HOTARARE Nr.
932 din 19 august 2009
privind acordarea unui
ajutor
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 581 din 20 august 2009
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, al art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 28/2003 privind trimiterea
bolnavilor pentru tratament în străinătate, aprobată cu modificări prin Legea
nr. 119/2003, al art. 5 alin. (1) lit. h) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 118/1999 privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului naţional
de solidaritate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 366/2001,
cu modificările ulterioare, şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, aprobată cu modificări
prin Legea nr. 374/2001, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - (1) Se aprobă acordarea unui ajutor în sumă
de 162.000 euro pentru efectuarea tratamentului medical în străinătate
pacientei Fodor Ana Maria, în vârstă de 26 de ani, din Cluj-Napoca, str. Calea
Turzii nr. 118, judeţul Cluj.
(2) Suma prevăzută la alin. (1) se suportă din bugetul
de stat după cum urmează:
- Ministerul Sănătăţii va aloca suma de 91.000 euro;
- Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale va
aloca suma de 71.000 euro.
(3) Ajutorul se acordă în lei şi se suportă atât din
bugetul Ministerului Sănătăţii, prin Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului
Cluj, cât şi din bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale
prin Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială a Judeţului Cluj, la cursul de
schimb valutar al Băncii Naţionale a României din ziua lucrătoare precedentă
efectuării deschiderii de credite bugetare.
(4) Suma aprobată din bugetul Ministerului Muncii,
Familiei şi Protecţiei Sociale pentru efectuarea tratamentului medical în
străinătate va fi transferată de către Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială a
Judeţului Cluj către Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Cluj, la
solicitarea acesteia.
Art. 2. - Fundamentarea sumei solicitate şi
justificarea celei utilizate pentru efectuarea tratamentului medical în
străinătate revin Ministerului Sănătăţii, prin Direcţia de Sănătate Publică a
Judeţului Cluj, care va efectua plata şi va certifica documentele
financiar-contabile prezentate de furnizorul de servicii medicale din
străinătate.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,
Marian Sârbu
Ministrul sănătăţii,
Ion Bazac
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Pogea