Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Legea Nr.191 din 27.10.2011

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern
ACT EMIS DE: Parlamentul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 780 din 03 noiembrie 2011




Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul I Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 953 din 24 decembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 1 Prezenta lege reglementează organizarea şi exercitarea auditului public intern în entităţile publice. 2. La articolul 2 , litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: a)audit public intern - activitate funcţional independentă şi obiectivă, de asigurare şi consiliere, concepută să adauge valoare şi să îmbunătăţească activităţile entităţii publice; ajută entitatea publică să îşi îndeplinească obiectivele, printr-o abordare sistematică şi metodică, evaluează şi îmbunătăţeşte eficienţa şi eficacitatea managementului riscului, controlului şi proceselor de guvernanţă; 3. La articolul 2 , după litera a) se introduc cinci noi litere , literele a1)-a5), cu următorul cuprins: a1) autoritate publică - orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice structurile asociative ale autorităţilor publice locale şi alte persoane juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică şi sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică; a2) cadrul general de competenţe profesionale al auditorului intern din sectorul public, denumit în continuare cadrul general de competenţe profesionale - cuprinde domeniile şi, în cadrul lor, cunoştinţele, abilităţile şi valorile profesionale necesare exercitării activităţii de audit public intern în entităţile publice şi care sunt specificate în Standardul Ocupaţional «Auditor intern în sectorul public»; a3) Carta auditului public intern - document oficial care defineşte scopul, obiectivele, organizarea, competenţele, responsabilităţile şi autoritatea structurii de audit în cadrul entităţii publice, sfera de aplicare, natura serviciilor de asigurare şi consiliere, metodologia de lucru, regulile de conduită a auditorilor interni şi stabileşte necesitatea accesului la documente, bunuri şi informaţii, cu ocazia misiunilor de audit desfăşurate; a4) certificat de atestare a auditorului intern din sectorul public, denumit în continuare certificat de atestare - document emis de Ministerul Finanţelor Publice, prin Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern (UCAAPI), care atestă îndeplinirea condiţiilor necesare pentru ca un auditor intern să desfăşoare activităţi de audit public intern în entităţile publice; a5) compartiment de audit public intern - noţiune generică privind tipul de structură funcţională de bază a auditului public intern care, în funcţie de volumul şi complexitatea activităţilor şi riscurile asociate de la nivelul entităţii publice, poate fi: direcţie generală, direcţie, serviciu, birou sau compartiment cu minimum 2 auditori interni, angajaţi cu normă întreagă; 4. La articolul 2 , literele b) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins: b)control intern - totalitatea politicilor şi procedurilor elaborate şi implementate de managementul entităţii publice pentru a asigura: atingerea obiectivelor entităţii într-un mod economic, eficient şi eficace; respectarea regulilor specifice domeniului, a politicilor şi deciziilor managementului; protejarea bunurilor şi informaţiilor, prevenirea şi depistarea fraudelor şi erorilor; calitatea documentelor contabile, precum şi furnizarea în timp util de informaţii de încredere pentru management; c)control financiar public intern - întregul sistem de control intern din sectorul public, format din sistemele de control ale entităţilor publice, ale altor structuri abilitate de Guvern şi din unităţile centrale responsabile cu armonizarea şi implementarea principiilor şi standardelor de control şi de audit; 5. La articolul 2 , după litera c) se introduc două noi litere, literele c1) şi c2), cu următorul cuprins: c1) cooperare pentru asigurarea activităţii de audit public intern în entităţile publice locale - exercitarea în comun a activităţii de audit public intern de către mai multe entităţi, una îndeplinind rol de organizator, sau realizarea acestei activităţi, pentru mai multe entităţi publice locale, de compartimente de audit organizate la nivelul structurilor asociative de utilitate publică ale autorităţilor administraţiei publice locale, în conformitate cu hotărârile consiliilor locale; condiţiile şi termenii cooperării sunt stabiliţi într-un acord; c2) dobândirea competenţelor - procesul prin care se obţin cunoştinţele, abilităţile şi valorile profesionale necesare unei persoane pentru a planifica şi executa misiuni de audit public intern la entităţile publice şi a căror deţinere este confirmată de către instituţii autorizate prin lege; 6. La articolul 2 , litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins: g)entitate publică - autoritatea publică, instituţia publică, compania/societatea naţională, regia autonomă, societatea comercială la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar majoritar şi care are personalitate juridică, precum şi entitatea finanţată în proporţie de peste 50% din fonduri publice; 7. La articolul 2 , după litera h) se introduce o nouă literă, litera h1), cu următorul cuprins: h1) guvernanţă - ansamblul proceselor şi structurilor implementate de management în scopul informării, direcţionării, conducerii şi monitorizării activităţilor entităţii publice către atingerea obiectivelor sale; 8. La articolul 2 , litera i) se modifică şi va avea următorul cuprins: i)instituţie publică - denumire generică ce include Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, unităţile administrativ-teritoriale, respectiv comunele, oraşele, municipiile, judeţele, sectoarele şi municipiul Bucureşti, instituţiile publice centrale şi locale subordonate, aflate în coordonarea sau sub autoritatea altor entităţi publice, indiferent de modul de finanţare a activităţii lor; 9. La articolul 2 , după litera j) se introduce o nouă literă, litera j1), cu următorul cuprins: j1) instituţii autorizate - instituţii de învăţământ superior acreditate în România, precum şi furnizori de formare profesională autorizaţi de Consiliul Naţional al Calificărilor şi al Formării Profesionale a Adulţilor (CNCFPA); 10. La articolul 2 , litera l) se modifică şi va avea următorul cuprins: l)pista de audit - stabilirea fluxurilor informaţiilor, atribuţiilor şi responsabilităţilor referitoare la acestea, precum şi a modului de arhivare a documentaţiei justificative complete, pentru toate stadiile desfăşurării unei acţiuni, care să permită, totodată, reconstituirea operaţiunilor de la suma totală până la detalii individuale şi invers; 11. La articolul 2 , după litera l) se introduc două noi litere, literele m) şi n), cu următorul cuprins: m)Standard Ocupaţional «Auditor intern în sectorul public» - document aprobat în baza Legii nr. 132/1999 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Calificărilor şi al Formării Profesionale a Adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care precizează unităţile de competenţă şi nivelul calitativ asociat rezultatelor activităţilor specifice privind ocupaţia de auditor intern în sectorul public; n)structuri asociative ale autorităţilor publice locale, denumite în continuare structuri asociative - includ Asociaţia Comunelor din România, Asociaţia Oraşelor din România, Asociaţia Municipiilor din România, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România şi alte forme asociative de interes general pentru administraţia publică locală, constituite potrivit legii, precum şi structurile teritoriale cu personalitate juridică ale acestora, după caz. 12. La articolul 3 , alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins: Articolul 3(1) Obiectivul general al auditului public intern în entităţile publice îl reprezintă îmbunătăţirea managementului acestora şi poate fi atins, în principal, prin:a)activităţi de asigurare, care reprezintă examinări obiective ale elementelor probante, efectuate în scopul de a furniza entităţilor publice o evaluare independentă a proceselor de management al riscurilor, de control şi de guvernanţă; b)activităţi de consiliere menite să adauge valoare şi să îmbunătăţească procesele guvernanţei în entităţile publice, fără ca auditorul intern să îşi asume responsabilităţi manageriale. (2) Sfera auditului public intern cuprinde toate activităţile desfăşurate în cadrul entităţilor publice pentru îndeplinirea obiectivelor acestora, inclusiv evaluarea sistemului de control managerial. 13. La articolul 4 , după litera b) se introduce o nouă literă, litera b1), cu următorul cuprins: b1) comitetele de audit intern; 14. La articolul 5 alineatul (2), litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins: e)experţi din alte domenii de activitate, respectiv contabilitate publică, juridic, sisteme informatice - 3 persoane; 15. La articolul 5 alineatul (2), după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins: f)un reprezentant din conducerea structurilor asociative ale autorităţilor publice locale. 16. La articolul 7 , alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 7(1) În cadrul Ministerului Finanţelor Publice se constituie Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern (UCAAPI), structurată pe servicii de specialitate, în subordinea directă a ministrului finanţelor publice. 17. La articolul 8 , literele f), g) şi i) se modifică şi vor avea următorul cuprins : f)avizează normele metodologice specifice diferitelor sectoare de activitate în domeniul auditului public intern, inclusiv normele metodologice proprii ale compartimentelor de audit public intern organizate la nivelul structurilor asociative; g)dezvoltă sistemul de raportare a rezultatelor activităţii de audit public intern şi elaborează raportul anual, precum şi sinteze, pe baza rapoartelor primite inclusiv de la compartimentele de audit public intern organizate la nivelul structurilor asociative; ........ ................ ................ ................ ................ ........ .......... i)verifică respectarea de către compartimentele de audit public intern, inclusiv de către cele organizate la nivelul structurilor asociative, a normelor, instrucţiunilor, precum şi a Codului privind conduita etică a auditorului intern, evaluează activitatea acestora şi poate iniţia măsurile corective necesare, în cooperare cu conducătorul entităţii publice, respectiv al structurii asociative în cauză; 18. La articolul 8 , după litera i) se introduc trei noi litere, literele i1)-i3), cu următorul cuprins: i1) stabileşte cadrul general al acordului de cooperare pentru asigurarea activităţii de audit public intern în entităţile publice locale; i2) îndrumă entităţile publice locale şi structurile asociative în implementarea sistemului de cooperare pentru asigurarea activităţii de audit public intern; i3) stabileşte, în condiţiile legii, pentru domeniile cadrului general de competenţe profesionale cunoştinţele, abilităţile şi valorile pe care o persoană trebuie să le deţină pentru exercitarea activităţii de audit public intern; 19. La articolul 8 , literele j) şi l) se modifică şi vor avea următorul cuprins: j)coordonează sistemul de recrutare în domeniul auditului public intern, sistemul de atestare naţională a auditorilor interni din entităţile publice, precum şi sistemul de formare profesională continuă a acestora; ........ ................ ................ ................ ................ ........ ......... l)cooperează cu Curtea de Conturi pentru asigurarea complementarităţii activităţilor de audit public intern şi audit public extern şi a creşterii eficienţei acestora, precum şi cu alte autorităţi şi instituţii publice din România, cu respectarea independenţei, funcţiilor şi cerinţelor specifice fiecărei profesii; 20. După articolul 8 se introduc două noi articole, articolele 81 şi 82, cu următorul cuprins: Articolul 81 (1) Instituţiile publice centrale care derulează în cursul unui exerciţiu bugetar un buget mai mare de 2.000.000.000 lei trebuie să constituie un comitet de audit intern pentru a acţiona în vederea creşterii eficienţei activităţii de audit public intern.(2) Comitetul de audit intern cuprinde între 5 şi 7 membri, numiţi de conducătorul instituţiei publice centrale, şi are următoarea componenţă:a)auditori interni cu experienţă de minimum 5 ani, 2-3 persoane; b)specialişti cu vechime de minimum 5 ani care activează în domeniul specific de activitate al instituţiei publice sau în domeniile-suport: financiar-contabilitate, resurse umane, juridic, sisteme informatice, 2-3 persoane; c)conducătorul compartimentului de audit public intern. (3) Auditorii interni nominalizaţi la alin. (2) lit. a) îşi desfăşoară activitatea în alte instituţii publice care nu sunt subordonate, aflate în coordonarea sau sub autoritatea instituţiei publice în cauză.(4) Specialiştii nominalizaţi la alin. (2) lit. b) îşi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiei publice centrale şi nu ocupă funcţii de conducere.(5) Echilibrul decizional în cadrul comitetului de audit intern se asigură prin cooptarea în număr egal a persoanelor nominalizate la alin. (2) lit. a) şi b).(6) Comitetul de audit intern este condus de un preşedinte, ales cu majoritate simplă de voturi dintre membrii comitetului, pentru un mandat de 3 ani, care poate fi reînnoit o singură dată; conducătorul compartimentului de audit public intern nu poate îndeplini funcţia de preşedinte.(7) Regulamentul de organizare şi funcţionare a comitetului de audit intern este aprobat de plenul acestuia, cu o majoritate simplă din voturi.(8) Secretariatul tehnic al comitetului de audit intern este asigurat de compartimentul de audit public intern din cadrul instituţiei publice centrale.(9) Membrii comitetului de audit intern primesc o indemnizaţie de şedinţă stabilită în aceleaşi condiţii ca şi indemnizaţia de şedinţă a membrilor Comitetului pentru Audit Public Intern (CAPI); indemnizaţia se suportă din bugetul de stat, prin bugetul instituţiei publice centrale în cauză.(10) Comitetul de audit intern se întruneşte de două ori pe an, în şedinţe ordinare, sau ori de câte ori este nevoie, în şedinţe extraordinare, numai pentru realizarea atribuţiilor prevăzute la art. 82 lit. b), d) şi f).(11) La cererea conducătorului instituţiei publice centrale, preşedintele comitetului de audit intern va participa la şedinţele managementului la vârf, pentru a exprima opinia comitetului cu privire la problemele supuse dezbaterii.(12) Instituţiile publice cu un buget mai mic de 2.000.000.000 lei în cursul unui exerciţiu bugetar pot constitui comitete de audit intern în scopul creşterii eficienţei activităţii de audit intern. Articolul 82 În realizarea obiectivelor sale, comitetul de audit intern are următoarele atribuţii principale: a)dezbate şi avizează planul multianual şi planul anual pentru activitatea de audit public intern; b)analizează şi emite o opinie asupra recomandărilor formulate de auditorii interni, inclusiv asupra celor care nu au fost acceptate de conducătorul instituţiei publice centrale; c)avizează Carta auditului public intern; d)examinează sesizările referitoare la nerespectarea Codului privind conduita etică a auditorului intern şi propune conducătorului instituţiei publice centrale măsurile necesare; e)analizează şi avizează Raportul anual al activităţii de audit public intern; f)avizează acordurile de cooperare cu alte instituţii publice privind exercitarea activităţii de audit public intern. 21. La articolul 9 , litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: a)conducătorul instituţiei publice sau, în cazul altor entităţi publice, organul de conducere colectivă are obligaţia asigurării cadrului organizatoric şi funcţional necesar desfăşurării activităţii de audit public intern; 22. La articolul 9 , după litera a) se introduc două noi litere, literele a1) şi a2), cu următorul cuprins: a1) entităţile publice locale care cooperează pentru asigurarea activităţii de audit public intern utilizează capacitatea de audit a compartimentului care se constituie în cadrul entităţii organizatoare sau la nivelul structurii asociative, după caz; compartimentul de audit astfel constituit se organizează şi funcţionează potrivit prevederilor prezentei legi; a2) la entităţile publice locale care nu şi-au constituit compartiment propriu de audit intern sau nu au intrat în cooperare pentru asigurarea activităţii de audit intern, aceasta poate fi asigurată de către auditori interni, persoane fizice atestate, pe baza contractelor de prestări servicii, conform prevederilor prezentei legi; 23. La articolul 9 , după litera b) se introduce o nouă literă, litera b1), cu următorul cuprins: b1) la entităţile publice centrale ai căror conducători sunt ordonatori principali de credite şi gestionează un buget de până la 5.000.000 lei şi nu au constituit un compartiment de audit public intern, activitatea de audit este realizată de Ministerul Finanţelor Publice, prin UCAAPI, pe baza unui protocol de colaborare; 24. La articolul 10 , alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins: Articolul 10(1) Compartimentul de audit public intern se constituie distinct în subordinea directă a conducătorului entităţii.(2) Conducătorul compartimentului de audit public intern este numit/destituit de către conducătorul entităţii/structurii asociative, cu avizul UCAAPI; pentru entităţile publice subordonate, aflate în coordonarea sau sub autoritatea altor entităţi publice, numirea/destituirea se face cu avizul entităţii publice ierarhic superioare, în condiţiile legii. 25. La articolul 10 , după alineatul (3) se introduc trei noi alineate, alineatele (31)-(33), cu următorul cuprins: (31) Compartimentul de audit public intern este dimensionat, ca număr de auditori, pe baza volumului de activitate şi a mărimii riscurilor asociate, astfel încât să asigure auditarea activităţilor cuprinse în sfera auditului public intern. (32) Compartimentul de audit public intern din cadrul entităţii organizatoare, respectiv de la nivelul structurii asociative este dimensionat, ca număr de auditori, astfel încât să asigure realizarea activităţii de audit public intern la toate entităţile publice locale cuprinse în acordul de cooperare; cheltuielile ocazionate de activitatea de audit public intern desfăşurată în sistem de cooperare, reprezentând cheltuieli de personal, cheltuieli privind impozite, contribuţii şi alte taxe aferente drepturilor de personal acordate şi cele cu deplasările interne sunt repartizate, în mod corespunzător, pe entităţile semnatare ale acordului, în funcţie de numărul de zile/auditor prestate; celelalte cheltuieli materiale, dacă părţile nu convin altfel, rămân în sarcina entităţii organizatoare sau a structurii asociative, după caz; modalitatea concretă de decontare a cheltuielilor se stabileşte prin acordul de cooperare. (33) Contractele de prestări servicii cuprind activităţile de elaborare a planurilor anuale, respectiv a planurilor multianuale ale activităţii de audit intern, misiunile de audit şi natura acestora, în funcţie de volumul de activitate şi mărimea riscurilor asociate, astfel încât să asigure auditarea activităţilor cuprinse în sfera auditului public intern, precum şi numărul de auditori interni, ţinând cont şi de necesitatea asigurării funcţiei de supervizare a desfăşurării procesului de audit intern. 26. La articolul 11 , litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: b)elaborează proiectul planului multianual de audit public intern, de regulă pe o perioadă de 3 ani, şi, pe baza acestuia, proiectul planului anual de audit public intern; 27. La articolul 13 , alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 13(1) Auditul public intern se exercită asupra tuturor activităţilor desfăşurate într-o entitate publică, inclusiv asupra activităţilor entităţilor subordonate, aflate în coordonarea sau sub autoritatea altor entităţi publice. 28. La articolul 13 alineatul (2), literele a) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins: a)activităţile financiare sau cu implicaţii financiare desfăşurate de entitatea publică din momentul constituirii angajamentelor până la utilizarea fondurilor de către beneficiarii finali, inclusiv a fondurilor provenite din finanţare externă; ........ ................ ................ ................ ................ ........ .......... c)administrarea patrimoniului, precum şi vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale; 29. La articolul 14 , alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 14(1) Proiectul planului multianual, respectiv proiectul planului anual de audit public intern se elaborează de către compartimentul de audit public intern, pe baza evaluării riscului asociat diferitelor structuri, activităţi, programe/proiecte sau operaţiuni, precum şi prin preluarea sugestiilor conducătorului entităţii publice, prin consultare cu entităţile publice ierarhic superioare, ţinând seama de recomandările Curţii de Conturi a României şi ale organismelor Comisiei Europene; activităţile care prezintă în mod constant riscuri ridicate trebuie să fie auditate, de regulă, anual. 30. La articolul 14 , după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (11) şi (12), cu următorul cuprins: (11) Proiectele planurilor multianuale şi proiectele planurilor anuale de audit public intern ale entităţilor publice locale care îşi asigură activitatea de audit prin cooperare se elaborează în conformitate cu prevederile stabilite la alin. (1) şi se centralizează în planul multianual şi în planul anual de audit ale entităţii publice organizatoare, respectiv ale structurii asociative, după caz. (12) Proiectele planurilor multianuale şi ale planurilor anuale de audit public intern ale entităţilor publice locale unde se desfăşoară activitatea pe bază de contracte de prestări servicii se elaborează în conformitate cu prevederile stabilite la alin. (1) şi se aprobă de către conducătorul entităţii publice locale. 31. La articolul 14 , alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:(3) Auditorii din cadrul compartimentelor de audit public intern desfăşoară, cu aprobarea conducătorului entităţii publice, misiuni de audit ad-hoc, considerate misiuni de audit public intern cu caracter excepţional, necuprinse în planul anual, în condiţiile prevăzute la art. 15. 32. La articolul 16 , alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 16(1) Compartimentul de audit public intern notifică structura care va fi auditată cu 15 zile calendaristice înainte de declanşarea misiunii de audit; notificarea cuprinde scopul, principalele obiective şi durata misiunii de audit; notificarea va fi însoţită de Carta auditului public intern. 33. La articolul 16 , alineatul (2) se abrogă. 34. La articolul 17 , alineatele (2)-(4) se modifică şi vor avea următorul cuprins :(2) Proiectul raportului de audit public intern se transmite la structura auditată; aceasta poate comunica, în maximum 15 zile calendaristice de la primirea raportului, punctele sale de vedere, care vor fi analizate de auditorii interni.(3) În termen de 10 zile calendaristice de la primirea punctelor de vedere, compartimentul de audit public intern organizează reuniunea de conciliere cu structura auditată, în cadrul căreia se analizează constatările şi concluziile, în vederea acceptării recomandărilor formulate.(4) Conducătorul compartimentului de audit public intern transmite, după caz, raportul de audit public intern finalizat, pentru analiză şi avizare, împreună cu rezultatele concilierii:a)conducătorului entităţii publice care a aprobat misiunea; b)numai conducătorului entităţii publice locale care îşi asigură activitatea de audit prin cooperare, pentru misiunile de audit public intern proprii, şi nu informează alte persoane fizice sau juridice, cu excepţia celor prevăzute de lege, despre date, fapte sau situaţii constatate cu ocazia desfăşurării misiunilor; c)conducătorului instituţiei publice mici. 35. La articolul 17 , după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (41), cu următorul cuprins: (41) După avizare, recomandările cuprinse în raportul de audit public intern sunt comunicate structurii auditate. 36. La articolul 18 , alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 18(1) Auditorii interni care sunt funcţionari publici sunt recrutaţi, se supun regimului juridic privind incompatibilităţile, au drepturi şi obligaţii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile prezentei legi. 37. La articolul 18 , după alineatul (2) se introduc cinci noi alineate , alineatele (21)-(25), cu următorul cuprins : (21) Cadrul general de competenţe profesionale ale auditorilor interni din sectorul public acoperă, potrivit standardului ocupaţional aprobat pentru această ocupaţie, cel puţin următoarele domenii: a)audit intern; b)managementul riscului, controlul intern şi guvernanţă; c)management; d)contabilitate; e)finanţe publice; f)tehnologia informaţiei; g)drept. (22) Recunoaşterea competenţelor profesionale dobândite de auditorul intern se realizează pe baza: a)corespondenţei disciplinelor înscrise în foile matricole, aferente studiilor universitare, postuniversitare şi în certificatele de absolvire cu recunoaştere naţională, acordate în condiţiile legii, cu domeniile din cadrul general de competenţe profesionale; b)pentru domeniile care nu se regăsesc în cadrul foilor matricole sau în echivalent, auditorul intern trebuie să îşi completeze pregătirea profesională prin programe organizate de instituţii autorizate, finalizate prin diplome sau certificate de absolvire cu recunoaştere naţională. (23) Certificatul de atestare se eliberează dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii: a)în urma procesului de recunoaştere a rezultat îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (22); b)experienţă profesională de minimum un an; c)probitate profesională confirmată prin două recomandări din partea unor auditori interni sau specialişti în domeniu, cu experienţă de minimum 5 ani în activitatea publică. (24) Pentru auditorii interni care deţin un certificat în audit intern emis de instituţii de profil cu recunoaştere internaţională, respectiv: Institutul Auditorilor Interni din Statele Unite ale Americii, Institutul Francez al Auditului şi Controlului Intern, Institutul Auditorilor Interni din Marea Britanie şi Irlanda, nu mai este necesară îndeplinirea condiţiilor menţionate la alin. (23) lit. a). (25) Certificatul de atestare îşi pierde valabilitatea atunci când: a)auditorul intern/persoana fizică atestată nu a desfăşurat activităţi specifice de audit public intern timp de 5 ani; b)auditorul intern/persoana fizică atestată nu a participat la cursuri de pregătire profesională în cadrul programului de formare profesională continuă. 38. La articolul 18 , după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:(5) Persoanelor fizice, altele decât auditorii interni, care solicită obţinerea certificatului de atestare li se aplică aceleaşi condiţii de acordare, menţinere sau de pierdere a valabilităţii stabilite pentru auditorii interni din entităţile publice. 39. La articolul 19 , alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:(7) Auditorii interni au obligaţia să îşi îmbunătăţească cunoştinţele, abilităţile şi valorile în cadrul formării profesionale continue, inclusiv după obţinerea certificatului de atestare, care se realizează prin:a)participarea la cursuri şi seminare pe teme aferente domeniilor cadrului general de competenţe profesionale sau celor specifice entităţii publice; b)studii individuale pe teme aprobate de conducătorul compartimentului de audit public intern; c)publicarea de materiale de specialitate. 40. La articolul 19 , după alineatul (7) se introduc două noi alineate, alineatele (8) şi (9), cu următorul cuprins:(8) Formarea profesională continuă se realizează în cadrul unei perioade de minimum 15 zile lucrătoare pe an, activitate care intră în responsabilitatea conducătorului compartimentului de audit public intern, precum şi a conducerii entităţii publice.(9) Auditorii interni au obligaţia de a transmite rapoarte privind modul de realizare a programelor de formare profesională continuă, avizate de conducătorul entităţii publice, către organismul care a emis certificatul de atestare, o dată la 5 ani, pe baza cărora se va evalua menţinerea/pierderea valabilităţii certificatului de atestare. 41. La articolul 21 , litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: a)încălcarea obligaţiei de a asigura cadrul organizatoric şi funcţional necesar desfăşurării activităţii de audit public intern, potrivit prevederilor art. 9 lit. a); 42. La articolul 22 , litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: a)de reprezentanţi împuterniciţi ai Ministerului Finanţelor Publice, pentru contravenţiile prevăzute la art. 21; Articolul IIComitetele de audit intern constituite potrivit prevederilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, cu modificările şi completările ulterioare, funcţionează începând cu data de 1 ianuarie 2012. Articolul IIIPentru atestarea auditorilor interni din entităţile publice, aflaţi în funcţie la data intrării în vigoare a prezentei legi, se aplică următoarele dispoziţii tranzitorii: 1. Auditorii interni în funcţie urmează să obţină certificatul de atestare în termen de 6 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi; cheltuielile aferente obţinerii atestării sunt suportate de angajator, în limita bugetului prevăzut pentru pregătirea profesională. 2. Prin excepţie de la prevederile art. 18 alin. (22) din Legea nr. 672/2002, cu modificările şi completările ulterioare, auditorilor interni din entităţile publice, cu o vechime de cel puţin 5 ani în funcţie la data expirării termenului prevăzut la pct. 1, li se recunoaşte deţinerea competenţelor profesionale în domeniul audit intern şi în domeniul managementului riscurilor, control intern şi guvernanţă. 3. După expirarea termenului prevăzut la pct. 1, auditorii interni care nu deţin certificatul de atestare din vina lor nu mai pot efectua şi superviza misiuni de audit public intern, urmând să desfăşoare alte activităţi cu caracter administrativ din domeniul auditului public intern sau să fie transferaţi în alte compartimente din cadrul entităţii. Articolul IVDupă expirarea termenului prevăzut la art. III pct. 1, deţinerea certificatului de atestare sau îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 18 alin. (22) din Legea nr. 672/2002, cu modificările şi completările ulterioare, după caz, constituie cerinţe specifice prevăzute în fişele posturilor vacante scoase la concurs pentru ocuparea funcţiei de auditor intern în entităţile publice. Articolul V(1) Normele generale privind exercitarea auditului public intern, care vor include şi activitatea de consiliere desfăşurată de auditorii interni, prevăzută de Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.702/2005 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi exercitarea activităţii de consiliere desfăşurate de către auditorii interni din cadrul entităţilor publice, se actualizează de Ministerul Finanţelor Publice în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi şi se aprobă de Guvern.(2) Normele privind sistemul de cooperare pentru asigurarea funcţiei de audit public intern se elaborează de Ministerul Finanţelor Publice în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi şi se aprobă de Guvern.(3) Coordonarea şi desfăşurarea proceselor de atestare naţională şi de pregătire profesională continuă a auditorilor interni din sectorul public urmează a se realiza în baza normelor care se elaborează de Ministerul Finanţelor Publice în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi şi se aprobă de Guvern.(4) Normele privind înfiinţarea comitetelor de audit intern se realizează de Ministerul Finanţelor Publice în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi şi se aprobă de Guvern. Articolul VILegea nr. 672/2002 privind auditul public intern, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 953 din 24 decembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR ROBERTA ALMA ANASTASE PREŞEDINTELE SENATULUI MIRCEA-DAN GEOANĂ

COMENTARII la Legea 191/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 191 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 542 2014
    PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE D-L ZEGREAN AFACUT CUMVA UN STUDIU CE INSEAMNA 25 DE ANI DE GRUPA SPECIALA SI CE INSEAMNA 20 ANI DE GR.I?ROG SA FACA ACEASTA ANALIZA SI APOI SA DEA LECTII.IN NICI UN STAT CIVILIZAT NU SE PLATESTE NEMUNCA.CUM E POSIBIL CA DUPA 20 DE ANI DE GRUPA I SA AI O PENSIE MAI MARE DECIT UNUL CU 25 DE ANI DE GRUPA SPECIALA.UNDE ESTE PRINCIPIUL CONTRITIBUTATII?CEL CU 25 DE ANI DE GRUPA SPECIALA A CONTRIBUIT LA SISTEMUL DE PENSIICU 5 ANI IN PLUS,DAR ARE PENSIA MAI MICA CU 100RON DECIT CEL CU 20 DE ANI DE GRUPA I.D-LE ZEGREAN ROG FACETI O SIMULARE SI NU NE ABURITI IN ARTICOLE !SINTEM GENERATII CIT DE CIT APROPIATE SI AM INVATAT LA SCOALA NISTE VERSURI,CARE ADAPTATE ZILELOR NOASTRE AR SUNA ASA:"LEGEA ESTE O FRAZA DE DINSII INVENTATA CA PRIN A EI PUTERE SA NE APLECE IN JUG" (DACA ERA PENTU VOI SE PUTEA) SARBATORI FERICITE ! ...................................................................................................................................................................................................
ANONIM a comentat Legea 86 1945
    Crăciun de împrumut este aici, din nou se aplică acum. Ai nevoie de un împrumut de urgență? Daca da scrieti-ne în acest special de e-mail markbrandonloancompanyplc@gmail.com) cu detaliile împrumutat. Împrumut Formular necesar: Numele Complet: Varsta: Sex: Țara: de stat: Ocupația; Număr de telefon: Suma de împrumut Necesare: Împrumut Durata: Venit lunar: Ai aplicat pentru un împrumut înainte?: dl markbrandonloancompanyplc@gmail.com
ANONIM a comentat Legea 189 2000
    Ma numesc Aurel si sun beneficiarul acestei Legi. Ma refer in mod deosebit la art.5 lit.g la >precum si scutire la plata taxei de abonament<. Romtelecomul nu mai este de mult o societate de stat care avea obligatia si prioritatea de a instala un post telefonic si a lua in baza legii 8,5 Euro pentru servicii de telefonie fixa.Nici un operator privat de pe piata (exceptad Romtelecom si acum Telekom)nu accepta gratuitatea si incasarea de la stat a sumei respective si apoi plata diferentei de la abonat -contractant-. Detin un abonament de 2 Euro la Digi fix si mobil (RDS&RSC). Nu pot fi obligati sunt particulari, am fost si am facut un memoriu. Ca sa pot sa beneficiez de acei 8,5 Euro si sa ma adresez orcarui operator vreau, trebuie sa ma adresez la Haga? sau cum trebuie sa procedez. aurelmahu@yahoo.com
ANONIM a comentat Decretul 52 2014
     Buna ziua Iubiți Oameni, Sunt doamna Mary Smith-am scris această scrisoare pentru că sunt foarte recunoscător pentru ceea ce a făcut doamna Clara Morgan pentru mine și familia mea, când am crezut că nu era nici o speranță a venit și face familia mea simt în viață din nou prin care ne conduce împrumut de interes scăzut rată de 3% nu m-am gândit că există încă creditori împrumut autentice în plasă, dar spre surprinderea mea am primit împrumut mea, fără a pierde mult timp, astfel încât, dacă sunteți în căutarea acolo pentru un împrumut de orice sumă i-ar dori a trimite un email VIA (clara_morgan@outlook.com) vă doresc tuturor succes Salutari Dna Mary Smith
ANONIM a comentat Ordin 50 1990
    La sef laborator si sef statie de betoane nu se mai acorda grupa a IIa ?
ANONIM a comentat Decretul 463 2014
    (mauricefinance@hotmail.com) salutări Ia împrumut de Crăciun de astazi cu teren de Crăciun de împrumut Bonanza (Imprumuta un împrumut de astăzi și să plătească doar 80% împrumut și de a lua restul de 20% ca o mina de aur). Va oferim împrumut în intervalul de 1-1000 de euro, dolari, lire sterline, ruble, etc., oferă un împrumut cu o rată a dobânzii de 2% până la un maximum de 25 de ani în contact cu noi astăzi prin e-mail pentru a solicita un împrumut și obține o bonanza.For mai multe informații despre serviciile noastre, vă rugăm să lăsați-ne suma de împrumut care aveți nevoie și doresc durata creditului. Sperăm să aud de la tine. Puteți trimite un mesaj la adresa de e-mailul de mai jos. Aștept răspunsul dumneavoastră E-mail: mauricefinance@hotmail.com
ANONIM a comentat Decretul 826 2014
    Hello, Here comes an Affordable and Legit Loan that will change your life for ever, I am Mrs Lily Brown a certified loan lender, I offer loan to individual and public sector that are in need of financial Assistance in a low interest rate of 2%. Bad credit acceptable,The Terms and Conditions are very simple and considerate.You will never regret anything in this loan transaction because i will make you smile. Email: (mrslilybrownco9@gmail.com) have you been looking for a quick and legit loan online why don't you try Mrs Lily Brown loan company and be free from debts note getting a loan from this company is 100% assured and guarantee Please fill the below application form and get back if interested and you will be glad of knowing a loan lender like Mrs Lily Brown BORROWER'S DATA 1)Full Names: 2)Country: 3)address: 4)State: 5)Sex: 6)Marital Status: 7)Occupation: 8)Phone Number: 10)Monthly income: 11)Next of Kin: 12)Loan Amount Needed: 13)Loan Duration: 14)Purpose of Loan: As soon as you fill the form above, I will send you my loan Terms And Conditions Asap in order for us to proceed. I will be looking forward to hear from you so as to proceed. With Regards,
ANONIM a comentat Decretul 823 2014
     Hello everyone, My name is Mrs Jennifer Anderson and i am talking as the happiest person in the whole wild world today and i told my self that any lender that rescue my family from our poor situation, i will tell the name to the whole wild world and i am so happy to say that my family is back for good because i was in need a loan of $ 100,000 USD to start my life all over as i am a single mum with 4 kids and the whole world seemed like it was hanging on me until i met the GOD sent loan lender that changed my life and that of my family, a GOD fearing lender, Mr Richy Walters, he was the saviour GOD sent to rescue my family and at first i thought it was not going to be possible until i received my loan of $ 100,000 USD and i will advise any one who is in genuine need of a loan to contact Mr.Richy Walters via email at. skypebankloanfirm@gmail.com because he is the most understanding and kind hearted lender.
ANONIM a comentat OUG 100 2011
    Sunt doamna Rosita suntem un legitim şi un împrumut reputaţie creditor. Suntem companie dinamica cu asistenţă financiară ne împrumut fonduri afară la persoanele care au nevoie de asistenţă financiară, care au un credit de rău sau de care au nevoie de bani pentru a plăti facturile, să investească pe afaceri.Vrem să folosească acest mediu să vă informez că am face de încredere şi asistenţă beneficiar ca fi bucuros să vă ofere un împrumut.Sa ne contactati prin adresa de mail: dawsonrositaloans@live.com Servicii topite includ; Refinance Home Îmbunătăţirea, împrumut de investiţii, credite Auto, consolidarea datoriilor, linie de Credit, a doua ipoteca, credite pentru afaceri, credite personale, maşină de împrumut, împrumut Auto. Scrie înapoi în cazul în care interesat. NUMELE COMPLET... ADRESA DE ACASĂ... sex... VARSTA... STAREA CIVILA... TARA... NUMĂRUL DE MOBIL... NUMĂRUL DE BIROU... DE STAT... VENIT LUNAR... OCUPATIA... data naşterii... SUMA NECESARĂ CA ÎMPRUMUT... DURATA ÎMPRUMUTULUI... SCOPUL ÎMPRUMUTULUI... A reveni la noi cu aceste informaţii astfel încât să putem trece mai departe ok. Sunt de aşteptare pentru a auzi de la tine bine. Doamnei Rosita.
ANONIM a comentat Hotărârea 344 2014
    Sunt doamna Rosita suntem un legitim şi un împrumut reputaţie creditor. Suntem companie dinamica cu asistenţă financiară ne împrumut fonduri afară la persoanele care au nevoie de asistenţă financiară, care au un credit de rău sau de care au nevoie de bani pentru a plăti facturile, să investească pe afaceri.Vrem să folosească acest mediu să vă informez că am face de încredere şi asistenţă beneficiar ca fi bucuros să vă ofere un împrumut.Sa ne contactati prin adresa de mail: dawsonrositaloans@live.com Servicii topite includ; Refinance Home Îmbunătăţirea, împrumut de investiţii, credite Auto, consolidarea datoriilor, linie de Credit, a doua ipoteca, credite pentru afaceri, credite personale, maşină de împrumut, împrumut Auto. Scrie înapoi în cazul în care interesat. NUMELE COMPLET... ADRESA DE ACASĂ... sex... VARSTA... STAREA CIVILA... TARA... NUMĂRUL DE MOBIL... NUMĂRUL DE BIROU... DE STAT... VENIT LUNAR... OCUPATIA... data naşterii... SUMA NECESARĂ CA ÎMPRUMUT... DURATA ÎMPRUMUTULUI... SCOPUL ÎMPRUMUTULUI... A reveni la noi cu aceste informaţii astfel încât să putem trece mai departe ok. Sunt de aşteptare pentru a auzi de la tine bine. Doamnei Rosita.
Business Directory Directories Codul fiscal actualizat 2012 Coduri postale Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu