Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.71 din 04.10.2017

pentru adoptarea opiniei referitoare la Documentul de reflecţie privind valorificarea oportunităţilor oferite de globalizare COM (2017) 240
ACT EMIS DE: Camera Deputatilor
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 792 din 06 octombrie 2017



SmartCity1

În temeiul prevederilor art. 67 şi 148 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 160-185 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNIC Luând în considerare Opinia nr. 4c-19/362 adoptată de Comisia pentru afaceri europene în şedinţa din 26 septembrie 2017, Camera Deputaţilor: 1. Îşi exprimă acordul faţă de viziunea promovată în documentul Comisiei Europene, conform căreia globalizarea constituie, în prezent, unul dintre factorii cu cea mai mare şi diversificată influenţă asupra vieţii şi că problemele sau riscurile apărute pe plan local au un impact mai mare sau mai mic la nivel global şi viceversa şi evidenţiază diversitatea domeniilor afectate, de la politic şi economic la militar, social şi cultural; îşi exprimă convingerea că acest fenomen va constitui, din ce în ce mai mult în viitor, unul dintre factorii majori de influenţă şi atrage atenţia asupra necesităţii de a menţine un nivel ridicat de adaptare la schimbare. 2. Salută continuitatea iniţiativelor şi preocupărilor privind viitorul Uniunii Europene ca urmare a lansării, la 1 martie 2017, a Cărţii albe privind viitorul Europei, care a deschis calea unor dezbateri cu privire la viitorul Uniunii şi al Europei, în general. 3. Este de acord cu poziţia exprimată de Comisia Europeană privitoare la necesitatea unei guvernanţe mondiale sporite şi a mai multor norme la nivel internaţional, pentru a putea valorifica mai bine oportunităţile oferite de globalizare. Susţine, totodată, ideea prezentată de Comisia Europeană la nivelul documentului privind nevoia adoptării de politici la nivel naţional care să stimuleze competitivitatea şi să îmbunătăţească rezilienţa. 4. Consideră benefică abordarea Comisiei Europene în evidenţierea aspectelor pozitive ale globalizării asupra cetăţenilor europeni, prin influenţa acesteia asupra nivelului de trai, al competitivităţii, al creării şi menţinerii de locuri de muncă, al diversificării bunurilor şi surselor de aprovizionare şi recomandă reflectarea, în continuare, a acestei poziţii, inclusiv în mediul educaţional. 5. Conştientizează existenţa riscului de exploatare a progreselor provocate de globalizare de către organizaţii teroriste sau infractori şi de modul în care problemele ivite îşi pot găsi rezolvarea prin interacţiunile interumane, dar atrage atenţia asupra necesităţii ca astfel de rezolvări să pornească, în primul rând, din partea instituţiilor abilitate la nivel european şi naţional. În acest sens, recomandă elaborarea şi actualizarea, în permanenţă, a unor ghiduri şi manuale de bune practici pentru cetăţeni, precum şi abordarea în viitoarele comunicări a necesităţii unei cooperări aprofundate între statele membre şi instituţiile europene, inclusiv în ceea ce priveşte schimbul de experienţă la nivel instituţional şi academic. 6. Felicită Comisia Europeană pentru evidenţierea tendinţelor spre care se îndreaptă viitorul globalizării şi consideră necesară prezentarea, pe larg, a factorilor relevanţi şi specifici care pot influenţa, în continuare, politicile din domeniile transporturilor, energiei, industriei agroalimentare, telecomunicaţiilor, distribuţiei, serviciilor financiare, producţiei, industriei medicale. 7. Atrage atenţia asupra modului în care progresul tehnologic creează riscuri şi vulnerabilităţi, în special în mediul online, sens în care recomandă accentuarea importanţei securităţii cibernetice la nivel european. 8. Atrage atenţia asupra riscurilor şi vulnerabilităţilor de securitate ca efecte ale globalizării şi la preluarea acestora la nivelul UE, exemple recente, în acest sens, fiind criza migraţiei, terorismul sau ameninţările cibernetice. Accentuează, în acest sens, importanţa dimensiunii de securitate în ceea ce priveşte adaptarea continuă la realităţile în schimbare. 9. Semnalează necesitatea direcţionării continue de fonduri, la nivel european, în domeniul cercetării şi inovării, în special în domeniul tehnologic, informatic, comunicaţii sau transporturi, precum şi în infrastructura cibernetică. 10. Evidenţiază importanţa mediului comunicaţional şi atrage atenţia asupra modului în care accesul la ştiri şi informaţii reprezintă inclusiv un mod de raportare la globalizare. În acest sens, susţine necesitatea asigurării accesului complet şi transparent la informaţii reale şi în timp real al cetăţenilor europeni, precum şi nevoia de contracarare a diferitelor instrumente specifice războiului informaţional, la care recurg terţi cu scopul slăbirii Uniunii Europene. 11. Apreciază eforturile Comisiei Europene pentru modernizarea economiilor statelor membre, precum şi sprijinul pentru inovaţie şi pentru modernizarea infrastructurii, întrucât globalizarea poate fi benefică doar dacă este valorificată corespunzător. Salută concluzia Comisiei potrivit căreia, pentru valorificarea oportunităţilor oferite de globalizare, sunt necesare măsuri pentru o repartizare cât mai echitabilă a beneficiilor globalizării, în conformitate cu principiile solidarităţii şi durabilităţii şi atrage atenţia asupra importanţei unei abordări echilibrate în beneficiul tuturor statelor membre. În acest sens, solicită Comisiei Europene să acţioneze ca un „honest-broker" (intermediar echilibrat) faţă de poziţiile tuturor statelor membre. Consideră că statele membre ale Uniunii Europene trebuie să rămână unite şi angajate, să conlucreze pentru o Europă unită, puternică, coezivă, bazată pe valorile fundamentale şi pe principiile europene înscrise în tratate. 12. Susţine ideea unei evaluări echitabile şi depline a globalizării, care să conducă la o valorificare a oportunităţilor oferite de aceasta, însă atrage atenţia asupra necesităţii unei informări complete şi corecte a cetăţenilor, care să ţină cont şi de tendinţele naţionaliste antiglobalizare. 13. Notează faptul că reticenţele indicate în document ale unor state membre privitoare la libertatea de circulaţie a bunurilor, serviciilor, capitalului şi forţei de muncă în cadrul Uniunii Europene constituie elemente specifice poziţionărilor eurosceptice şi naţionaliste şi semnalează necesitatea contracarării acestora în mod constant, reamintind că elementele menţionate fac parte din valorile fundamentale ale construcţiei europene şi de aceea trebuie apărate în orice moment. 14. Atrage atenţia că efectele negative ale globalizării ţin, în principal, de ascensiunea curentelor naţionaliste care au recurs la abordări emoţionale, dar şi de provocările şi vulnerabilităţile din ultimii ani, cu atât mai mult cu cât majoritatea au fost influenţate de factori externi; apreciază că Uniunea Europeană, statele sale membre şi cetăţenii europeni vor trebui să reziste şi să contracareze tentaţiile izolaţionismului, precum şi pe cele provocate de curentele naţionaliste. 15. Semnalează faptul că statele, care nu reuşesc să se adapteze la mediul creat de globalizare, ajung să manifeste o scădere a nivelului de trai şi a calităţii vieţii în rândul cetăţenilor, precum şi o creştere a tendinţelor naţionaliste şi xenofobe la nivel popular, din cauza creşterii clivajelor sociale şi economice şi a decalajelor faţă de statele dezvoltate. 16. Susţine punctul de vedere al Comisiei conform căruia cooperarea la nivel global este indispensabilă pentru a face faţă provocărilor multiple cu care ne confruntăm la nivel mondial şi, implicit, european. În acest sens, reaminteşte că este necesară atât o consolidare a coeziunii interne la nivel european, prin întărirea şi aprofundarea schimburilor dintre statele membre şi dintre acestea şi instituţiile europene, cât şi o aprofundare a cooperării UE cu partenerii externi, fie state, fie organizaţii regionale şi internaţionale. 17. Remarcă prezenţa teoriilor existente în mediul academic conform cărora lumea este împărţită, din punctul de vedere al influenţei şi al beneficiilor globalizării, între un „centru", format din state dezvoltate, şi o „periferie", constituită din state subdezvoltate sau în curs de dezvoltare. Recomandă adoptarea, în continuare, a unei conduite constructive a Uniunii Europene, ca parte din „centru", către statele din „periferie", cu atât mai mult cu cât o parte dintre acestea se află în vecinătatea Uniunii, fapt care ar presupune susţinerea dezvoltării politice, sociale şi economice a lor şi a dezvoltării şi aprofundării relaţiilor de cooperare multidimensională cu acestea. 18. Apreciază implicarea Uniunii Europene în dezvoltarea statelor din vecinătate, însă recomandă, date fiind puterile şi resursele limitate de care dispune, dezvoltarea unei cooperări articulate şi aprofundate cu organisme terţe cu atribuţii pe plan internaţional. 19. Semnalează necesitatea dezvoltării şi/sau consolidării de mecanisme şi instrumente de protejare şi salvgardare a valorilor europene şi a valorilor şi proceselor democratice, atât în ceea ce priveşte statele membre, cât şi statele în care Uniunea Europeană şi-a manifestat interesul pentru consolidarea cooperării sau pentru dezvoltări societale. 20. Este de acord cu Comisia Europeană referitor la problemele identificate pe care le aduce globalizarea în privinţa practicilor comerciale neloiale, a inechităţii comerciale şi a pieţei muncii, precum şi a inegalităţilor şi polarizării sociale şi că, în lipsa unor măsuri concrete, există riscul agravării acestora. Atrage însă atenţia asupra necesităţii ca astfel de măsuri să fie îndreptate, în egală măsură, atât împotriva perpetuării acestor practici în interiorul Uniunii Europene, în interacţiunile dintre şi de la nivelul statelor membre, cât şi în ceea ce priveşte relaţia cu partenerii externi. 21. Subliniază importanţa monedelor de circulaţie internaţională în mediul actual, sens în care recomandă dezvoltarea de politici de protejare a monedei euro şi a zonei euro, considerând, totodată, benefică extinderea zonei euro în vederea consolidării monedei şi a influenţei acesteia. 22. Notează faptul că globalizarea a dus la crearea unui sistem economic unic, creând interese comune la nivel economic şi comercial în plan internaţional, şi semnalează necesitatea ca Uniunea Europeană să îşi menţină rolul comercial şi economic în lume şi să modeleze globalizarea prin acorduri comerciale cu alte state, în beneficiul cetăţenilor europeni şi al tuturor statelor membre. Recomandă diversificarea şi aprofundarea acordurilor comerciale negociate cu parteneri externi, utilizând experienţa Acordului economic şi comercial cuprinzător (CETA) încheiat cu Canada şi a Parteneriatului transatlantic pentru comerţ şi investiţii (TTIP), negociat cu Statele Unite ale Americii, în vederea încheierii de noi acorduri. În egală măsură, atrage atenţia asupra necesităţii menţinerii unei conduite potrivite în efectuarea negocierilor şi încheierea unor astfel de acorduri, prin care să se asigure protejarea drepturilor fundamentale şi a tuturor valorilor europene şi democratice. În acest sens, recomandă negocierea unor tratate mai ample, care să cuprindă şi dimensiunea acestor valori. 23. Este de acord cu viziunea promovată de Comisia Europeană, conform căreia beneficiarii creşterii exporturilor ca urmare a cererii crescânde la nivel internaţional, ca rezultat al interacţiunilor dezvoltate de globalizare, provin atât din rândul marilor corporaţii, cât şi al IMM-urilor. În acest sens, consideră că este necesară în continuare încurajarea spiritului întreprinzător în rândul cetăţenilor europeni şi a orientării acestora inclusiv pe plan extern. 24. Recomandă adoptarea unei poziţii articulate în privinţa impactului pozitiv pe care investiţiile îl au asupra mediului economic şi a nivelului de trai al cetăţeanului şi a încurajării creşterii nivelului acestora, ţinând cont de faptul că un nivel investiţional crescut generează creşterea economică, reprezentând o consecinţă pozitivă a globalizării. 25. Apreciază în mod pozitiv poziţia Guvernului României privitoare la posibilitatea unei abordări a Comisiei Europene în sensul sprijinirii statelor membre prin propunerea unor linii directoare care să conducă la crearea unui mediu favorabil inovaţiei şi progresului tehnic în fiecare dintre statele membre, obiectivul urmărit fiind creşterea competitivităţii produselor oferite de statele membre pe pieţele internaţionale. Este de acord, în acest sens, cu poziţia Guvernului României conform căreia UE va fi cu atât mai competitivă cu cât fiecare dintre statele membre va trimite spre piaţa globală produse sau servicii competitive. 26. Susţine poziţia Guvernului României privind utilitatea unei campanii de promovare şi argumentare a beneficiilor globalizării pentru cetăţenii UE, cu accent pe aspecte precum: protecţionismul şi naţionalismul economic nu sunt o soluţie viabilă în actualul context mondial, având în vedere nivelul interconectării şi interdependenţei globale actuale; experienţa arată că orice manifestare a protecţionismului generează reacţii şi contramăsuri similare care se vor răsfrânge inevitabil asupra creşterii economice; consolidarea integrării economice regionale prin extinderea reţelei de acorduri de liber schimb ale UE este benefică nu numai prin prisma creşterii volumului schimburilor comerciale şi, implicit, a economiilor şi a nivelului de bunăstare intra-UE, ci şi pentru că plasează UE în poziţia de a participa activ la crearea normelor şi reglementărilor internaţionale în domeniu, în beneficiul cetăţenilor europeni şi, în sens mai larg, al cetăţenilor lumii occidentale, ataşată unui set comun de valori democratice şi principii ale pieţei libere.27. Este de acord cu concluzia documentului de reflecţie, regăsită şi la nivelul poziţiei Guvernului României, conform căreia este necesară o coerenţă sporită la nivelul UE în ceea ce priveşte dinamica diplomaţiei economice şi susţine poziţia Guvernului conform căreia cooperarea şi coordonarea poziţiilor cu parteneri poate genera beneficii economice considerabile pentru cetăţenii Uniunii, atât prin creşterea reţelelor comerciale şi a volumului comerţului, cât şi în ceea ce priveşte segmentul armonizării standardelor internaţionale. 28. Solicită Guvernului României să participe activ în continuare la dezbaterile privind viitorul proiectului european, să pledeze constant pentru conservarea şi consolidarea realizărilor fundamentale ale UE şi ale politicilor sale de succes, libertăţile fundamentale, piaţa internă, spaţiul Schengen, zona euro, politica de coeziune, politica agricolă comună, politica de vecinătate şi extinderea. Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaţilor în şedinţa din 4 octombrie 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, FLORIN IORDACHE



SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 71/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 71 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 71/2017
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu