Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.787 din 10.09.2014

privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 680 din 17 septembrie 2014



SmartCity1

Având în vedere prevederile Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, prevederile art. 68-72 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 19-21 din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu modificările ulterioare, precum şi prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul IHotărârea Guvernului nr. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 10 iunie 2014, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 3, alineatele (1), (3)-(6) şi (8)-(10) se modifică şi vor avea următorul cuprins: Articolul 3(1) La momentul începerii transportului materialelor lemnoase de la locul de recoltare/depozitare/achiziţie/ custodie/transbordare/după acordarea liberului de vamă în cazul importului, emitentul avizului de însoţire are obligaţia încărcării online sau offline, după caz, de pe orice terminal electronic pe care rulează aplicaţia SUMAL, denumit în continuare dispozitiv, aflat în mod obligatoriu la locul începerii transportului, a informaţiilor standardizate în aplicaţie, în vederea transmiterii acestora; aplicaţia se pune la dispoziţie, în mod gratuit, utilizatorilor prevăzuţi la art. 2 alin. (4) de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură......... ................ ................ ................ ................ ........ ......... (3) În situaţia în care locul de recoltare/depozitare/ achiziţie/custodie/transbordare/acordării liberului de vamă în cazul importului este situat într-o zonă cu accesibilitate GSM, emitentul avizului de însoţire are obligaţia transmiterii în SUMAL, online, a informaţiilor standardizate şi înregistrării în avizul de însoţire a codului unic, precum şi a datei, orei, minutului şi secundei, generate de SUMAL, de pe dispozitivul aflat în dotarea acestuia.(4) În situaţia în care locul de recoltare/achiziţie/custodie/ transbordare este situat într-o zonă fără accesibilitate GSM, emitentul avizului de însoţire introduce informaţiile standardizate în aplicaţia instalată pe dispozitivul care însoţeşte în mod obligatoriu mijlocul de transport; aplicaţia generează un cod offline. (5) Codul offline prevăzut la alin. (4) se înscrie în avizul de însoţire de către emitentul avizului, care semnează de înscriere alături de conducătorul mijlocului de transport; pentru continuarea transportului materialelor lemnoase transbordate sau pentru continuarea transportului în cazul imobilizării mijlocului de transport pentru cauze de forţă majoră, dintr-o zonă fără accesibilitate GSM, este obligatorie obţinerea codului unic, precum şi a datei, orei, minutului şi secundei, prevăzute la alin. (3), şi înscrierea lor în avizul de însoţire care însoţeşte transportul, pentru cantităţile care se transbordează sau sunt imobilizate, prin deplasarea în zonă cu semnal GSM.(6) La momentul intrării mijlocului de transport care transportă materialele lemnoase într-o zonă accesibilă GSM, SUMAL generează codul unic, precum şi data, ora, minutul şi secunda prevăzute la alin. (3), pe care conducătorul mijlocului de transport are obligaţia să le înscrie în avizul de însoţire. În situaţia în care dispozitivul prevăzut la alin. (1) ori aplicaţia instalată pe acesta nu funcţionează, conducătorul mijlocului de transport are obligaţia, la momentul intrării mijlocului de transport într-o zonă accesibilă GSM, să obţină codul unic de la sediul emitentului, cod unic pe care îl înscrie în avizul de însoţire, şi să informeze telefonic structura teritorială de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. În scopul emiterii codului unic sau a codului offline şi al verificării veridicităţii codului unic, depozitele de materiale lemnoase sunt obligate să aibă asigurată conexiunea la internet, care generează obligatoriu şi coordonate geografice......... ................ ................ ................ ................ ........ ......... (8) Operatorul economic destinatar al materialelor lemnoase are obligaţia de a verifica veridicitatea codului unic, precum şi data, ora, minutul şi secunda, prin interogarea aplicaţiei SUMAL, la destinaţie.(9) Este obligatorie înscrierea de către profesionişti în avizele de însoţire a codului unic, precum şi a datei, orei, minutului şi secundei, prevăzute la alin. (2), într-un termen de maximum 12 ore de la ora la care a fost emis codul offline.(10) La momentul emiterii avizelor de însoţire primare pentru materialele lemnoase al căror volum este de până la 3 metri cubi rezultate în urma exploatării masei lemnoase şi care se transportă cu atelaje, nu există obligaţia înscrierii a codului unic, a datei, orei, minutului şi secundei şi nici a codului offline prevăzute la alin. (2) şi (4), existând doar obligaţia înscrierii datei şi orei plecării transportului; emitentul avizelor de însoţire primare a materialelor lemnoase are obligaţia ca, în termen de maximum 7 zile de la data şi ora plecării transportului, să obţină codul unic pentru fiecare aviz emis şi să îl înscrie pe exemplarul 2 al avizelor de însoţire. 2. La articolul 4, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2015 se interzice exploatarea masei lemnoase pe picior de către operatorii economici prevăzuţi la alin. (1) care nu utilizează un sistem «due diligence». Prin excepţie, operatorii economici care realizează numai lucrări de exploatare forestieră prin prestaţii silvice şi care nu realizează prima punere pe piaţă nu sunt obligaţi să utilizeze un sistem «due diligence».ˮ3. La articolul 5, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: „(2) Transportul pomilor de Crăciun recoltaţi de pe teritoriul naţional se face în baza avizelor de însoţire primare, care se introduc în SUMAL; în sensul prezentei hotărâri pomii de Crăciun fac parte din categoria materialelor lemnoase. 4. La articolul 6, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 6(1) În sensul art. 4 alin. (1) din Regulament, în cazul recoltării lemnului din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră de pe terenurile din afara acestuia, legalitatea provenienţei materialelor lemnoase rezultate se asigură potrivit legislaţiei în vigoare şi se atestă prin îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:a)existenţa actului de punere în valoare aprobat conform competenţelor şi a autorizaţiei de exploatare, înregistrate în SUMAL, şi a procesului verbal de predare a parchetului; b)expedierea, deţinerea, transportul, primirea, depozitarea, prelucrarea sau comercializarea materialelor lemnoase să fie făcută/făcut cu avize de însoţire în care sunt înscrise corect codul unic generat de SUMAL, conform art. 3 alin. (2), precum şi data, ora, minutul şi secunda generării acestuia, precum şi codul offline prevăzut la art. 3 alin. (4), după caz. 5. La articolul 6, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins: (11) În sensul art. 4 alin. (1) din Regulament, pentru materialele lemnoase importate, ale căror documente de provenienţă sunt declaraţia vamală de import şi, după caz, licenţa FLEGT, legalitatea provenienţei se atestă dacă, de la locul acordării liberului de vamă, sunt transportate cu avize de însoţire în care, pe lângă celelalte date obligatorii prevăzute de norme, sunt înscrise corect codul unic generat de SUMAL, conform art. 3 alin. (2), precum şi data, ora, minutul şi secunda generării acestuia. 6. La articolul 6, după alineatul (3) se introduc şase noi alineate, alineatele (4)-(9), cu următorul cuprins:(4) În cazul circulaţiei, primirii, depozitării, prelucrării şi/sau comercializării, legalitatea provenienţei materialelor lemnoase rezultate se asigură potrivit legislaţiei în vigoare şi se atestă prin îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:a)în cazul circulaţiei, materialele lemnoase au provenienţă legală dacă în avizul de însoţire primar/secundar care le însoţeşte, pe lângă celelalte date obligatorii prevăzute în norme, sunt înscrise corect codul unic generat de SUMAL, conform art. 3 alin. (2), precum şi data, ora, minutul şi secunda generării acestuia, precum şi codul offline prevăzut la art. 3 alin. (4), după caz; b)în cazul primirii/depozitarii/deţinerii/prelucrării, transbordării şi/sau comercializării, materialele lemnoase sunt considerate că au provenienţa legală dacă în avizul de însoţire primar/secundar care le însoţeşte, pe lângă celelalte date obligatorii prevăzute în norme, sunt înscrise corect codul unic, precum şi data, ora, minutul şi secunda generării acestuia de SUMAL, aşa cum sunt prevăzute la art. 3 alin. (2), a căror veridicitate este confirmată la destinatar prin interogarea de către acesta a aplicaţiei SUMAL, conform obligaţiei prevăzute la art. 3 alin. (8). (5) Materialele lemnoase la care veridicitatea codului unic, a datei, orei, minutului şi secundei înscrise în avizul de însoţire conform art. 3 alin. (2) nu este confirmată la destinatar, conform obligaţiei prevăzute în sarcina acestuia la art. 3 alin. (8), sunt considerate fără provenienţă legală.(6) Materialele lemnoase pentru care raportările lunare nu sunt transmise în SUMAL până la termenul prevăzut la art. 2 alin. (8) de către profesioniştii prevăzuţi la art. 2 alin. (4) sunt considerate fără provenienţă legală.(7) Materialele lemnoase expediate, transportate, deţinute, primite, depozitate, prelucrate şi/sau comercializate, care sunt însoţite de avize de însoţire primare/secundare distribuite unui alt operator economic decât expeditorului, sunt considerate fără provenienţă legală.(8) Materialele lemnoase ale căror documente de provenienţă sunt documentele intracomunitare, care nu sunt recepţionate la destinaţie şi raportate în SUMAL, sunt considerate fără provenienţă legală. (9) Materialele lemnoase aflate în circulaţie fără codul unic, precum şi fără data, ora, minutul şi secunda, prevăzute la art. 3 alin. (2), sau cele fără cod offline prevăzut la art. 3 alin. (4) ori cu cod unic sau cod offline invalid, cu excepţia celor prevăzute la art. 3 alin. (10), sunt considerate fără provenienţă legală. 7. La articolul 7 alineatul (1), litera j) se modifică şi va avea următorul cuprins: j)neîndeplinirea de către profesionişti a obligaţiei de verificare prevăzute la art. 3 alin. (8) sau necomunicarea de către aceştia către structura competentă teritorial a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în cazul constatării invalidităţii codului unic online emis, cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei; 8. La articolul 7, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:(7) În cazul constatării materialelor lemnoase ca fiind deţinute/transportate/primite/depozitate/transbordate/prelucrate/comercializate fără provenienţă legală, aşa cum este definită la art. 6, sunt aplicabile prevederile art. 72 din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile art. 19-21 din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu modificările ulterioare. 9. În norme, la articolul 2 alineatul (1), literele a)-c) şi l) se modifică şi vor avea următorul cuprins: a)achizitor de materiale lemnoase - operatorul economic care cumpără materiale lemnoase, în baza unui borderou de achiziţie, de la proprietarii de păduri, persoane fizice, de la membrii formelor asociative prevăzute la art. 92 şi 95 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, şi de la proprietarii de vegetaţie forestieră de pe terenuri din afara fondului forestier, materiale lemnoase care sunt deţinute cu titlu legal şi care provin din proprietăţile acestora; b)cherestele - piese de lemn obţinute prin tăierea longitudinală ori aşchierea buştenilor sau lemnului brut şi, eventual, o retezare şi/sau prelucrări ulterioare pentru o anumită exactitate. În categoria cherestelelor sunt cuprinse şi: scânduri, dulapi, bulzi, şipci, rigle, frize, grinzi şi lăturoaie; lăturoaiele sunt cherestele netivite rezultate din flancurile buşteanului, cu faţa interioară complet ferăstruită, iar cealaltă faţă ferăstruită pe cel mult jumătate din lungime, cu lungimea de minimum 1 m, iar grosimea de maximum 6,0 cm; c)circulaţia materialelor lemnoase - acţiunea de transport al materialelor lemnoase pe orice cale posibilă, cu sau fără transmiterea proprietăţii asupra materialelor lemnoase, de la locul unde au fost recoltate, obţinute, depozitate, deţinute sau prelucrate, folosindu-se în acest scop orice mijloc de transport;........ ................ ................ ................ ................ ........ ......... l)reţinerea - măsura de oprire, în faza comercială sau de producţie în care au fost identificate, a materialelor lemnoase cu privire la care normele legale prevăd reţinerea în vederea stabilirii provenienţei, fiind obligatorie pentru operatorul economic/deţinătorul/transportatorul materialelor lemnoase; reţinerea se aplică de agentul constatator şi în cazul materialelor lemnoase abandonate cu respectarea prevederilor legale în vigoare; 10. În norme, la articolul 2 alineatul (1), după litera l) se introduce o nouă literă, litera m), cu următorul cuprins: m)mijloc de transport - autovehicul rutier sau orice parte a autovehiculului rutier distinct înmatriculată/neînmatriculată, vagonul de cale ferată, şlepul, nava, containerul pentru transportul terestru sau naval, atelajele, în care se încarcă şi cu care se transportă materiale lemnoase. 11. În norme, la articolul 3 alineatul (2), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins: d)documentele intracomunitare, care constituie document de provenienţă pentru materialele lemnoase din statul membru al Uniunii Europene, cu condiţia ca materialele lemnoase să fie recepţionate la destinaţie şi raportate în SUMAL, în condiţiile legii; 12. În norme, la articolul 3, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:(5) APV-ul nu constituie provenienţă legală după data reprimirii, cu excepţia parchetelor reprimite cu stoc în platforma primară, caz în care valabilitatea APV-ului ca provenienţă legală se prelungeşte cu 60 de zile, iar în situaţiile prevăzute la alin. (4) valabilitatea APV se prelungeşte cu 60 de zile de la data încetării efectului calamităţii, moment constatat prin documente legale. 13. În norme, la articolul 4 alineatul (5), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins: c)materialele lemnoase care fac obiectul regimului de export şi circulă de la biroul vamal de export sub supraveghere vamală până la biroul vamal de ieşire de pe teritoriul vamal al Comunităţii, iar declaraţia vamală de export este echivalentul avizului de însoţire; pentru materialele lemnoase care circulă până la locul efectuării formalităţilor vamale de export rămân obligatorii emiterea avizelor de însoţire şi raportarea acestora în SUMAL; 14. În norme, la articolul 4, alineatele (4), (7), (9) şi (10) se modifică şi vor avea următorul cuprins:(4) În cazul obţinerii de produse din lemn la locul de recoltare a masei lemnoase - tocătură şi mangal, acestea se transportă de la locul de recoltare cu aviz de însoţire primar......... ................ ................ ................ ................ ........ ......... (7) Termenul de valabilitate a avizelor de însoţire prevăzute la alin. (1) şi (2), în aplicarea reglementărilor în vigoare, este de maximum:a)10 ore de la data şi ora plecării, pentru materialele lemnoase expediate pe o distanţă de până la 50 km inclusiv; b)14 ore de la data şi ora plecării, pentru materialele lemnoase expediate pe o distanţă de la 50,1 km până la 100 km inclusiv; c)24 de ore de la data şi ora plecării, pentru materialele lemnoase expediate pe o distanţă de la 100,1 km până la 200 km inclusiv; d)48 de ore de la data şi ora plecării, pentru materialele lemnoase expediate pe o distanţă de la 200,1 km până la 500 km inclusiv; e)72 de ore de la data şi ora plecării pentru materialele lemnoase expediate pe o distanţă de peste 500 km......... ................ ................ ................ ................ ........ ......... (9) Se exceptează de la prevederile alin. (7) avizele de însoţire la care termenele de valabilitate sunt termenele legale de executare a contractului de transport, conform prevederilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 171/2010, cu modificările ulterioare; termenele de valabilitate prevăzute la alin. (7) pot fi prelungite cu perioada de întrerupere a transportului aferentă efectuării formalităţilor vamale, reprezentantul biroului vamal având obligaţia ca la sosirea transportului să verifice valabilitatea codului online înscris în avizul de însoţire a materialelor lemnoase şi să consemneze pe acesta, prin certificare cu nume, semnătură şi ştampilă, atât data şi ora verificării valabilităţii codului unic online, cât şi data şi ora acordării liberului de vamă.
(10) Avizele de însoţire prevăzute la alin. (1) şi (2) se emit pentru fiecare mijloc de transport în parte şi se transmit în SUMAL de către emitent; în situaţia transbordării, care implică încărcarea/descărcarea în/din mijloace de transport cu capacităţi diferite decât cea a mijloacelor de transport în/din care se transbordează, achiziţiei de la mai mulţi proprietari şi transportului cu acelaşi mijloc de transport pentru mai mulţi beneficiari, se vor emite avize de însoţire pentru fiecare beneficiar care transportă cu acelaşi mijloc de transport, conform procedurilor care se vor stabili prin ordinul prevăzut la art. 3 alin. (11) din hotărâre. 15. În norme, la articolul 5 alineatul (1), literele a), b) şi d) se modifică şi vor avea următorul cuprins: a)ocoalele silvice, pentru masa lemnoasă pe picior exploatată în regie proprie de către acestea sau prin prestări de servicii silvice, de la locul de recoltare situat în fondul forestier pe care îl administrează sau pentru care asigură servicii silvice pe bază de contracte, pentru masa lemnoasă exploatată, în condiţiile legii, din fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice, de la locul de recoltare situat în fondul forestier pe care îl administrează sau pentru care asigură servicii silvice pe bază de contracte, pentru materialele lemnoase care se achiziţionează pe bază de borderou de la persoane fizice proprietare de fond forestier, care au încheiate contracte de administrare sau servicii silvice cu ocolul silvic respectiv, pentru materialele lemnoase confiscate/reţinute în vederea confiscării, precum şi pentru materiale lemnoase provenite din vegetaţia forestieră de pe terenuri din afara fondului forestier, pe raza de activitate a ocolului silvic respectiv; b)administraţia pieţelor, târgurilor, oboarelor, a burselor de mărfuri şi altele asemenea autorizate, numai pentru materialele lemnoase comercializate în incinta acestora şi pentru cele care nu au fost comercializate în incintă şi care urmează a fi transportate spre o altă destinaţie;........ ................ ................ ................ ................ ........ ......... d)operatorii economici care exploatează în condiţiile legii masă lemnoasă pe bază de contract de vânzare-cumpărare, inclusiv din vegetaţia forestieră de pe terenuri din afara fondului forestier naţional; 16. În norme, la articolul 8 alineatul (2), literele a)-c) se modifică şi vor avea următorul cuprins: a)pentru lemnul rotund brut se determină volumul în mc, cu două zecimale, în baza măsurării lungimii pieselor în metri şi a diametrelor la mijloc în centimetri; b)pentru lemnul rotund de lucru se determină volumul în mc, cu două zecimale, în baza măsurării lungimii pieselor în metri şi a diametrelor la mijloc în centimetri; c)pentru lemnul fasonat în steri, grămezi de crăci şi fascine se determină volumele exprimate în unităţi convenţionale şi echivalentul în mc, cu două zecimale; 17. În norme, la articolul 9 alineatul (3), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: b)în baza unui APV, a unei liste de APV sau a borderoului APV aprobat, după caz, de structurile silvice de rang superior ori structurile teritoriale ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură pentru masa lemnoasă exploatată în regie proprie de către ocoalele silvice sau prin prestări de servicii silvice pentru masa lemnoasă care va fi exploatată, în condiţiile legii, din fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice; solicitarea acordului de distribuire şi utilizare se face de către ocolul silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice pentru fondul forestier din care se exploatează masa lemnoasă respectivă; 18. În norme, la articolul 9, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins: (6) Utilizarea avizelor de însoţire a materialelor lemnoase se face numai de către categoriile de emitenţi prevăzuţi la art. 5 alin. (1), în baza acordului de distribuire şi utilizare prevăzut la alin. (2) şi (3) şi numai în perioada în care acordul de distribuire nu este suspendat sau anulat. 19. În norme, la articolul 10, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: (2) Exemplarul 1 al avizului de însoţire a materialelor lemnoase însoţeşte materialele lemnoase în timpul transportului şi rămâne la beneficiar, exemplarul 2 rămâne la contabilitatea în care este deschisă gestiunea, care poate fi proprie sau diferită de cea a emitentului, după caz, iar exemplarul 3 rămâne la cotorul carnetului de avize, respectiv la emitent; în cazul exportului, la biroul vamal se depune o copie a avizului de însoţire a materialelor lemnoase. 20. În norme, la articolul 11 alineatul (2), literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins: a)în cazul în care expeditorul, ca deţinător iniţial al materialelor lemnoase, este aceeaşi persoană cu destinatarul, ca deţinător final al acestora, în rubricile nr. 1 si nr. 6 se înscriu datele de identificare ale aceleiaşi persoane juridice sau fizice, punctul de încărcare din rubrica nr. 2 fiind diferit de punctul de descărcare din rubrica nr. 7; b)în cazul în care punctul de încărcare este situat la locul de recoltare a masei lemnoase, în rubrica nr. 3 se consemnează principalele elemente de identificare a APV-ului prevăzute la art. 3 alin. (2) din prezentele norme, ca document de provenienţă, precum şi «stoc APV nr. ......., conform prevederilor art. 3 alin. (4) din norme»; 21. În norme, la articolul 11 alineatul (3), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: a)în cazul în care punctul de încărcare este situat la locul de recoltare a masei lemnoase, în rubrica nr. 3 se consemnează elementele de identificare a APV-ului prevăzute la art. 3 alin. (2) din prezentele norme indiferent dacă titularul autorizaţiei de exploatare este şi expeditor, «stoc APV nr. ......., conform prevederilor art. 3 alin. (4) din norme»; modul de completare este valabil şi în cazul în care exploatarea se realizează prin prestări de servicii, indiferent dacă se predă sau nu gestiunea; 22. În norme, la articolul 11 alineatul (4), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins: c)pentru lemnul fasonat în steri, lemnul de foc, crăci şi fascine se completează numai în coloana (5), în care se înscriu cantităţile exprimate în unităţi convenţionale şi echivalentul în mc, în numere cu două zecimale, nu şi în coloanele (1), (3) şi (4); 23. În norme, la articolul 11, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:(6) La rubrica nr. 11 din anexele nr. 2 şi 3, emitentul avizului de însoţire are obligaţia înscrierii, olograf, a datei, orei şi minutului până la care este valabil acesta. 24. În norme, la articolul 12, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 12(1) Completarea datelor pe documentele prevăzute la art. 4 alin. (1) şi (2) din prezentele norme se face cu pastă de pix, citeţ, sau electronic, după caz. 25. În norme, la articolul 15, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins: Articolul 15(1) Personalul autorizat al operatorului de transport feroviar, al administratorului şi/sau al gestionarului infrastructurii, precum şi operatorii portuari cărora li se prezintă materiale lemnoase pentru expediere şi efectuează operaţiunile de încărcare/descărcare în/din vagoane sau în/din nave, după caz, nu pot primi materialele lemnoase prezentate spre expediere, dacă acestea nu sunt însoţite de avizul de însoţire prevăzut la art. 4 alin. (1), (2) sau (3) din prezentele norme sau dacă acesta nu este completat conform prevederilor prezentelor norme; în acest caz, persoanele menţionate sunt obligate să sesizeze imediat structura teritorială de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură competentă, în legătură cu cele constatate.(2) Autoritatea vamală acceptă declaraţia vamală de export numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:a)avizul de însoţire a materialelor lemnoase este emis de către operatorul economic care realizează exportul, iar pe lângă celelalte informaţii prevăzute de prezentele norme, în avizul de însoţire a materialelor lemnoase este înscris codul unic valid, emis în condiţiile art. 3 alin. (2) din hotărâre. În declaraţia vamală de export se vor înscrie expeditorul/exportatorul şi destinatarul materialelor lemnoase, aşa cum sunt înscrise în avizul de însoţire; b)destinatarul materialelor lemnoase este un beneficiar extern din state non-UE şi corespunde cu operatorul economic înscris în declaraţia vamală de export la rubrica destinatar; c)în situaţia în care se constată invaliditatea codului unic emis în condiţiile art. 3 alin. (2) din hotărâre, autoritatea vamală este obligată să anunţe de îndată, în scris, structura competentă teritorial a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în vederea luării măsurilor legale care se impun. Dacă structura competentă teritorial a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură care a efectuat verificarea constată că materialele lemnoase îndeplinesc condiţiile legale, comunică în scris autorităţii vamale că operaţiunea de vămuire poate continua. 26. În norme, la articolul 15, alineatele (3) şi (4) se abrogă. 27. În norme, la articolul 15, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:(6) În cazul în care avizul de însoţire nu este completat cu un cod unic valid, emis în condiţiile art. 3 alin. (2) din hotărâre, operatorul economic destinatar al materialelor lemnoase este obligat să comunice codul invalid de îndată, în scris, împreună cu datele de identificare ale mijlocului de transport, către structura competentă teritorial a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în vederea verificării, în maximum 48 de ore de la comunicare, şi luării măsurilor legale care se impun. Dacă structura competentă teritorial a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură care a efectuat verificarea constată că materialele lemnoase îndeplinesc condiţiile legale, comunică în scris operatorului economic că poate primi materialele lemnoase respective. 28. Anexele nr. 2, 3, 4 şi 6 la norme se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1-4 la prezenta hotărâre. Articolul IIPrezenta hotărâre intră în vigoare la data intrării în vigoare a
Hotărârii Guvernului nr. 470/2014. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Nicolae-Liviu Dragnea Ministrul mediului şi schimbărilor climatice, Attila Korodi Ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultură, Adriana Doina Pană Ministrul finanţelor publice, Ioana-Maria Petrescu Ministrul delegat pentru buget, Darius-Bogdan Vâlcov Ministrul economiei, Constantin Niţă Ministrul delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism, Florin Nicolae Jianu Ministrul pentru societatea informaţională, Alexandru-Răzvan Cotovelea Ministrul transporturilor, Ioan Rus Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean
ANEXA Nr. 1*)(Anexa nr. 2 la norme) *) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil. ANEXA Nr. 2*)(Anexa nr. 3 la norme) *) Anexa nr. 2 este reprodusă în facsimil. ANEXA Nr. 3*)(Anexa nr. 4 la norme) *) Anexa nr. 3 este reprodusă în facsimil. ANEXA Nr. 4*)(Anexa nr. 6 la norme) *) Anexa nr. 4 este reprodusă în facsimil.


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 787/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 787 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 787/2014
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu