Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDIN Nr

ORDIN   Nr. 141 din 12 mai 2006

pentru aprobarea Normelor privind protectia centralelor nuclearoelectrice impotriva incendiilor si exploziilor interne

ACT EMIS DE: COMISIA NATIONALA PENTRU CONTROLUL ACTIVITATILOR NUCLEARE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 500 din 9 iunie 2006



In conformitate cu prevederile:

-   Legii nr.  111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare,  republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

-   Hotărârii Guvernului nr.  1.627/2003 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, cu modificările ulterioare,

preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Normele privind protecţia centralelor nuclearoelectrice împotriva incendiilor şi exploziilor interne, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 3. - Normele prevăzute la art. 1 intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României,  Partea I.

Art. 4. - Direcţia reactori nucleari va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare,

Vilmos Zsombori

ANEXĂ

NORME privind protecţia centralelor nuclearoelectrice împotriva incendiilor şi exploziilor interne

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

SECŢIUNEA 1

Scop, domeniu, definiţii

Scop

Art. 1. - In conformitate cu prevederile Legii nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prezentele norme stabilesc cerinţele pentru protecţia centralelor nuclearoelectrice împotriva incendiilor şi exploziilor interne.

Definiţii

Art. 2. - (1) In prezentele norme se utilizează termenul „unitate" pentru o unitate a centralei nuclearoelectrice.

(2)  In prezentele norme se utilizează abrevierea SSCE pentru sistemele, structurile, componentele şi echipamentele centralei nuclearoelectrice.

(3)   Expresiile şi termenii utilizaţi în prezentele norme sunt definiţi în anexa nr. 1, cu excepţia celor ale căror definiţii se regăsesc în textul prezentelor norme.

Domeniu

Art. 3. - (1) Prezentele norme se aplică organizării şi desfăşurării acelor activităţi şi practici ale titularului autorizaţiei de proiectare, construcţie, punere în funcţiune, exploatare, conservare sau dezafectare a unei unităţi a centralei nuclearoelectrice şi organizaţiilor implicate, care privesc protecţia la incendiu a SSCE importante pentru securitatea nucleară, în toate etapele de viaţă ale unităţii.

(2) Prezentele norme se aplică, de asemenea, protecţiei la incendiu a acelor SSCE ale unităţii care nu sunt importante pentru securitatea nucleară, dar care în caz de incendiu pot afecta semnificativ, prin propagarea focului, a căldurii sau a produselor de ardere, SSCE importante pentru securitatea nucleară.

Art. 4. - Aspectele convenţionale ale protecţiei la incendiu şi securitatea proprietăţii în caz de incendiu nu fac obiectul prezentelor norme.

Art. 5. - (1) Face obiectul prezentelor norme protecţia împotriva exploziilor datorate eliberărilor de lichide şi gaze inflamabile/combustibile provenite de la sistemele unităţii.

(2) Protecţia împotriva exploziilor în interiorul sistemelor unităţii nu face obiectul prezentelor norme; protecţia împotriva acestui tip de explozii trebuie realizată prin proiectarea sistemelor unităţii.

SECŢIUNEA a 2-a

Reglementări, standarde şi ghiduri

Art. 6. - (1) SSCE trebuie să fie proiectate, realizate şi utilizate în conformitate cu reglementările şi standardele naţionale în vigoare sau cu alte tipuri de standarde identificate de către titularul de autorizaţie şi agreate de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, numită în continuare CNCAN.

(2)   Standardele şi ghidurile utilizate de către titularul de autorizaţie în realizarea protecţiei la incendiu a unităţii trebuie agreate de CNCAN.

(3)   Se consideră agreate de CNCAN acele standarde şi ghiduri care:

a)  sunt menţionate în autorizaţiile emise de CNCAN; sau

b)  sunt menţionate în documentaţia protecţiei la incendiu, aprobată de CNCAN; sau

c)  sunt menţionate în rapoartele de securitate ale unităţii, aprobate de CNCAN; sau

d) au fost aprobate de către CNCAN odată cu autorizarea sistemului de management al calităţii al titularului de autorizaţie.

SECŢIUNEA a 3-a

Obiective şi principii de bază

Principiul apărării în adâncime

Art. 7. - Principiul general de „apărare în adâncime" pentru asigurarea securităţii nucleare a unităţii, utilizat pe plan internaţional pentru protecţia la incendiu a centralelor nuclearoelectrice, stă la baza prezentelor norme.

Art. 8. - Titularul autorizaţiei şi organizaţiile concurente la protecţia centralei împotriva incendiilor, pentru fiecare dintre fazele de proiectare, construcţie, punere în funcţiune, exploatare şi dezafectare, au obligaţia să instituie toate măsurile tehnice şi organizatorice necesare pentru implementarea principiului apărării în adâncime în ceea ce priveşte protecţia la incendiu, precum şi a celorlalte principii amintite în prezenta secţiune.

Art. 9. - (1) Conceptul de „apărare în adâncime" implică niveluri succesive de protecţie, respectiv prevenire, detecţie şi alarmare, stingere şi limitare a efectelor incendiului, şi trebuie extins la toate activităţile privind securitatea nucleară, incluzând aspectele organizaţionale, de comportament sau legate de SSCE din structura unităţii. Aceste niveluri de protecţie trebuie să compenseze erorile umane sau defectările sistemelor unităţii, să prevină şi să atenueze pericolele potenţiale şi consecinţele acestora, astfel încât să fie asigurată protecţia radiologică a personalului de exploatare a unităţii, a populaţiei şi a mediului.

(2)   SSCE importante pentru securitatea nucleară trebuie proiectate şi amplasate astfel încât să se minimizeze, în concordanţă cu alte cerinţe de securitate, probabilitatea de apariţie şi efectele incendiilor şi exploziilor cauzate de evenimente externe sau interne.

(3)   Trebuie prevăzute mijloace pentru prevenirea şi limitarea efectelor incendiilor, astfel încât să fie menţinute, pentru orice eveniment de incendiu din unitate, pe durata şi după producerea acestuia, următoarele funcţii generale de securitate nucleară:

a)  oprirea reactorului şi menţinerea acestuia într-o stare de oprire sigură pentru o perioadă de timp nedeterminată;

b)  răcirea combustibilului nuclear;

c)   menţinerea barierelor fizice în calea eliberărilor de materiale radioactive;

d)   monitorizarea stării unităţii şi furnizarea serviciilor-suport necesare pentru menţinerea funcţiilor prevăzute la lit. a), b) şi c).

(4)  Cerinţele prevăzute la alin. (3) trebuie satisfăcute prin prevederea corespunzătoare a redundanţei şi diversităţii sistemelor, separare fizică şi proiectare în vederea asigurării unei stări sigure la defectare, astfel încât să fie atinse următoarele obiective:

a)  prevenirea izbucnirii incendiilor;

b)  detectarea şi stingerea rapidă a incendiilor izbucnite, în scopul limitării consecinţelor;

c)   prevenirea propagării acelor incendii care nu au fost stinse, în scopul minimizării efectelor acestora asupra funcţiilor generale de securitate nucleară menţionate la alin. (3).

(5)  Indeplinirea obiectivului menţionat în alin. (4) lit. a) cere ca proiectul unităţii să fie astfel conceput încât să fie minimizată probabilitatea izbucnirii unui incendiu.

(6)  Indeplinirea obiectivului menţionat în alin. (4) lit. b) cere detectarea în timp util a incendiilor şi stingerea acestora, prin combinarea sistemelor automate şi/sau manuale de stingere a incendiilor.

(7)  Indeplinirea obiectivului menţionat în alin. (4) lit. c) cere utilizarea separării fizice, respectiv utilizarea barierelor de foc şi amplasarea acestora la distanţe de siguranţă, pentru prevenirea propagării incendiului la orice sursă de pericol radiologie, inclusiv la instalaţiile ce conţin combustibil uzat şi deşeuri radioactive.

(8) Pentru protecţia împotriva exploziilor trebuie luate următoarele măsuri, în ordinea importanţei:

a)   prevenirea formării atmosferelor explozive şi a apariţiei surselor de iniţiere a exploziilor;

b)   minimizarea riscurilor de producere a unei explozii, în cazul în care nu s-a putut evita formarea unei atmosfere explozive;

c)  proiectarea şi implementarea măsurilor necesare limitării consecinţelor unei explozii.

Principii de bază pentru proiectarea protecţiei la incendiu

Art. 10.  - (1) Protecţia la incendiu a unităţii trebuie să respecte principiile enumerate în prezentul articol, ţinându-se seama de obiectivele prevăzute la art. 9.

(2)   Protecţia la incendiu a unităţii trebuie să fie astfel proiectată încât probabilitatea apariţiei unui incendiu sau a unei explozii şi efectele acestora să fie minime şi să fie menţinute funcţiile generale de securitate nucleară menţionate la art. 9 alin. (3).

(3)   Clădirile care adăpostesc SSCE importante pentru securitatea nucleară trebuie proiectate astfel încât să fie rezistente la foc, să fie împărţite în compartimente de incendiu care să separe aceste SSCE faţă de pericolul de incendiu şi, de asemenea, să separe între ele SSCE redundante importante pentru securitatea nucleară.

(4)  In cazurile excepţionale în care nu se poate practica împărţirea în compartimente de incendiu în conformitate cu cerinţele menţionate la alin. (3), trebuie prevăzute celule de incendiu, în care pe baza concluziilor analizei pericolelor de incendiu se realizează un echilibru între măsurile active şi pasive de protecţie la incendiu.

(5)  In măsura în care este practic posibil, la proiectarea tuturor SSCE trebuie utilizate numai materiale necombustibile; în cazul în care nu se pot utiliza numai materiale necombustibile, se întreprind măsuri pentru reducerea combustibilităţii materialelor utilizate şi/sau se optează pentru materiale cu proprietăţi de întârziere şi limitare a propagării flăcării.

(6)   La proiectarea unităţii trebuie identificate potenţiale surse de aprindere şi trebuie luate măsuri pentru minimizarea acestora.

(7)  Clădirile care conţin materiale radioactive sau care ar putea afecta securitatea nucleară a unităţii în eventualitatea unui incendiu trebuie să fie rezistente la foc.

(8)  Trebuie asigurate căi de acces, intervenţie şi evacuare pentru personalul serviciului de urgenţă şi pentru personalul unităţii.

(9)   Proiectarea protecţiei la incendiu trebuie realizată pe baze deterministe, luându-se în considerare următoarele ipoteze:

a)  se postulează că un incendiu poate să apară oriunde sunt amplasate materiale combustibile permanente sau tranzitorii;

b)  un singur incendiu poate să apară independent în orice moment de timp, într-o singură unitate de pe amplasament;

c)  se postulează că un incendiu poate să apară în orice stare de funcţionare normală s-ar afla unitatea, atât de funcţionare la putere, cât şi de oprire.

(10)  La proiectarea măsurilor active şi pasive de protecţie la incendiu trebuie luate în considerare combinaţiile relevante de incendiu şi alte evenimente de iniţiere postulate ce se pot produce independent faţă de acesta cu o probabilitate semnificativă.

Corelarea cu nivelul tehnicii internaţionale

Art. 11. - Proiectarea protecţiei la incendiu a SSCE trebuie corelată cu nivelul exigenţelor şi tehnicii internaţionale în domeniu şi nu poate fi restrânsă din considerente economice atât timp cât această restrângere conduce la deteriorarea capacităţii de îndeplinire a funcţiilor de securitate nucleară sau la diminuarea securităţii radiologice.

ALARA

Art. 12. - In contextul prezentelor norme, principiul ALARA trebuie aplicat.

Defectări de cauză comună

Art. 13. - (1) Incendiul este un pericol potenţial care poate produce defectări de cauză comună ale SSCE, pentru care trebuie stabilite măsuri de prevenire şi de limitare a efectelor.

(2)   Principalul obiectiv al prevenirii incendiilor este de a asigura prin măsuri pasive, cum sunt proiectarea clădirilor şi structurilor, proiectarea şi instalarea componentelor, echipamentelor şi sistemelor redundante, că un incendiu nu poate provoca pierderea unei funcţii de securitate nucleară.

(3)  In cazurile în care persistă potenţialul pentru defectări de cauză comună, este necesară instalarea unuia sau mai multor mijloace de protecţie la incendiu sau demonstrarea existenţei unor SSCE redundante neafectate de incendiu, capabile să îndeplinească funcţia de securitate nucleară respectivă.

Managementul calităţii

Art. 14. - In toate etapele de viaţă ale unităţii - proiectare, construcţie-montaj, punere în funcţiune, exploatare şi dezafectare - activităţile şi practicile de protecţie împotriva incendiilor trebuie executate în cadrul unui sistem de management al calităţii, în conformitate cu cerinţele CNCAN pentru sistemele de management al calităţii în domeniul nuclear.

CAPITOLUL II

Programul de protecţie la incendiu, obligaţii şi responsabilităţi

Programul de protecţie la incendiu

Art. 15. - (1) Practicile şi activităţile planificate şi coordonate între diferitele discipline şi organizaţii care colaborează la realizarea protecţiei la incendiu a unităţii trebuie să se bazeze pe un program de protecţie la incendiu, având obiectivele menţionate în secţiunea a 3-a a cap. I.

(2)  Programul de protecţie la incendiu a unităţii trebuie să extindă aplicarea principiului de „apărare în adâncime" cu prioritate la acele zone ale unităţii considerate importante pentru securitatea nucleară şi protecţia radiologică.

(3)  Titularului autorizaţiei îi revine responsabilitatea generală de gestionare a programului de protecţie la incendiu a unităţii.

(4)   Programul de protecţie la incendiu a unităţii, prevăzut la alin. (1), considerat a fi format din două părţi, trebuie descris în următoarele documente:

a)  în Raportul preliminar de securitate şi în Raportul final de securitate - prima parte a programului care se va referi la evaluarea securităţii nucleare şi concepţia proiectului protecţiei la incendiu a unităţii;

b)  în documentele de referinţă, proceduri, instrucţiuni, din cadrul ierarhiei documentelor centralei - a doua parte a programului care se va referi la organizarea protecţiei la incendiu a centralei pentru fiecare etapă de viaţă a centralei.

(5)  Prin descrierea programului de protecţie la incendiu în Raportul preliminar de securitate şi în Raportul final de securitate se înţelege menţionarea acelor elemente esenţiale ale evaluării securităţii nucleare, în legătură cu protecţia la incendiu, privind SSCE importante pentru securitatea nucleară, în cadrul capitolelor, secţiunilor şi subsecţiunilor acestor rapoarte. Descrierea concepţiei protecţiei la incendiu a unităţii, unde prin incendiu se înţelege un eveniment bază de proiect, se va face în subsecţiunea „Protecţia la incendiu" din aceste rapoarte.

(6)   Prin descrierea programului de protecţie la incendiu în documentele de referinţă, proceduri, instrucţiuni din cadrul ierarhiei documentelor unităţii se înţelege descrierea modului în care este realizată şi implementată organizarea protecţiei unităţii împotriva incendiului pe toată durata de viaţă a unităţii.

(7)   In anexa nr. 2 sunt prevăzute cerinţele specifice minime adresate conţinutului acestui program.

Obligaţii şi responsabilităţi

Art. 16. - (1) Titularul de autorizaţie are următoarele obligaţii:

a)   să instituie realizarea programului de protecţie la incendiu şi descrierea acestuia în documentele menţionate în art. 15; să asigure implementarea acestui program, conform prevederilor prezentelor norme, precum şi altor norme şi normative tehnice în vigoare, cerinţelor de proiect pentru unitatea în cauză şi practicilor internaţionale;

b)   să organizeze identificarea, evaluarea şi controlul pericolelor şi riscurilor de incendiu, pe întreaga durată de viaţă a unităţii;

c)   să întreprindă măsurile necesare pentru elaborarea analizei pericolelor de incendiu specifice unităţii de către o organizaţie de proiectare cu experienţă în elaborarea unor asemenea analize pentru centralele nuclearoelectrice.

Art. 17. - (1) Titularul de autorizaţie poate delega, în parte ori în întregime, orice responsabilitate stabilită prin prezentele norme, cu excepţia responsabilităţii generale, unor organizaţii agreate de CNCAN.

(2)   In situaţia delegării responsabilităţii prevăzute la alin. (1), titularul de autorizaţie are obligaţia:

a)  de a exercita controlul asupra activităţilor delegate;

b)  de a evalua activităţile delegate;

c)   de a transmite la CNCAN, în vederea aprobării, documentaţia aferentă activităţilor delegate, după caz.

(3)   In situaţia delegării responsabilităţii prevăzute la alin. (1), titularul de autorizaţie nu este exonerat de responsabilitatea generală privind protecţia la incendiu.

Art. 18. - Obligaţiile organizaţiilor participante la proiectarea clădirilor, structurilor, echipamentelor şi instalaţiilor şi obligaţiile executanţilor lucrărilor de construcţii şi de montaj de echipamente şi instalaţii sunt reglementate în secţiunea a 7-a „Obligaţiile proiectanţilor şi executanţilor" din Ordonanţa Guvernului nr. 60/1997 privind apărarea împotriva incendiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 212/1997, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 19. - Organizaţia de exploatare a unităţii răspunde pentru: îndeplinirea cerinţelor conţinute în programul de protecţie la incendiu, implementarea măsurilor administrative de prevenire a incendiului, întreţinerea sistemelor de protecţie împotriva incendiilor conform specificaţiilor tehnice, asigurarea de personal calificat şi echipament adecvat pentru intervenţia la incendii, precum şi pentru îndeplinirea altor obligaţii ce îi revin în temeiul prevederilor prezentei reglementări şi al altor prevederi legale în vigoare privind prevenirea şi stingerea incendiilor.

Art. 20. - Responsabilităţile personalului de pe amplasamentul implicat în realizarea, implementarea şi managementul programului de protecţie la incendiu trebuie identificate şi documentate. Documentaţia trebuie să includă identificarea posturilor, responsabilităţile specifice, autoritatea şi ierarhia de comandă, poziţiile în schema organizatorică. Ariile de responsabilitate identificate trebuie să includă cel puţin următoarele:

a)   măsurile administrative pentru controlul materialelor combustibile şi al surselor de aprindere;

b)   inspecţia, întreţinerea şi testarea mijloacelor pasive şi active de protecţie la incendiu;

c)  capabilităţile de intervenţie manuală la incendiu;

d)  planurile de urgenţă, inclusiv relaţiile cu organizaţiile din afara amplasamentului implicate în intervenţia la incendii pe amplasament;

e)  revizia modificărilor centralei în scopul evaluării efectelor acestora asupra protecţiei la incendiu;

f)  pregătirea personalului în domeniul protecţiei la incendiu şi simulările de incendiu;

g)  sistemul de management al calităţii aplicat în protecţia împotriva incendiilor;

h) sistemul de management al înregistrărilor, inclusiv mijloacele pentru documentarea şi analiza incendiilor pe amplasament şi urmărirea implementării acţiunilor corective rezultate;

i) revizia şi actualizarea analizei pericolelor de incendiu.

CAPITOLUL III

Analiza pericolelor de incendiu

Obiective

Art. 21. - (1) O analiză a pericolelor de incendiu, abreviată în continuare API, trebuie realizată pe baze deterministe şi actualizată pentru fiecare unitate pentru a demonstra îndeplinirea obiectivelor protecţiei la incendiu, proiectarea adecvată a măsurilor active şi pasive de protecţie la incendiu şi pentru a recomanda, după caz, măsuri compensatorii de protecţie la incendiu.

(2)   API trebuie elaborată iniţial în faza de început a proiectării unităţii şi trebuie actualizată înaintea primei încărcări cu combustibil nuclear a unităţii.

(3)   API trebuie să demonstreze modul în care au fost luate în considerare posibilele consecinţe ale incendiilor şi ale funcţionării sistemelor de protecţie la incendiu.

(4)  API se complementează cu analiza probabilistică de securitate nucleară pentru evenimente de tip incendiu. Impreună cu evenimentele de iniţiere considerate în Evaluarea probabilistică de securitate de nivel 1, incendiile trebuie analizate în scopul evaluării măsurilor de protecţie la incendiu şi al identificării şi cuantificării riscurilor pentru securitatea nucleară aferente producerii incendiilor în unitate.

Art. 22. - Prin API, aplicată întregii unităţi, se urmăreşte:

a)   identificarea SSCE importante pentru securitatea nucleară din unitate şi a amplasării componentelor individuale în compartimentele şi celulele de incendiu;

b)  definirea incendiilor bază de proiect;

c)  analiza dezvoltării şi a consecinţelor incendiilor bază de proiect asupra SSCE importante pentru securitatea nucleară;

d)  determinarea rezistenţei la foc calificate necesare pentru barierele de foc;

e)   stabilirea măsurilor pasive şi active de protecţie la incendiu necesare;

f)  identificarea cazurilor care necesită separări sau protecţii suplimentare;

g)  considerarea defectărilor de cauză comună;

h) verificarea alegerii măsurilor şi mijloacelor necesare pentru menţinerea funcţiilor generale de securitate nucleară prevăzute în art. 9 alin. (3), în situaţia unui incendiu bază de proiect;

i) evaluarea efectelor secundare ale incendiilor şi ale substanţelor de stingere a incendiilor asupra SSCE importante pentru securitatea nucleară.

Metodologia şi reactualizarea

Art. 23. - (1) API se efectuează în conformitate cu metodologii recunoscute pe plan internaţional, aplicabile centralelor nuclearoelectrice.

(2)   API se reactualizează periodic sau ca urmare a realizării de modificări în proiectul sau în funcţionarea unităţii cu implicaţii asupra nivelurilor şi localizării pericolelor de incendiu, după metodologii şi proceduri specifice, aprobate de către titularul autorizaţiei.

(3)  Revizia trebuie să includă orice modificări ale centralei, de la ultima revizie a analizei, care afectează sau ar putea afecta protecţia la incendiu a unităţii. Se includ modificările sistemelor de protecţie la incendiu, modificările SSCE importante pentru securitate, modificările sarcinilor termice, modificările proceselor sau procedurilor, temporare ori permanente.

(4)   La proiectarea unei unităţi noi, API se elaborează în scopul identificării cerinţelor specifice de protecţie la incendiu pentru diferitele zone. După finalizarea proiectului unităţii, API trebuie elaborată pentru a demonstra dacă funcţiile generale de securitate nucleară pot fi menţinute în cazul tuturor incendiilor postulate.

Pentru unităţile în exploatare, la care API nu a fost elaborată în procesul de proiectare, trebuie elaborată o API care să evalueze dacă măsurile de protecţie la incendiu prevăzute sunt adecvate pentru a asigura menţinerea funcţiilor generale de securitate nucleară. Dacă în urma acestei evaluări rezultă că aceste măsuri sunt insuficiente şi/sau inadecvate, API trebuie să recomande, în consecinţă, acţiunile corective şi măsurile de îmbunătăţire necesar a fi implementate.

Documentaţia

Art. 24. - (1) Rezultatele API se constituie într-o documentaţie de sine stătătoare ce trebuie prevăzută în rapoartele preliminare şi finale de securitate nucleară; această documentaţie trebuie astfel întocmită încât să poată fi utilizată de titularul autorizaţiei şi de CNCAN, în special în situaţii care impun modificări ale protecţiei la incendiu în faza de exploatare a unităţii.

(2) Documentaţia API trebuie să conţină minimum următoarele elemente:

a)   informaţiile relevante pentru funcţiile de securitate nucleară şi SSCE importante pentru securitatea nucleară din fiecare zonă a unităţii;

b)  ipotezele utilizate în definirea incendiilor bază de proiect;

c)  limitările analizei şi ale metodologiilor aplicate;

d)   evaluarea consecinţelor acţiunii focului în zonele prevăzute la lit. a);

e)   alte ipoteze, dacă este cazul, metodele proprii de evaluare folosite, referiri la metodologii practicate pe plan internaţional şi utilizate în analiză, precum şi orice alte informaţii utile CNCAN şi titularului de autorizaţie;

f)  concluzii.

Art. 25. - (1) Concluziile analizei pericolelor de incendiu nu se transpun situaţiilor care nu au format obiectul analizei decât în cazurile în care aceste situaţii sunt luate în considerare la reactualizările periodice ale analizei.

(2) In faza de exploatare a unităţii, pe perioade scurte şi zone limitate, se poate modifica nivelul mijloacelor de protecţie împotriva incendiilor, fără reactualizarea analizei pericolelor de incendiu, în condiţiile respectării prevederilor prezentelor norme, ale normelor de prevenire şi stingere a incendiilor şi în conformitate cu procedurile aprobate ale unităţii.

CAPITOLUL IV

Cerinţe generale de apărare în adâncime pentru protecţia împotriva incendiilor şi exploziilor

SECŢIUNEA 1

Prevenirea incendiilor

Consideraţii generale

Art. 26. - Măsurile instituite în vederea prevenirii incendiilor trebuie să se refere la:

a)  limitarea utilizării materialelor combustibile;

b)  controlul surselor de aprindere;

c)  controlul pericolelor de explozie.

PARAGRAFUL 1

Limitarea utilizării materialelor combustibile

Cerinţe generale

Art. 27. - (1) In fazele de construcţie, punere în funcţiune, funcţionare, conservare şi dezafectare a unităţii, trebuie inventariate materialele combustibile şi trebuie evaluate consecinţele unor potenţiale incendii, măsurile de protecţie împotriva incendiilor trebuie justificate corespunzător.

(2) In măsura în care este practic posibil, cantitatea de materiale combustibile trebuie menţinută la minimum pe toate suprafaţa unităţii.

Materiale de construcţie

Art. 28. - In măsura în care este practic posibil, trebuie utilizate numai materiale de construcţie necombustibile.

Sisteme de încălzire, ventilare şi climatizare

Art. 29. - Componentele sistemelor de încălzire, ventilare şi climatizare trebuie realizate din materiale necombustibile, în măsura în care este practic posibil.

Echipamentul electric

Art. 30. - (1) In scopul reducerii vitezei de propagare a focului şi a consecinţelor unui incendiu trebuie redusă la minimum utilizarea materialelor combustibile în echipamentele electrice, cum sunt de exemplu comutatoarele şi întreruptoarele.

(2) Traseele şi suporturile pentru cablurile electrice trebuie confecţionate din materiale necombustibile; izolaţiile cablurilor electrice de alimentare şi control pentru SSCE importante pentru securitatea nucleară sau ale acelor cabluri care sunt localizate în apropierea unor astfel de SSCE importante pentru securitatea nucleară trebuie să fie rezistente la foc sau să aibă proprietăţi de întârziere şi limitare a propagării flăcării astfel stabilite încât să nu fie pusă în pericol realizarea funcţiilor de securitate nucleară de către aceste SSCE.

Echipamente ce conţin fluide combustibile

Art. 31. - (1) In echipamentele unităţii trebuie menţinut la minimum volumul lichidelor şi gazelor inflamabile şi/sau combustibile.

(2)  SSCE de proces se protejează la incendiu în situaţiile în care este necesară utilizarea gazelor şi lichidelor inflamabile şi/sau combustibile.

(3)   O atenţie deosebită trebuie acordată toxicităţii şi efectelor asupra mediului atunci când se adoptă alternative incombustibile.

(4)  Trebuie luate toate măsurile pentru a preveni formarea de amestecuri explozive datorate acumulării de lichide inflamabile şi/sau vapori inflamabili în materialele de izolare utilizate la componente amplasate în apropierea SSCE care conţin lichide inflamabile.

(5)    Componentele sau conductele care conţin ori transportă lichide combustibile sau inflamabile trebuie proiectate astfel încât să se reducă la minimum scurgerile. Locurile susceptibile de rupere sau de scurgere trebuie protejate cu dispozitive speciale de colectare în siguranţă a scurgerilor şi de dirijare a acestora spre locuri protejate la incendiu.

PARAGRAFUL 2

Controlul surselor de aprindere

Cerinţe generale

Art. 32. - Sursele potenţiale de aprindere trebuie identificate şi trebuie luate măsuri pentru eliminarea lor. Acolo unde eliminarea nu este posibilă, sursele potenţiale de aprindere trebuie reduse la minimum.

Consideraţii de proiectare

Art. 33. - (1) Prin proiectare trebuie eliminate acele procese care produc scântei sau flăcări; dacă nu este posibil, aceste procese trebuie izolate prin închideri sau amplasate la o distanţă sigură faţă de materialele ori lichidele combustibile.

(2)   Trebuie identificate acele componente cu temperaturi ridicate ale echipamentelor localizate în apropierea materialelor combustibile şi, dacă este necesar, trebuie amplasate la distanţe de siguranţă sau trebuie utilizat orice alt mijloc de protecţie prin care să se prevină aprinderea acestor materiale, luându-se în considerare şi acele procese lente de încălzire cauzate de reacţii chimice.

(3)   Echipamentul electric localizat în zone cu pericol de explozie trebuie să fie calificat pentru funcţionare în acest mediu.

(4)   Trebuie prevăzută protecţia împotriva descărcărilor electrice atmosferice a structurilor care conţin SSCE importante pentru securitatea nucleară.

(5)    Pentru echipamentele şi utilajele folosite la manipularea, depozitarea sau transferarea lichidelor inflamabile sau combustibile se prevăd împământări prin legături corespunzătoare, pentru a preveni apariţia descărcărilor electrostatice.

PARAGRAFUL 3

Controlul pericolelor de explozie

Cerinţe generale

Art. 34. - In măsura în care este posibil, pericolele de explozie trebuie eliminate prin proiectare.

Art. 35. - Lichidele şi gazele inflamabile şi materialele combustibile care ar putea contribui la formarea de amestecuri explozive trebuie excluse din compartimentele şi celulele de incendiu, din zonele adiacente acestora şi din zonele conectate cu acestea prin sisteme de ventilaţie. Atunci când aceste măsuri nu pot fi utilizate, cantităţile acestor materiale trebuie strict limitate, trebuie prevăzute spaţii de depozitare adecvate, iar substanţele reactive, oxidanţii şi materialele combustibile trebuie separate unele de altele.

Art. 36. - Pericolele de explozie trebuie identificate pentru compartimentele şi celulele de incendiu şi pentru alte locaţii care constituie urî pericol de explozie semnificativ. Exploziile chimice, cum sunt explozii ale amestecurilor de gaze, inclusiv explozii ale transformatoarelor cu ulei, exploziile provocate de expunerea la flăcări şi exploziile fizice trebuie luate în considerare. Efectele evenimentelor de iniţiere postulate, cum ar fi ruperea conductelor ce conţin gaze inflamabile, trebuie luate în considerare la identificarea pericolelor de explozie.

Art. 37. - Pericolele de explozii fizice, cum sunt cele create de arcuri electrice de înaltă tensiune, trebuie minimizate prin selecţia adecvată a componentelor şi echipamentelor electrice şi prin proiectarea sistemelor, pentru a limita probabilitatea de apariţie, magnitudinea şi durata potenţialelor arcuri electrice.

Măsuri de prevenire

Art. 38. - Acolo unde formarea unei atmosfere inflamabile nu poate fi evitată, trebuie luate măsuri adecvate de proiectare sau operare pentru minimizarea riscurilor: limitarea volumelor de gaze inflamabile, eliminarea surselor de aprindere, debite de ventilaţie adecvate, selectarea de echipamente electrice calificate la funcţionarea în atmosfere explozive, neutralizarea, utilizarea de dispozitive de protecţie la suprapresiune şi separarea de SSCE importante pentru securitatea nucleară.

Art. 39. - In zonele cu potenţial de producere a hidrogenului, deuteriului, tritiului sau a oricărei substanţe sub formă de gaz inflamabil, în condiţii de operare normală sau în caz de accident, trebuie luate măsuri de prevenire a incendiului şi a exploziei.

Art. 40. - Acolo unde există un pericol potenţial de producere a exploziilor datorită utilizării sau producerii hidrogenului trebuie luate măsuri pentru controlul pericolelor prin utilizarea echipamentelor de monitorizare, de recombinare, ventilaţie adecvată, sisteme de ardere controlată a hidrogenului sau alte măsuri adecvate.

Art. 41. - Camerele bateriilor de acumulatoare trebuie prevăzute cu o ventilaţie proprie corespunzătoare pentru a preveni acumularea hidrogenului, iar o funcţionare necorespunzătoare a ventilaţiei trebuie semnalizată prin sistemul de detecţie şi alarmare a incendiului.

Art. 42. - Depozitarea buteliilor cu gaze presurizate:

a)   nu este permisă în aproprierea transformatoarelor electrice, rezervoarelor cu ulei, structurilor care conţin materiale combustibile sau în apropierea acelor locuri care prezintă pericol de incendiu;

b)  trebuie efectuată de preferat în afara clădirilor; dacă acest lucru nu este posibil, se iau măsuri pentru minimizarea pericolului de explozie şi pentru ca o eventuală explozie să nu afecteze SSCE importante pentru securitatea nucleară sau personalul centralei.

Limitarea efectelor

Art. 43. - Acolo unde pericolele de explozie nu pot fi eliminate trebuie luate măsuri pentru limitarea efectelor acestora.

SECŢIUNEA a 2-a

Detecţia, alarmarea şi stingerea incendiilor

Cerinţe generale

Art. 44. - (1) Acolo unde sunt creditate ca elemente active ale protecţiei la incendiu, sistemele de detecţie, alarmare şi stingere a incendiului trebuie să asigure capacitatea de a detecta din timp şi de a stinge prompt incendiul, iar un defect singular al acestor sisteme nu trebuie să le diminueze capacitatea de detectare şi stingere.

(2)  Acolo unde sistemele de detecţie, alarmare şi stingere a incendiilor sunt creditate pentru protecţia la incendiu ca urmare a unui eveniment bază de proiect aceste sisteme trebuie proiectate astfel încât să reziste efectelor acestui eveniment.

(3)   Toate sistemele de stingere a incendiilor trebuie proiectate şi amplasate astfel încât funcţionarea lor normală sau intempestivă ori defectarea lor să nu afecteze menţinerea funcţiilor de securitate nucleară.

Art. 45. - Toate sistemele de detecţie şi alarmare a incendiilor trebuie să fie complet operaţionale înainte de aducerea combustibilului nuclear pe amplasament şi trebuie să fie disponibile suficiente echipamente de stingere a incendiilor pentru protecţia combustibilului în tranzit şi pe perioada de depozitare. Toate sistemele de stingere a incendiilor trebuie să fie complet disponibile înainte de încărcarea iniţială a combustibilului în reactor.

PARAGRAFUL 1

Sisteme de detecţie şi alarmare

Cerinţe generale

Art. 46. - (1) Unitatea trebuie prevăzută cu un sistem fiabil de detecţie automată a incendiului pentru fiecare compartiment sau celulă de incendiu şi de alarmare detaliată în camera de comandă principală, astfel încât să existe timp suficient de răspuns pentru stingere, evacuare sau pentru alte acţiuni necesare limitării efectelor incendiului, cu excepţia zonelor unde se poate demonstra că asemenea sisteme nu sunt practice sau nu sunt necesare.

(2) Sistemele de detecţie şi alarmare trebuie prevăzute cu sisteme neîntreruptibile de alimentare cu energie electrică şi cabluri de alimentare corespunzătoare, rezistente la foc.

Detecţia

Art. 47. - (1) Detectorii de incendiu trebuie selectaţi şi poziţionaţi în conformitate cu rezultatele analizei de pericol la incendiu, acordându-se atenţie:

a)   accesibilităţii pentru întreţinere şi testare şi reducerii alarmelor false;

b)   flexibilităţii, pentru a se permite adăugarea sau repoziţionarea detectorilor în timpul punerii în funcţiune şi/sau în timpul funcţionării unităţii;

c)  declanşării lor nedorite de către factori de mediu, cum ar fi căldura solară.

(2)   Trebuie să se ţină seama de faptul că există componente în câmpul tehnologic al sistemului de detecţie, cum sunt circuitele electronice, ale căror performanţe pot fi afectate pe termen lung de intensităţile mari ale câmpului radiaţiilor ionizante; dacă este necesar, trebuie utilizaţi detectori a căror funcţionare nu este influenţată de prezenţa radiaţiilor ionizante; ecranarea detectorilor împotriva radiaţiilor ionizante nu trebuie să compromită funcţia detectorului; componentele sensibile ale sistemului de detecţie din câmpul tehnologic trebuie poziţionate în zone cu o intensitate scăzută a radiaţiei ionizante sau trebuie asigurată ecranarea lor.

(3)   Dispozitivele de detecţie şi semnalizare şi circuitele aferente trebuie poziţionate şi protejate într-un astfel de mod încât defectarea acestora datorată incendiului să nu aibă loc înainte ca incendiul să fie detectat şi semnalizat.

Alarmarea

Art. 48. - Sistemul de alarmare la incendiu trebuie să monitorizeze componentele sistemelor de protecţie la incendiu, cum sunt vanele principale de izolare ale sistemului de alimentare cu apă de incendiu, armăturile automate de declanşare a sistemelor de stingere pe bază de apă, starea pompelor de apă de incendiu şi nivelul din rezervoarele de apă de incendiu, armăturile automate de descărcare a gazelor, pulberilor stingătoare şi a spumei, sistemele de evacuare a fumului cu acţionare automată, precum şi alte componente care fac parte din sistem.

Art. 49. - (1) Sistemul de alarmare la incendiu trebuie să furnizeze cel puţin următoarele informaţii:

a)  alarme sonore şi vizuale;

b)   indicarea funcţiilor de control iniţiate direct de sistemul de detecţie la incendiu;

c)  indicarea locului de unde provine semnalul de alarmare, prin localizarea dispozitivului sau prin localizarea compartimentului ori zonei de incendiu;

d)  situaţia alimentării cu energie a sistemelor de detecţie şi de alarmare la incendiu;

e)  indicarea apariţiei unor condiţii anormale în sistemele de stingere a incendiului.

(2)   Sistemul de alarmare la incendiu va furniza alarme sonore şi optice în camera principală de comandă a unităţii şi la serviciul privat pentru situaţii de urgenţă de pe amplasament.

(3)  Trebuie să existe mijloace de alarmare a incendiului în întreaga unitate; în locurile cu un nivel ridicat de zgomot trebuie prevăzută, după caz, semnalizarea stroboscopică.

(4)  Trebuie prevăzută o sursă de alimentare cu energie astei încât alimentarea sistemului de detecţie şi alarmare a incendiului să fie asigurată un timp suficient pentru ca sistemul să îşi îndeplinească funcţiile.

PARAGRAFUL 2

Sisteme de stingere a incendiilor

Cerinţe generale

Art. 50. - (1) Sistemele de stingere şi/sau măsurile de separare la foc trebuie să corespundă pericolelor la incendiu identificate în API.

(2) Acolo unde protecţia la incendiu a SSCE importante pentru securitatea nucleară este realizată prin sistemele de stingere a incendiului ca mijloace principale de stingere, aceste sisteme de stingere trebuie să aibă capacitatea corespunzătoare, fără a fi necesare echipamentele-suport sau de intervenţie din exteriorul centralei.

Art. 51. - La proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor şi instalaţiilor de stingere a incendiilor se vor respecta prevederile Normativului pentru proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor de stingere a incendiilor, indicativ NP 086-05, în măsura în care acestea nu contravin altor reglementări.

Sisteme fixe de stingere a incendiilor

Art. 52. - Se prevăd sisteme fixe de stingere a incendiilor, după caz, acolo unde:

a)   zonele unităţii prezintă densităţi de sarcini termice importante;

b)  zonele unităţii nu prezintă densităţi de sarcini termice importante, dar prezintă mediu de propagare rapidă a focului datorită conţinutului de materiale combustibile şi condiţiilor fizice existente;

c)  zonele sau echipamentele au potenţial de întreţinere a incendiului;

d)   zonele sunt inaccesibile sau accesul în aceste zone este dificil;

e)  intervenţia nu este posibilă datorită pericolelor existente;

f)   incendiul are potenţialul de a afecta SSCE importante pentru securitatea nucleara.

Acţionarea automată

Art. 53. - Toate sistemele fixe de stingere a incendiilor trebuie prevăzute cu acţionare automată şi cu sisteme de acţionare manuală proiectate să reziste acţiunii incendiului pe durata de timp necesară acţionării lor de către operatori.

Art. 54. - Sistemele fixe de stingere a incendiilor cu acţionare automată trebuie prevăzute cu mijloace de oprire manuală, pentru a permite întreruperea acţionărilor intempestive.

Considerarea efectelor dăunătoare

Art. 55. - Proiectarea fiecărui sistem fix de stingere a incendiilor trebuie să se bazeze pe evaluarea incendiilor bază de proiect pentru zona pe care o protejează, astfel încât sistemul să stingă incendiul în cea mai eficientă manieră. In plus, următorii factori trebuie luaţi în considerare:

a)  efectele dăunătoare ale eliberării agenţilor de stingere asupra echipamentelor care ard şi asupra altor echipamente aflate în aceeaşi zonă de incendiu, cum sunt: inundaţiile, încărcările suplimentare ale structurilor, scurtcircuitele, efectele de răcire, presurizarea, coroziunea;

b)  considerente legate de protecţia muncii pentru operatori şi echipele de intervenţie, cum sunt şocurile electrice sau gazele toxice.

Sistemele de stingere pe bază de gaze

Art. 56. - (1) Trebuie să se renunţe la sistemele de stingere cu halon, în contextul internaţional al eliminării acestui tip de agent de stingere a incendiilor.

(2)  Zonele în care se renunţă la sistemele de stingere cu halon trebuie protejate prin una sau mai multe combinaţii ale următoarelor măsuri, după caz, iar proiectul specific trebuie să se bazeze pe analiza pericolelor de incendiu în zonele în cauză:

a)  îmbunătăţirea prevenirii incendiului şi utilizarea barierelor de foc;

b)   echiparea cu un sistem fiabil de detecţie a focului pentru a asigura stingerea în timp util a incendiului;

c)  instalarea unui alt sistem, aprobat, de stingere cu gaz.

(3)   Agentul gazos de stingere poate afecta semnificativ abilitatea operatorilor din camera de comandă a centralei în îndeplinirea atribuţiilor şi în consecinţă aceste efecte trebuie luate în considerare în procesul de selectare a sistemului de stingere şi în detaliile de proiectare.

Sisteme de stingere pe bază de pulberi sau alţi agenţi chimici

Art. 57. - Tipul pulberii sau al agentului chimic trebuie selecţionat în aşa fel încât să fie compatibil cu pericolul identificat de analiza pericolelor de incendiu.

Art. 58. - Trebuie acordată atenţie utilizării acestor sisteme în zone în care este posibilă contaminarea cu materiale radioactive. De asemenea, trebuie luată în considerare posibilitatea colmatării filtrelor.

Sistemele de stingere pe bază de apă

Art. 59. - (1) Sistemele de stingere pe bază de apă trebuie să fie în permanenţă conectate la o sursă adecvată şi fiabilă de apă de incendiu.

(2) Următorii factori trebuie luaţi în cosiderare la proiectarea sistemelor de stingere pe bază de apă: tipurile şi caracteristicile hidraulice, geometrice şi funcţionale ale capetelor de sprinklere sau ale armăturilor de descărcare, amplasarea şi distanţele dintre acestea, temperaturile de declanşare şi timpul de răspuns al dispozitivelor de acţionare sau al capetelor de sprinklere, intensităţile de stropire, debitele specifice ale capetelor şi duzelor de refulare a apei şi altele.

Art. 60. - Potenţialele căi de scurgere a apei spre echipamentele electrice şi de control al unităţii trebuie identificate la proiectare. In acest sens trebuie să existe o coordonare între proiectanţii echipamentelor electrice şi proiectanţii clădirilor sau structurilor pentru a reduce la minimum deteriorarea echipamentelor şi pierderea funcţiilor de proces sau de securitate.

Hidranţi exteriori şi interiori

Art. 61. - Suplimentar faţă de alte măsuri de protecţie la incendiu, toate zonele accesibile ale centralei trebuie prevăzute cu un sistem de hidranţi exteriori sau interiori, cu excepţia acelor zone pentru care această măsură de protecţie nu este realizabilă practic sau nu este necesară.

Art. 62. - Clădirea reactorului trebuie prevăzută cu un sistem de cămine de alimentare şi furtunuri, cu sistem de acţionare locală şi de la distanţă.

Art. 63. - Suficiente accesorii adecvate, cum sunt furtunurile, reducţiile, dispozitivele pentru obţinerea spumei şi duzele, trebuie să fie disponibile în locaţii strategice pe amplasament, identificate în analiza pericolelor de incendiu.

PARAGRAFUL 3

Sistemul de alimentare cu apă de incendiu

Cerinţe generale

Art. 64. - (1) Sistemul de alimentare cu apă de incendiu trebuie dimensionat astfel încât să furnizeze necesarul de apă de incendiu pentru cazurile postulate de incendiu cele mai defavorabile.

(2)   Trebuie prevăzute două surse separate şi sigure de apă filtrată. Poate fi acceptată o singură sursă, dacă aceasta este suficient de mare - lac natural sau artificial, râu sau fluviu -, şi două puncte independente de alimentare.

(3)   Acolo unde se utilizează rezervoare de apă de incendiu, acestea trebuie să aibă împreună o capacitate dublă faţă de cea necesară, fiecare din rezervoare fiind capabil să asigure 100% din necesarul de apă de incendiu; sursa de apă de incendiu trebuie să aibă o capacitate suficientă pentru umplerea fiecărui rezervor în timpul teoretic pentru refacerea rezervei de apă de incendiu. Rezervoarele trebuie interconectate astfel încât pompele de incendiu să poată aspira apă din oricare dintre ele sau din ambele. Fiecare rezervor trebuie să poată fi izolat în cazul unei defecţiuni.

(4)   Distribuirea apei de incendiu trebuie să se facă printr-un circuit principal, în aşa fel încât apa să ajungă pe două direcţii la fiecare conexiune.

(5)   Pentru fiecare clădire trebuie să existe cel puţin două branşamente la circuitul principal.

Art. 65. - (1) Apa de incendiu se utilizează numai în scopul stingerii incendiilor.

(2)   Sistemul de distribuţie a apei de incendiu nu trebuie interconectat cu alte sisteme de alimentare cu apă ale centralei decât în scopul utilizării acestor sisteme ca rezervă de alimentare cu apă pentru sistemele de stingere a incendiilor sau pentru menţinerea unei funcţii de securitate în cazul producerii unui accident.

(3)  Interconexiunile dintre sistemul de alimentare cu apă de incendiu şi alte sisteme ale unităţii trebuie prevăzute cu vane de izolare menţinute închise în funcţionare normală, echipate cu dispozitive de monitorizare a poziţiei.

Art. 66. - Pe amplasamentele cu mai multe unităţi se pot utiliza sursă de apă şi circuit principal de distribuţie comune, adecvat dimensionate pentru deservirea numărului respectiv de unităţi.

Vane de izolare

Art. 67. - (1) Utilizarea vanelor de izolare în circuitul principal şi la fiecare racordare se face astfel încât izolarea oricărui echipament, racord sau secţiune a circuitului principal să nu producă o disfuncţionalitate în alimentarea cu apă a sistemelor şi echipamentelor de stingere a incendiului din unitate.

(2) Vanele de izolare din sistemul de distribuţie a apei se prevăd cu indicatori vizuali locali de poziţie.

Aceste vane se amplasează la distanţă suficientă faţă de pericolul de incendiu identificat prin API pentru a nu fi afectate de incendiu.

Asigurarea necesarului de apă de incendiu

Art. 68. - (1) Sistemul de alimentare cu apă de incendiu trebuie să fie capabil să furnizeze debitul necesar sistemului fix de stingere cu cererea cea mai mare de apă, plus necesarul de apă la o presiune adecvată alimentării hidranţilor, pentru durata teoretică de funcţionare a sistemului de alimentare cu apă de incendiu, în conformitate cu cerinţele de proiectare.

(2) Sistemul de alimentare cu apă de incendiu trebuie supus unei analize hidraulice pentru a stabili, prin calcul, existenţa unui debit şi a unei presiuni adecvate în punctul cel mai îndepărtat al sistemului.

(3) Trebuie asigurate măsuri pentru prevenirea îngheţului părţilor sistemului ele alimentare cu apă de incendiu expuse temperaturilor joase.

Pompele de apă de incendiu

Art. 69. - (1) Pompele de apă de incendiu trebuie să fie redundante şi adecvat separate de pericolul de incendiu, pentru a se asigura funcţionarea adecvată a sistemelor de stingere a incendiilor.

(2) Pompele de apă de incendiu trebuie prevăzute cu posibilitatea de control independent, cu pornire automată şi oprire manuală, cu metode de acţionare şi surse de alimentare cu energie, de bază şi de rezervă.

Monitorizarea sistemului de alimentare cu apă de incendiu

Art. 70. - Trebuie monitorizate şi afişate într-o cameră de comandă supravegheată de personal operativ următoarele semnale:

a)  nivelul scăzut al rezervei de apă de incendiu;

b)   întreruperea alimentării cu energie a pompelor de incendiu;

c)  starea pompelor de incendiu;

d)  temperatura în camera pompelor şi în rezervor; această monitorizare se poate efectua şi prin inspecţii frecvente şi măsurători de temperatură;

e)  cantitatea de combustibil, în cazul în care se folosesc pompe antrenate cu motoare cu combustie internă.

PARAGRAFUL 4

Intervenţia la incendiu

Identificarea pericolului pentru intervenţia la incendiu

Art. 71. - In situaţiile în care se anticipează necesitatea unei intervenţii pentru stingerea incendiilor, trebuie identificate pericolele potenţiale pentru personalul de intervenţie, incluzând radiaţiile ionizante, tensiunile înalte, produsele chimice toxice etc; pericolele identificate trebuie luate în considerare în cadrul analizei pericolelor de incendiu şi la întocmirea planurilor de intervenţie la incendiu.

Accesul pentru intervenţia la incendiu

Art. 72. - (1) In zonele din interiorul clădirilor unităţii, pentru care necesitatea de intervenţie la incendiu este anticipată, trebuie prevăzute căi de acces, intervenţie şi evacuare astfel stabilite, dimensionate, realizate, dispuse, alcătuite şi marcate încât să asigure evacuarea persoanelor, precum şi circulaţia şi orientarea rapidă a forţelor de intervenţie şi spaţiu pentru manevrarea echipamentelor de intervenţie.

(2) Pe amplasament trebuie asigurate căi de acces şi circulaţie a autospecialelor de intervenţie.

Art. 73. - (1) Căile de acces, intervenţie şi evacuare trebuie separate de celelalte spaţii prin elemente de construcţie cu rezistenţă şi comportare la foc corespunzătoare utilizării în condiţii de siguranţă a căilor respective pe timpul incendiilor.

(2)   Căile de acces, intervenţie şi evacuare trebuie prevăzute, după caz, cu sisteme de evacuare a fumului şi a gazelor fierbinţi sau de presurizare.

(3)   Gabaritele căilor de acces, intervenţie şi evacuare nu trebuie în nici un fel reduse prin depozitarea permanentă sau temporară a oricăror materiale.

Căile de evacuare în caz de incendiu

Art. 74. - (1) Căile de evacuare a personalului în caz de incendiu trebuie să îndeplinească cerinţele normativelor tehnice de protecţie la incendiu în vigoare, cu excepţia clădirilor nucleare, pentru care distanţa până la cea mai apropiată cale de evacuare poate să depăşească distanţele maxime prevăzute.

(2)  Căile de evacuare din clădiri şi ieşirile clădirilor trebuie prevăzute cu mijloace de alarmare a incendiului.

(3)  Căile de evacuare trebuie marcate clar, astfel încât să fie uşor de identificat. Marcajele trebuie să conducă către cele mai scurte rute sigure posibile.

Instalaţii de iluminat de siguranţă

Art. 75. - Trebuie prevăzute instalaţii adecvate de iluminat de siguranţă pentru toate căile de acces, intervenţie şi evacuare din unitate.

Sisteme de comunicaţie

Art. 76. - (1) Pentru toate căile de acces, intervenţie şi evacuare din unitate trebuie prevăzut un sistem fix de comunicaţii de urgenţă, împreună cu o sursă sigură de alimentare cu energie.

(2) Trebuie, de asemenea, prevăzută o soluţie alternativă de comunicaţie, cum ar fi staţiile radio de emisie-recepţie cu caracteristici adecvate. Echipamentele trebuie testate înainte de încărcarea combustibilului nuclear în reactor, pentru a demonstra că frecvenţele de transmisie şi puterile utilizate nu cauzează interferenţe cu alte sisteme ale unităţii.

PARAGRAFUL 5

Evacuarea fumului şi a gazelor fierbinţi

Cerinţe generale

Art. 77. - Trebuie evaluate necesităţile de evacuare a fumului şi a gazelor fierbinţi, inclusiv necesitatea unui sistem dedicat care să îndeplinească aceste funcţii în scopul confinării produselor de combustie şi prevenirii propagării fumului, reducerii temperaturii şi facilitării acţiunilor de intervenţie la incendiu.

Sisteme dedicate pentru evacuarea fumului şi a gazelor fierbinţi

Art. 78. - La proiectarea sistemelor de evacuare a fumului şi a gazelor fierbinţi trebuie avute în vedere următoarele aspecte: sarcina termică, propagarea fumului, vizibilitatea, toxicitatea, accesul echipelor de intervenţie, tipurile de sisteme fixe de stingere a incendiului utilizate şi aspectele radiologice.

Art. 79. - Dimensionarea sistemelor de evacuare a fumului şi a gazelor fierbinţi se face în urma evaluării cantităţilor de fum şi căldură produse în incendiul bază de proiect pentru compartimentul sau celula de incendiu respectivă. Cel puţin următoarele locaţii trebuie prevăzute cu dispozitive şi sisteme de evacuare a fumului şi a gazelor fierbinţi:

a)  zonele unităţii care prezintă densităţi de sarcini termice importante datorate prezenţei cablurilor electrice;

b)  zonele unităţii care prezintă densităţi de sarcini termice importante datorate prezenţei lichidelor inflamabile;

c)   zonele unităţii ce conţin sisteme importante pentru securitatea nucleară şi sunt în mod normal ocupate de personal de operare, ca de exemplu camera principală de comandă.

PARAGRAFUL 6

Certificarea echipamentului de protecţie la incendiu

Art. 80. - Toate echipamentele de protecţie la incendiu trebuie certificate de către organizaţii abilitate prin lege să certifice asemenea echipamente.

SECŢIUNEA a 3-a

Limitarea propagării şi a efectelor incendiilor

PARAGRAFUL 1

Consideraţii generale

Cerinţe generale

Art. 81. - La stabilirea măsurilor de limitare a propagării şi a efectelor incendiilor trebuie avute în vedere următoarele obiective:

a)   confinarea flăcărilor şi a efluenţilor incendiilor într-un spaţiu limitat, pentru a minimiza posibilităţile de propagare a incendiilor şi efectele acestora asupra locaţiilor adiacente;

b)  existenţa unor căi sigure de acces şi de evacuare a personalului;

c)   existenţa unor căi sigure de acces al echipelor de intervenţie şi de acces la mijloacele de acţionare manuală a sistemelor de protecţie la incendiu;

d)   existenţa dispozitivelor şi sistemelor de evacuare a fumului şi a gazelor fierbinţi produse de incendiu, acolo unde este necesar;

e)  controlul răspândirii agenţilor de stingere a incendiilor, în scopul prevenirii efectelor dăunătoare ale acestora asupra sistemelor importante pentru securitatea nucleară;

f)   menţinerea funcţiilor generale de securitate nucleară prevăzute la art. 9 alin. (3).

Amplasare

Art. 82. - Amplasarea clădirilor şi a echipamentelor, a sistemelor de ventilaţie şi a sistemelor de protecţie la incendiu trebuie luată în considerare la stabilirea măsurilor de atenuare a efectelor incendiilor.

Bariere de foc

Art. 83. - Pentru reducerea posibilităţilor de propagare a incendiului şi a efuenţilor acestuia, se prevăd prin proiect bariere de foc între sau în interiorul sistemelor centralei.

Evaluarea rezistenţei la foc

Art. 84. - Evaluarea rezistenţei la foc a elementelor de construcţie se face în conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice, specificaţiilor tehnice şi referenţialelor aplicabile în vigoare şi trebuie sa îndeplinească şi să asigure criteriile şi nivelurile de performanţă prevăzute de acestea.

Inchiderile

Art. 85. - Dispozitivele de închidere montate pe tubulaturile de ventilaţie, sistemele de evacuare a fumului şi a gazelor fierbinţi şi elementele de protejare a golurilor din elementele cu roi de separare la incendiu, cum sunt: uşi, clapete antifoc, obloane antifoc, voleţi, suprafeţe vitrate şi altele se testează în conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice, specificaţiilor tehnice şi referenţialelor în vigoare aplicabile şi trebuie să îndeplinească şi să asigure criteriile şi nivelurile de performanţă prevăzute de acestea.

Trecerile

Art. 86. - (1) Numărul trecerilor practicate în elementele de separare la incendiu pentru cabluri şi conducte trebuie menţinut la minim.

(2)   Trecerile practicate în elementele de separare la incendiu pentru cabluri şi conducte trebuie etanşate cu elemente ce au caracteristici de rezistenţă la foc echivalente elementelor de separare la incendiu.

(3)   Etanşările trecerilor se proiectează astfel încât să prevină propagarea flăcărilor, să realizeze izolarea termică a părţii care nu este expusă incendiului şi să reziste la impactul jetului de apă de la furtunurile de incendiu.

PARAGRAFUL 2

Separarea

Amplasarea la distanţe de siguranţă

Art. 87. - In locul elementelor de separare la incendiu se poate utiliza amplasarea la distanţe de siguranţă, acolo unde, după caz:

a)   nu există materiale combustibile care să propage incendiul;

b)   este evaluat transferul de căldură şi produse de combustie, pentru toate incendiile bază de proiect din zona considerată, şi se poate demonstra că nu există în acea zonă un risc inacceptabil pentru SSCE importante pentru securitatea nucleară;

c)  sunt prevăzute mijloace şi măsuri adecvate de prevenire a incendiilor.

Separarea între grupurile de sisteme de securitate

Art.  88.   -   (1)  Separarea grupurilor de  sisteme  de securitate ale unităţii trebuie realizată astfel încât cel puţin un grup să rămână disponibil în caz de incendiu, pentru a îndeplini funcţiile generale de securitate nucleară.

(2) Grupurile de sisteme de securitate se separă prin bariere de foc, prin amplasarea la distanţe de siguranţă sau printr-o combinare a celor două; separarea combinată trebuie astfel realizată încât căldura, fumul şi alte efecte ale incendiului sau ale acţiunilor de protecţie impotriva incendiilor să fie reduse sub un nivel care să nu conducă la afectarea SSCE importante pentru securitatea nucleară şi/sau a cablurilor ataşate acestor sisteme.

(3)  In interiorul fiecărui grup echipamentele, componentele şi cablurile redundante trebuie separate prin distanţare orizontală şi/sau verticală.

(4)   Sunt exceptate de la prevederile prezentului articol SSCE importante pentru securitatea nucleară, care nu sunt susceptibile de a fi avariate de un potenţial incendiu.

PARAGRAFUL 3

Ventilaţia

Cerinţe generale

Art. 89. - Pentru îndeplinirea obiectivelor menţionate la art. 81, sistemele de ventilaţie trebuie proiectate astfel încât funcţionarea lor să nu compromită compartimentarea la incendiu sau disponibilitatea sistemelor importante pentru securitatea nucleară şi să nu contribuie la propagarea sau dezvoltarea incendiilor.

Clapete antifoc

Art. 90. - Trebuie prevăzute clapete antifoc pe canalele de ventilaţie, la limita compartimentelor de incendiu, la trecerea prin barierele de incendiu; acolo unde propagarea fumului prin canalele de ventilaţie, gurile de aspiraţie a aerului viciat sau gurile de introducere a aerului poate pune în pericol personalul şi/sau echipamentele, trebuie prevăzute clapete şi în interiorul unui compartiment de incendiu, la limita încăperilor aflate în acelaşi compartiment de incendiu; în situaţiile în care aceste măsuri sunt impracticabile, se evaluează efectele fumului şi ale gazelor fierbinţi generate de incendii şi se iau măsurile protective echivalente.

Art. 91. - Părţile sistemelor de ventilaţie cum sunt canalele de ventilaţie, camerele ventilatoarelor şi filtrele, amplasate în afara compartimentelor de incendiu, trebuie să aibă aceeaşi rezistenţă la foc ca şi compartimentele respective sau să poată fi izolate de acestea prin clapete de foc cu rezistenţă la foc corespunzătoare.

Controlul ventilaţiei între zone

Art. 92. - In cazurile în care o zonă este ventilată printr-o altă zonă şi controlul ventilaţiei nu poate fi determinat numai în baza criteriilor de protecţie la incendiu, atunci este necesară evaluarea consecinţelor produşilor de combustie degajaţi într-un incendiu asupra SSCE importante pentru securitatea nucleară; acolo unde este necesar, trebuie prevăzute clapete antifoc în deschiderile de evacuare ale camerei din amonte, pentru controlul manual de la distanţă al evacuării fumului şi gazelor fierbinţi.

Amplasarea prizelor de aer proaspăt

Art. 93. - Prizele pentru alimentarea cu aer proaspăt în toate zonele trebuie dispuse la distanţă de evacuările de aer, de gurile de evacuare a fumului, precum şi de orice zonă care prezintă pericol extern de incendiu, cum ar fi transformatoarele electrice şi rezervoarele de ulei; dacă o asemenea poziţionare nu se poate realiza, trebuie prevăzute mijloace automate pentru închiderea admisiei aerului.

Camerele de comandă

Art 94. - Camera de comandă principală şi camera de comandă secundară trebuie prevăzute cu sisteme separate de ventilaţie.

Ventilaţia căilor de evacuare

Art. 95. - Ventilaţia căilor de evacuare trebuie proiectată astfel încât să reducă la minimum infiltrarea fumului în timpul unui incendiu.

PARAGRAFUL 4

Pericole radiologiceîn caz de incendiu

Art. 96. - (1) Echipamentele care ar putea provoca eliberări de substanţe radioactive în eventualitatea producerii unui incendiu trebuie identificate în API.

(2) Aceste echipamente trebuie amplasate în compartimente de incendiu separate, în care sarcinile termice fixe şi tranzitorii se menţin la minimum.

Art. 97. - (1) In cazul în care la proiectare se identifică necesitatea ventilării compartimentelor de incendiu ce conţin materiale radioactive, în scopul prevenirii directe sau prin crearea de condiţii pentru intervenţie a unei eliberări mai mari de substanţe radioactive se disting următoarele situaţii:

a)  se demonstrează că potenţialele eliberări de substanţe radioactive nu depăşesc limitele legale admisibile;

b)   cantitatea de substanţe radioactive eliberate poate depăşi limitele legale admisibile; în această situaţie trebuie prevăzute clapete antifoc sau posibilitatea de închidere a sistemului de ventilaţie.

(2) In ambele situaţii de mai sus trebuie prevăzute măsuri pentru monitorizarea aerului ventilat.

PARAGRAFUL 5

Consideraţii privind seismicitatea

Cerinţe generale

Art. 98. - La proiectarea unităţii:

a)  trebuie luate în considerare posibilitatea izbucnirii unui incendiu şi potenţialele defectări ale sistemelor de protecţie în timpul sau după producerea unui seism;

b)  trebuie evaluate consecinţele incendiilor asupra acelor sisteme care conţin lichide şi gaze inflamabile şi care nu sunt calificate la seismul bază de proiect; în situaţia în care consecinţele evaluării sunt inacceptabile, este obligatorie prevederea de mijloace de protecţie la incendiu sau bariere de foc calificate la seism.

Calificarea la seism a sistemelor suport

Art. 99. - (1) Sistemele de protecţie la incendiu trebuie să fie prevăzute cu sisteme suport având acelaşi nivel de calificare seismică.

(2) In cazul în care sistemele de stingere a incendiului sunt acţionate manual, trebuie prevăzută o cale de acces la locul acţionării, calificată seismic corespunzător.

Inceputuri de incendiu provocate de seism

Art. 100. - Se vor prevedea măsuri corespunzătoare de stingere în zonele centralei în care pot apărea începuturi de incendiu după un seism. In acest sens se asigură un număr suficient de stingătoare portative pentru acele zone importante pentru funcţionarea centralei.

CAPITOLUL V

Cerinţe de protecţie la incendiu în fazele de construcţie şi punere în funcţiune

SECŢIUNEA 1

Cerinţe de protecţie la incediu în faza de construcţie

Protecţia unităţilor aflate în faza de exploatare

Art. 101. - Pentru unităţile centralei, aflate în faza de exploatare, trebuie asigurată protecţia faţă de pericolul de incendiu generat de unităţile adiacente aflate în faza de construcţie.

Riscuri temporare de incendiu

Art. 102. - (1) Zonele unităţilor în funcţiune ale centralei nu trebuie folosite pentru depozitarea temporară a echipamentelor şi a materialelor utilizate în construcţia celorlalte unităţi ale centralei.

(2) Acolo unde unităţile de pe amplasament au o zonă comună pentru depozitarea temporară a echipamentelor şi a materialelor utilizate în construcţia celorlalte unităţi trebuie luate măsuri corespunzătoare de protecţie contra incendiului.

SECŢIUNEA a 2-a

Cerinţe de protecţie la incendiu în faza de punere în funcţiune

Punerea în funcţiune a sistemelor de protecţie la incendiu

Art. 103. - Sistemele permanente de detecţie, alarmare şi stingere a incendiilor, precum şi sistemele suport aferente trebuie puse în stare de funcţionare conform procedurilor aprobate în programul de protecţie la incendiu pentru faza de punere în funcţiune a unităţii.

Intervenţia la incendiu

Art. 104. - De la momentul începerii punerii în funcţiune a unităţii trebuie să fie disponibilă, în fiecare tură, o echipă de intervenţie, organizată şi antrenată în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Inspectarea şi testarea sistemelor de detecţie, alarmare şi stingere a incendiilor

Art. 105. - La punerea în funcţiune a unităţii, în afara cerinţelor generale de punere în funcţiune pentru sistemele de proces ale unităţii, toate sistemele de detecţie, alarmare şi stingere a incendiilor trebuie inspectate şi testate în conformitate cu specificaţiile tehnice ale acestor sisteme şi cu procedurile specifice acestei faze.

Verificarea barierelor de foc

Art. 106. - Trebuie inspectate în teren, de către personal cu experienţă în sisteme de protecţie la incendiu şi cunoştinţe privind evaluarea pericolelor de incendiu pentru unitate, toate componentele barierelor de foc, inclusiv pereţii şi planşeele calificate la incendiu, protecţiile la foc ale structurilor metalice, etanşările trecerilor, uşile rezistente la foc, clapetele antifoc şi clapetele de fum, dispozitivele de evacuare a fumului şi a gazelor fierbinţi, precum şi alte dispozitive cu funcţie protectivă la incendiu; componentele active trebuie testate funcţional.

Revizia generală şi inspecţia

Art. 107. - La punerea în funcţiune a unităţii, trebuie efectuată o evaluare integrală, pe amplasament, a sistemelor de protecţie la incendiu pentru verificarea îndeplinirii cerinţelor de proiectare pentru aceste sisteme; rezultatele evaluării se consemnează conform procedurilor specifice acestei faze.

CAPITOLUL VI

Cerinţe de protecţie la incendiu în faza de exploatare

SECŢIUNEA 1

Prevenirea incendiilor

Pregătirea personalului unităţii

Art. 108. - In cadrul programelor de pregătire, personalul unităţii trebuie instruit astfel încât să posede cunoştinţe de bază privind prevenirea incendiilor, să cunoască folosirea stingătoarelor şi activităţile desfăşurate în situaţii de incendiu, precum şi modul de raportare a incendiilor.

Menţinerea la minimum a inventarului de material combustibil

Art. 109. - In faza de exploatare a unităţii, materialele combustibile neesenţiale nu sunt permise în vecinătatea SSCE importante pentru securitatea nucleară şi a cablurilor acestora, în interiorul camerei principale şi secundare de comandă şi în camerele în care este localizat echipamentul asociat.

Art. 110. - Trebuie stabilite şi implementate proceduri administrative pentru controlul eficient al materialelor combustibile pe întregul amplasament. Aceste proceduri scrise reglementează controlul livrării, depozitării, manipulării, transportului şi utilizării materialelor combustibile solide, lichide şi gazoase.

Art. 111. - Trebuie stabilite şi implementate proceduri scrise pentru minimizarea cantităţii de material combustibil tranzitoriu, în special materiale pentru ambalare, în zonele identificate ca importante pentru securitatea nucleară a unităţii. Aceste materiale se îndepărtează imediat după terminarea activităţii sau la intervale regulate sau se depozitează temporar în recipiente sau zone de depozitare aprobate.

Art. 112. - Trebuie păstrate înregistrări ce documentează sarcina termică existentă estimată sau calculată şi sarcina termică maxim admisibilă în fiecare zonă - compartiment de incendiu/celulă de incendiu/cameră - identificată ca importantă pentru securitatea nucleară.

Art. 113. - Trebuie stabilite şi implementate măsuri de inspecţie periodică a zonelor importante pentru securitatea nucleară cu scopul evaluării sarcinilor termice şi a condiţiilor de curăţenie şi pentru a asigura menţinerea liberă a căilor de evacuare şi a celor pentru accesul echipelor de intervenţie la incendiu.

Art. 114. - Trebuie stabilite şi implementate proceduri de control administrativ al sarcinilor termice temporare în zonele importante pentru securitatea nucleară în timpul activităţilor de modificare sau întreţinere. Aceste proceduri trebuie să aibă ca obiect confinarea şi depozitarea materialelor combustibile solide, lichide şi gazoase în relaţie cu alte materiale periculoase cum ar fi agenţii oxidanţi.

Art. 115. - Trebuie stabilită şi implementată o procedură pentru emiterea permiselor de lucru, ce necesită revizia şi aprobarea lucrărilor propuse înainte de începerea lor, pentru determinarea potenţialului efect al lucrărilor asupra protecţiei la incendiu. Personalul responsabil cu revizia propunerilor de lucrări evaluează sarcinile termice temporare implicate şi recomandă măsuri de protecţie la incendiu adiţionale acolo unde este cazul, cum ar fi dotarea cu sau suplimentarea numărului de stingătoare de incendiu portative sau instituirea supravegherii.

Art. 116. - (1) Trebuie stabilite şi implementate proceduri administrative pentru controlul depozitării, manipulării, transportului şi utilizării solidelor şi lichidelor inflamabile sau combustibile în zonele importante pentru securitatea nucleară.

(2)  Pentru materiale combustibile solide:

a)  trebuie restricţionată utilizarea lemnului sau a altor materiale combustibile. Acolo unde se permite utilizarea, aceste materiale trebuie tratate sau acoperite pentru a întârzia propagarea flăcărilor;

b)  trebuie restricţionată utilizarea filtrelor de carbon şi a răşinilor schimbătoare de ioni stocate în stare uscată; cantităţi mari din aceste materiale se păstrează în zone de depozitare cu rezistenţă adecvată la foc şi măsuri de protecţie la incendiu adecvate;

c)     trebuie restricţionată depozitarea materialelor combustibile cum sunt hârtia sau îmbrăcămintea de protecţie; cantităţi mari din aceste materiale se păstrează în zone de depozitare cu rezistenţă adecvată la foc şi măsuri de protecţie la incediu adecvate.

(3)  Pentru materiale combustibile lichide:

a)   cantităţile de lichide combustibile sau inflamabile introduse în zonele importante pentru securitatea nucleară în timpul lucrărilor de modificare sau întreţinere trebuie limitate la necesarul zilnic;

b)  trebuie utilizate, în măsura în care este posibil, numai recipiente aprobate pentru utilizarea şi transportul lichidelor combustibile sau inflamabile. Deschiderile acestor recipiente trebuie prevăzute cu închideri pe bază de resort. Trebuie evitat transportul lichidelor combustibile sau inflamabile în recipiente deschise;

c)   pentru depozitarea în zonele de lucru a unor cantităţi mici de lichide combustibile sau inflamabile trebuie utilizate cabinete adecvate, aprobate în acest scop;

d)  toate recipientele ce conţin lichide combustibile sau inflamabile trebuie să fie clar şi vizibil etichetate;

e)   zonele desemnate pentru depozitarea cantităţilor importante de lichide combustibile sau inflamabile trebuie separate de zonele adiacente prin elemente de construcţie cu rol de separare la incendiu sau prin distanţă şi trebuie semnalizate prin amplasarea de indicatoare de avertizare.

Controlul surselor de aprindere

Art. 117. - Trebuie stabilite şi implementate proceduri pentru controlul surselor de aprindere existente şi potenţiale pe amplasament. Aceste proceduri trebuie să includă masuri pentru:

a)   restricţionarea fumatului la zonele special amenajate;

b)  limitarea utilizării instalaţiilor electrice provizorii.

Art. 118. - (1) Trebuie stabilite şi implementate proceduri pentru controlul activităţilor de modificare sau întreţinere ce necesită utilizarea sau implică producerea unei surse de aprindere. Aceste lucrări trebuie controlate printr-un sistem de permise de lucru cu focul, ce stabileşte managementul, supravegherea, autorizarea şi efectuarea lucrărilor, inspecţia zonei de lucru, desemnarea unui supraveghetor, după caz, şi accesul în cazul în care este necesară intervenţia.

(2) Personalul implicat în elaborarea, emiterea şi utilizarea permiselor de lucru cu focul trebuie instruit corespunzător.

Pericolul de incendiu în timpul activităţilor de modificări şi reparaţii în unitate

Art. 119. - In vederea dispunerii de măsuri protective şi de reducere a riscului de incendiu, planurile activităţilor de întreţinere sau modificare, permanente sau temporare, privind sisteme sau echipamente ale unităţii trebuie analizate de persoane special desemnate şi pregătite în acest sens; se efectuează o evaluare a impactului asupra protecţiei la incendiu pentru asemenea modificări.

Inspecţia, întreţinerea şi testarea măsurilor de protecţie la incendiu

Art. 120. - Trebuie stabilit şi implementat un program complet de inspecţie, întreţinere şi testare adecvată a tuturor măsurilor de protecţie la incendiu pasive şi active, inclusiv echipamentele de intervenţie manuală la incendiu, din toate zonele centralei şi în special a celor importante pentru securitatea nucleara.

Art. 121. - Programul de inspecţie, întreţinere şi testare a măsurilor de protecţie la incendiu trebuie să includă:

a)   barierele de foc şi componentele structurale ale clădirilor, inclusiv etanşările trecerilor prin barierele de foc;

b)  închiderile barierelor de foc, cum sunt uşile rezistente la foc şi clapetele de foc;

c)  elementele de separare aplicate local, cum sunt izolaţiile cablurilor şi acoperirile pentru întârzierea propagării focului;

d)  sistemele de detecţie şi alarmare a incendiilor, inclusiv detectorii de gaze inflamabile;

e)  instalaţiile de iluminat de siguranţă;

f)  sistemele fixe de stingere pe bază de apă, gaze, pulberi stingătoare sau alte tipuri de agenţi de stingere;

g)  sistemul de alimentare cu apă de incendiu; h) hidranţii interiori şi exteriori;

i) stingătoarele de incendiu;

j) sistemele de evacuare a fumului şi a gazelor fierbinţi şi sistemele de presurizare;

k) sistemele de comunicaţie prevăzute pentru a fi utilizate în situaţia producerii unui incendiu;

l) echipamentele pentru intervenţia manuală în caz de incendiu, inclusiv vehiculele de intervenţie;

m) echipamentele şi îmbrăcămintea de protecţie pentru aplicaţii radiologice;

n) căile de evacuare a utilizatorilor şi de acces al personalului de intervenţie;

o) procedurile de urgenţă.

Art. 122. - (1) Pentru măsurile pasive şi active de protecţie la incendiu importante pentru securitatea nucleară trebuie stabilite şi documentate nivelurile minime de disponibilitate şi măsurile de protecţie compensatorii, cu caracter temporar, ce trebuie întreprinse în eventualitatea în care nivelul minim de disponibilitate nu este menţinut.

(2) Trebuie, de asemenea, stabilite, documentate şi revizuite intervalele de timp permise pentru implementarea măsurilor compensatorii temporare.

Art. 123. - Defectările măsurilor pasive şi active de protecţie la incendiu trebuie înregistrate în conformitate cu procedurile unităţii pentru înregistrarea defectelor; trebuie determinate cauzele acestor defecte şi luate măsuri pentru prevenirea repetării acestor defectări.

Inregistrarea şi analiza evenimentelor privitoare la incendiu

Art. 124. - (1) Evenimentele care privesc protecţia împotriva incendiilor a unităţii trebuie înregistrate detaliat, în conformitate  cu  procedurile  aprobate  în  unitate  pentru înregistrarea evenimentelor.

(2) Se recomandă analiza unor evenimente privitoare la incendiu care au avut loc la centrale nuclearoelectrice similare şi utilizarea concluziilor la îmbunătăţirea protecţiei la incendiu â unităţii.

SECŢIUNEA a 2-a

Organizarea intervenţiei în caz de incendiu

Art. 125. - (1) Organizarea intervenţiei în caz de incendiu trebuie să aibă drept suport o strategie de intervenţie în caz de incendiu pentru fiecare zonă a unităţii identificată ca fiind importantă pentru securitatea nucleară, inclusiv pentru acele zone care pot expune pericolului de incendiu zonele importante pentru securitatea nucleară a unităţii sau care sunt importante pentru protecţia materialelor radioactive. Aceste strategii trebuie să conţină informaţii suplimentare celor conţinute în planurile generale de urgenţă ale unităţii, trebuie actualizate periodic şi utilizate în pregătirea personalului. Strategiile stabilite pentru fiecare zonă trebuie să conţină:

a)   căile de acces şi de evacuare pentru personalul de intervenţie;

b)   locaţiile SSCE importante pentru securitatea nucleară;

c)  sarcinile termice;

d)   pericolele de incendiu specifice, inclusiv posibilitatea reducerii capabilităţilor de intervenţie datorată unor evenimente externe;

e)  pericolele radiologice, de explozie, toxice, tensiuni înalte;

f)   măsuri de protecţie la incendiu existente, pasive şi active;

g)   restricţiile în utilizarea anumitor agenţi de stingere şi alternativele posibile;

h) locaţiile SSCE importante pentru securitatea nucleară sensibile la căldură sau fum;

i) alimentarea cu apă pentru intervenţia manuală;

j) sistemele de comunicaţie utilizate de personalul de intervenţie.

Art. 126. - (1) Intervenţia la incendiu şi pentru salvarea persoanelor se asigură potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 60/1997, aprobată cu modificări prin Legea nr. 212/1997, cu modificările şi completările ulterioare, de către serviciul privat pentru situaţii de urgenţă cu asistenţa tehnică a inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

(2)   Documentaţia unităţii trebuie să furnizeze o descriere clară a capabilităţilor de intervenţie în caz de incendiu pentru acele zone identificate ca importante pentru securitatea nucleară.

(3)   Trebuie stabilite şi actualizate proceduri scrise care definesc clar responsabilităţile şi acţiunile personalului în cazul izbucnirii unui incendiu în centrală.

Art. 127. - (1) Dacă pentru intervenţia la incendiu este asigurat sprijinul unui serviciu profesionist sau voluntar pentru situaţii de urgenţă, trebuie desemnat personal din fiecare schimb de lucru din unitate pentru păstrarea legăturii cu acest serviciu şi trebuie clar stabilite autoritatea şi ierarhia de comandă la locul incendiului.

(2) Intre personalul unităţii şi serviciul voluntar sau profesionist trebuie să existe o coordonare adecvată, pentru a asigura familiarizarea personalului serviciului voluntar sau profesionist din afara amplasamentului cu condiţiile şi pericolele specifice unităţii.

Art. 128. - Organizarea serviciului privat pentru situaţii de urgenţă, nivelul minim de personal, echipamentele necesare şi pregătirea personalului trebuie documentate, iar respectarea cerinţelor trebuie confirmată de o persoană competentă.

Art. 129. - (1) Membrii serviciului privat pentru situaţii de urgenţă de pe amplasament trebuie să fie fizic capabili să îşi îndeplinească sarcinile şi să urmeze un program oficial de pregătire înainte de selectarea în echipa de intervenţie.

(2) Pregătirea periodică teoretică, practică şi prin simulări asigurată pentru această echipă trebuie documentată şi trebuie păstrate înregistrări actualizate.  Lecţiile învăţate trebuie diseminate şi incluse în programul de pregătire.

(3) Trebuie efectuată o pregătire specială a conducătorilor de echipă pentru a se asigura competenţa acestora de a evalua potenţialele consecinţe ale incendiilor asupra securităţii nucleare şi de a face recomandări personalului din camera de comandă.

SECŢIUNEA a 3-a

Pregătirea personalului

Art. 130. - Personalul centralei şi personalul contractor trebuie instruit în domeniul protecţiei la incendiu în unitate şi al responsabilităţilor în caz de incendiu, înainte de a-şi începe activitatea în unitate. Pregătirea trebuie să includă:

a)  politica de protecţie la incendiu în unitate;

b)   cunoaşterea pericolelor de incendiu specifice, inclusiv limitările sarcinilor termice în diferite zone şi, după caz, pericolele radiologice asociate;

c)   importanţa controlului materialelor combustibile şi al surselor de aprindere şi potenţialul impact al acestora asupra sarcinilor termice permise în diferite zone;

d)  mijloace de raportare a incendiilor;

e)   recunoaşterea alarmelor de incendiu sonore şi vizuale;

f)  căi de evacuare de urgenţă în caz de incendiu;

g)   tipurile de echipamente de stingere a incendiilor existente şi utilizarea lor la stingerea incendiilor în faza iniţială.

Art. 131. - (1) Pentru personalul implicat în operare, întreţinere şi intervenţie în caz de incendiu, inclusiv pentru personalul contractor, trebuie să se asigure o pregătire specializată în domeniul protecţiei la incendiu. Programul de pregătire specializată trebuie să conţină:

a)  importanţa menţinerii integrităţii şi operabilităţii măsurilor pasive şi active de protecţie la incendiu prin efectuarea de inspecţii regulate, de lucrări de întreţinere de rutină şi neplanificate şi de teste funcţionale periodice ale sistemelor şi echipamentelor;

b)  detalii de proiectare şi operare a măsurilor de protecţie la incendiu instalate în centrală pentru a asigura, prin întreţinerea eficientă, operabilitatea sistemelor şi echipamentelor;

c)  impactul direct şi indirect asupra protecţiei la incendiu al modificărilor unităţii şi efectele acestora asupra integrităţii şi operabilităţii măsurilor de protecţie la incendiu;

d)   pregătirea personalului care iniţiază sau autorizează activităţi ce implică lucrul cu focul şi a personalului desemnat supraveghetor al acestor activităţi;

e)   familiarizarea cu locaţiile SSCE importante pentru securitatea nucleară;

f)   familiarizarea cu locaţiile măsurilor de protecţie la incendiu în unitate;

g)  simulări periodice pentru a verifica înţelegerea atribuţiilor şi responsabilităţilor în cazul unui incendiu; trebuie păstrate înregistrări ale exerciţiilor şi ale lecţiilor învăţate din aceste exerciţii.

(2)  Programul de pregătire se documentează şi trebuie să includă:

a)  identificarea necesităţilor specifice de pregătire;

b)  materialele suport de curs;

c)  evaluare periodică.

(3)   Programul de pregătire trebuie să includă atât pregătirea iniţială, cât şi recalificarea periodică.

(4)   Activităţile incluse în programul de pregătire trebuie desfăşurate în conformitate cu sistemul de management al calităţii şi trebuie documentate în cadrul sistemului de management al înregistrărilor.

(5)   Conţinutul, completitudinea, eficienţa şi adecvarea programului de pregătire trebuie revizuite periodic.

CAPITOLUL VII

Cerinţe de protecţie la incendiu în faza de dezafectare

Obiectivul programului de protecţie la incendiu pentru faza de dezafectare

Art. 132. - Sistemele, structurile, componentele şi echipamentele unităţii aflate în stare nedezafectată, în curs de dezafectare sau dezafectate trebuie să nu expună radiologie şi/sau la eliberări de substanţe radioactive personalul participant la faza de dezafectare, publicul, proprietatea şi mediul înconjurător, în situaţia izbucnirii unui incendiu în unitatea aflată în faza de dezafectare.

SECŢIUNEA 1

Obligaţii în faza de dezafectare

Programul de protecţie la incendiu

Art. 133. - Titularul autorizaţiei are obligaţia să pregătească, ţinând cont de vârsta centralei, programul de protecţie la incendiu pentru faza de dezafectare.

Art. 134. - Programul de protecţie la incendiu pentru faza de dezafectare trebuie să includă elementele de bază descrise în anexa nr. 2, aplicabile acestei faze.

SECŢIUNEA a 2-a

Dezafectare - stadiile 1 şi 2

Inventarul materialelor combustibile

Art. 135. - In stadiul 1 al dezafectării se revizuieşte inventarul de materiale combustibile şi se evaluează consecinţele incendiilor potenţiale; măsurile de protecţie la incendiu se justifică în concordanţă cu analiza pericolelor de incendiu pentru faza de dezafectare.

Detecţia şi alarmarea incendiilor

Art. 136. - Sistemul de detecţie şi alarmare trebuie să rămână funcţional şi să alarmeze un corp permanent de intervenţie de pe amplasament sau din afara acestuia.

Căi de evacuare de urgenţă

Art. 137. - Pentru siguranţa personalului participant la dezafectarea unităţii, în zonele accesibile trebuie să rămână disponibile căi de evacuare de urgenţă în caz de incendiu.

Sursele de apă de incendiu

Art. 138. - Se menţine în stare de funcţionare pe toată durata operaţiunilor de dezafectare acea parte a sistemului de apă de incendiu considerată necesară în urma analizei pericolelor de incendiu efectuată pentru această fază, în scopul asigurării alimentării cu apă cel puţin a sistemului de hidranţi, astfel încât să fie acoperite toate zonele accesibile din centrală.

Separarea

Art. 139. - Amplasarea la distanţe de siguranţă şi/sau separarea prin bariere de foc trebuie prevăzute pentru protecţia materialelor radioactive.

Protecţia unităţilor aflate în faza de exploatare

Art. 140. - In situaţia amplasamentelor cu mai multe unităţi învecinate, trebuie efectuată o analiză pentru a stabili dacă unităţile aflate în exploatare pot fi afectate de un potenţial incendiu în unitatea aflată în dezafectare; trebuie acordată atenţie cablurilor electrice care trec prin zonele supuse dezafectării.

SECŢIUNEA a 3-a

Dezafectare - stadiul 3

Hidranţi

Art. 141. - Sistemul de alimentare cu apă de incendiu, sistemele de stingere pe bază de apă şi sistemul de hidranţi trebuie să rămână în funcţionare până ia încheierea ultimului stadiu al dezafectării.

Supravegherea

Art. 142. - După dezafectarea sistemelor de detecţie şi alarmare la incendiu, detecţia şi alarmarea incendiului se asigură de către o persoană care efectuează ronduri regulate pe amplasament; aceste ronduri se asigură până la finalizarea dezafectării.

Echipa de intervenţie

Art. 143. - In situaţia în care nu este disponibilă o echipă de intervenţie din exteriorul amplasamentului, se organizează personalul de pe amplasament astfel încât să se formeze o echipă de intervenţie în caz de incendiu.

CAPITOLUL VIII

Autorizări

Art. 144. - Raportul preliminar de securitate, pe baza căruia se eliberează autorizaţia de construcţie, trebuie însoţit de documentaţia privind API a unităţii, faza preliminară.

Art. 145. - Raportul final de securitate, pe baza căruia se eliberează autorizaţia de funcţionare, trebuie însoţit de documentaţia privind API a unităţii, actualizată. Prin această documentaţie trebuie demonstrat că au fost analizate şi evaluate toate pericolele de incendiu privind SSCE importante pentru securitatea nucleară şi au fost implementate măsurile corespunzătoare protecţiei la incendiu.

CAPITOLUL IX

Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 146. - Prezentele norme intră în vigoare de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 147. - Intr-un interval de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentelor norme, titularul autorizaţiei trebuie să efectueze o evaluare a conformităţii Programului de protecţie la incendiu a unităţii cu cerinţele din prezentele norme şi trebuie să stabilească şi să transmită spre aprobare la CNCAN programul de implementare a acţiunilor rezultate în urma evaluării efectuate.

Art. 148. - Prevederile prezentelor norme nu sunt limitative, ele se completează cu dispoziţiile legale în vigoare pentru prevenirea şi stingerea incendiilor şi cu prevederile normativelor tehnice specifice în materie. Lista actelor normative şi a reglementărilor tehnice conexe este prevăzută în anexa nr. 3.

Art. 149. - Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentele norme.

ANEXA Nr. 1 la norme

ABREVIERI   SI   DEFINIŢII

ALARA - As Low As Reasonably Achievable este principiul potrivit căruia solicitantul sau titularul de autorizaţie este obligat să demonstreze că sunt întreprinse toate acţiunile pentru a asigura optimizarea securităţii nucleare şi a radioprotecţiei, în sensul de a asigura că toate expunerile, inclusiv cele potenţiale, sunt menţinute la cel mai scăzut nivel rezonabil posibil, luându-se în considerare factorii tehnici, economici şi sociali.

Analiza pericolelor de incendiu este acea activitate sistematică de analiză şi evaluare pe baze deterministe a pericolelor de incendiu, ce are drept scop determinarea incendiilor potenţiale şi a consecinţelor acestor incendii într-o zonă dată a unităţii.

Analiza probabilistică de securitate nucleară pentru evenimente de tip incendiu (Fire Probabilistic Safety Assessment - Fire PSA) este o analiză de tip probabilistic ce are drept scop evaluarea cuplului „probabilitate de apariţie a incendiului - consecinţele incendiului din punctul de vedere al securităţii nucleare" şi de stabilire şi trasare a graficului de acceptabilitate pentru un compartiment sau o celulă de incendiu.

Bariera de foc este acea barieră structurală, parţială sau totală, care este folosită pentru întârzierea propagării şi limitarea efectelor unui incendiu. Pot fi bariere de foc elemente de construcţie cu rol de separare la foc, de exemplu: pereţii exteriori, interiori, plafoanele, planseele şi protecţiile golurilor din acestea (uşi, trape, străpungeri de ţevi sau cabluri).

Celulă de incendiu reprezintă o subdiviziune a unui compartiment de incendiu în care protecţia la incendiu este asigurată de măsuri specifice cum sunt separarea spaţială, sistemele fixe de stingere a incendiilor, controlul materialelor combustibile etc.

Compartiment de incendiu reprezintă construcţia sau o parte a unei construcţii conţinând una ori mai multe încăperi sau alte spaţii, delimitate prin elemente de construcţie cu rezistenţă la foc calificată, destinate să îl izoleze de restul construcţiei în scopul limitării propagării incendiului, pe o durată determinată. Suprafeţele compartimentelor de incendiu se stabilesc în funcţie de riscul de incendiu existent, destinaţie, alcătuire şi de rezistenţa la foc a construcţiei.

Densitate a sarcinii termice este raportul dintre sarcina termică S şi suprafaţa compartimentului de incendiu: qs = Sa/As (MJ/m2), unde As este suma ariilor pardoselilor ce alcătuiesc spaţiul luat în considerare.

Defectare de cauză comună este defectarea a două sau mai multe SSCE, produsă de un singur eveniment sau cauză. Condiţiile de ambient, deficienţele de proiectare, fabricaţie, construcţie sau erorile de operare, întreţinere ori evenimentele externe sunt exemple de cauze care pot duce la defectări de cauză comună.

Dezafectare reprezintă totalitatea activităţilor necesar a se desfăşura la o unitate a unei centrale nuclearoelectrice oprită definitiv, în vederea atingerii nivelului de eliberare de sub cerinţele de autorizare.

Dezafectare - stadiu 1 este starea în care unitatea este oprită definitiv şi supravegheată sistematic; combustibilul nuclear poate fi depozitat în clădirea reactorului; nu se efectuează lucrări de demontare sau de îndepărtare a componentelor centralei; din clădirea reactorului se pot evacua materiale, echipamente şi structuri nenucleare.

Dezafectare - stadiu 2 este starea în care combustibilul nuclear este evacuat în totalitate din clădirea reactorului nuclear; se execută majoritatea lucrărilor de dezafectare: decontaminare, demontare, tratare, condiţionare şi îndepărtare a componentelor în conformitate cu planul de dezafectare aprobat; unitatea nu îndeplineşte condiţiile de eliberare de sub cerinţele de autorizare.

Dezafectare - stadiu 3 este starea în care combustibilul nuclear nu se mai află pe amplasament; unitatea este adusă la nivelul de eliberare de sub cerinţele de autorizare.

Funcţii generale de securitate nucleară sunt funcţiile generale care trebuie menţinute atât în condiţii normale de operare, cât şi în condiţii de accident:

a)  oprirea reactorului şi menţinerea acestuia într-o stare de oprire sigură pentru o perioadă   de timp nedeterminată;

b)  răcirea combustibilului nuclear;

c)   menţinerea barierelor fizice în calea eliberărilor de materiale radioactive;

d)  monitorizarea stării unităţii şi furnizarea serviciilor suport necesare pentru menţinerea funcţiilor a), b) şi c).

Eveniment de iniţiere reprezintă un eveniment singular care conduce la apariţia de evenimente anticipate în exploatare sau la condiţii de accident şi care necesită iniţierea funcţiilor de securitate nucleară ale sistemelor centralei nuclearoelectrice. Pentru evenimentele de iniţiere luate în considerare în proiectare se foloseşte sintagma „eveniment de iniţiere postulat".

Grup de sisteme de securitate este acel ansamblu de echipamente şi sisteme cu funcţii de securitate rezultat prin împărţirea acestora în ansambluri separate şi independente. In concepţia CANDU, există două asemenea ansambluri, numite grupuri de securitate nucleară, care au drept obiectiv asigurarea funcţiilor generale de securitate nucleară în situaţia apariţiei evenimentelor de iniţiere postulate de cauză comună; incendiile sunt considerate ca fiind evenimente de cauză comună. Apartenenţa sistemelor speciale de securitate nucleară la aceste două ansambluri este realizată în baza principiului diversităţii, independenţei şi separării.

Incendiu bază de proiect este acel incendiu potenţial luat în considerare ca eveniment de iniţiere postulat la proiectarea protecţiei la incendiu sau în analiza pericolelor de incendiu într-o zonă dată a unităţii. Se presupune că acest incendiu potenţial postulat provoacă cele mai serioase avarii în zona considerată în absenţa sistemelor automate sau manuale de stingere a incendiului.

Material combustibil este acel material susceptibil să treacă în stare de combustie în prezenţa focului sau a temperaturilor înalte.

Organizaţiile concurente la (participante la, implicate în) protecţia împotriva incendiilor sunt acele persoane juridice de drept privat cu scop patrimonial, competente în domeniul protecţiei împotriva incendiilor, care în baza unui contract încheiat cu titularul autorizaţiei desfăşoară activităţi tehnice specifice privind protecţia împotriva incendiului a unităţii în fazele de proiectare, construcţie-montaj, punere în funcţiune, exploatare şi dezafectare. Aceste organizaţii se supun regimului de asigurare a calităţii pentru obiective nucleare stabilit prin normele de asigurare a calităţii în domeniul nuclear.

Organizaţia de exploatare este sucursala titularului autorizaţiei învestită de titular cu autoritatea exploatării unităţii centralei nuclearoelectrice.

Personal contractor este personalul oricărei organizaţii care execută activităţi pentru titularul de autorizaţie pe bază de contract.

Protecţia la incendiu reprezintă ansamblul de activităţi coordonate ale diferitelor discipline ce concură la realizarea unei protecţii adecvate împotriva incendiilor.

Rezistenţa la foc este proprietatea unui material, ansamblu de materiale, element de construcţie sau a unei structuri de a-şi păstra, pe o durată determinată, stabilitatea, etanşeitatea şi/sau izolarea termică cerută şi/sau altă funcţiune specializată, într-o încercare la foc standardizată.

Risc de incendiu este starea exprimată prin relaţia de interdependenţă între probabilitatea globală de iniţiere a unui incendiu şi gravitatea consecinţelor evenimentului respectiv. De regulă, relaţia este exprimată prin produsul celor doi factori.

Sarcina termică reprezintă cantitatea de căldură pe care o poate degaja prin ardere completă totalitatea materialelor combustibile fixe şi tranzitorii, existente în spaţiul afectat de incendiu.

Securitate nucleară este ansamblul de măsuri tehnice şi organizatorice destinate să asigure funcţionarea instalaţiilor nucleare în condiţii de siguranţă, să prevină şi să limiteze deteriorarea acestora şi să asigure protecţia personalului ocupat profesional, a populaţiei, mediului şi a bunurilor materiale împotriva iradierii sau contaminării radioactive.

SSCE importante pentru securitatea nucleară sunt sistemele, structurile, componentele şi echipamentele care au o contribuţie preventivă şi/sau protectivă, directă ori indirectă, la realizarea şi menţinerea funcţiilor generale de securitate nucleară.

Zonă de incendiu este porţiunea dintr-un compartiment de incendiu, stabilită la efectuarea analizei pericolelor de incendiu în conformitate cu criterii specifice.

ANEXA Nr. 2 la norme

PROGRAMUL   DE   PROTECŢIE   LA   INCENDIU

1. Programul de protecţie la incendiu trebuie descris într-un document de referinţă al unităţii, stabilit de titularul autorizaţiei şi supus aprobării de către CNCAN. Trebuie abordate, direct sau prin referinţă, cel puţin următoarele subiecte privind organizarea protecţiei împotriva incendiilor:

a)  organizarea şi responsabilităţile asociate protecţiei la incendiu a unităţii;

b)   calificarea necesară persoanelor care gestionează programul de protecţie la incendiu, care dispun măsurile de protecţie la incendiu şi care efectuează verificări de prevenire a incendiilor şi audituri interne pentru siguranţa la incendiu;

c)  procedurile şi instrucţiunile aplicabile pentru operarea, inspecţia, testarea şi întreţinerea măsurilor pasive şi active, fixe şi portabile de protecţie la incendiu;

d)   controlul  modificărilor privind protecţia la incendiu;

e)  reactualizarea API;

f)   prevederile sistemului de management al calităţii privitoare la protecţia la incendiu;

g)   pregătirea personalului unităţii şi a personalului contractor în domeniul protecţiei la incendiu;

h) organizarea şi pregătirea echipelor de intervenţie, responsabilităţile   atribuite  în   acest   sens,   calificarea necesară   conducătorilor   şi   membrilor   echipelor   de intervenţie de pe amplasament;

i) relaţia cu forţele de intervenţie la incendiu din afara amplasamentului;

j) măsuri specifice privind:

(i) planurile  de   intervenţie  în   caz  de   incendiu, corelarea acestora cu planurile de urgenţă ale unităţii;

(ii) simulările de incendiu;

(iii) mijloacele de comunicare în caz de urgenţă. 2.  Programul de protecţie la incendiu va face referiri, după caz, la:

a)   manuale de operare şi întreţinere ale sistemelor de protecţie la incendiu;

b)  proceduri de prevenire a incendiilor;

c)  proceduri de răspuns în caz de incendiu;

d)  planuri de intervenţie pentru operatorii din camera de comandă şi echipa de intervenţie de pe amplasamentul centralei, corelarea cu forţele de intervenţie la incendiu externe unităţii;

e)  raportarea evenimentelor;

f)   orice alte documentaţii, proceduri şi instrucţiuni care au legătură directă cu organizarea protecţiei unităţii împotriva incendiilor.

ANEXA Nr. 3 la norme

LISTA

actelor normative şi a reglementărilor tehnice conexe

1.   Ordonanţa Guvernului nr. 60/1997 privind apărarea împotriva incendiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 30 august 1997, aprobată cu modificări prin Legea nr. 212/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 18 decembrie 1997;

2.   Ordinul ministrului de interne nr. 775/1998 pentru aprobarea Normelor generale de prevenire şi stingere a incendiilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 9 octombrie 1998;

3.   Ordinul ministrului de interne nr. 1.023/1999 privind aprobarea Dispoziţiilor generale de ordine interioară pentru prevenirea şi stingerea incendiilor - DG P.S.I.-001, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 22 februarie 2000;

4.   Ordinul ministrului de interne nr. 88/2001 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale privind echiparea şi dotarea construcţiilor, instalaţiilor tehnologice şi a platformelor amenajate cu mijloace tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor - DG P.S.I.-003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 18 septembrie 2001, cu modificările ulterioare;

5.   Ordinul ministrului de interne nr. 108/2001 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale privind reducerea riscurilor de incendiu generate de încărcări electrostatice - DG P.S.I.-004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 24 septembrie 2001, cu modificările ulterioare;

6.   Ordinul ministrului de interne nr. 138/2001 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale privind organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor - DG P.S.I.-005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 26 septembrie 2001, cu modificările ulterioare;

7.    Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 712/2005 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale privind instruirea salariaţilor în domeniul situaţiilor de urgenţă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 12 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare;

8.    Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 786/2005 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 712/2005 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale privind instruirea salariaţilor în domeniul situaţiilor de urgenţă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 19 septembrie 2005;

9.     Normativ pentru proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor de stingere a incendiilor, indicativ NP 086-05;

10.   Normativ de prevenire şi stingere a incendiilor pe durata executării lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, indicativ C300/1994;

11.   Normativ pentru proiectarea, executarea, verificarea şi exploatarea instalaţiilor electrice în zone cu pericol de explozie, indicativ NP 099-04;

12.  Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor interioare de semnalizare a incendiilor şi a sistemelor de alarmare contra efracţiei din clădiri,    indicativ I 18/2-02;

13.  Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de ventilare si climatizare,   indicativ I 5-98.

 


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 141/2006

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 141 din 2006
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 141/2006
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu