HOTARARE Nr.
780 din 17 iulie 2007
privind aprobarea stemei
municipiului Husi, judetul Vaslui
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 567 din 17 august 2007
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, şi al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării
şi sigiliul statului,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Articol unic. - (1) Se aprobă stema municipiului Huşi,
judeţul Vaslui, prevăzută în anexa nr. 1.
(2) Descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate
ale stemei sunt prevăzute în anexa nr. 2.
(3) Anexele nr. 1 şi 2 fac
parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul internelor şi reformei administrative,
Cristian David
ANEXA Nr. 1*)
STEMA
municipiului Huşi, judeţul Vaslui
ANEXA Nr. 2
DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE
elementelor însumate ale stemei municipiului Huşi,
judeţul Vaslui
Descrierea stemei
Stema municipiului Huşi, potrivit anexei nr. 1, se
compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, de culoare roşie.
In scut se află o spadă cu vârful în jos şi o cheie de
argint, încrucişate.
In centrul scutului se află un ecuson de aur încărcat
cu un ciorchine de strugure, de culoare violet, cu o frunză de culoare verde.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu 5 turnuri crenelate.
Semnificaţiile elementelor însumate
Spada şi cheia sunt simbolurile apostolilor Petru
(cheia) şi Pavel (spada), a căror sărbătoare este hramul catedralei episcopale
a Huşilor.
Ciorchinele de strugure reprezintă bogăţia viticolă a zonei.
Coroana murală cu 5 turnuri crenelate semnifică faptul
că localitatea are rangul de municipiu.
*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.