Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 950 din 19 august 2009

privind aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2009 ale unor societati comerciale aflate în portofoliul Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 711 din 22 octombrie 2009



In temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 15 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă bugetele de venituri şi cheltuieli pe anul 2009 ale unor societăţi comerciale aflate în portofoliul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, prevăzute în anexele nr. 1-8*), care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - (1) Cheltuielile totale aferente veniturilor înscrise în bugetele de venituri şi cheltuieli pe anul 2009 ale societăţilor comerciale reprezintă limite maxime şi nu pot fi depăşite decât în cazuri justificate, cu aprobarea Guvernului, la propunerea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi cu avizul Ministerului Finanţelor Publice şi al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

(2) In cazul în care în execuţie se înregistrează depăşiri sau nerealizări ale veniturilor totale aprobate, operatorul economic poate efectua cheltuieli totale proporţional cu gradul de realizare a veniturilor totale.

(3)  Cheltuielile reprezentând fondul de salarii se efectuează cu respectarea legislaţiei în vigoare la data efectuării acestora.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Daniela Nicoleta Andreescu

Preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului,

Mircea Ursache

Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,

Marian Sârbu

Ministrul finanţelor publice,

Gheorghe Pogea

*) Anexele nr. 1-8 sunt reproduse în facsimil.

ANEXA Nr. 1

AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI

Societatea Comercială HORTICOLA - S.A.

Bd. Schitu Măgureanu nr. 10, sectorul 1, Bucureşti

Cod unic de înregistrare: 1552631

BUGETUL   DE   VENITURI   Şl   CHELTUIELI  PE  ANUL   2009

                                                                                                                                                                                                                   - mii lei -

INDICATORI

Nr. rd.

2008

Preliminat/ Realizări

2009

Propuneri

Diferenţe

%

0

1

2

3

4

5

6=5-4

7=5/4

I.

VENITURI TOTALE (rd.2+10+15)

1

22208

5750

-16458

25.89

1

Venituri din exploatare-total din care;

2

20646

4400

-16246

21,31

a) producţia vândută

3

419

1400

981

334,13

b) venituri din vânzarea mărfurilor

4

74

3000

2926

4054,05

c) venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete, din care:

5

-subvenţii, cf. prevederilor legale în vigoare

6

- transferuri, cf. prevederilor legale în vigoare

7

d) producţia imobilizată

8

e) alte venituri din exploatare

9

20153

0

-20153

0,00

2

Venituri financiare -total, din care

10

1562

1350

-212

86,43

a) venituri din interese de participare

11

b) venituri din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate

12

c) venituri din dobânzi

13

1108

1250

142

112,82

d) alte venituri financiare

14

454

100

-354

22,03

3

Venituri extraordinare

15

II.

CHELTUIELI TOTALE (rd.17+47+50)

16

5924

4614

-1310

77,89

1

Cheltuieli de exploatare -total, din care

17

5755

4564

-1191

79.30

a) cheltuieli materiale

18

204

340

136

166,67

b} alte cheltuieli externe (cu energie şi apă)

19

31

60

29

193,55

c) cheltuieli privind mărfurile

20

57

2150

2093

3771,93

d) cheltuieli cu personalul, din care:

21

1391

1239

-152

89,07

- salarii

22

781

746

-35

95,52

- contracte de mandat

23

266

148

-118

55.64

- cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, din care:

24

284

254

-30

89,44

- cheltuieli privind contribuţia la asigurări sociale

25

218

200

-18

91,74

- cheltuieli privind contribuţia de asigurări pt. şomaj

26

10

7

-3

70.00

- contribuţia la asigurările sociale de sănătate

27

56

47

-9

83,93

- alte cheltuieli cu personalul, din care:

28

60

91

31

151,67

- cheltuieli sociale prevăzute prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare, din care:

29

2

6

4

300,00

-tichete de cresă, potrivit Legii nr.193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

30

-tichete cadou pentru cheltuieli sociale potrivit Legii nr. 193/2006 cu modificările şi completările ulterioare

31

- fonduri speciale aferente fondului de salarii

32

- tichete de masa

33

58

85

27

146,55

- tichete de vacanţă

34

e) amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale

35

63

250

187

396.83

f) alte cheltuieli de exploatare, din care:

36

4009

525

-3484

13,10

-cheltuieli privind prestaţiile externe, din care:

37

442

475

33

107.47

-cheltuieli de protocol, din care:

38

25

15

-10

60,00

-tichete cadou potrivit Legii nr.193/2006. cu modificările şi completările ulterioare

39

0

0

0,00

-cheltuieli de reclamă şi publicitate, din care:

40

0

45

45

0,00

-tichete cadou pentru cheltuieli de reclamă şi publicitate potrivit Legii nr.193/2006. cu modificările şi completările ulterioare

41

-tichete cadou pentru campanii de marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţe existente sau noi potrivit Legii nr 193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

42

-cheltuieli cu sponsorizarea

43

-alte cheltuieli din care:

44

3567

50

-3517

1,40

- taxa pt, activitatea de exploatare a resurselor minerale

45

-redevenţa din concesionarea bunurilor publice

46

4

-4

0.00

2

Cheltuieli financiare -total, din care

47

169

50

-119

29,59

- cheltuieli privind dobânzile

48

1

-1

0,00

- alte cheltuieli financiare

49

168

50

-118

29,76

3

Cheltuieli extraordinare

50

III.

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

51

16284

1136

-15148

6.98

IV.

IMPOZIT PE PROFIT

52

2498

182

-2316

7,28

V.

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

53

13786

954

-12832

6,92

1

Rezerve legale

54

821

57

-764

6,92

2.

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

55

3

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

56

4

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pt.constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plăţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi externe

57

5

Alte repartizări prevăzute de lege

58

6

Profit contabil rămas după deducerea sumelor de la rd. 54,55,56,57 si 58

59

12965

897

-12068

6,92

7

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă

60

8

Minim 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende în cazul societăţilor /companiiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat

61

6483

449

-6034

6,93

9

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la pct. 1-8 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursa proprie de finanţare

62

6482

448

-6034

6.91

VI.

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

63

1

Surse proprii

64

7003

7770

767

110,95

2

Alocaţii de la buget

65

3

Credite bancare:

66

- interne

67

- externe

68

4

Alte surse

69

VII.

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care:

70

7003

7770

767

110.95

1

Cheltuieli aferente investiţiilor, inclusiv cele aferente investiţiilor în curs la finele anului

71

2

Rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii

72

- interne

73

- externe

74

VIII.

REZERVE, din care:

75

821

0

-821

0.00

1

Rezerve legale

76

821

0

-821

0,00

2

Rezerve statutare

77

3

Alte rezerve

78

IX.

DATE DE FUNDAMENTARE

79

1

Venituri totale

80

22208

5750

-16458

25,89

2

Cheltuieli aferente veniturilor totale

81

5924

4614

-1310

77,89

3

Nr. prognozat de personal la finele anului

82

30

41

11

136,67

4

Nr. mediu de personal total

83

32

39

7

121,88

5

Fond de salarii, din care

84

783

746

-37

95,27

a) fond de salarii aferent personalului angajat pe baza de contract individual de muncă

85

597

725

128

121,44

b) alte cheltuieli cu personalul

86

184

21

-163

11,41

6

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană)

87

1555

1549

-6

99,61

7

Productivitatea muncii pe total personal

mediu (lei/persoană)(rd.80/83)- în preţuri curente

88

694000

147436

-546564

21,24

8

Productivitatea muncii pe total personal mediu (lei/persoană)(rd.80/83)- în preţuri comparabile

89

728700

147436

-581264

20,23

9

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu {unităţi fizice /persoană)

90

10

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale[(cheltuieli totale/venituri totale)x1000]=(rd.16/rd.1 )x1000

91

267

802

535

300,82

11

Plăţi restante -total

92

-preţuri curente

93

- preţuri comparabile

94

12

Creanţe restante

95

- preţuri curente

96

- preţuri comparabile

97

ANEXA Nr. 2

AUTORITATEA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

Societatea Comercială COMALEX - S.A.

Alexandria

Cod unic de înregistrare: RO 1384767

BUGETUL   DE   VENITURI   Şl   CHELTUIELI  PE  ANUL   2009

                                                                                                                                                                                                                  - lei -

INDICATORI

Nr. rd.

2008

Realizări

2009

Propuneri

Diferenţe

%

1

2

3

4

5

6=5-4

7=5/4

VENITURI TOTALE (rd. 2+10+15)

l

1.158.545

1.240.000

+ 81.455

107.03

1.

Venituri din exploatare total, din care:

2

1.064.877

1.140.000

+ 75.123

107,05

a) producţia vândută (leasing+ chirii )

3

525.804

530.000

+ 4.196

100,8

b) venituri din vânzarea mărfurilor

4

539.073

610.000

+70.927

113.16

c) venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete. din care:

5

- subvenţii, cf. prevederilor legale în vigoare

6

- transferuri, cf. prevederilor legale în vigoare

7

d) prod. imobilizată

8

e) alte venituri din exploatare

9

2.

Venituri financiare -total, din care:

10

93.668

100.000

+ 6.332

106.76

a) venituri din interese de participare

11

b) venituri din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate

12

c) venituri din dobânzi

13

41.695

45.000

+ 3.305

107,93

d) alte venituri financiare

14

51.973

55.000

+ 3.027

105.82

3.

Venituri extraordinare

15

CHELTUIELI TOTALE (rd. 17+47+50)

16

963.546

1.023.720

+ 60.174

106.24

1.

Cheltuieli de exploatare -total din care:

17

963.546

1.023.720

+ 60.174

106,24

a) cheltuieli materiale

18

82.923

90.000

+ 7.077

108,50

b) alte cheltuieli externe

19

(cu energie şi apă )

40.558

40.000

-558

98.62

c) cheltuieli privind mărfurile -ct. 607

20

250.223

304.600

+ 54.377

121.73

d) cheltuieli cu personalul, din care:

21

336.777

285.470

-51.307

84.77

- salarii

22

189.844

141.000

- 48.844

74.27

- contracte de mandat

23

69.200

72.000

+ 2.800

11)4

- cheltuieli cu asigări şi protecţia socială, din care:

24

50.347

51.350

+ 1.003

102

- cheltuieli privind contribuţia la asigurări sociale

25

38.086

39.000

+ 914

102.4

-chetuieli privind contribuţia de asigurări pt. şomaj

26

2.205

2.250

+ 45

102

- cheltuieli privind contribuţia la asigurări sociale de sănătate

27

10.056

10.100

+ 44

100,4

- alte cheltuieli cu personalul, din care:

28

27.386

21.120

-6.266

77.12

-cheltuieli sociale prevăzute prin Legea nr.57l/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din care:

29

9.100

2.820

-6.280

30,990

- tichete de creşă . potrivit Legii nr.193/2006 cu modificările şi completările ulterioare

30

0

0

0

0

- tichete cadou pt. cheltuielile sociale potrivit Lg. 193/2006 cu modificările şi complătările ulterioare

31

9.100

2.820

-6.280

30,990

- fonduri speciale aferente fondului de salarii

32

0

0

0

0

- tichete de masă

33

18.286

18.300

+ 14

100.1

- tichete de vacanţă

34

0

0

0

0

e) amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale

35

22.035

25.000

+ 2965

113.6

0 alte chelt. de exploatare, din care:

36

231.030

278.650

+ 47.620

120.6

-cheltuileli privind prestaţiile externe, din care:

37

231.030

278.650

+ 47.620

120,6

- cheltuieli de protocol, din care:

38

964

1.000

+   36

104

- tichete cadou potrivit Lg. 193/2006

39

0

0

0

0

- chelt. de reclamă şi publicitate

40

0

0

0

0

- tichete cadou pt chetuieli de reclamă şi publicitate

41

0

0

0

0

- tichete cadou pt campanii de marketing, studiul pieţei

42

0

0

0

0

-cheltuieli cu sponsorizarea

43

1.550

-

- 1.550

X

- alte chelt, din care:

44

0

0

0

0

- taxa pt. activitatea de exploatare a resurselor minerale

45

0

0

0

0

- redevenţa din concesionarea bunurilor publice

46

0

0

0

0

2.

Cheltuieli financiare-total, din care:

47

0

0

0

0

- cheltuieli privind dobânzile

48

0

0

0

0

- alte cheltuieli financiare

49

0

0

0

0

3.

Cheltuieli extraordinare

50

0

0

0

0

REZULTATUL BRUT ( profil/pierdere )

51

194.999

216.280

+ 21.281

110,9

IMPOZIT PE PROFIT

52

31.209

34.605

+ 3.396

110,88

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT

din care:

53

163.790

181.675

+ 17.885

110.92

1.

Rezerve legale

54

9.750

10.814

+   750

107.7

2.

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

55

0

0

0

0

3.

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

56

0

0

0

0

4.

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plăţii dobânzilor comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi externe

57

0

0

0

0

5.

Alte repartizări prevăzute de lege

58

0

0

0

0

6.

Profit contabil rămas după deducerea sumelor de la rd.54,55,56.57,58

59

154.040

170.861

+ 16.821

110.91

7.

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10 % din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiu! financiar de referinţă

60

9.946

9.000

-946

90,5

8.

Minim 50% vărsăm la buget stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende în cazul

61

societăţilor/companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat

144.094

85.431

-58.663

59.28

9.

Profit nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la pct. 1-8 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare

62

0

76.430

76.430

0

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

63

22.035

25.000

+ 2.965

114

1.

Surse proprii

64

22.035

25.000

+ 2.965

114

2.

Alocaţii de la buget

65

3.

Credite bancare

66

- interne

67

- externe

68

4.

Alte surse - amortizare

69

-

-

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢIE din care:

70

i.

Cheltuieli aferente investiţiilor, inclusiv cele aferente investiţiilor în curs la finele anului

71

25.000

+ 25.000

2.

Rambursări de rate aferente creditelor pt. investiţii

72

- interne

73

- externe

74

REZERVE, din care:

75

1.

Rezerve legale

76

2.

Rezerve statutare

77

3.

Alte rezerve

78

DATE DE FUNDAMENTARE

79

1.

Venituri totale

80

1.158.545

1.240.000

+ 81.455

107

2.

Cheltuieli aferente veniturilor totale

81

963.546

1.023.720

+ 64.454

106,8

3.

Nr. prognozat de persoane la finele anului

82

8

8

100

4.

Nr. mediu de salariaţi total

83

8

8

-

100

5.

Fond de salarii, din care:

84

189.844

141.000

- 48.844

74.27

a) fond salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă

85

114.609

114.609

100

b) alte chetuieli cu personalul colaborator

86

75.235

26.391

- 48.844

35

6.

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/pers)

87

1.194

1.194

100

7.

Productivitatea muncit pe total personal mediu (lei/pers)(rd80/83-în preţuri curente)

88

144.818

155.000

+ 10.182

107

8.

Productivitatea muncii pe total pers, mediu-lei/pers

(rd 80/83 în preţuri comparabile)

89

153.507

155.000

+   1.493

100,97

9.

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total pers. mediu (unit.fiz/pers)

90

X

X

X

X

10.

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale [(chelt.tot/venit totale )x1000l=rd16/rd 1)x100

91

832

826

-6

99.3

11

Plăţi restante

92

0

0x

0

0

- preţuri curente

93

0

0

0

0

- preţuri comparabile

94

0

0

0

0

12.

Creanţe restante

95

63.231

60.000

-3.231

94,9

- preţuri curente

96

63.231

60.000

-3.231

94,9

- preţuri comparabile

97

67.025

60.000

- 7.025

89,52

ANEXA Nr. 3

AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI

Societatea Comercială CEPROHART - S.A. BRĂILA

Bd. Al. I. Cuza nr. 3, Brăila

Cod unic de înregistrare: R 2269251

BUGETUL   DE   VENITURI   Şl   CHELTUIELI  PE  ANUL   2009

                                                                                                                                                                                                                        - lei -

INDICATORI

Nr.rd.

2008 Realizări

2009 Propuneri

Diferenţe

%

0

1

2

3

4

5

6=5-4

7=5/4

I.

VENITURI TOTALE (RD.2+10+15)

1

6.494.410

5.225.000

-1.269.410

80,45

1

Venituri din exploatare, total, din care:

2

6.468.612

5.200.000

-1 268.612

80,39

a) producţia vânduta

3

5939.242

4.401.800

-1 537.442

74,11

b) venituri din vânzarea mărfurilor

4

842

0

-842

0,00

c) venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete - total, din care

5

0

0

0

0.00

- subvenţii, cf, prevederilor legale în vigoare

6

0

0

0

0.00

- transferuri, cf. prevederilor legale în vigoare

7

0

0

0

0,00

d) producţia imobilizată

8

385.738

658.200

272.462

170,63

e) alte venituri din exploatare

9

142.790

140.000

-2.790

98,05

2

Venituri financiare - total, din care:

10

25.798

25.000

-798

96,91

a) venituri din interese de participare

11

0

0

0

0,00

b) venituri din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate

12

0

0

0

0,00

c) venituri din dobânzi

13

2.543

6.000

3.457

235,94

d) alte venituri financiare

14

23.255

19.000

-4.255

81,70

3

Venituri extraordinare

15

0

0

0

0,00

II.

CHELTUIELI TOTALE (RD.17+46+49)

16

6.393.322

5.122.150

-1.271.172

80,12

1

Cheltuieli din exploatare, total, din care:

17

6.248.262

5.012.150

-1.236.112

80,22

a) cheltuieli materiale

18

1.377.009

880.899

-496.110

63,97

b) alte cheltuieli externe ( cu energia si apa)

19

613.059

500.000

-113.059

81,56

c) cheltuieli privind mărfurile

20

362

0

-362

0,00

d) cheltuieli cu personalul, din care:

21

2.930.816

2.231.251

-699.565

76,13

- salarii

22

2.053.526

1.537.120

-516.406

74,85

- contracte de mandat / contracte de performanţă

23

151.826

130.000

-21.826

85.62

- cheltuieli cu asigurările şi protecţia sociala, din care:

24

646.685

446.789

-199.896

69.09

- cheltuieli privind contribuţia la asigurările sociale

25

472.461

346.761

-125.700

73,39

- cheltuieli privind contribuţia la asigurările sociale pt şomaj

26

27.245

8.336

-18,909

30,60

- cheltuieli privind contribuţia la asigurări soc. de sănătate

27

146.979

91.692

-55.287

62,38

- alte cheltuieli cu personalul, din care:

28

78.779

117.342

38.563

148,95

- cheltuieli sociale prevăzute la art. 21 lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare, din care

29

37,069

33.342

-3,727

89.95

- tichete de cresă (cf. art.3 din Legea nr. 193/2006)

30

0

0

0

0,00

- tichete cadou pt. cheltuieli sociale (cf. art.2 din Legea nr. 193/2006

31

0

0

0

0,00

- fonduri speciale aferente fondului de salarii

32

0

0

0

0,00

- tichete de masă

33

41.710

84.000

42.290

201,39

- tichete de vacanţă

34

0

0

0

0,00

e) ajustări de valoare privind imobilizările corporale şi necorporale şi active circulante

35

217.754

250.000

32.246

114,81

f) alte cheltuieli de exploatare, din care:

36

1.109.262

1.150 000

40.738

103.67

- cheltuieli privind prestaţiile externe, din care:

37

904,653

950.000

45.347

105.01

- cheltuieli de protocol, din care:

38

4.415

2.057

-2.358

46,59

- tichete cadou pt. protocol (cf. art.2 din Legea nr.193/2006)

39

0

0

0

0.00

- cheltuieli de reclamă şi publicitate, din care:

40

12.485

8.000

-4,485

64.08

- tichete cadou pt. cheltuieli reclamă şi publicitate (cf. art.2 din Legea nr.193/2006 ,cu modificările şi completările ulterioare)

41

0

0

0

0,00

- tichete cadou pt. campanii de marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţele existente sau noi (cf. art.2 din Legea nr, 193/2006)

42

0

0

0

0.00

- cheltuieli cu sponsorizarea

43

0

0

0

0,00

- alte cheltuieli, din care:

44

204.609

200 000

-4.609

97,75

- taxa pt activitatea de exploatare a resurselor minerale

45

0

0

0

0,00

- redevenţa din concesionarea bunurilor publice

46

0

0

0

0,00

2

Cheltuieli financiare - total, din care:

47

145.060

110.000

-35.060

75,83

- cheltuieli privind dobânzile

48

79.482

80.000

518

100,65

- alte cheltuieli financiare

49

65.578

30.000

-35.578

45,75

3

Cheltuieli extraordinare

50

0

0

0

0,00

III.

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

51

101.088

102.850

1.762

101,74

IV.

IMPOZIT PE PROFIT

52

13.572

16.456

2.884

121.25

V.

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, DIN CARE

53

87.516

86.394

-1.122

98,72

1

Rezerve legale

54

5.054

5.143

89

101,74

2

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

55

0

0

0

0.00

3

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

56

0

0

0

0.00

4

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pt. constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plaţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi externe

57

0

0

0

0,00

5

Alte repartizări prevăzute de lege

58

0

0

0

0,00

6

Profit contabil rămas după deducerea sumelor de la rd.54,55,56,57 si 58.

59

82.462

81.251

-1.211

98,53

7

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic economic în exerciţiul financiar de referinţă

60

0

8.125

8.125

7

Minim 50% vărsaminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividente în cazul societăţilor/companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat

61

57.723

40.626

-17.097

70,38

8

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la pci.1-7 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursa proprie de finanţare

62

24.738

32 500

7.762

131,38

VI.

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

63

295.957

312.500

16.543

105,59

1

Surse proprii

64

153.291

282.500

129.209

184,29

2

Alocaţii de la buget

65

0

3

Credite bancare

66

0

- interne

67

0

- externe

68

0

4

Alte surse (dotări programe)

69

142.666

30.000

-112.666

21,03

VII.

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care:

70

0

0

0

0

1

Cheltuieli aferente investiţiilor, inclusiv cele aferente investiţiilor în curs la finele anului

71

291.036

200.000

-91.036

68.72

2

Rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii

72

0

0

0,00

- interne

73

0

0

0

0,00

- externe

74

0

0

0

0,00

VIII

REZERVE, din care:

75

5.054

5.143

89

101,75

1

Rezerve legale

76

5.054

5.143

89

101,75

2

Rezerve statutare

77

0

0

0

0,00

3

Alte rezerve

78

0

0

0

0,00

IX.

DATE DE FUNDAMENTARE

79

0

0

0

0.00

1

Venituri totale

80

6.494.410

5.225.000

-1.269.410

80.45

2

Cheltuieli aferente veniturilor totale

81

6.393.322

5.122.150

-1.271.172

80,12

3

Nr. prognozat de personal la finele anului

82

134

85

-49

63,43

4

Nr. mediu de salariaţi total

83

125

80

-45

64,00

5

Fond de salarii, din care:

84

2.296.920

1.667.120

-629.800

72,58

a) fond de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă

85

2.145.094

1.537.120

-607.974

71,66

b) alte cheltuieli cu personalul

86

151.826

130.000

-21.826

85,62

6

Caştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană)

87

1.430

1.601

171

111,96

7

Productivitatea muncii pe total personal mediu

(lei/persoană)(rd.80/83 - în preţuri curente)

88

51.955

65.313

13.357

125,71

8

Productivitatea muncii pe total personal mediu

(lei/persoană)(rd.80/83 - în preţuri comparabile)

89

55.073

65.313

10.240

118.59

9

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (unităţi fizice/persoană)

90

0

0

0

0.00

10

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale [(cheltuieli totale/venituri totale)x1000] = (rd.16/rd.1)x1000

91

984

980

-4

99,58

11

Plăţi restante

92

1 013.235

891.647

-121.588

88,00

- preţuri curente

93

1.013.235

891.647

-121.588

88,00

- preţuri comparabile

94

1.074.029

891.647

-182.382

83,02

12

Creanţe restante

95

1.197.241

1.137.379

-59.862

95,00

- preţuri curente

96

1.197.241

1.137.379

-59.862

95,00

- preţuri comparabile

97

1.269.075

1.137.379

-131.696

89,62

ANEXA Nr. 4

AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI

Societatea Comercială TERMOPROIECT - S.R.L. IAŞI

Str. Păcurari nr. 145, et. 1, laşi

Cod unic de înregistrare: RO 7272932

BUGETUL   DE   VENITURI   Şl   CHELTUIELI  PE  ANUL   2009

                                                                                                                                                                                                                       - lei -

Nr.

2008

2009

Diferenţe

%

Indicatori

rd.

Realizări

Propuneri

0

1                                                                        2

3

4

5

6 = 5-4

7 = 5/4

      I.

VENITURI TOTAI.E ( rd. 02 + 10 + 15 )

1

1.060.190

1.374.000

313.810

130

1.

Venituri din exploatare-total. din care:

2

1.060,029

1.373.500

313.471

130

a) Productia vânduta

3

1.060.029

1.373500

313.471

130

b) Venituri din vânzarea mărfurilor

4

0

0

0

0

c) Venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri, din care:

5

0

0

0

0

- subvenţii, cf.  prevederilor legale in vigoare

6

0

0

0

0

- transferuri, cf prevederilor legale in vigoare

7

0

0

0

0

d) producţia imobilizaţa

8

0

0

0

0

e) Alte venituri din exploatare

9

0

0

0

0

2.

Venituri financiare-total, din care:

10

161

500

339

311

a) venituri din interese de participare

11

0

0

0

0

b) Venituri din alte investiţii şi împrumuturi oare fac parte din activele imobilizate

12

0

0

0

0

c) venituri din dobânzi

13

161

500

339

311

d) alte venituri financiare

14

0

0

0

0

3.

Venituri extraordinare

15

0

0

0

0

II.

CHELTUIELI TOTALE, (rd. 17 + 47+50)

16

948.902

1.237.600

288.698

130

1.

Cheltuieli de exploatare - total, din care:

17

941.860

1.237.600

285.740

130

a) cheltuieli materiale

18

31.782

43.000

11.218

135

h) alte cheltuieli externe (cu enegia si apa)

19

4.140

6500

2.360

137

c) cheltuieli privind mărfurile

20

0

0

0

0

d) cheltuieli cu personalul, din care.

21

527.029

584.823

57.794

111

- salarii

22

30468I

320 000

15319

105

-contracte de mandat

23

83.070

108323

25.253

130

- cheltuieli cu asigurările şi protecţia sociala, din care:

24

105.011

119.200

14.189

114

- cheltuieli privind contributia la asigurări sociale

25

76468

90.000

13.532

118

- cheltuieli privind contribuţia de asigurări pt. şomaj

26

4270

3.200

-1.070

75

-cheltuieli privind contributia de asigurări sociale de sănătate

27

24273

26.000

1.727

107

- alte cheltuieli cu personalul, din care:

28

34.267

37.300

3.033

109

-Cheltuieli sociale prevăzute prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din care:

29

8795

6.300

-2.495

72

-tichete de cresa. potrivit Legii nr. 193/2006. cu modificările si completările

ulterioare

30

0

0

0

0

-tichete cadou pentru cheltuieli sociale potrivit Legii nr. 193/2006. cu

modificarile si completările ulterioare

31

0

0

0

0

-fonduri speciale aferente fondului de salarii

32

0

0

0

0

-tichete de masă

33

25472

31.000

5.528

122

-tichete de vacanţa

34

0

0

0

0

e) amortizarea imobilizările corporale şi necorporalc

35

87727

75.500

-12.227

86

f) alte cheltuieli de exploatare, din care;

36

291.182

517.777

226.595

178

-cheltuieli privind prestaţiile externe din care:

37

285 362

480.000

194 638

168

- cheltuieli de protocol, din care:

38

1619

2.700

1.081

167

-tichete cadou potrivit Legii nr. 193/2006. cu modificările şi completările ulterioare

39

0

500

500

0

- cheltuieli de reclamă si publicitate, din care:

40

0

0

0

0

-tichete cadou pentru cheltuieli de reclamă şi publicitate potrivit Legii

nr. 193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

41

0

0

0

0

-tichete cadou pentru campanii de marketing, studiul pieţei. promovarea pe piete existente sau noi potrivit Legii nr. 193/2006. cu modificările şi completările ulterioare

42

0

0

0

0

- cheltuieli cu sponsorizarea

43

0

0

0

0

-alte cheltuieli, din care:

44

0

0

0

0

- taxa pentru activitatea de exploatare a resurselor minerale

45

0

0

0

0

- redevenţa din concesionarea bunurilor publice

46

0

0

0

0

2.

Cheltuieli financiare- total.din care:

47

7.042

10.000

2.958

142

- cheltuieli privind dobânzile

48

6901

5000

-1.901

72

- alte cheltuieli financiare

49

141

5.000

4.859

3.546

3.

Cheltuieli extraordinare

50

0

0

0

0

III

REZULTATUL BRUT profit( pierdere )

51

111.288

136.400

25.112

123

IV

IMPOZIT  PE PROFIT

52

19.500

21.824

2,324

112

V

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPA

DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care :

53

91.788

114.576

22.788

125

1

Rezerve legale

54

0

0

0

0

2

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenti

55

0

0

0

0

3

Alte rezerve reprezentand facilitaţi fiscale prevăzute de lege

56

0

0

0

0

4

Constituirea surselor proprii de finanţare, pentru proiecte cofinanţate din împrumuturi externe, precum si pentru constituirea surselor necesare rambursării  ratelor de capital plătii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor imprumuturi externe

57

0

0

0

0

5

Alte repartizări prevăzute de lege

58

0

0

0

0

6

Profit contabil rămas după deducerea suinelor de la rd. 54.55.56.57 si 58

59

0

0

0

0

7

Participarea salariaţilor la profit in limita a 10% din profilul net dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic in exerciţiul financiar de referinţa

60

9179

11458

2279

125

8

Minim 50% varsaminte la bugetul de stat sau local. în cazul regiilor autonome, ori dividende în cazul societăţilor/ companiilor naţionale si societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat

61

45894

57288

11.394

125

9

Profitul nerepartizat pe destinatiile prevăzute la pct. 1-8 se repartizează la alte rezerve si constituie sursa proprie de finanţare

62

36715

45830

9.115

125

VI

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR din care :

63

87.727

155.500

67.773

177

1

Surse proprii

64

87.727

75.500

-12.227

86

2

Alocaţii de la buget

65

0

0

0

0

3

Credite bancare

66

0

80.000

0

0

- interne

67

0

80.000

0

0

- externe

68

0

0

0

0

4

Alte surse

69

0

0

0

0

VII

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII din care :

70

6.313

0

-6.313

0

1

Cheltuieli aferente investiţiilor. inclusiv cele aferente investiţiilor în curs la linele anului

71

6313

0

-6.313

0

2

Rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii

72

0

0

0

0

- interne

73

0

0

0

0

- externe

74

0

0

0

0

VII

REZERVE, din care:

75

116.037

152.752

36.715

132

1

Rezerve legale

76

1520

1.520

0

1

2

Rezerve statutare

77

0

0

0

0

3

Alte rezerve

78

114517

151232

36.715

132

IX

DATE DE FUNDAMENTARE

79

1

Venituri totale

80

1.060.190

1.374.000

313.810

130

2

Cheltuieli aferente veniturilor totale

81

948.902

1.237.600

288.698

130

3

Nr. prognozat de personal la finele anului

82

23

18

- 5

78

4

Nr. mediu de salariaţi total)

83

16

18

2

113

5

Fond de salarii, din care:

84

304.681

320.000

15.319

105

a) fondul de salarii aferent personalului angajat pe baza de contract individual de muncă

85

283871

316.000

32.129

111

b) alte cheltuieli cu personalul (cf H 1715/30.11.2008)

86

20810

4.000

-16.810

19

6

Castigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană)

87

1.478

1.463

-16

99

7

Productivitatea muncii pe total personal mediu ( lei / persoana ) (rd. 80/ 83)-în preţuri curente

88

66.262

76.333

10.071

115

8

Productivitatea muncii pe total personal mediu (lei / persoană)

(rd. 80/ 83) -în preturi comparabile

89

69575

76333

6.758

110

9

Productivitatea muncii pe total personal media (unităţi fizice/ persoana)

90

0

0

0

0

10

Cheliuieli totale la 1.000 lei  venituri totale (cheltuieli totale / venituri totale) x 1.000= (rdl6/rd1)x1000

91

895.03

900,73

6

101

11

Plăţi restante

92

116769

102.757

-14.012

88

preţuri curente

93

116769

102.757

-14.012

88

preţuri comparabile

94

113775

102757

-21.018

83

12

Creante restante -

95

19I285

181.720

-9.565

95

preţuri curente

96

191285

181.720

-9.565

95

preţuri comparabile

97

202762

181.720

-21.042

90

ANEXA Nr. 5

AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI

Societatea Comercială INAR - S.A.

Braşov, Str. Poienelor nr. 5

Cod unic de înregistrare: 1114208

BUGETUL   DE   VENITURI   ŞI   CHELTUIELI  PE  ANUL   2009

                                                                                                                                                                                                                        - lei -

INDICATORI

Nr

rd.

2008 Realizări

2009 Propuneri

Diferenţe

%

II

1

2

3

4

5

6=5-4

7=5/4

1.

VENITURI TOTALE (rd-2+10+15)

1

1255730

1400000

144270

111

1

Venituri din exploatare - total, din care:

2

1254393

1398500

144107

111

a) producţia vândută

3

1011277

1098500

87223

109

b) venituri din vânzarea mărfurilor

4

0

0

0

c) venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete, din care:

5

0

0

0

0

subvenţii, cf. prevederilor legale în vigoare

6

0

0

0

0

transferuri, cf. prevederilor legale în vigoare

7

0

0

0

d) producţia imobilizată

S

0

0

0

0

c) alte venituri din exploatare

9

243116

300000

56884

123

2

Venituri financiare - total, din care:

10

1 337

1500

163

112

a) venituri din interese de participare

11

0

0

0

0

b) venituri din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate

12

0

0

0

0

c) venituri din dobânzi

13

403

500

97

124

d) alte venituri financiare

11

934

1000

66

107

3

Venituri extraordinare

15

0

II.

CHELTUIELI TOTALE (rd. 17+46+49)

16

1225395

1340000

114605

109

1

Cheltuieli de exploatare - total, din care:

17

1222168

1336500

114332

109

a) cheltuieli materiale

18

100825

147711

46886

147

b) alte cheltuieli externe (cu energie şi apa )

19

75591

100550

24959

133

c) cheltuieli privind mărfurile

20

0

0

0

d) cheltuieli cu personalul din care;

21

784364

798239

13875

102

- salarii

22

557813

575000

17187

103

-contracte de mandat/contracte de performanţă

23

47374

49600

2226

105

cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, din care:

24

167270

173639

6369

104

cheltuieli privind contribuţia la asigurări sociale

25

120564

131166

10602

109

cheltuieli privind contribuţia de asigurări pt. şomaj

26

6356

4685

-1671

74

cheltuieli privind contribuţia la asigurări sociale de sănătate

27

40350

37788

-2562

94

alte cheltuieli cu personalul, din care:

28

11907

0

-11007

0

cheltuieli sociale prevăzute prin Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din care:

29

0

0

0

0

tichete de creşă (cf. art.3 din Legea nr.193/2006)

30

0

0

0

0

tichete cadou pentru cheltuieli sociale (cf. art.2 din Legea nr.193/2006)

31

0

0

0

0

fonduri speciale aferente fondului de salarii

32

0

0

0

0

tichete de masă

33

11907

0

-11907

0

tichete de vacanţă

34

0

e) amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale

35

1 16135

125000

8865

108

f) alte cheltuieli de exploatare, din care:

36

145253

165000

19747

114

cheltuieli privind prestaţiile externe, din care:

37

73919

85000

11081

115

cheltuieli de protocol, din care:

38

46

60

14

130

tichete cadou pentru protocol (cf art.2 din Legea nr.193/2006)

39

0

0

0

0

cheltuieli de reclamă şi publicitate, din care:

40

0

0

0

0

tichete cadou pentru cheltuieli de reclamă şi publicitate (cf. art.2 din Legea nr.193/2006)

41

0

0

0

0

tichete cadou pentru campanii de marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţele existente sau noi (cf. an.2 din Legea nr. 193/2006)

42

0

0

0

0

Cheltuieli cu sponsorizarea

43

0

0

0

0

alte cheltuieli, din care:

44

0

0

0

0

taxa pt. activitatea de exploatare a resurselor minerale

45

0

0

0

redevenţa din concesionarea bunurilor publice

46

0

0

0

0

2

Cheltuieli financiare - total, din care:

47

3227

3500

273

108

cheltuieli privind dobânzile

48

0

0

- alte cheltuieli financiare

49

3227

3500

273

I0S

3

Cheltuieli extraordinare

50

0

0

III.

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

51

30335

60000

29665

198

IV.

IMPOZIT PE PROFIT

52

0

0

V.

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

53

30335

60000

29665

198

1

Rezerve legale

54

0

0

2

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi)

55

30335

60000

0

0

3

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

56

0

0

0

0

4

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pt,constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plăţii dobânzilor, comisioanelor ţi altor costuri aferente acestor împrumuturi

57

0

0

0

0

5

Alte repartizări prevăzute de lege

58

0

0

0

0

6

Profit contabil rămas după deducerea sumelor de la rd.54,55.56,57, şi 58

59

0

0

0

7

Participarea salariaţilor la profit dar nu mai mult de 10% din profilul net, dar nu mal mult de nivelul unui salariu de baza mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă

60

0

0

0

0

7

Minim 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende in cazul societăţilor/companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat

61

0

0

0

0

8

Profitul nerepartizat pe destina|itie prevăzute la pct. 1 -7 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursa proprie de finanţare

62

0

0

0

0

VI

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

63

116135

125000

8865

108

1

Surse proprii

64

116135

125000

8865

108

2

Alocaţii de la buget

65

0

0

3

Credite bancare

66

0

0

interne

67

0

0

extene

68

0

0

4

Alte surse

69

0

0

VII.

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care;

70

1 16135

125000

8865

108

1

Cheltuieli aferente investiţiilor, inclusiv cele aferente investiţiilor în curs la finele anului

71

116135

125000

8865

108

2

Rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii

72

0

0

0

0

- interne

73

0

0

0

externe

74

0

0

0

0

VIII

REZERVE, din care:

75

0

0

0

0

1

Rezerve legale

76

0

0

0

0

2

Rezerve statutare

77

0

0

0

0

3

Alte rezerve

78

0

0

0

0

IX

DATE DE FUNDAMENTARE

79

0

0

0

0

1

Venituri totale

80

1255730

1400000

144270

111

2

Cheltuieli aferente veniturilor totale

81

1225395

1340000

114605

109

3

Nr, prognozat de personal la finele anului

82

32

28

-4

88

4

Nr.mediu de salariaţi total

83

32

32

0

100

5

Fond de salarii, din care:

84

545906

575000

29094

105

a) fond de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă

85

507439

530000

22561

104

b) alte cheltuieli cu personalul( îndemniz.AGA, cenzori)

86

38467

45000

6533

117

6

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană)

87

1321

1380

59,21

104

7

Productivitatea muncii pe total personal mediu (lei/persoană)(rd.80/83 - în preţuri cu rente)

88

39242

43750

4508,438

111

9

Productivitatea muncii pe total personal mediu lei/persoană)(rd.80-83) - în preţuri comparabile)

89

41597

43750

2153

105

10

Productivitatea muncii in unităţi fizice pe total personal mediu (unităţi fizice/persoană)

90

0

0

0

0

11

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale

[(cheltuieli totale/venituri totale)x1000] =(rd,16/rd.1)x1000

91

976

957,14

-18.70

98

12

Plăţi restante

92

62601

55.089

-7512

88

preţuri curente

93

62601

55.089

-7512

88

preţuri comparabile

94

66357

55.089

-11268

83

13

Creanţe restante

95

337947

200000

-137947

59

preţuri curente

96

337947

200000

-137947

59

preţuri comparabile

97

358224

200000

-158224

56

ANEXA Nr. 6

AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI

Societatea Comercială CASSTIL - S.A.

Str. Cluceru Sandu nr. 2A, sectorul 2, Bucureşti

Cod de înregistrare fiscală: RO 795

BUGETUL  ACTIVITĂŢII   GENERALE  PE  ANUL   2009

                                                                                                                                                                                                                 - mii lei -

Indicatori

Nr. rând

2008 Realizări

2009

Propuneri

Diferente

%

0

1

2

3

4

5

6=5-4

7=5/4

I

VENITURI TOTALE, (rd.2 + 10+ 15}

1

4.893

3.163

-1.730

65,00

1

Venituri din exploatare - total din care:

2

4.893

3.163

-1.730

65,00

a) Producţia vândută

3

634

708

74

112,00

b) Venituri din vânzarea mărfurilor

4

34

3

-31

9,00

c) Venituri din subvenţii de exploatare, aferente cifrei de afaceri nete (contracte cercetare buget)

5

0

0

0

0

0

0,00

0,00

din care;

0

0

0

0,00

- subvenţii, cf. prevederilor legale în vigoare

6

0

0

0

0,00

- transferuri, cf. prevederilor legale în vigoare

7

0

0

0

0,00

d) producţia imobilizată

8

0

0

0

0,00

e) alte venituri din exploatare

9

4.225

2452

-1.773

58,00

2

Venituri financiare-total, din care:

10

0

0

0

0,00

a) Venituri din interese de participare

11

0

0

0,00

b) Venituri din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate

12

0

0

0

0,00

0

0

0

0,00

c) Venituri din dobânzi

13

0

0

0

0,00

d) Alte venituri financiare

14

0

0

0

0,00

3

Venituri extraordinare

15

0

0

0

0,00

0

0

0

0,00

II

CHELTUIELI TOTALE (rd.17 + 46 + 49)

16

5.744

3.118

-2.626

54.00

1

1. Cheltuieli de exploatare - total.

17

5.515

3.118

-2.397

57,00

din care:

0

0

0

0,00

a) Cheltuieli materiale

18

113

109

-4

96.00

b) Alte cheltuieli externe (cu energie şi apa)

19

61

82

21

134,00

c) Cheltuieli privind mărfurile

20

27

3

-24

11,00

d) Cheltuieli cu personalul, din care:

21

660

697

37

106,00

- salarii

22

483

483

6

100,00

- contracte de mandat/contracte de performanţa

23

36

71

35

197.00

- cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, din care:

24

141

143

2

101.00

cheltuieli privind contribuţia ta asigurări sociale

25

109

110

1

101,00

cheltuieli privind contribuţia de asigurări pt. şomaj

26

4

4

0

100,00

cheltuieli privind contribuţia la asiq. soc de sănătate

27

28

28

0

100.00

- alte cheltuieli cu personalul, din care:

23

0

0

0

0,00

cheltuieli sociale prevăzute la art.21 lit.c) din

Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din care:

29

0

0

0

0,00

0

0

0

0

0

0

0,00

0,00

tichete de cresă (cf. art.3 din Legea nr.193/2006)

30

0

0

0

0,00

tichete cadou pentru cheltuieli sociale (cf. art.2 din Legea nr. 193/2006)

31

0

0

0

0,00

0

0

0

0,00

- fonduri speciale aferente fondului de salarii

32

0

0

0

0,00

- tichete de masa

33

0

0

0

0,00

e) amortizarea imobilizărilor corporale şi

necorporale

34

0

415

0 212

0 -203

0,00

51,00

f) Alte cheltuieli de exploatare, din care:

35

4.239

2.015

-2.224

48,00

- cheltuieli privind prestaţiile externe, din care:

36

79

68

-11

86,00

cheltuieli de protocol din care:

37

0

0

0

0,00

tichete cadou pentru protocol (cf. art.2 din L 193/2006)

38

0

0

0

0,00

cheltuieli de reclamă şi publicitate, din care:

39

0

0

0

0,00

ti chete cadou pentru cheltuieli de reclamă şi

publicitate (cf. art.2 din Legea nr.193/2006)

40

0

0

0

0,00

0

0

0

0,00

tichete cadou pentru campanii de marketing, studiul pieţei,

promovarea pe pieţe existente sau noi (cf. art.2 din Legea nr.193/2006)

41

0

0

0

0,00

0

0

0

0,00

0

0

0

0,00

cheltuieli cu sponsorizarea

42

0

0

0

0,00

-alte cheltuieli, din care:

43

4.160

2.015

-2.145

46,00

- taxa pentru activitatea de exploatare a

resurselor minerale

44

0

0

0

0

0

0,00

0,00

- redeventa din concesionarea bunurilor publice

45

0

0

0,00

2

Cheltuieli financiare - total,

46

229

0

0

0,00

din care:

0

0

0

0,00

- cheltuieli privind dobânzile

47

0

0

0

0,00

- alte cheltuieli financiare

48

229

0

D

0,00

3

Cheltuieli extraordinare

49

0

0

0

0,00

0

0

0

0,00

III

REZULTAT BRUT (profit/pierdere)

50

-851

45

896

-5,00

IV

IMPOZIT PE PROFIT

51

69

7

0

10,00

REZULTAT final (profit/pierdere)

-920

0

704

0,00

V

PROFITUL CONTABIL RAMAS DUPA DEDUCEREA

IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

52

0

0

38

0

0

0

0,00

1

Rezerve legale

53

0

0

0

0.00

2

Acoperirea piederilor contabile din anii precedenţi

54

0

38

38

3

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

55

0

0

0

0

0

0

0,00

0,00

4

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pt. constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plăţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi externe

56

0

0

0

0,00

0 0

0 0

0 0

0,00

0,00

0

0

0

0,00

0

0

0

0,00

5

Alte repartizări prevăzute de lege

57

0

0

0

0,00

6

Participarea salariaţilor la profil in limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de baza mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic In exerciţiul financiar de referinţă

56

0

0

0

0,00

0

0

0

0,00

0

0

0

0,00

0

0

0

0,00

7

Minim 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor automone. ori dividende în cazul societăţilor/companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat

59

0

0

0

0

0

0

0,00

0,00

0

0

0

0,00

0

0

0

0,00

8

Profilul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la pct.1-7 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursa proprie de finanţare

60

0

0

0

0,00

0

0

0

0,00

0

0

0

0,00

0

0

0

0,00

51,08

VI

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR,

61

415

212

-203

din care:

0

0

0

0,00

0

0

0

0,00

1

Surse proprii

62

415

212

-203

51,08

2

Alocaţii de la buget

63

0

0

0

0

0

0

0,00

0,00

3

Credite bancare:

64

- interne

65

0

0

0

0,00

- externe

66

0

0

0

0,00

0

0

0

0,00

4

Alte surse

67

0

0

0

0,00

0

0

0

0,00

VII

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII,

68

0

0

0

0,00

din care:

0

0

0

0,00

1

Cheltuieli aferente investiţiilor, inclusiv cele aferente investiţiilor în curs la finele anului

69

0

0

0

0

0

0

0,00

0,00

2

Rambursări de rate aferente creditelor pentru

70

0

0

0

0,00

investiţii:

0

0

0

0,00

- interne

71

0

0

0

0,00

- externe

72

0

0

0

0,00

0

0

0

0,00

VIII

REZERVE, din care;

73

0

0

0

0

0

0

0,00

0,00

1

Rezerve legale

74

2

Rezerve statutare

75

0

0

0

0,00

3

Alte rezerve

76

0

0

0

0,00

0

0

0

0,00

IX

DATE DE FUNDAMENTARE

77

0

0

0

0,00

0

0

0

-1.730

0,00

1

Venituri totale

78

4.893

3.163

65,00

2

Cheltuieli aferente veniturilor totale

79

5.744

3.118

-2.626

54,00

3

Nr. prognozat de personal la finale anului

80

43

43

0

100,00

4

Nr. mediu de salariaţi total

81

43

43

0

100.00

5

Fondul de salarii, din care:

82

483

483

0

100,00

a) fondul de salarii aferent personalului angajat pe baza de contract individual de muncă

83

443

443

0

100,00

b) alte cheltuieli cu personalul

84

40

40

0

100.00

6

Câştigul mediu lunar pe salariat lei/persoană

85

858,53

858.53

0,00

100,00

7

Productivitarea muncii pe total personal mediu (iei/persoană)(rd. 78/rd.81 -în preţuri curente)

86

113.790,70

73.558.14

-40.232,56

65,00

8

Productivitatea muncii pe total personal mediu

(lei /persoană) (rd. 78/rd.81 - In preţuri comparabile)

87

120618,14

73.558.14

-47.060,00

60.98

9

Productivitatea muncii in unităţi fizice pe total personal mediu (unităţi fizice/persoană) (obiect de activitate principal: cercetare)

88

89

0

0

0

0,00

0

0

0

0,00

0

852

0

1.014

0

0,00 119,00

10

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale

(cheltuiele totale/venituri totale)*1000 = (rd,16/rd.1)*1000

163

11

Plăţi restante

90

588

275

-313

46,77

- preţuri curente

91

588

275

-313

46,77

- preţuri comparabile

92

623

275

-348

44,14

12

Creanţe restante

93

98

74

-24

75,51

- preţuri curente

94

98

74

-24

75.51

- preţuri comparabile

95

104

74

-30

71,15

ANEXA Nr. 7

AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI

Societatea Comercială ICTCM - S.A.

Şos. Olteniţei nr. 103, sectorul 4, Bucureşti

Cod unic de înregistrare: 385446

BUGETUL   DE   VENITURI   ŞI   CHELTUIELI  PE  ANUL   2009

                                                                                                                                                                                                                    - lei -

Indicatori

Nr Rd

Realizări 31.12.2008

BVC 2009

Diferenţe

6=5-4

% 7=5/4

0

1

2

3

4

5

6

7

I.

VENITURI TOTALE, (rd.2+10+15)

1

18.155.344

13.300.000

-4.855.344

73.26

1.

Venituri din exploatare-total, din care:

2

18.151.679

13.300.000

-4.851.679

73.27

a) producţia vândută

3

16.744.182

13.300.000

-3.444.182

79.43

b) venituri din vânzarea mărfurilor

4

0

0

0

0

c) venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete. din care:

5

0

0

0

0

- subvenţii, cf. prevederilor legii le in vigoare

6

0

0

0

0

- transferuri, cf. prevederilor legale în vigoare

7

0

0

0

0

d) producţia imobilizata

8

0

0

0

0

e) alte venituri în exploatare

9

0

0

0

0

2.

Venituri financiare-total, din care:

10

3.665

0

0

0

a) venituri din interese de participare

11

0

0

0

0

b) venituri din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate

12

0

0

0

0

c) venituri din dobânzi

13

1.121

0

0

0

d) alte venituri financiare

14

2.544

0

0

0

3.

Venituri extraordinare

15

0

0

0

0

II

CHELTUIELI TOTALE (rd. 17+47+50)

16

17.893.428

13.200.000

-4.693.428

73,77

1.

Cheltuieli de exploatare-total, din care:

17

17.845.941

12.761.850

-5.084,091

71,51

a) cheltuieli materiale

18

1.040.146

976.334

-63.812

93.87

b) alte cheltuieli externe (cu energie şi apa)

19

346.709

364.044

+17.335

105,00

c) cheltuieli privind mărfurile

20

0

0

0

0

d) cheltuieli cu personalul, din care:

21

5.312.405

4.050.530

-1.261.875

76,25

- salarii

22

4.084.110

3.084.944

-999.166

75,54

- contracte de mandat

23

109.800

82.751

-27.049

75,37

- cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, din care:

24

1.1 18.495

882.835

-235.660

78,93

- cheltuieli privind contribuţia la asigurări sociale

25

788.177

658.880

-129.297

83,60

- cheltuieli privind contribuţia de asigurări pt. şomaj

26

37.240

15.838

-21.402

42,53

- cheltuieli privind contribuţia la asigurări sociale de sănătate

27

222.813

164.720

-58.093

73.93

- alte cheltuieli cu personalul, din care:

28

70.265

43.397

-26.868

61.76

- cheltuieli sociale prevăzute prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din care:

29

0

0

0

0

- tichete de creşă (potrivit Legii nr, 193/2006, cu modificările şi completările ulterioare)

30

0

0

0

0

- tichete cadou pentru cheltuieli sociale (potrivit Legii nr. 193/2006, cu modificările şi completările ulterioare)

31

0

0

0

0

- fonduri speciale aferente fondului de salarii

32

70.265

43.397

-26.868

61.76

- tichete de masă

33

0

0

0

0

- tichete de vacanţă

34

0

0

0

0

e) amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale

35

0

0

0

0

f) alte cheltuieli de exploatare, din care:

36

11.146.681

7.370.942

-3.775.739

66.13

- cheltuieli privind prestaţiile externe, din care:

37

7.424.182

4.300.000

-3.124.182

57.92

- cheltuieli de protocol, din care:

38

29.684

0

0

0

- tichete cadou potrivit Legii nr. 193/2006, cu modificările ţi completările ulterioare)

39

0

0

0

0

- clieliuieli de reclamă si publicitate, din care:

40

6.777

0

0

0

- tichete cadou pentru cheltuieli de reclamă şi publicitate, potrivit Legii nr. 193/2006. cu modificările şi completările ulterioare

41

0

0

0

0

- tichete cadou pentru campanii de marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţe existente sau noi potrivit Legii nr. 193/2006. cu modificările şi completările ulterioare

42

0

0

0

0

- cheltuieli cu sponsorizarea

43

16.569

0

0

0

- alte cheltuieli, din care:

44

0

0

0

0

- taxa pentru activitatea de exploatare a resurselor minerale

45

0

0

0

0

- redevenţa din concesionarea bunurilor publice

46

0

0

0

0

2.

Cheltuieli financiare-total, din care:

47

47,487

438.150

+390.663

922.67

- cheltuieli privind dobânzile

48

42.084

433.150

1391.066

1.029.25

- alte cheltuieli financiare

49

5.403

5.000

-403

92.54

3.

Cheltuieli extraordinare

50

0

0

0

0

III

REZULTATUL BRUT (profit/ pierdere)

51

261.916

100.000

-161.916

38,18

IV

IMPOZIT PE PROFIT

52

239.204

16.000

-223,204

6,69

V

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT din care:

53

22.712

84,000

+61.288

369,85

1.

Rezerve legale

54

13.096

5.000

-8.096

38.18

2.

Acoperirea pierderilor din anii precedenţi

55

9.616

79,000

+69.384

821.55

3.

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

56

0

0

0

0

4.

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plăţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi externe

57

0

0

0

0

5.

Alte repartizări prevăzute de lege

58

0

0

0

0

6.

Profit contabil rămas după deducerea sumelor de la rd. 54,55,56,57 şi 58

59

0

0

0

0

7.

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10 % din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economie în exerciţiul financiar de referinta

60

0

0

0

0

8.

Minimum 50 % vărsăminte la bugetul de stat sau local, în cazul regiilor autonome, ori dividende în cazul societăţilor/companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de

stat

61

0

0

0

0

9.

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la pct. 1-8 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursa proprie de finanţare

62

0

0

0

0

VI

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

63

843.173

0

-815.173

3.32

1.

Surse proprii

64

132.730

0

-104.730

21,09

2.

Alocaţii de la buget

65

0

0

0

0

3.

Credite bancare:

66

0

0

0

0

- interne

67

0

0

0

0

- externe

68

0

0

0

0

4.

Alte surse (dotări teme cercetare )

69

710.443

0

0

0

VII

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care;

70

0

0

0

0

1.

Cheltuieli aferente investiţiilor, inclusiv cele aferente investiţiilor în curs la finele anului

71

0

0

0

0

2.

Rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii:

72

0

0

0

0

- interne

73

0

0

0

0

- externe

74

0

0

0

0

VIN

REZERVE, din care:

75

0

0

0

0

1.

Rezerve legale

76

0

0

0

0

2.

Rezerve statutare

77

0

0

0

0

3.

Alte rezerve

78

0

0

0

0

IX

DATE DE FUNDAMENTARE

79

1.

Venituri totale

80

18. 155.344

13.300.000

-4.855.344

73.26

2.

Cheltuieli aferente veniturilor totale

81

17.893.428

13.200.000

-4.693.428

73.77

3.

Nr. prognoza) de personal la finele anului

82

147

110

-37

74,83

4.

Nr. mediu de salariaţi total (fără conducător)

83

147

115

-32

78,23

5.

Fond de salarii, din earc:(rd.22=rd.84)

84

4.084.110

3.084.944

-999.166

75,54

a) fond de salarii aferent personalului angajai pe bază de contract individual de muncă

85

3.908.430

3.058.080

-850.350

78.24

b) alte cheltuieli cu personalul (CA+cenzori)

86

175.680

26.864

-148.816

15,29

6.

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană)

87

2.216

2.216

0

100.00

7.

Productivitatea muncii pe total personal mediu (lei/persoană) (rd.80/rd.83) - în preţuri curente

88

123.506

115.652

-7.854

93.64

9.

Productivitatea muncii pe total personal mediu (lei/persoană)

(rd.80/rd.83) - în preţuri comparaţiile (5%)

89

129.681

115.652

-14.029

89.18

10

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (unităţi fizice/persoană)

90

0

0

0

0

11.

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (cheltuieli totale/venituri totale) x 1000 = (rd.l6/rd.l)x 1000

91

986

992

+6

100.61

12.

Plăţi restante

92

0

0

0

0

- preţuri curente

93

0

0

0

0

- preţuri comparabile

94

0

0

0

0

13.

Creanţe restante

95

680.000

650.000

-30.000

95.59

- preţuri curente

96

0

0

0

0

- preţuri comparabile

97

0

0

0

0

ANEXA Nr. 8

AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI

Societatea Comercială LUX PERIAM - S.A. PERIAM

Str. Gării nr. 879, Periam, judeţul Timiş

Cod unic de înregistrare: RO 2510758

BUGETUL   DE   VENITURI   ŞI   CHELTUIELI  PE  ANUL   2009

                                                                                                                                                                                                                   - mii lei -

INDICATORI

Nr. rd.

2008 Realizări

2009 Propuneri

Diferenţe

%

0

1

2

3

4

5

6=5-4

7=5/4

I.

VENITURI TOTALE (RD.2+10+15)

1

1.371

1.714

343

125,02

1

Venituri din exploatare, total, din care:

2

1.370

1.712

342

124,96

a) producţia vânduta

3

1.348

1.685

337

125,00

b) venituri din vânzarea mărfurilor

4

0

0

0

0,00

c) venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete - total, din care

5

0

0

0

0.00

- subvenţii, cf, prevederilor legale în vigoare

6

0

0

0

0,00

- transferuri, cf. prevederilor legale în vigoare

7

0

0

0

0.00

d) producţia imobilizată

8

0

0

0

0,00

e) alte venituri din exploatare

9

22

27

5

122,73

2

Venituri financiare - total, din care:

10

1

2

1

200,00

a) venituri din interese de participare

11

0

0

0

0,00

b) venituri din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate

12

0

0

0

0.00

c) venituri din dobânzi

13

0

0

0

0,00

d) alte venituri financiare

14

1

2

1

200,00

3

Venituri extraordinare

15

0

0

0,00

II.

CHELTUIELI TOTALE (RD.17+46+49)

16

1.360

1.705

344

125,37

1

Cheltuieli din exploatare, total, din care:

17

1.347

1.676

328

124,42

a)cheltuieli materiale

18

461

576

115

124,95

b) alte cheltuieli externe (cu energia şi apa)

19

56

70

14

125,00

c) cheltuieli privind mărfurile

20

0

0

0

0,00

d) cheltuieli cu personalul, din care:

21

692

865

172

125,00

- salarii

22

436

545

109

125.00

- contracte de mandat / contracte de performanţă

23

32

40

8

125,00

- cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, din care:

24

130

162

32

124,62

- cheltuieli privind contribuţia la asigurările sociale

25

99

124

25

125,25

- cheltuieli privind contribuţia ia asigurările sociale pt şomaj

26

4

4

0

100,00

- cheltuieli privind contribuţia la asigurări sociale de sănătate

27

27

34

7

124,47

- alte cheltuieli cu personalul, din care:

28

94

117

23

124

- cheltuieli sociale prevăzute la art. 21 lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare, din care:

29

0

0

0

0

- tichete de creşă (cf. art. 3 din Legea nr. 193/2006)

30

0

0

0

0,00

- tichete cadou pt. cheltuieli sociale (cf. art. 2 din Legea nr. 193/2006

31

17

21

4

123,53

- fonduri speciale aferente fondului de salarii

32

8

10

2

125,00

- tichete de masă

33

69

86

17

124,64

- tichete de vacanţa

34

0

0

0

0,00

e) ajustări de valoare privind imobilizările corporale şi necorporale şi active circulante

35

3

5

2

166,67

f) alte cheltuieli de exploatare, din care:

36

135

160

25

118,52

- cheltuieli privind prestaţiile externe, din care:

37

0

0

0

0,00

- cheltuieli de protocol, din care:

38

0

0

0

0,00

- tichete cadou pt. protocol (cf. art. 2 din Legea nr. 193/2006)

39

0

0

0

0,00

- cheltuieli de reclamă şi publicitate, din care.

40

0

0

0

0,00

- tichete cadou pt. cheltuieli reclamă şi publicitate (cf. art. 2 din Legea nr. 193/2006. cu modificările şi completările ulterioare)

41

0

0

0

0,00

- tichete cadou pt. campanii de marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţele existente sau noi (cf. art. 2 din Legea nr. 193/2006)

42

0

0

0,00

- cheltuieli cu sponsorizarea

43

1

2

1

200,00

- alte cheltuieli, din care:

44

0

0

0,00

- taxa pt. activitatea de exploatare a resurselor minerale

45

0

0

0

0,00

- redevenţa din concesionarea bunurilor publice

46

0

0

0

0,00

2

Cheltuieli financiare - total, din care:

47

13

29

16

223,08

- cheltuieli privind dobânzile

48

12

20

8

166,67

- alte cheltuieli financiare

49

1

9

8

900,00

3

Cheltuieli extraordinare

50

0

0

0,00

III.

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

51

11,00

9,00

-1,00

81,82

IV.

IMPOZIT PE PROFIT

52

1,76

1,44

-0,32

81,82

V.

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care

53

9,24

7,56

1,68

81.82

1

Rezerve legale

54

0,00

0.00

0,00

0,00

2

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

55

0.00

0.00

0.00

0.00

3

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

56

0,00

0,00

0.00

0,00

4

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pt.constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plăţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi externe

57

0,00

0.00

0.00

0,00

5

Alte repartizări prevăzute de lege

58

0,00

0.00

0.00

0,00

6

Profit contabil rămas după deducerea sumelor de la rd. 54.55,56,57 şi 58.

59

0,00

0,00

0,00

0,00

7

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net. dar nu mai mult de nivelul unui salariu mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic economic în exerciţiul financiar de referinţă

60

0,93

0,76

-0,17

81,72

7

Minim 50% vărsatninte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividente în cazul societăţilor/companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat

61

4,62

3.78

-0.84

81,82

8

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la pct. 1-7 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursa proprie de finanţare

62

3,69

3,02

-0,67

81,84

VI.

SURSE DE FINANŢARE A

INVESTIŢIILOR, din care:

63

3

5

2

166,67

1

Surse proprii

64

3

5

2

166,67

2

Alocaţii de ia buget

65

0

0

0

0,00

3

Credite bancare

66

0

0

0

0,00

- interne

67

0

0

0

0,00

- externe

68

0

0

0

0,00

4

Alte surse

69

0

0

0

0,00

VII.

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care:

70

0

0

0

0,00

1

Cheltuieli aferente investiţiilor, inclusiv cele aferente investiţiilor în curs la finele anului

71

0

0

0

0,00

2

Rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii

72

0

0

0

0,00

- interne

73

0

0

0

0,00

- externe

74

0

0

0

0,00

VIII

REZERVE, din care:

75

0

0

0

0,00

1

Rezerve legale

76

0

0

0

0.00

2

Rezerve statutare

77

0

0

0

0,00

3

Alte rezerve

78

0

0

0

0 00

IX.

DATE DE FUNDAMENTARE

79

0

0

0

0,00

1

Venituri totale

80

1.371

1.714

343

125,02

2

Cheltuieli aferente veniturilor totale

81

1.360

1.705

344

125,37

3

Nr.prognozat de personal la finele anului

82

44

55

11

125,00

4

Nr. mediu de salariaţi total

83

44

55

11

125,00

5

Fond de salarii, din care:

84

468

585

117

125,00

a) fond de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă

85

436

545

109

125,00

b) alte cheltuieli cu personalul

86

32

40

8

125,00

6

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană)

87

890,00

890,00

0,00

100,00

7

Productivitatea muncii pe total personal mediu (lei/persoană)(rd.80/83 - în preţuri curente)

88

31.159,00

31 163,00

4,00

100,01

8

Productivitatea muncii pe total personal mediu (lei/persoană)(rd.80/83 - în preţuri comparabile)

89

33.028,00

31 163,00

-1.865,00

94,35

9

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (unităţi fizice/persoană)

90

0

0

0

0,00

10

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale [(cheltuieli totale/venituri totale)x1000] = (rd.16/rd.1)x1000

91

1.010,00

1.010,00

0,00

100,00

11

Plăţi restante

92

92.00

80,00

-12,00

86.96

- preţuri curente

93

92,00

80.00

-12,00

86,96

- preţuri comparabile

94

97,50

80,00

-18.00

81,63

12

Creanţe restante

95

29,00

26,00

-3,00

89,66

- preţuri curente

96

29,00

26,00

-3.00

89,66

- preţuri comparabile

97

30,70

26,00

-5,00

83,87


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 950/2009

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 950 din 2009
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 950/2009
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu