HOTARARE Nr
HOTARARE Nr.
916 din 12 iulie 2006
pentru aprobarea bugetului
de venituri si cheltuieli pe anul 2006 al Regiei Autonome „Editura Didactica si
Pedagogica"
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 639 din 25 iulie 2006
Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare şi
alte dispoziţii cu caracter financiar, aprobată cu modificări prin Legea nr.
59/2002, cu completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, şi al art. 23 din Legea bugetului de stat pentru anul 2006 nr.
379/2005, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - (1) Se aprobă bugetul de venituri şi
cheltuieli pe anul 2006 al Regiei Autonome „Editura Didactică şi
Pedagogică", regie autonomă de interes naţional, aflată în coordonarea
Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prevăzut în anexa care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Defalcarea pe trimestre a indicatorilor prevăzuţi
în bugetul de venituri şi cheltuieli al Regiei Autonome „Editura Didactică şi
Pedagogică" se aprobă de Ministerul Educaţiei şi Cercetării în termen de
15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Art. 2. - (1) Cheltuielile totale aferente veniturilor
înscrise în bugetul de venituri şi cheltuieli al
Regiei Autonome „Editura Didactică şi Pedagogică", prevăzut la art. 1,
reprezintă limite maxime şi nu pot fi depăşite decât în cazuri justificate şi
numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului Educaţiei şi
Cercetării, cu avizul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi
al Ministerului Finanţelor Publice.
(2) In cazul în care în execuţie se înregistrează
depăşiri sau nerealizări ale veniturilor aprobate, Regia Autonomă „Editura
Didactică şi Pedagogică" poate efectua cheltuieli totale proporţional cu
gradul de realizare a veniturilor, cu încadrarea în indicatorii de eficienţă
aprobaţi.
Art. 3. - Fondul de salarii se poate utiliza
proporţional cu gradul de realizare a productivităţii muncii în anul 2006 faţă
de anul 2005, calculată valoric în preţuri comparabile sau, după caz, în
unităţi fizice, prevăzută în bugetul de venituri şi cheltuieli.
Art.4. - (1) Nerespectarea prevederilor art. 2
constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei.
(2) Contravenţia se constată de către organele de
control financiar ale statului, împuternicite potrivit legii, şi amenda se
aplică persoanelor vinovate de nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri.
(3) Contravenţiei prevăzute la alin. (1) i se aplică
dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări
şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările
ulterioare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul educaţiei şi cercetării,
Mihail Hărdău
Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,
Gheorghe Barbu
p. Ministrul finanţelor publice,
Doina-Elena Dascălu,
secretar de stat
ANEXĂ*)
MINISTERUL EDUCAŢIEI Şl CERCETĂRII
Agentul economic: Regia
Autonomă „Editura Didactică şi Pedagogică"
Sediul/Adresa: str. Spiru Haret nr. 12, sectorul 1,
Bucureşti
Cod unic de înregistrare: R 1589983
BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2006
- mii lei -
|
|
INDICATORI
|
Nr. rd.
|
2005 Ultimul
BVC aprobat
|
2005 preliminat
|
2006 propuneri
|
Diferenţe
|
%
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7=6-5
|
8 = 6/5
|
I.
|
VENITURI TOTALE (rd.2+10+15)
|
1
|
8.770,10
|
6.200
|
6.634
|
434
|
107
|
l.
|
|
Venituri din exploatare -total, din care:
|
2
|
8.702,10
|
6.160
|
6.592
|
432
|
107,01
|
|
|
a) producţia vândută
|
3
|
8.702,10
|
6.160
|
6.592
|
432
|
107,01
|
|
|
b) venituri din vânzarea mărfurilor
|
4
|
|
|
|
|
|
|
|
c) venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri, din care:
|
5
|
|
|
|
|
|
|
|
- subvenţii, cf. preved. legale în vigoare
|
5 a
|
|
|
|
|
|
|
|
- transferuri, cf preved. legale în vigoare
|
5b
|
|
|
|
|
|
|
|
d) producţia imobilizată
|
6
|
|
|
|
|
|
|
|
e) alte venituri din exploatare,
din care
|
7
|
|
|
|
|
|
|
|
- venituri din subvenţii de
exploatare aferente altor
venituri
|
8
|
|
|
|
|
|
|
|
- alte venituri din exploatare
|
9
|
|
|
|
|
|
|
2.
|
Venituri financiare - total, din care:
|
10
|
68
|
40
|
42
|
2
|
105
|
|
|
a) venituri din interese de participare
|
11
|
|
|
|
|
|
*) Anexa este reprodusă în
facsimil.
0
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7= 6-5
|
8= 6/5
|
|
|
b) venituri din investiţii financiare şi creanţe care fac
12 parte din activele
imobilizate
|
|
|
|
|
|
|
|
|
c) venituri din dobânzi
|
13
|
68
|
40
|
42
|
2
|
105
|
|
|
d) alte venituri financiare
|
14
|
|
|
|
|
|
|
3
|
Venituri extraordinare
|
15
|
|
|
|
|
|
II.
|
CHELTUIELI TOTALE (rd. 17+42+45)
|
16
|
7.478
|
5.250
|
5.591,25
|
341,25
|
106,5
|
|
1.
|
Cheltuieli de exploatare -total, din care:
|
17
|
7.478
|
5.250
|
5.591,25
|
341,25
|
106,5
|
|
|
a) cheltuieli materiale
|
18
|
220
|
154
|
163,24
|
9,24
|
106
|
|
|
b) alte cheltuieli din afară {cu energia
şi apa)
|
19
|
76,90
|
53,84
|
57,07
|
3,23
|
105,99
|
|
|
c) cheltuieli privind mărfurile
|
20
|
8,80
|
6,16
|
6
|
0,16
|
97,4
|
|
|
d) cheltuieli cu personalul, din care:
|
21
|
964,70
|
1.034,03
|
1.084,94
|
50,91
|
104,92
|
|
|
- salarii
|
22
|
622,4
|
703,24
|
741,92
|
38,68
|
105,5
|
|
|
- cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, din
care:
|
23
|
199,2
|
220,51
|
222,57
|
2,06
|
100,93
|
|
|
- contribuţia la asigurări
sociale
|
24
|
136,9
|
151,11
|
152,09
|
0,98
|
100,65
|
|
|
- contribuţia de asigurări pt. şomaj
|
25
|
18,70
|
20,13
|
18,55
|
-1,58
|
92,15
|
|
|
- contribuţia la asigurări
sociale de sănătate
|
26
|
43,60
|
49,27
|
51,93
|
2,66
|
105,39
|
|
|
- alte cheltuieli cu personalul, din care:
|
27
|
143,10
|
110,28
|
120,45
|
10,17
|
109,22
|
|
|
- fonduri speciale aferente fondului de salarii
|
28
|
6,60
|
7,28
|
13,45
|
6,17
|
184,75
|
|
|
- tichete de masă
|
29
|
136,50
|
103
|
107
|
4
|
103,88
|
|
|
e) ajustarea valorii imobilizărilor
corporale şi necorporale
|
30
|
97,50
|
49,73
|
52,46
|
2,73
|
105,49
|
|
|
f) ajustarea valorii activelor circulante
|
31
|
400
|
92,47
|
98,02
|
5,55
|
106
|
|
|
g) alte cheltuieli de exploatare, din care:
|
32
|
5.710,10
|
3.859,77
|
4.129,52
|
269,75
|
106,98
|
|
|
- cheltuieli cu prestaţiile din afara societăţii, din care:
|
33
|
5.697,70
|
3.849,77
|
4.114,68
|
264,91
|
106,88
|
|
|
- cheltuieli de protocol
|
34
|
25,80
|
19
|
21,38
|
2,38
|
112,52
|
|
|
- cheltuieli de reclamă şi
publicitate
|
35
|
81
|
14,85
|
15,74
|
0,89
|
105,99
|
|
|
- cheltuieli cu sponsorizarea
|
36
|
32,40
|
1,6
|
3,2
|
1,6
|
200
|
|
|
- alle cheltuieli, din care:
|
37
|
12,4
|
10
|
14,84
|
4,84
|
148,4
|
|
|
- taxa pentru activitatea de exploatare a resurselor
minerale
|
38
|
|
|
|
|
|
|
|
- redevenţa din concesionarea
bunurilor publice
|
39
|
|
|
|
|
|
|
|
- cheltuieli prevăzute de legea bugetului de stat, din care:
|
40
|
12,4
|
10
|
14,84
|
4,84
|
148,4
|
|
|
- transferuri sau subvenţii
|
41
|
|
|
|
|
|
|
2.
|
Cheltuieli financiare- total, din care:
|
42
|
|
|
|
|
|
|
|
- cheltuieli privind dobânzile
|
43
|
|
|
|
|
|
|
|
- alte cheltuieli financiare
|
44
|
|
|
|
|
|
|
3.
|
Cheltuieli extraordinare
|
45
|
|
|
|
|
|
III.
|
REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)
|
46
|
1.292,1
|
950
|
1.042,75
|
92,75
|
109,76
|
IV.
|
ALTE CHELTUIELI DEDUCTIBILE STABILITE
POTRIVIT LEGII, din care:
|
47
|
|
|
|
|
|
|
1.
|
- fond de rezervă
|
48
|
|
|
|
|
|
V.
|
ACOPERIREA
PIERDERILOR DIN ANII
PRECEDENŢI
|
49
|
|
|
|
|
|
VI.
|
IMPOZIT PE PROFIT
|
50
|
206,74
|
152
|
166,84
|
14,84
|
109,76
|
VII.
|
PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA
IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:
|
51
|
1.085,40
|
798
|
875,91
|
77,91
|
109,76
|
|
1.
|
Rezerve legale
|
52
|
|
|
|
|
|
|
2.
|
Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege
|
53
|
|
|
|
|
|
|
3.
|
Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi
|
54
|
|
|
|
|
|
|
4.
|
Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele
cofinanţate din împrumuturi externe, precum si pt. constituirea
surselor necesare rambursării ratelor de capital, plăţii dobânzilor,
comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi
externe
|
55
|
|
|
|
|
|
|
5.
|
Alte repartizări prevăzute de lege
|
56
|
|
|
|
|
|
|
6.
|
Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din
profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu
lunar realizat la nivelul agentului economic în exerciţiul
financiar de referinţă
|
57
|
108,50
|
79,8
|
87,59
|
7,79
|
109,76
|
|
7.
|
Minimum 50% vărsuminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende în cazul societăţilor/companiilor naţionale şi societăţilor
cu capital integral sau majoritar de stat
|
58
|
542,70
|
399
|
437,95
|
38,95
|
109,76
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7=6-5
|
8= 6/5
|
|
8.
|
Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la pct.
1-7 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursa proprie
de finanţare
|
59
|
434,20
|
319,2
|
350,37
|
31,17
|
109,76
|
VIII
|
SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:
|
60
|
1.603
|
1.603,2
|
1.953,57
|
350,37
|
121,85
|
|
1.
|
Surse proprii
|
61
|
1.603
|
1.603,2
|
1.953,57
|
350,37
|
121,85
|
|
2.
|
Alocaţii de la buget
|
62
|
|
|
|
|
|
|
3.
|
Credite bancare
|
63
|
|
|
|
|
|
|
|
- interne
|
64
|
|
|
|
|
|
|
|
- externe
|
65
|
|
|
|
|
|
|
4.
|
Alte surse
|
66
|
|
|
|
|
|
IX.
|
CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care:
|
67
|
1.603
|
1.603,2
|
1.953,57
|
350,37
|
121,85
|
|
1.
|
Investiţii, inclusiv investiţii în curs la finele anului
|
68
|
1.603
|
1.603,2
|
1.953,57
|
350,37
|
121,85
|
|
2.
|
Rambursări de rate aferente creditelor
pentru investiţii
|
69
|
-
|
|
|
|
|
|
|
- interne
|
70
|
|
|
|
|
|
|
|
- externe
|
71
|
|
|
|
|
|
X.
|
REZERVE, din care:
|
72
|
26,9
|
26,9
|
26,9
|
|
|
|
1.
|
Rezerve legale
|
73
|
26,9
|
26,9
|
26,9
|
|
|
|
2.
|
Rezerve statutare
|
74
|
|
|
|
|
|
|
3.
|
Alte rezerve
|
75
|
|
|
|
|
|
XI.
|
DATE DE FUNDAMENTARE
|
76
|
|
|
|
|
|
|
1.
|
Venituri totale
|
77
|
8.770,10
|
6.200
|
6.634
|
434
|
107
|
|
2.
|
Cheltuieli aferente veniturilor totale
|
78
|
7.478
|
5.250
|
5.591,25
|
341,25
|
106,5
|
|
3.
|
Nr. prognozat de personal la finele anului
|
79
|
71
|
71
|
71
|
|
|
|
4.
|
Nr. mediu de personal total
|
80
|
71
|
71
|
71
|
|
|
|
5.
|
Fond de salarii
|
81
|
622,4
|
703,24
|
741,92
|
38,68
|
105,5
|
|
|
a) fondul de salarii aferent posturilor blocate
|
82
|
|
|
|
|
|
|
|
b) fondul de salarii aferent conducătorului
agentului economic, potrivit art. 7(1) din O.U.G. nr.
79/2001, din care:
|
83
|
72
|
45,03
|
63,09
|
18,06
|
140,11
|
|
|
- sporuri, adaosuri, premii şi
alte drepturi de natura salarială, potrivit art. 7(2) din O.U.G.
nr. 79/2001
|
84
|
8,9
|
7,6
|
8,23
|
0,63
|
108,29
|
|
|
premiul anual, potrivit art. 7(4) din O.U.G. nr. 79/2001
|
85
|
25,3
|
7,01
|
21,9
|
14,89
|
312,41
|
|
|
c) fond de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă cu durată
nedeterminată de timp
|
86
|
520,1
|
627,71
|
645,91
|
18,2
|
102,89
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7=6-5
|
8 =6/5
|
|
|
d) fond de salarii aferent personalului angajat pe
bază de contract individual de munca cu durată determinată de timp
|
87
|
|
|
|
|
|
|
|
e) alte cheltuieli cu personalul
|
88
|
30,3
|
30,5
|
32,92
|
2,42
|
107,93
|
|
6.
|
Câştigul mediu lunar pe salariat
|
89
|
619,17
|
747,27
|
768,94
|
21,67
|
102,89
|
|
7.
|
Productivitatea muncii pe total personal mediu (mii
lei/persoană) (rd.77/88) - în preţuri curente
|
90
|
|
|
|
|
|
|
8.
|
Productivitatea muncii pe
total personal mediu (mii lei/persoană) (rd.77/88) - în preţuri
comparabile
|
91
|
|
|
|
|
|
|
9.
|
Productivitatea muncii în unităţi fizice pe
total personal mediu (unităţi fizice/persoană)
|
92
|
4.450
|
3.403
|
3.640
|
237
|
107
|
|
10
|
Cheltuieli totale la 1.000 lei venituri totale ş(cheltuicli
totale/venituri totale) x 1.000ţ=(rd.l6/rd.l) x 1.000
|
93
|
850
|
846,77
|
842,81
|
-3,96
|
99,53
|
|
11
|
Plăţi restante - total
|
94
|
|
|
|
|
|
|
|
preţuri curente
|
95
|
|
|
|
|
|
|
|
preţuri comparabile (rd.95 x indicele de creştere
a preţurilor prognozat)
|
96
|
|
|
|
|
|
|
12
|
Creanţe restante - total
|
97
|
|
|
|
|
|
|
|
preţuri curente
|
98
|
|
|
|
|
|
|
|
preţuri comparabile (rd.98 x indicele de creştere a preţului
prognozat)
|
99
|
|
|
|
|
|
|