HOTARARE Nr.
762 din 16 iulie 2008
pentru aprobarea Strategiei
nationale de prevenire a situatiilor de urgenta
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 566 din 28 iulie 2008
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se aprobă Strategia
naţională de prevenire a situaţiilor de urgenţă, prevăzută în anexa care face
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de
zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul internelor şi reformei administrative,
Cristian David
Ministrul apărării,
Teodor Viorel Meleşcanu
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian
ANEXĂ
STRATEGIA NAŢIONALĂ
de prevenire a
situaţiilor de urgenţă
I. Introducere
Strategia naţională de prevenire a situaţiilor de
urgenţă reprezintă documentul de planificare pe termen lung şi mediu, elaborat
de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. Documentul respectiv
defineşte ordinea şi siguranţa publică şi interesul naţional în acest domeniu,
evaluează starea actuală de prezenţă şi manifestare a factorilor de risc de pe
teritoriul României, formulează principiile şi direcţiile prioritare de acţiune
şi prevede resursele necesare pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă.
Elaborarea prezentei strategii este determinată de
necesitatea asigurării unui mediu optim de muncă şi viaţă pentru cetăţenii
României.
Practica mondială şi naţională a demonstrat că
evenimentele generatoare de situaţii de urgenţă nu pot fi întotdeauna evitate,
însă acestea pot fi gestionate, efectele lor fiind reduse printr-un proces
sistematic ce implică stabilirea de măsuri şi acţiuni menite să contribuie la
diminuarea riscului asociat acestor fenomene. Caracteristic managementului
situaţiilor de urgenţă este faptul că predictibilitatea locului de manifestare
a situaţiilor respective determină posibilitatea avertizării populaţiei din
zonele potenţial a fi afectate, precum şi a autorităţilor administraţiei
publice centrale şi/sau locale.
Managementul situaţiilor de urgenţă înseamnă aplicarea unor politici, proceduri şi practici având ca
obiective identificarea, analiza, evaluarea, tratarea, monitorizarea şi
reevaluarea riscurilor în vederea reducerii acestora astfel încât comunităţile
umane şi cetăţenii să poată trăi, munci şi să îşi satisfacă trebuinţele şi
aspiraţiile într-un mediu fizic şi social durabil.
Elaborarea prezentei strategii a fost impusă şi de
modificarea radicală a cadrului normativ de nivel superior, de necesitatea
conformizării practicii şi procedurilor în materie de situaţii de urgenţă şi,
mai ales, de solicitarea imperativă de a oferi un răspuns adecvat la creşterea
aşteptărilor comunităţii faţă de prestaţia profesională a componentelor Sistemului naţional de
management al situaţiilor de urgenţă.
II. Informaţii
generale relevante
Apărarea în domeniul situaţiilor de urgenţă se
realizează prin măsuri generale, de natură economică, socială şi politică,
precum şi prin măsuri speciale, cu caracter preponderent preventiv. Din analiza
evenimentelor petrecute numai în ultimii 2 ani rezultă menţinerea vulnerabilităţii
comunităţilor la manifestarea situaţiilor de urgenţă, deşi capacitatea de
răspuns a instituţiilor specializate a crescut.
Capacitatea de rezistenţă
naţională în faţa unor posibile situaţii de urgenţă este dată de:
a) capacitatea de rezistenţă a comunităţilor locale,
amplificarea implicării şi participării acestora;
b) activităţile de prevenire a situaţiilor de urgenţă,
inclusiv pentru reducerea vulnerabilităţilor;
c) capabilitatea de management al situaţiilor de
urgenţă;
d) capacitatea de înlăturare a urmărilor şi de revenire
rapidă la normalitate.
In acest context se impune amplificarea măsurilor de
menţinere a nivelului de siguranţă al persoanelor, colectivităţilor şi
bunurilor, în scopul identificării, înregistrării şi evaluării tipurilor de
risc, pentru înştiinţarea factorilor interesaţi, avertizarea populaţiei,
limitarea, înlăturarea sau contracararea factorilor de risc, precum şi a
efectelor negative şi a impactului produs de evenimentele excepţionale
respective.
In ultimii ani se constată creşterea frecvenţei
manifestării riscurilor care ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul
înconjurător şi valorile patrimoniului naţional, precum şi apariţia unor noi
riscuri, generate îndeosebi de schimbările climatice şi de diversificarea
activităţilor economice care utilizează, produc şi comercializează
substanţe/materiale periculoase. Este, astfel, evident că securitatea naţională
poate fi pusă în pericol de o serie de fenomene grave, de natură geofizică,
meteoclimatică ori asociată, inclusiv ca urmare a unor activităţi umane periculoase, dăunătoare sau
iresponsabile. Intre acestea se pot înscrie catastrofele naturale, industriale,
ecologice ori posibilitatea crescută a producerii unor pandemii. Totodată,
inundaţiile care au afectat în ultimii ani întinse regiuni ale ţării au scos în
evidenţă vulnerabilitatea comunităţilor umane expuse riscului, manifestată prin
slaba lor capacitate de a putea absorbi efectele fenomenului şi de a se reface
după trecerea acestuia.
Toate acestea sunt argumente pentru schimbarea opticii
asupra modului de abordare a problemelor managementului situaţiilor de urgenţă
şi de a se trece de la conceptul de acţiune de tip reactiv la o atitudine
proactivă, de prevenire a manifestării riscurilor ori de limitare a pagubelor
potenţiale.
III. Priorităţi,
politici şi cadru juridic existente
Strategia de prevenire a situaţiilor de urgenţă
formează documentul-cadru pentru pregătirea şi adoptarea unor măsuri şi acţiuni
specifice având ca scop reducerea impactului produs de manifestarea factorilor
de risc specifici asupra populaţiei, bunurilor şi mediului printr-o
planificare, la nivel naţional şi local, pe termen mediu şi lung, a unui set de
acţiuni şi măsuri specifice.
Strategia de prevenire a situaţiilor de urgenţă a fost
elaborată în baza Strategiei de securitate naţională a României, a Cartei albe
a securităţii şi apărării naţionale şi a delimitărilor conceptuale instituţionale în domeniu.
Cadrul juridic existent, perfectibil printr-o
permanentă armonizare cu reglementările europene şi cu evoluţia situaţiei
operative, cuprinde în prezent:
1. în ceea ce
priveşte situaţiile de urgenţă:
a) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004
privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005;
b) Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă, cu
modificările şi completările ulterioare;
c) Ordonanţa Guvernului nr. 88/2001 privind
înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru
situaţii de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
363/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
d) Hotărârea Guvernului nr. 2.288/2004 pentru
aprobarea repartizării principalelor funcţii de sprijin pe care le asigură
ministerele, celelalte organe centrale şi organizaţiile neguvernamentale
privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă;
e) Hotărârea Guvernului nr. 547/2005 pentru aprobarea
Strategiei naţionale de protecţie civilă;
f) Hotărârea Guvernului nr. 642/2005 pentru aprobarea Criteriilor
de clasificare a unităţilor administrativ-teritoriale, instituţiilor publice şi
operatorilor economici din punct de vedere al protecţiei civile, în funcţie de
tipurile de riscuri specifice;
g) Hotărârea Guvernului nr. 501/2005 pentru aprobarea Criteriilor
privind asigurarea mijloacelor de protecţie individuală a cetăţenilor;
2. în ceea ce
priveşte riscurile naturale:
a) Legea nr. 575/2001 privind
aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - secţiunea a V-a „Zone
de risc natural";
b) Ordonanţa Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri
pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, republicată;
c) Hotărârea Guvernului. nr.
2.288/2004;
d) Hotărârea Guvernului nr. 1.854/2005 pentru
aprobarea Strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii;
e) Ordinul ministrului administraţiei şi internelor şi
al ministrului mediului şi gospodăririi Apelor nr. 638/420/2005 pentru
aprobarea Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de
inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii
hidrotehnice şi poluări accidentale;
f) Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor
şi turismului şi al ministrului administraţiei şi internelor nr.
1.995/1.160/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind prevenirea şi
gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice riscului la cutremure şi/sau
alunecări de teren;
g) Ordinul ministrului administraţiei
şi internelor, al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi
al ministrului educaţiei şi cercetării nr. 1.508/2.058/5.709/2006 pentru
realizarea şi implementarea în sistemul educaţional a Programului naţional de
educaţie antiseismică a elevilor;
h) Ordinul ministrului administraţiei şi internelor şi
al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 171/319/2007
privind unele măsuri pentru avertizarea populaţiei din zonele expuse riscului
la cutremur;
i) Manualul prefectului şi
primarului pentru managementul situaţiilor de urgenţă în caz de inundaţii;
3. în ceea ce
priveşte riscurile tehnologice:
a) Hotărârea Guvernului nr. 804/2007 privind controlul
asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe
periculoase;
b) Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr.
647/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind elaborarea planurilor
de urgenţă în caz de accidente în care sunt implicate substanţe periculoase;
c) Ordinul ministrului agriculturii,
pădurilor, apelor şi mediului nr. 142/2004 pentru aprobarea Procedurii de
evaluare a raportului de securitate privind activităţile care prezintă pericole
de producere a accidentelor majore în care sunt implicate substanţe
periculoase;
d) Ordinul ministrului
agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului nr. 1.084/2003 privind aprobarea
procedurilor de notificare a activităţilor care prezintă pericole de producere
a accidentelor majore în care sunt implicate substanţe periculoase şi,
respectiv, a accidentelor majore produse;
e) Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor
nr. 251/2005 pentru organizarea şi funcţionarea secretariatelor de risc privind
controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt
implicate substanţe periculoase;
f) Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor
nr. 1.299/2005 privind aprobarea Procedurii de inspecţie pentru obiectivele
care prezintă pericole de producere a accidentelor majore în care sunt
implicate substanţe periculoase;
g) Ordinul ministrului
agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului, al ministrului transportului,
construcţiilor şi turismului şi al ministrului economiei şi comerţului nr.
2/211/118/2004 pentru aprobarea Procedurii de reglementare şi control al
transportului deşeurilor pe teritoriul României, cu modificările şi
completările ulterioare;
h) Legea nr. 6/1991 privind aderarea României la
Convenţia de la Basel privind controlul transportului peste frontiere al
deşeurilor periculoase si al eliminării acestora, întocmită la 20-22 martie
1989;
4. în ceea ce
priveşte riscurile nucleare:
a) Decizia Consiliului 87/600 EURATOM din 14 decembrie
1987 privind procedura comunitară de schimb rapid de informaţii în caz de
urgenţă radiologică;
b) Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în
siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare,
republicată;
c) Hotărârea Guvernului nr. 916/2002 privind aprobarea
Listei detaliate a materialelor, dispozitivelor, echipamentelor şi
informaţiilor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare şi a altor
dispozitive nucleare explozive;
d) Decretul nr. 223/1990 privind aderarea României la
Convenţia cu privire la notificarea rapidă a unui accident nuclear, şi la
Convenţia cu privire la asistenţa în caz de accident nuclear sau urgenţă
radiologică;
e) Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr.
684/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind planificarea,
pregătirea şi intervenţia în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică;
f) Ordinul ministrului administraţiei
şi internelor nr. 683/2005 privind aprobarea Procedurilor generice pentru
colectarea datelor, validare şi răspuns pe timpul unei urgenţe radiologice;
g) Ordinul ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei
mediului nr. 242/1993 pentru aprobarea Normelor republicane de securitate
nucleară privind planificarea, pregătirea şi intervenţia la accidente nucleare
şi urgenţe radiologice;
h) Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru
Controlul Activităţilor Nucleare nr. 274/2004 pentru aprobarea Normelor privind desemnarea organismelor notificate pentru domeniul
nuclear;
5. în ceea ce
priveşte prevenirea incendiilor:
a) Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva
incendiilor;
b) Hotărârea Guvernului nr. 622/2004 privind stabilirea
condiţiilor de introducere pe piaţă a produselor pentru construcţii,
republicată (transpune Directiva produselor pentru construcţii 89/106/CEE);
c) Hotărârea Guvernului nr. 1.739/2006 pentru aprobarea
categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau
autorizării privind securitatea la incendiu;
d) Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr.
1.474/2006 pentru aprobarea Regulamentul de planificare, organizare, pregătire
şi desfăşurare a activităţii de prevenire a situaţiilor de urgenţă, cu
modificările ulterioare;
e) Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr.
163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor;
f) Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr.
585/2005 pentru aprobarea unor măsuri privind organizarea şi funcţionarea
Comisiei de recunoaştere a organismelor pentru atestarea conformităţii
produselor pentru construcţii cu rol în satisfacerea cerinţei securitate la
incendiu, cu modificările ulterioare;
g) Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului de stat, ministrul
administraţiei şi internelor nr. 1.822/394/2004 pentru aprobarea Regulamentului
privind clasificarea şi încadrarea produselor pentru construcţii pe baza
performanţelor de comportare la foc, cu modificările şi completările
ulterioare;
h) Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr.
607/2005 pentru aprobarea Metodologiei de control privind supravegherea pieţei
produselor pentru construcţii cu rol în satisfacerea cerinţei de securitate la
incendiu, cu modificările şi completările ulterioare.
IV. Definirea problemei
Ansamblul activităţilor de apărare a comunităţilor
locale, infrastructurii şi proprietăţii împotriva ameninţărilor de natură
nonmilitară se integrează activităţii generale de protecţie a cetăţeanului şi
se subsumează asigurării securităţii interne - care priveşte atât siguranţa
cetăţeanului, cât şi securitatea publică -, incluzând, deci, protecţia
împotriva dezastrelor şi protecţia mediului.
Prevenirea situaţiilor de urgenţă este componentă a sistemului
de securitate naţională şi reprezintă un ansamblu integrat de activităţi
specifice cu caracter tehnic şi operativ, planificate şi executate pentru
eliminarea/reducerea riscurilor de producere a dezastrelor în scopul protejării
vieţii, mediului şi bunurilor împotriva efectelor negative ale situaţiilor de
urgenţă. Are caracter anticipativ, rezultatul constând în măsuri graduale
stabilite pentru prevenirea producerii evenimentelor vizate.
Sistemul naţional de management al situaţiilor de
urgenţă s-a înfiinţat şi funcţionează pentru prevenirea şi gestionarea
situaţiilor de urgenţă, asigurarea şi coordonarea, prin mecanisme manageriale perfecţionate, a
resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură, necesare apărării
vieţii şi sănătăţii populaţiei, a mediului înconjurător, a valorilor materiale
şi culturale importante, pe timpul producerii unor situaţii de urgenţă, precum
şi restabilirii stării de normalitate. Sistemul naţional de management al
situaţiilor de urgenţă gestionează riscurile nonmilitare.
In conformitate cu Glosarul internaţional al termenilor
de bază, specific managementului dezastrelor, editat de Departamentul
Afacerilor Umanitare (DHA) - Geneva 1992, 1993, 1996, sub egida ONU, şi adoptat
în legislaţia statelor membre al Uniunii Europene se aplică următoarele
definiţii:
- risc este estimarea
matematică a probabilităţii producerii de pierderi umane şi pagube materiale pe
o perioadă de referinţă, respectiv viitoare şi într-o zona dată, pentru un
anumit tip de dezastru. Riscul este definit ca produs între probabilitatea de
producere a fenomenului generator de pierderi umane/pagube materiale şi
valoarea pagubelor produse;
- vulnerabilitate reprezintă
gradul de pierderi, de la 0% la 100%, rezultat dintr-un fenomen susceptibil de
a produce pierderi umane şi materiale;
- hazard natural reprezintă
posibilitatea de apariţie, într-o zonă şi pe o perioadă determinată, a unui
fenomen natural ce poate genera distrugeri;
- hazard antropic se
referă la acele fenomene a căror variaţie aleatoare este modificată ca urmare a
acţiunii omului.
Riscurile pot fi clasificate în riscuri naturale,
tehnologice şi biologice.
Un risc de tip special, prin frecvenţă şi consecinţe,
îl reprezintă cel de incendiu.
Din punctul de vedere al ariei de manifestare, riscurile pot fi transfrontaliere, naţionale, regionale,
judeţene şi locale.
Riscurile transfrontaliere sunt acele riscuri care din cauza evoluţiei lor ameninţă părţi din
sau teritoriul a două sau mai multe state.
Riscurile naţionale sunt
acele riscuri care din cauza evoluţiei lor ameninţă
peste 50% din teritoriul naţional.
Riscurile regionale sunt
acele riscuri care din cauza evoluţiei lor ameninţă părţi din sau teritoriul a
două ori mai multe judeţe.
Riscurile judeţene sunt
acele riscuri care din cauza evoluţiei lor ameninţă
părţi din sau teritoriul unui singur judeţ (două sau mai multe localităţi).
Riscurile locale sunt
acele riscuri care din cauza evoluţiei lor ameninţă teritoriul unei singure
localităţi.
In funcţie de frecvenţa şi de consecinţele situaţiilor
de urgenţă generate de tipurile de riscuri specifice, riscurile pot fi
principale sau secundare.
Elementele caracteristice ale principalelor tipuri de
riscuri sunt prezentate în continuare.
1. Riscuri naturale
Riscurile naturale se referă la evenimente în cadrul
cărora parametrii de stare se pot manifesta în limite variabile de la normal
către pericol, cauzate de fenomene meteo periculoase, în cauză ploi şi ninsori
abundente, variaţii de temperatură - îngheţ, secetă, caniculă - furtuni şi fenomene
distructive de origine geologică, respectiv cutremure, alunecări şi prăbuşiri
de teren.
In ultima perioadă s-a constatat o creştere
îngrijorătoare, atât în lume, cât şi în România, a manifestării riscurilor
naturale şi, în special, a inundaţiilor, alunecărilor şi prăbuşirilor de teren,
fapt ce a condus la pierderi de vieţi omeneşti, precum şi la pagube materiale
importante.
Deşi apariţia celor mai multe riscuri naturale nu poate
fi împiedicată, efectele acestora pot fi reduse printr-o gestionare corectă de
către autorităţile competente la nivel local, regional şi central, cu atât mai
mult cu cât, în general, zonele de manifestare a acestora pot fi cunoscute.
Diminuarea riscului asociat fenomenelor naturale la un
nivel acceptabil necesită o sumă de măsuri şi acţiuni, concretizate în politici
de prevenire şi în programe de reducere a impactului, care, însă, depinde de
posibilităţile economice de aplicare practică.
In acest context, activitatea de prevenire a
situaţiilor de urgenţă generate de riscurile naturale a fost şi rămâne o
necesitate, concretizându-se în iniţiative conjugate de reducere a
vulnerabilităţii societăţii la nivel mondial (International Strategy for
Disaster Reduction - ISDR), european (Directiva privind inundaţiile), regional
(acorduri bilaterale, Pactul de stabilitate pentru Europa de Sud-Est etc.) şi
naţional (strategia privind inundaţiile, programul de reducere al riscului
seismic etc).
2. Riscuri tehnologice
Riscurile tehnologice cuprind totalitatea evenimentelor
negative care au drept cauză depăşirea măsurilor de
siguranţă impuse prin reglementări, ca urmare a unor acţiuni umane voluntare
sau involuntare, defecţiunilor componentelor sistemelor tehnice, eşecului
sistemelor de protecţie etc.
Riscurile tehnologice sunt asociate activităţilor industriale.
In mileniul III ritmul schimbărilor în ceea ce priveşte
tehnologiile este în continuă creştere, cu efecte benefice evidente. De regulă,
efectele negative ale dezvoltării tehnologice sunt decalate în timp şi spaţiu
faţă de momentul şi locul acţiunii cauzei care Ie-a generat.
Conştientizarea problemelor privind pericolul asociat
tehnologiei, efectele asupra factorilor de mediu şi implicaţiile sociale au
apărut ca urmare a unor accidente grave, care au demonstrat necesitatea
abordării integrate a domeniului.
In contextul global de îngrijorare privind problematica
accidentelor industriale, preocupări şi acţiuni în domeniu au apărut încă din
anii 1980, concretizate în iniţiative la nivel mondial, european şi naţional,
prin adoptarea unor reglementări specifice privind prevenirea, protecţia şi
intervenţia în situaţii de urgenţă generate de riscurile tehnologice.
Riscul tehnologic, spre deosebire de cel natural, poate
fi controlat şi redus pe mai multe căi, necesitând însă un management mult mai
elaborat şi personalizat pe fiecare categorie.
Dintre evenimentele generatoare de situaţii de urgenţă
pot fi menţionate:
a) accidente în industrie;
b) accidente de transport;
c) accidente nucleare;
d) prăbuşirea de construcţii, instalaţii sau amenajări;
e) eşecul utilităţilor publice - avarii;
f) căderi de obiecte din atmosferă sau din cosmos;
g) muniţie rămasă neexplodată.
3. Riscuri biologice
Riscurile biologice se referă la urmările negative
asupra colectivităţilor de oameni, animale şi asupra plantelor, cauzate de
îmbolnăviri sau de alte evenimente în relaţie cu sănătatea şi care afectează un
număr neobişnuit de mare de indivizi.
Evenimentele generatoare de situaţii de urgenţă sunt:
a) epidemii;
b) epizootii;
c) zoonoze.
4. Riscul de incendiu
Riscul de incendiu este cel mai
frecvent risc care se manifestă pe teritoriul naţional, producerea lui
reprezentând o situaţie de urgenţă de tip special, fenomen care afectează
domenii importante ale activităţii vieţii economice şi sociale, precum construcţii,
instalaţii, amenajări, păduri, mijloace de transport, culturi agricole etc. Ca
urmare, securitatea la incendiu a constituit şi va constitui o preocupare
majoră pentru fiecare comunitate.
Securitatea la incendiu este
definită ca managementul riscurilor specifice de incendiu la toate nivelurile,
prin prevenirea incendiilor, protejarea populaţiei faţă de efectele lor şi
optimizarea intervenţiei. In prezent, reprezintă o cerinţă esenţială de
proiectare a construcţiilor, incendiul fiind factorul determinant în
dimensionarea construcţiilor de importanţă excepţională şi deosebită. Abordarea
tehnică a securităţii la incendiu constă în aplicarea unor principii tehnice şi
metode specifice de calcul pentru a evalua nivelul minim de protecţie şi pentru
a proiecta şi calcula măsurile de siguranţă necesare, acestea fiind cuprinse în
reglementări specifice, stabilite pe plan european prin Directiva referitoare
la produse pentru construcţii şi prin documentele subsecvente, în principal
deciziile CE referitoare la euroclasele de reacţie la foc şi de rezistenţă la
foc, reglementări deja preluate în legislaţia naţională.
Incendiul este socotit un risc de gravitate mică, dar
frecvenţa manifestării îi conferă un efect cumulat. Din analizele statistice
rezultă că în ţara noastră ponderea peste 75% o reprezintă incendiile la
gospodării cetăţeneşti. Deşi raportat la populaţie numărul incendiilor este cel
mai mic din Europa, în România se înregistrează anual, în medie, peste 200 de
persoane decedate în incendii, din cauza neglijenţei acestora. Această
realitate dovedeşte cu multă claritate lipsa culturii de securitate la un
segment semnificativ de populaţie, mai ales în mediile cu un grad ridicat de
sărăcie.
V. Obiective
1. Obiectivul fundamental şi obiective generale
Obiectivul fundamental al prezentei
strategii îl reprezintă consolidarea capacităţii instituţiilor specializate şi
a autorităţilor administraţiei publice locale şi naţionale pentru prevenirea
producerii situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru gestionarea acestora.
Activitatea de prevenire are ca
obiectiv fundamental cunoaşterea caracteristicilor şi formelor de manifestare a
riscurilor, realizarea, în timp scurt, în mod organizat şi printr-o concepţie
unică, a măsurilor necesare, credibile, realiste şi adecvate de protecţie a
populaţiei în cazul apariţiei situaţiilor de urgenţă, în scopul eliminării sau
limitării pierderilor de vieţi omeneşti, valorilor materiale şi protecţia
mediului.
Obiectivele prezentei strategii sunt economice, sociale
şi de mediu.
Obiectivele economice urmăresc protecţia împotriva
situaţiilor de urgenţă a infrastructurii economice existente şi garantarea
satisfacerii oportunităţilor economice ale generaţiilor viitoare.
Obiectivele sociale au în vedere protecţia populaţiei
şi a comunităţilor umane împotriva situaţiilor de urgenţă, prin asigurarea unui
nivel de educaţie preventivă, instruire şi protecţie a populaţiei.
Obiectivele de mediu urmăresc ca prin realizarea
prezentei strategii să se atingă obiectivele socioeconomice, cu păstrarea unui echilibru
între dezvoltarea economico-socială şi protejarea mediului.
Sintetic, obiectivele generale ale prezentei strategii
sunt:
a) prevenirea situaţiilor de urgenţă prin organizarea
unui sistem modern de avertizare şi comunicaţii, date şi informaţii;
b) salvarea de vieţi omeneşti prin intervenţie
operativă şi profesionistă în caz de situaţii de urgenţă;
c) crearea unui sistem integrat de răspuns la
situaţiile de urgenţă prin organizarea din timp a comunităţilor locale din
zonele de risc pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă;
d) creşterea calităţii vieţii prin reducerea pagubelor
produse ca urmare a manifestării situaţiilor de urgenţă;
e) diminuarea impactului factorilor distructivi prin
asigurarea unui management adecvat de înştiinţare, alarmare şi, la nevoie,
evacuare a populaţiei din zonele de risc;
f) creşterea rolului autorităţilor administraţiei
publice locale prin descentralizarea deciziei şi răspunderii şi optimizarea
capacităţii de autoprotecţie şi răspuns în caz de situaţii de urgenţă;
g) utilizarea adecvată a resurselor pentru realizarea,
întreţinerea şi exploatarea infrastructurilor şi a măsurilor de prevenire,
intervenţie şi reabilitare a zonelor afectate;
h) menţinerea unor activităţi economice
minimale şi asigurarea supravieţuirii populaţiei în zonele grav afectate; i)
asigurarea bunei funcţionări a infrastructurii critice.
2. Obiective specifice
2.1. Prevenirea
situaţiilor de urgenţă generate de riscuri naturale
Activitatea de prevenire a situaţiilor de urgenţă
generate de riscuri naturale presupune un efort conjugat şi multidisciplinar,
implicând resurse umane şi materiale deosebite.
Cum împiedicarea manifestării acestor riscuri nu este
posibilă, activitatea de prevenire are în vedere influenţarea caracteristicilor
legate în primul rând de vulnerabilitatea populaţiei, bunurilor materiale şi
proprietăţii, prin măsuri şi acţiuni de apărare.
Obiectivele definite sunt:
a) identificarea şi delimitarea zonelor expuse
riscului;
b) întreţinerea lucrărilor şi amenajărilor de apărare
şi realizarea unora noi în zonele expuse riscului;
c) implementarea sistemelor de prognoză, avertizare şi
alarmare;
d) întocmirea planurilor de apărare în vederea unei
gestionări eficiente a situaţiilor de urgenţă determinate de manifestarea
riscului specific:
1. planuri de intervenţie;
2. planuri de înştiinţare-alarmare a populaţiei;
3. planuri de evacuare a populaţiei în cazul
situaţiilor de urgenţă;
4. asigurarea logistică în cazul situaţiilor de
urgenţă;
e) elaborarea hărţilor de risc pentru localităţile
vulnerabile;
f) elaborarea politicilor de
amenajare a teritoriului în concordanţă cu hărţile de risc;
g) implementarea unor sisteme de asigurări obligatorii
pentru locuinţele din zonele de risc;
h) pregătirea populaţiei şi a autorităţilor privind
responsabilităţile şi modul de acţiune în fazele predezastru, dezastru şi
postdezastru;
i) elaborarea unor programe naţionale şi locale care să
vizeze strămutarea comunităţilor din zonele de risc major, în care nu se pot
aplica alte măsuri de reducere a riscului sau acestea nu sunt viabile din punctul de vedere al costurilor.
2.2. Prevenirea
situaţiilor de urgenţă generate de riscuri tehnologice
Din punctul de vedere al riscurilor tehnologice,
activitatea de prevenire are drept obiectiv evitarea manifestării acestora prin
aplicarea unor măsuri şi acţiuni încă din etapa de proiectare, continuând în
fazele de exploatare şi dezafectare în condiţii de siguranţă.
2.2.1. Accidente industriale
Prevenirea accidentelor industriale reprezintă un
aspect deosebit de important, fiind reglementată printr-o serie de acte
normative, în conformitate cu reglementările existente la nivelul Uniunii
Europene, şi presupune obiective concrete şi responsabilităţi pentru toate
componentele Sistemului naţional de management al situaţiilor de urgenţă.
Obiectivele definite sunt:
a) identificarea şi realizarea unui inventar unic cu
operatorii economici de tip Seveso;
b) elaborarea unor politici eficiente de prevenire a
accidentelor majore şi aplicarea practică a acestora;
c) reducerea riscului tehnologic prin utilizarea celor mai sigure tehnici disponibile şi retehnologizare;
d) reducerea impactului negativ asupra comunităţilor şi
mediului prin politici coerente de amenajare şi utilizare a teritoriului;
e) implementarea unui sistem de management de
siguranţă, la nivelul operatorului economic, care să conducă la o gestionare
mai eficientă a accidentelor pe amplasamente;
f) elaborarea unor planuri de urgenţă externă viabile
şi care să ofere un instrument eficient autorităţilor administraţiei publice
locale pentru limitarea şi înlăturarea efectelor accidentelor industriale în
exteriorul amplasamentelor;
g) dezvoltarea cooperării dintre comunităţile locale şi
operatorii economici, pentru asigurarea măsurilor de protecţie a populaţiei în
zonele de planificare la urgenţă;
h) elaborarea unor programe
pentru conştientizarea populaţiei expuse, prin îmbunătăţirea comunicării cu
publicul şi implicarea mass-media;
i) îmbunătăţirea colaborării în context
transfrontalier, în vederea mai bunei gestionări a situaţiilor de urgenţă
declanşate de accidente industriale în care sunt implicate substanţe
periculoase.
2.2.2. Accidente nucleare şi radiologice
Prevenirea accidentelor nucleare şi a urgenţelor
radiologice constă în identificarea şi monitorizarea surselor potenţial
generatoare de urgenţe radiologice, evaluarea informaţiilor şi analiza
situaţiei iniţiale, elaborarea de prognoze, stabilirea variantelor optime
pentru reducerea efectelor produse de radiaţiile ionizante concomitent cu
îmbunătăţirea continuă a capabilităţii de a utiliza şi a asigura managementul
deşeurilor, al materialelor radioactive şi al combustibilului nuclear, într-o
manieră care să asigure protecţia sănătăţii publicului şi securitatea mediului.
Obiectivele definite sunt:
a) asigurarea securităţii nucleare, a protecţiei
sănătăţii publicului şi a mediului;
b) asigurarea utilizării si gospodăririi materialelor
radioactive în condiţii de protecţie fizică;
c) menţinerea şi îmbunătăţirea continuă a capacităţilor
proprii de intervenţie în caz de situaţii de urgenţă;
d) asigurarea unei pregătiri
sistematice a personalului implicat în evaluarea situaţiilor de urgenţă;
e) menţinerea dotării corespunzătoare cu echipamente
şi modernizarea centrelor de răspuns la urgenţă, aflate pe amplasament, precum
şi în zona de excludere;
f) organizarea de exerciţii, pe
baza unor scenarii de accident realiste, cu implicarea organizaţiilor locale
şi/sau naţionale care au responsabilitatea de a interveni în cazul producerii
unui eveniment real, în scopul verificării eficienţei modului de organizare, a
mijloacelor de comunicare şi a măsurilor prevăzute pentru atenuarea
consecinţelor unui accident;
g) folosirea evaluărilor exerciţiilor de răspuns la
urgenţă pentru identificarea acţiunilor necesar a fi implementate pentru
îmbunătăţirea planului de răspuns la urgenţă;
h) realizarea educării şi informării corecte a
populaţiei şi autorităţilor în probleme specifice prevenirii urgenţelor
nucleare şi radiologice;
i) stabilirea şi menţinerea unor relaţii de deschidere,
transparenţă şi încredere cu mass-media;
j) implementarea Deciziei Consiliului nr.
87/600/EURATOM privind procedura comunitară de schimb rapid de informaţii în
caz de urgenţă radiologică şi a Acordului între EURATOM şi statele nemembre ale
Uniunii Europene privind participarea acestora la acţiunile Comunităţii pentru
schimbul anticipat de informaţii în caz de urgenţă radiologică;
k) îmbunătăţirea sistemului de alarmare în zonele de
risc nuclear, care să asigure alarmarea şi informarea populaţiei în eventualitatea producerii unui accident nuclear sau a unei urgenţe radiologice.
2.2.3. Accidente pe timpul transportului materialelor
periculoase
Prevenirea accidentelor pe timpul transportului
materialelor periculoase constituie o activitate de interes naţional şi este
reglementată prin legislaţie specifică, în conformitate cu acordurile
internaţionale la care România este parte. Obiectivele definite sunt:
a) realizarea hărţilor de risc cu rutele cele mai
susceptibile la accidente de transport în care sunt implicate materiale şi
deşeuri periculoase;
b) realizarea unui sistem de monitorizare a
transporturilor de materiale periculoase în vederea asigurării unei intervenţii
oportune şi operative în caz de accidente;
c) elaborarea unor planuri judeţene de răspuns la
accidente de transport în vederea unei gestionări adecvate.
2.3. Prevenirea incendiilor
In vederea asigurării compatibilităţii structurilor
industriale din ţara noastră cu cele existente la nivel european, Guvernul
României are ca obiectiv strategic al politicii industriale creşterea
competitivităţii industriei autohtone în vederea dezvoltării unei economii de
piaţă capabile să facă faţă concurenţei existente în cadrul Pieţei Unice
Europene.
Potrivit legislaţiei specifice, apărarea împotriva
incendiilor constituie o activitate de interes public naţional, la care sunt
obligate să participe autorităţile administraţiei publice centrale şi locale,
precum şi toate persoanele fizice şi juridice din România. Ţinând cont de
obiectivele strategiei Guvernului şi strategiei sectoriale a Ministerului
Internelor şi Reformei Administrative, corelate cu îndeplinirea cerinţelor de
aderare la Uniunea Europeană, precum şi de tendinţele actuale de pe plan
european, se impune stabilirea unei strategii de apărare împotriva incendiilor,
cu obiective şi responsabilităţi pentru punerea ei în aplicare, cu următoarele
priorităţi:
1. exercitarea autorităţii de stat în domeniul apărării
împotriva incendiilor prin activităţi de reglementare, avizare, autorizare,
atestare, control, organizarea apărării împotriva incendiilor, supravegherea
pieţei, recunoaşterea şi desemnarea organismelor pentru atestarea conformităţii
produselor cu rol în satisfacerea cerinţei de securitate la incendiu, auditul
de supraveghere a persoanelor fizice şi juridice atestate, stabilirea
răspunderii juridice şi sancţionarea persoanelor vinovate de încălcarea
prevederilor legii;
2. optimizarea activităţii de avizare a proiectelor
pentru anumite categorii de construcţii şi autorizarea la punerea în funcţiune
a acestora în vederea asigurării cerinţei esenţiale de securitate la incendiu a
construcţiilor şi instalaţiilor aferente şi potrivit exigenţelor
utilizatorilor;
3. implementarea codurilor de proiectare bazate pe
performanţă şi a metodelor ingineriei securităţii la incendiu în domeniul
proiectării şi realizării investiţiilor. Totodată, se va acţiona pentru
cunoaşterea prevederilor reglementărilor privind noua clasificare europeană a
produselor pentru construcţii din punctul de vedere al comportării la foc de
către producători, patroni, utilizatori şi proiectanţi, pentru a asigura un
nivel competitiv pentru produsele şi serviciile de proiectare naţionale;
4. operaţionalizarea serviciilor publice voluntare
pentru situaţii de urgenţă la nivelul comunităţii locale în vederea reducerii
numărului mare de victime şi incendii la gospodăriile populaţiei;
5. crearea unui cadru legislativ adecvat în vederea
înfiinţării, echipării, dotării şi pregătirii serviciilor private pentru
situaţii de urgenţă, având în vedere tendinţa dezvoltării aglomerărilor
competitive în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii, în consonanţă cu
iniţiativele europene de politică industrială;
6. planificarea şi desfăşurarea activităţilor de
prevenire a incendiilor de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi inspectoratele judeţene pentru
situaţii de urgenţă, preponderent la instituţii publice, operatori economici cu
risc mare şi foarte mare de incendiu, ori obiective în care se desfăşoară
activităţi socioeconomice şi culturale la care participă un număr mare de
persoane;
7. elaborarea unei noi concepţii privind statistica
incendiilor, bine definită şi de înaltă calitate, care va determina optimizarea
măsurilor preventive şi îmbunătăţirea calităţii produselor de protecţie la
incendii;
8. elaborarea unor metode de
evaluare a riscului de incendiu, armonizate cu reglementările europene
specifice;
9. crearea unei culturi a prevenirii incendiilor prin
informarea publicului asupra riscurilor existente şi educarea populaţiei cu
privire la măsurile practice pe care le poate lua pentru reducerea
vulnerabilităţii;
10. dezvoltarea la nivel naţional a unei concepţii
integrate de conştientizare a publicului, precum şi a factorilor de decizie şi
a celorlalţi actori implicaţi, pentru cunoaşterea diferitelor tipuri de riscuri
specifice, a măsurilor de prevenire a acestora, precum şi a comportamentului de
adoptat în cazul producerii lor. O astfel de concepţie este necesară pentru a
crea o societate informată şi rapidă în reacţii, capabilă să îşi reducă
vulnerabilitatea la dezastre;
11. crearea unei mentalităţi adecvate la nivelul
comunităţilor locale prin angrenarea în acest efort a celorlalţi factori
educaţionali: şcoala, biserica, organizaţiile nonguvernamentale etc.
VI. Principii generale
Prezenta strategie are la bază
următoarele principii:
1. Dezvoltarea
durabilă
Prevenirea situaţiilor de urgenţă se subsumează
dezvoltării durabile, dezvoltare concepută ca ansamblu coordonat de procese
care permit progresul permanent pe baza planificării şi mobilizării resurselor
existente, conciliind obiective economice, sociale şi de mediu ale societăţii,
pe termen scurt şi lung, datorită punerii în aplicare a unor strategii care se
susţin reciproc.
2. Complementaritatea prevenirii şi reacţiei
Prevenirea şi reacţia sunt complementare, au caracter
de proces şi se constituie într-o activitate permanentă, de importanţă şi
răspundere naţională şi internaţională, planificată şi coordonată
organizatoric, financiar şi logistic de componentele Sistemului naţional de
management al situaţiilor de urgenţă, potrivit obligaţiilor legale.
Activitatea preventivă se desfăşoară permanent -
premergător producerii evenimentelor generatoare de situaţii de urgenţă, în
timpul derulării acţiunilor de protecţie şi salvare, precum şi în perioada
reabilitării şi înlăturării efectelor. In faza predezastru (starea de
normalitate) prevenirea are ca obiectiv primordial eliminarea/reducerea
riscurilor şi pregătirea pentru intervenţie a forţelor specializate şi a
întregii populaţii pentru situaţiile în care producerea riscurilor nu poate fi
înlăturată, iar pe timpul dezastrului şi în faza postdezastru obiectivul
principal este reducerea pierderilor de vieţi, a pagubelor materiale şi
protecţia mediului.
3. Primordialitatea
prevenirii situaţiilor de urgenţă
Intrucât este îndeobşte
recunoscut, în plan internaţional, că prevenirea este de cel puţin 8 ori mai
puţin costisitoare decât reacţia la evenimentele produse, prevenirea
situaţiilor de urgenţă trebuie să constituie o activitate prioritară a
Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, a comitetelor
ministeriale/similare, judeţene şi locale pentru situaţii de urgenţă, a tuturor
persoanelor fizice şi juridice de pe teritoriul naţional.
4. Obligativitatea
prevenirii situaţiilor de urgenţă
Sarcina prevenirii situaţiilor
de urgenţă este complexă şi interdependentă. Ea implică responsabilităţi din
partea cetăţenilor, comunităţilor locale, operatorilor economici şi autorităţilor administraţiei publice şi
este gestionată de toate componentele Sistemului naţional de management al
situaţiilor de urgenţă, potrivit funcţiilor de sprijin stabilite în competenţă,
fiind coordonată, la nivel naţional, de către Ministerul Internelor şi Reformei
Administrative, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Ca urmare a abordării
conjugate, a prevenirii şi intervenţiei în situaţii de urgenţă, a fost
implementat cadrul legal şi mecanismele manageriale specifice, menite să
asigure prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă la un nivel de
calitate compatibil cu cel european.
Sistemul adoptat în domeniul managementului situaţiilor
de urgenţă are următoarele avantaje:
a) permite o abordare interinstituţională şi
multidisciplinară a problematicii situaţiilor de urgenţă în toate cele 3 etape:
predezastru, pe timpul producerii şi postdezastru;
b) asigură premisele gestionării eficiente a
situaţiilor de urgenţă, întrucât, prin deconcentrarea/descentralizarea
instituţională, luarea deciziilor şi asigurarea resurselor la nivel local,
efortul este orientat spre riscurile zonale specifice;
c) elimină verigile intermediare prin implicarea în
coordonarea şi conducerea acţiunilor preventive şi de intervenţie în situaţii
de urgenţă a prefecţilor, preşedinţilor consiliilor judeţene şi primarilor;
d) asigură participarea comunităţilor locale, prin
componenta preventivă a serviciilor publice voluntare pentru situaţii de
urgenţă, la stabilirea şi aplicarea măsurilor de prevenire specifice în funcţie
de riscurile locale, precum şi la pregătirea acestora pentru eventualele
intervenţii.
5. Identificarea,
evaluarea şi ierarhizarea riscurilor
Identificarea, evaluarea şi ierarhizarea riscurilor
sunt principii care stau la
temelia planificării şi organizării acţiunilor preventive. In acest proces de
identificare, evaluare şi ierarhizare a riscurilor, întemeiat pe o profundă
cunoaştere, trebuie să se ţină seama de nivelul maxim de manifestare a
acestora, de simultaneitatea şi desfăşurarea lor în lanţ, aspecte care
determină ca planificarea să aibă în vedere atât fiecare risc, cât şi
situaţiile de manifestare combinată sau intercondiţionată, în vederea
asigurării unui răspuns rapid de pregătire, protecţie şi reducere a efectelor.
Prevenirea are ca suport ansamblul principiilor,
criteriilor de performanţă, cerinţelor şi condiţiilor tehnice impuse şi
reglementate pentru asigurarea unui nivel cuantificat de securitate în
desfăşurarea normală a vieţii sociale şi economice, precum şi de pregătire
pentru înlăturarea efectelor dezastrelor asupra vieţii, mediului şi bunurilor
materiale.
Obligaţia identificării riscurilor, stabilirii
măsurilor preventive graduale, elaborării cadrului normativ şi planurilor
pentru managementul situaţiilor de urgenţă, respectării normelor şi aplicării
măsurilor de prevenire, asigurării condiţiilor necesare de intervenţie revine
patronilor şi deţinătorilor de construcţii, de terenuri şi amenajări,
proiectanţilor, antreprenorilor, contractorilor, operatorilor economici şi
autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale.
6. Specializarea
Identificarea riscurilor, reglementarea, planificarea şi organizarea îndeplinirii măsurilor preventive
se asigură de către ministere şi alte organisme, în raport cu funcţiile de
sprijin privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă stabilite prin
reglementări.
7. Gradualitatea
Conform acestei importante
cerinţe în domeniul prevenirii şi gestionării situaţiilor de urgenţă, deciziile
se iau pe mai multe paliere, respectiv la nivel local, regional şi naţional.
Intărirea capacităţii de prevenire şi răspuns la nivel local este o prioritate.
8. Supremaţia protecţiei cetăţenilor
Potrivit prevederilor constituţionale, cetăţenii români
se bucură de protecţia statului, atât pe teritoriul naţional, cât şi în străinătate, iar prevenirea situaţiilor
de urgenţă este o funcţie specializată a statului, reprezentat, în acest
domeniu, de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, prin
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, autoritatea naţională în
domeniu.
Exercitarea autorităţii de stat în domeniul prevenirii
situaţiilor de urgenţă se realizează prin activităţi de reglementare, avizare,
autorizare, atestare, recunoaştere, desemnare, informare preventivă, control şi
asistenţă tehnică de specialitate, coordonarea organizării şi a pregătirii
serviciilor voluntare şi a populaţiei, asigurarea intervenţiilor în situaţii de
urgenţă a serviciilor profesioniste, coordonarea intervenţiilor la nivel
naţional, control şi sancţionarea încălcării prevederilor legale.
VII. Direcţii de
acţiune
Direcţiile principale de acţiune sunt:
- elaborarea de către
autorităţile administraţiei publice centrale şi locale a programelor proprii în
domeniul de competenţă, în vederea:
a) întăririi capacităţilor de evaluare, expertiză şi
cercetare în domeniul riscurilor naturale şi antropice;
b) dezvoltării politicilor de
prevenire;
c) informării populaţiei, pregătirii acesteia şi
formării unui comportament preventiv;
d) supravegherii respectării modului de aplicare a
reglementărilor în domeniul gestionării dezastrelor, constatării şi
sancţionării nerespectării acestora;
- pregătirea autorităţilor, instituţiilor, organelor şi
organismelor potrivit atribuţiilor legale pe care le au în domeniul situaţiilor
de urgenţă;
- reconstrucţia şi învăţarea din experienţa anterioară
pentru prevenirea producerii unor situaţii similare;
- corelarea elementelor compatibile ale strategiei
româneşti cu cele ale strategiei europene de dezvoltare durabilă şi fixarea
obiectivelor şi planurilor de acţiune specifice pentru România.
VIII. Rezultatele politicilor publice
1. Cetăţenii
Dezvoltarea unui sistem
eficient de management al situaţiilor de urgenţă trebuie să se bazeze, într-o
măsură mult mai mare, pe contribuţia comunităţilor locale şi a fiecărui
cetăţean.
Cetăţeanul, ca principal beneficiar al politicii de
securitate, are dreptul şi datoria de a contribui activ la construcţia ei
cotidiană, printr-un comportament participativ şi responsabil.
Cetăţeanul are dreptul de a fi informat cu privire la
riscurile la care este supus în cadrul comunităţii şi la măsurile care trebuie
luate pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.
Obligaţia primordială a cetăţenilor în acest domeniu
este aceea de a avea un comportament preventiv, de a participa activ la
prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă în cadrul comunităţii locale.
Comportamentul preventiv
cuprinde totalitatea acţiunilor pe care cetăţeanul le realizează pentru a
preîntâmpina producerea de evenimente negative ce pot genera pierderi.
Primul nivel al acestui tip de comportament este
eliminarea neglijenţelor. Cel de-al doilea nivel îl constituie o metodologie de
prevenire bazată pe redundanţă, adică o dublare a acţiunii umane cu sisteme
automate de prevenire şi control. Intrucât redundanţa este costisitoare,
măsurile specifice trebuie analizate prin prisma eficienţei, respectiv prin
punerea în balanţă a gravităţii şi probabilităţii producerii evenimentului
alături de costurile implementării.
2. Ministere şi
instituţii centrale, consilii locale şi judeţene şi primării
Ministerele, instituţiile centrale, autorităţile
administraţiei publice locale trebuie sa fie pregătite să facă faţă gestionării
situaţiilor de urgenţă prin comitetele ministeriale, judeţene sau, după caz,
locale pe care le conduc. Comitetele locale şi cele judeţene sunt primele care
iau contact cu fenomenul şi care asigură aplicarea măsurilor din planurile proprii, până la
intervenţia altor autorităţi şi structuri. Răspunsul la factorii de risc
trebuie să urmeze principiul gradualităţii, astfel că deciziile iniţiale
trebuie luate la acest nivel, context în care creşterea capacităţii de
prevenire şi răspuns locale constituie prioritatea esenţială.
3. Instituţii şi
operatori economici
Instituţiile publice şi operatorii economici au un rol
important în ceea ce priveşte prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.
Pe de o parte, pot suferi un impact direct ca urmare a manifestării unui anumit
risc, iar pe de altă parte, în numeroase cazuri, reprezintă chiar sursa de risc
şi punctul de declanşare a unei situaţii de urgenţă.
4. Comitetul Naţional
pentru Situaţii de Urgenţă
Potrivit legii, Comitetul Naţional pentru Situaţii de
Urgenţă, ca organism interministerial de management, are ca principală
obligaţie asigurarea îndeplinirii, în România, a obiectivelor strategiei
internaţionale de reducere a dezastrelor.
Sistemul naţional de management
al situaţiilor de urgenţă trebuie să menţină permanent capacitatea de a
răspunde eficient şi adecvat la orice formă de manifestare evolutivă a riscurilor
naturale, tehnologice şi biologice.
Un bun management al situaţiilor de urgenţă este
rezultatul unor activităţi intersectoriale, interdisciplinare, care cuprind
managementul riscurilor, amenajarea teritoriului şi dezvoltarea urbană,
protecţia mediului şi dezvoltarea durabilă, protecţia infrastructurii critice,
protecţia comunitară şi individuală, fiecărui nivel revenindu-i atribuţii
specifice.
La această activitate participă componentele Sistemului
naţional de management al situaţiilor de urgenţă, structuri ale administraţiei
publice centrale şi locale şi ale operatorilor economici şi instituţiilor,
componentele preventive ale serviciilor publice, voluntare şi private pentru
situaţii de urgenţă. Atribuţiile ce revin factorilor implicaţi în prevenirea şi
gestionarea situaţiilor de urgenţă fac obiectul procedurilor stabilite conform
repartizării principalelor funcţii de sprijin pe care le asigură ministerele,
celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi organizaţiile
neguvernamentale privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.
Ca integratori ai sistemului naţional/judeţean pentru
situaţii de urgenţă, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă,
respectiv inspectoratele judeţene şi al municipiului Bucureşti pentru situaţii
de urgenţă au obligaţia legală de a asigura, prin Inspecţia de prevenire şi
inspecţiile teritoriale, în zonele de competenţă, coordonarea unitară,
îndrumarea şi controlul activităţilor de prevenire atât pe timpul stării de
normalitate, cât şi în situaţii de urgenţă.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
coordonează structurile participante la managementul situaţiilor de urgenţă,
activitate care include şi managementul riscurilor, definit ca totalitatea operaţiunilor prin care se urmăreşte limitarea
pierderilor şi asigurarea continuităţii vieţii pe plan naţional.
IX. Rezultatele acţiunilor
1. Cetăţenii
Toate măsurile de comportament preventiv necesar a fi
adoptate de cetăţeni trebuie să constituie un ansamblu coerent sub forma
politicii de securitate, concepută ca ansamblul procedurilor de prevenirea
pierderilor, respectiv pentru:
a) informarea generală şi permanentă/periodică şi a
concetăţenilor asupra riscurilor specifice care le pot afecta viaţa şi
proprietatea;
b) formarea comportamentului preventiv, dezvoltarea
culturii de securitate şi eliminarea/reducerea neglijenţelor din conduită;
c) dezvoltarea spiritului civic şi de solidaritate în
comunitatea locală;
d) adoptarea de măsuri proprii pentru reducerea
riscurilor asupra familiei, bunurilor, locuinţei şi anexelor gospodăreşti, cu
respectarea cadrului legal privind construirea şi locuirea;
e) respectarea, cunoaşterea şi aplicarea deciziilor
organelor cu atribuţii şi responsabilităţi în gestionarea situaţiilor de
urgenţă privind protecţia, intervenţia, evacuarea şi restabilirea stării de
normalitate în comunitatea respectivă, în cazul producerii unor situaţii de
urgenţă;
f) participarea ca voluntari la acţiunile preventive,
de salvare-evacuare a populaţiei afectate de situaţiile de urgenţă, precum şi
la acţiunile de intervenţie şi de refacere;
g) încheierea contractelor de asigurări pentru cazuri de dezastre;
h) cunoaşterea modului de comportare înainte, în timpul
şi după trecerea dezastrelor;
i) respectarea măsurilor stabilite de organele în drept
şi protejarea lucrărilor cu rol de apărare împotriva dezastrelor.
2. Ministerele şi
instituţiile centrale
a) în faza predezastru:
1. identifică, localizează şi inventariază sursele de
risc pe baza metodologiilor elaborate;
2. monitorizează pericolele şi riscurile specifice,
precum şi efectele negative ale acestora;
3. coordonează elaborarea planurilor şi
reglementărilor privind prevenirea şi intervenţia în situaţii de urgenţă
generate de riscurile specifice;
4. elaborează strategii şi programe de prevenire a
situaţiilor de urgenţă, ghiduri/manuale, conţinând activităţile şi
responsabilităţile autorităţilor locale în domeniul gestionării situaţiilor de
urgenţă şi modul de acţiune;
5. elaborează programe de educare şi pregătire a
populaţiei privind riscurile specifice, modul de comportare şi rolul protecţiei
individuale în caz de situaţii de urgenţă;
6. sprijină autorităţile administraţiei publice locale
în vederea elaborării propriilor strategii de protecţie împotriva dezastrelor;
7. elaborează normele de securitate la incendiu
specifice domeniului de competenţă;
8. stabilesc metode şi proceduri pentru identificarea
şi evaluarea riscurilor de incendiu specifice domeniului de competenţă şi
asigură băncile de date necesare;
b) pe timpul producerii dezastrului:
1. diseminează mesajele de avertizare în cazul
situaţiilor de urgenţă şi avertizarea populaţiei şi salariaţilor prin sisteme
şi mijloace tehnice de avertizare şi alarmare publică;
2. coordonează, sub aspect tehnic de specialitate,
acţiunile de intervenţie operativă;
3. asigură expertiza tehnică de specialitate pentru
evaluarea situaţiei de urgenţă, pentru evaluarea evoluţiei situaţiei de urgenţă
în timp, pentru evaluarea consecinţelor asupra populaţiei şi asupra mediului şi
formulează recomandări cu privire la măsurile de protecţie a populaţiei, ce
trebuie implementate de autorităţi;
c) în faza postdezastru:
1. participă la reabilitarea zonei afectate cu/pentru
obiectivele din coordonarea/subordonarea sau de sub autoritatea ministerului/instituţiei
centrale;
2. participă la elaborarea unor studii de evaluare a
impactului economic, social şi de mediu ca urmare a dezastrelor;
3. analizează modul de comportare a infrastructurilor
de apărare împotriva situaţiilor de urgenţă;
4. sprijină finanţarea lucrărilor cu rol de apărare
împotriva situaţiilor de urgenţă;
5. asigură expertiza tehnică de
specialitate pentru reabilitarea zonelor afectate.
3. Consiliile locale,
judeţene şi primarii
a) în faza predezastru:
1. instituie măsurile de prevenire a situaţiilor de
urgenţă, analizează anual şi ori de cate ori este nevoie activitatea
desfăşurată şi adoptă măsuri pentru îmbunătăţirea acesteia;
2. aprobă organizarea activităţii de apărare împotriva
situaţiilor de urgenţă la nivelul unităţii administrativ-teritoriale;
3. hotărăsc înfiinţarea serviciilor voluntare pentru
situaţii de urgenţă, aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a
acestora, asigură încadrarea cu personal, dotarea şi finanţarea cheltuielilor
de întreţinere şi funcţionarea acestora în condiţii de operativitate şi
eficienţă, în conformitate cu criteriile minime de performanţă;
4. aprobă planurile anuale şi
de perspectivă pentru asigurarea resurselor umane, materiale şi financiare
destinate prevenirii şi gestionării situaţiilor de urgenţă;
5. elaborează planurile urbanistice generale, corelate
cu hărţile de risc, şi asigură respectarea prevederilor acestor documentaţii;
6. determină necesităţile comunităţii locale privind
resursele mobilizabile, materiale, utilaje, şi cele financiare în caz de
dezastre;
7. asigură mobilizarea populaţiei la acţiunile de
apărare împotriva situaţiilor de urgenţă şi organizează exerciţii şi aplicaţii,
sub conducerea organelor abilitate, în vederea pregătirii intervenţiei
operative;
8. asigură organizarea şi instruirea grupurilor de
voluntari în vederea participării la acţiunile de salvare-evacuare a populaţiei
afectate de dezastre;
b) pe timpul dezastrului:
1. desfăşoară activităţile cuprinse în legislaţia în
vigoare privind managementul situaţiilor de urgenţă;
2. menţine în stare de funcţionare drumurile şi
accesurile în zonele calamitate;
3. coordonează acţiunile de
ajutor;
4. înfiinţează centre de informare în zona în care s-a
produs dezastrul, care să îndeplinească şi funcţia de transmitere a avertizării
individuale a cetăţenilor, în cazul în care sistemele de înştiinţare-alarmare
nu sunt disponibile, pe durata situaţiei de urgenţă;
5. asigură condiţiile necesare pentru acordarea
asistenţei medicale;
6. asigură evacuarea persoanelor sau bunurilor
periclitate, potrivit planurilor întocmite, şi condiţiile corespunzătoare de
trai, evidenţa populaţiei evacuate, asigurarea primirii şi cazării persoanelor
evacuate, instalarea taberelor de evacuaţi, recepţia şi depozitarea bunurilor
evacuate, securitatea şi paza zonelor evacuate;
7. coordonează acţiunile pentru asigurarea
necesităţilor esenţiale ale persoanelor sau comunităţilor izolate;
c) în faza postdezastru:
1. participă la acţiunile de înlăturare a efectelor
dezastrelor, de refacere a locuinţelor şi gospodăriilor afectate de dezastre;
2. coordonează acţiunile de aprovizionare cu hrană şi
îmbrăcăminte şi de distribuire a acestora, precum şi pentru cazarea în locuinţe
temporare;
3. asigură condiţiile pentru asistenţa sanitară;
4. coordonează activităţile de reconstrucţie şi
restaurare a activităţii normale;
5. organizează activităţi de ajutor financiar.
4. Instituţiile şi
operatorii economici
Din punctul de vedere al accidentelor industriale în
care sunt implicate substanţe periculoase, operatorii economici au următoarele
obligaţii:
a) să notifice autorităţilor competente inventarul de
substanţe;
b) să întocmească politica de prevenire a accidentelor
majore, respectiv raportul de securitate;
c) să elaboreze un plan de urgenţă internă;
d) să informeze imediat autorităţile competente în
cazul producerii unui accident major;
e) să informeze corect şi complet populaţia din zonele
de planificare la urgenţă;
f) să desfăşoare exerciţii de verificare a planurilor
şi de pregătire a forţelor proprii de intervenţie;
g) să permită inspecţia autorităţilor competente;
h) să ia toate măsurile necesare pentru a preveni
producerea accidentelor şi pentru a limita, în cazul producerii, consecinţele
acestora asupra sănătăţii populaţiei şi a calităţii mediului.
Din punctul de vedere al accidentelor nucleare sau
radiologice, instituţiile publice şi operatorii economici au următoarele
obligaţii principale:
a) monitorizarea radioactivităţii mediului;
b) întocmirea prognozelor şi predicţiilor cu privire la
contaminarea radioactivă a mediului, a produselor agroalimentare şi a
populaţiei din zonele potenţial contaminate;
c) notificarea autorităţilor
asupra accidentului;
d) elaborarea planurilor de protecţie şi intervenţie în
caz de accident nuclear/radiologie;
e) desfăşurarea de exerciţii de urgenţă pe şi în afara
amplasamentului.
Din punctul de vedere al prevenirii incendiilor, instituţiile publice şi operatorii economici trebuie să îndeplinească
obligaţiile prevăzute în legislaţia specifică şi în Normele generale de apărare
împotriva incendiilor.
5. Comitetul Naţional
pentru Situaţii de Urgenţă, prin Inspectoratul
General pentru Situaţii de Urgenţă, va acţiona
pentru:
a) abordarea europeană integrată pentru anticiparea
situaţiilor de urgenţă;
b) participarea la dezvoltarea sistemelor europene de
avertizare timpurie privind dezastrele provocate de condiţiile meteorologice şi
de monitorizare a mediului şi condiţiilor de siguranţă ale cetăţenilor;
c) realizarea unui sistem de informare şi înştiinţare
clar pentru cetăţeni privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă;
d) stabilirea limitelor cooperării civili-militari în
cadrul operaţiunilor de asistenţă umanitară, potrivit concepţiei europene
privind rolul complementar al mijloacelor militare de intervenţie pentru
limitarea costurilor generate de intervenţiile de urgenţă;
e) coordonarea elaborării de către componentele
Sistemului naţional de management al situaţiilor de urgenţă a reglementărilor
preventive specifice funcţiilor de sprijin date în competenţă;
f) dezvoltarea participării la programele
internaţionale şi implementarea rapidă a concluziilor şi reglementărilor astfel
adoptate;
g) construirea şi răspândirea unei culturi a prevenirii
la nivel naţional şi local;
h) promovarea de proiecte durabile şi de iniţiative
care să încorporeze prevenirea efectivă, măsuri de reducere a riscului de
producere unui dezastru şi de restrângere a ariilor de risc, precum şi de
proiecte orientate către educaţia adecvată a comunităţilor din ariile cu risc
de producere a unui dezastru, pe linia pregătirii pentru răspuns sau a
informării cu anticipare şi responsabilitate a autorităţilor competente.
X. Indicatori
Datorită specificităţii activităţii, în care
posibilitatea previzionării unor situaţii de urgenţă este minimă, nu pot fi stabiliţi
indicatori măsurabili pentru a evalua gradul de atingere a rezultatelor
propuse.
XI. Implicaţii
pentru buget
Costurile prevenirii sunt actuale, iar beneficiile
viitoare. Având în vedere faptul că prevenirea este o activitate permanentă,
logistica trebuie să asigure derularea tuturor etapelor apărării împotriva
dezastrelor, astfel:
1. asigurarea finanţării programelor pentru diminuarea/
eliminarea riscurilor asupra vieţii şi sănătăţii populaţiei, mediului
înconjurător, valorilor materiale şi culturale;
2. asigurarea finanţării şi derulării programelor de
îmbunătăţire a dotării pentru gestionarea dezastrelor;
3. asigurarea resurselor
necesare funcţionării structurilor cu activitate în domeniul prevenirii şi
gestionării dezastrelor;
4. finanţarea programelor pentru pregătirea
autorităţilor şi populaţiei;
5. constituirea, prin bugete, de fonduri pentru
intervenţie la dispoziţia autorităţilor cu atribuţii în managementul
dezastrelor;
6. constituirea şi împrospătarea stocurilor de
materiale necesare în situaţii de dezastre.
In gestionarea situaţiilor de urgenţă sunt constituite
organisme şi structuri după cum urmează:
a) Comitetul Naţional pentru
Situaţii de Urgenţă;
b) Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă;
c) comitetele ministeriale pentru situaţii de urgenţă;
d) inspectoratele pentru situaţii de urgenţă
judeţene/al municipiului Bucureşti;
e) comitetele judeţene pentru
situaţii de urgenţă;
f) comitetele locale pentru situaţii de urgenţă;
g) centrele operative cu activitate permanentă;
h) centrele operative cu activitate temporară;
i) celulele de urgenţă;
j) serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă;
k) serviciile private pentru
situaţii de urgenţă;
l) serviciile private de
urgenţă constituite ca societăţi comerciale.
Finanţarea acţiunilor preventive, de intervenţie şi
reabilitare se face, potrivit legii, prin bugetul de stat, bugetele locale ale
comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, precum şi ale instituţiilor şi
operatorilor economici, din alte surse interne şi internaţionale.
Finanţarea măsurilor şi acţiunilor de protecţie şi
supravieţuire a populaţiei pe timpul şi după producerea situaţiilor de urgenţă
se face astfel:
1. prin bugetele locale, dacă situaţia de urgenţă s-a
produs la nivelul unităţii administrativ-teritoriale respective;
2. prin bugetul de stat, dacă situaţia de urgenţă s-a
produs la nivel naţional sau la nivelul mai multor judeţe;
3. operatorii economici şi instituţiile publice au
obligaţia prevederii în bugetele proprii a fondurilor necesare protecţiei şi
supravieţuirii salariaţilor pentru asigurarea continuităţii activităţii pe
timpul situaţiilor de urgenţă.
Resursele materiale sunt
asigurate potrivit normelor de dotare emise de către ministere pe domenii de
activitate, autorităţile centrale şi locale ale administraţiei publice, cu
avizul inspectoratului general şi al inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă
judeţene/al municipiului Bucureşti.
Este necesară realizarea unor baze de date şi a unor
programe informatice care să fundamenteze alegerea priorităţilor în activitatea
preventivă şi pentru gestionarea resurselor disponibile la diferite niveluri de
suport tehnic pentru intervenţie, în cazul producerii situaţiilor de urgenţă.
XII. Proceduri de monitorizare
Personalul specializat din cadrul serviciilor
profesioniste pentru situaţii de urgenţă va urmări realizarea obiectivelor
generale şi specifice prin activităţi de control.
Activitatea de control şi autoritatea statului în
domeniul situaţiilor de urgenţă sunt exercitate de inspecţia de prevenire şi
inspecţiile judeţene de prevenire din cadrul Inspectoratului
General şi, respectiv, al inspectoratelor judeţene
pentru situaţii de urgenţă.
Activitatea de control cuprinde:
a) verificarea respectării actelor normative şi
reglementărilor privind apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă la
proiectarea, executarea, exploatarea şi postutilizarea construcţiilor,
instalaţiilor şi amenajărilor;
b) verificarea organizării activităţii privind
depistarea pericolelor potenţiale generatoare de riscuri pe timpul exploatării
construcţiilor, instalaţiilor şi amenajărilor;
c) verificarea concepţiei de apărare împotriva
evenimentelor generatoare de situaţii de urgenţă, în scopul menţinerii
riscurilor în limite acceptabile, stabilindu-se, după caz, măsuri în condiţiile
legii;
d) controlul activităţilor care prezintă pericole de
accidente majore, în care sunt implicate substanţe periculoase;
e) coordonarea şi controlul realizării pregătirii şi
instruirii specifice a populaţiei şi salariaţilor, a modului de însuşire de
către aceştia a regulilor şi măsurilor specifice, precum şi a comportamentului
pe timpul manifestării unei situaţii de urgenţă;
f) înştiinţarea autorităţilor responsabile în
managementul riscului despre existenţa, dimensiunea şi consecinţele riscului
identificat în domeniul respectiv;
g) îndrumarea, controlul şi coordonarea serviciilor
publice voluntare şi a serviciilor private pentru situaţii de urgenţă;
h) verificarea utilizării produselor, substanţelor şi
mijloacelor certificate conform legii.
XIII. Etape
ulterioare şi instituţii responsabile
1. Planuri, programe şi parteneriate
Pentru implementarea prezentei strategii componentele Sistemului naţional de management al situaţiilor de
urgenţă, instituţiile şi operatorii economici elaborează planuri şi programe,
respectiv:
a) programe de prevenire şi eliminare/diminuare a
riscurilor în domeniul situaţiilor de urgenţă, elaborate anual de către
comitetele ministeriale în domeniul de competenţă, care vor fi supuse spre
aprobare Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Coordonarea
îndeplinirii măsurilor stabilite în programele de prevenire revine, la nivel
naţional, inspectoratului general, iar la nivel teritorial, inspectoratelor
judeţene pentru situaţii de urgenţă;
b) planuri de analiză şi acoperire a riscurilor, de
intervenţie şi cooperare în domeniul situaţiilor de urgenţă;
c) planuri de susţinere financiară, materială şi umană
a activităţilor în domeniul situaţiilor de urgenţă;
d) planuri de evacuare a populaţiei, animalelor şi
bunurilor în cazul producerii situaţiilor de urgenţă;
e) programe de management pe termen scurt, mediu şi
lung;
f) programe de promovare şi stimulare a
voluntariatului şi a ONG-urilor cu activităţi în domeniul prevenirii şi intervenţiei
în situaţii de urgenţă;
g) parteneriate cu mass-media, organizaţii
neguvernamentale de utilitate publică şi cu atribuţii în managementul
situaţiilor de urgenţă, asigurarea sănătăţii populaţiei, educaţia în diverse
domenii etc;
h) parteneriate cu structuri private care deţin forţe,
mijloace şi utilaje ce pot fi folosite în gestionarea situaţiilor de urgenţă.
2. Activităţi pe
termen mediu:
a) elaborarea Programului naţional
de asigurare cu resurse necesare prevenirii, intervenţiei şi înlăturării efectelor
situaţiilor de urgenţă;
b) elaborarea programelor naţionale pe tipuri de
situaţii de urgenţă;
c) elaborarea procedurilor de prevenire şi intervenţie
pe tipuri de dezastre;
d) instituirea, funcţionarea şi perfecţionarea unui
sistem viabil şi adecvat de pregătire a structurilor specializate, a
populaţiei, economiei şi teritoriului pentru a face faţă situaţiilor de
urgenţă;
e) elaborarea legislaţiei naţionale în acord cu directivele europene.
3. Activităţi pe
termen lung:
a) perfecţionarea cadrului normativ şi organizatoric
propriu şi a celui conceptual, remodelarea misiunilor, metodelor şi
procedurilor de acţiune;
b) dezvoltarea
interoperabilităţii şi cooperării cu structuri similare
din alte state;
c) realizarea sistemului naţional integrat de înştiinţare,
avertizare şi alarmare a populaţiei;
d) elaborarea planului centralizat (naţional) de
evacuare a populaţiei şi bunurilor materiale;
e) elaborarea planurilor de înştiinţare şi alarmare şi
a planurilor de intervenţie la nivelul tuturor inspectoratelor judeţene/al
municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă;
f) elaborarea metodologiilor de investigare a zonelor
de risc şi implementare a planurilor naţionale;
g) încadrarea şi dotarea
corespunzătoare a serviciilor profesioniste şi voluntare la nivelul cerinţelor
europene.
Strategia naţională de prevenire a situaţiilor de
urgenţă poate fi dezvoltată, conţinutul său va putea fi completat, modificat şi
ideile perfecţionate, în raport cu evoluţia situaţiei operative pe plan
naţional, precum şi pe măsura acumulării experienţei ca urmare a contactelor
europene şi internaţionale. Viitoarea legislaţie naţională şi europeană
specifică managementului situaţiilor de urgenţă, precum şi experienţa
ulterioară, rezultat al activităţilor preventive desfăşurate pentru gestionarea
adecvată a situaţiilor de urgenţă, vor putea constitui importante surse de
perfecţionare a acesteia.