LEGE Nr. 501
din 28 decembrie 2006
pentru completarea Legii nr.
96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 1051 din 29 decembrie 2006
Parlamentul României adoptă
prezenta lege.
Articol unic. - Legea
nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 3 mai 2006, se completează după cum urmează:
1. La articolul 43, după
alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
„(11) Fondurile
prevăzute la alin. (1) se constituie pentru ajutoare, recompense, stimulente,
contribuţii la acţiuni umanitare şi burse."
2. După articolul 60 se
introduc cinci noi articole, articolele 601- 605, cu următorul
cuprins:
„ARTICOLUL 601 Incepând cu 1 ianuarie 2007
până la alegerile pentru Parlamentul European şi
validarea mandatelor de membri ai Parlamentului European, deputaţii şi
senatorii români numiţi prin hotărâre a Parlamentului României ca membri ai
Parlamentului European se consideră în exercitarea unui mandat de membru al Parlamentului European.
ARTICOLUL 602 Dispoziţiile
art. 16 alin. (2) nu se aplică deputaţilor şi senatorilor menţionaţi la art. 601.
ARTICOLUL 603 Pe
perioada 1 ianuarie 2007 până la alegerile pentru Parlamentul European şi
validarea mandatelor de membri ai Parlamentului European, deputaţii şi
senatorii membri ai Parlamentului European se consideră absenţi motivat în
condiţiile art. 29 alin. (2) lit. b).
ARTICOLUL 604 Deputaţii
şi senatorii membri ai Parlamentului European, pe perioada cuprinsă între 1
ianuarie 2007 şi până la alegerile pentru Parlamentul European şi validarea
mandatelor de membri ai Parlamentului European, beneficiază de drepturile
cuvenite exercitării mandatului de parlamentar naţional, cu excepţia
drepturilor prevăzute la art. 40 alin. (1), (2) şi alin. (3) lit. a).
ARTICOLUL 605 La
data validării mandatelor de membri ai Parlamentului European, prevederile art.
601-604 îşi încetează de drept efectele."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 65 alin. (2) şi ale art. 76 alin.
(1) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU