ORDIN Nr. 126
din 20 noiembrie 2008
pentru aprobarea Normei
tehnice energetice privind conservarea echipamentelor energetice
ACT EMIS DE:
AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 881 din 24 decembrie 2008
Având în vedere Referatul de aprobare întocmit de
Departamentul acces la reţea şi autorizare în domeniul
energiei electrice,
în temeiul art. 9 alin. (2), (8) şi (9), al art. 11
alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi h) din Legea energiei electrice nr. 13/2007,
cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al Procedurii privind
revizuirea prescripţiilor energetice în domeniile producerii, transportului,
dispecerizării, distribuţiei şi furnizării energiei electrice - ediţia 2,
aprobată prin Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în
Domeniul Energiei nr. 926/2006,
preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare
în Domeniul Energiei emite următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă Norma tehnică energetică privind
conservarea echipamentelor energetice, cod NTE 008/08/00, prevăzută în anexa
care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. - La data intrării în vigoare a prezentului
ordin orice prevedere contrară îşi încetează valabilitatea.
Art. 3. - Norma tehnică energetică aprobată prin
prezentul ordin se aplică de către operatorii economici din sectorul energiei electrice şi al
energiei termice produse în cogenerare, titulari de licenţe pentru producerea
energiei electrice sau pentru producerea energiei termice în centrale electrice
de cogenerare.
Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va
intra în vigoare în termen de 90 de zile de la data publicării.
p. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare
in Domeniul Energiei,
Nicolae Opriş
ANEXĂ
NORMĂ TEHNICĂ ENERGETICĂ
privind conservarea echipamentelor energetice
I. Scop
Art. 1. - Norma tehnică energetică privind conservarea
echipamentelor energetice are drept scop stabilirea cadrului general pentru
realizarea activităţii de conservare a echipamentelor din centralele
termoelectrice.
II. Domeniu de aplicare
Art. 2. - Prezenta normă tehnică energetică se aplică la
conservarea principalelor echipamente din centralele termoelectrice, şi anume:
a) cazanele de abur;
b) cazanele de apă fierbinte;
c) rezervoarele metalice;
d) preîncălzitoarele de aer regenerativ;
e) schimbătoarele de căldură (PIP şi PJP);
f) turbinele de abur;
g) condensatoarele turbinelor;
h) generatoarele şi anexele acestora;
i) răcitoarele de aer şi hidrogen;
j) sistemele de ulei şi motoarele electrice;
k) pompele de alimentare.
Art. 3. - Stabilirea fiecărui
procedeu de conservare pe tip de echipament are la bază considerente tehnice,
economice, de securitate şi sănătate în muncă, precum şi de protecţia mediului.
Art. 4. -Aplicarea prevederilor prezentei norme tehnice
va ţine seama de particularităţile, dotările şi disponibilităţile existente în
cadrul fiecărei centrale.
Art. 5. - Conservarea se execută de către personalul
autorizat ISCIR conform prescripţiei PTC2-2003 „Cerinţe tehnice privind regimul chimic al cazanelor de abur, de apă caldă şi de apă fierbinte" sau de către firme terţe de
specialitate, cu respectarea prevederilor legislative în vigoare referitoare la
securitatea şi sănătatea personalului, precum şi la protecţia mediului.
Art. 6. - (1) De realizarea condiţiilor tehnice pentru
aplicarea conservării echipamentelor răspund conducerile tehnice ale
centralelor şi şefii secţiilor care deţin echipamentele respective.
(2) Controlul parametrilor fizici (presiune,
temperatură, nivele) în instalaţiile supuse conservării se efectuează de către
secţia de exploatare care deţine echipamentul.
Art. 7. - (1) Controlul chimic se realizează de către
personalul autorizat conform prescripţiei PTC2-2003 „Cerinţe tehnice privind
regimul chimic al cazanelor de abur, de apă caldă şi de apă fierbinte",
atât pe perioada efectuării operaţiilor de conservare propriu-zisă, cât şi pe
perioada menţinerii în stare de conservare.
(2) Eficienţa conservării se va demonstra, în funcţie
de caz, prin urmărirea comportării unor epruvete-martor, la perioadele de control stabilite în cadrul tehnologiei.
Art. 8. - Punerea în funcţiune după conservare se va
realiza numai cu avizul secţiei chimice şi cu asistenţa tehnică a acesteia.
Art. 9. - Metodele de analiză pentru controlul
analitic, specifice tehnologiei de conservare, sunt prezentate în anexele nr. 2
şi 3.
Art. 10. -Toate verificările şi lucrările efectuate în
legătură cu conservarea se vor menţiona în fişe, registre sau oricare alt sistem de evidenţă a agregatului de către
şeful secţiei care deţine echipamentul supus conservării.
Art. 11. - Perioadele de staţionare la care se referă
prezenta normă tehnică energetică şi pentru care sunt stabilite procedeele
specifice de conservare se consideră din momentul opririi instalaţiei.
Art. 12. - Instalaţiile realizate suplimentar pentru
conservarea cazanelor (rezervoare, pompe) rămân definitiv în dotare, putând fi
utilizate de câte ori este necesar.
Art. 13. - Instrucţiunile tehnice de conservare şi
instrucţiunile tehnice de deconservare ale echipamentului propus pentru conservare/deconservare se
elaborează numai de către un executant de specialitate, cu respectarea
prescripţiei PTC2/2003 „Cerinţe tehnice privind regimul chimic al cazanelor de
abur, de apă caldă şi de apă fierbinte", precum şi cu respectarea
prezentei norme tehice energetice, şi se avizează de către conducerea tehnică a
centralei.
III. Terminologie,
clasificare şi abrevieri
Art. 14. -In sensul prezentei norme tehnice energetice,
termenii şi expresiile utilizate se definesc în tabelul de mai jos.
Coroziune de staţionare
|
Procesul electrochimie care se produce în perioada opririi
instalaţiilor energetice în condiţiile prezenţei simultane a apei (ca
electrolit) şi a oxigenului.
|
Cazan de abur sau apă fierbinte
|
Instalaţia care produce abur (apă fierbinte) la o presiune mai
mare decât cea atmosferică folosind căldura provenită prin arderea unui
combustibil.
|
Condensator
|
Suprafaţa de schimb de căldură care utilizează apă de răcire şi
în care are loc condensarea aburului la ieşirea din turbină.
|
Conservarea echipamentelor
|
Totalitatea măsurilor fizice şi chimice necesare pentru
asigurarea protecţiei anticorozive a acestora pe perioadele de nefuncţionare.
|
Degazor
|
Instalaţia termotehnică sau termochimică cu ajutorul căreia se
elimină din apă unul sau mai multe gaze dizolvate.
|
Economizor
|
Suprafaţa de schimb de căldură care serveşte la încălzirea apei
de alimentare a cazanului cu ajutorul căldurii din gazele de ardere.
|
Epruvetă
|
Obiectul confecţionat cu scopul de a fi supus unor încercări
fizice şi chimice.
|
Generator electric
|
Maşina electrică rotativă sincronă, cu poli înecaţi, utilizată
pentru transformarea energiei mecanice în energie electrică.
|
Higroscopic
|
Calitatea unei substanţe de a absorbi apă sau vapori de apă
dintr-un mediu.
|
Limitarea coroziunii
|
Fenomenul realizat prin eliminarea apei
(ca electrolit) sau a oxigenului printr-o conservare adecvată.
|
Motor electric
|
Maşina electrică rotativă (sincronă, asincronă, de curent
continuu etc.) care utilizează energie electrică pentru antrenarea unor
echipamente.
|
Supraîncălzitor
|
Suprafaţa de schimb de căldură, constituită din ţevi sub formă de
serpentine, care serveşte la supraîncălzirea aburului saturat peste
temperatura de saturaţie.
|
Tambur
|
Rezervorul cilindric legat la ţevile de apă şi abur ale unui
cazan, care serveşte la separarea apei din abur.
|
Turbina cu abur
|
Maşina termică motoare, care transformă energia aburului (produs
de un generator de abur) în energie mecanică, prin intermediul unor palete în
mişcare de rotaţie.
|
Vaporizator
|
Circuit închis sau deschis compus din
ţevi vaporizatoare, colectoare şi care serveşte la vaporizarea apei utilizând
căldura degajată prin arderea unui combustibil.
|
ANRE
|
Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei
|
CAF
|
Cazan de apă fierbinte
|
CMP
|
Corp de medie presiune (a turbinei)
|
CJP
|
Corp de joasă presiune (a turbinei)
|
EPA
|
Electropompa de alimentare
|
NTE
|
Normă tehnică energetică
|
PAR
|
Preîncălzitor de aer regenerativ
|
PIP
|
Preîncălzitor de înaltă presiune
|
PJP
|
Preîncălzitor de joasă presiune
|
PTC2-2003
|
Prescripţia tehnică ISCIR „Cerinţe tehnice privind regimul chimic
al cazanelor de abur, de apă caldă şi de apă fierbinte"
|
VIR
|
Ventil de închidere rapidă
|
VR
|
Ventil de reglaj
|
p.a.
|
Pentru analiză
|
IV. Acte normative de
referinţă
a) Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi
completările ulterioare;
b) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005
privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
c) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2000
privind regimul deşeurilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
426/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
d) Hotărârea Guvernului nr. 1.022/2002 privind regimul
produselor şi serviciilor care pot pune în pericol viaţa, sănătatea,
securitatea muncii şi protecţia mediului;
e) Hotărârea Guvernului nr. 349/2005 privind
depozitarea deşeurilor, cu completările ulterioare;
f) Normativul privind stabilirea limitelor de
încărcare cu poluanţi a apelor uzate industriale şi orăşeneşti la evacuarea în
receptorii naturali, NTPA 001/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.
188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul
acvatic a apelor uzate, cu modificările şi completările ulterioare;
g) Normativul privind
condiţiile de evacuare a apelor uzate în reţelele de canalizare ale
localităţilor şi direct în staţiile de epurare, NTPA 002/2002, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind
condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, cu modificările şi
completările ulterioare;
h) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005
privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, aprobată cu modificări
prin Legea nr. 84/2006;
i) Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.
319/2006;
j) Hotărârea Guvernului nr. 1.218/2006 privind
stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă pentru
asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezenţa
agenţilor chimici;
k) Hotărârea Guvernului nr. 1.093/2006 privind
stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate pentru protecţia
lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau
mutageni la locul de muncă;
l) Hotărârea Guvernului nr.
1.091/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru locul de
muncă;
m) Hotărârea Guvernului nr. 1.048/2006 privind
cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători
a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă;
n) Hotărârea Guvernului nr.
971/2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau
sănătate la locul de muncă.
V. Principii generale de conservare a echipamentelor
energetice
Art. 15. -In funcţie de principiul care stă la baza
procedeului de conservare, conservarea echipamentelor energetice se clasifică
în:
- conservarea în stare caldă, care se aplică în general
la cazanele de abur, preîncălzitoare, cazane de apă fierbinte;
- conservarea uscată, care constă în păstrarea
echipamentelor în condiţiile unei uscări totale; procedeul este recomandat
pentru perioade lungi de staţionare;
- conservarea umedă, care are scopul de a îndepărta
oxigenul din spaţiul conservat prin blocare cu substanţe chimice.
Procedeele de conservare aplicabile la oprirea din funcţionare a echipamentelor energetice, în scopul
prevenirii coroziunii de staţionare, sunt de o mare diversitate, în funcţie de
tipul şi construcţia echipamentului, de calitatea materialelor din care sunt
confecţionate echipamentele, de cerinţele impuse de exploatare şi de protecţia
mediului, de perioada de conservare necesară, de timpul necesar pentru
deconservare şi atingerea parametrilor de pornire ai echipamentelor energetice, de posibilităţile de dotare
locală şi de sursele financiare posibil de alocat acestor operaţiuni etc.
V.1. Conservarea în stare
caldă
Art. 16. - Se foloseşte în special la cazane şi constă
în menţinerea acestora în stare de rezervă caldă, la temperaturi între
110-200°C, cu menţinerea în circulaţie a agentului de umplere (apă
demineralizată alcalinizată). Se recomandă supravegherea atentă a regimului
apei. Instalaţiile de blocare şi dirijare a aerului vor fi menţinute închise
pentru a se reduce necesarul de căldură. Acest procedeu este considerat a fi
cel mai scump din cauza consumului de energie necesar menţinerii căldurii în
instalaţii.
V.2. Conservarea uscată
Art. 17. - (1) Păstrarea echipamentelor în condiţiile
unei uscări totale este procedeul cel mai satisfăcător pentru perioade lungi de
conservare.
(2) Protecţia împotriva coroziunii prin conservare
uscată este sigură numai atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii
concomitente:
- în sistemul uscat, conservat, umiditatea relativă a
aerului să fie sub 30%;
- pe suprafeţele de protejat ale instalaţiei să nu se
afle depuneri puternic higroscopice, deoarece acestea prin absorbţia umidităţii
remanente în aer pot provoca coroziuni chiar în condiţiile unei umidităţi
menţinute sub 30%;
(3) In funcţie de procedeele utilizate pentru uscarea
spaţiului de protejat, conservarea uscată poate fi:
- conservare cu aer uscat;
- conservare cu aer cald;
- conservare cu substanţe de absorbţie solide;
- conservare cu gaze inerte.
V.2.1 Conservarea cu aer uscat
Art. 18. - (1) Se efectuează prin introducerea aerului
uscat în instalaţia de protejat.
(2) Pentru realizarea unei conservări uscate este
necesară, ca o primă fază, îndepărtarea apei din circuite prin mijloace
tehnologice specifice (drenaje, purjări, aerisiri etc). Dacă se trece direct de
la regim de producere de abur la regim de conservare, se poate folosi căldura
acumulată în pereţii suprafeţelor de schimb termic pentru uscarea părţii
apă-abur. Dacă însă după oprirea grupului se efectuează lucrări de reparaţii la
echipamentele conservate, măsurile de uscare devin ineficiente şi mult mai
scumpe. In condiţiile unei instalaţii răcite, este necesar un debit ridicat de
aer fierbinte, filtrat. Dacă costul conservării cu aer uscat devine prea mare,
în funcţie de tipul echipamentului şi de durata opririi, se recomandă
conservarea umedă.
(3) Aerul uscat necesar conservării se obţine în
instalaţii speciale, unde umiditatea aerului este îndepărtată prin procedee
fizice sau preluată de un agent higroscopic.
(4) Pentru asigurarea unei eficiente ridicate a
instalaţiei de uscare, agentul higroscopic trebuie să îndeplinească minimum
următoarele condiţii:
- să absoarbă umiditatea într-un timp relativ scurt;
- să fie regenerabil;
- să fie uşor de înlocuit la epuizarea lui.
(5) Aerul necesar uscării trebuie să fie curat. Pentru
aceasta, instalaţia de uscare se dotează cu un filtru de aer pe conducta de
aspiraţie. Pentru a preveni pătrunderea aerului atmosferic umed în instalaţia
conservată, este necesară menţinerea unei uşoare suprapresiuni.
(6) Controlul pe perioada conservării constă în
măsurarea umidităţii relative a aerului şi a presiunii în instalaţie. In
funcţie de valorile acestor 2 factori, alimentarea cu aer uscat se poate face
continuu sau intermitent.
V.2.2. Conservarea cu aer cald
Art. 19. - Se realizează prin aducţiune de aer cald în
circuitul ce trebuie conservat. Aerul utilizat trebuie să nu conţină
contaminanţi de tipul ulei, praf, SO2. La conservarea cu aer cald, este necesară menţinerea tuturor
componentelor instalaţiei pe toată perioada conservării la aceeaşi temperatură,
mai mare decât temperatura punctului de rouă a aerului cald evacuat, pentru a
se evita condensarea vaporilor de apă din aerul de conservare. Supravegherea
regimului de conservare se face prin măsurarea temperaturii şi a umidităţii
relative a aerului la intrarea şi la ieşirea din instalaţia supusă conservării.
Se recomandă să se efectueze şi măsurători de temperatură a materialelor ce
compun circuitul supus conservării, în funcţie de posibilităţi.
V.2.3. Conservarea cu substanţe de absorbţie solide
Art. 20. - (1) Se utilizează
pentru echipamentele a căror configuraţie nu este complicată (degazoare,
rezervoare etc.) şi constă în introducerea unui agent higroscopic în interiorul
echipamentelor prin gurile de vizitare.
(2) Rolul agentului de conservare este de a absorbi umiditatea remanentă din instalaţie. In cazul utilizării
silicagelului ca agent higroscopic, este necesară introducerea unei cantităţi
de silicagel de 2-3 ori mai mare decât cea teoretic necesară, ştiut fiind că
silicagelul poate absorbi umiditatea până la 35% din greutatea proprie. Se va
evita însă contactul direct al silicagelului cu suprafeţele metalice.
V.2.4. Conservarea cu gaze inerte
Art. 21. - (1) Pentru conservarea cu gaze inerte se
utilizează azot. Protecţia anticorozivă cu azot urmăreşte împiedicarea
pătrunderii oxigenului din aer în spaţiul interior de conservare. Se utilizează
azot de puritate 99,9%.
(2) După răcirea apei din instalaţie sub 100°C, aceasta
se va evacua concomitent cu introducerea azotului prin dezlocuire. Pe toată
durata conservării se va menţine o suprapresiune >0,03 MPa.
(3) Conservarea cu azot se realizează la instalaţiile
la care se poate menţine o etanşare perfectă pentru reducerea pierderilor şi
evitarea pericolului de intoxicare a personalului, respectând legea securităţii
şi sănătăţii în muncă, precum şi fişa tehnică a produsului. Trebuie menţionat,
de asemenea, pericolul prezentat de umiditatea conţinută de azot în situaţiile
când puritatea lui nu este cea recomandată, fact ce a condus adesea, în
practică, la coroziunea echipamentelor considerate
conservate.
V.3. Conservarea
umedă
Art. 22. - (1) Deşi menţinerea
în stare uscată a instalaţiei este cea mai simplă metodă pentru conservare, s-a
constatat că nu întotdeauna se poate îndepărta umiditatea remanentă în
instalaţie. Urmarea este că în instalaţie rămâne apă un timp îndelungat, care
se saturează în oxigen şi devine deosebit de agresivă. Această situaţie se
poate produce în special în instalaţiile moderne, unde ţevile au lungimi mari,
configuraţie complicată şi unde nu se poate controla umiditatea relativă a
aerului după uscare în diverse puncte din instalaţie.
(2) In aceste situaţii se recurge la una dintre
metodele de conservare umedă. Acestea pot fi:
- conservarea cu hidrazină şi mijloace de alcalinizare;
- conservarea cu soluţii de
azotit de sodiu şi tetraborat de sodiu (borax);
- conservarea cu soluţie amoniacală de leucrozin C;
- conservarea cu soluţii de lapte de var, specifică
echipamentelor din oţel carbon;
- conservarea cu substanţe tensoactive
(octadecilamina-ODA);
- conservarea cu fluid de protecţie aditivat cu
inhibitori de coroziune.
(3) Conţinutul de hidrazină (agent complexant al
oxigenului) şi amoniac (reactiv cu rol de reglare a pH-ului) variază în funcţie
de concentraţia de săruri a apei cu care se prepară soluţia de conservare,
precum şi de durata opririi.
(4) Conservarea cu soluţii de azotit de sodiu şi borax
constă, în principal, în realizarea unei pasivizări electrochimice a suprafeţelor
metalice feroase chiar şi în prezenţa oxigenului.
(5) Conservarea cu soluţii de
leucrozin C se realizează în mod asemănător metodei cu azotit de sodiu şi
borax, efectul protector al azotitului fiind dublat de cel al aminei. Faţă de
metoda care are la bază azotit de sodiu, cea pe bază de azotit de
diciclohexilamină (leucrozin C) prezintă avantajul că se poate utiliza şi prin
absorbţia în abur a agentului conservant, metoda aplicându-se la instalaţiile
unde nu se poate introduce apă, de exemplu turbina.
(6) Substanţele tensoactive (octadecilamina) au
proprietatea de a forma un film hidrofob pe suprafeţele metalice, care
acţionează ca un strat protector împotriva coroziunii metalului. Concentraţia
octadecilaminei (ODA) în soluţia de conservare variază în funcţie de gradul de
încărcare cu oxizi de fier şi depuneri a suprafeţelor metalice care urmează a
fi conservate şi de compoziţia chimică a depunerilor.
VI. Normativ pentru conservarea cazanelor de abur
VI. 1. Consideraţii
Art. 23. - Pentru conservarea cazanelor de abur se
utilizează procedee diferite, în funcţie de durata opririi, de configuraţia
circuitului de conservat, de necesitatea intervenţiei pentru reparaţii la
subansamblele cazanului, în funcţie de anotimp şi de posibilităţile interne,
precum şi de costurile de conservare.
Art. 24. -In cazul opririi şi menţinerii cazanului în
rezervă caldă, nu se iau măsuri speciale de conservare.
Art. 25. - In situaţia în care cazanul este oprit în
rezervă caldă şi este necesară intervenţia la un anumit subansamblu, cazanul se
descarcă de presiune, subansamblul se goleşte în stare caldă şi se efectuează
reparaţia fără măsuri de conservare.
Art. 26. - (1) Conservarea pentru perioade de
staţionare de până la o lună se realizează prin uscare, utilizând căldura
proprie de oprire.
(2) La schemele bloc, în cazul existenţei unui strat de
magnetita corespunzător şi asigurării unei uscări eficiente a suprafeţelor
interioare de schimb de căldură ale cazanului, se admite ca metoda de
conservare utilizând căldura proprie să se aplice pentru o perioadă de
staţionare de până la 3 luni.
Art. 27. - Conservarea
cazanelor pe perioade mai mari, până la un an, se poate efectua prin:
A. procedeul umed:
a) conservare cu soluţii cu azotit de sodiu şi
tetraborat de sodiu (borax);
b) conservare cu soluţii de hidrazină şi amoniac;
c) conservare cu substanţe
tenso-active (octadecilamina-ODA);
d) alte procedee aplicate în centrale demonstrate pe
plan intern sau internaţional;
B. procedeul uscat.
Art. 28. - Conservarea supraîncălzitorului intermediar
se face numai uscat, utilizându-se atât căldura proprie a cazanului la oprire,
cât şi căldura de la calorifere şi arzătoare, în caz de necesitate.
Art. 29. - Conservarea pentru perioade mai mari de un
an se efectuează prin:
A. procedeul umed: cu soluţii cu azotit de sodiu şi
tetraborat de sodiu (borax); cu soluţii de hidrazină şi amoniac; cu substanţe
tenso-active (octadecilamina- ODA); alte procedee aplicate în centrale,
demonstrate pe plan intern şi internaţional;
B. procedeul uscat.
VI.2. Conservarea
cazanelor de abur pe perioadă scurtă (1-3 luni)
Conservarea uscată
prin utilizarea căldurii proprii
Art. 30. - (1) Pentru prevenirea coroziunii
suprafeţelor metalice ale cazanului, pe perioada opririlor în reparaţie sau în
rezervă până la o lună sau 3 luni (conform art. 26) cazanul se va conserva
uscat prin utilizarea căldurii proprii. Se va izola şi se va asigura separarea
cazanului de celelalte circuite şi instalaţii pentru a preveni orice
posibilitate de pătrundere a apei sau aburului pe perioada de conservare.
(2) Pentru utilizarea căldurii remanente din cazan se
vor etanşa toate gurile de vizitare, clapetele de aer şi gaze, şibărele.
(3) După oprirea grupului, golirea se va face astfel:
- la scăderea presiunii în supraîncălzitorul
intermediar la 3 bari se vor deschide ventilele de drenare şi aerisire a
supraîncălzitorului intermediar, verificându-se circulaţia prin conductele de
drenare;
- la scăderea temperaturii la ieşirea din vaporizator
la 150°C, se va face golirea părţii de înaltă presiune a cazanului prin
deschiderea ventilelor de golire şi aerisire a vaporizatorului, a recipientului
de pornire (acolo unde există) şi a celorlalte suprafeţe de schimb de căldură,
verificându-se circulaţia prin conductele de drenare;
- pentru golirea apei din cazan se pot utiliza
instalaţiile de colectare-drenare existente, cu condiţia obligatorie de a
asigura evacuarea liberă a apei din cazan, fără posibilitatea de circulaţie
inversă (din colectoare sau expandoare spre cazan), iar în caz de nerealizare a
acestei condiţii se vor amenaja circuite de golire distincte. La adoptarea
acestei metode este obligatoriu să se realizeze drenaje şi aerisiri (acolo unde
nu există), astfel încât să se asigure golirea (drenarea) tuturor elementelor
şi subansamblelor cazanului (colectoare, conducte, armături etc), unde se poate
colecta apă sau abur condensat;
- după golirea în stare caldă se va izola şi se va
asigura separarea cazanului de celelalte circuite şi instalaţii pentru a
preveni orice posibilitate de pătrundere a apei sau aburului pe perioada de
conservare.
In cazul în care există posibilitatea ca în zone ale
cazanului să rămână apă, se va asigura suplimentar uscarea prin utilizarea şi a
altor surse de încălzire-uscare (arzătoare, calorifere).
VI.3. Conservarea
cazanelor de abur pe o perioadă de până la un an
VI.3.1. Conservarea
umedă cu azotit de sodiu şi tetraborat de sodiu
(borax)
Art. 31. - Principiul de bază la utilizarea conservării
cu soluţii de azotit de sodiu şi tetraborat de sodiu constă în pasivizarea
electrochimică a suprafeţelor feroase în prezenţa oxigenului.
Art. 32. - Procedeul de
conservare cu soluţii de azotit de sodiu şi tetraborat de sodiu poate fi
folosit atât ca metodă umedă, prin umplerea şi menţinerea soluţiei în cazan,
cât şi prin umplere-golire, asigurând o protecţie a cazanului pe perioada
reparaţiilor şi în timpul iernii.
Procedeul poate fi aplicat şi la cazanele din care nu
se poate goli complet apa, inhibând efectul coroziv al apei rămase în instalaţie.
Art. 33. - Soluţia de conservare este activă timp de un
an. Se recomandă ca soluţia să fie păstrată şi depozitată în caz de
umplere-golire, iar în funcţie de calitatea acesteia se va proceda la
reconcentrare ori de câte ori este cazul.
Art. 34. - Necesarul de reactivi de conservare variază
în funcţie de conductivitatea apei cu care se prepară soluţia, conform tabelului nr. 1.
Tabelul nr. 1
Conductivitatea apei (uS/cm )
|
Valoarea pH-ului soluţiei de
conservare
|
Concentraţia de azotit de sodiu
(g/kg )
|
Concentraţia de borax
(g/kg)
|
=<0,2
|
8,0-9,0
|
3,0
|
0,25
|
=<10
|
8,5-9,5
|
3,0
|
1,0
|
>10
|
9,0-9,5
|
5,0
|
1,0
|
Art. 35. - Instalaţia de
conservare cuprinde un rezervor de preparare a soluţiei de conservare (care
poate fi degazorul, acolo unde este posibil), o pompă de umplere şi recirculare
(care poate fi EPA, acolo unde este posibil) şi circuitul cazanului care
variază în funcţie de tipul cazanului.
Pentru exemplificare, se prezintă mai jos circuitele de
conservare pentru două tipuri caracteristice de cazane:
a) cazanul de 1.035 t/h cu străbatere forţată, care
cuprinde: rezervor pentru soluţia de conservare (degazor)-pompă (EPA)-
preîncălzitor de înaltă presiune-economizor-vaporizator- supraîncălzitor
1-supraîncălzitor 2-supraîncălzitor 3-expandor de înaltă presiune-rezervor;
b) cazanul de 420 t/h cu circulaţie naturală, care
cuprinde: rezervor pentru soluţia de conservare-pompă-colector, de unde
circuitul urmează două căi:
- colector-economizor-tambur;
- colector-ecran-tambur şi apoi ambele căi se unesc şi
străbat supraîncălzitorul frontal-supraîncălzitorul paravan- supraîncălzitorul
convectiv-rezervorul.
Art. 36. - Etapele procedeului
de conservare cu azotit de sodiu şi borax sunt următoarele:
a) izolarea cazanului de celelalte circuite şi faţă de
turbină;
b) prepararea soluţiei de conservare în şarje la
concentraţia prevăzută în tabelul nr. 1 şi încălzirea acesteia la 60-65°C, în rezervorul de preparare;
c) introducerea soluţiei în cazan prin menţinerea
aerisirilor deschise; operaţiile de la lit. b) şi c) se repetă până ce întregul
sistem al cazanului se umple cu soluţia de conservare;
d) recircularea soluţiei de conservare în circuitul
închis (rezervor-pompă-cazan-rezervor) cu menţinerea temperaturii soluţiei pe
toată perioada recirculării la 60-65°C. Realizarea temperaturii se face prin
introducerea de abur în rezervorul de preparare şi, după caz, prin aprinderea
arzătoarelor;
e) recircularea soluţiei după omogenizare se efectuează
timp de circa 8 ore, pentru conservare pe durate de 2-3 luni şi timp de circa
24 ore, la staţionări de circa un an.
Art. 37. - Instalaţia supusă conservării prin procedeul
cu azotit de sodiu şi borax se menţine plină cu soluţia de conservare, caz în
care se asigură protejarea acesteia pe durata de un an.
Art. 38. - Dacă sunt necesare intervenţii la cazan pe
perioada staţionării, cazanul se va goli de soluţia de conservare, protecţia
realizată prin umplere-recirculare (circa 24 ore) - golire asigurând
conservarea eficientă până la 6 luni, cu condiţia ca în instalaţie să nu se mai
introducă apă sau abur. Golirea instalaţiei este necesară şi la apariţia
pericolului de îngheţ (iarnă).
In cazul în care există
posibilitatea ca în porţiuni ale cazanului să rămână apă, se va asigura
suplimentar uscarea prin utilizarea unor surse de încălzire-uscare (arzătoare-
calorifere).
Art. 39. - La golire, soluţia de conservare se va
neutraliza, folosind ureea în cantitate echivalentă cu azotitul de sodiu la pH
2-3 (realizat cu acid), urmată de diluare.
Art. 40. - Evacuarea soluţiei la canalizare se va
efectua numai în condiţiile încadrării concentraţiei de azotit de sodiu în
limitele prevăzute de reglementările de mediu legale în
vigoare.
Art. 41. - Dacă evacuarea se face la circuitul de zgură
şi cenuşă, nu mai este necesară neutralizarea (are loc oxidarea azotitului la
azotat).
Art. 42. - Este bine ca soluţia de conservare să se
depoziteze într-un rezervor metalic, pentru a fi reutilizată la conservarea
cazanului sau a altor echipamente, întrucât ea este activă timp de un an.
Art. 43. - Punerea în funcţiune a cazanului după
conservare nu ridică probleme deosebite. In prealabil, se goleşte cazanul de
soluţia de conservare.
Art. 44. - Controlul analitic constă în determinări de
pH şi de concentraţie de azotit de sodiu. Acesta are loc la următoarele faze:
a) prepararea soluţiei de conservare;
b) recircularea şi omogenizarea;
c) menţinerea cazanului plin cu soluţia de conservare;
d) neutralizarea şi evacuarea.
Metoda de determinare a concentraţiei de azotit de
sodiu este prezentată în anexa nr. 2.
VI.3.2. Conservarea
cu substanţe tensoactive (octadecilamină-ODA)
Art. 45. - Principiul de bază la utilizarea
octadecilaminei (ODA) pentru conservarea echipamentelor energetice este formarea
pe suprafeţele interioare ale echipamentului a unei pelicule aderente şi
continue de conservant care protejează metalul faţă de acţiunea factorilor
agresivi, conducând astfel la reducerea substanţială a vitezei proceselor de
coroziune.
Art. 46. - Procedeul de conservare cu octadecilamină
(ODA) foloseşte ca metodă de aplicare antrenarea (emulsionarea) substanţei
conservante atât în apă (pentru cazan, rezervoare etc), cât şi în abur (pentru
turbină). După terminarea conservării instalaţia se goleşte complet de soluţia
de conservare.
Art. 47. - Efectul conservării este garantat pentru un
an. Dacă este necesară conservarea pe o durată mai mare se va repeta operaţia
de conservare în aceleaşi condiţii.
Art. 48. - Pentru stabilirea
cantităţii de octadecilamină (ODA) necesară conservării se determină în
prealabil gradul de încărcare specifică cu depuneri a echipamentului care
urmează a fi conservat. Pentru încărcări relativ mici (până la 100 mg/m2) se utilizeză concentraţii de 20-50 mg/l octadecilamină (ODA). Pentru încărcări
specifice relativ mari (300-400 mg/m2) se utilizează concentraţii de 100 mg/l octadecilamină (ODA),
concentraţie care variază în funcţie de frecvenţa şi debitul purjării. O
încărcare specifică mare (>200 g/m2) a suprafeţei metalice determină implicit o frecvenţă mărită a
purjării (chiar şi mărirea debitului de purjare), ceea ce determină, la rândul
său, un consum mărit de octadecilamină (ODA). Calculul cantităţii de
octadecilamină (ODA) se face pentru întregul volum de
conservare.
Art. 49. - Instalaţia de conservare cuprinde un
rezervor de preparare a soluţiei de conservare, prevăzut cu manta de încălzire,
conducte de barbotare abur şi de evacuare soluţie de conservare, agitator, gură
de vizitare şi sticlă de nivel. Pe conducta de plecare şi în interiorul
rezervorului sunt prevăzute locuri de montare a termometrelor pentru controlul
temperaturii. Dozarea octadecilaminei (ODA) în circuite se face cu ajutorul a
două pompe dozatoare (una în funcţie şi una în rezervă). Debitul pompelor
dozatoare şi presiunea maximă de refulare se stabilesc de către furnizorul
tehnologiei de conservare. Circuitul de dozare trebuie să fie însoţit de
circuit de abur pentru a preveni scăderea temperaturii sub 70°C.
Art. 50. - (1) Pentru elaborarea schemei tehnologice de
conservare se vor lua în considerare:
- tipul de cazan;
- circuitele constructive şi funcţionale;
- circuitele de conservare;
- posibilităţile de dozare a conservantului în circuit.
(2) Pentru conservarea grupului
energetic se vor stabili trasee care vizează conservarea consecutivă a
cazanului, corpului de înaltă presiune a turbinei, corpului de medie şi joasă
presiune a turbinei, PJP-urile, degazorul şi PIP-urile.
(3) Pentru conservarea cazanelor de abur se va stabili un singur traseu: economizor-ecran vaporizator-
supraîncălzitoare cu închiderea circuitului pe traseul de condensat.
Art. 51. - Etapele procedeului de conservare cu
octadecilamină (ODA) sunt următoarele:
a) izolarea cazanului de celelalte circuite şi faţă de turbină;
b) prepararea soluţiei de conservare în şarje, astfel:
- se umple rezervorul de dozare cu apă demineralizată
sau dedurizată până la 3/4 din înălţime;
- se încălzeşte apa din rezervor la 70-80°C;
- se porneşte agitatorul mecanic al rezervorului;
- se adaugă cantitatea de octadecilamină (ODA),
calculată conform art. 48, în şarje, astfel încât soluţia concentrată să fie
între 10-20 g/l;
- se adaugă intermitent acid acetic pentru
stabilizarea emulsiei (aspect limpede al soluţiei) în raport de 1 ml acid
acetic la 100 mg octadecilamină (ODA);
- pe măsura consumării conservantului, prin dozarea lui
în circuit, se procedează la prepararea în continuare a emulsiei conservante
până la terminarea operaţiei de conservare.
Pentru exemplificare, în anexa
nr. 3 este prezentată succesiunea manevrelor la conservarea unui grup energetic
(cazan PBZKG de 330 t/h cu tambur si turbină SKODA de 100 MW).
c) umplerea cazanului cu apă demineralizată până la
nivelul minim stabilit de normele de exploatare;
d) punerea în funcţiune a arzătoarelor pentru
ridicarea temperaturii în cazan;
e) dozarea emulsiei apoase concentrate de
octadecilamină (ODA) la atingerea temperaturii de 70-80°C, dozare care se
efectuează continuu pe toată perioada procesului de conservare;
f) reglarea parametrilor şi menţinerea acestora pe
întreaga perioadă a procesului de conservare în funcţie de caracteristicile
cazanului ce urmează a fi conservat;
g) încheierea conservării: un traseu se consideră
conservat în momentul în care valoarea octadecilaminei (ODA) atinge valoarea
minimă de 10 mg/l, iar valorile indicilor analizaţi (Fe total, SiO2, Cu) s-au stabilizat. După
terminarea conservării se fac următoarele manevre:
- se opreşte dozarea octadecilaminei (ODA);
- se declanşează cazanul;
- se deschid purjele şi drenajele cazanului;
- se închide apa de răcire la punctele de prelevare a
probelor;
- când temperatura a ajuns la 60°C se goleşte circuitul
la neutralizare; evacuarea soluţiei de conservare se va efectua cu respectarea
reglementărilor de mediu legale în vigoare.
Art. 52. - Evaluarea eficacităţii conservării se
apreciază după valoarea adsorbţiei specifice a conservantului la suprafaţa
metalică a echipamentului, care nu trebuie să fie mai mică de 0,3 ug/cm2. Suplimentar calitatea conservării se apreciază după efectuarea testelor:
- de coroziune;
- hidrofobic;
- aspectarea suprafeţelor.
Metodele de testare de mai sus sunt explicitate în anexa
nr. 3.
Art. 53. - (1) Controlul analitic constă în determinări
din oră în oră. Controlul analitic se recomandă să se efectueze după:
- SR ISO 6332/1996 - Fe total;
- SR 8965-1,2,3/1995 - Cupru;
- SR ISO 9297/2001 - Cloruri;
- SR 7566/1993 -Silice;
- STAS 7313/1982 - duritate totală;
- concentraţia octadecilaminei (ODA) conform metodei
elaborate de Facultatea de Chimie Analitică - Universitatea Politehnică
Bucureşti
(2) Metoda de determinare a concentraţiei de
octadecilamină (ODA) este explicitată în anexa nr. 3.
(3) Punctele de prelevare a probelor pentru controlul
chimic sunt:
- apă alimentare;
- apă cazan;
- abur saturat;
- abur supraîncălzit;
- condensat.
(4) Punerea în funcţiune a cazanului după conservare
nu necesită măsuri speciale de deconservare deoarece se face în aceleaşi
condiţii ca pornirea din stare rece până la atingerea parametrilor normali de
funcţionare.
VI.3.3. Conservarea
umedă cu hidrazina şi amoniac
Art. 54. - Se realizează prin menţinerea cazanului plin
cu soluţia de conservare pe perioada staţionării.
Art. 55. - Protecţia anticorozivă cu hidrazina şi
amoniac asigură pentru un timp limitat (1-30 de zile) o pasivizare eficientă a
straturilor de oxizi produşi în timpul funcţionării.
Art. 56. - Schema de principiu pentru un circuit de
conservare cuprinde: rezervor de dozare a reactivilor (hidrazina şi amoniac) -
pompă de circulaţie - conducte tur la cazan-
economizor-vaporizator-supraîncălzitoare-conducte retur - rezervor de dozare.
Schema de conservare se va adapta la condiţiile concrete din instalaţii.
Art. 57. - Conservarea se va realiza cu apă
demineralizată şi degazată la temperatura de 100-120°C.
Art. 58. - Concentraţiile de hidrazina şi amoniac
variază în funcţie de durata opririi şi de conţinutul de săruri din apă,
conform tabelului nr. 2.
Tabelul nr. 2
Conţinutul de săruri în apă, mg/l
|
Durata opririi, zile
|
Cantitatea de hidrazina, mg/l
|
Cantitatea de amoniac, mg/l
|
=<0,1
|
=<10
|
100
|
10
|
=<0,1
|
>10
|
300
|
50
|
=<5
|
=<10
|
100
|
100
|
=<5
|
>10
|
300
|
100
|
=<50
|
=<10
|
100
|
500
|
=<50
|
>10
|
300
|
500
|
Art. 59. - Concentraţiile de hidrazina şi amoniac,
conform tabelului nr. 2, asigură o conservare a sistemelor închise pe o
perioadă de circa 30 de zile.
Art. 60. - (1) Pentru perioadele de staţionare mai mari
de 30 de zile este posibilă utilizarea procedeului de conservare umedă cu
hidrazina şi amoniac, fiind necesară însă creşterea concentraţiei de hidrazina la circa 450-500 mg/l.
(2) Adaosul de hidrazina şi amoniac se realizează prin
recircularea şi încălzirea soluţiei la 100-120°C, pentru omogenizarea şi
activarea hidrazinei. Completarea, încălzirea şi recircularea trebuie efectuate
la intervale de maxim o săptămână.
Art. 61. - Realizarea practică a operaţiei de
conservare cu hidrazina şi amoniac presupune următoarele etape:
a) se izolează cazanul de celelalte circuite anexe;
b) se umple circuitul de conservat cu apă
demineralizată şi degazată, lăsând aerisirile deschise, până când prin acestea
începe să curgă apa;
c) se recirculă apa pentru depistarea eventualelor
neetanşeităţi, care se pot remedia;
d) se dozează în circuit hidrazina şi amoniac în
cantitatea necesară, conform tabelului nr. 2 sau art. 60.
In această etapă are loc concomitent şi încălzirea
soluţiei la temperatura de 100-120°C (temperatură la care hidrazina este
activă);
e) după omogenizarea concentraţiilor, se mai recirculă
soluţia timp de 2-3 ore, timp în care se efectuează controlul analitic;
controlul analitic se recomandă să se efectueze după: STAS 8997/79-
concentraţia de hidrazina si STAS 8619-3/1990-pH;
f) se opreşte circulaţia şi se închid ventilele, cazanul
rămânând în conservare.
Art. 62. - La punerea în funcţiune a cazanului, soluţia
de conservare se va îndepărta prin dezlocuire cu apă demineralizată şi
degazată. La evacuare soluţia se va dilua până la maximum 0,5 mg hidrazină/l.
Evacuarea soluţiei de conservare se va efectua cu respectarea reglementărilor
de mediu legale în vigoare.
Art. 63. - Procedeul este aplicabil şi pentru
perioadele de după reparaţii la cazan, când acesta nu este pus în funcţiune,
imediat după efectuarea probei hidraulice sau după spălarea chimică.
Art. 64. - Conservarea supraîncălzitorilor intermediari
se va realiza prin uscare, utilizând căldura proprie a cazanului la oprire, cât
şi caloriferele şi arzătoarele, în caz de necesitate.
VI.3.4. Conservarea cazanelor cu aer uscat
Vl.3.4.1. Conservarea
cazanului pe partea interioară a suprafeţelor de schimb de căldură
Art. 65. - Principiul de bază constă în îndepărtarea
apei care intervine în reacţiile electrochimice de coroziune, prin absorbţie de
către un agent higroscopic amplasat într-un sistem de uscare sau alte metode
fizice.
Art. 66. - In vederea aplicării procedeului cu aer
uscat, la oprire cazanul trebuie uscat, folosindu-se căldura proprie (subcap. VI.2.). In caz contrar, timpul afectat
uscării şi consumul energetic sunt mult prea ridicate, preferându-se o
tehnologie umedă.
Art. 67. - Instalaţiile de uscare folosite sunt de
diferite tipuri şi capacităţi. Se pot utiliza uscătoare fixe sau uscătoare
mobile.
Art. 68. -In principal, un uscător constă dintr-un
ventilator de aer şi un corp de absorbţie, care absoarbe umiditatea din aer şi
care se regenerează periodic.
Art. 69. - Cuplarea instalaţiei de uscare la cazan se
realizează prin racorduri cu ţevi, furtunuri flexibile sau flanşe.
Art. 70. -In vederea realizării conservării cu aer
uscat este necesară amenajarea punctelor de măsură a umidităţii.
Art. 71. - Numărul de uscătoare
necesare pentru un cazan este în funcţie de capacitatea uscătorului şi de
volumul de aer al cazanului.
Art. 72. - Intrarea aerului uscat se va efectua, de regulă,
la cazanele cu străbatere directă pe la expandorul de înaltă presiune, iar la
cazanele cu circulaţie naturală, pe la tambur.
Art. 73. -Aerul se va usca până la atingerea unei
umidităţi relative la ieşire < 30%.
Art. 74. - Pentru a se preveni pătrunderea de aer din
exterior se va menţine pe toată perioada conservării uscate o uşoară
suprapresiune de aer uscat în instalaţie (minimum 10 mm H2O).
Art. 75. - In timpul conservării, la punctele de măsură
se vor urmări presiunea aerului, temperatura şi umiditatea relativă a aerului
evacuat.
Art. 76. - La creşterea umidităţii (în apropierea celei
limită) este necesară o nouă alimentare cu aer uscat.
Art. 77. -In anexa nr. 1 se prezintă, în principiu, o
instalaţie de producere a aerului uscat.
VI.3.4.2. Conservarea
cazanului pe partea exterioară a suprafeţelor de schimb de căldură
Art. 78. - Conservarea
cazanului pe partea exterioară a suprafeţelor de schimb de căldură se
realizează prin uscare.
Art. 79. - Conservarea are scopul de a preveni absorbţia
umidităţii de către depunerile higroscopice conţinând oxizi de sulf, care pot
genera prin formarea de acid sulfuric liber coroziuni accentuate ale
suprafeţelor metalice.
Art. 80. - Conservarea pe partea exterioară a
suprafeţelor de schimb de căldură se realizează, de regulă, la cazanele care au
funcţionat cu păcură.
Art. 81. - La cazanele care au
funcţionat cu cărbune, este necesară analiza compoziţiei chimice a depunerilor
de pe părţile exterioare ale suprafeţelor de schimb de căldură. Dacă acestea nu
conţin elemente corozive, nu sunt necesare măsuri speciale de protecţie. Dacă
se constată prezenţa unor elemente corozive, se iau aceleaşi măsuri de
conservare ca în cazul cazanelor funcţionând pe păcură.
Art. 82. - Pentru realizarea uscării părţilor exterioare
ale suprafeţelor de schimb de căldură cu aer uscat, se instalează uscătoare fie
pe canalele de gaze arse în amonte de focar, fie pe partea de admisie a aerului
în focar. Este recomandat ca punerea în funcţiune a agregatului de uscare a
aerului după oprirea cazanului să se facă la un nivel al temperaturii la care
umiditatea atmosferică nu a pătruns încă în cazan.
Art. 83. - La cazanele cu preîncălzitoare rotative,
uscătoarele se pot instala la intrarea aerului în PAR.
Art. 84. - Odată cu uscarea cazanului, se poate realiza
şi uscarea circuitului de aer al PAR şi a canalelor de gaze arse.
Art. 85. - Fluxul de aer uscat,
numărul de uscătoare şi locul de amplasare depind de construcţia cazanului.
Art. 86. - Cazanul trebuie etanşat în aşa fel încât să
se evite pătrunderea de aer atmosferic.
Art. 87. - Dacă neetanşeităţile clapetelor şi secţiunea
de ieşire sunt prea mari, se va face o etanşare cu materiale corespunzătoare.
Art. 88. - (1) Procedeul cu aer uscat nu este indicat
să se aplice la opriri scurte.
(2) Se recomandă ca la conservarea cazanelor de abur pe
o durată mai mare de un an:
- să se verifice periodic calitatea conservării;
- să se aducă, după caz, soluţia/atmosfera inertă de
conservare la parametrii impuşi, conform metodelor specificate la cap. VI.3.
VII. Normativ pentru
conservarea cazanelor de apă fierbinte
Art. 89. - Prezentul normativ
se referă la protecţia anticorozivă a cazanelor de apă fierbinte în timpul
staţionării.
Art. 90. - Pentru conservarea cazanelor de apă
fierbinte, pentru opriri de până la o lună, se menţine cazanul plin cu apă
dedurizată şi degazată în circulaţie continuă. Acest procedeu se poate aplica
şi în cazul trecerii CAF-urilor în rezervă, pentru a asigura pe timp friguros
necesarul consumurilor de vârf.
Art. 91. - Conservarea pentru perioade de lungă durată
din sezonul de iarnă (1 lună-6 luni) se realizează cu soluţii de azotit de
sodiu şi tetraborat de sodiu, prin umplere-golire,
conform normativului privind conservarea cazanelor de abur (vezi cap. VI.3.1).
Art. 92. - Conservarea CAF-urilor se poate realiza prin
asigurarea unei recirculaţii continue de apă dedurizată şi degazată prin
cazane, la debit redus. Aceasta se aplică mai ales în cazul existenţei unui
număr redus de CAF-uri prin care se livrează apă caldă menajeră sau apă pentru
termoficare.
Art. 93. - (1) Conservarea pentru opririle de vară se
realizează cu soluţii de lapte de var [Ca (OH)2]. Instalaţia de conservare constă din:
- rezervorul de preparare a laptelui de var;
- pompele de umplere şi recirculare;
- CAF-urile;
- conductele provizorii, armăturile.
(2) Soluţia de conservare se prepară cu apă dedurizată.
(3) Parametrii de lucru prevăzuţi pentru realizarea
conservării sunt:
- concentraţia optimă: 0,8-1,4 g/l Ca (OH)2;
- pH> 11;
- temperatura de lucru: 20-25°C;
- timpul de amestecare a varului praf în rezervor:
circa 30 minute;
- timpul de limpezire a
soluţiei de lapte de var în rezervor: circa 1 oră;
- timpul de recirculare a soluţiei în cazan după
umplere: circa 24 h.
Art. 94. - Procedeul de conservare cu Ca(OH)2 este valabil atât pentru suprafeţele din oţel carbon curate, cât
şi pentru suprafeţele murdare, acoperite cu depuneri de
oxizi.
Art. 95. - Etapele de desfăşurare a procesului de
conservare sunt următoarele:
a) izolarea cazanului de apă fierbinte ce urmează a fi
conservat de celelalte instalaţii din schema normală de funcţionare. Se vor
blinda: alimentarea cu apă din circuitul de termoficare la colectoarele
inferioare şi ieşirea spre circuitul de termoficare la colectoarele superioare;
b) realizarea traseului de alimentare a rezervorului
de preparare cu apă dedurizată de la cea mai apropiată sursă;
c) realizarea circuitului de conservare a CAF-urilor,
prin amenajarea traseului: rezervor-pompă-cazan-rezervor, prin conducte
provizorii dotate cu ventile;
d) realizarea dotărilor necesare la rezervorul de
preparare (golire de fund, barbotarea aerului pentru omogenizare, alimentarea
cu apă etc);
e) realizarea probei hidraulice a circuitului de
conservare;
f) remedierea eventualelor neetanşeităţi;
g) spălarea mecanică a circuitului cu apă, la început
în circuit închis apoi în circuit deschis, până la obţinerea unei ape limpezi
la evacuare;
h) golirea circuitului de conservare;
i) prepararea soluţiei de lapte de var în rezervor şi
introducerea soluţiei limpezi în cazan, după respectarea timpilor de
omogenizare şi limpezire, conform art. 93 alin. (3). Operaţia se repetă până la
umplerea completă a cazanului (curgerea soluţiei la aerisiri);
j) recircularea soluţiei în cazan timp de circa 24 h;
k) oprirea recirculării, închiderea ventilelor şi
menţinerea soluţiei în cazan pe perioada conservării.
Art. 96. -In timpul
alimentării, recirculării şi perioadei de conservare se controlează pH-ul şi
concentraţia de Ca(OH)2.
Art. 97. - La punerea în funcţiune sunt necesare
golirea cazanului de soluţia de conservare şi clătirea acestuia cu apă
dedurizată, până la obţinerea indicilor chimici normaţi.
Art. 98. - La evacuare, soluţia de lapte de var se va
corecta până la pH = 6,5-8,5, conform reglementărilor de mediu legale în vigoare.
Art. 99. - Controlul analitic la conservarea CAF-urilor
cu soluţii de Ca(OH)2 se recomandă să se efectueze după:
- STAS 7313/82 - duritate totală;
- STAS 7313/82 - alcalinitate p;
- STAS 7313/82 - alcalinitate m;
- STAS 8619-3/1990 - pH.
Art. 100. -In perioada de menţinere a CAF-ului plin cu
soluţie de lapte de var, se vor controla săptămânal pH-ul şi concentraţia de
Ca(OH)2. La
scăderea acestora sub limitele optime, se va efectua o completare.
Art. 101. - Pentru conservarea cazanelor de apă fierbinte
(CAF) cu octadecilamină (ODA) se stabileşte un singur traseu, cel de
funcţionare normală a cazanului, cu pompele de recirculare în funcţiune.
Art. 102. - Etapele procesului de conservare cu
octadecilamină (ODA), precum şi controlul analitic în cazul utilizării
octadecilaminei (ODA) sunt prezentate la cap.VI.3.2.
VIII. Normativ pentru conservarea rezervoarelor
metalice
Art. 103. - Prezentul normativ se referă la conservarea
interioară şi exterioară a rezervoarelor metalice, protejate şi neprotejate,
precum şi a degazoarelor.
Art. 104. - Din punctul de vedere al protecţiei
suprafeţelor interioare, rezervoarele metalice existente într-o centrală pot
fi:
- rezervoare protejate cu materiale anticorozive (vase
de consum, vase de depozitare, rezervoare de neutralizare, rezervoare de apă
demineralizată, rezervoare de apă dedurizată etc);
- rezervoare neprotejate (degazoare).
Art. 105. - Protecţia suprafeţelor exterioare ale
rezervoarelor metalice este realizată cu materiale peliculogene, rezistente în mediile
de lucru.
Art. 106. - Pentru conservarea rezervoarelor protejate
cu materiale anticorozive se vor lua următoarele
măsuri:
- golirea rezervorului de lichidul din interior (de
lucru);
- spălarea interioară a rezervorului cu apă, în
circuit deschis, până la pH neutru;
- uscarea suprafeţelor cu aer;
- dacă se constată defecţiuni, acestea vor fi remediate de echipe specializate;
- dacă se constată că deteriorările depăşesc 30% din
suprafaţă, se va efectua refacerea totală a protecţiei; la refacerea totală a
protecţiei, se va alege sistemul de protecţie adecvat destinaţiei ulterioare;
- dacă conservarea are loc pe o perioadă mai mare de
timp, rezervoarele cu capace se vor închide etanş şi se vor asigura împotriva
pătrunderii umidităţii atmosferice.
Art. 107. - (1) Pentru rezervoarele a căror suprafaţă
interioară este neprotejată se vor lua următoarele măsuri:
- golirea rezervorului de lichidul din interior;
- spălarea cu apă;
- uscarea suprafeţelor cu aer;
- realizarea unei curăţări mecanice a stratului de
rugină pentru a preveni înaintarea coroziunii în masa de metal, dacă stratul
metalic este foarte corodat;
- aplicarea unui strat de protecţie peliculogen;
- conservarea suplimentar cu agent higroscopic sau
silicagel, dacă sunt impuse condiţii speciale rezervoarelor. Agentul
higroscopic se introduce în interiorul rezervorului în săculeţi din pânză
poroasă, suspendaţi sau plasaţi pe tăvi suport. Săculeţii nu trebuie să ia
contact cu suprafaţa de protejat. Greutatea unui sac nu va depăşi 1 kg.
Cantitatea de agent higroscopic necesară se va calcula în funcţie de volumul
interior de protejat, astfel:
M = Us x V,
unde:
M - necesarul de agent higroscopic, grame;
Us - umiditatea absolută a aerului la saturaţie, grame
umiditate/m3 aer;
V - volumul interior al rezervorului, m3.
(2) In cazul utilizării silicagelului se recomandă
folosirea unei cantităţi de silicagel de circa 2-3 ori mai mare, ştiut fiind
faptul că silicagelul absoarbe umiditate până la 35% din greutatea proprie.
Art. 108. - Pe perioada menţinerii în rezervă a
rezervoarelor metalice se va efectua lunar controlul stării suprafeţelor
interioare şi exterioare neizolate termic şi se va dispune refacerea
protecţiei, acolo unde este cazul, şi înlocuirea agentului higroscopic uzat cu
unul proaspăt sau recondiţionat.
IX. Normativ pentru
conservarea preîncălzitoarelor de aer regenerativ
Art. 109. - Prezentul normativ
se referă la protecţia anticorozivă a PAR-urilor, în perioada opririlor din
funcţionare.
Art. 110. - Inaintea conservării prin uscare este
absolut obligatorie spălarea pachetelor în vederea îndepărtării depunerilor
corozive, cu soluţii alcaline de hidroxid de sodiu în concentraţie de 0,5-1%,
în circuit deschis, şi clătire cu apă până la pH neutru. Aceasta este necesară
la cazanele care funcţionează cu păcură sau cărbune. La cazanele care
funcţionează cu gaze nu este necesară spălarea.
Art. 111. - Conservarea, pentru
opriri temporare până la un an, datorate necesităţii de reparaţii sau altor
cauze, se realizează prin uscare cu aer cald.
Art. 112. - Conservarea pentru perioade mai mari de un
an se efectuează cu fluid de protecţie. Şi în acest caz este necesară spălarea
PAR-urilor conform art. 110.
Art. 113. - Fluidul de protecţie este un produs
constituit dintr-o unsoare pe bază de săpun mixt, adiţionat cu inhibitori de
coroziune, dispersat într-un solvent. Conferă suprafeţelor metalice din oţel şi
fontă o protecţie anticorozivă de minimum 12 luni, în spaţiul închis. După
evaporarea solventului, se obţine un film vaselinos moale, transparent, de 5-15
microni. Nu este toxic şi se usucă în timp relativ scurt. Nu se degradează la
îngheţ, menţinându-şi capacitatea de conservare. Se aplică prin imersie,
pulverizare sau pensulare.
Art. 114. - Instalaţia de conservare utilizează sistemul
de spălare PAR existent în dotare. Circuitul de conservare cuprinde:
rezervor-pompă-conducte de legătură-PAR- conducte de legătură-rezervor.
Art. 115. - Fazele procesului de conservare a
preîncălzitoarelor de aer regenerative sunt următoarele:
a) proba hidraulică a circuitului, în vederea
depistării eventualelor neetanşeităţi şi remedierii acestora;
b) uscarea elementelor PAR
prin suflare de aer cald cu preîncălzitorul de aer în funcţiune ia turaţie
minimă (circa două ore), în scopul obţinerii unei pelicule aderente şi
continue;
c) umplerea rezervorului de conservare cu lichidul de
protecţie. Se vor respecta recomandările furnizorului privind lucrul cu fluidul
de protecţie;
d) punerea în funcţiune, pe turaţie minimă, a
preîncălzitorului de aer;
e) pornirea pompelor de conservare cu robinetele de
aspiraţie şi de refulare deschise;
f) asigurarea circulaţiei fluidului de conservare prin
conducta de spălare, utilizată pentru realizarea conservării şi distribuţiei
lui pe tolele PAR;
g) recircularea lichidului în circuit închis pe traseul
rezervor- pompă-PAR-rezervor, timp de circa 3 ore;
h) oprirea pompei şi recuperarea lichidului conservat
în rezervor, în vederea reutilizării;
i) punerea în funcţiune a ventilatorului de aer pentru
evaporarea solventului (operaţia durează circa 4 ore, în funcţie de anotimp).
Art. 116. - Indepărtarea conservantului de pe tolele
elementelor preîncălzitorului regenerativ se va realiza cu 4-5 zile înaintea
aprinderii focului la cazan. Pentru aceasta se foloseşte instalaţia de spălare
existentă.
Art. 117. -Indepărtarea conservantului se realizează cu
soluţie de detergent nespumabil, în concentraţie de 3-4
%, la temperatura de circa 80°C.
X. Normativ pentru
conservarea schimbătoarelor de căldură
Art. 118. - Prezentul normativ se referă la procedeele
de conservare a schimbătoarelor de căldură cu tubulatură din alamă şi a
schimbătoarelor de căldură din oţel. In principal, acestea sunt preîncălzitoare
de înaltă presiune (PIP) şi preîncălzitoare de joasă presiune (PJP).
Art. 119. - La opriri în rezervă caldă de scurtă durată
a grupurilor de care aparţin, PIP-urile şi PJP-urile se menţin pline cu apă
fierbinte, fără a se adopta măsuri speciale de conservare.
Art. 120. - PIP-urile care nu se pot goli pe partea
apei de alimentare pe perioade de 1-3 luni se vor menţine pline cu apă. Pentru
perioade mai mari de 3 luni, se vor conserva precum cazanul de abur.
Condensatul pe partea de abur se va goli.
Art. 121. - PIP-urile care se pot goli, pentru staţionări
de până la 3 luni, se golesc.
Pentru perioade mai mari de 3 luni, PIP-urile se
conservă uscat ca turbina.
Art. 122. - Pentru opriri de până la o lună, PJP-urile
se menţin pline cu apă. Pentru staţionări până la 2 ani, PJP-urile se conservă
cu unul dintre procedeele de mai jos:
- umed, cu soluţie inhibitor de coroziune pentru
PJP-urile cu tubulatură din alamă şi, respectiv, cu soluţie de azotit de sodiu
şi tetraborat de sodiu, în cazul PJP-urilor cu ţevi din oţel;
- uscat, prin demontarea PJP-urilor de pe postament,
golire, uscare, introducere de agent higroscopic, izolare faţă de mediu şi
aşezare de postament.
Art.123. - Conservarea pe partea de abur a PIP-urilor şi PJP-urilor se efectuează în condiţiile şi prin procedeele
prevăzute la cap. XI, referitor la conservarea
turbinelor de abur.
XI. Normativ pentru conservarea turbinelor de abur
Art. 124. - In perioada opririlor, în rezervă sau
pentru reparaţii, turbinele
sunt supuse fenomenelor de coroziune. Acest fenomen se datorează existenţei
oxigenului dizolvat în apă sau a umidităţii în aerul atmosferic. Aplicarea unei
metode eficiente de conservare a instalaţiilor conduce la prelungirea duratei
de viaţă a utilajelor. Datorită diversităţii tipurilor de agregate existente în
termocentrale, schema de conservare va fi specifică fiecărui tip de agregat.
XI.1. Conservarea
turbinelor oprite pe o perioadă de 1-3 luni
Art.125. - (1) Pentru staţionări ale turbinei până la o
lună, în cazul schemelor termice cu bară colectoare, pentru evitarea influenţei
eventualelor infiltraţii de abur de la blocurile vecine, şi până la 3 luni, în
cazul schemelor-bloc, nu se adoptă măsuri speciale de conservare, turbina
urmând să fie uscată la oprire cu căldură proprie.
(2) In perioadele de staţionare se pot efectua
reparaţii generale (cu deschidere) sau reparaţii la unele subansamble. Măsurile
de prevenire a coroziunii ce se adoptă pentru cazurile prezentate sunt
următoarele:
Art. 126. - Se realizează
protecţia turbinei oprite împotriva pătrunderilor prin neetanşeităţi a aburului
de pe prizele reglabile racordate la bara colectoare şi a condensului secundar
din preîncălzitoarele
regenerative la creşterea nivelului. Protecţia se efectuează prin luarea
următoarelor măsuri:
- închiderea armăturilor de pe conductele de abur viu,
vanele de linie;
- controlul închiderii VIR.VR;
- închiderea armăturilor de pe conductele de abur de la
prizele turbinei, inclusiv clapetele de reţinere de pe aceste prize;
- închiderea aburului la labirinţii turbinei;
- deschiderea drenajelor şi aerisirilor existente pe
conductele de abur ale turbinei.
Art. 127. - Sistemul de ulei de ungere şi reglare
rămâne în funcţiune.
XI.2. Conservarea
turbinelor oprite pe o perioadă de până la 2 ani
XI.2.1. Conservarea turbinelor cu aer uscat
Art. 128. - Conservarea turbinelor oprite în rezervă pe
o perioadă de maximum 2 ani se face cu aer uscat din următoarele motive:
- este metodă economică şi eficace;
- din punctul de vedere al condiţiilor
de mediu nu pune probleme;
- timpul de punere în funcţiune după perioada de conservare
este foarte scurt.
Art. 129. - (1) Turbina este trecută în rezervă fără
executarea de lucrări de reparaţii. Se realizează protecţia turbinei oprite
împotriva pătrunderii prin neetanşeităţi a aburului de pe prizele reglabile,
racordate la bara colectoare din centrală, şi a condensului secundar din
preîncălzitoarele regenerative la creşterea nivelului în acestea. Protecţia se
realizeză prin luarea următoarelor măsuri:
- închiderea armăturilor de pe conductele de abur viu,
vană de linie;
- controlul închiderii VIR.VR;
- închiderea armăturilor de pe conductele de abur de la
prizele turbinei, inclusiv a clapetelor de reţinere de pe aceste prize;
- închiderea drenajelor şi
aerisirilor existente pe conductele de abur ale turbinei.
(2) Stabilirea şi amenajarea punctelor de introducere a
aerului uscat în turbină se fac astfel:
a) pentru turbinele cu un singur corp se amenajează un
singur punct, pe una dintre prizele turbinei;
b) pentru turbinele cu mai multe corpuri şi abur
supraîncălzit intermediar, se amenajează două puncte, unul pe corpul de înaltă
presiune şi cel de-al doilea pe corpul de medie presiune;
c) amenajarea punctelor de racordare a instalaţiei de
uscare se face pe porţiunea de conductă de priză cuprinsă între turbină şi
clapeta de reţinere;
d) la evacuarea aerului din turbină se amenajează
puncte de control, cel puţin la ieşirea din fiecare corp al turbinei, inclusiv
din condensator, pentru următorii parametrii:
- umiditatea relativă(4J)a aerului;
- temperatura aerului evacuat;
- presiunea aerului evacuat;
e) verificarea parametrilor aerului la evacuarea din
turbină se face pentru fiecare corp de turbină;
f) la prima punere în funcţiune a instalaţiei de
uscare a aerului se verifică performanţele din proiect ale acesteia:
- debitul de aer uscat;
- umiditatea relativă a aerului la ieşirea din uscător;
- umiditatea relativă a aerului la intrarea în uscător;
- temperatura aerului la ieşire şi intrare;
- căderea de presiune pe
filtre;
- presiunea aerului la ieşire din uscător;
g) se recomandă ca fiecare centrală să fie dotată cu
cel puţin o instalaţie de uscare a aerului;
h) ventilatorul trebuie să creeze o suprapresiune în
turbină, astfel încât la toate punctele de ieşire să se menţină o suprapresiune
de minimum 10 mm H2O;
i) umiditatea relativă a aerului uscat la evacuare
trebuie să fie mai mică decât cea corespunzătoare punctului de rouă aferent
temperaturii carcasei turbinei;
j) aerul aspirat nu trebuie să conţină contaminanţi:
praf sau alte impurităţi;
k) prin efectuarea de măsurători ale umidităţii
relative a aerului uscat la intrarea şi ieşirea din turbină, starea de
conservare a acesteia poate fi urmărită în orice moment;
l) rezultatele măsurătorilor se
trec într-un registru, se analizează, iar acesta este păstrat de către secţia
în a cărei gestiune este turbina;
m) introducerea aerului în turbină poate fi continuă
sau intermitentă; aceasta se stabileşte în timpul conservării, într-un regim
stabilizat, când umiditatea relativă rămâne constantă;
n) se recomandă la evacuare ca umiditatea relativă a
aerului să fie de maximum 30%;
o) sistemul de ungere şi reglare rămâne în rezervă, iar
la o lună se pornesc timp de o oră pompele de ulei de ungere şi pornire în
acelaşi timp şi virorul; la oprirea virorului, se va urmări ca poziţia
rotoarelor să fie decalată cu 180° faţă de poziţia avută înainte de rotire.
Art. 130. - Turbina este oprită în reparaţie. După
terminarea reparaţiei şi trecerea turbinei în rezervă, se face conservarea cu
aer uscat, conform celor prevăzute în acest capitol. Descrierea unui tip
generic de instalaţie de producere a aerului uscat este prezentată în anexa nr.
1.
XI.2.2. Conservarea
turbinelor cu substanţe tensoactive (octadecilamină-ODA).
Art. 131. - Conservarea
turbinelor cu octadecilamină (ODA) se execută în continuarea operaţiilor de
conservare a cazanului.
Art. 132. - Având în vedere că temperatura soluţiei de
conservare trebuie să fie mai mare de 70°C, conservarea turbinei se va începe
când temperatura metalului acesteia este peste 80°C. Temperatura aburului nu
trebuie să depăşească 200°C.
Art. 133. - Manevrele pentru conservarea turbinei sunt
următoarele:
a) pentru conservarea CIP:
- se blochează în poziţie închis ventilele de reglaj de
la intrarea în CMP al TA;
- se ridică turaţia turbinei de abur prin admisia
aburului în CIP al turbinei de abur până la valoarea de 500 rot/min. Pe toată
durata procesului de conservare a corpurilor turbinei nu se va depăşi turaţia
de 500 rot/min;
- se menţine la această valoare prin reglarea
corespunzătoare a by-pass-urilor de înaltă şi joasă presiune;
- se deschid vanele de linie şi clapeţii de pe prizele
de abur prelevate din CIP-turbină de abur;
b) pentru conservarea CMP şi CJP:
- se deblochează ventilele de
reglaj la intrarea în CMP al turbinei de abur;
- se blochează în poziţie închis ventilele de reglaj la
intrarea în CIP al turbinei de abur;
- se ridică turaţia turbinei de abur prin admisia
aburului în CMP al turbinei de abur până la valoarea de 500 rot/min; se menţine
la această valoare prin reglarea corespunzătoare a by-pass-urilor de înaltă şi
joasă presiune;
- se deschid vanele de linie şi clapeţii de pe prizele
de abur prelevate din CMP şi CJP - turbină abur.
XI.2.3. Conservarea turbinelor cu unsori
Art. 134. - După oprire şi răcire, turbina se deschide
şi se demontează:
- carcasele superioare;
- rotoarele;
- diafragmele şi postdiafragmele;
- sistemul de reglaj şi protecţie;
- cuzineţii lagărelor.
Art. 135. - Piesele demontate se curăţă.
Art. 136. - Se fac constatări
şi reparaţiile necesare.
Art. 137. - Piesele şi subansamblele demontate se ung
cu vaselină anticorozivă sau fluid de protecţie şi se asamblează în folii de
polietilenă.
Art. 138. - Rotoarele se curăţă, se ung cu vaselină
anticorozivă, apoi se aşează în carcasă, sprijinite de lagăr cu cuzineţi falşi.
Art. 139. - Carcasele superioare se aşază pe poziţie în
planul de separaţie.
Art. 140. -Toate piesele sistemului de reglaj se
acoperă cu un strat de vaselină anticorozivă şi se asamblează în folie de
polietilenă.
Art. 141. - Toate piesele şi subansamblele demontate şi
conservate se depozitează în condiţii specifice.
Art. 142. - După fiecare an de staţionare în
conservare, se deschid carcasele şi se controlează întregul agregat, precum şi
piesele demontate, adoptând măsuri de reconservare în caz de necesitate.
Art. 143. - Inainte de repornirea turbinei, aceasta se
demontează, se face deconservarea fiecărei piese conform tehnologiei date de
furnizorul vaselinei sau al fluidului de protecţie, după care se remontează
conform tehnologiei de reparaţie şi paşaportului de montaj.
XII. Normativ pentru conservarea condensatoarelor
turbinelor
XII.1. Conservarea condensatorului pe partea de abur
Art. 144. - Conservarea condensatoarelor pe partea de
abur se face odată cu conservarea turbinelor şi
durează cât durează şi conservarea turbinei.
Art. 145. - La staţionarea până la o lună, în cazul
schemelor termice cu bară colectoare, şi până la 3 luni, în cazul schemelor
bloc condensatorul pe partea de abur, nu se conservă.
Art. 146. - (1) Conservarea condensatoarelor oprite pe
o perioadă de până la 2 ani se realizează după cum urmează:
a) pentru conservarea cu aer uscat:
- se evacuează condensul de bază din condensator;
- se izolează condensatorul de restul circuitelor de
fluide din instalaţie, exceptând turbina;
- aerul uscat din evacuarea turbinei intră în
condensator, preluând umiditatea din el;
- se recomandă curăţarea condensatorului înaintea
conservării;
- se verifică şi se anulează ţevile sparte din condensator;
- se amenajează puncte de evacuare a aerului din
condensator sau se folosesc gurile de vizitare, pe care se amenajează puncte de
măsurare a umidităţii relative a aerului evacuat, presiunea şi temperatura
acestora;
- se recomandă ca valorile umidităţii relative la
evacuare din condensator să fie <30%;
- umiditatea relativă a aerului uscat la evacuare
trebuie să fie mai mică decât cea corespunzătoare punctului de rouă aferent
temperaturii ţevilor condensatorului;
- perioada de conservare a condensatorului se execută concomitent cu cea a turbinei;
b) pentru conservarea cu octadecilamină (ODA):
- la conservarea turbinei cu ODA, aburul care conţine
ODA ajunge în condensator, implicit va avea loc şi conservarea condensatorului
pe partea de abur.
(2) Dacă în intervalul de până la 2 ani de staţionare
în rezervă se execută lucrări de reparaţii la turbină cu deschiderea acesteia
sau se execută lucrări la tubulatura condensatoarelor, nu se iau măsuri
speciale de conservare a condensatorului .
XII.2. Conservarea
condensatoarelor pe partea apei de răcire
Art. 147. - Conservarea condensatoarelor pe partea apei
de răcire se realizează pe cale umedă sau uscată.
Art. 148. - La staţionări până la 3 luni, se procedează
astfel:
a) se goleşte total spaţiul de apă al condensatorului;
b) pentru îndepărtarea depunerilor existente în ţevi se
curăţă mecanic ţevile condensatorului (cu perii de plastic sau cu instalaţie de
curăţare);
c) se curăţă de depuneri camerele de apă;
d) se usucă prin insuflare de aer ţevile şi camerele de
apă şi se păstrează condensatorul cu capacele deschise;
e) în funcţie de necesităţi, se va reface protecţia
anticorozivă a camerelor de apă şi a plăcilor tubulare.
Art. 149. - Pentru conservarea pe o perioadă de până la
2 ani, se aplică conservarea pe cale umedă sau cu aer uscat după ce, în
prealabil, s-au aplicat lucrările prevăzute la art.148.
XII.2.1. Conservarea pe cale umedă
Art. 150. - Conservarea pe cale umedă se realizează cu
soluţia de inhibitori de cororoziune în concentraţia impusă de tehnologia furnizorului.
Art. 151. - Schema de conservare a condensatorului pe
partea apei de răcire constîn:
- rezervor de preparare şi recirculare a soluţiei de
conservare;
- pompă de recirculare;
- condensator;
- conducte provizorii cu armături.
Art. 152. - (1) Inaintea
efectuării propriu-zise a conservării se vor realiza următoarele faze:
a) izolarea condensatorului de restul circuitelor;
b) efectuarea probei hidraulice de etanşeitate a
condensatorului şi înlocuirea sau anularea ţevilor neetanşe;
c) verificarea stării vanelor
şi armăturilor de izolare, pentru a se evita pătrunderea de abur străin şi a
pierderilor;
d) conservarea propriu-zisă care cuprinde următoarele
etape:
- spălarea mecanică şi verificarea etanşeităţii
circuitului. Apa de umplere a circuitului poate fi apă brută sau tratată, în
funcţie de posibilităţi. După efectuarea operaţiei de spălare mecanică, apele
uzate rezultate sunt evacuate la canal;
- umplerea circuitului cu apă demineralizată (fără
agenţi alcalini);
- prepararea soluţiei de conservare în rezervorul de
preparare prin adaos de inhibitor de coroziune şi recirculare la rezervor
pentru omogenizarea şi asigurarea dizolvării produsului;
- alimentarea condensatorului cu soluţia de conservare
şi vehicularea soluţiei de inhibitor pe durata stabilită de tehnologia
furnizorului, cu schimbarea periodică a sensului de circulaţie prin ţevi, cu
menţinerea aerisirilor deschise. Se va asigura menţinerea permanentă a
condensatorului plin cu soluţia de conservare;
- izolarea condensatorului astfel umplut cu soluţia de conservare şi menţinerea lui în această stare
pe întreaga perioadă de staţionare.
(2) Pe perioada conservării, se vor urmări periodic
nivelul soluţiei, precum şi starea armăturilor şi a vanelor de izolare şi a
eventualelor scurgeri.
(3) Controlul analitic în
timpul efectuării operaţiei de conservare sau în caz de completare a nivelului
constă în determinarea concentraţiei de inhibitor (conform metodei de
determinare date de furnizorul de inhibitor) şi a conţinutului de ioni de Cu în
soluţie (se recomandă să se efectueze după SR ISO 8965-1,2,3/1995). Pe perioada
conservării, controlul analitic se va efectua lunar.
(4) Evacuarea soluţiei de conservare se face cu
respectarea reglementărilor de mediu legale în vigoare, precum şi a recomandărilor date de furnizorul tehnologiei de conservare.
XII.2.2. Conservarea cu aer uscat
Art. 153. - Conservarea cu aer uscat se poate realiza
prin intermediul unei instalaţii de aer uscat, procedându-se astfel:
- după oprirea turbinei, se goleşte condensatorul pe
partea apei de răcire;
- se montează instalaţia de uscare la intrarea în
condensator şi se măsoară umiditatea la ieşirea din condensator;
- pentru condensatoarele formate din două jumătăţi, se
amenajează puncte de uscare şi măsurare de umiditate pentru ambele jumătăţi;
- la staţionări mai mari de 2 ani, condensatorul pe
partea apei de răcire se va conserva uscat cu agent higroscopic, cu realizarea
în prealabil a lucrărilor de la art. 148.
XIII. Normativ pentru
conservarea instalaţiei de ulei aferente
turboagregatului
Art. 154. - Conservarea instalaţiei de ulei de ungere
şi reglare are ca scop protejarea acestuia împotriva coroziunii în perioada
opririi turboagregatului.
Art. 155. - In perioadele de staţionare până la 2 ani,
se procedează astfel:
- instalaţia se menţine în
stare de rezervă rece (plină cu ulei), iar în fiecare lună se pornesc pompele
de ulei de ungere şi ulei de pornire (pentru reglaje), timp de o oră;
- pe perioada funcţionării se verifică starea
circuitului de ungere şi a sistemului de reglaj;
- în perioada de conservare, o dată la 6 luni, se
analizează calitatea uleiului, respectând regulamentul de exploatare a
uleiurilor de turbină;
- dacă în urma analizelor efectuate caracteristicile
uleiului nu corespund normelor în vigoare, atunci se face recondiţionarea
uleiului.
Art. 156. -In perioada de staţionare mai mare de 2 ani
se procedează astfel:
- se goleşte circuitul de ulei;
- se curăţă rezervorul de eventualele impurităţi
mecanice;
- se unge suprafeţa interioară a rezervorului cu uleiul
de turbină corespunzător;
- se asigură izolarea sistemului de ulei prin flanşe
oarbe, capace, dopuri etc.
XIV. Normativ
pentru conservarea generatorului şi sistemelor
generatorului
XIV.1. Protecţia
generatorului în timpul opririlor care nu depăşesc o lună
Art. 157. -In timpul opririlor care nu depăşesc o lună
şi care nu au cauze care privesc generatorul, asupra acestuia nu se fac niciun
fel de lucrări de conservare. Se menţin în funcţiune instalaţiile de răcire a
înfăşurării statorice, instalaţia de ungere şi etanşare şi se notează
parametrii de funcţionare ai acestora ca în exploatare normală.
XIV.2. Protecţia
generatoarelor în timpul opririlor de până la 2 ani
Art. 158. - In timpul opririlor care nu depăşesc 2 ani,
generatoarele se conservă pe fundaţia proprie, complet montate.
Art. 159. - Răcitoarele de gaz se tratează conform cap.
X.
Art. 160. - Se ridică periile de pe inelele de contact,
se scot din casetă, se înfăşoară cu hârtie parafinată şi se leagă cu bandă
izolantă (nu se dezleagă cordoanele).
Art. 161. - Inelele de contact se curăţă de vaselină.
Se protejază cu folie de polietilenă.
Art. 162. - Se măsoară rezistenţa de izolaţie a
înfăşurării statorice şi rotorice, după oprire în stare rece.
Art. 163. - (1) In interiorul generatoarelor răcite cu
hidrogen, se înlocuieşte hidrogenul cu aer uscat.
(2) La începutul perioadei de conservare se vor monta
prin gurile de vizitare stator şi manlocul statorului săculeţi cu silicagel
pentru absorbţia eventualei umidităţi din interior.
Art. 164. - Protecţia înfăşurărilor statorice răcite cu
apă se poate asigura în funcţie de anotimp şi de posibilităţile interne şi de
costuri, în mai multe variante:
1. In perioadele calde, se poate aplica una dintre
variantele:
a) circuitul de apă rămâne plin, sub presiunea
realizată prin rezervorul tampon;
b) se goleşte înfăşurarea statorică de apă distilată;
se suflă înfăşurările cu aer cald (la intrare aproximativ 70°C) timp de 2- 3
zile, astfel încât toată apa din colectoare să se evapore şi să fie evacuată;
această operaţie se execută până când valorile rezistenţelor de izolaţie
obţinute la înfăşurarea statorului sunt cele din Normativul de încercări şi
măsurători la echipamente şi instalaţii energetice; se obturează circuitul
statoric şi se păstrează circuitul statoric etanş şi cu aer la presiunea
atmosferică.
2. In perioadele reci, se poate aplica una dintre
variantele:
a) înfăşurarea se va umple cu alcool etilic industrial
de minimum 95%; alcoolul se va introduce în înfăşurare cu ajutorul instalaţiei
de apă deionizată, izolând filtrul schimbător de ioni, golind de apă întregul
circuit şi umplând rezervorul-tampon cu alcool industrial; este nevoie ca
alcoolul să circule prin bobinajul statoric, pentru a prelua apa rămasă din
bobinaj după golirea acestuia; alcoolul va circula prin bobinaj până la
obţinerea unei concentraţii de min. 45% alcool (temperatura de îngheţ -30°C) în
volum sau greutate; se închid robinetele de izolare a bobinajului statoric şi
se controlează săptămânal nivelul alcoolului în vasul de expansiune montat pe carcasă
şi se completează la nevoie;
b) în circuitul statoric se introduce apă
demineralizată încălzită la 35-40°C pe toată perioada de iarnă şi care se
recirculă cu pompele de răcire stator în circuit închis; nu se va face adaos de
apă demineralizată pe cât posibil pe toată perioada conservării; la rotor se
curăţă inelele, se înfăşoară în folii de preşpan şi se măsoară o dată la 6 luni
rezistenţa de izolaţie, conform Normativului de încercări şi măsurători la
echipamente şi instalaţii energetice; la două luni se întoarce rotorul cu 180°,
iar poziţia lui va fi cu axa polilor în poziţie verticală.
Art. 165. -Infăşurările rotorice se curăţă de
impurităţi şi se usucă cu aer.
Art. 166. - Rotorul va fi rotit cu 180° o dată pe lună.
Se recomandă ca axa polului să fie în poziţie verticală (se vor stabili
repere).
Art. 167. - Se vor măsura o dată la 6 luni rezistenţele
de izolaţie ale înfăşurărilor statorice şi rotorice.
Art. 168. -In situaţia în care valoarea rezistenţei de
izolaţie a înfăşurării statorice scade, se va încălzi în permanenţă rotorul cu
un curent care nu va depăşi 5% din curentul nominal rotoric, astfel încât
temperatura înfăşurării rotorice să fie mai mare cu cel puţin 5°C, dar cu cel
mult 10°C decât temperatura statorului măsurată prin sistemul propriu de
control termic. Controlul temperaturii înfăşurării rotorice şi implicit al
capelor, se va face indirect, prin metoda variaţiei de rezistenţă.
XIV.3. Protecţia
generatoarelor în timpul opririlor mai mari de 2
ani
Art. 169. - Pentru cazul opririlor
care depăşesc 2 ani, generatoarele se conservă parţial demontate.
Art. 170. - Se execută remedierile considerate necesare
în urma inspecţiei tehnice. Se înlătură punctele de rugină, astfel încât
fiecare subansamblu să fie pregătit ca pentru montaj şi punere în funcţiune.
Art. 171. - Inelele de contact, fusul arborelui şi
suprafeţele prelucrate rămase în exterior ale pieselor metalice, se acoperă cu
unsoare anticorozivă, se înfăşoară cu hârtie parafinată şi se leagă cu bandă
izolantă.
Art. 172. - Se scoate rotorul
din generator, se înfăşoară în hârtie parafinată, acoperind îmbinările, şi se
leagă cu bandă izolantă sau
bandă adezivă. Se introduce rotorul într-o folie din material plastic, împreună
cu săculeţi de agent higroscopic. Se creează posibilitatea măsurării
rezistenţei de izolaţie a înfăşurării. Cu ocazia verificărilor, săculeţii cu
agent higroscopic se înlocuiesc, dacă este cazul.
Art. 173. -In cazul înfăşurărilor rotorice, se vor
respecta prevederile de la art. 162.
Art. 174. - Periile colectoare se
vor înveli în hârtie parafinată şi se vor introduce în cutii de carton care se
vor depozita corespunzător.
Art. 175. - Statorul rămâne pe fundaţie. Se reface
etansarea statorului după scoaterea rotorului şi a răcitoarelor de gaz,
utilizând capace oarbe, special confecţionate. Se amplasează în interior
săculeţi cu agent higroscopic, cu posibilitatea de control periodic şi de
înlocuire a acestora.
Art. 176. -In cazul bobinajelor statorice răcite cu
apă, se aplică prevederile de la art. 164 pct. (2).
Art. 177. - Se realizează
posibilitatea măsurării rezistenţei de izolaţie a înfăşurării statorice.
Art. 178. - Răcitoarele de gaz se vor trata conform
cap. X.
Art. 179. - Cuzineţii, lagărele de etanşare şi
suporturile port-perii se vor proteja cu unsoare anticorozivă pe suprafeţele
prelucrate şi se vor înveli cu folie de polietilenă.
Art. 180. - Toate suprafeţele prelucrate ale pieselor
metalice se vor proteja cu unsoare anticorozivă.
Art. 181. - Găurile filetate sau nefiletate, înfundate
sau pătrunse, se ung cu unsoare anticorozivă.
Art. 182. - Ţevile aparţinând instalaţiilor auxiliare
se vor verifica şi se vor închide cu dopuri sau flanşe oarbe.
Art. 183. -Toate subansamblele conservate se vor
verifica anual cu privire la starea şi calitatea protecţiilor. După inspecţii şi
înlăturarea eventualelor începuturi de coroziune se reface conservarea.
Art. 184. - Subansamblele pentru care furnizorul impune
anumite condiţii de temperatură şi umiditate în timpul conservării, se vor
depozita în încăperi care să asigure îndeplinirea acestor condiţii.
XV. Normativ pentru conservarea motoarelor electrice
Art. 185. - Conservarea motoarelor pe perioade care nu depăşesc 2 ani se face astfel:
a) se ung cu unsoare anticorozivă suprafeţele
prelucrate ale părţilor exterioare;
b) pentru motoarele prevăzute
cu răcitoare aer-apă sau răcitoare apă-ulei, se vor lua măsurile de conservare
a răcitoarelor în conformitate cu cap. X;
c) zonele de contact ale bornelor se ung cu unsoare
specifică circuitelor electrice.
Art. 186. - Conservarea motoarelor
în cazul opririlor care depăşesc 2 ani se face astfel:
a) motoarele mici se scot de pe fundaţie şi se
depozitează în spaţii adecvate;
b) în cazul motoarelor mari, se ung cu unsoare
anticorozivă bornele înfăşurărilor şi suprafeţelor prelucrate din exteriorul
motorului. Motoarele rămân pe fundaţia proprie;
c) se verifică anual starea echipamentului conservat.
XVI. Normativ pentru conservarea pompelor de
alimentare
Art. 187. - Pompele de alimentare oprite în rezervă pe
o perioadă mai mică de o lună nu se conservă.
Art. 188. - La trecerea în rezervă pe o perioadă de
până la 2 ani, pompa se conservă cu aer uscat, efectuându-se următoarele
operaţii:
- închiderea tuturor ventilelor, robinetelor şi
vanelor pe conductele de apă şi ulei de ungere;
- se goleşte de apă corpul
pompei, se cuplează la instalaţia de aer uscat, are loc uscarea şi apoi
izolarea prin închidere;
- dacă pompele de alimentare sunt antrenate de turbine,
atunci la acelaşi uscător de aer se poate cupla şi turbina împreună cu
condensatorul său pentru a fi conservată pe timpul opririi.
Art. 189. - La conservarea pompelor, pentru staţionări
mai mari de 2 ani, se fac următoarele operaţii:
- se închid ventilele, robinetele şi vanele de pe
circuitul de apă şi ulei de ungere;
- se goleşte apa din corpul
pompei;
- se demontează corpul pompei de pe batiu, se
transportă la locul de depozitare;
- se fac constatări privind starea suprafeţelor şi se
ung cu vaselină anticorozivă toate piesele componente;
- se ambalează în folie de polietilenă;
- se depozitează la loc uscat.
XVII. Măsuri privind
securitatea şi sănătatea în muncă, PSI, protecţia mediului
Art. 190. - Personalul care lucrează cu materialele de
conservare va fi instruit şi se vor lua măsuri de protecţie în conformitate cu:
Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, Normele metodologice de
aplicare a Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006; Hotărârea
Guvernului nr. 1.218/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi
sănătate în muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva
riscurilor legate de prezenţa agenţilor chimici; Hotărârea Guvernului nr.
1.093/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate
pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la
agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă; Hotărârea Guvernului nr.
1.091/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru locul de
muncă; Hotărârea Guvernului nr. 1.048/2006 privind cerinţele minime de
securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la
locul de muncă; Hotărârea Guvernului nr. 971/2006 privind cerinţele minime
pentru semnalizarea de securitate şi/sau sănătate la locul de muncă; Fişa
tehnică de securitate a produselor utilizate la conservare emisă de producător.
Art. 191. - La lucrul cu substanţele inflamabile se vor
respecta măsurile PSI în conformitate cu reglementările în vigoare. Dacă
fluidul de conservare este inflamabil, se vor izola şi se vor pune plăcuţe
avertizoare „Pericol de foc", „Fumatul interzis", „Accesul cu flacără
interzis".
Art. 192. - Pe tot parcursul realizării operaţiei de
conservare se vor respecta măsurile de protecţia mediului specificate în:
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2000 privind
regimul deşeurilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
426/2001, cu modificările şi completările ulterioare; Hotărârea Guvernului nr.
1.022/2002 privind regimul produselor şi serviciilor care pot pune în pericol
viaţa, sănătatea, securitatea muncii şi protecţia mediului; Hotărârea
Guvernului nr. 92/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind
clasificarea, etichetarea şi ambalarea preparatelor chimice periculoase, cu
modificările ulterioare; Hotărârea Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea
deşeurilor, cu completările ulterioare; Hotărârea Guvernului nr. 352/2005
privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 188/2002 pentru
aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a
apelor uzate; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea
şi controlul integrat al poluării, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 84/2006.
Art. 193. - Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din
prezenta normă tehnică energetică.
ANEXA Nr. 1 la norma tehnică energetică
DESCRIEREA
unui tip generic de instalaţie de producere a
aerului uscat
Instalaţia de producere a aerului uscat prezintă două
circuite distincte:
- circuitul aerului uscat;
- circuitul aerului de regenerare.
Ambele circuite au ca punct
comun rotorul regenerator, prin care trec atât aerul uscat, cât şi aerul de
regenerare, circulaţia celor două curente de aer făcându-se în contracurent.
Aerul de uscare pe traseul lui trece prin:
a) Filtrul de aer
La intrarea în instalaţie, aerul atmosferic trece
printr-un filtru, fiind astfel curăţat de impurităţi.
b) Rotorul regenerativ
După trecerea prin filtru, aerul umed curăţat intră în
rotorul regenerativ, care are rolul de a reţine umiditatea din aer.
Rotorul regenerativ are o formă cilindrică, o structură
sub formă de fagure, pe care este fixat materialul absorbant.
Rotorul regenerativ este străbătut axial de aerul umed.
Umiditatea este reţinută de materialul absorbant din traseul de aer uscat şi
este transportată apoi în sectorul traseului aerului de regenerare, unde are
loc regenerarea materialului absorbant, prin evacuarea umidităţii odată cu
aerul de regenerare.
Corpul de regenerare este pus în mişcare de un motor
electric, prin intermediul unui reductorde turaţie.
c) Electroventilatorul
Aerul uscat care iese din
rotorul de absorbţie este aspirat de un electroventilator şi refulat spre
instalaţia care urmează a fi conservată.
Aerul de regenerare trece prin:
a) Filtrul de apă
Aerul de regenerare care intră în instalaţie este
trecut mai întâi printr-un filtru.
b) Rezistenţele de încălzire
Aerul filtrat străbate un ansamblu de rezistenţe
electrice, încălzindu-se până la aproximativ 200°C.
c) Rotorul regenerativ
Aerul încălzit intră în rotorul regenerativ, în care
are loc procesul de regenerare a substanţei absorbante, antrenând umiditatea
eliberată de acesta.
Rotorul regenerativ fiind în mişcare permanentă, cele
două procese, procesul de absorbţie de umiditate din sectorul aerului de uscare
şi procesul de regenerare din sectorul aerului de regenerare, se desfăşoară în
mod continuu.
d) Electroventilatorul
Aerul de regenerare, încărcat cu umiditate eliberată de
materialul absorbant, este evacuat în atmosferă cu ajutorul unui
electroventilator.
ANEXA Nr. 2 la norma tehnică energetică
1. Metoda de determinare
a concentraţiei de NaNO2 la conservarea cazanelor de abur
Se pipetează 5 ml soluţie de conservare într-un flacon
Erlenmayer de 300 ml. Se adaugă circa 60 ml apă demineralizată, 10 ml soluţie
de permanganatde potasiu 0,1 N şi 5 ml acid sulfuric 1/1.
Se agită bine soluţia timp de 5 minute. Se adaugă apoi
3- 4 g iodură de potasiu cristalizată şi soluţia se păstrează timp de 15 minute
la întuneric. Soluţia se titrează cu tiosulfat de sodiu 0,1N, până la galben pai.
In acest moment se adaugă 2-3 picături amidon 1% şi se continuă titrarea până
la decolorare. Titrarea se consideră încheiată, dacă soluţia nu se mai
colorează timp de 5 minute de la adăugarea ultimei picături de tiosulfat.
Concentraţia de azotit de sodiu se calculează cu
formula:
(V x f - V1 x f1)
x n x E
g NaNO2/l =________________________
V2
în care:
V =volumul soluţiei de
permanganat de potasiu 0,1N, ml;
V1=volumul soluţiei
de tiosulfat de sodiu 0,1N folosit la titrare, ml;
V2 =volumul probei luate în lucru, ml;
N = normalitatea soluţiilor;
f = factorul soluţiei de permanganat de potasiu;
f1 = factorul
soluţiei de tiosulfat de sodiu;
E = echivalentul azotitului de sodiu (34,5; masa/2).
Dacă în timpul recirculării soluţiei sau pe perioada de
conservare concentraţia de azotit de sodiu scade sub 2 g/l sau valoarea pH-ului scade sub 9, se mai
adaugă azotit de sodiu sau boraxîn instalaţie.
2. Exemplu de
determinare a concentraţiei de inhibitor TRIAV-M din soluţia de conservare a
condensatorului pe partea apei de răcire
Se iau în analiză 50 ml soluţie de conservare şi se
adaugă 45 ml AgN03 0,1 N. Se lasă 5 minute, după care se filtrează pe hârtie de
filtru bandă albă, care se spală ulterior cu apă demineralizată.
In filtrat se adaugă 15 ml HCl 0,1 N. Se aduce pH-ul la
valori de 8,2-8,4 faţă de fenolftaleină, cu acid azotic diluat sau hidroxid de
sodiu diluat. Se adaugă 5 ml K2Cr204 5% şi se titrează cu AgNO30,1N.
Calculul este următorul:
0,835 xVxf
NBT% =_____________
m
unde:
V - volumul de AgN03
0,1 N folosit la ultima titrare;
f- factorul soluţiei de
AgN03 0,1 N;
m - masa de lichid luată
în lucru.
Determinarea indicilor chimici se recomandă să se
efectueze după:
STAS 7313/1982 - duritatea totală
STAS 7313/1982 - alcalinitatea totală m
STAS 7313/1982 - alcalinitatea p
STAS 8619-3/1990 - pH-ul
SR ISO 9297/2001 - clorurile
STAS 8601/1970 -sulfaţii
SR 3910-2/1998 - oxid de calciu (CaO).
ANEXA Nr. 3 la norma tehnică energetică
STUDIU DE CAZ
Conservarea unui grup energetic (cazan PBZKG de 330
t/h cu tambur şi turbină SKODA de 100 MW) cu octadecilamină (ODA)
Succesiunea manevrelor la conservarea unui grup
energetic (cazan PBZKG de 330 t/h cu tambur şi turbină SKODA de 100 MW) cu
octadecilamină (ODA) este:
1. Se realizează circuitul de preparare şi dozare ODA
care trebuie să conţină:
- circuit de apă demineralizată pentru prepararea soluţiei
de conservare;
- circuit de dozare a soluţiei de conservare în cazan
prin:
• drenajul economizorului;
• drenajele sistemului vaporizator (purjele
intermitente ale colectoarelor inferioare).
Observaţie: Racordarea
circuitului de dozare la instalaţie nu trebuie să afecteze funcţionalitatea
sistemelor.
- circuit de abur de însoţire pe întreg traseul
circuitului de dozare (scăderea temperaturii soluţiei de conservare sub
valoarea de 70°C duce la cristalizarea soluţiei şi la infundarea circuitului);
- circuit de golire la canal a soluţiei de conservare.
2. Se amenajează puncte de prelevare
probe pentru:
- abur viu ieşire cazan;
- abur ieşire corp de înaltă presiune TA;
- condensat de bază.
Circuitele de prelevare probe se purjează periodic
pentru a nu se înfunda. Temperatura probei se menţine la C>=70°C.
3. Se montează manometre suplimentare în următoarele
zone:
- tamburul cazanului (domeniu de măsură 0-50 bari);
- abur viu ieşire cazan (domeniu de măsură 0-50 bari);
- abur supraîncălzit intermediar ieşire cazan (domeniu
de măsură 0-10 bar).
4. Se cuplează toate cheile de protecţie ale grupului
mai puţin protecţia de vid minim TA.
5. Se realizează schema normală pentru pornirea
grupului.
6. Se porneşte pompa de ulei de pornire.
7. Se porneşte virorul TA.
8. Se umple cu apă cazanul până la nivelul de pornire.
9. Se pun în funcţiune pe partea de condensat de bază
preîncălzitoarele de joasă presiune.
10. Se pun în funcţiune pe partea de apă de alimentare
preîncălzitoarele de înaltă presiune.
11. Se pune în funcţiune instalaţia de abur de
etanşare labirinţi TA.
12. Se formează vidul în
condensatorii TA.
13. Se ridică temperatura în degazor la temperatura de
minim 90-100°C şi se menţine peste această valoare pe toată perioada
conservării.
14. Se deschid By-pass-urile de înaltă şi joasă
presiune.
15. Se admite abur străin de pornire în tamburul cazanului.
16. Se pregătesc cazanul şi instalaţia de combustibil
pentru aprinderea focului.
17. Se aprinde focul la cazan.
18. Pe toată perioada conservării nu se fac dozări de
fosfat şi hidrazină.
19. Se închide admisia aburului străin de pornire în tamburul cazanului.
20. Se reglează parametrii şi se menţin pe întreaga
perioadă a procesului de conservare, după cum urmează:
- abur viu ieşire cazan: p = 20÷30
bar t = 200÷250°C (la atingerea temperaturii de 300°C
pelicula de conservant este „spălată" de abur);
- abur supraîncălzit intermediar ieşire cazan:
p = 2÷10 bar
t = 200÷250°C (la atingerea
temperaturii de 300°C pelicula de conservant este „spălată" de abur);
- condensat de bază: t = 60÷70°C
vid în condensator = 340÷400 mm col Hg. (se deschide vana de „rupere" a
vidului);
- temperatura în degazor: t>=100°C.
In acest scop se reglează corespunzător focurile la
cazan, injecţiile cazanului (care se deschid în ordinea de curgere a aburului)
şi By-pass-urile turbinei.
Observaţie: Pe toată
durata procesului de conservare pe toate suprafeţele de schimb de căldură este
interzisă atingerea sau depăşirea temperaturii de 300°C !
21. Se prepară soluţia de conservare.
22. Se pune în funcţiune circuitul de abur de însoţire
a traseului de dozare conservant.
23. Se încălzesc circuitele
de dozare prin deschiderea drenajelor economizorului şi ale sistemului
vaporizator.
24. Se începe dozarea soluţiei de conservare prin
drenajele economizorului şi ale sistemului vaporizator. Dozarea se face circa o
oră pe fiecare circuit în parte, în funcţie de evoluţia indicilor chimici.
Aceasta este „Etapa de conservare a cazanului",
efectuată pe traseul: economizor, sistem vaporizator, supraîncălzitoare de abur
viu, by-pass de înaltă presiune, supraîncălzitoare de abur intermediar, by-pass
de joasă presiune, condensator, circuit de condensat de bază, degazor, circuit
de apă de alimentare.
In funcţie de analizele chimice efectuate se deschid
purjele şi drenajele cazanului şi ale turbinei la expandorul de avarie pentru
eliminarea din circuit a depunerilor şi oxizilor antrenaţi de abur.
25. Se blochează în poziţie închis ventilele de reglaj
de la intrarea în CMP al TA.
26. Se ridică turaţia TA prin admisia aburului în CIP
al TA până la valoarea de 500 rot/min. Se menţine la această valoare prin
reglarea corespunzătoare a by-pass-urilor de înaltă şi joasă presiune.
Observaţie: Pe toată
durata procesului de conservare a corpurilor turbinei nu se va depăşi turaţia
de 500 rot/min!
27. Se deschid vanele de linie şi clapeţii de pe prizele de abur prelevate din CIP-TA.
28. Dozarea soluţiei de conservare se face prin
drenajele economizorului.
29. Se funcţionează în această schemă în funcţie de evoluţia
indicilor chimici.
Aceasta este „Etapa de conservare a CIP-TA",
efectuată pe traseul: economizor, sistem vaporizator, supraîncălzitoare de abur
viu, CIP-TA, supraîncălzitoare de abur intermediar, by-pass de joasă presiune,
condensator, circuit de condensat de bază, degazor, circuit de apă de
alimentare, PIP-uri.
In funcţie de analizele chimice efectuate se deschid
purjele şi drenajele cazanului şi ale turbinei la expandorul de avarie pentru
eliminarea din circuit a depunerilor şi oxizilor antrenaţi de abur.
30. Se declanşează turbina cu abur.
31. Se deblochează ventilele de reglaj de la intrarea în CMP al TA.
32. Se blochează în poziţie închis ventilele de reglaj
de la intrarea în CIP al TA.
33. Se ridică turaţia TA prin admisia aburului în CMP
al TA până la valoarea de 500 rot/min. Se menţine la această valoare prin
reglarea corespunzătoare a by-pass-urilor de înaltă şi joasă presiune.
34. Se deschid vanele de linie şi clapeţii de pe
prizele de abur prelevate din CMP şi CJP-TA.
35. Dozarea soluţiei de conservare se face prin
drenajele economizorului.
36. Se funcţionează în această schemă în funcţie de
evoluţia indicilor chimici.
Aceasta este „Etapa de conservare a CMP şi CJP -
TA", efectuată pe traseul: economizor, sistem vaporizator, supraîncălzitoare
de abur viu, by-pass de înaltă presiune, supraîncălzitoare de abur intermediar,
CMP şi CJP - TA, condensator, circuit de condensat de bază, PJP-uri, degazor,
circuit de apă de alimentare, PIP-uri.
In funcţie de analizele chimice efectuate se deschid
purjele şi drenajele cazanului şi ale turbinei la expandorul de avarie, pentru
eliminarea din circuit a depunerilor şi oxizilor antrenaţi de abur.
37. Se declanşează turbina cu abur.
38. Se deblochează ventilele de reglaj de la intrarea
în CIP al TA.
39. Se declanşează cazanul de abur.
40. Se deschid toate purjele şi drenajele cazanului şi
ale turbinei la expandorul de avarie.
41. Se închide complet apa de răcire la punctele de
prelevare probe şi se execută purjarea intensă a acestora.
42. Evacuarea soluţiei de conservare se va efectua
după neutralizare, cu respectarea reglementărilor de mediu legale în vigoare.
Observaţii:
• Dozarea soluţiei de conservare se va face continuu
pe parcursul întregii perioade de conservare. Nu se admit întreruperi!
• Inainte de efectuarea operaţiilor de conservare se
recomandă curăţarea de săruri a corpurilor turbinei prin spălare cu abur
saturat.
Testul de coroziune (test cantitativ)
Testul de coroziune efectuat în vederea aprecierii
procesului de coroziune şi deci a determinării valorii de protecţie a peliculei
de amină constă în imersarea zilnică a epruvetelor conservate şi a epruvetelor
martor într-un volum fix de apă demineralizată proaspătă, pe o perioadă
cuprinsă între 10-30 zile.
Zilnic se determină spectrofotometric valorile
concentraţiei de ioni Fe3+ dizolvat, valori care se raportează la suprafaţa totală a
epruvetei. In acest fel rezultă cantitatea totală zilnică (mg/cm2) de ioni de Fe3+ trecuţi în soluţie, pentru epruveta conservată faţă de
epruveta-martor. Factorul de coroziune (raportul dintre viteza de coroziune a
epruvetei martor şi viteza de coroziune a epruvetei conservate) trebuie să fie
mai mare de aproximativ 100, pentru ca pelicula de conervat să fie de bună
calitate.
Testarea comportării epruvetelor în apa demineralizată,
schimbată zilnic acoperă exigenţele unui mediu agresiv, concretizat prin
menţinerea permanentă a agenţilor de coroziune: oxigen, bioxid de carbon.
Testul hidrofobic (test calitativ)
Testul hidrofobic este un test orientativ şi se bazează
pe proprietatea peliculei de conservant de a respinge apa pulverizată sub formă
de picături. In urma pulverizării apei asupra unei suprafeţe conservate cu
octadecilamină (ODA), apa se transformă în picături (perle), comportându-se
similar mercurului.
Caracterul hidrofob se manifestă pregnant numai atunci
când pelicula de conservant nu înglobează reziduuri
afânate rezultate din efectul de curăţare al ODA; în
acest caz rezultatul testului nu poate fi considerat edificator.
Aspectarea suprafeţelor
Acest test oferă date privind culoarea peliculei,
prezenţa sau absenţa reziduurilor afânate pe aceasta şi uniformitatea
peliculei; testul se efectuează vizual şi tactil.
Metoda de determinare a concentraţiei de
octadecilamină (ODA)
Principiul metodei:
Metoda spectrofotometrică este similară ca principiu cu alte metode
spectrofotometrice, dar foloseşte ca indicator albastru
de bromphenol (3,3',5',5" tetrabromphenol sulfonphtalein).
Acesta formează cu ODA în soluţie apoasă, la pH scăzut,
un ion complex, colorat în albastru, care apoi este extras cu cloroform.
Aparatură:
Spectrofotometru cu cuvă de 1 cm.
Reactivi:
1. Soluţie de albastru de bromphenol p.a.: 0,1 g
albastru de bromphenol şi 5 g sulfat de sodiu (anhidru) sunt dizolvate în 95 ml
de acid sulfuric 1 %.
2. Soluţie etalon de octadecilamină ODA (10 ppm): se
cântăresc 10 mg de octadecilamină (ODA) purificată (prin recristalizare cu
acetonă), se acidulează cu H2SO4 20 % şi se diluează cu apă
distilată ia un litru.
3. Cloroform p.a.
4. Alcool etilic p.a. 98%. Mod de lucru:
Se ia o probă de 40 ml soluţie octadecilamină (ODA) de
analizat, se adaugă 50 ml apă distilată, 3 ml soluţie de albastru de bromphenol
şi 25 ml cloroform p.a. Proba este transvazată într-o pâlnie de separare din
teflon, se agită timp de 3 minute până se separă componenţii acestui amestec.
Stratul de jos (de culoare galbenă) se trece în cuva de un cm şi se analizează
cu spectrofotometrul cu filtru albastru (410 nm) prin comparare cu o
probă-martor preparată în mod similar. Concentraţia se apreciază după curba de
etalonare.
Trasarea curbei de etalonare se obţine folosind soluţia
etalon de ODA, după tabelul nr. 1. Curba de etalonare (fig.1) indică o relaţie
liniară între semnalul măsurat (absorbţia) şi concentraţia analizată. Relaţia
între semnal si concentraţia analizată este:
E = -0,334+ 0,131 x c,
în care:
E - extincţia (absorbţia)
c - concentraţia analizată.
Tabelul nr. 1. Date pentru curba de etalonare
ODA ppm
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
Absorbţie
|
0,184
|
0,347
|
0,402
|
0,629
|
0,716
|
0,836
|
NOTA: Vasele de prelevare sunt
confecţionate din polietilenă.
Vasele de laborator folosite la manipularea soluţiei de
ODA se vor spăla în mod obligatoriu cu alcool etilic, pentru o bună curăţare a
acestora.
Fig. 1.Curba de etalonare pentru analiza octadecilaminei
(ODA)
ANEXA Nr. 4 la norma tehnică energetică
Standarde române menţionate în document
|
SR ISO 6332/1996
|
Calitatea apei. Determinarea conţinutului
de fier. Metoda spectrometrică cu 1,10 - fenantrolină
|
STAS 7313/1982
|
Apă şi abur din instalaţiile de cazane. Determinarea durităţii,
alcalinităţii şi acidităţii
|
SR 7566/1993
|
Apă şi abur din instalaţiile de cazane. Determinarea conţinutului
de silice. Metoda spectrofotometrică
|
STAS 8601/1970
|
Ape de suprafaţă şi ape uzate. Determinarea sulfaţilor
|
SR 8965-1/1995
|
Apă şi abur din instalaţiile de cazane. Determinarea conţinutului
de cupru.
Metoda spectrofotometrică cu neocuproină
|
SR 8965-2/1995
|
Apă şi abur din instalaţiile de cazane. Determinarea conţinutului
de cupru.
Determinarea spectrometrică de absorbţie atomică
|
SR 8965-3/1995
|
Apă şi abur din instalaţiile de cazane. Determinarea conţinutului
de cupru.
Metoda electrochimică
|
STAS 8997/1979
|
Apă şi abur din instalaţiile de cazane. Determinarea hidrazinei
|
SR ISO 9297/2001
|
Calitatea apei. Determinarea conţinutului de cloruri.
Titrare cu azotat de argint utilizând cromatul ca indicator
(Metoda Mohr)
|
STAS 8619-3/1990
|
pH-metrie. Determinarea electrometrică a pH-ului soluţiilor
apoase
|
SR 3910-2/1998
|
Var industrial. Reguli pentru verificarea calităţii şi metode de
determinare a caracteristicilor fizice
|