Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

MEMORANDUM Nr

MEMORANDUM   Nr. 0 din 22 august 2006

intre Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor din Romania si Ministerul Mediului si Resurselor Naturale din Republica Kenya privind cooperarea in domeniul protectiei mediului

ACT EMIS DE: ACT INTERNATIONAL

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 914 din 9 noiembrie 2006



Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor din România şi Ministerul Mediului şi Resurselor Naturale din Republica Kenya, denumite în continuare părţi,

recunoscând că multe probleme de mediu sunt de natură transfrontieră şi necesită cooperare internaţională şi că o cooperare între autorităţile naţionale de mediu poate fi un avantaj reciproc la nivel naţional, regional şi global,

fiind conştiente că implementarea principiilor Agendei 21 reprezintă o cale de realizare a obiectivelor dezvoltării durabile,

dorind să consolideze cooperarea în cadrul convenţiilor internaţionale relevante la care părţile sau statele acestora sunt părţi şi în conformitate cu documentul final al Summitului Mondial pentru Dezvoltare Durabilă (SMDD), Johannesburg 2002,

ţinând seama de nevoia unei mai strânse cooperări ştiinţifice şi tehnice în vederea protecţiei mediului şi conservării resurselor naturale,

au convenit după cum urmează:

ARTICOLUL 1

Pentru a reduce poluarea mediului şi pentru a acţiona în vederea asigurării dezvoltării durabile şi a managementului resurselor naturale, pe baza egalităţii, reciprocităţii şi beneficiului reciproc, părţile vor dezvolta şi vor promova cooperarea în domeniul conservării şi protecţiei mediului, inclusiv prin transfer de know-how şi tehnologie.

*) Traducere.

ARTICOLUL 2

Principalele domenii de cooperare vor fi următoarele:

a)   conservarea diversităţii biologice, managementul şi dezvoltarea unor programe şi proiecte comune pentru implementarea convenţiilor internaţionale relevante la care România şi Kenya sunt părţi;

b)   managementul deşeurilor şi substanţelor chimice periculoase;

c)   adoptarea unui sistem integrat pentru a preveni, reduce şi controla poluarea aerului;

d)   dezvoltarea unui sistem educaţional pentru protecţia mediului şi conservarea resurselor naturale.

ARTICOLUL 3

Părţile vor coopera prin următoarele forme:

-   organizarea unor vizite de studiu, seminarii, simpozioane, expoziţii;

-   cursuri şi schimb de specialişti;

-   schimb de informaţii şi date ştiinţifice şi tehnice, precum şi de rezultate relevante în domeniul cercetării;

-   cercetări tehnico-ştiinţifice comune şi elaborarea de proiecte comune;

-   orice alte forme de cooperare considerate necesare de către părţi.

ARTICOLUL 4

Părţile, acţionând în limitele competenţei lor şi în conformitate cu legislaţiile lor naţionale relevante, vor oferi sprijin în stabilirea relaţiilor directe între alţi factori interesaţi în ţările lor, de a iniţia programe şi/sau proiecte comune în domeniul protecţiei mediului şi conservării resurselor naturale.

ARTICOLUL 5

1.   Părţile vor stabili programe de lucru anuale care vor detalia domeniile şi acţiunile convenite prin prezentul memorandum de înţelegere şi vor examina sistematic rezultatele acestora.

2.   Sarcina coordonării şi a secretariatului pentru aplicarea corespunzătoare a acestor programe va fi îndeplinită de Direcţia integrare europeană, politici comunitare şi cooperare internaţională - Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor din România şi de Autoritatea Naţională pentru Managementul Mediului - Ministerul Mediului şi Resurselor Naturale din Kenya.

3.  In termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului memorandum de înţelegere, părţile îşi vor notifica reciproc numele coordonatorilor lor.

4.  Fiecare parte poate desemna oricând un înlocuitor al coordonatorului său şi va notifica în scris cealaltă parte.

ARTICOLUL 6

1.   Anual va fi organizată o întâlnire a reprezentanţilor părţilor pentru a evalua implementarea programelor de lucru anuale. In acest forum se pot discuta şi alte aspecte care nu sunt strict legate de programul de lucru, dar care pot fi în interesul ambelor părţi.

2.  Aceste întâlniri se vor organiza alternativ în România şi Kenya.

ARTICOLUL 7

1.   Costurile legate de transportul extern şi diurnă ale experţilor care participă la implementarea programelor de lucru sau la alte acţiuni convenite în cadrul prezentului memorandum de înţelegere vor fi suportate de partea trimiţătoare, dacă nu a fost stabilit altfel.

2.   Costurile de cazare şi transport local în ţara gazdă vor fi asigurate de către aceasta, dacă nu a fost stabilit altfel.

ARTICOLUL 8

Prezentul memorandum de înţelegere nu va fi interpretat astfel încât să prejudicieze drepturile şi obligaţiile părţilor, care rezultă din alte acorduri în vigoare, încheiate de fiecare dintre părţi sau de către statele de care aparţin, în conformitate cu dreptul internaţional.

ARTICOLUL 9

Orice divergenţă care poate apărea din interpretarea sau implementarea prezentului memorandum de înţelegere va fi soluţionată prin consultări între părţi.

ARTICOLUL 10

1.   Prezentul memorandum de înţelegere va intra în vigoare în ziua următoare datei primirii ultimei notificări scrise, prin care părţile se informează reciproc cu privire la îndeplinirea procedurilor legale interne prevăzute pentru intrarea în vigoare a acestuia.

2.   Prezentul memorandum de înţelegere se încheie pe o perioadă de 5 ani, după care valabilitatea sa va fi extinsă în mod automat pe noi perioade de câte 5 ani, cu excepţia cazului în care oricare dintre părţi îşi notifică în scris intenţia privind încetarea valabilităţii memorandumului de înţelegere cu 3 luni înainte de expirarea perioadei de valabilitate a acestuia.

3.   Prezentul memorandum de înţelegere poate fi completat sau modificat prin acordul părţilor. Aceste modificări vor intra în vigoare în conformitate cu procedura stabilită în primul paragraf al acestui articol.

Semnat la Nairobi la 22 august 2006, în două exemplare originale în limba engleză, ambele texte fiind egal autentice.

Ministrul mediului şi gospodăririi apelor din România,

Sulfina Barbu

Ministrul mediului şi resurselor naturale din Republica Kenya,

Kivutha Kibwana


SmartCity5

COMENTARII la Memorandum 0/2006

Momentan nu exista niciun comentariu la Memorandum 0 din 2006
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Memorandum 0/2006
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu