevocabilă a acţiunii formulate conform prevederilor Legii
contenciosului administrativ, prin Hotărârea nr........... din ................, pronunţată de
............... (se
consemnează instanţa de judecată), de suspendare a efectelor Deciziei nr.......... din .................., emisă de Comisia pentru autorizarea antrepozitelor
fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării/organul fiscal teritorial competent (se înscrie denumirea acestuia, după caz), de suspendare/revocare/anulare (după caz).";
a.8) „Autorizaţie antrepozit fiscal/operator înregistrat
(după caz) validă/nevalidă
(după caz) începând cu data de ............... (se consemnează data comunicării hotărârii), prin decizia rămasă
definitivă şi irevocabilă ca rezultat al Hotărârii nr............. din ................, pronunţată de ........................... (se consemnează instanţa de
judecată)/nerecurării (după caz)." Pentru situaţia în care autorizaţia
antrepozitului fiscal devine validă, menţiunea se consemnează numai în prima
lună de la comunicarea hotărârii, pentru lunile următoare aplicându-se
prevederile pct. 2.1;
b) în dreptul fiecărui antrepozitar autorizat se
consemnează una dintre următoarele menţiuni, după caz:
b.1) în dreptul antrepozitarilor
autorizaţi care deţin cel puţin o autorizaţie de antrepozit fiscal validă - înregistrarea
aferentă nu cuprinde nicio menţiune;
b.2) „Antrepozitar nevalid începând cu data de
.............. (se menţionează data de la care nu mai
este valid cel puţin un cod de accize acordat antrepozitelor fiscale ale
antrepozitarului autorizat), întrucât nu deţine autorizaţii de antrepozit
fiscal valide.";
c) Direcţia de autorizări şi Direcţia generală
juridică din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, direcţiile generale ale
finanţelor publice judeţene/a municipiului Bucureşti, precum şi Direcţia
generală de administrare a marilor contribuabili răspund de realitatea datelor
pe baza cărora Direcţia generală a tehnologiei informaţiei asigură publicarea
„Situaţiei centralizatoare privind starea autorizaţiilor emise".
SECŢIUNEA F
Modelul utilizat pentru publicarea pe pagina de web
a Ministerului Finanţelor Publice a „Situaţiei centralizatoare privind starea
autorizaţiilor emise"
A. Antrepozitari autorizaţi şi
antrepozite fiscale:
CUI/CNP
antrepozi- tar
|
Denumirea
antrepozit-rului
|
Cod de
accize al
antrepozita-ului/
antrepozitu-
lui
|
Data
de la
care este
valabilă
autorizaţia
|
Locaţia
antrepozi- tului
|
Judeţ
antrepo-zit
|
Codul
produselor
realizate
în
antrepozit
|
Starea
autoriza- ţiei
(validă/
nevalidă)
|
Data
modifi-cării
stării
autori- zaţiei
|
Menţiuni
privind
motivele
care au
condus la
modificarea
stării
autorizaţiei
|
|
|
|
B. Operatori înregistraţi:
CUI/CNP
operator înregistrat
|
Denumirea
operatorului
înregistrat
|
Cod de
accize
al
operatorului
înregistrat
|
Data de la
care este
valabilă
autorizaţia
|
Codul
produselor
recepţionate
|
Starea
autorizaţiei
(validă/nevalidă)
|
Data
modificării
stării
autorizaţiei
|
Menţiuni
privind
motivele
care
au condus
la
modificarea
stării
autorizaţiei
|
|
|
|
|