Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.1446 din 29.08.2013

pentru completarea Procedurilor şi modalităţilor de încasare şi de decontare a contravalorii creanţelor recuperate în baza Legii nr. 29/1994, cu modificările ulterioare, precum şi a tehnicilor de analiză şi selecţie a ofertelor, de negociere şi de prezentare a propunerilor de mandat, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice, al ministrului afacerilor externe şi al ministrului economiei şi comerţului nr. 1.080/M-1/689/481/2005
ACT EMIS DE: Ministerul Finantelor Publice
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 746 din 02 decembrie 2013



SmartCity1

Având în vedere prevederile:

Legii nr. 29/1994 privind autorizarea Guvernului de a aproba negocierea în vederea recuperării creanţelor României provenite din activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională, derulată înainte de 31 decembrie 1989, cu modificările ulterioare;

Hotărârii Guvernului nr. 362/1994 privind constituirea Comisiei interdepartamentale pentru avizarea modalităţilor de încasare a creanţelor României din activitatea de comerţ exterior şi alte activităţi externe, derulate în baza acordurilor guvernamentale şi comerciale înainte de 31 decembrie 1989, cu modificările ulterioare;

Hotărârii Guvernului nr. 732/1994 pentru aprobarea Normelor metodologice privind recuperarea creanţelor României provenite din activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională, derulată înainte de 31 decembrie 1989, republicată;

Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 447/2007 pentru aprobarea Procedurii privind declararea stării de insolvabilitate a debitorilor persoane fizice sau juridice, conform prevederilor art. 172 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare;

Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 13 şi art. 15 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 5 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 8/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 9 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 47/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, cu modificările şi completările ulterioare, viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, ministrul delegat pentru buget, ministrul afacerilor externe şi ministrul economiei, emit următorul ordin: Articolul I După punctul 10 de la capitolul III „Decontarea în lei a contravalorii creanţelor recuperate în baza Legii nr. 29/1994, cu modificările ulterioare, prin încasări în devize convertibile, importuri de mărfuri, prestări de servicii şi cesionare de creanţă“ din Procedurile şi modalităţile de încasare şi de decontare a contravalorii creanţelor recuperate în baza Legii nr. 29/1994, cu modificările ulterioare, precum şi tehnicile de analiză şi selecţie a ofertelor, de negociere şi de prezentare a propunerilor de mandat, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice, al ministrului afacerilor externe şi al ministrului economiei şi comerţului nr. 1.080/M-1/689/481/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 30 august 2005, se introduc două noi puncte, punctele 11 şi 12 , cu următorul cuprins: 11. Creanţele fiscale evidenţiate în conturile bilanţiere ale contabilităţii publice, rezultate din importuri pentru recuperarea creanţelor României, datorate de debitori, persoane juridice, radiaţi din registrul comerţului, pentru care nu există nici succesori de drept ai acestora care să preia drepturile şi obligaţiile, se scad din evidenţele contabile ale Ministerului Finanţelor Publice în baza unei note aprobate de către ministrul finanţelor publice.Nota se întocmeşte de către Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică numai după scăderea creanţelor fiscale din evidenţa analitică pe plătitori de către organele fiscale competente şi după primirea documentelor care atestă această operaţiune şi se avizează de către Direcţia generală juridică din Ministerul Finanţelor Publice. 12. Creanţele fiscale evidenţiate în conturile bilanţiere ale contabilităţii publice, rezultate din drepturi valutare ale statului român, datorate de debitori, persoane juridice şi care au fost anulate în instanţă, prin hotărâri definitive şi irevocabile, se scad din evidenţele contabile ale Ministerului Finanţelor Publice, în baza unei note aprobate de către ministrul finanţelor publice.Nota se întocmeşte de către Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică pe baza documentelor puse la dispoziţie de către Direcţia generală juridică şi se avizează de către această direcţie. Articolul IIPrezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul IIIOrdinul ministrului finanţelor publice, al ministrului afacerilor externe şi al ministrului economiei şi comerţului nr. 1.080/M-1/689/481/2005 privind aprobarea Procedurilor şi modalităţilor de încasare şi de decontare a contravalorii creanţelor recuperate în baza Legii nr. 29/1994, cu modificările ulterioare, precum şi a tehnicilor de analiză şi selecţie a ofertelor, de negociere şi de prezentare a propunerilor de mandat, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 30 august 2005, cu completările aduse prin prezentul ordin, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare. p. Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Dan Manolescu, secretar de stat Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea p. Ministrul afacerilor externe, George Ciamba, secretar de stat Ministrul economiei, Andrei Dominic Gerea


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 1446/2013

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 1446 din 2013
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 1446/2013
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu