Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

LEGE Nr

LEGE   Nr. 286 din 6 iulie 2006

pentru modificarea si completarea Legii administratiei publice locale nr. 215/2001

ACT EMIS DE: PARLAMENTUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 621 din 18 iulie 2006



Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I. - Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 23 aprilie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:

„Art. 1. - (1) Prezenta lege reglementează regimul general al autonomiei locale, precum şi organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale.

(2) In sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a)  activităţi de administraţie social-comunitară - acţiunile prin care se concretizează relaţia autorităţilor administraţiei publice locale cu asociaţiile de proprietari de pe raza unităţii administrativ-teritoriale;

b)   aglomerări urbane - asociaţiile de dezvoltare intercomunitară constituite pe bază de parteneriat între municipii, altele decât cele prevăzute la lit. j), şi oraşe, împreună cu localităţile urbane şi rurale aflate în zona de influenţă;

c)  asociaţii de dezvoltare intercomunitară - structurile de cooperare cu personalitate juridică, de drept privat, înfiinţate, în condiţiile legii, de unităţile administrativ-teritoriale pentru realizarea în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori furnizarea în comun a unor servicii publice;

d)   autorităţi deliberative - consiliul local, consiliul judeţean, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consiliile locale ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor;

e)   autorităţi executive - primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, primarul general al municipiului Bucureşti şi preşedintele consiliului judeţean;

f)   consilii locale - consilii comunale, orăşeneşti, municipale şi consiliile subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor;

g)   organisme prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local sau judeţean - denumirea generică ce include:

1.   instituţii publice şi servicii publice înfiinţate şi organizate prin hotărâri ale autorităţilor deliberative, denumite în continuare instituţii şi servicii publice de interes local sau judeţean;

2.   societăţi comerciale şi regii autonome înfiinţate sau reorganizate prin hotărâri ale autorităţilor deliberative, denumite în continuare societăţi comerciale şi regii autonome de interes local sau judeţean ;

3.  asociaţii de dezvoltare intercomunitară;

4.  furnizori de servicii sociale, de drept public ori privat, care acordă servicii sociale în condiţiile prevăzute de lege;

5.   asociaţii, fundaţii şi federaţii recunoscute ca fiind de utilitate publică, în condiţiile legii;

6.   operatori de servicii comunitare de utilităţi publice locale sau judeţene;

h) subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiilor - sectoarele municipiului Bucureşti sau alte subdiviziuni ale municipiilor, ale căror delimitare şi organizare se fac prin lege;

i) unităţi administrativ-teritoriale - comune, oraşe şi judeţe; în condiţiile legii, unele oraşe pot fi declarate municipii;

j) zona metropolitană - asociaţia de dezvoltare intercomunitară constituită pe bază de parteneriat între capitala României sau municipiile de rangul I şi unităţile administrativ-teritoriale aflate în zona imediată."

2. Alineatul (1) al articolului 2 va avea următorul cuprins:

„Art. 2. - (1) Administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se organizează şi funcţionează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii şi al consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit."

3.   Alineatul (2) al articolului 4 va avea următorul cuprins:

„(2) Autonomia locală priveşte organizarea, funcţionarea, competenţele şi atribuţiile, precum şi gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparţin comunei, oraşului, municipiului sau judeţului, după caz."

4.   Alineatul (1) al articolului 5 va avea următorul cuprins:

„Art. 5. - (1) Autorităţile administraţiei publice locale exercită, în condiţiile legii, competenţe exclusive, competenţe partajate şi competenţe delegate."

5.   Alineatul (1) al articolului 6 va avea următorul cuprins:

„Art. 6. - (1) Raporturile dintre autorităţile administraţiei publice locale din comune, oraşe şi municipii şi autorităţile administraţiei publice de la nivel judeţean se bazează pe principiile autonomiei, legalităţii, responsabilităţii, cooperării şi solidarităţii în rezolvarea problemelor întregului judeţ."

6.  Articolul 7 va avea următorul cuprins:

„Art. 7. - Descentralizarea competenţelor către autorităţile administraţiei publice locale se face cu respectarea principiilor şi regulilor prevăzute de legea-cadru a descentralizării."

7.     La articolul 8 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

„(2) Structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale sunt:

a)  Asociaţia Comunelor din România;

b)  Asociaţia Oraşelor din România;

c)  Asociaţia Municipiilor din România;

d)    Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România;

e)   alte forme asociative de interes general, constituite potrivit legii."

8.  Articolul 9 va avea următorul cuprins:

„Art. 9. - (1) In cadrul politicii economice naţionale, comunele, oraşele, municipiile şi judeţele au dreptul la resurse financiare proprii, pe care autorităţile administraţiei publice locale le stabilesc, le administrează şi le utilizează pentru îndeplinirea competenţelor şi atribuţiilor ce le revin, în condiţiile legii.

(2) Resursele financiare de care dispun autorităţile administraţiei publice locale trebuie să fie corelate cu competenţele şi cu atribuţiile prevăzute de lege."

9.  Articolul 10 va avea următorul cuprins:

„Art. 10. - Autorităţile administraţiei publice locale administrează sau, după caz, dispun de resursele financiare, precum şi de bunurile proprietate publică sau privată ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, în conformitate cu principiul autonomiei locale."

10.  Articolul 11 va avea următorul cuprins:

„Art. 11. - (1) Două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale au dreptul ca, în limitele competenţelor autorităţilor lor deliberative şi executive, să coopereze şi să se asocieze, în condiţiile legii, formând asociaţii de dezvoltare intercomunitară, cu personalitate juridică, de drept privat şi de utilitate publică. Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară sunt de utilitate publică, prin efectul prezentei legi, prin derogare de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările ulterioare.

(2) Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară se constituie, în condiţiile legii, în scopul realizării în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori al furnizării în comun a unor servicii publice. Zonele metropolitane şi aglomerările urbane constituite cu acordul expres al consiliilor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale componente au ca scop dezvoltarea infrastructurilor şi a obiectivelor de dezvoltare de interes comun. Autorităţile deliberative şi executive de la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale componente îşi păstrează autonomia locală, în condiţiile legii.

(3)   Unităţile administrativ-teritoriale au dreptul ca, în limitele competenţelor autorităţilor lor deliberative şi executive, să coopereze şi să se asocieze şi cu unităţi administrativ-teritoriale din străinătate, în condiţiile legii, prin hotărâri ale consiliilor locale sau consiliilor judeţene, după caz.

(4)   Pentru protecţia şi promovarea intereselor lor comune, unităţile administrativ-teritoriale au dreptul de a adera la asociaţii naţionale si internaţionale, în condiţiile legii."

11.   După articolul 11 se introduc două noi articole, articolele 111 şi 112, cu următorul cuprins:

„Art. 111. - (1) Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară se finanţează prin contribuţii din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale membre, precum şi din alte surse, în condiţiile legii.

(2)   Guvernul sprijină asocierea unităţilor administrativ-teritoriale prin programe naţionale de dezvoltare. Aceste programe sunt finanţate anual prin bugetul de stat şi sunt prevăzute distinct în cadrul bugetului Ministerului Administraţiei şi Internelor, în condiţiile legii privind finanţele publice locale.

(3)   Consiliile judeţene pot iniţia şi derula programe judeţene de dezvoltare, finanţate din bugetul local al judeţului şi prevăzute distinct în cadrul acestuia.

Art. 112. - (1) Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară sunt conduse de un consiliu de administraţie compus din reprezentanţi ai unităţilor administrativ-teritoriale componente, desemnaţi de consiliul local sau de consiliul judeţean, la propunerea primarului, respectiv a preşedintelui consiliului judeţean, precum şi la propunerea consilierilor locali sau judeţeni, după caz.

(2)   Consiliul de administraţie este condus de un preşedinte ales cu votul majorităţii membrilor săi.

(3)   Pentru realizarea obiectivelor proprii, consiliul de administraţie poate înfiinţa un aparat tehnic, finanţat din resursele asociaţiei de dezvoltare intercomunitară.

(4)  Organizarea şi modul de funcţionare a consiliului de administraţie şi a aparatului tehnic sunt stabilite prin actul de înfiinţare şi statutul asociaţiei de dezvoltare intercomunitară, aprobate prin hotărârile consiliilor locale, respectiv judeţene asociate."

12.  Articolul 12 va avea următorul cuprins:

„Art. 12. - Unităţile administrativ-teritoriale pot încheia între ele acorduri şi pot participa, inclusiv prin alocare de fonduri, la iniţierea şi la realizarea unor programe de dezvoltare zonală sau regională, în baza hotărârilor adoptate de consiliile locale ori judeţene, după caz, în condiţiile legii."

13.  Articolul 13 va avea următorul cuprins:

„Art. 13. - (1) Unităţile administrativ-teritoriale limitrofe zonelor de frontieră pot încheia între ele înţelegeri de cooperare transfrontalieră cu structuri similare din statele vecine, în condiţiile legii.

(2) Unităţile administrativ-teritoriale, prin primari, respectiv preşedinţii consiliilor judeţene, transmit Ministerului Afacerilor Externe, spre avizare conformă, proiectele de înţelegeri de cooperare pe care acestea intenţionează să le încheie cu unităţile administrativ-teritoriale din alte ţări, înainte de supunerea lor spre adoptare de către consiliile locale sau judeţene, după caz.

(3)   Prin înţelegerile de cooperare transfrontalieră pot fi create şi pe teritoriul României organisme care să aibă, potrivit dreptului intern, personalitate juridică. Aceste organisme nu au, în sensul prezentei legi, competenţe administrativ-teritoriale.

(4)   Unităţile administrativ-teritoriale care au încheiat înţelegeri de cooperare transfrontalieră au dreptul să participe în alte state la organismele create prin respectivele înţelegeri, în limita competenţelor ce le revin, potrivit legii."

14.   Alineatele (1), (2) şi (4) ale articolului 14 vor avea următorul cuprins:

„Art. 14. - (1) Iniţiativa unităţilor administrativ-teritoriale de a coopera şi de a se asocia cu unităţi administrativ-teritoriale din străinătate, precum şi de a adera la o asociaţie internaţională a unităţilor administrativ-teritoriale va fi comunicată Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerului Administraţiei şi Internelor.

(2) Proiectele de înţelegeri de cooperare pe care unităţile administrativ-teritoriale intenţionează să le încheie cu unităţi administrativ-teritoriale din alte ţări vor fi transmise spre avizare Ministerului Afacerilor Externe, prin primari, respectiv preşedinţii consiliilor judeţene, înainte de supunerea lor spre adoptare de către consiliile locale sau consiliile judeţene, după caz.

(4) Responsabilitatea privind înţelegerile de cooperare încheiate de unităţile administrativ-teritoriale revine în exclusivitate acestora."

15.  Articolul 15 va avea următorul cuprins:

„Art. 15. - Consiliile locale şi consiliile judeţene pot hotărî asupra participării cu capital sau cu bunuri, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, la înfiinţarea, funcţionarea şi dezvoltarea unor organisme prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local sau judeţean, în condiţiile legii."

16.  Articolul 17 va avea următorul cuprins:

„Art. 17. - In unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora, precum şi serviciile publice deconcentrate asigură folosirea, în raporturile cu aceştia, şi a limbii materne, în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale prezentei legi şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte."

17.   Alineatul (1) al articolului 18 va avea următorul cuprins:

„Art. 18. - (1) Comunele, oraşele, municipiile şi judeţele sunt unităţi administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală şi în care se organizează şi funcţionează autorităţi ale administraţiei publice locale."

18.  Articolul 19 va avea următorul cuprins:

„Art. 19. - (1) Unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală şi ale conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie, precum şi la unităţile bancare. Unităţile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii.

(2)   In justiţie, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean.

(3)   Primarul, respectiv preşedintele consiliului judeţean, poate împuternici o persoană cu studii superioare juridice de lungă durată din cadrul aparatului de specialitate al primarului, respectiv al consiliului judeţean, sau un avocat care să reprezinte interesele unităţii administrativ-teritoriale, precum şi ale autorităţilor administraţiei publice locale respective, în justiţie.

(4)   Unitatea administrativ-teritorială are dreptul să beneficieze de acoperirea cheltuielilor de judecată stabilite în baza hotărârii instanţei de judecată, inclusiv în situaţia în care reprezentarea în justiţie este asigurată de un consilier juridic din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al consiliului judeţean.

(5)   Despăgubirile primite de unităţile administrativ-teritoriale în urma hotărârilor pronunţate de instanţele de judecată se constituie în venituri la bugetele locale. Despăgubirile pe care trebuie să le plătească unitatea administrativ-teritorială în urma hotărârilor pronunţate de instanţa de judecată şi rămase definitive sunt asigurate de la bugetul local."

19.  Articolul 20 va avea următorul cuprins:

„Art. 20. - Delimitarea teritorială a comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor se stabileşte prin lege. Orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate efectua numai prin lege şi numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective prin referendum, care se organizează potrivit legii."

20.  Articolul 21 va avea următorul cuprins:

„Art. 21. - (1) Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune, oraşe şi municipii sunt consiliile locale, comunale, orăşeneşti şi municipale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive. Consiliile locale şi primarii se aleg în condiţiile prevăzute de legea privind alegerile locale.

(2) Consiliile locale şi primarii funcţionează ca autorităţi ale administraţiei publice locale şi rezolvă treburile publice din comune, oraşe şi municipii, în condiţiile legii."

21.  Articolul 22 va avea următorul cuprins:

„Art. 22. - In fiecare judeţ se constituie un consiliu judeţean, ca autoritate a administraţiei publice locale, pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale, orăşeneşti şi municipale, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. Consiliul judeţean este ales în condiţiile legii privind alegerile locale."

22.  Articolul 25 va avea următorul cuprins:

„Art. 25. - In scopul asigurării autonomiei locale, autorităţile administraţiei publice locale au dreptul să instituie şi să perceapă impozite şi taxe locale, să elaboreze şi să aprobe bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, în condiţiile legii."

23.  Articolul 28 va avea următorul cuprins:

„Art. 28. - Consiliile locale sunt compuse din consilieri locali aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile stabilite de legea privind alegerile locale."

24.  Articolul 29 va avea următorul cuprins:

„Art. 29. - (1) Numărul membrilor fiecărui consiliu local se stabileşte prin ordin al prefectului, în funcţie de numărul locuitorilor comunei, oraşului sau municipiului, raportat de Institutul Naţional de Statistică la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de 1 iulie a anului care precedă alegerile, după cum urmează:

Numărul locuitorilor comunei, oraşului sau ai municipiului

Numărul consilierilor

- până la 3.000

9

- între 3.001 şi 5.000

11

- între 5.001 şi 10.000

13

- între 10.001 şi 20.000

15

- între 20.001 şi 50.000

17

- între 50.001 şi 100.000

19

- între 100.001 şi 200.000

21

- între 200.001 şi 300.000

23

- între 300.001 şi 400.000

25

- peste 400.000

27

(2)  Consiliul General al Municipiului Bucureşti este compus din 31 de consilieri locali.

(3)  Numărul membrilor consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti se stabileşte în funcţie de numărul locuitorilor sectoarelor respective, potrivit alin. (1)."

25.   După articolul 29 se introduce un nou articol, articolul 291, cu următorul cuprins:

„Art. 291. - (1) Validarea alegerii consilierilor se face de către judecătoria în raza căreia se află unitatea administrativ-teritorială, de către un judecător desemnat de preşedintele instanţei. Cererea de validare a consilierilor locali se depune în termen de 3 zile de la data constatării rezultatelor alegerilor, în condiţiile legii.

(2)   Cererea introdusă potrivit alin. (1) se judecă în şedinţă publică, fără citarea părţilor.

(3)  Cererea se judecă de urgenţă şi cu precădere, în termen de 10 zile de la data depunerii, prin hotărâre executorie.

(4)  Hotărârea prevăzută la alin. (3) este supusă căilor de atac prevăzute în cadrul procedurii contencioase, instanţa pronunţându-se în termen de 10 zile de la data introducerii cererii de apel sau de recurs, după caz.

(5)  Invalidarea mandatului intervine în cazul în care se constată încălcarea condiţiilor de eligibilitate sau dacă alegerea consilierului s-a făcut prin fraudă electorală, constatată în condiţiile legii.

(6)   Pentru validarea mandatelor candidaţilor declaraţi supleanţi este aplicabilă aceeaşi procedură. Pot fi validaţi numai candidaţii declaraţi supleanţi care, la data validării, fac dovada faptului că sunt înscrişi în partidul politic, alianţa politică sau alianţa electorală pe a cărei listă au candidat în alegeri."

26.  Articolul 31 va avea următorul cuprins:

„Art. 31. - (1) Constituirea consiliilor locale se face în termen de 25 de zile de la data desfăşurării alegerilor. Convocarea consilierilor locali aleşi şi validaţi în funcţie se face de către prefect, în maximum 5 zile de la pronunţarea hotărârii de validare, în condiţiile art. 291. La şedinţa de constituire participă prefectul sau reprezentantul său, precum şi primarul sau, după caz, candidatul declarat câştigător la alegerile pentru funcţia de primar.

(2) Şedinţa se desfăşoară în condiţii legale dacă participă cel puţin majoritatea consilierilor locali aleşi şi validaţi. In cazul în care nu se poate asigura această majoritate, şedinţa se va organiza, în aceleaşi condiţii, peste 3 zile, la convocarea prefectului. Dacă nici la a doua convocare reuniunea nu este legal constituită, se va proceda la o nouă convocare de către prefect, peste alte 3 zile, în aceleaşi condiţii.

(3)  In situaţia în care consiliul local nu se poate reuni nici la a treia convocare din cauza absenţei nemotivate a consilierilor locali, instanţa va declara vacante, prin hotărâre, locurile consilierilor locali aleşi care au lipsit nemotivat la oricare dintre cele 3 convocări. Sesizarea instanţei se face de către prefect în maximum 3 zile de la data şedinţei, pe baza procesului-verbal al şedinţei, întocmit de secretarul unităţii administrativ-teritoriale. Hotărârea instanţei se pronunţă în maximum 3 zile de la primirea sesizării din partea prefectului şi poate fi atacată cu recurs la instanţa competentă. In cazul în care locurile declarate vacante, potrivit procedurii de mai sus, nu pot fi ocupate cu supleanţii înscrişi pe listele de candidaţi respective, potrivit legii, se organizează alegeri parţiale pentru completare, în termen de 90 de zile.

(4)  Lucrările şedinţei de constituire sunt conduse de cel mai în vârstă consilier local, ajutat de cei mai tineri 2 consilieri locali, cu asistenţa de specialitate a secretarului unităţii administrativ-teritoriale, care întocmeşte şi procesul-verbal al şedinţei.

(5)   Absenţa consilierilor locali de la şedinţa de constituire este considerată motivată dacă se face dovada că aceasta a intervenit din cauza unei boli sau a unor evenimente de forţă majoră care au făcut imposibilă prezenţa acestora."

27.  Articolele 32 şi 33 se abrogă.

28.   Alineatele (1) şi (2) ale articolului 34 vor va avea următorul cuprins:

„Art. 34. - (1) Consilierii locali ale căror mandate au fost validate depun în faţa consiliului local următorul jurământ în limba română: «Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei (oraşului, municipiului, judeţului)... . Aşa să-mi ajute Dumnezeu

(2) Consilierii locali care refuză să depună jurământul sunt consideraţi demisionaţi de drept."

29.  Articolul 35 va avea următorul cuprins:

„Art. 35. - In cazul în care consilierul local declarat ales renunţă la mandat înainte de validare sau refuză să depună jurământul, se supune validării mandatul primului supleant înscris pe lista partidului politic, a alianţei politice sau a alianţei electorale respective, dacă până la validarea mandatului partidele şi alianţele politice confirmă în scris apartenenţa la partid. In cazul în care locurile rămase vacante nu pot fi completate cu supleanţi, conform legii, iar numărul de consilieri locali se reduce sub jumătate plus unu, se vor organiza alegeri parţiale pentru completare, în termen de 90 de zile."

30.  Articolul 36 va avea următorul cuprins:

„Art. 36. - (1) După validare, în şedinţa de constituire a consiliului local, consilierii locali depun jurământul prevăzut la art. 34.

(2) Consiliul local se declară legal constituit dacă majoritatea consilierilor locali validaţi au depus jurământul. Constituirea consiliului local se constată prin hotărâre, adoptată cu votul majorităţii consilierilor locali validaţi."

31.  Articolul 37 va avea următorul cuprins:

„Art. 37. - (1) După declararea ca legal constituit, consiliul local alege dintre membrii săi, prin hotărâre adoptată cu votul deschis al majorităţii consilierilor locali în funcţie, un preşedinte de şedinţă, pe o perioadă de cel mult 3 luni, care va conduce şedinţele consiliului şi va semna hotărârile adoptate de acesta.

(2) Consilierul local ales în condiţiile alin. (1) poate fi schimbat din funcţie, la iniţiativa a cel puţin unei treimi din

numărul consilierilor locali, prin votul majorităţii consilierilor locali în funcţie."

32. Articolul 38 va avea următorul cuprins:

„Art. 38. - (1) Consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale.

(2)   Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuţii:

a)  atribuţii privind organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local şi ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes local;

b)   atribuţii privind dezvoltarea economico-socială şi de mediu a comunei, oraşului sau municipiului;

c)   atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al comunei, oraşului sau municipiului;

d)   atribuţii privind gestionarea serviciilor furnizate către cetăţeni;

e)   atribuţii privind cooperarea interinstituţională pe plan intern şi extern.

(3)  In exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. a), consiliul local:

a)   aprobă statutul comunei, oraşului sau municipiului, precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local;

b)   aprobă, în condiţiile legii, la propunerea primarului, înfiinţarea, organizarea şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, precum şi reorganizarea şi statul de funcţii ale regiilor autonome de interes local;

c)   exercită, în numele unităţii administrativ-teritoriale, toate drepturile şi obligaţiile corespunzătoare participaţiilor deţinute la societăţi comerciale sau regii autonome, în condiţiile legii.

(4)  In exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. b), consiliul local:

a)   aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar;

b)  aprobă, la propunerea primarului, contractarea şi/sau garantarea împrumuturilor, precum şi contractarea de datorie publică locală prin emisiuni de titluri de valoare în numele unităţii administrativ-teritoriale, în condiţiile legii;

c)   stabileşte şi aprobă impozitele şi taxele locale, în condiţiile legii;

d)   aprobă, la propunerea primarului, documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările de investiţii de interes local, în condiţiile legii;

e)   aprobă strategiile privind dezvoltarea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale;

f)   asigură realizarea lucrărilor şi ia măsurile necesare implementării şi conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetăţenilor.

(5)  In exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. c), consiliul local:

a)   hotărăşte darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei, oraşului sau municipiului, după caz, precum şi a serviciilor publice de interes local, în condiţiile legii;

b)   hotărăşte vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei, oraşului sau municipiului, după caz, în condiţiile legii;

c)  avizează sau aprobă, în condiţiile legii, documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism ale localităţilor;

d)   atribuie sau schimbă, în condiţiile legii, denumiri de străzi, de pieţe şi de obiective de interes public local.

(6)  In exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. d), consiliul local:

a)   asigură, potrivit competenţelor sale şi în condiţiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind:

1.  educaţia;

2.    serviciile sociale pentru protecţia copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială;

3.  sănătatea;

4.  cultura;

5.  tineretul;

6.  sportul;

7.  ordinea publică;

8.  situaţiile de urgenţă;

9.  protecţia şi refacerea mediului înconjurător;

10.   conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice şi rezervaţiilor naturale;

11.  dezvoltarea urbană;

12.  evidenţa persoanelor;

13.  podurile şi drumurile publice;

14.   serviciile comunitare de utilitate publică: alimentare cu apă, gaz natural, canalizare, salubrizare, energie termică, iluminat public şi transport public local, după caz;

15.   serviciile de urgenţă de tip salvamont, salvamar şi de prim ajutor;

16.  activităţile de administraţie social-comunitară;

17.  locuinţele sociale şi celelalte unităţi locative aflate în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale sau în administrarea sa;

18.  punerea în valoare, în interesul comunităţii locale, a resurselor naturale de pe raza unităţii administrativ-teritoriale;

19.  alte servicii publice stabilite prin lege;

b)   hotărăşte acordarea unor sporuri şi altor facilităţi, potrivit legii, personalului sanitar şi didactic;

c)   sprijină, în condiţiile legii, activitatea cultelor religioase;

d)   poate solicita informări şi rapoarte de la primar, viceprimar şi de la şefii organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local;

e)  aprobă construirea locuinţelor sociale, criteriile pentru repartizarea locuinţelor sociale şi a utilităţilor locative aflate în proprietatea sau în administrarea sa;

f)   poate solicita informări şi rapoarte specifice de la primar şi de la şefii organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local.

(7)  In exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. e), consiliul local:

a)  hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local;

b)   hotărăşte, în condiţiile legii, înfrăţirea comunei, oraşului sau municipiului cu unităţi administrativ-teritoriale din alte ţări;

c)  hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte unităţi administrativ-teritoriale din ţară sau din străinătate, precum şi aderarea la asociaţii naţionale şi internaţionale ale autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea promovării unor interese comune.

(8)   Consiliul local poate conferi persoanelor fizice române sau străine cu merite deosebite titlul de cetăţean de onoare al comunei, oraşului sau municipiului, în baza unui regulament propriu. Prin acest regulament se stabilesc şi condiţiile retragerii titlului conferit.

(9)  Consiliul local îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege."

33.   După articolul 38 se introduce un nou articol, articolul 381, cu următorul cuprins:

„Art. 381. - Persoanele împuternicite să reprezinte interesele unităţii administrativ-teritoriale în societăţi comerciale, regii autonome de interes local, asociaţii de dezvoltare intercomunitară şi alte organisme de cooperare sau parteneriat sunt desemnate prin hotărâre a consiliului local, în condiţiile legii, respectându-se configuraţia politică de la ultimele alegeri locale."

34.   Alineatele (2), (3) şi (4) ale articolului 40 vor avea următorul cuprins:

„(2) Consiliul local se poate întruni şi în şedinţe extraordinare, la cererea primarului sau a cel puţin unei treimi din numărul membrilor consiliului.

(3)   Convocarea consiliului local se face în scris, prin intermediul secretarului unităţii administrativ-teritoriale, cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţelor ordinare sau cu cel puţin 3 zile înainte de şedinţele extraordinare. Odată cu notificarea convocării, sunt puse la dispoziţie consilierilor locali materialele înscrise pe ordinea de zi.

(4)  In caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei, oraşului sau municipiului sau în alte situaţii stabilite de regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local, convocarea consiliului local se poate face de îndată."

35.  Articolul 41 va avea următorul cuprins:

„Art. 41. - (1) Şedinţele consiliului local se desfăşoară legal în prezenţa majorităţii consilierilor locali în funcţie.

(2) Prezenţa consilierilor locali la şedinţă este obligatorie. Cazurile în care absenţa este motivată se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local. Consilierul local care absentează nemotivat de două ori consecutiv este sancţionat, în condiţiile regulamentului de organizare si funcţionare a consiliului local."

36.  Articolul 42 va avea următorul cuprins:

„Art. 42. - Şedinţele consiliului local sunt conduse de un preşedinte de şedinţă, ales în condiţiile prevăzute la art. 37."

37.  Articolul 43 va avea următorul cuprins:

„Art. 43.  - (1) Şedinţele consiliului local sunt publice.

(2)   Lucrările şedinţelor se desfăşoară în limba română. In consiliile locale în care consilierii locali aparţinând unei minorităţi naţionale reprezintă cel puţin o cincime din numărul total, la şedinţele de consiliu se poate folosi şi limba maternă. In aceste cazuri se va asigura, prin grija primarului, traducerea în limba română. In toate cazurile, documentele şedinţelor de consiliu se întocmesc în limba română.

(3)   Dezbaterile din şedinţele consiliului local, precum şi modul în care şi-a exercitat votul fiecare consilier local se consemnează într-un proces-verbal, semnat de preşedintele de şedinţă şi de secretarul unităţii administrativ-teritoriale.

(4)   Preşedintele de şedinţă, împreună cu secretarul unităţii administrativ-teritoriale, îşi asumă, prin semnătură, responsabilitatea veridicităţii celor consemnate.

(5)  La începutul fiecărei şedinţe, secretarul supune spre aprobare procesul-verbal al şedinţei anterioare. Consilierii locali au dreptul ca, în cadrul şedinţei, să conteste conţinutul procesului-verbal şi să ceară menţionarea exactă a opiniilor exprimate în şedinţa anterioară.

(6)    Procesul-verbal şi documentele care au fost dezbătute în şedinţă se depun într-un dosar special al şedinţei respective, care va fi numerotat, semnat şi sigilat de preşedintele de şedinţă şi de secretar, după aprobarea procesului-verbal.

(7)   In termen de 3 zile de la terminarea şedinţei, secretarul unităţii administrativ-teritoriale afişează ia sediul primăriei şi, după caz, pe pagina de internet a unităţii administrativ-teritoriale o copie a procesului-verbal al şedinţei."

38.  Articolul 44 va avea următorul cuprins:

„Art. 44. - (1) Ordinea de zi a şedinţelor se aprobă de consiliul local, la propunerea celui care, în condiţiile art. 40, a cerut întrunirea consiliului. Suplimentarea ordinii de zi se poate face numai pentru probleme urgente, care nu pot fi amânate până la şedinţa următoare, şi numai cu votul majorităţii consilierilor locali prezenţi. Scoaterea unui proiect de hotărâre de pe proiectul ordinii de zi se face numai cu acordul iniţiatorului sau dacă acesta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 45.

(2) In cazul neaprobării ordinii de zi, în condiţiile prevăzute la alin. (1), nu se acordă indemnizaţia cuvenită consilierilor locali pentru şedinţa respectivă."

39.  Articolul 45 va avea următorul cuprins:

„Art. 45. - (1) Proiectele de hotărâri înscrise pe ordinea de zi a şedinţei consiliului local nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoţite de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, care este elaborat în termen de 30 de zile de la înregistrarea proiectului, precum şi de raportul comisiei de specialitate a consiliului, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 40 alin. (2) şi (4).

(2) Dacă rapoartele prevăzute la alin. (1) nu sunt întocmite în termen de 30 de zile de la înregistrarea proiectului, acestea se consideră implicit favorabile."

40.   Alineatul (2) al articolului 46 va avea următorul cuprins:

„(2) Se adoptă cu votul majorităţii consilierilor locali în funcţie următoarele hotărâri ale consiliului local:

a)  hotărârile privind bugetul local;

b)   hotărârile privind contractarea de împrumuturi, în condiţiile legii;

c)   hotărârile prin care se stabilesc impozite şi taxe locale;

d)   hotărârile privind participarea la programe de dezvoltare judeţeană, regională, zonală sau de cooperare transfrontalieră;

e)    hotărârile privind organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor şi amenajarea teritoriului;

f)   hotărârile privind asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi publice, cu persoane juridice române sau străine."

41.   La articolul 46, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:

„(21) Hotărârile privind patrimoniul se adoptă cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor locali în funcţie."

42.   Alineatele (3), (4) şi (5) ale articolului 46 vor avea următorul cuprins:

„(3) Dacă bugetul local nu poate fi adoptat după două şedinţe consecutive, care vor avea loc la un interval de cel mult 7 zile, activitatea se va desfăşura pe baza bugetului anului precedent până la adoptarea noului buget, dar nu mai târziu de 45 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(4)   Consiliul local stabileşte ca unele hotărâri să fie luate prin vot secret. Hotărârile cu caracter individual cu privire la persoane vor fi luate întotdeauna prin vot secret, cu excepţiile prevăzute de lege. Procedurile de votare vor fi stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local.

(5)   Proiectele de hotărâri pot fi propuse de consilieri locali, de primar, viceprimar sau de cetăţeni. Redactarea proiectelor se face de cei care le propun, cu sprijinul secretarului unităţii administrativ-teritoriale şi al serviciilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului."

43.   Alineatul (1) al articolului 47 va avea următorul cuprins:

„Art. 47. - (1) Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local."

44.  Articolul 48 va avea următorul cuprins:

„Art. 48. - Hotărârile consiliului local se semnează de preşedintele de şedinţă, ales în condiţiile prevăzute la art. 37, şi se contrasemnează, pentru legalitate, de către secretar. In cazul în care preşedintele de şedinţă lipseşte sau refuză să semneze, hotărârea consiliului local se semnează de 3-5 consilieri locali."

45.   Alineatele (1) şi (2) ale articolului 49 vor avea următorul cuprins:

„Art. 49. - (1) Secretarul unităţii administrativ-teritoriale nu va contrasemna hotărârea în cazul în care consideră că aceasta este ilegală. In acest caz, va depune în scris şi va expune consiliului local opinia sa motivată, care va fi consemnată în procesul-verbal al şedinţei.

(2) Secretarul unităţii administrativ-teritoriale va comunica hotărârile consiliului local primarului şi prefectului de îndată, dar nu mai târziu de 10 zile lucrătoare de la data adoptării."

46.   Alineatele (1) -(6) ale articolului 52 vor avea următorul cuprins:

„Art. 52. - (1) In exercitarea mandatului, consilierii locali sunt în serviciul colectivităţii locale.

(2)  Primarul este obligat ca, prin intermediul secretarului şi al aparatului propriu de specialitate, să pună la dispoziţie consilierilor locali, la cererea acestora, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare, informaţiile necesare în vederea îndeplinirii mandatului.

(3)   Consilierii locali sunt obligaţi ca, în îndeplinirea mandatului, să organizeze periodic întâlniri cu cetăţenii şi să acorde audienţe.

(4)   Fiecare consilier local, precum şi viceprimarul sunt obligaţi să prezinte un raport anual de activitate, care va fi făcut public prin grija secretarului.

(5)  Pentru participarea la şedinţele consiliului local şi ale comisiilor de specialitate, consilierul local primeşte o indemnizaţie stabilită în condiţiile legii.

(6)  Consilierii locali au dreptul la decontarea cheltuielilor pe care le efectuează în îndeplinirea mandatului lor, în condiţiile legii."

47.  Articolul 54 va avea următorul cuprins:

„Art. 54. - La lucrările consiliului local pot asista şi lua cuvântul, fără drept de vot, prefectul, preşedintele consiliului judeţean sau reprezentanţii acestora, deputaţii şi senatorii, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului, secretarii şi subsecretarii de stat, şefii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale, în problemele ce privesc domeniile de responsabilitate a acestor servicii, precum şi persoanele interesate, invitate de primar."

48.   Alineatul (1) al articolului 55 va avea următorul cuprins:

„Art. 55. - (1) Locuitorii satelor care nu au consilieri locali aleşi în consiliile locale sunt reprezentaţi la şedinţele de consiliu de un delegat sătesc."

49.   Alineatele (2) şi (6) ale articolului 56 vor avea următorul cuprins:

„(2) Pot fi membri ai comisiilor de specialitate numai consilierii locali.

(6) Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de specialitate se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local, respectându-se configuraţia politică rezultată în urma alegerilor locale."

50.  Articolul 57 se abrogă.

51.  Articolul 58 va avea următorul cuprins:

„Art. 58. - (1) Consiliul local se dizolvă de drept sau prin referendum local. Consiliul local se dizolvă de drept:

a)   în cazul în care acesta nu se întruneşte timp de două luni consecutive;

b)  în cazul în care nu a adoptat în 3 şedinţe ordinare consecutive nicio hotărâre;

c)   în situaţia în care numărul consilierilor locali se reduce sub jumătate plus unu şi nu se poate completa prin supleanţi.

(2)  Primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale sau orice altă persoană interesată sesizează instanţa de contencios administrativ cu privire la cazurile prevăzute la alin. (1). Instanţa analizează situaţia de fapt şi se pronunţă cu privire la dizolvarea consiliului local. Hotărârea instanţei este definitivă şi se comunică prefectului.

(3)  Consiliul local poate fi dizolvat prin referendum local, organizat în condiţiile legii. Referendumul se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi pe listele electorale ale unităţii administrativ-teritoriale.

(4)   Cheltuielile pentru organizarea referendumului prevăzut la alin. (3) se suportă din bugetul local.

(5)   Referendumul local este organizat, în condiţiile legii, de către o comisie numită prin ordin al prefectului, compusă dintr-un reprezentant al prefectului, câte un reprezentant al primarului, al consiliului local şi al consiliului judeţean şi un judecător de la judecătoria în a cărei jurisdicţie se află unitatea administrativ-teritorială în cauză. Secretarul comisiei este asigurat de instituţia prefectului.

(6)   Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puţin jumătate plus unu din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. Activitatea consiliului local încetează înainte de termen dacă s-au pronunţat în acest sens cel puţin jumătate plus unu din numărul total al voturilor valabil exprimate.

(7)   Stabilirea datei pentru organizarea alegerii noului consiliu local se face de Guvern, la propunerea prefectului. Alegerile se organizează în termen de maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat dizolvarea consiliului local sau, după caz, de la validarea rezultatului referendumului.

(8)   Până la constituirea noului consiliu local, primarul sau, în absenţa acestuia, secretarul unităţii administrativ-teritoriale va rezolva problemele curente ale comunei, oraşului sau municipiului, potrivit competenţelor şi atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii.

(9) Consiliile locale pot organiza, din proprie iniţiativă sau din iniţiativa primarului, după caz, comisii mixte formate din consilieri locali, funcţionari publici şi alţi specialişti, pe perioadă determinată. Componenţa comisiilor mixte, obiectivele şi perioada de desfăşurare a activităţii acestora se stabilesc prin hotărâri ale consiliilor locale. Şedinţele comisiilor mixte sunt publice."

52.  Titlul secţiunii a 5-a va avea următorul cuprins: „Suspendarea mandatului de consilier local"

53.  Articolul 59 va avea următorul cuprins:

„Art. 59. - (1) Mandatul de consilier local se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către instanţa de judecată prefectului, care, prin ordin, constată suspendarea mandatului.

(2)   Suspendarea durează până la încetarea situaţiei prevăzute la alin. (1). Ordinul de suspendare se comunică de îndată consilierului local.

(3)  In cazul în care consilierul local al cărui mandat a fost suspendat a fost găsit nevinovat, acesta are dreptul la despăgubiri, în condiţiile legii."

54.  Articolul 61 va avea următorul cuprins:

„Art. 61. - (1) Comunele, oraşele şi municipiile au câte un primar şi un viceprimar, iar municipiile reşedinţă de judeţ au un primar şi 2 viceprimari, aleşi în condiţiile legii.

(2)  Viceprimarul este subordonat primarului şi înlocuitorul de drept al acestuia, care îi poate delega atribuţiile sale.

(3)  Viceprimarul este ales cu votul majorităţii consilierilor locali în funcţie, din rândul membrilor acestuia.

(4)   Schimbarea din funcţie a viceprimarului se poate face de consiliul local, prin hotărâre adoptată cu votul majorităţii consilierilor în funcţie, la propunerea primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcţie.

(5)   Pe durata mandatului, primarul şi viceprimarul primesc o indemnizaţie lunară, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei de primar, respectiv de viceprimar, şi care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Primarul şi viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă şi nici de alte sporuri prevăzute de lege.

(6)  Durata mandatului constituie vechime în muncă şi în specialitatea studiilor absolvite.

(7)   Pe durata exercitării mandatului, viceprimarul îşi păstrează statutul de consilier local, fără a beneficia de indemnizaţia aferentă acestui statut."

55.  Articolul 63 va avea următorul cuprins:

„Art. 63. - Validarea mandatului primarului se face potrivit prevederilor art. 291 alin. (1)-(5), care se aplică în mod corespunzător."

56.  Alineatele (1) şi (2) ale articolului 64 se abrogă.

57.   Alineatul (4) al articolului 64 va avea următorul cuprins:

„(4) In caz de invalidare a alegerii primarului, Guvernul, la propunerea prefectului, va stabili data alegerilor. Acestea se organizează în termen de maximum 90 de zile de la data invalidării sau, după caz, de la data rămânerii definitive si irevocabile a hotărârii judecătoreşti, în condiţiile legii."

58.  Articolul 66 va avea următorul cuprins:

„Art. 66. - (1) Primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică.

(2)   Primarul asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local; dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter normativ ale miniştrilor, ale celorlalţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, ale prefectului, precum şi a hotărârilor consiliului judeţean, în condiţiile legii.

(3)   Pentru punerea în aplicare a activităţilor date în competenţa sa prin actele normative prevăzute la alin. (2), primarul beneficiază de un aparat de specialitate, pe care îl conduce.

(4)  Aparatul de specialitate al primarului este structurat pe compartimente funcţionale, în condiţiile legii. Compartimentele funcţionale ale acestuia sunt încadrate cu funcţionari publici şi personal contractual.

(5)  Primarul conduce serviciile publice locale."

59.   Alineatul (1) al articolului 67 va avea următorul cuprins:

„Art. 67. - (1) Primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum şi în justiţie."

60.  Articolul 68 va avea următorul cuprins:

„Art. 68. - (1) Primarul îndeplineşte următoarele categorii principale de atribuţii:

a)   atribuţii exercitate în calitate de reprezentant al statului, în condiţiile legii;

b)  atribuţii referitoare la relaţia cu consiliul local;

c)  atribuţii referitoare la bugetul local;

d)  atribuţii privind serviciile publice asigurate cetăţenilor;

e)  alte atribuţii stabilite prin lege.

(2)   In temeiul alin. (1) lit. a), primarul îndeplineşte funcţia de ofiţer de stare civilă şi de autoritate tutelară şi asigură funcţionarea serviciilor publice locale de profil, atribuţii privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor, referendumului şi a recensământului. Primarul îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin lege.

(3)  In exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. b), primarul:

a)   prezintă consiliului local, în primul trimestru, un raport anual privind starea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale;

b)   prezintă, la solicitarea consiliului local, alte rapoarte şi informări;

c)   elaborează proiectele de strategii privind starea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale şi le supune aprobării consiliului local.

(4)  In exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. c), primarul:

a)  exercită funcţia de ordonator principal de credite;

b)   întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului local;

c)    iniţiază, în condiţiile legii, negocieri pentru contractarea de împrumuturi şi emiterea de titluri de valoare în numele unităţii administrativ-teritoriale;

d)  verifică, prin compartimentele de specialitate, corecta înregistrare fiscală a contribuabililor la organul fiscal teritorial, atât a sediului social principal, cât şi a sediului secundar.

(5)  In exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. d), primarul:

a)   coordonează realizarea serviciilor publice de interes local, prestate prin intermediul aparatului de specialitate sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local;

b)  ia măsuri pentru prevenirea şi, după caz, gestionarea situaţiilor de urgenţă;

c)  ia măsuri pentru organizarea executării şi executarea în concret a activităţilor din domeniile prevăzute la art. 38 alin. (6) lit. a)-d);

d)   ia măsuri pentru asigurarea inventarierii, evidenţei statistice, inspecţiei şi controlului efectuării serviciilor publice de interes local prevăzute la art. 38 alin. (6) lit. a)-d), precum şi a bunurilor din patrimoniul public şi privat al unităţii administrativ-teritoriale;

e)   numeşte, sancţionează şi dispune suspendarea, modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condiţiile legii, pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate, precum şi pentru conducătorii instituţiilor şi serviciilor publice de interes local;

f)  asigură elaborarea planurilor urbanistice prevăzute de lege, le supune aprobării consiliului local şi acţionează pentru respectarea prevederilor acestora;

g)   emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege şi alte acte normative;

h) asigură realizarea lucrărilor şi ia măsurile necesare conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetăţenilor.

(6)  Pentru exercitarea corespunzătoare a atribuţiilor sale, primarul colaborează cu serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, precum şi cu consiliul judeţean.

(7)   Numirea conducătorilor instituţiilor şi serviciilor publice de interes local se face pe baza concursului organizat potrivit procedurilor şi criteriilor aprobate de consiliul local, la propunerea primarului, în condiţiile legii. Numirea se face prin dispoziţia primarului, având anexat contractul de management."

61.   Alineatul (2) al articolului 69 va avea următorul cuprins:

„(2) In această calitate, primarul poate solicita prefectului, în condiţiile legii, sprijinul conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, dacă sarcinile ce îi revin nu pot fi rezolvate prin aparatul de specialitate."

62.  Articolul 70 va avea următorul cuprins:

„Art. 70. - Atribuţiile de ofiţer de stare civilă şi de autoritate tutelară pot fi delegate şi secretarului unităţii administrativ-teritoriale sau altor funcţionari publici din aparatul de specialitate cu competenţe în acest domeniu, potrivit legii."

63.   După articolul 70 se introduc două noi articole, articolele 701 şi 702, cu următorul cuprins:

„Art. 701. - (1) Primarii comunelor pot angaja, în limita numărului maxim de posturi aprobate, un consilier personal. Primarii oraşelor, municipiilor şi ai municipiilor reşedinţă de judeţ pot înfiinţa, în limita numărului maxim de posturi aprobate, cabinetul primarului, compartiment distinct format din:

a)  maximum 3 persoane la oraşe şi municipii;

b)  maximum 5 persoane la municipii reşedinţă de judeţ.

(2)  Personalul prevăzut la alin. (1) este numit şi eliberat din funcţie de către primar.

(3)   Personalul prevăzut la alin. (1) îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, încheiat în condiţiile legii, pe durata mandatului primarului.

(4)   Atribuţiile personalului prevăzut la alin. (1) se stabilesc prin dispoziţie a   primarului.

Art. 702. - (1) Primarul general al municipiului Bucureşti, asimilat demnitarului, poate înfiinţa în limita numărului maxim de posturi aprobate, cabinetul primarului general, compartiment distinct care cuprinde următoarele funcţii de execuţie de specialitate: directorul de cabinet, 3 asistenţi de cabinet, 8 consilieri personali, 2 secretari personali şi 2 curieri personali.

(2) Salarizarea personalului din cadrul cabinetului primarului general al municipiului Bucureşti se va face potrivit cap. II lit. B din anexa nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 3/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică."

64.   Alineatele (1), (2), (4) şi (6) ale articolului 72 vor avea următorul cuprins:

„Art. 72. - (1) Mandatul primarului este de 4 ani şi se exercită până la depunerea jurământului de către primarul nou-ales. Mandatul primarului poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război, calamitate naturală, dezastru sau sinistru deosebit de grav.

(2) Mandatul primarului încetează de drept în condiţiile legii statutului aleşilor locali, precum şi în următoarele situaţii:

a)   dacă acesta se află în imposibilitatea exercitării funcţiei datorită unei boli grave, certificate, care nu permite desfăşurarea activităţii în bune condiţii timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic;

b)   dacă acesta nu îşi exercită, în mod nejustificat, mandatul timp de 45 de zile consecutiv.

(4) Ordinul prefectului poate fi atacat de primar la instanţa de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare.

(6) Data organizării alegerilor pentru funcţia de primar se stabileşte de Guvern, la propunerea prefectului. Acestea se organizează în termen de maximum 90 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (4) sau de la data pronunţării hotărârii instanţei, în condiţiile alin. (5)."

65.   Alineatele (1), (2) şi (4) ale articolului 73 vor avea următorul cuprins:

„Art. 73. - (1) Mandatul primarului încetează ca urmare a rezultatului unui referendum local având ca obiect demiterea acestuia, organizat în condiţiile legii, conform procedurii prevăzute la art. 58   alin. (3) -(7).

(2) Referendumul pentru încetarea mandatului primarului se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de locuitorii comunei, oraşului sau municipiului, ca urmare a nesocotirii de către acesta a intereselor generale ale colectivităţii locale sau a neexercitării atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, inclusiv a celor pe care le exercită ca reprezentant al statului.

(4) Organizarea referendumului trebuie să fie solicitată, în scris, de cel puţin 25% dintre locuitorii cu drept de vot. Acest procent trebuie să fie realizat în fiecare dintre localităţile componente ale comunei, oraşului sau municipiului."

66.  Articolele 74, 75 şi 76 se abrogă.

67.  Articolul 77 va avea următorul cuprins:

„Art. 77. - (1) Mandatul primarului se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către instanţa de judecată prefectului, care, prin ordin, constată suspendarea mandatului.

(2)   Ordinul de suspendare se comunică de îndată primarului.

(3)   Suspendarea durează până la încetarea situaţiei prevăzute la alin. (1).

(4)   Dacă primarul suspendat din funcţie a fost găsit nevinovat, acesta are dreptul, în condiţiile legii, la plata drepturilor salariale corespunzătoare perioadei în care a fost suspendat.

(5)  Prevederile alin. (1)-(4) se aplică şi viceprimarului."

68.  Articolele 78, 79 şi 81 se abrogă.

69.  Articolul 82 va avea următorul cuprins:

„Art. 82. - (1) In caz de vacanţă a funcţiei de primar, precum şi în caz de suspendare din funcţie a acestuia, atribuţiile ce îi sunt conferite prin prezenta lege vor fi exercitate de drept de viceprimar sau, după caz, de unul dintre viceprimari, desemnat de consiliul local cu votul secret al majorităţii consilierilor locali în funcţie.

(2)  In situaţia prevăzută la alin. (1), consiliul local poate delega prin hotărâre, din rândul membrilor săi, un consilier local care va îndeplini temporar atribuţiile viceprimarului.

(3)   In situaţia în care sunt suspendaţi din funcţie, în acelaşi timp, atât primarul, cât şi viceprimarul, consiliul local deleagă un consilier local care va îndeplini atât atribuţiile primarului, cât şi pe cele ale viceprimarului, până la încetarea suspendării.

(4)  Dacă devin vacante, în acelaşi timp, atât funcţia de primar, cât şi cea de viceprimar, consiliul local alege un nou viceprimar, prevederile alin. (1) şi (2) aplicându-se până la alegerea unui nou primar. Data organizării alegerilor pentru funcţia de primar se stabileşte de Guvern, la propunerea prefectului. Alegerile se organizează în termen de maximum 90 de zile de la vacantarea funcţiei de primar."

70.  Titlul capitolului IV va avea următorul cuprins:

„Instituţiile, serviciile publice de interes local şi aparatul de specialitate al primarului"

71.  La capitolul IV secţiunea 1, articolele 83, 84, 85 şi 86 se abrogă.

72.  Articolul 87 va avea următorul cuprins:

„Art. 87. - Consiliile locale pot înfiinţa şi organiza instituţii şi servicii publice de interes local în principalele domenii de activitate, potrivit specificului şi nevoilor locale, cu respectarea prevederilor legale şi în limita mijloacelor financiare de care dispun."

73.  Articolul 88 va avea următorul cuprins:

„Art. 88.  -   (1)  Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din   cadrul instituţiilor şi serviciilor publice de interes local se  fac de conducătorii acestora, în condiţiile legii.

(2) Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din aparatul de specialitate al primarului se fac de primar, în condiţiile legii."

74.  Articolul 89 va avea următorul cuprins:

„Art. 89. - Funcţionarii din cadrul instituţiilor şi serviciilor publice de interes local şi din cadrul aparatului de specialitate al primarului se bucură de stabilitate în funcţie, în condiţiile legii."

75.   Alineatul (2) al articolului 90 va avea următorul cuprins:

„(2) In unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în raporturile lor cu autorităţile administraţiei publice locale, cu aparatul de specialitate şi organismele subordonate consiliului local, aceştia se pot adresa, oral sau în scris, şi în limba lor maternă şi vor primi răspunsul atât în limba română, cât şi în limba maternă."

76.  Articolul 91 va avea următorul cuprins:

„Art. 91. - Primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, oraşului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale."

77.   Alineatul (1) al articolului 97 va avea următorul cuprins:

„Art. 97. - (1) Primarii şi viceprimarii sectoarelor municipiului Bucureşti funcţionează în condiţiile prevăzute de dispoziţiile prezentei legi pentru primarii şi viceprimarii comunelor şi oraşelor şi îndeplinesc atribuţiile stabilite de lege pentru aceştia, cu excepţia celor referitoare la consultarea populaţiei prin referendum, organizat pentru soluţionarea problemelor locale de interes deosebit, şi la măsurile prevăzute de lege pentru desfăşurarea adunărilor publice, care se exercită numai de primarul general al municipiului Bucureşti."

78.  Articolul 98 va avea următorul cuprins:

„Art. 98. - Secretarilor sectoarelor municipiului Bucureşti şi secretarului general al municipiului Bucureşti le sunt aplicabile în mod corespunzător prevederile cap. VI4."

79.  Articolul 101 va avea următorul cuprins:

„Art. 101. - (1) Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice locale, constituită la nivel judeţean pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale, orăşeneşti şi municipale, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean.

(2) Consiliul judeţean este compus din consilieri judeţeni, aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile legii."

80.    Partea introductivă a articolului 102 va avea următorul cuprins:

„Art. 102. - Numărul membrilor fiecărui consiliu judeţean se stabileşte prin ordin al prefectului, în funcţie de numărul locuitorilor judeţului, raportat de Institutul Naţional de Statistică la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de 1 iulie a anului care precedă alegerile, după cum urmează:".

81.   După articolul 102 se introduce un nou articol, articolul 1021, cu următorul cuprins:

„Art. 1021. - Pentru validarea mandatelor consilierilor judeţeni se aplică în mod corespunzător procedura prevăzută la art. 291, instanţa competentă fiind tribunalul."

82. Articolul 104 va avea următorul cuprins:

„Art. 104. - (1) Consiliul judeţean îndeplineşte următoarele categorii principale de atribuţii:

a)  atribuţii privind organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al consiliului judeţean, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean şi ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes judeţean;

b)   atribuţii privind dezvoltarea economico-socială a judeţului;

c)  atribuţii privind gestionarea patrimoniului judeţului;

d)   atribuţii privind gestionarea serviciilor publice din subordine;

e)  atribuţii privind cooperarea interinstituţională;

f)  alte atribuţii prevăzute de lege.

(2)  In exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. a), consiliul judeţean:

a)  alege, din rândul consilierilor judeţeni, un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi;

b)   hotărăşte înfiinţarea sau reorganizarea de instituţii, servicii publice şi societăţi comerciale de interes judeţean, precum şi reorganizarea regiilor autonome de interes judeţean, în condiţiile legii;

c)   aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului judeţean, organigrama, statul de funcţii, regulamentul de organizare şi funcţionare ale aparatului de specialitate, precum şi ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean şi ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes judeţean;

d)   exercită, în numele judeţului, toate drepturile şi obligaţiile corespunzătoare participaţiilor deţinute la societăţi comerciale sau regii autonome, în condiţiile legii;

e)   numeşte, sancţionează şi dispune suspendarea, modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condiţiile legii, pentru conducătorii instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean.

(3)  In exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. b), consiliul judeţean:

a)   aprobă, la propunerea preşedintelui consiliului judeţean, bugetul propriu al judeţului, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar;

b)   aprobă, la propunerea preşedintelui consiliului judeţean, contractarea şi/sau garantarea împrumuturilor, precum şi contractarea de datorie publică locală prin emisiuni de titluri de valoare în numele judeţului, în condiţiile legii;

c)  stabileşte impozite şi taxe judeţene, în condiţiile legii;

d)  adoptă strategii, prognoze şi programe de dezvoltare economico-socială şi de mediu a judeţului, pe baza propunerilor primite de la consiliile locale; dispune, aprobă şi urmăreşte, în cooperare cu autorităţile administraţiei publice locale comunale şi orăşeneşti interesate, măsurile necesare, inclusiv cele de ordin financiar, pentru realizarea acestora;

e)   stabileşte, pe baza avizului consiliilor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale implicate, proiectele de organizare şi amenajare a teritoriului judeţului, precum şi de dezvoltare urbanistică generală a acestuia şi a unităţilor administrativ-teritoriale componente; urmăreşte modul de realizare a acestora, în cooperare cu autorităţile administraţiei publice locale comunale, orăşeneşti sau municipale implicate;

f)   aprobă documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările de investiţii de interes judeţean, în limitele şi în condiţiile legii.

(4)  In exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. c), consiliul judeţean:

a)   hotărăşte darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a judeţului, după caz, precum şi a serviciilor publice de interes judeţean, în condiţiile legii;

b)   hotărăşte vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a judeţului, după caz, în condiţiile legii;

c)   atribuie, în condiţiile legii, denumiri de obiective de interes judeţean.

(5)  In exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. d), consiliul judeţean:

a)   asigură, potrivit competenţelor sale şi în condiţiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes judeţean privind:

1.  educaţia;

2.    serviciile sociale pentru protecţia copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială;

3.  sănătatea;

4.  cultura;

5.  tineretul;

6.  sportul;

7.  ordinea publică;

8.  situaţiile de urgenţă;

9.  protecţia şi refacerea mediului înconjurător;

10.   conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice şi rezervaţiilor naturale;

11.  evidenţa persoanelor;

12.  podurile şi drumurile publice;

13.   serviciile comunitare de utilitate publică de interes judeţean, precum şi alimentarea cu gaz metan;

14.  alte servicii publice stabilite prin lege;

b)   sprijină, în condiţiile legii, activitatea cultelor religioase;

c)   emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege;

d)  acordă consultanţă în domenii specifice, în condiţiile legii, unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ, la cererea acestora.

(6)  In exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. e), consiliul judeţean:

a)  hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române ori străine, inclusiv cu parteneri din societatea civilă, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public judeţean;

b)   hotărăşte, în condiţiile legii, înfrăţirea judeţului cu unităţi administrativ-teritoriale din alte ţări;

c)  hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte unităţi administrativ-teritoriale din ţară ori din străinătate, precum şi aderarea la asociaţii naţionale şi internaţionale ale autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea promovării unor interese comune."

83. După articolul 104 se introduce un nou articol, articolul 1041, cu următorul cuprins:

„Art. 1041. - Persoanele împuternicite să reprezinte interesele unităţii administrativ-teritoriale în societăţi comerciale, regii autonome de interes judeţean, asociaţii de dezvoltare intercomunitară şi alte organisme de cooperare sau parteneriat sunt desemnate prin hotărâre a consiliului judeţean, în condiţiile legii, respectând configuraţia politică rezultată după alegerile locale."

84.   Alineatul 1 al articolului 106 va avea următorul cuprins:

„Art. 106. - (1) Consiliul judeţean se întruneşte în şedinţă ordinară în fiecare lună, la convocarea preşedintelui consiliului judeţean."

85.  Articolul 107 va avea următorul cuprins:

„Art. 107. - (1) Şedinţele consiliului judeţean se desfăşoară legal în prezenţa majorităţii consilierilor judeţeni în funcţie.

(2) Prezenţa consilierilor judeţeni la şedinţă este obligatorie. Cazurile în care se consideră că absenţa este determinată de motive temeinice se vor stabili prin regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului judeţean. In situaţia în care un consilier judeţean absentează de două ori consecutiv fără motive temeinice, el poate fi sancţionat în condiţiile regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului judeţean."

86.   Alineatul (2) al articolului 108 va avea următorul cuprins:

„(2) In cazul în care, din motive întemeiate, lipseşte şi vicepreşedintele desemnat în condiţiile art. 118, şedinţa va fi condusă de celălalt vicepreşedinte sau de un consilier judeţean, ales cu votul majorităţii consilierilor judeţeni prezenţi."

87.   Alineatele (11) şi (2) ale articolului 109 vor avea următorul cuprins:

„(11) Proiectele de hotărâri pot fi propuse de consilieri judeţeni, de preşedintele consiliului judeţean, de vicepreşedinţii consiliului judeţean sau de cetăţeni. Redactarea proiectelor se face de către cei care le propun, cu sprijinul secretarului unităţii administrativ-teritoriale şi al serviciilor din cadrul aparatului de specialitate al consiliului judeţean.

(2) Hotărârile se semnează de preşedinte sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedintele consiliului judeţean care a condus şedinţa şi se contrasemnează de secretarul judeţului."

88.  Articolul 110 va avea următorul cuprins:

Art. 110. - Dispoziţiile art. 43 - 47, 49-54 şi ale art. 56 se aplică în mod corespunzător."

89.  Articolul 111 va avea următorul cuprins:

„Art. 111. - (1) Consiliul judeţean se dizolvă de drept în condiţiile art. 58 alin. (1) lit. a)-c) sau prin referendum judeţean.

(2)    Secretarul judeţului sau orice altă persoană interesată sesizează instanţa de contencios administrativ cu privire la cazurile prevăzute la alin. (1). Instanţa analizează situaţia de fapt şi se pronunţă cu privire la dizolvarea consiliului judeţean. Hotărârea instanţei este definitivă şi se comunică prefectului.

(3)   Consiliul judeţean poate fi dizolvat prin referendum judeţean, organizat în condiţiile legii. Referendumul se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de cel puţin 20% din numărul cetăţenilor cu drept de vot, înscrişi pe listele electorale ale unităţii administrativ-teritoriale.

(4)   Cheltuielile pentru organizarea referendumului prevăzut la alin. (3) se suportă din bugetul judeţean.

(5)   Referendumul judeţean este organizat, în condiţiile legii, de o comisie compusă din prefect, un reprezentant al consiliului judeţean desemnat prin hotărâre a consiliului judeţean şi un judecător de la tribunal. Secretariatul comisiei este asigurat de instituţia prefectului.

(6)   Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puţin jumătate plus unu din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. Activitatea consiliului judeţean încetează înainte de termen dacă s-au pronunţat în acest sens cel puţin jumătate plus unu din numărul total al voturilor valabil exprimate.

(7)   Stabilirea datei pentru organizarea alegerii noului consiliu judeţean se face de Guvern, la propunerea prefectului. Alegerile se organizează în termen de maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat dizolvarea consiliului judeţean sau, după caz, de la validarea rezultatului referendumului.

(8)   Până la constituirea noului consiliu judeţean, problemele curente ale administraţiei judeţului vor fi rezolvate de secretarul judeţului, pe baza unei împuterniciri speciale date de Guvern, prin Ministerul Administraţiei şi Internelor."

90.  Articolul 112 va avea următorul cuprins:

„Art. 112. - Mandatul de consilier judeţean se suspendă în condiţiile art. 59."

91.    La capitolul VI, titlul secţiunii a 4-a va avea următorul cuprins:

„SECŢIUNEA a 4-a

Preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean"

92.  Articolul 113 va avea următorul cuprins:

„Art. 113. - (1) Consiliul judeţean alege dintre membrii săi un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi.

(2)  Preşedintele şi vicepreşedinţii se aleg cu votul secret al majorităţii consilierilor judeţeni în funcţie.

(3)    Eliberarea din funcţie a preşedintelui sau a vicepreşedinţilor consiliului judeţean se face cu votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie, la propunerea a cel puţin o treime din numărul acestora. Eliberarea din funcţie a preşedintelui sau a vicepreşedinţilor consiliului judeţean nu se poate face în ultimele 6 luni ale mandatului consiliului judeţean.

(4)   Pe durata mandatului, preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean primesc o indemnizaţie lunară, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiilor de preşedinte, respectiv de vicepreşedinte al consiliului judeţean, care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean nu beneficiază de sporul de vechime în muncă şi nici de alte sporuri prevăzute de lege.

(5)  Durata mandatului constituie vechime în muncă şi în specialitatea studiilor absolvite."

93.   Alineatul (3) al articolului 114 va avea următorul cuprins:

„(3) Aparatul de specialitate al consiliului judeţean este subordonat preşedintelui acestuia. Funcţionarii din cadrul aparatului de specialitate al consiliului judeţean se bucură de stabilitate în funcţie, în condiţiile legii."

94.  Articolul 115 va avea următorul cuprins:

„Art. 115. - (1) Preşedintele consiliului judeţean răspunde de buna funcţionare a aparatului de specialitate al consiliului judeţean, pe care îl conduce. Coordonarea unor compartimente din aparatul de specialitate poate fi delegată, prin dispoziţie a preşedintelui consiliului judeţean, vicepreşedinţilor sau altor persoane, în condiţiile legii.

(2) Preşedintele consiliului judeţean asigură respectarea prevederilor Constituţiei, punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor consiliului judeţean, precum şi a altor acte normative."

95. Articolul 116 va avea următorul cuprins:

„Art. 116. - (1) Preşedintele consiliului judeţean îndeplineşte, în condiţiile legii, următoarele categorii principale de atribuţii:

a)  atribuţii privind funcţionarea aparatului de specialitate al consiliului judeţean, a instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes judeţean;

b)  atribuţii privind relaţia cu consiliul judeţean;

c)  atribuţii privind bugetul propriu al judeţului;

d)    atribuţii privind relaţia cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale şi serviciile publice;

e)  atribuţii privind serviciile publice de interes judeţean;

f)   alte atribuţii prevăzute de lege sau sarcini date de consiliul judeţean.

(2)  In exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. a), preşedintele consiliului judeţean:

a)   întocmeşte şi supune spre aprobare consiliului judeţean regulamentul de organizare şi funcţionare a acestuia, organigrama, statul de funcţii şi regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului de specialitate, precum şi ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean şi ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes judeţean;

b)   numeşte, sancţionează şi dispune suspendarea, modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condiţiile legii, pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate al consiliului judeţean.

(3)  In exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. b), preşedintele consiliului judeţean:

a)   conduce şedinţele consiliului judeţean şi dispune măsurile necesare pentru pregătirea şi desfăşurarea în bune condiţii a acestora;

b)   prezintă consiliului judeţean, anual sau la cerere, rapoarte cu privire la modul de îndeplinire a atribuţiilor sale şi a hotărârilor consiliului judeţean;

c)   propune consiliului judeţean numirea, sancţionarea, modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condiţiile legii, pentru conducătorii instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean.

(4)  In exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. c), preşedintele consiliului judeţean:

a)  exercită funcţia de ordonator principal de credite;

b)  întocmeşte proiectul bugetului judeţului şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului judeţean, în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege;

c)  urmăreşte modul de realizare a veniturilor bugetare şi propune consiliului judeţean adoptarea măsurilor necesare pentru încasarea acestora la termen;

d)   iniţiază, cu aprobarea consiliului judeţean, negocieri pentru contractarea de împrumuturi şi emisiuni de titluri de valoare în numele judeţului.

(5)  In exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. d), preşedintele consiliului judeţean:

a)  îndrumă metodologic, prin aparatul de specialitate al consiliului judeţean, activităţile de stare civilă şi autoritate tutelară desfăşurate în comune şi oraşe;

b)  poate acorda, fără plată, prin aparatul de specialitate al consiliului judeţean, sprijin, asistenţă tehnică, juridică şi de orice altă natură consiliilor locale sau primarilor, la cererea expresă a acestora.

(6)  In exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. e), preşedintele consiliului judeţean:

a)   coordonează realizarea serviciilor publice şi de utilitate publică de interes judeţean prestate prin intermediul aparatului de specialitate al consiliului judeţean sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes judeţean;

b)  ia măsuri pentru organizarea executării şi executarea în concret a activităţilor din domeniile prevăzute la art. 104 alin. (5) lit. a)-d);

c)   ia măsuri pentru evidenţa, statistica, inspecţia şi controlul efectuării serviciilor publice şi de utilitate publică de interes judeţean, prevăzute la art. 104 alin. (5) lit. a)-d), precum şi a bunurilor din patrimoniul public şi privat al judeţului;

d)   emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege sau prin hotărâre a consiliului judeţean;

e)   coordonează şi controlează organismele prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes judeţean înfiinţate de consiliul judeţean şi subordonate acestuia;

f)   coordonează şi controlează realizarea activităţilor de investiţii şi reabilitare a infrastructurii judeţene.

(7)   Preşedintele consiliului judeţean poate delega vicepreşedinţilor, prin dispoziţie, atribuţiile prevăzute la alin. (6)."

96.   După articolul 116 se introduce un nou articol, articolul 1161, cu următorul cuprins:

„Art. 1161. - (1) Preşedintele consiliului judeţean poate înfiinţa, în limita numărului maxim de posturi aprobate, cabinetul preşedintelui, compartiment distinct format din maximum 5 persoane.

(2)   Personalul din cadrul cabinetului preşedintelui este numit şi eliberat din funcţie de preşedintele consiliului judeţean.

(3)   Personalul din cadrul cabinetului preşedintelui consiliului judeţean îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, încheiat în condiţiile legii, pe durata mandatului preşedintelui consiliului judeţean.

(4)   Atribuţiile personalului compartimentului prevăzut la alin. (1) se stabilesc prin dispoziţie a preşedintelui consiliului judeţean."

97.   Alineatul (1) al articolului 118 va avea următorul cuprins:

„Art. 118. - (1) In cazul suspendării preşedintelui, atribuţiile acestuia vor fi exercitate de unul dintre vicepreşedinţi, desemnat de consiliul judeţean prin votul secret al majorităţii consilierilor judeţeni în funcţie."

98.  Articolul 119 va avea următorul cuprins:

„Art. 119. - (1) Preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean îşi păstrează calitatea de consilier judeţean.

(2) Prevederile art. 72 şi 77 se aplică în mod corespunzător şi preşedintelui consiliului judeţean."

99.  Articolul 120 se abrogă.

100.   După capitolul VI1 se introduc patru noi capitole, capitolele VI2-VI5, cu următorul cuprins:

„CAPITOLUL VI2

Administratorul public

Art. 1204. - (1) La nivelul comunelor şi oraşelor, primarul poate propune consiliului local înfiinţarea funcţiei de administrator public, în limita numărului maxim de posturi aprobate.

(2)   Numirea şi eliberarea din funcţie a administratorului public se face de primar, pe baza unor criterii, proceduri şi atribuţii specifice, aprobate de consiliul local. Numirea în funcţie se face pe bază de concurs.

(3)   Administratorul public poate îndeplini, în baza unui contract de management, încheiat în acest sens cu primarul, atribuţii de coordonare a aparatului de specialitate sau a serviciilor publice de interes local.

(4)  Primarul poate delega către administratorul public, în condiţiile legii, calitatea de ordonator principal de credite.

Art. 1205. - (1) La nivelul judeţelor, preşedintele consiliului judeţean poate propune consiliului judeţean înfiinţarea funcţiei de administrator public, în limita numărului maxim de posturi aprobate.

(2)   Numirea şi eliberarea din funcţie a administratorului public se fac de preşedintele consiliului judeţean, pe baza unor criterii, proceduri şi atribuţii specifice, aprobate de consiliul judeţean. Numirea în funcţie se face pe bază de concurs.

(3)   Administratorul public poate îndeplini, în baza unui contract de management, încheiat în acest sens cu preşedintele consiliului judeţean, atribuţii de coordonare a aparatului de specialitate sau a serviciilor publice de interes judeţean.

(4)   Preşedintele consiliului judeţean poate delega către administratorul public, în condiţiile legii, calitatea de ordonator principal de credite.

Art. 1206. - (1) Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară pot decide desemnarea unui administrator public pentru gestionarea serviciilor de interes general care fac obiectul asocierii.

(2) Recrutarea, numirea şi eliberarea din funcţie a administratorului public al asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară se fac pe baza unei proceduri specifice de către consiliile de administraţie ale acestora şi sunt aprobate prin hotărâri ale consiliilor locale şi consiliilor judeţene respective.

CAPITOLUL VI3

Actele autorităţilor administraţiei publice locale şi comunicarea acestora

Art. 1207. - (1) Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin:

a)  primarul emite dispoziţii;

b)  consiliul local adoptă hotărâri;

c)  consiliul judeţean adoptă hotărâri.

(2)  Dispoziţiile primarului se comunică în mod obligatoriu prefectului judeţului, în cel mult 5 zile lucrătoare de la semnarea lor.

(3)   Hotărârile consiliului local se comunică în mod obligatoriu:

a)  primarului localităţii;

b)  prefectului judeţului.

(4)   Hotărârile consiliului judeţean se comunică în mod obligatoriu prefectului judeţului.

(5)   Comunicarea actelor între autorităţile administraţiei publice locale şi cu prefectul judeţului se efectuează prin intermediul secretarului unităţii administrativ-teritoriale.

(6)  Actele autorităţilor administraţiei publice locale se vor aduce la cunoştinţă publică prin grija secretarului unităţii administrativ-teritoriale.

(7)   Dispoziţiile primarului, hotărârile consiliului local şi hotărârile consiliului judeţean sunt supuse controlului de legalitate al prefectului, în condiţiile legii care îi reglementează activitatea.

CAPITOLUL VI4

Secretarii unităţilor administrativ-teritoriale

Art. 1208. - (1) Fiecare unitate administrativ-teritorială şi subdiviziune administrativ-teritorială a municipiilor are un secretar salarizat din bugetul local. Secretarul comunei, oraşului, municipiului, judeţului şi al subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiilor este funcţionar public de conducere, cu studii superioare juridice sau administrative. Secretarul se bucură de stabilitate în funcţie.

(2)  Secretarul unităţii administrativ-teritoriale nu poate fi membru al unui partid politic, sub sancţiunea destituirii din funcţie.

(3)  Secretarul unităţii administrativ-teritoriale nu poate fi soţ, soţie sau rudă de gradul întâi cu primarul sau cu viceprimarul, respectiv cu preşedintele sau vicepreşedintele consiliului judeţean, sub sancţiunea eliberării din funcţie.

(4)     Recrutarea, numirea, suspendarea, modificarea, încetarea raporturilor de serviciu şi regimul disciplinar ale secretarului unităţii administrativ-teritoriale se fac în conformitate cu prevederile legislaţiei privind funcţia publică şi funcţionarii publici.

Art. 1209. - Secretarul unităţii administrativ-teritoriale îndeplineşte, în condiţiile legii, următoarele atribuţii:

a)   avizează, pentru legalitate, dispoziţiile primarului şi ale preşedintelui consiliului judeţean, hotărârile consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean;

b)   participă la şedinţele consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean;

c)  asigură gestionarea procedurilor administrative privind relaţia dintre consiliul local şi primar, respectiv consiliul judeţean şi preşedintele acestuia, precum şi între aceştia şi prefect;

d)  organizează arhiva şi evidenţa statistică a hotărârilor consiliului local şi a dispoziţiilor primarului, respectiv a hotărârilor consiliului judeţean şi a dispoziţiilor preşedintelui consiliului judeţean;

e)  asigură transparenţa şi comunicarea către autorităţile, instituţiile publice şi persoanele interesate a actelor prevăzute la lit. c), în condiţiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;

f)   asigură procedurile de convocare a consiliului local, respectiv a consiliului judeţean, şi efectuarea lucrărilor de secretariat, comunică ordinea de zi, întocmeşte procesul-verbal al şedinţelor consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean, şi redactează hotărârile consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean;

g)  pregăteşte lucrările supuse dezbaterii consiliului local, respectiv a consiliului judeţean, şi comisiilor de specialitate ale acestuia;

h) alte atribuţii prevăzute de lege sau însărcinări date de consiliul local, de primar, de consiliul judeţean sau de preşedintele consiliului judeţean, după caz.

CAPITOLUL VI5

Contravenţii şi sancţiuni

Art. 12010. - (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei următoarele fapte:

a)   nepunerea în aplicare, cu rea-credinţă, a hotărârilor consiliului local de către primar;

b)   nepunerea în aplicare, cu rea-credinţă, a hotărârilor consiliului judeţean de către preşedintele consiliului judeţean;

c)   neprezentarea în termenul prevăzut de Legea finanţelor publice locale a proiectului bugetului unităţii administrativ-teritoriale    de    către    primar,    respectiv preşedintele consiliului   judeţean, din culpa lor;

d)   neprezentarea de către primar sau preşedintele consiliului judeţean a rapoartelor prevăzute de lege, din culpa lor;

e)   neluarea măsurilor necesare, stabilite de lege, de către primar sau preşedintele consiliului judeţean, în calitatea acestora de reprezentanţi ai statului în unităţile administrativ-teritoriale.

(2)  Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de către prefect, în calitatea sa de autoritate publică, reprezentant al Guvernului pe plan local.

(3)  Dispoziţiile prezentului articol se completează în mod corespunzător cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare."

101.   Alineatul (3) al articolului 123 va avea următorul cuprins:

„(3) Donaţiile şi legatele cu sarcini pot fi acceptate numai cu aprobarea consiliului local sau, după caz, a consiliului judeţean, cu votul majorităţii consilierilor locali sau judeţeni, după caz, în funcţie."

102.   La articolul 123 se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

„(4) Schimbul de imobile din domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale se face în condiţiile legii, pe baza unui raport de evaluare, însuşit de consiliul local."

103.   La articolul 125 se introduc două noi alineate, alineatele (3) şi (4), cu următorul cuprins:

„(3) Prin derogare de la prevederile alin. (2), în cazul în care consiliile locale sau judeţene hotărăsc vânzarea unui teren aflat în proprietatea privată a unităţii administrativ-teritoriale pe care sunt ridicate construcţii, constructorii de bună-credinţă ai acestora beneficiază de un drept de preempţiune la cumpărarea terenului aferent construcţiilor. Preţul de vânzare se stabileşte pe baza unui raport de evaluare, aprobat de consiliul local sau judeţean, după caz.

(4)   Proprietarii construcţiilor prevăzute la alin. (3) sunt notificaţi în termen de 15 zile asupra deciziei consiliului local sau judeţean şi îşi pot exprima opţiunea de cumpărare în termen de 15 zile de la primirea notificării."

104.  Articolul 128 va avea următorul cuprins:

Art. 128. - Lucrările de construcţii şi reparaţii de interes public, finanţate din bugetele comunelor, oraşelor, municipiilor sau judeţelor, se execută numai pe baza unor documentaţii tehnico-economice avizate sau aprobate, după caz, de consiliul local ori de consiliul judeţean şi numai pe baza unei licitaţii publice, în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege."

105.  Articolul 129 va avea următorul cuprins:

„Art. 129. - Documentaţiile de urbanism şi amenajare a teritoriului privind comuna, oraşul, municipiul şi judeţul se elaborează, se aprobă şi se finanţează în conformitate cu prevederile legii."

106.   La capitolul VIII, secţiunea a 2-a se abrogă.

107.  Articolele 149-153 se abrogă.

108.   Alineatul (1) al articolului 154 va avea următorul cuprins:

Art. 154. - (1) Consilierii locali sau judeţeni, după caz, primarii, viceprimarii, primarul general al municipiului Bucureşti, primarii şi viceprimarii subdiviziunilor administrativ-teritoriale, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, secretarii unităţilor administrativ-teritoriale şi personalul din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al consiliului judeţean, răspund, după caz, contravenţional, administrativ, civil sau penal pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin, în condiţiile legii."'

109.  Articolul 156 va avea următorul cuprins:

„Art. 156. - Prevederile art. 61 alin. (4) şi ale art. 113 alin. (3) privind eliberarea din funcţie a viceprimarilor, a preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene se aplică după alegerile autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2008."

110.   După articolul 156 se introduc două noi articole, articolele 1561 şi 1562, cu următorul cuprins:

„Art. 1561. - Prevederile art. 17, art. 40 alin. (7) şi ale art. 90 alin. (2)-(4) sunt aplicabile şi în cazul în care, din diferite motive, după intrarea în vigoare a prezentei legi, ponderea cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale scade sub procentul prevăzut la art. 17.

Art. 1562. - Denumirea aparat propriu de specialitate se înlocuieşte, în cuprinsul tuturor actelor normative în vigoare, cu denumirea aparat de specialitate. Denumirea aparat propriu de specialitate al consiliului local se înlocuieşte, în cuprinsul tuturor actelor normative în vigoare, cu denumirea aparat de specialitate al primarului. Denumirea servicii descentralizate ale ministerelor se înlocuieşte, în cuprinsul tuturor actelor normative în vigoare, cu denumirea servicii publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale."

111. Alineatul (2) al articolului 157 va avea următorul cuprins:

„(2) Pe aceeaşi dată se abrogă Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 18 aprilie 1996, cu modificările ulterioare, art. 15 alin. (2) lit. d) şi art. 18 alin. (2) teza II din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, cu modificările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare."

Art. II. - (1) Secretarii comunelor care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, nu au studii superioare îşi pot păstra funcţia publică cu obligaţia ca, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, să absolve o formă de învăţământ superior de lungă durată în specialitatea ştiinţe juridice sau administraţie publică, sub sancţiunea eliberării din funcţie.

(2) Până la data de 31 decembrie 2006, sub sancţiunea încetării raportului de muncă, aceştia vor prezenta documente care dovedesc situaţia lor şcolară, care să le permită îndeplinirea în termen a obligaţiei prevăzute mai sus.

Art. III. - Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 23 aprilie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR                                               

BOGDAN OLTEANU                                                                    

PREŞEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU


SmartCity5

COMENTARII la Legea 286/2006

Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 286 din 2006
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Legea 286/2006
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu