HOTARARE Nr
HOTARARE Nr.
632 din 11 iunie 2008
privind aprobarea bugetului
de venituri si cheltuieli rectificat pe anul 2008 al Companiei Nationale de
Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania - S.A.
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 454 din 18 iunie 2008
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2008 cu privire la
rectificarea bugetului de stat pe anul 2008, al Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul
bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Hotărârii Guvernului
nr. 338/2008 privind suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor din Fondul
de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe
anul 2008, pentru finanţarea proiectului de investiţie în infrastructura de
transport „Drum de centură în municipiul Oradea - etapa a II-a",
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli
rectificat pe anul 2008 al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din România - S.A.,
care funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor, prevăzut în
anexă.
Art. 2. - (1) Cheltuielile totale aferente veniturilor
totale înscrise în bugetul de venituri şi cheltuieli reprezintă limite maxime,
care nu pot fi depăşite decât în cazuri justificate şi numai cu aprobarea
Guvernului, la propunerea Ministerului Transporturilor.
(2) In cazul în care în execuţie se înregistrează
depăşiri sau nerealizări ale veniturilor totale aprobate, operatorul economic
poate efectua cheltuieli totale proporţional cu gradul de realizare a
veniturilor totale.
Art. 3. - (1) Nerespectarea prevederilor art. 2
constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000
lei. '
(2) Contravenţia se constată de
către organele de control financiar ale statului, împuternicite conform legii,
iar amenda se aplică persoanelor vinovate de nerespectarea prevederilor
prezentei hotărâri.
(3) Contravenţiei prevăzute la alin. (1) i se aplică
dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002,
cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 4. -Anexa face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul transporturilor,
Barna Tanczos,
secretar de stat
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian
Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse,
Paul Păcuraru
ANEXĂ*)
MINISTERUL TRANSPORTURILOR
COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI
NAŢIONALE DIN ROMÂNIA - S.A.
Bucureşti, Bd. Dinicu Golescu nr.38, sector 1
Cod unic de înregistrare: 16054368
BUGETUL DEVENITURI ŞI CHELTUIELI RECTIFICAT
PE ANUL 2008
mii lei
|
|
INDICATOR
|
Nr. rd.
|
2008 BVC aprobat
|
2008 BVC rectificat
|
Diferenţe
|
%
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6=5-4
|
7=5/4
|
A.
|
VENITURI ŞI SURSE (I+II+III)
|
1
|
5.777.426,00
|
5.287.937,00
|
-489.489,00
|
91,53
|
I.
|
VENITURI TOTALE
|
2
|
1.519.853,00
|
1.490.248,00
|
-29.605,00
|
98,05
|
|
1
|
Venituri din exploatare, din care:
|
3
|
1.517.124,00
|
1.487.519,00
|
-29.605,00
|
98,05
|
|
|
a)
|
venituri proprii
|
4
|
687.271,00
|
777.271,00
|
90.000,00
|
113,10
|
|
|
b)
|
transferuri curente pentru întreţinerea
infrastructurii rutiere
|
5
|
532.913,00
|
532.913,00
|
0,00
|
100,00
|
|
|
c)
|
transferuri de capital pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere
|
6
|
259.040,00
|
139.435,00
|
-119.605,00
|
53,83
|
|
|
d)
|
cofinanţare BIRDSWAP
|
7
|
37.900,00
|
37.900,00
|
0,00
|
100,00
|
|
|
e)
|
sume repartizate din Fondul Naţional de Dezvoltare pentru reparaţii capitale
|
8
|
|
|
|
|
|
2
|
Venituri financiare
|
9
|
2.729,00
|
2.729,00
|
0,00
|
100,00
|
|
|
a)
|
venituri proprii
|
10
|
2.729,00
|
2.729,00
|
0,00
|
100,00
|
|
3
|
Venituri extraordinare
|
11
|
|
|
|
|
|
|
a)
|
Fonduri alocate prin Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene
|
12
|
|
|
|
|
II.
|
SURSE DE LA BUGETUL STATULUI
|
13
|
2.887.359,00
|
2.652.330,00
|
-235.029,00
|
91,86
|
|
1
|
Transferuri interne
|
14
|
2.159.112,00
|
2.045.631,00
|
-113.481,00
|
94,74
|
|
|
a)
|
cofinanţare împrumuturi rambursabile
|
15
|
608.617,00
|
348.037,00
|
-260.580,00
|
57,18
|
|
|
b)
|
cofinanţare fonduri nerambursabile
(cheltuieli neeligibile ISPA + programe PHARE şi alte programe cu finanţare
nerambursabilă+ programe FEDR+programe FC)
|
16
|
401.055,00
|
137.686,00
|
-263.369,00
|
34,33
|
|
|
c)
|
cofinanţare fonduri nerambursabile
(programe ISPA - cheltuieli eligibile)
|
17
|
|
5.196,00
|
5.196,00
|
|
|
|
d)
|
investiţii (investiţii ale agenţilor economici cu capital de
stat)
|
18
|
1.149.440,00
|
1.554.712,00
|
405.272,00
|
135,26
|
|
2
|
Sume repartizate din Fondul Naţional de Dezvoltare pentru investiţii
|
19
|
|
|
|
|
|
3
|
Rambursări de credite, plăţi de dobânzi şi comisioane la credite
externe
|
20
|
728.247,00
|
606.699,00
|
-121.548,00
|
83,31
|
|
|
a)
|
Rambursări de credite
|
21
|
360.774,00
|
360.774,00
|
0,00
|
100,00
|
|
|
b)
|
Plăti de dobânzi
|
22
|
361.883,00
|
240.335,00
|
-121.548,00
|
66,41
|
|
|
c)
|
Comisioane
|
23
|
5.590,00
|
5.590,00
|
0,00
|
100,00
|
III.
|
ALTE SURSE
|
24
|
1.378.032,00
|
1.153.177,00
|
-224.855,00
|
83,68
|
|
1
|
Intrări de credite externe contractate de stat/cu garanţia
statului
|
25
|
528.363,00
|
355.359,00
|
-173.004,00
|
67,26
|
|
2
|
Fonduri externe nerambursabile
|
26
|
684.035,00
|
684.035,00
|
0,00
|
100,00
|
|
3
|
Intrări de credite externe ptr. Proiect Braşov -Borş, prin
bugetul MT
|
27
|
|
|
|
|
*) Anexa este reprodusă în facsimil.
|
4
|
Credite contractate în nume propriu pentru
rambursări
|
28
|
|
|
|
|
|
5
|
Credite contractate pentru exploatare
|
29
|
5.471,00
|
5.471,00
|
0,00
|
100,00
|
|
6
|
Alte fonduri nerambursabile (cheltuieli eligibile şi neeligibile)
|
30
|
23.484,00
|
22.994,00
|
-490,00
|
97,91
|
|
7
|
Credite programe calamităţi, prin bugetul MT
|
31
|
128.861,00
|
77.500,00
|
-51.361,00
|
60,14
|
|
8
|
Alte surse proprii pentru investiţii*
|
32
|
7.818,00
|
7.818,00
|
0,00
|
100,00
|
B.
|
CHELTUIELI ŞI UTILIZĂRI SURSE (IV+V+VI)
|
33
|
5.830.274,00
|
5.340.785,00
|
-489.489,00
|
91,60
|
IV.
|
CHELTUIELI TOTALE:
|
34
|
1.358.723,00
|
1.329.118,00
|
-29.605,00
|
97,82
|
|
1
|
Cheltuieli din exploatare,din care:
|
35
|
1.301.763,00
|
1.258.448,00
|
-43.315,00
|
96,67
|
|
|
a)
|
cheltuieli materiale
|
36
|
91.283,00
|
100.423,00
|
9.140,00
|
110,01
|
|
|
b)
|
cheltuieli cu energia şi apa
|
37
|
5.500,00
|
9.800,00
|
4.300,00
|
178,18
|
|
|
c)
|
cheltuieli cu personalul
|
38
|
199.529,00
|
208.755,00
|
9.226,00
|
104,62
|
|
|
|
c1) salariile
|
39
|
143.878,00
|
151.000,00
|
7.122,00
|
104,95
|
|
|
|
c2) contracte de mandat/contracte de performanţă
|
40
|
191,00
|
191,00
|
0,00
|
100,00
|
|
|
|
c3) cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, din care:
|
41
|
37.458,00
|
39.310,00
|
1.852,00
|
104,94
|
|
|
|
- cheltuieli privind contribuţia la asigurări sociale
|
42
|
28.093,00
|
29.482,00
|
1.389,00
|
104,94
|
|
|
|
- cheltuieli privind contribuţia de asigurări pentru şomaj
|
43
|
1.441,00
|
1.512,00
|
71,00
|
104,93
|
|
|
|
-cheltuieli privind contribuţia la asigurări sociale de sănătate
|
44
|
7.924,00
|
8.316,00
|
392,00
|
104,95
|
|
|
|
c4) alte cheltuieli cu personalul, din care:
|
45
|
18.002,00
|
18.254,00
|
252,00
|
101,40
|
|
|
|
- cheltuieli sociale prevăzute la art. 21 lit.c) din Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal, cu modif. şi complet, ulterioare, din care:
|
45a
|
2.881,00
|
3.024,00
|
143,00
|
104,96
|
|
|
|
1 - tichete de creşă (cf. art. 3 din Legea 193/2006)
|
45 a1
|
10,00
|
10,00
|
0,00
|
100,00
|
|
|
|
2 - tichete cadou pentru cheltuieli sociale (cf. art. 2 din Legea
193/2006)
|
45 a2
|
1.387,00
|
1.387,00
|
0,00
|
100,00
|
|
|
|
- fonduri speciale aferente fondului de salarii
|
45b
|
3.039,00
|
3.148,00
|
109,00
|
103,59
|
|
|
|
- fond accidente de muncă şi boli
profesionale
|
45b1
|
637,00
|
668,00
|
31,00
|
104,87
|
|
|
|
- fond garantare creanţe salariaţi
|
45b2
|
360,00
|
378,00
|
18,00
|
105,00
|
|
|
|
- fond persoane cu handicap
|
45b3
|
817,00
|
817,00
|
0,00
|
100,00
|
|
|
|
-contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii
|
45b4
|
1.225,00
|
1.285,00
|
60,00
|
104,90
|
|
|
|
-tichete de masă
|
45 c
|
12.082,00
|
12.082,00
|
0,00
|
100,00
|
|
|
d)
|
ajustări de valoare privind imobilizările corporale şi necorporale
|
46
|
11.751,00
|
11.751,00
|
0,00
|
100,00
|
|
|
e)
|
alte cheltuieli de exploatare, din care:
|
47
|
993.700,00
|
927.719,00
|
-65.981,00
|
93,36
|
|
|
|
-cheltuieli cu prestaţiile externe, din
care:
|
48
|
993.700,00
|
927.719,00
|
-65.981,00
|
93,36
|
|
|
|
- cheltuieli de protocol, din care;
|
49
|
166,00
|
166,00
|
0,00
|
100,00
|
|
|
|
- tichete de cadou pentru protocol (cf.art.2 din L193/2006)
|
49a
|
|
|
|
|
|
|
|
- cheltuieli de reclamă şi publicitate, din care:
|
50
|
115,00
|
115,00
|
0,00
|
100,00
|
|
|
|
- tichete cadou pentru reclamă şi publicitate (cf.art.2 din L193/2006)
|
50a
|
|
|
|
|
|
|
|
- tichete cadou pentru campanii de marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţe existente sau noi
(cf.art.2 din L193/2006)
|
50 b
|
|
|
|
|
|
|
|
- cheltuieli cu sponsorizarea
|
51
|
|
|
|
|
|
|
|
- alte cheltuieli, din care:
|
52
|
|
|
|
|
|
|
|
- taxă pentru activitatea de
exploatare a resurselor minerale
|
53
|
|
|
|
|
|
|
|
- redeventa din concesionarea bunurilor publice
|
54
|
|
|
|
|
|
2
|
Cheltuieli financiare -total, din care:
|
55
|
56.960,00
|
70.670,00
|
13.710,00
|
124,07
|
|
|
a)
|
cheltuieli privind dobânzile
|
56
|
56.960,00
|
70.670,00
|
13.710,00
|
124,07
|
|
|
b)
|
alte cheltuieli financiare
|
57
|
|
|
|
|
|
3
|
Cheltuieli extraordinare
|
58
|
|
|
|
|
V.
|
INVESTIŢII
|
59
|
4.201.420,00
|
3.741.536,00
|
-459.884,00
|
89,05
|
|
1
|
plăţi din cofinanţare împrumuturi rambursabile
|
60
|
608.617,00
|
348.037,00
|
-260.580,00
|
57,18
|
|
2
|
cofinanţare fonduri nerambursabile (cheltuieli neeligibile ISPA +
programe PHARE şi alte programe cu finanţare nerambursabilă+ programe
FEDR+programe FC)
|
61
|
401.055,00
|
137.686,00
|
-263.369,00
|
34,33
|
|
3
|
plăţi din cofinanţare fonduri nerambursabile
(programe ISPA - cheltuieli eligibile)
|
62
|
23.484,00
|
28.190,00
|
4.706,00
|
120,04
|
|
4
|
plăţi din intrări de credite externe contractate de stat/cu
garanţia statului
|
63
|
469.863,00
|
296.859,00
|
-173.004,00
|
63,18
|
|
5
|
plăţi din fonduri externe nerambursabile
|
64
|
684.035,00
|
684.035,00
|
0,00
|
100,00
|
|
6
|
plăţi din credite externe ptr.proiect Braşov - Borş
|
65
|
|
|
|
|
|
7
|
rambursări credite externe
|
66
|
360.774,00
|
360.774,00
|
0,00
|
100,00
|
|
8
|
dobânzi şi comisioane
|
67
|
367.473,00
|
245.925,00
|
-121.548,00
|
66,92
|
|
9
|
plăţi din transferuri şi din Fondul Naţional de Dezvoltare pentru
Investiţii
|
68
|
1.149.440,00
|
1.554.712,00
|
405.272,00
|
135,26
|
|
10
|
plăţi din surse proprii pentru investiţii*
|
69
|
7.818,00
|
7.818,00
|
0,00
|
100,00
|
|
11
|
plăţi din credite programe calamităţi, prin bugetul MT
|
70
|
128.861,00
|
77.500,00
|
-51.361,00
|
60,14
|
|
12
|
sold fonduri nerambursabile (cheltuieli eligibile şi neeligibile)
|
71
|
|
|
|
|
VI.
|
UTILIZĂRI SURSE
|
72
|
277.949,00
|
277.949,00
|
0,00
|
100,00
|
|
1
|
restituire credite contractate în nume propriu şi plăţi efecte
comerciale
|
73
|
277.949,00
|
277.949,00
|
0,00
|
100,00
|
VII.
|
REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)
|
74
|
161.130,00
|
161.130,00
|
0,00
|
100,00
|
VIII.
|
IMPOZIT PE PROFIT
|
75
|
|
|
|
|
IX.
|
PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din
care:
|
76
|
161.130,00
|
161.130,00
|
0,00
|
100,00
|
|
1.
|
Rezerve legale
|
77
|
|
|
|
|
|
2.
|
Acoperirea pierderilor contabile din anii
precedenţi
|
78
|
161.130,00
|
161.130,00
|
0,00
|
100,00
|
|
3.
|
Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege
|
79
|
|
|
|
|
|
4.
|
Constituirea surselor proprii de finanţare
pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru
constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plăţii dobânzilor, comisioanelor şi altor
costuri aferente acestor împrumuturi
|
80
|
|
|
|
|
|
5.
|
Alte repartizări prevăzute de lege
|
81
|
|
|
|
|
|
6.
|
Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de
nivelul unui salariu de bază
mediu lunar realizat la nivelul operatorului
economic în exerciţiul financiar de referinţă
|
82
|
|
|
|
|
|
7.
|
Minim 50% varsaminte la bugetul de stat sau local în cadrul
regiilor autonome, ori dividende în cazul societăţilor/companiilor
naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat
|
83
|
|
|
|
|
|
8.
|
Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la pct.1-7 se
repartizează la alte rezerve şi constituie sursa proprie de finanţare
|
84
|
|
|
|
|
X.
|
DATE DE FUNDAMENTARE
|
85
|
|
|
|
|
|
1
|
Venituri totale
|
86
|
1.519.853,00
|
1.490.248,00
|
-29.605,00
|
98,05
|
|
2
|
Cheltuieli aferente veniturilor totale
|
87
|
1.358.723,00
|
1.329.118,00
|
-29.605,00
|
97,82
|
|
3
|
Număr prognozat de personal la finele
anului
|
88
|
6.910
|
6.910
|
0,00
|
100,00
|
|
4
|
Nr.mediu de salariaţi total
|
89
|
6.645
|
6.645
|
0,00
|
100,00
|
|
5
|
Fond de salarii din care:
|
90
|
143.878,00
|
151.000,00
|
7.122,00
|
104,95
|
|
|
a)
|
fondul de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă
|
91
|
143.428,00
|
150.550,00
|
7.122,00
|
104,97
|
|
|
b)
|
alte cheltuieli cu personalul
|
92
|
450,00
|
450,00
|
0,00
|
100,00
|
|
6
|
Câştigul mediu lunar pe salariat (lei)
|
93
|
1.798,97
|
1.888,30
|
89,33
|
104,97
|
|
7
|
Productivitatea muncii pe total personal
mediu (unităţi fizice/persoană)
|
94
|
1,621
|
1,710
|
0,09
|
105,47
|
|
8
|
Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (cheltuieli totale/
venituri totale x 1000)
|
95
|
893,98
|
891,88
|
-2,11
|
99,76
|
|
9
|
Plăţi restante
|
96
|
|
|
|
|
|
|
-preţuri curente
|
97
|
75.000,00
|
75.000,00
|
0,00
|
100,00
|
|
|
-preţuri comparabile
|
98
|
|
|
|
|
|
10
|
Creanţe restante
|
99
|
|
|
|
|
|
|
-preţuri curente
|
100
|
9.000,00
|
9.000,00
|
0,00
|
100,00
|
|
|
-preţuri comparabile
|
101
|
|
|
|
|
Indicator fizic = km echivalenţi de drum
întreţinut/pers.
*Valorile prevăzute nu sunt incluse în total "venituri şi surse" şi
în total "cheltuieli
şi utilizări", deoarece se suportă din amortizarea înscrisă la rd."
ajustare valori imobilizări corporale, necorporale şi active circulante".
|