Legea Nr.333 din 10.04.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 şi 12, art. 26 alin. (1) şi art. 31 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Invest Intermontaj“ - S.R.L. din Târgu Mureş în Dosarul nr. 4.621/1.371/2010 al Tribunalului Comercial Mureş şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 908D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 12 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 4.621/1.371/2010, Tribunalul Comercial Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 şi 12, art. 26 alin. (1) şi art. 31 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Invest Intermontaj“ - S.R.L. din Târgu Mureş într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate contravin art. 45 din Constituţie, întrucât cuantumul minim al creanţei, respectiv 45.000 lei, poate fi folosit de orice creditor rău intenţionat pentru a elimina de pe piaţă o firmă neagreată, cu utilizarea pârghiilor legale.De asemenea, se arată că, întrucât Legea nr. 85/2006 nu face nicio distincţie între debitori - după mărimea rulajului de mărfuri, de instrumente de plată ori după valoarea cifrei de afaceri - şi stabileşte un cuantum unic de 45.000 lei al creanţei, se creează premisele liberului-arbitru în economie, dând libertate unor operatori economici să elimine de pe piaţă firmele concurente, incomode ori stânjenitoare. În acest fel, în momentul în care atât rulajul de mărfuri, cât şi cel de bani încetinesc, aceste prevederi creează premisele unei prăbuşiri în lanţ a majorităţii operatorilor economici, cu consecinţa ruinării întregii economii, întrucât, teoretic, orice creditor poate antrena insolvenţa unui debitor pentru o creanţă mai mare de 45.000 lei fără să fie necesară existenţa unui titlu executoriu. În continuare, arată că, în speţă, cererea apare ca fiind introdusă cu reacredinţă, iar efectul acesteia a fost distrugerea reputaţiei sale în domeniul construcţiilor, care a atras refuzul debitorilor săi de a plăti facturile.Tribunalul Comercial Mureş opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că legea insolvenţei reglementează o procedură specială, având ca scop acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă, o procedură colectivă, pusă la îndemâna creditorilor pentru a urmări debitorul rău-platnic în vederea îndeplinirii unor obligaţii pecuniare, contractuale sau legale, fiind o aplicaţie specială a procedurii de executare silită, determinată tocmai de persoana debitorului. Nerespectarea unor obligaţii de plată a unor creanţe certe, lichide şi exigibile creează dificultăţi financiare unor comercianţi, fiind înfrânt dinamismul raporturilor economice; or, tocmai pentru asigurarea drepturilor recunoscute constituţional, legiuitorul a reglementat această procedură. De altfel, legea recunoaşte dreptul de apreciere al judecătorului-sindic, care poate stabili, pe baza actelor de la dosar şi a susţinerilor părţilor, dacă debitorul este sau nu în stare de insolvenţă, în situaţia în care este sesizat cu o contestaţie.Referitor la crearea unor prejudicii de imagine, respectiv prin simpla înregistrare a cererii de deschidere a procedurii, se arată că tocmai pentru aceste situaţii este prevăzută posibilitatea de stabilire a unei cauţiuni în sarcina creditoarei, iar în cazul în care o astfel de cauţiune nu a fost stabilită, debitoarea are oricum posibilitatea să dovedească prejudiciul suferit şi să solicite despăgubiri, care pot fi acoperite benevol sau în urma unui control jurisdicţional.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 pct. 1 şi 12, art. 26 alin. (1) şi art. 31 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:– Art. 3 pct. 1 şi 12: „În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:1. insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile: a)insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor; prezumţia este relativă;b)insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei; [...]12. valoare-prag reprezintă cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului. Acesta este de 45.000 lei, iar pentru salariaţi, de 6 salarii medii brute pe economie/pe salariat;“; – Art. 26 alin. (1): „(1) Procedura va începe pe baza unei cereri introduse la tribunal de către debitor sau de către creditori, precum şi de orice alte persoane sau instituţii prevăzute expres de lege.“; – Art. 31: „(1) Orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă poate introduce o cerere introductivă, în care va preciza: a)cuantumul şi temeiul creanţei;b)existenţa unei garanţii reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii;c)existenţa unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului;d)declaraţia privind eventuala intenţie de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puţin la nivel de principiu, modalitatea în care înţelege să participe la reorganizare.(2) Creditorul va anexa documentele justificative ale creanţei şi ale actelor de constituire de garanţii.(3) Dacă între momentul înregistrării cererii de către un creditor şi cel al judecării acestei cereri sunt formulate cereri de către alţi creditori împotriva aceluiaşi debitor, tribunalul va verifica, din oficiu, la data înregistrării, existenţa dosarului pe rol, va dispune conexarea acestora şi va stabili îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) referitoare la cuantumul minim al creanţelor, în raport cu valoarea însumată a creanţelor tuturor creditorilor care au formulat cereri şi cu respectarea valorii-prag prevăzute de prezenta lege.(4) Dacă există o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de către debitor şi una sau mai multe cereri formulate de creditori, nesoluţionate încă, toate cererile de deschidere a procedurii se conexează la cererea formulată de debitor.(5) Dacă s-a deschis o procedură într-un dosar, celelalte eventuale dosare aflate pe rol, cu acelaşi obiect, vor fi conexate la acelaşi dosar.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 45 privind libertatea economică. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare. 1. Cu privire la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, prin Decizia nr. 583 din 5 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 18 august 2011, Curtea a statuat că acesta instituie o prezumţie de insolvenţă pentru comerciantul debitor care nu stinge o datorie exigibilă după 90 de zile de la scadenţă. Instituirea acestei prezumţii este justificată de necesitatea asigurării celerităţii în desfăşurarea procedurii insolvenţei, principiu recunoscut pentru desfăşurarea raporturilor de drept comercial, precum şi de nevoia de a se evita obligaţia creditorului de a dovedi starea de insolvenţă, fapt ce ar fi imposibil în condiţiile în care acesta nu are acces la documentele debitorului şi la datele privind disponibilităţile băneşti ale acestuia. Cu toate acestea, prezumţia astfel instituită nu are caracter absolut, debitorul având posibilitatea, potrivit art. 33 alin. (2) din aceeaşi lege, să conteste existenţa stării de insolvenţă, dovedind că, în realitate, nu sunt întrunite condiţiile pentru constatarea existenţei acesteia. În ceea ce priveşte critica art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, prin aceeaşi decizie, având în vedere jurisprudenţa sa anterioară în materie, Curtea a stabilit că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele privind procedura de judecată, putând institui prevederi speciale în vederea reglementării unor situaţii deosebite. O situaţie deosebită o reprezintă şi starea de insolvenţă cauzată de culpa debitorului constând în neplata unei creanţe certe, lichide şi exigibile, având un anumit cuantum, întrun termen de 90 de zile şi care, sub imperiul celerităţii specifice soluţionării raporturilor comerciale, a impus adoptarea unei proceduri speciale ce are drept scop protejarea patrimoniului debitorului şi reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind, în acelaşi timp, valorificarea cu eficienţă sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanţelor creditorilor. 2. Referitor la dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, prin Decizia nr. 1.232 din 18 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 30 decembrie 2008, Curtea a constatat că acestea sunt constituţionale, reţinând că art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 dă debitorului, faţă de care s-a solicitat deschiderea procedurii, posibilitatea de a contesta existenţa stării de insolvenţă, iar creditorul este îndreptăţit să acţioneze pe orice cale legală pentru valorificarea creanţelor sale. Dacă debitorul nu este în insolvenţă, îşi poate lichida oricând datoriile, prevenind deschiderea ori determinând închiderea acestei proceduri. 3. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, prin Decizia nr. 598 din 5 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011, sau prin Decizia nr. 1.144 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 19 noiembrie 2008, Curtea a constatat, referindu-se la condiţiile în care orice creditor poate introduce cerere pentru deschiderea procedurii de insolvenţă, că acestea sunt stabilite cu rigurozitate de lege şi că introducerea cererii nu duce în mod automat la deschiderea procedurii de insolvenţă, întrucât cererile introductive care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege nu vor putea produce efecte juridice şi vor fi respinse de judecătorul-sindic. De asemenea, Curtea a reţinut că toate textele de lege criticate constituie norme de procedură, a căror stabilire, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. În virtutea acestor prerogative constituţionale, legiuitorul, în considerarea unor situaţii deosebite, poate să stabilească şi reguli de procedură speciale, derogatorii de la regulile dreptului comun. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 4. În ce priveşte critica autorului referitoare la consecinţele stabilirii unui prag minim al creanţei, care „ar crea premisele liberului-arbitru în economie şi ar da libertate unor agenţi economici să elimine de pe piaţă firmele concurente, incomode ori stânjenitoare“, Curtea constată că aceasta nu este întemeiată. Stabilirea de către legiuitor a unui cuantum minim (valoare-prag) al creanţei, ca o condiţie impusă creditorului care intenţionează să introducă la tribunal o cerere pentru declanşarea procedurii falimentului, are drept consecinţă tocmai înlăturarea liberului-arbitru şi prevenirea abuzurilor care ar putea să apară în aprecierea stării de insolvenţă a debitorului, pragul minim fiind un criteriu obiectiv, şi nu o apreciere subiectivă la îndemâna creditorilor sau chiar a tribunalului. De altfel, se poate lesne observa că, în urma modificărilor legislative, acest prag minim a crescut de la 10.000 lei la 45.000 lei, creşterea fiind astfel în avantajul debitorului. O atare opţiune legislativă nu este contrată art. 45 din Constituţie, libertatea economică desfăşurându-se în cadrul şi în condiţiile stabilite prin lege. Or, atât timp cât dispoziţiile legale criticate intervin într-un domeniu (insolvenţa) în care statul are îndreptăţirea constituţională de a reglementa, ghidându-se după realităţile economice ale ţării, sunt raţionale, sunt aplicabile tuturor creditorilor sau debitorilor, după caz, în mod egal şi îndeplinind cerinţele calitative stabilite de Constituţie, nu există niciun temei pentru a se ajunge la concluzia încălcării art. 45 din Constituţie. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 şi 12, art. 26 alin. (1) şi art. 31 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Invest Intermontaj“ - S.R.L. din Târgu Mureş în Dosarul nr. 4.621/1.371/2010 al Tribunalului Comercial Mureş. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 aprilie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu