Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.914 din 08.12.2016

privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 pentru Societatea „AVIOANE" - S.A. CRAIOVA, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 998 din 12 decembrie 2016

Având în vedere prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2016 nr. 339/2015, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 pentru Societatea „AVIOANE" - S.A. CRAIOVA, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Angajarea sumelor alocate de la bugetul de stat se face cu respectarea prevederilor art. 38 şi 42 din Legea bugetului de stat pe anul 2016 nr. 339/2015, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOŞ Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, Costin Grigore Borc Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Dragoş-Nicolae Pîslaru Ministrul finanţelor publice, Anca Dana Dragu ANEXĂ*)*) Anexa este reprodusă în facsimil.MINISTERUL ECONOMIEI, COMERŢULUI ŞI RELAŢIILOR CU MEDIUL DE AFACERI SOCIETATEA „AVIOANE" - S.A. CRAIOVA Comuna Gherceşti, Str. Aviatorilor nr. 10, judeţul Dolj Cod unic de înregistrare 2326144 BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2016

COMENTARII la Hotărârea 914/2016

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 914 din 2016
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Ordin 342 2016
    Bună ziua Solicitanților de împrumut, Ai nevoie de un împrumut de urgență pentru a porni de afaceri, împrumut datorii? cumpăra o mașină sau o casă? Dacă da griji nu mai mult, căci noi oferim toate tipurile de împrumut la o rată scăzută și la prețuri accesibile dobânzi de 3%, fără garanții și fără verificarea creditului. Du-te înapoi la noi, dacă aveți nevoie de un împrumut cu informațiile de mai jos. E-mail de contact: legitfirm@gmail.com Ai un credit rău? Ai nevoie de bani pentru a plăti facturile? Ai nevoie pentru a începe o nouă afacere? Ai proiect neterminat la îndemână din cauza finanțării proaste? Ai nevoie de bani pentru a investi într-un anumit domeniu de specializare pe care le va profit? și nu știi ce să fac. Noi oferim următoarele împrumuturi de mai jos; credite personale [sigure și negarantate] împrumuturi de afaceri [sigure și negarantate] credite combinate studenți credite credite de consolidare și atât de multe altele. 1. Denumirile intregi: ---------------- 2. Adresa de contact: ---------------- 3. Suma creditului necesar: ---------------- 4. Durata împrumutului ---------------- 5. Venit lunar: -------------------- 6: Ocupatia: ---------------------- 7. Direct Număr de telefon: ---------------- Nume Firma: WHITE HORSE DE CREDIT Compania Email legitfirm@gmail.com Firma NMLS ID: 315276 Toate cele bune, Petra Hoffmann
ANONIM a comentat Lista - 2016
    Do You Need A Business Loan,Or A Personal Loan,At 1.0% If Yes? Name,Amount,Country,Loan Durations,Phone Mobile:Please, Interested applicants should Contact us via email: PergoCF@gmail.com , PergoCF@qualityservice.com , PergoCF@aol.com Are you a business man or woman? Are you in any financial mess or do you need funds to start up your own business? Do you need a loan to start a nice Small Scale and medium business? Do you have a low credit score and you are finding it hard to obtain capital loan from local banks and other financial institutes? Interested applicants should Contact us via email: PergoCF@gmail.com , PergoCF@qualityservice.com , PergoCF@aol.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 914/2016
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu