ORDIN
Nr. 1103 din 14 octombrie 2005
privind constituirea celulei de criza pentru supravegherea si monitorizarea
masurilor de sanatate publica ce se impun in contextul existentei focarelor de
gripa aviara la pasari
ACT EMIS DE: MINISTERUL SANATATII
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 946 din 25 octombrie 2005
In temeiul prevederilor Legii nr. 100/1998 privind asistenta de sanatate
publica, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale Hotararii Guvernului
nr. 168/2005 privind organizarea si functionarea Ministerului Sanatatii, cu
modificarile si completarile ulterioare,
vazand Referatul de aprobare al Directiei de sanatate publica nr. EN
2.436/2005,
ministrul sanatatii emite prezentul ordin.
Art. 1
Se aproba constituirea celulei de criza pentru supravegherea si
monitorizarea masurilor de sanatate publica ce se impun in contextul existentei
focarelor de gripa aviara la pasari pe teritoriul Romaniei, avand urmatoarea
componenta:
- presedinte: prof. dr. Virgil Paunescu - secretar de stat, Ministerul
Sanatatii;
- membri:
dr. Costinea Rodica, director, Directia de sanatate publica, Ministerul
Sanatatii;
prof. dr. Ceausu Emanoil - director, Spitalul de Boli Infectioase "Victor
Babes" Bucuresti;
prof. dr. Adrian Streinu Cercel - director, Institutul de Boli Infectioase
"Prof. dr. Matei Bals" Bucuresti;
dr. Beldescu Nicolae - director, Institutul de Sanatate Publica Bucuresti;
dr. Alexandrescu Viorel - seful Centrului National de Gripa, Institutul de
Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie si Imunologie "Cantacuzino"
Bucuresti;
farm. Robert Ancuceanu - director general, Directia generala farmaceutica
si aparatura medicala, Ministerul Sanatatii;
- secretar: dr. Fechete Amalia, Directia de sanatate publica, Ministerul
Sanatatii.
Art. 2
Se aproba Planul de actiune cu privire la masurile de sanatate publica in
focarul de gripa aviara la pasari - Ceamurlia de Jos, judetul Tulcea, cuprins
in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.
Art. 3
Prezentul ordin va fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Ministrul sanatatii,
Gheorghe Eugen Nicolaescu
ANEXA 1
PLAN DE ACTIUNE
cu privire la masurile de sanatate publica in focarul de gripa aviara la pasari
- Ceamurlia de Jos, judetul Tulcea
In temeiul Legii nr. 100/1998 privind asistenta de sanatate publica, cu
modificarile si completarile ulterioare, se instituie urmatoarele masuri:
1. Se instituie carantina umana in zona satelor comunei Ceamurlia de Jos,
judetul Tulcea. Incepand cu data de 14 octombrie 2005, Directia de Sanatate
Publica a Judetului Tulcea va dispune indeplinirea acestei masuri.
Starea de carantina va fi mentinuta timp de 10 zile dupa ce autoritatea
sanitar-veterinara declara focarul de gripa aviara inchis prin distrugerea in
totalitate a pasarilor domestice din comuna Ceamurlia de Jos, judetul Tulcea,
si dezinfectia terminala in fiecare gospodarie.
2. Complementar masurilor de supraveghere epidemiologica a infectiilor
respiratorii se organizeaza Sistemul de supraveghere activa pentru depistarea
cazurilor de gripa aviara la om, astfel:
A. Pentru toate persoanele care solicita asistenta medicala in ambulatoriu
se va recolta exsudat nazofaringian in vederea identificarii virusului gripal A
(H5N1 sau variante), daca indeplinesc urmatoarele conditii:
- debut brusc;
- febra > 38 grade C;
- mialgii
si unul sau mai multe dintre urmatoarele semne/simptome:
- tuse;
- dureri in gat;
- tulburari respiratorii;
- tulburari de constienta
si persoana este rezidenta/a calatorit, cu 10 zile inainte de aparitia
semnelor/simptomelor, in zone in care a fost confirmata gripa aviara la pasari
sau la oameni si a venit in contact direct cu pasari moarte sau cu dejectiile
acestora.
Aceste persoane vor fi considerate suspecte si vor fi transportate imediat
la sectia de boli infectioase din cadrul Spitalului Judetean Tulcea.
B. Pentru toate persoanele spitalizate, indiferent de spital/sectie, se va
recolta exsudat nazofaringian si ser in vederea identificarii virusului gripal
A (H5N1 sau variante), daca indeplinesc urmatoarele conditii:
- pneumonie confirmata radiologic;
- IACRS;
- alte semne/simptome severe de suferinta a sistemului respirator pentru
care nu poate fi estimat un diagnostic clinic alternativ, altul decat gripa;
si persoana este rezidenta/a calatorit, cu 10 zile inainte de aparitia
semnelor/simptomelor, in zone in care a fost confirmata gripa aviara la pasari
sau la oameni si a venit in contact direct cu pasari moarte sau cu dejectiile
acestora.
Exsudatele nazofaringiene vor fi insotite de formularul de trimitere a
probelor pentru diagnosticul de gripa, completat in institutia in care se face
recoltarea.
Directia de Sanatate Publica a Judetului Tulcea va tine evidenta nominala
pentru toate cazurile de la care s-a prelevat exsudat nazofaringian.
C. Managementul cazurilor suspecte
1. Asigurarea unui mijloc de transport de tip ambulanta, special desemnat,
cu aparatura de asistare in caz de insuficienta respiratorie severa
2. Personalul de pe ambulanta va purta echipament de protectie cu masca si
va fi imunizat AG.
3. Cazurile suspecte se transporta la sectia de boli infectioase din cadrul
Spitalului Judetean Tulcea, in spatiile desemnate si special amenajate. Daca
simptomatologia corespunde definitiei de caz, pacientul va fi trimis imediat la
Institutul de Boli Infectioase "Prof. dr. Matei Bals" Bucuresti, cu
masca de protectie.
4. Dupa fiecare transport ambulanta este supusa dezinfectiei.
D. Masuri in cadrul Institutului de Boli Infectioase "Prof. dr. Matei
Bals" Bucuresti
Institutul rezerva pentru astfel de cazuri Pavilionul 2, unde sunt
asigurate masuri P2 cu masuri de precautie P3. Personalul care lucreaza in
acest pavilion va deservi numai acest spatiu si va fi instruit conform
recomandarilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii.
Personalul Institutului de Boli Infectioase "Prof. dr. Matei
Bals" Bucuresti va fi imunizat AG de catre Directia de Sanatate Publica a
Municipiului Bucuresti.
Ministerul Sanatatii va asigura in rezerva pentru situatii speciale
medicamente antivirale, antibiotice si antiinflamatorii: Oseltamivir,
Meropenem, Vancomicin, Claritromicina, Linezelid, Dexametazon fiole, care vor
fi puse la dispozitia Institutului de Boli Infectioase "Prof. dr. Matei
Bals" Bucuresti pentru tratamentul cazurilor.
Ministerul Sanatatii va dispune dirijarea, pana la ocuparea posturilor
scoase la concurs, a 3 medici specialisti in anestezie si terapie intensiva din
unitati spitalicesti din Bucuresti.
E. Diagnosticul de laborator pentru confirmarea gripei aviare la om
Probele pentru confirmarea diagnosticului de laborator se analizeaza la
Laboratorul national de referinta pentru gripa din cadrul Institutului National
de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie si Imunologie
"Cantacuzino" Bucuresti.
Recoltarea si transportul probelor se vor face in conditii maxime de
securitate, in baza recomandarilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii difuzate
de Ministerul Sanatatii la directiile de sanatate publica judetene si a
municipiului Bucuresti, insotite de formularul de trimitere.
F. Managementul contactilor cu caz suspect
Directia de Sanatate Publica a Judetului Tulcea va recomanda izolarea la
domiciliu a contactilor, iar medicul de familie va asigura monitorizarea
clinica zilnica, inclusiv termometrizare, si tratamentul preventiv cu
medicamente antivirale timp de 7 zile.
G. Masuri fata de populatia comunei Ceamurlia de Jos, judetul Tulcea,
altele decat vaccinarea AG
- Avertizarea populatiei pentru a se adresa imediat medicului de familie in
caz de imbolnavire
- Catagrafierea imediata de catre medicul de familie a gravidelor si
persoanelor cu afectiuni oncologice, acestea urmand a fi instruite cu privire
la evitarea contactelor prin care se pot expune riscului de imbolnavire de
gripa umana si/sau aviara.
H. Masuri fata de persoanele care actioneaza in focar
- Instruire cu privire la masuri de prevenire a imbolnavirii
- Echipament adecvat de protectie - combinezon, ochelari, masti, manusi,
sort etc.
- Vaccinare antigripala
- Profilaxie antivirala in perioada interventiei pentru personalul
veterinar, personalul medico-sanitar si personalul de interventie din
Ministerul Apararii Nationale si Ministerul Administratiei si Internelor etc.
I. Masuri fata de alte persoane care intra in zona
- Instruire la Directia de Sanatate Publica a Judetului Tulcea
- Asigurare de echipament de protectie prin Autoritatea Nationala Sanitara
Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor
- Imunizarea cu vaccin gripal
J. Masuri in comuna Ceamurlia de Jos, judetul Tulcea, dupa distrugerea
pasarilor
Dezinfectie terminala in intreaga localitate dupa distrugerea tuturor
pasarilor
K. Analiza de situatie si monitorizarea riscului epidemiologic de aparitie
a imbolnavirilor la om cu virusul gripei aviare
- Managementul informatiei:
Comitetul judetean de interventie in caz de pandemie de gripa anunta
imediat Comitetului national de interventie orice caz suspect sau confirmat de
gripa aviara la om.
Medicii de familie, serviciile de ambulanta, alte unitati sanitare anunta
comitetului judetean atat cazurile suspecte, cat si pe cele diagnosticate.
- Supravegherea clinica a populatiei din zona prin medicii de familie
- Continuarea vaccinarii antigripale
- Extinderea zonei unde se va face vaccinarea la inca 9 localitati cuprinse
in zona de supraveghere
NOTA:
Planul a fost intocmit de Directia de sanatate publica din cadrul
Ministerului Sanatatii, cu consultarea membrilor Comisiei de epidemiologie si
boli infectioase.