Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.949 din 28.09.2011

privind aprobarea închirierii unor spaţii aflate în administrarea Ministerului Justiţiei
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 700 din 04 octombrie 2011

SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 14 alin. (1), art. 15 şi al art. 16 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă închirierea de către Ministerul Justiţiei a unor spaţii aflate în administrarea acestuia, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, situate în imobilele proprietate publică a statului în care îşi desfăşoară activitatea instanţele judecătoreşti, în scopul desfăşurării unor activităţi sau al prestării unor servicii necesare personalului instanţelor şi justiţiabililor. Articolul 2(1) Închirierea spaţiilor prevăzute la art. 1 se face prin licitaţie publică, în condiţiile legii.(2) Se împuterniceşte Ministerul Justiţiei să organizeze procedura de licitaţie publică pentru închirierea acestor spaţii, în scopul realizării activităţilor prevăzute la art. 1.(3) Contractul de închiriere se încheie de către Ministerul Justiţiei, în calitate de titular al dreptului de administrare a imobilelor prevăzute la art. 1. Articolul 3Chiria stabilită ca urmare a desfăşurării procedurilor de licitaţie publică se plăteşte de câştigătorul licitaţiei. O cotă-parte de 20% din chiria încasată potrivit contractului prevăzut la art. 2 rămâne la dispoziţia Ministerului Justiţiei pentru întreţinerea imobilelor care fac obiectul închirierii, iar restul de 80% se virează la bugetul de stat. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul justiţiei, Cătălin Marian Predoiu Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu ANEXĂDATELE DE IDENTIFICARE a spaţiilor aflate în administrarea Ministerului Justiţiei care se închiriază de către acesta
Nr. crt. Locul unde este situat imobilul închiriat/Denumirea imobilului Persoana juridică în administrarea căreia se află imobilul Numărul de identificare a imobilului Caracteristicile spaţiului (suprafaţa/destinaţia)
1. Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 5, sectorul 4/Palatul de Justiţie din Bucureşti (sedii administrative pentru Curtea de Apel Bucureşti, Judecătoria Sectorului 5, Baroul de Avocaţi Bucureşti, Uniunea Naţională a Avocaţilor din România) Ministerul Justiţiei 35252 21,00 m2/Punct de colectare taxe judiciare şi de timbru 21,30 m2/Punct prestare servicii poştale 52,00 m2/Punct prestare servicii de dactilografiere, copiere/ multiplicare acte 20,50 m2/Punct prestare servicii de dactilografiere, copiere/multiplicare acte 105,33 m2/Punct vânzare/prezentare carte (juridică) 102,90 m2/Organizare bufet de incintă 15,00 m2/Punct amplasare automate băuturi calde/reci/sendvişuri 10,00 m2/Punct amplasare ATM
2. Bucureşti, Bd. Unirii nr. 37, sectorul 3/Tribunalul Bucureşti Ministerul Justiţiei 100630 24,00 m2/Punct prestare servicii poştale 10,00 m2/Punct colectare taxe judiciare şi de timbru 0,5 m2/Punct amplasare ATM 0,5 m2/Punct amplasare ATM 13,00 m2/Punct prestare servicii de dactilografiere, copiere/multiplicare acte 319,00 m2/Organizare bufet de incintă 4,00 m2/Punct amplasare automate băuturi calde/reci/sendvişuri 13,00 m2/Punct vânzare/prezentare carte (juridică)
Nr. crt. Locul unde este situat imobilul închiriat/Denumirea imobilului Persoana juridică în administrarea căreia se află imobilul Numărul de identificare a imobilului Caracteristicile spaţiului (suprafaţa/destinaţia)
3. Bucureşti, str. Gh. Danielopol nr. 2-4, sectorul 4/Judecătoria Sectorului 1, Judecătoria Sectorului 4 Ministerul Justiţiei 35253 5,00 m2/Punct prestare servicii de dactilografiere, copiere/multiplicare acte 6,00 m2/Punct prestare servicii de dactilografiere, copiere/multiplicare acte 1,00 m2/Punct amplasare ATM 7,00 m2/Punct prestare servicii de dactilografiere, copiere/multiplicare acte 2,00 m2/Punct amplasare automate băuturi calde/reci/sendvişuri
4. Bucureşti, str. Ilfov nr. 6, sectorul 5/Judecătoria Sectorului 3 Ministerul Justiţiei 35254 6,00 m2/Punct prestare servicii poştale 17,00 m2/Organizare bufet de incintă 6,00 m2/Punct prestare servicii de dactilografiere, copiere/multiplicare acte 10,00 m2/Punct prestare servicii de dactilografiere, copiere/multiplicare acte 1,00 m2/Punct amplasare automate băuturi calde/reci/sendvişuri
5. Bucureşti, str. Ştirbei Vodă nr. 115, sectorul 1/Judecătoria Sectorului 6 Ministerul Justiţiei 100619 14,00 m2/Punct prestare servicii de dactilografiere, copiere/multiplicare acte 1,00 m2/Punct amplasare automate băuturi calde/reci/sendvişuri
6. Judeţul Ilfov, oraşul Buftea, str. Ştirbei Vodă nr. 24/Judecătoria Buftea Ministerul Justiţiei 100623 6,00 m2/Punct prestare servicii de dactilografiere, copiere/multiplicare acte 12,00 m2/Punct prestare servicii de dactilografiere, copiere/multiplicare acte

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 949/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 949 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks

ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com

ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 949/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu