Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.1193 din 28.06.2012

privind instituirea procedurii de administrare specială la Societatea Comercială „Oltchim“ - S.A.
ACT EMIS DE: Ministerul Economiei,Comertului si Mediului de Afaceri
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 438 din 02 iulie 2012



SmartCity1

Având în vedere prevederile Legii nr. 308/2008 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2006 privind reorganizarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului prin comasarea prin absorbţie cu Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie şi în conformitate cu dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 869/2001 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, republicată, cu modificările ulterioare,în vederea stabilirii modului de administrare şi gestionare, precum şi a măsurilor ce trebuie luate pentru accelerarea procesului de privatizare la Societatea Comercială „Oltchim“ - S.A.,în temeiul prevederilor art. 16 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 180 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 577/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri emite prezentul ordin. Articolul 1Se instituie procedura de administrare specială în perioada de privatizare la Societatea Comercială „Oltchim“ - S.A., denumită în continuare societate comercială, cu sediul în municipiul Râmnicu Vâlcea, Str. Uzinei nr. 1, judeţul Vâlcea, înmatriculată la oficiul registrului comerţului sub nr. J38/219/1991, începând cu data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 2(1) Pe durata administrării speciale în perioada de privatizare, administratorul special are atribuţiile stabilite prin mandatul special acordat prin ordin de ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri.(2) Conţinutul mandatului special prevăzut la alin. (1) va cuprinde în principal, dar fără a se limita la acestea, atribuţiile prevăzute în cuprinsul prezentului ordin.(3) În funcţie de concluziile privind situaţia economico-financiară a societăţii, de strategia de privatizare care urmează să fie derulată pentru societatea comercială şi concordantă cu angajamentele asumate de Guvernul României faţă de Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană în raport cu societatea comercială, în mandat se vor specifica şi măsurile excepţionale care trebuie luate la societatea comercială în perioada premergătoare anunţului de ofertă, cu referire la:
(i) divizări, fuziuni, vânzări de active;
(ii) aplicarea unor programe de restructurare cu/sau fără reducere de personal;
(iii) externalizări/transferuri de activităţi şi/sau active cu caracter social;
(iv) conversia în acţiuni a unor creanţe certe, lichide şi exigibile;
(v) respectarea disciplinei economico-financiare şi a graficelor de reeşalonare a datoriilor restante către furnizorii de servicii;
(vi) orice alte măsuri care duc la sporirea atractivităţii societăţilor comerciale la privatizare.

Mandatul va cuprinde, fără a se limita la acestea, următoarele măsuri şi acţiuni necesar a fi întreprinse: a)luarea unor măsuri de administrare, gestionare şi supraveghere financiară a societăţii comerciale, cu prioritate asupra următoarelor:situaţia îndeplinirii principalilor indicatori economico-financiari şi de performanţă; identificarea unor active neutilizate care pot fi transferate/ vândute; inventarierea datoriilor societăţii comerciale, precum şi a plăţilor restante, în structura lor; inventarierea creanţelor pe care societatea comercială le are de recuperat; cunoaşterea situaţiei litigiilor care grevează asupra societăţii comerciale; inventarierea activelor posibil a fi revendicate; b)notificarea tuturor creditorilor bugetari în vederea neînceperii/suspendării de către aceştia a oricăror măsuri de executare silită împotriva societăţii comerciale, în conformitate cu prevederile art. 16 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare; c)solicitarea către furnizorii de utilităţi de reeşalonare a datoriilor restante, întocmirea de grafice de reeşalonare a datoriilor restante, adoptarea măsurilor necesare pentru respectarea acestora şi efectuarea plăţilor facturilor curente; d)respectarea disciplinei economico-financiare, prin luarea unor măsuri pentru întărirea acesteia. Articolul 3La data instituirii procedurii de administrare specială se instituie şi procedura de supraveghere financiară a societăţii comerciale, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 4 Procedura de administrare specială în perioada de privatizare încetează la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor, în situaţia privatizării societăţii comerciale, sau la data stabilită prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri. Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri, Daniel Chiţoiu



SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 1193/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 1193 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 1193/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu